Revendicare imobiliară. Decizia nr. 104/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 22-05-2012 în dosarul nr. 104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 104/A
Ședința publică de la 22 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Judecător M. P.
Grefier D. A. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul-reclamant B. D. I., împotriva sentinței civile nr. 652/27.01.2012 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în contradictoriu cu intimații pârâți Comisia Locală D. T. S., P. Municipiului D. T. S. și S. Român prin ministerul Finanțelor P. – DGFP M., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut lipsă părțile.
Procedura îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 15 mai 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având în vedere complexitatea cauzei, în temeiul art.260 cod procedură civilă a amânat pronunțarea, după care, a fost reținută cauza pentru soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil, constată următoarele ;
P. cererea înregistrată la Tribunalul M. la data de 6 mai 2008 sub nr._ reclamantul B. D. I. a chemat în judecată C. L. al municipiului D. T. S., P. Municipiului D. T. S. și S. Român prin M. Economiei și Finanțelor, DGFP M. solicitând ca prin hotârâre judecătorească să se dispună restituirea unei suprafețe de teren de 496 mp și a unui imobil de 51 mp, situat în D. T.- S., ., ( vis a´ vis de Cinematograful Flacara) teren preluat în mod abuziv de către S. Român, ca urmare a deciziei de expropriere, comunicată prin adresa nr.2504/29 nov.1966 și prin adresa nr.7/1967 cu număr de înregistrare_, emisă de Sfatul Popular al Regiunii Oltenia, iar în cazul în care nici suprafața de teren nici imobilul nu se mai regăsesc fizic în proprietatea Consiliului L. al Municipiului D. T. S., pârâții să fie obligați la plata de despăgubiri, reprezentând valoarea terenului și a construcției preluate în mod abuziv.
In motivarea acțiunii a arătat, că autorul său B. D. a fost proprietar deținător al unei suprafețe de teren de 496 mp și al unui imobil cu suprafața construită de 51 mp, situate în D. T. S., .; că cele două imobile au fost expropriate în 1996 de S. Român, care fără a comunica autorului său actul normativ în baza căruia s-a făcut exproprierea, a emis adresa nr.2504/29 nov.1966 prin care i-a adus la cunoștință tatălui său, că a fost expropriat. P. acțiune, reclamantul a precizat că solicită în temeiul dreptului comun ca terenul și imobilul preluat abuziv de către S. Român să-i fie retrocedate sau să fie despăgubiri la valoarea de piață din prezent a acestor bunuri.
Acțiunea a fost întemeiată pe disp. Primului Protocol Adițional al Convenției Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, pe dispozițiile Constituției României privind garantarea proprietății private, precum și pe dispozițiile art. 480-481 c.civ.
In dovedire, reclamantul a depus la dosar cererea din 17.07.2007, adresa Prefecturii nr.7198/22.06.2007, Hotararea nr.16/27.07.2007, certificate de deces B. D., certificat de nastere B. D.-I., adresa nr.2504/1966, adresa nr._/1967, adresa nr.3261/30.05.1995, cererea din 15.12.2004, recipise, cererea din 29.11.2005.
La data de 12 iunie 2008 reclamantul a precizat că valoarea celor două imobile situate în D. T. S., ., este de 150.000 lei (fila 29 dosar).
La data de 10 sept.2008, ca urmare a faptului că în ședința publică din 2008 s-a pus în discuție calificarea cererii, reclamantul a precizat ( fila 35 dosar),că în drept și-a întemeiat cererea pe disp. art. 480 c.civ. precum și normele constituționale și europene privind proprietatea, care dau dreptul adevăratului proprietar să revendice bunurile imobile prin acțiune.
In raport de precizarea făcută de reclamant, văzând și disp. art. 2 pct. 1 lit.b c.pr.civ. instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului M. în ceea ce privește soluționarea cauzei și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei D. T. S..
Pe rolul acestei instanțe, cauza fost înregistrată cu nr._ la data de 12.05.2010.
