Revendicare imobiliară. Decizia nr. 421/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 421/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 30-03-2012 în dosarul nr. 421/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 421/R
Ședința publică de la 30 Martie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Judecător S. C.
Judecător C. M.
Grefier T. I.
Pe rol pronunțarea recursului civil formulat de recurentul reclamant B. G. împotriva sentinței civile nr.1494 din 31.10.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. T. și B. R. și intimații pârâți P. N. și P. G., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16.03.2012 și încheierea de amânare ulterioară a pronunțării din 23.03.2012, ce fac parte integrantă din prezenta decizie, după care, a fost reținută cauza pentru soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față;
Prin actiunea înregistrată la Judecătoria Strehaia, sub nr._ reclamantii B. T., B. R., B. G. au chemat in judecata paratii P. N. si P. G., pentru revendicare imobiliara si pretentii.
In motivarea actiunii reclamantii au sustinut că paratii le ocupa suprafata de 7500 mp teren, situata pe raza com.Tîmna, . include suprafetele de 1867 mp vie, 5853 mp arabil si 480 mp curti constructii. Desi prin dec.civila nr.307/R/02.03.2009 a Tribunalului Mehedinti s-a constatat nulitatea absoluta partiala a TP nr._/2000 eliberat acestora, cu privire la suprafata de teren in litigiu, in prezent acestia refuza sa o elibereze.
Au solicitat ca paratii sa fie obligati sa le lase in deplina proprietate si posesie suprafata de 7500 mp si totodată să le achite suma de circa 2000 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea fructelor percepute de aceștia în perioada 2008-2010.
La dosarul cauzei s-au depus în copie următoarele: dec.nr.307/R/02.03.2009 a Tribunalului Mehedinti, incheierea de investire cu formula executorie din data de 13.04.2009 a Judecatoriei Strehaia, pronuntata în dos.nr._, dec. nr.680/25.05.2009 a Curtii de Apel C., t.p.nr._/2000, adresa nr.5334/16.10.2008 emisa de Primaria ..nr._/2003, s.c.nr.310/1992 a Judecatoriei Strehaia, s.c.nr.1653/19.11.1993 a Tribunalului Mehedinti, procesul verbal încheiat la data de 29.03.1994 în dosarul de executare nr.35/E/1994, s.c. nr.1346/1996 a Judecatoriei Strehaia, dec. nr.1543/R/1996 a Tribunalului Mehedinti, raportul de expertiza întocmit în dos. nr.517._ de exp. I. D., schiță teren, procura judiciara autentificata sub nr.815/2000 de BNP Baiesan G., procura judiciara autentificata sub nr.213/2000 de BNP F. P., procesul verbal încheiat la data de 17.06.2009 de CLFF Timna, s.c.nr.1079/2005 a Judecatoriei Strehaia, s.c. nr.1115/2008 a Judecatoriei Strehaia, s.c. nr.25/13.01.2010 a Judecatoriei Strehaia, s.c. nr.1498/22.11.2010 a Judecatoriei Strehaia, s.c. nr.1693/2010 a Judecatoriei Strehaia, dec.464/R/28.03.2011 a Tribunalului Mehedinti, dec. nr.2723/24.03.2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
In cauza paratul P. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, întrucât el „nu are calitatea de proprietar sau moștenitor legal” al suprafeței de 0,75 ha teren, iar pe de alta parte aceasta suprafața aparține tatălui său P. N., in baza TP definitiv nr._/2000, a s.c.nr.1142/1997 a Judecatoriei Strehaia si a actului de schimb nr.1310/1952, iar autorul reclamanților nu figurează in RA cu suprafața respectivă.
Pârâtul P. G. a depus la dosar procura autentificata sub nr.1890/2009 de BNP Paciuga B.
