Rectificare carte funciară. Sentința nr. 174/2012. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 174/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-03-2012 în dosarul nr. 65/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 65/A

Ședința publică de la 13 Martie 2012

Completul compus din:

Președinte C. P.

Judecător C. Z.

Grefier I. M. G.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant M. Drobeta Turnu Severin P. P. împotriva sentinței civile nr. 174/12.01.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimata pârât Stanculeta D., având ca obiect rectificare carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 20.12.2011 sub nr._, reclamantul M. Drobeta Turnu Severin prin P. a chemat în judecată pe pârâta S. D., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rectificarea Cărții Funciare nr._/N număr cadastral 5673 în sensul trecerii suprafeței corecte de 314 m.p. în loc de 360 m.p..

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt, pârâta S. D. a obținut intabularea dreptului său de proprietate pentru terenul intravilan situat în Drobeta Turnu Severin( Gura Văii), ., județul M. în baza contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 431/31.01.1997, a sentinței civile nr. 3201/26.05.2000 pronunțară de Judecătoria Drobeta Turnu Severin și a documentației cadastrale nr. 5926/16.06.2006, documente din care reiese că pârâta are un drept de proprietate doar pentru suprafața de 314 m.p.

P. urmare susține reclamantul că, în mod greșit s-a intabulat în cartea funciară suprafața de 360 m.p., în loc de 314 m.p., diferența de teren aparținând Municipiului Drobeta Turnu Severin care a încercat intabularea acesteia în dosar nr. 4216 cf/23.03.2009,însă cererea i-a fost respinsă din cauza suprapunerii poziției planimetrice cu nr. cadastral 5673 înscris în cartea funciară_/N.

A arătat de asemenea faptul că, deși din documentele pârâtei reiese că aceasta deține o suprafață de 314 m.p., pentru diferența până la 360 m.p. nedeținând acte de proprietate, i s-a admis cererea și a fost intabulată în cartea funciară suprafața de 360 m.p. pe număr cadastral 5673, fapt care a dus la prejudicierea dreptului de proprietate al vecinilor acesteia.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 112 și următoarele Cod procedură civilă.

În dovedirea plângerii formulate reclamantul a depus la dosarul cauzei fotocopii înscrisuri respectiv: plan de amplasament și delimitare al corpului de proprietate, sentința civilă nr. 3201/26.05.2000 pronunțară de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 430/31.01.1997, sentința civilă nr. 3445/04.07.2005 pronunțară de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, raport de expertiză tehnică judiciară efectuat în dosarul nr. 1139/2005, adresa nr._/22.06.2011 emisă de Primăria Drobeta Turnu Severin - Serviciul Urbanism, cerere formulată de pârâta S. D., schița cu terenurile ce fac obiectul dosarului nr. 1139/2005 al Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

P. rezoluție, la primirea cererii de chemare în judecată, instanța a dispus emiterea unei adrese la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară M., pentru a depune la dosarul cauzei documentele care au stat la baza pronunțării încheierii de carte funciară nr. 4216 cf/23.03.2009 și documentele care au stat la baza pronunțării încheierii de carte funciară nr. 8495/CF/29.06.2006 privind CF nr._/N și număr cadastral 5673, înscrisuri care au fost depuse la dosar la data de 30.12.2011.

Pârâta a fost citată cu un exemplar al cererii de chemare în judecată formulată de reclamant și mențiunea de a depune întâmpinare conform art.114 ind. 1 alin.2 C.proc.civ., însă nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului Judecătoria Drobeta Turnu Severin a pronunțat sentința civilă nr. 175/12.01.2012 prin care a respins acțiunea .

Pentru a hotărî astfel, s-au reținut următoarele:

Reclamantul M. Drobeta Turnu Severin prin P. a chemat-o în judecată pe pârâta S. D., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună rectificarea Cărții Funciare nr._/N număr cadastral 5673 în sensul trecerii suprafeței corecte de 314 m.p. în loc de 360 m.p.

Pârâta S. D. (fostă Stînga) a dobândit împreună cu soțul acesteia S. V. dreptul de proprietate asupra imobilului compus din terenul intravilan în suprafață de 314 mp situat în Drobeta Turnu Severin( Gura Văii), ., și casă, în baza contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 431/31.01.1997 (f.67).

P. sentința civilă nr. 3201/26.05.2000 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pârâtei S. D. i s-a atribuit imobilului compus din terenul intravilan în suprafață de 314 mp situat în Drobeta Turnu Severin( Gura Văii), ., și casă (f.68).