În prezenta cauză, la data de 28.05.2010, intimata DGFP M. ca reprezentant al Statului R. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât S. Român nu este posesorul neproprietar al bunului revendicat, sustinand ca imobilul face parte din domeniul public sau privat al unitatii administrative-teritoriale. A aratat ca actiunea in revendicare nu poate fi primita atata timp cat, pentru o astfel de revendicare exista o lege speciala de reparatie, care prevede in mod expres ca sub incidenta ei intra si imobilele preluate de stat in perioada de referinta, prin expropriere. In acest sens s-a pronuntat Inalta Curte de Casatie si Justitie –Sectiile Unite, stabilind ca, concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii special.
Cu privire la fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii, întrucât reclamantul nu își dovedește suficient sau pertinent calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, în speță fiind vorba despre o expropriere, nu despre o simplă deposedare, ceea ce înseamnă că reclamantul și-a pierdut calitatea de titular a dreptului de proprietate.
Se mai arată că, pentru o astfel de reparație există o lege specială, L 10/2001, care prevede că se pot acorda măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de stat, dar acțiunea nu poate îmbrăca forma unei acțiuni în revendicare, atât timp cât acestei acțiune a fost promovată ulterior apariției acestei legi. La data de 25.06.2010 reclamantul a propus incuviintarea probei cu inscrisuri, solicitand sa se ataseze dosarul nr._ al Judecatoriei Dr.-Tr.S. si expertiza tehnica topo.
La data de 30.08.2010, reclamantul a formulat cerere de acordare ajutor public judiciar, în sensul scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de 4611 lei și timbru judiciar de 5 lei însoțită de copie cupoane pensie și CI reclamant și soție, un înscris din care rezultă veniturile realizate de reclamant și solicită ca, în subsidiar, să se aibă în vedere și posibilitatea reducerii taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina reclamantului.
P. încheierea din camera de consiliu, a fost admisă în parte cererea reclamantului B. D. I. pentru acordarea ajutorului public judiciar și s-a dispus ca reclamantul sa achite suma de 2305,5 lei reprezentand diferenta taxa de timbru, urmand ca diferenta de 2305,5 lei sa fie avansata din fondurile Ministerului Justitiei.
Având în vedere Decizia nr. 33/2008, privind examinarea recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la admisibilitatea actiunii in revendicare, intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, avand ca obiect revendicarea imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulata dupa . Legii nr. 10/2001, instanța a apreciat că în cauză se impune unirea excepțiilor lipsei calității procesual pasive și a inadmisibilității acțiunii, cu fondul cauzei, pentru a se vedea în ce măsură dispozițiile sale sunt aplicabile și în speța de față.
În cauză au fost încuviințate probele cu înscrisuri și cu expertiză în specialitatea construcții, pentru reclamant.
S-a emis adresă către Primăria D. T. S., pentru a se comunica care este regimul juridic al terenului situat pe ., Dr. Tr. S., jud. Meheidnți, ( vis a vis de Cinematograful Flacăra), teren în suprafață de 496 mp, pe care era edificat un imobil de 51 mp, teren expropriat în anul 1966, să se precizeze dacă imobilul constructie se mai regăseste fizic, dacă terenul este liber sau ocupat de construcții, dacă construcțiile mai există să se menționeze cine este proprietarul acestei construcții în prezent, precum si cine este proprietarul terenului in prezent.
S-a emis adresă către Serviciul Arhivă din cadrul Judecătoriei D. T. S., pentru a atașa dosarul cu nr._, la prezenta cauză.
A fost comunicat un răspuns de la Primăria mun. Dr. Tr. S., prin adresa nr._/25.11.2010, prin care se arata ca terenul expropriat este afectat de detalii de sistematizare, fiind ocupat de un . utilitati aferente, zona verde, alei pietonale.
A fost numit expert în cauză pe dl. P. P., pentru efectuarea expertizei în specialitatea construcții, având ca obiective: identificarea terenului situat pe ., Dr. Tr. S., jud. M., ( vis a vis de Cinematograful Flacăra), teren în suprafață de 496 mp, pe care era edificat un imobil de 51 mp, teren expropriat în anul 1966, să se precizeze dacă imobilul constructie se mai regăseste fizic, dacă terenul este liber sau ocupat de construcții, dacă construcțiile mai există să se menționeze cine este proprietarul acestei construcții în prezent, precum si cine este proprietarul terenului in prezent, să se precizeze dacă terenul este afectat de detalii de sistematizare, precum și echivalentul valoric al terenului și al imobilului.
