Pretenţii. Decizia nr. 966/2013. Tribunalul MUREŞ
Comentarii |
|
Decizia nr. 966/2013 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 12767/320/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 966/2013
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte C. S.
Judecător A. A.-B.
Judecător M. M.
Grefier M. V.
Pe rol judecarea recursului declarat de către pârâții F. S. I. și F. A. O., ambii cu domiciliul în Tg. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2510/22 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată depuse la dosarul cauzei, prin registratura instanței la data de 28 octombrie 2013, din partea intimatei Asociația de proprietari nr. 210 Tg M., o adresă prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea, la data de 26 noiembrie 2013, recurenții au înaintat la dosar un răspuns la solicitarea instanței de a indica contravaloarea apei calde și reci din totalul cheltuielilor, în vederea stabilirii taxei de timbru și a timbrului judiciar, răspuns înaintat în dublu exemplar.
Totodată, instanța constată că recurenții nu au depus la dosar chitanța privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 3,4 lei și 1,5 lei timbru judiciar, deși au fost citați cu această mențiune pentru termenul de judecată de azi (filele 67,68 dosar.
Instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării recursului și, asupra excepției invocate, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2510/22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.210, în contradictoriu cu pârâții F. S. I. și F. A. O..
Pârâții au fost obligați să plătească reclamantei suma de 1.120,76 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere aferente perioadei august 2010 – iulie 2012, pentru apartamentul situat în mun.Tg.M., ., ., jud.M. și suma de 684,87 de lei cu titlu de penalități de întârziere pentru neplata la termen a cheltuielilor comune de întreținere, calculate pentru perioada 13 octombrie 2010 - 01 octombrie 2012.
Au fost obligați pârâții la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții F. S. I. și F. A. O. solicitând modificarea parțială a hotărârii atacate în sensul înlăturării obligației lor de a achita contravaloarea cheltuielilor cu apa caldă și rece, precum și penalitățile de întârziere aferente.
În motivarea recursului pârâții arată că au cumpărat apartamentul nr.6 situat în Tg. M., ..36 în luna martie 2007, dar apartamentul nu a fost locuit de atunci și până în prezent, astfel încât în perioada de referință consumul de apă a fost zero, astfel încât sumele calculate de reclamantă cu titlu de contravaloare consum apă caldă/rece și penalități de întârziere nu au nici un temei.
În drept au fost invocate prevederile art.299-316 Cod de procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de ședință din data de 24.09.2013 tribunalul a stabilit în sarcina recurenților obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 3,4 lei și timbru judiciar de 1,5 lei, recurenții fiind citați pentru termenul de judecată din data de 26.11.2013 cu mențiunea de a achita taxele de timbru.
Recurenții nu au înțeles însă să se conformeze dispozițiilor instanței, la dosarul cauzei neexistând dovada achitării acestor taxe, astfel încât instanța a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția privind netimbrarea recursului având în vedere prevederile art.20 din Legea nr.146/1997 conform cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, iar dacă taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.
În condițiile în care al.3 al.art.20 din Legea nr.146/1997 prevede că sancțiunea pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxelor de timbru până la termenul stabilit este anularea cererii, instanța va admite excepția invocată din oficiu și pe cale de consecință va anula ca netimbrat recursul formulat de pârâții F. S. I. și F. A. O..
În temeiul prevederilor art.274 Cod de procedură civilă, tribunalul, reținând culpa procesuală a recurenților, îi va obliga să plătească intimatei suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de netimbrare.
Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâții F. S. I. și F. A. O., cu același domiciliu în Tg. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 2510/22.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosar nr._ .
Obligă recurenții să plătească intimatei suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Noiembrie 2013.
Președinte, C. S. | Judecător, A. A.-B. | Judecător, M. M. |
Grefier, M. V. |
Red. Tehnored. /A.A.B./13.12.2013
Jud. Fond: G.F. G.
Listat: M.V. /13.12. 2013
2 exemplare
← Partaj judiciar. Decizia nr. 487/2013. Tribunalul MUREŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 888/2013. Tribunalul MUREŞ → |
---|