Pârâții au depus la dosar următoarele înscrisuri: act de schimb autentificat sub nr.1310/1952 de notariatul de Stat C., s.c. nr.104/C/A/1996 a Tribunalului M., d.c. nr.333/31.01.2002 a Curtii de Apel C., s.c. nr.2432/07.12.1998 a Judecatoriei Strehaia, s.c. nr.1142/29.05.1997 a Judecatoriei Strehaia, d.c. nr.1612/23.11.2004 a Curtii de Apel C., d.c. nr.3825/20.06.2001, d.c. nr.1066/R/04.11.1997 a Tribunalului M., d.c. nr.781/R/12.10.2005 a Tribunalului M., s.c. nr.1211/08.10.2007 a Judecatoriei Strehaia, s.c. nr.1142/29.05.1997 a Judecatoriei Strehaia, s.c. nr.1263/25.08.2003 a Judecatoriei Strehaia, t.p. nr._/2000, schița teren, care se comunica sub semnătura de primire reclamantului B. T..
In soluționarea cauzei, din oficiu instanța a luat o declarație reclamantului B. T. si interogatoriu paratului P. N..
La cererea reclamanților instanța a încuviințat proba cu expertiza tehnica in specialitatea agricultura, având ca obiective următoarele: identificarea suprafeței de teren in legătura cu care s-a constatat nulitatea absoluta parțială a t.p.nr._/2000 eliberat paratului P. N., stabilirea contravalorii producției nete rezultata de pe aceasta suprafața in perioada 2008-2009, stabilirea contravalorii producției rezultata in cursul anului 2010 de pe suprafața de 1167m.p.vii situata in T26, P871, cu vecini: N-A870, E-B. Ghe., S-DE, V-A 872.
Raportul de expertiza întocmit de expert S. G. a fost depus la dosar la data de 18.10.2011, fără ca părțile sa formuleze obiecțiuni.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă recursului a admis în parte acțiunea având ca obiect revendicare imobiliara si pretenții, formulata de către reclamanții B. T., B. G., B. R. si l-a obligat pe pârâtul P. N. sa lase reclamanților în deplina proprietate si posesie suprafața de 1208 mp. vie, conform schiței întocmite în cauza de expert S. G..
A fost obligat paratul P. N. la plata sumei de 780 lei cu titlu de despagubiri catre reclamanti.
A fost respinsă actiunea formulată de către reclamanti fata de paratul P. G..
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin dec. civila nr. 307/R/02.03.2009 a Tribunalului M. -fila 161, a fost admisa in parte actiunea după casare, formulata de catre reclamantii B. T., B. R., B. G. impotriva paratului P. N. si a intimatelor CLFF Tîmna si CJFF Mehedinti si s-a dispus constararea nulitatii absolute partiale a TP nr._/2000, pentru suprafețele de 1261 mp teren arabil, situat in T.26, P.870, cu vecinii: N si S- Vh 871, E-B. G., V-A872, 1521 mp. teren arabil, situat in T.26, P.872, cu vecinii: N-drum judetean 706, E-P. N., S-DE, V-A 873, 2280 mp teren arabil, situata in T.26, P.873, cu vecinii: N-DJ 706, E-A 872, S-DE, V-B. G., 1167 mp vii, situat in T.26, P.871, cu vecinii: N-A870, E-B. G., S-DE, V-A872. În legătură cu suprafetele de teren înscrise in T.26, P.868 si 869, s-a constatat că acestea aparțin pârâtului P. N. in baza art.23 dsin Lg.18/1991 modif. si completarta prin Lg.247/2005.
La interogatoriu pârâtul P. N. a recunoscut că în prezent ocupă suprafața de 1167 mp. vii, situată in T.26, P.871, precum și suprafața de teren de 1200 mp aferentă gospodăriei sale-fila 22.
Interogatoriul pârâtului-fila 22, se coroborează cu declarația reclamantului B. T.-fila 180, din care rezultă că după pronuntarea dec.civile nr.307/R/02.03.2009 a Tribunalului M., acesta a fost pus în posesie de catre CLFF Tîmna cu suprafețele de teren în legătură cu care s-a constatat nulitatea absolută partiala a TP nr._/2000.
Pe de altă parte, prin s.c.nr.310/19.02.1992 a Judecatoriei Strehaia, pârâtul P. N. a fost obligat să lase reclamantilor B. T., B. R., B. G. suprafata de 5000 mp., din care 3820 mp vie si arabil, însă aceasta sentință in prezent nu mai poate fi pusă in executare ca urmare a prescripției extinctive.
Așadar, probele administrate în cauză confirmă că în prezent pârâtul P. N. ocupă suprafata de teren cultivată cu viță de vie, suprafață ai cărei proprietari sunt reclamantii, precum si suprafata de 480 mp curti constructii .