La data de 24.03.2012, expert P. P. a depus la dosar raportul de expertiză.
După depunerea raportului de expertiză, instanța emite adresă către Arhivele Naționale ale României, direcția Județeană, pentru a se comunica documentele în baza cărora a fost expropriat imobilul situat pe ., Dr. Tr. S., jud. M., ( vis a vis de Cinematograful Flacăra), prin Decretul 436/1996, aparținând defunctului B. I D., iar în situația în care au fost acordate despăgubiri, să se precizeze și să se comunice, dacă există, documente în acest sens și către . a se comunica dacă mai dețin, date cu privire la exproprierea imobilului, prin Decretul nr. 436/1996, cu aceleași mențiuni.
P. adresa nr. 441/19.05.2011, a fost comunicat un răspuns de la Arhivele Naționale ale României, iar prin adresa nr. 3205/04.05.2011, a fost comunicat un răspuns de la .>
La termenul din 03.06.2011, analizând actele dosarului, instanța repune cauza pe rol și citează reclamantul cu mențiunea: „depuneți la dosar dovezi din care să rezulte că ați avut drept de proprietate asupra imobilului, anterior anului 1966, când ați fost expropriat.”
Reclamantul, prin reprezentanta, a depus la dosar, contract de vânzare cumpărare din 07.03.1956, transcris sub nr.68/09.03.1956 și proces-verbal nr. 163/71 din 7.03.1956 din dosar nr.425/1956 și arată că actul depus reprezintă actul de proprietate asupra terenului, pe care ulterior B. I D. a construit casa in regie proprie, care ulterior a fost expropriată și arată cu nu mai deține alte documente privitoare la construcție.
Instanța a revenit cu adresă către expert P. P., pentru a se comunica dacă există o corelare între imobilul de pe ., Dr. Tr. S., jud. M., expropriat în anul 1966 și terenul menționat în actul de vânzare cumpărare din data de 07.03.1956, transcris sub nr.68/09.03.1956, depus la acest termen, respectiv, dacă este vorba de unul și același teren, precum și să actualizeze suma de 6994 lei de la data de 29.11.1966, pana la zi.
Expertul P. P. a depus un răspuns în acest sens, din răspuns reieșind faptul că nu a putut să răspundă la primul obiectiv stabilit de către instanță, acesta de a identifica terenul, sens în care a menționat că numai un expert topografic poate proceda la identificarea respectivă.
Instanța a dispus, față de acest răspuns, efecutarea în cauză a unei expertize topografice și a emis adresă către expertul desemnat P. O. pentru a se comunica dacă există o corelare între imobilul de pe ., Dr. Tr. S., jud. M., expropriat în anul 1966 și terenul menționat în actul de vânzare cumpărare din data de 07.03.1956, transcris sub nr.68/09.03.1956, respectiv, dacă este vorba de unul și același teren.
La data de 13.01.2012, expertul P. O. a depus la dosar raportul de expertiză, iar părțile nu au formulat obiecțiuni.
Potrivit art.15 lit r din legea nr.146/1997 sunt scutita de plata taxei de timbru “cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente”.
P. urmare, legea scuteste de plata taxei de timbru atat actiunile formulate pe calea legilor speciale, cat si pe calea dreptului comun a actiunii in revendicare, daca se solicită restituirea în natură a imobilelor, deci indiferent de temeiul de drept invocat de reclamant.
Aceasta este si opinia majoritara considerata a fi corecta in sedinta de unificare a practicii judiciare in materie civila a CSM din data de 09.06.2010.
P. urmare, instanta a revenit la incheierea din data de 24.09.2010 din sedinta publica, prin care impunea reclamantului sa achite taxa de timbru de 2303,5 lei, taxa ce a fost achitata prin chitanta nr._/30.09.2010, ce va fi restituita reclamantului, cat si la incheierea din data de 24.09.2010 din Camera de Consiliu, prin care a dispus scutirea de plata a 50% din taxa de timbru, in cuantum de 2305,5 lei.