P. încheierea nr. 8495 CF/29.06.2006, în baza contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 431/31.01.1997, a sentinței civile nr. 3201/26.05.2000 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin și a documentației cadastrale nr. 5926/16.06.2006, s-a admis cererea pârâtei și s-a dispus intabularea dreptului său de proprietate pentru terenul intravilan și construcții situate în Drobeta Turnu Severin (Gura Văii), ., județul M. înscrise în CF nr._/N cu nr. cadastral 5673 (f.64).

Din documentația cadastrală nr. 5926/16.06.2006 instanța a reținut că suprafața proprietatea pârâtei măsurată în fapt este de 360 mp (f. 71-77) față de 314 mp astfel cum aceasta este evidențiată scriptic în contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 431/31.01.1997, și sentința civilă nr. 3201/26.05.2000 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

P. încheierea nr. 4216 cf/23.03.2009 s-a respins cererea formulată de reclamantă privind intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului teren curți construcții intravilan în suprafață de 49 mp situat în Drobeta Turnu Severin, ., datorită suprapunerii poziției planimetrice cu nr. cadastral 5673 înscris în cartea funciară_/N.

P. cererea înregistrată la reclamantă sub nr._/12.06.2011, pârâta a solicitat concesionarea suprafeței de 46 mp reprezentând suprafața deținută în plus față de măsurătorile cadastrale, reclamanta comunicându-i prin adresa nr._/22.06.2011 că această suprafață este cuprinsă în suprafața de 49,35 mp deținută de A. M. în baza contractului de concesiune nr. 676/19.06.2008 (f. 25-26).

Rectificarea Cărții Funciare intervine atunci când intervine o nepotrivire sau discordanță între cuprinsul cărții funciare și situația juridică reală, în scopul de a se restabili echilibrul între ceea ce există în realitate și ceea ce apare în evidența imobiliară.

Instanța făcând aplicarea în cauză a disp. art. 80 din Legea nr. 71/2011 conform cărora cererile de înscriere, precum și acțiunile în justiție, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi soluționate potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvârșirii ori producerii faptului juridic generator al dreptului supus înscrierii, a soluționat cauza în raport de dispozițiile procedurale în vigoare la momentul încheierii actului .

Astfel, a reținut că în cauză sunt aplicabile disp.art.33 din Legea nr.7/1996( în vigoare la data pronunțării încheierii de respingere nr. 4216 cf/23.03.2009), potrivit cărora ,în cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia. Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarație autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Cazurile în care se poate exercita acțiunea în rectificarea cărții funciare sunt prevăzute de disp. art. 34 din Legea nr. 7/1996, respectiv orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greșit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.

De regulă, acțiunea în rectificarea cărții funciare are caracter accesoriu deoarece se constituie într-o cerere subsecventă acțiunii principale care ocrotește dreptul subiectiv vătămat prin înscrierea neconformă situației juridice reale.

Acțiunea în rectificarea cărții funciare poate fi promovată și pe cale principală în situația în care se exercită separat de acțiunea de fond, însă în această ipoteză cum este și speța de față trebuie să existe deja o hotărâre judecătorească prin care s-a constat una din ipotezele prevăzute de art. 34. Însuși textul legal impune ca o condiție sine qua non pentru admiterea acțiunii în rectificarea cărții funciare existența unei dispoziții pronunțate anterior de instanța judecătorească în sensul constatării uneia dintre situațiile enumerate la pct. 1-4.

Cum motivele invocate de reclamantă se referă la o neconcordanță între actul de proprietate și situația juridică actuală a imobilului situat în Drobeta Turnu Severin (Gura Văii), ., județul M. înscris în CF nr._/N cu nr. cadastral 5673, verificarea de către instanță se poate face doar în cadrul unei acțiuni separate, cu caracter principal prin care se tinde la ocrotirea dreptului subiectiv vătămat prin înscrierea neconformă a situației juridice reale .

Cum în cauza de față se constată că înscrierea în CF nr._/N cu nr. cadastral 5673 s-a realizat de OCPI conform contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 431/31.01.1997, a sentinței civile nr. 3201/26.05.2000 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin și a documentației cadastrale nr. 5926/16.06.2006, acțiunea în rectificarea CF pentru motivele invocată de reclamantă, în lipsa unei hotărâri judecătorești pronunțată în temeiul art.33 și 34 din Legea nr.7/1996, este neîntemeiată.