Raportul de expertiza intocmit de catre expert S. G. relevă că suprafata de teren în litigiu, cultivată cu vita de vie are in fapt intinderea de 1208 mp, iar valoarea productiei rezultată de pe aceasta, în cursul anului 2010, este de 780 lei.
Potrivit art.563 C.civ., „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul”.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs recurentul reclamant B. G. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Nemulțumirea recurentului vizează faptul că pârâtul nu a fost obligat să lase întreaga suprafață revendicată, de 7500 mp, inclusiv suprafața de 480 mp curți construcții precum și la uzufructul acestor terenuri .
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond nu a avut în vedere expertiza efectuată de expert I. D. asupra aceluiași teren, într-o altă cauză în care s-a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate al pârâților.
Susține de asemenea că în mod eronat s-a reținut că pârâtul ar avea drept de proprietate asupra suprafeței de 480 mp curți construcții, în virtutea prevederilor art. 23 din Legea nr. 18/1991 întrucât prin Legea nr. 247 s-a precizat că nu poate fi obținut titlu pentru o suprafață mai mare decât în actul de atribuire, ori pârâtul nu posedă un astfel de act . În plus actele de schimb cu nr. 1310 și 1378 din 1952, așa cum reiese din corespondența cu Ministerul Agriculturii și Arhivele Naționale, nu există .
A solicitat să fie invalidate titlurile de proprietate nr._/2000 și_/2003 pentru diferența de 1271 mp și să fie despăgubiți în solidar de pârâtul P. N. și CLFF pentru cei 480 mp curți construcții precum și obligarea CLFF la eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamanților pentru întreaga suprafață de 0,75 ha, cât li se cuvine .
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și în conformitate cu prevederile art. 304, 3041 cod procedură civilă, tribunalul constată că acesta este nefondat .
Expertiza efectuată de expert I. D. în vederea constatării nulității titlului pârâților a avut ca obiectiv identificarea terenului ce a aparținut autorilor reclamanților .
În prezenta cauză instanța de fond a efectuat o expertiză prin care a fost identificat terenul pretins ocupat de pârâți, într-o acțiune în revendicare, expertiză care a concluzionat că aceștia mai ocupă de la reclamanți doar terenul vie situat în tarlaua 26, . de 1208 mp, suprafață pentru care instanța de fond a admis acțiunea în revendicare și uzufruct .
Cât privește celelalte suprafețe revendicate atât expertiza cât și declarațiile martorilor au relevat că acestea nu sunt ocupate de pârâți, practic sunt nefolosite.
În privința dreptului pe care pârâtul îl are asupra terenului curți construcții practica judiciară este unanimă în a aprecia că acesta este de drept, în virtutea legii (art. 23 din L. nr. 18/1991) proprietar asupra suprafeței aferente casei de locuit și anexelor gospodărești precum și grădinii aferente, fapt confirmat și prin decizia nr. 307/R/2009 a Tribunalului M. în care tocmai acestei reglementări a fost omis de la constatarea nulității acest teren . Sub această perspectivă este irelevant dacă au existat sau nu actele de schimb invocate de recurent .
Cât privește solicitările de invalidare a titlurilor de proprietate, obligarea la despăgubiri pentru terenul ocupat și obligarea CLFF la emiterea titlului de proprietate acestea reprezintă cereri noi ce nu pot fi formulate pentru prima dată în recurs potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 cod procedură civilă .
Față de considerentele astfel expuse, tribunalul în conformitate cu prevederile art. 312 cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant B. G. împotriva sentinței civile nr. 1494 din 31.10.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de recurentul reclamant B. G. împotriva sentinței civile nr.1494 din 31.10.2011 pronunțată de Judecătoria Strehaia, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. T. și B. R. și intimații pârâți P. N. și P. G., ca nefondat.
Ia act că intimații pârâți nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Martie 2012.
Președinte, M. C. O. | Judecător, S. C. | Judecător, C. M. |
Grefier, T. I. |
Red. C.S./ Tehn. T.I.
2 ex. – cod operator 2626
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 383/2012. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6809/2013. Tribunalul... → |
|---|