Judecătoria D. T. S. prin sentința civilă nr.652/27.01.2012 a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii ; a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Statului R., prin M. F. și a respins
actiunea in revendicare formulată de reclamantul B. D. I., impotriva CONSILIULUI L. DR.TR.S., PRIMARULUI MUNICIPIULUI DR.TR.S. si STATULUI R. prin M. F. P., precum si actiunea de plata a despagubirilor.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
P. prezenta cauza, reclamantul B. D. I. a chemat în judecată C. L. al municipiului D. T. S., P. Municipiului D. T. S. și S. Român prin M. Economiei și Finanțelor, DGFP M. solicitând ca prin hotârâre judecătorească să se dispună restituirea unei suprafețe de teren de 496 mp și a unui imobil de 51 mp, situat în D. T.- S., ., ( vis a´ vis de Cinematograful Flacara) teren preluat în mod abuziv de către S. Român, ca urmare a deciziei de expropriere, comunicată prin adresa nr.2504/29 nov.1966 și prin adresa nr.7/1967 cu număr de înregistrare_, emisă de Sfatul Popular al Regiunii Oltenia, iar în cazul în care nici suprafața de teren nici imobilul nu se mai regăsesc fizic în proprietatea Consiliului L. al Municipiului D. T. S., pârâții să fie obligați la plata de despăgubiri, reprezentând valoarea terenului și a construcției preluate în mod abuziv.
Actiunea in revendicare este actiunea reala prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar, fiind reglementata de art.480 Cciv.
Asadar, reclamantul in cadrul actiunii in revendicare trebuie sa faca dovada dreptului sau de proprietate, a faptului ca bunul se afla in posesia unei alte persoane care il detine fara drept, avand dreptul la restituirea in natura, iar daca aceasta nu mai este posibila, la restituirea prin echivalent.
In ceea ce priveste dovedirea dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate instanta a constatat urmatoarele:
P. adresa nr.2504/29.11.1966 emisa de Sfatul Popular a fost facut cunoscut autorului B. D. ca au fost exproprietate urmatoarele bunuri: teren in suprafata de 312+184 mp situate in . si constructii in suprafata de 31+20 mp situate pe acelasi teren in Dr.-Tr.S., iar in vederea achitarii despagubirilor de 6994 lei proprietarul trebuie sa depuna printre altele si urmatoarele acte: actul de proprietate in original, iar in lipsa declaratie autentificata, certificat de la notariat din care sa rezulte ca bunurile nu sunt grevate de nici o sarcina, cu mentiunea ca nedepunerea actelor si plata despagubirilor atrage dupa sine prescrierea urmand ca sumele care se cuvin sa fie varsate la bugetul statului.
Ulterior, din adresa nr._/07.04.1967 emisa de Sfatul Popular, rezulta ca cele doua cladiri si terenul aferent au fost evaluate la suma de 7636 lei.
Din extrasul depus la dosar de Arhivele Nationale-Serviciul Judetean Mehedinti inaintat cu adresa nr.441/C/19.05.2011 rezulta ca in baza Decretului nr.436/1966 a fost expropriat si a trecut in proprietatea Statului, dandu-se in administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orasului T. S. Regiunea Oltenia, proprietatea lui B. I.D. din T. S., ., compusa din teren 312+184 mp si constructii in supafata de 31+20 mp.( fila 53)
In situatia prezentata de . adresa nr.3205/04.05.2011 autorul figureaza numai cu teren expropriat in suprafata de 312 mp si constructie in suprafata de 31 mp, suma cuvenita ca si despagubiri pentru exproprierea facuta fiind de 4422 lei.
In cauza, reprezentantul reclamantului nu a probat ca autorul ar fi primit despagubiri pentru bunurile expropriate, iar pe de alta parte nici autoritatile nu au inaintat documente din care sa rezulte plata efectiva a despagubirilor catre autor si care a fost cuantumul efectiv al acestora.