Împotriva soluției adoptată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin setnința civilă nr.175/12.01.2012, în termen legal a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:

În mod greșit instanța a respins acțiunea în rectificare carte funciară cu motivarea că nu există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se fi dispus rectificarea, ignorând prevederile art. 33 alin. 4 care precizează că rectificările în cartea funciară se pot face pe cale amiabilă sau prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Reclamanta S. D. a obținut intabularea dreptului său de proprietate pentru terenul situat în intravilanul Gura Văi, ., Drobeta Turnu Severin, în baza contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 431/31.01.1997, a sentinței civile nr. 3201/26.05.2000 pronunțată pe partaj de bunuri și a documentației cadastrale nr. 5926/16.06.2006, documente din care însă rezultă un drept de proprietate al pârâtei doar pentru 314 mp, evidențiați atât în sentința de partaj cât și în contractul de vânzare-cumpărare.

S-a intabulat în mod greșit în cartea funciară o suprafață de 360 mp, diferența de teren aparținând de fapt reclamantei care a încercat intabularea acesteia în dosar nr. 4216cf/23.03.2009 cererea fiind respinsă datorită suprapunerii asimetrice cu nr. cadastral 5673 înscris în cartea funciară_/N.

În ciuda faptului că din documentele pârâtei rezultă o suprafață de 314 mp, pentru diferența nedeținând acte de proprietate, OCPI-ul a admis cererea și a intabulat o suprafață de 360 mp pe număr cadastral de 5673, prejudiciind în acest fel dreptul de proprietate al pricinilor.

În consecință reclamanta nu deține acte de proprietate pentru diferența de 46 mp, iar intabularea în cartea funciară este doar o formalitate de publicitate a dreptului de proprietate.

P. întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat arătând în apărare că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea cât timp reclamanta nu a făcut dovada existenței unei hotărâri judecătorești în cadrul căreia să se fi analizat cele patru cazuri prev. de art. 34 din Legea nr.7/1996, pentru a se putea cere rectificarea cărții funciare .

Examinând sentința apelată în limitele criticilor aduse conform art. 295 C.pr.civ., tribunalul constată că apelul este neîntemeiat .

În mod corect și cu aplicarea legală a dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr.7/1996 ,instanța de fond a reținut că pentru admisibilitatea acțiunii în rectificarea cărții funciare este necesară existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se fi constatat una dintre cele patru cazuri prev. de art. 34 din Legea nr.7/1996.

Motivul pentru care reclamanta din cauza solicită rectificarea cărții funciare nr._/N, nr.cadastral 5673 este acela că înscrierea în cartea funciară nu este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului ( cazul 4 al art.34 din Legea nr.7/1996), în sensul că, deși în toate actele de proprietate ce au stat la baza intabulării dreptului de proprietate al pârâtei în C.F._/N, suprafața de teren de 314 m.p., aceasta a fost intabulată cu o suprafață de 360 m.p.

În aceste condiții, după cum corect a reținut și instanța de fond, reclamanta este necesar ca mai întâi să promoveze o acțiune prin care să-și valorifice dreptul de proprietate al său asupra diferenței de teren care consideră că s-a intabulat greșit în favoarea pârâtei și în raport de aceasta să ceară ulterior rectificarea cărții funciare a pârâtei pentru a-și putea intabula dreptul său . Susținerea recurentei reclamante în sensul că prin intabularea de către reclamantă a respectivei suprafețe de teren de 46 m.p. au fost prejudiciați în dreptul lor de proprietate vecinii terenului reclamantei nu poate fi examinată ca și un motiv de apel pentru că sub acest aspect recurenta nu are interes cât timp la dosar nu există probe asupra proprietății sale .

În considerarea celor mai sus expuse, în temeiul art. 296 C.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va respinge apelul ca neîntemeiat .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelantul reclamant M. Drobeta Turnu Severin P. P. cu sediul în Drobeta Turnu Severin, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 174/12.01.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în contradictoriu cu intimatul pârât Stanculeta D., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., jud. M., având ca obiect rectificare carte funciară.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică, azi 13 Martie 2012, la sediul Tribunalului M..

P., JUDECĂTOR,

C. P. C. Z.

GREFIER,

I. M. GENCARAU

CP/DR;ex.4;

3.04.2012

j.f.A. M. B.

cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 174/2012. Tribunalul MEHEDINŢI