Ca si act de proprietate al bunurilor expropriate, reclamantul a invocat contractul de vânzare cumpărare din 07.03.1956, transcris sub nr.68/09.03.1956 și proces-verbal nr. 163/71 din 7.03.1956 din dosar nr.425/1956 ( fila 60 din dosar) prin care autorul, care locuia in Tr.S., . a achizitionat in anul 1956 un imobil in vatra comunei Cerneti, punct stadion, Raionul Tr.S. in suprafata de 496 mp, care, potrivit raportului de expertiza intocmit in cauza de expertul P. O. este cel situat in Tr.S., ., expropriat in anul 1966, ca urmare a extinderii orasului Tr.S.
In ceea ce priveste constructiile expropriate, reprezentantul reclamantului nu a depus nici un act de proprietate, sustinand ca acestea au fost construite in regie proprie, asa cum s-a consemnat in incheierea de sedinta din data de 17.06.2011.
P. urmare, reclamantul a facut dovada numai partial a dreptului de proprietate asupra bunurilor expropriate, respectiv numai in ceea ce priveste dreptul de proprietate asupra terenului de 496 mp.
In privinta restituirii in natura a bunului expropriat, instanta considera urmatoarele:
Terenul intravilan a fost identificat atat de expertul in constructii P. P. ( file 80-86), cat si de expertul topo P. O. ( file 90-91), rezultand ca terenul nu poate fi restituit in natura, intrucat partial pe terenul respectiv se gaseste construit blocul F2, partial se afla canalizarea blocului F2, partial aleile de circulatie aferente acestuia, precum si o alee de legatura cu circulatia din spatele blocului. In prezent terenul apartine domeniului public, iar terenul aferent blocului F2 este dat in folosinta proprietarilor apartamentelor de locuit. In concluzie, terenul solicitat a fi revendicat este afectat de detalii de sistematizare si de constructia unui . cum a rezultat si din adresa nr._/25.11.2010 emisa de Primaria Municipiului Dr.-Tr.S.,
Potrivit deciziei nr. 4 din 11 ianuarie 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a stabilit ca sintagma „amenajări de utilitate publică”, definită de dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001 are în vedere acele suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoile comunității, respectiv căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi.
Astfel, căile de comunicație, căminele de vizitare, lampadarele, spațiul de joacă și spațiul verde constituie amenajări de utilitate publică, în sensul dispozițiilor legale, fiind destinate accesului spre locuințe, precum și folosinței normale a ansamblului de blocuri existent în zonă. Faptul că pe o porțiune de teren nu există construcții nu este un temei suficient pentru restituirea în natură a acelui teren, atâta vreme cât el face parte dintr-un spațiu conceput și amenajat pentru satisfacerea nevoilor comunității.
P. urmare, chiar daca o portiune din teren este libera, acesta nu poate fi considerat “teren liber ce poate fi restituit in natura”, prin urmare instanta va respinge capatul de cerere privind restituirea in natura a bunului expropriat.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind plata despagubirilor pentru imobilul imposibil de restituit in natura, instanta considera urmatoarele:
Actiunea pentru plata despagubirilor este introdusa impotriva paratilor C. L. D. T. S., P. M. D. T. S. si a Statului R. P. M. F. P. - DGFP Mehedinti, fiind intemeiata pe dispozitiiel art.480 C.Civil si art.1, Protocolul 1aditional la CEDO.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii in despagubiri, instanta considera ca aceasta este intemeiata, urmand a fi admisa pentru urmatoarele motive:
P. Decizia nr.27/14.11.2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, publicata in Monitorul Oficial nr.120/17.02.2012 s-a decis ca acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.
Astfel, in aceste situatii s-a considerat ca cțiunile directe, îndreptate împotriva statului român, prin M. Finanțelor P., prin care s-au solicitat despăgubiri bănești în temeiul art. 480 și următoarele din Codul civil și al art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, acestea nu pot fi primite, deoarece ignoră principiul specialia generalibus derogant.
Analiza posibilității de a cere despăgubiri în justiție pe calea dreptului comun, în alte condiții și în baza altor temeiuri de drept decât cele deschise de legea specială, primează analizei calității procesuale a statului ori a altei entități în astfel de acțiuni.
Raționamentul este identic cu cel expus de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009.
P. Decizia în interesul legii nr. 33/2008 a fost analizată admisibilitatea acțiunilor în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după . Legii nr. 10/2001.
P. acesta decizie s-a considerat ca imobilele care se încadrează în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu mai pot fi restituite decât în condițiile prevăzute de acest act normativ, fiind exclusă acțiunea în revendicare de drept comun, cu excepția acțiunilor pendinte la data de 14 februarie 2001, cu privire la care noua lege a permis fie continuarea lor, fie suspendarea până la soluționarea procedurii administrative.
De altfel, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil sunt asigurate, sub toate aspectele, în cadrul procedurii judiciare prevăzute de cap. III al Legii nr. 10/2001, deci în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială.
Or, dispozițiile Legii nr. 10/2001 - lege specială și derogatorie de la dreptul comun - sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport și de adagiile generalia specialibus non derogant și specialia generalibus derogant.
În consecință, legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 numai în condițiile Legii nr. 10/2001, act normativ cu caracter special, care se aplică cu prioritate față de prevederile art. 480 din Codul civil, care constituie dreptul comun în materia revendicării.
În decizia nr.27/14.11.2011 ICCJ analizează posibilitatea pe care o au persoanele îndreptățite de a beneficia de despăgubiri în alte condiții și în altă procedură decât cea instituită de legea specială.
S-a considerat ca este evidentă similitudinea problemei de drept în discuție, singura deosebire constând în natura măsurii reparatorii solicitate de reclamant.
Astfel, prin decizia menționată s-a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială, și că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate.
P. urmare, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant, că dreptul comun s-ar aplica cu prioritate sau în concurs cu legea specială.
În ceea ce privește concordanța dintre legea specială și Convenția europeană, se constată că jurisprudența C.E.D.O. lasă la latitudinea statelor semnatare ale Convenției adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat sau acordarea de despăgubiri.
Astfel, în Cauza P. împotriva României s-a reținut că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie bunurile preluate înainte de ratificarea Convenției.
Dacă Convenția nu impune statelor obligația de a restitui bunurile confiscate, odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate și coerență rezonabile, pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză M. A. și alții împotriva României (paragraful 115).
P. urmare, exigențele coerenței și certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii.
In cazul de fata, instanta constata ca reclamantul a ales calea dreptului comun, insa nu a apelat la procedura legii speciale prevazute de Legea nr.10/2001. Din actele de la dosar rezulta ca a reclamantul a urmat procedura prevazuta de legea nr.247/2005, in contradictoriu cu CLFF Dr.-Tr.S. si CJFF Mehedinti, iar prin Hot. nr.16/27.07.2007 i s-a respins solicitarea cu motivarea ca terenul solicita nu constituie obiectul legii nr.247/2005.
Ulterior, prin sentinta civila nr.5335/27.11.2009 a fost respinsa plangerea formulata de reclamant, cu motivarea ca pentru aplicarea legilor fondului funciar, terenul expropriat trebuia sa fie teren agricol la data exproprierii sau sa aiba destinatie agricola la data solicitarii, conform art.1 din legea nr.1/2000, coroborat cu art.8 din legea nr.10/2001. Astfel, s-a considerat ca neformularea notificarii in temeiul legii nr.10/2001 nu da dreptul mostenitorului de a solicita imobilul potrivit legilor fondului funciar, ci piederea in conditiile art.22 din legea nr.10/2001 a dreptului de a mai solicita in justitie masuri reparatorii in natura sau echivalent. Sentinta de mai sus a ramas irevocabila prin decizia nr.407/R/18.03.2010.
În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a considerat în mod constant că nu intră în sfera de protecție a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție "simplele speranțe de restituire" ori "creanțele condiționale" a căror concretizare ar fi depins de întrunirea condițiilor prevăzute de lege ori care au devenit caduce prin faptul nerealizării condiției, Curtea considerând în unele dintre aceste situații plângerile reclamanților ca fiind incompatibile, ratione materiae, cu prevederile Convenției.
Pornind de la recentele repere stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, s-a apreciat că în acele situații în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă anterioară prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului statului și calitatea de persoană îndreptățită la restituire, iar restituirea în natură nu mai este posibilă, reclamanții dispun de un "bun actual" care aparține sferei de protecție a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, iar în jurisprudența instanței de contencios european atât tergiversarea soluționării notificării, în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, cât și sistemul reparator prevăzut de titlul VII al Legii nr. 247/2005 au fost analizate ca încălcări ale art. 1 din Protocolul nr. 1 și ale art. 6 din Convenție.
In cauza de fata reclamantul nu detine nici o hotarare judecatoreasca anterioara prin care sa se fi constatat nevalabilitatea titlului statului si nici calitatea de persoana indreptatita la restituire, deci nu detine „un bun actual”, ci doar „o simpla speranta de restituire”, ce nu este protejata de dispozitiile CEDO.
In conditiile in care actiunea directa indreptata impotriva Statului R. pentru plata de despagubiri a fost considerata inadmisibila, instanta considera ca aceeasi solutie de respingere trebuie pronuntata si impotriva celorlalti parati C. L. D. T. S., P. M. D. T. S., atata vreme cat actiunea este formulata in temeiul art.480 C.Civ. si art.1 din Protocolul nr.1 aditional la CEDO.
In privinta detinatorului actual al bunului expropriat reclamantul putea invoca prevederile art. 26. alin (1), (2) si (3) din Legea nr.10/2001, numai daca urma procedura speciala, potrivit caruia, daca restituirea in natura nu este posibila, detinatorul imobilului sau, dupa caz, entitatea investita potrivit prezentei legi cu solutionarea notificarii este obligata ca, prin decizie sau, dupa caz, prin dispozitie motivata, in termenul prevazut la art. 25 alin. (1), sa acorde persoanei indreptatite in compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv, in situatiile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana îndreptățită.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin M. Finanțelor, in acțiunea privind revendicarea unor bunuri expropriate sau acordarea de despăgubiri, intemeiata pe art.480 C.Civ si art.1, Prot. 1 aditional la CEDO, instanța a considerat ca S. R. are calitate procesuala pasiva, alături de celelalte parate, întrucât in momentul exproprierii bunul a intrat in proprietatea statului, chiar daca in prezent bunul se afla in patrimonial Municipiului Dr.-Tr.S., solutia fiind in concordanta cu Decizia nr.27/2011 a ICCJ, care sa pronunțat ca statul nu ar avea calitate procesuala pasiva numai in acțiunile întemeiate pe art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs (recalificat ulterior apel) reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că, instanța de fond în mod greșit își motivează hotărârea de respingere a acțiunii sale pe decizia nr.27 din 14.11.2011 a ICCJ publicată în M.Of.nr.120/17.02.2012 care a decis că acțiunile în acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii din titlul VII al Lg.247/2005, îndreptate direct împotriva Statului Român și întemeiate pe dispozițiile dreptului comun și ale art.1 din primul protocol adițional la CEDO și ale art. 13 din aceeași Convenție, sunt inadmisibile .
În acest sens a arătat că, decizia ICCJ menționată mai sus nu poate fi avută în vedere deoarece data publicării deciziei în M.Of. este ulterioară pronunțării sentinței ce face obiectul prezentului recurs, și nu poate produce efecte decât pentru viitor, de la data publicării în M.Of., fără ca hotărârea recurată să facă obiectul acestei decizii a ICCJ.
A mai criticat apelantul sentința susținând că, despăgubirile pentru preluarea abuzivă a imobilului au fost stabilite pe cale administrativă în anul 1967, însă pârâții nu au plătit aceste despăgubirii.
Ori, în atare situație instanța de fond nu se putea raporta la dispozițiile legilor retrocedării care, indiferent de data apariției lor după 1990, prevăd acordarea de despăgubiri în urma unor evaluări ulterioare apariției acestor legi, atunci când bunurile nu mai pot fi retrocedate în natură.
Așadar instanța de fond avea obligația doar să omologheze rapoartele de expertiză care stabileau valoare despăgubirilor acordate în 1967 la prețurile din prezent, să stabilească că bunurile nu puteau fi retrocedate în natură și să oblige pârâtele să plătească despăgubirile calculate de către expert.
Verificând sentința apelată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, tribunalul constată neîntemeiat apelul.
Astfel, reclmantul Bolulescu D. a chemat n judecată S. Român prin M. Finanțelor, C. L. Dr Tr S. și P. Mun. Dr. TR. S. solicitând instanței pronunțarea unei hotărârii prin care să se dispună obligarea pârâtelor la restituirea în deplină proprietate și posesie a terenurilor în suprafață totală de 496 mp și a unui imobil situate în Dr Tr S. ., preluate prin decizie de expropriere mod corespunzător instanța de fond a apreciat că acțiunea în revendicare și plata despăgubirilor este inadmisibilă.
Se reține, că reclamantul în calitate de moștenitor a autorului B. D. nu a formulat notificare pentru restituirea imobilului expropriat în temeiul Legii 10/2001 astfel încât acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 – 481 C civil, art. 44 din Constituția României și art. 1 din primul Protocol CEDO este inadmisibilă.
Acesta întrucât odată cu apariția Legii 10/2001ce constituie lege specială în materie fostul proprietar și moștenitorii acestuia sunt obligați să urmeze procedura administrativă specială prevăzută de acest act normativ și își pot valorifica dreptul de proprietate numai în formele și cu respectarea condițiilor prevăzute prin legea de reparație .
Soluția adoptată de instanța de fond este în concordanță și cu practica ÎCCJ ce a stabilit în acord cu principiul specialia generalibus derogant, că dispozițiile Legi 10/2001 în concurs cu normele dreptului comun se aplică în mod prioritar astfel că după adoptarea legii de reparație nu mia există posibilitatea unei opțiunii între a urma procedura prevăzută de Legea 10/2001 și a recurge în continuare la dreptul comun respectiv la promovarea unei acțiunii întemeiate pe dispozițiile codului civil.
Deoarece reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea specială acesta nu poate uza de calea dreptului comun pentru a obține despăgubiri pentru imobilele preluate de stat .
Așa cum a reținut și instanța de fond raționamentul este același cu cel expus anterior și care se regăsește și în decizia nr. 33/2008 a ICCJ .
Mai mult, același gen de situație a fost analizată și prin decizia nr.27/14.11.2011 a ICCJ, decizie care, chiar dacă nu era motivată la momentul la care instanța de fond s-a pronunțat, ÎCCJ dăduse dezlegare problemei juridice ce se ridică și în speță.
În atare condiții nu se poate susține că decizia nr. 27/2011 a ÎCCJ nu trebuia avută în vedere, instanța soluționând cauza pe temeiul legii dar și cu referire la decizia în interesul legii pronunțată în materie.
A mai criticat apelantul hotărârea și prin prisma faptului că instanța de fond nu a actualizat sumele stabilite la nivelul anului 1967 pentru exproprierea imobilului, însă această cerere este o cerere nouă, care potrivit art. 294 C pr civilă nu poate fi formulată direct în apel .
Se observă că reclamantul a solicitat prin acțiunea introductivă restituirea suprafeței de 496 mp teren și a unui imobil de 51 mp situat în Dr. Tr. S. . sau obligarea pârâților la despăgubiri, reprezentând valoarea terenului și a construcției preluată abuziv prin expropriere în anul 1966.
Pe parcursul soluționării cauzei acesta nu și-a precizat acțiunea și nu a solicitat reactualizarea sumei stabilită în anul 1967 ca despăgubire pentru imobilul expropriat.
Față de considerentele arătate criticile aduse sentinței sunt neântemaiate, urmând ca în baza art. 296 C pr civilă apelul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul-reclamant B. D. I. domiciliat în mun.Reșița, ., județ C. S. împotriva sentinței civile nr. 652/27.01.2012 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în contradictoriu cu intimații pârâți Comisia Locală D. T. S., P. Municipiului D. T. S. și S. Român prin ministerul Finanțelor P. – DGFP M..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 22 Mai 2012, la sediul Tribunalului M. .
Președinte, A. B. | Judecător, M. P. | |
Grefier, D. A. D. |
PM/DDA
4 ex/22.06.2012
Cod operator 2626
| ← Revendicare mobiliară. Decizia nr. 460/2012. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretenţii. Decizia nr. 648/2012. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
