Anulare act. Decizia nr. 245/2015. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 245/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 245/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 245/2015

Ședința publică din data de 10 decembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE V. S.

Judecător A. A.-B.

Judecător M. M.

Grefier S. D.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul B. A. CNP_, cu domiciliul în Bodești, ., județul N. formulată împotriva Sentinței civile nr.287 din 2 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul nr. _ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurentului, av. R. P., lipsă fiind părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța constată că, prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 26 noiembrie 2015, a fost admisă excepția netimbrării și a fost anulată ca netimbrată cererea de recuzare formulată de recurentul B. A. în ceea ce o privește pe doamna judecător S. V. și totodată, s-a dispus aplicarea unei amenzi judiciare în cuantum de 1.000 lei în sarcina recurentului pentru promovarea cu rea credință a unei cereri de recuzare, fără cale de atac în ceea ce privește soluționarea cererii de recuzare și cu drept de reexaminare în ceea ce privește sancțiunea aplicată în termen de 15 zile de la data comunicării. Totodată, constată că, la o dată ulterioară soluționării cererii de recuzare au fost înregistrate la dosar mai multe înscrisuri din partea recurentului iar acestea evident nu au putut fi avute în vedere la soluționarea cererii de recuzare, fiind înregistrate ulterior datei de 26 noiembrie 2015.

Instanța solicită lămuriri reprezentantului recurentului cu privire la înscrisul aflat la fila 136 dosar, cu privire la obiectul acestei cereri.

Reprezentantul recurentului consideră că, recurentul B. A., a formulat o cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită pentru cererea de recuzare.

Instanța, constată că la data de 10 decembrie 2015, recurentul B. A. a înaintat la dosarul cauzei înscrisuri și o cerere prin care solicită îndreptarea erorilor materiale cu privire la cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru de 1.000 lei din dosarul nr._ iar, pe de altă parte se formulează și o contestație în anulare împotriva încheierii de ședință din data de 26 noiembrie 2015, încheiere dată de Tribunalul M. și pune în discuție cererea de îndreptare a erorii materiale și contestația în anulare formulată.

Reprezentantul recurentului, arată că prin cererea de îndreptare a erorii materiale se solicită clarificarea natura cererii formulate anterior respectiv, că ar fi vorba de o cerere de reexaminare a stabilirii taxei judiciare de timbru iar, în ceea ce privește contestația în anulare, arată că susține contestația în anulare astfel cum a fost formulată.

Instanța, având în vedere faptul că, îndreptarea erorilor materiale s-a solicitat în condițiile în care nu există o încheiere cu privire la reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilită pentru soluționarea cererii de recuzare, apreciază că această cerere are caracter inadmisibili iar, în ceea ce privește contestația în anulare împotriva încheierii de ședință din data de 26 noiembrie 2015, având în vedere dispozițiile Regulamentului de Ordine Interioară și în aplicarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor, urmează a comunica un exemplar din această cerere la C. Registratură a instanței în vederea înregistrării unui dosar separat și repartizării aleatorii pe un complet corespunzător.

Reprezentantul recurentului arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța constată încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în fond.

Reprezentantul recurentului arată că s-a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului, deși prevederile art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă sunt clare din acest punct de vedere, susține admiterea recursului, casarea încheierii atacate. Consideră că, Judecătoria Sighișoara ar fi competentă să soluționeze cererea de revizuire întrucât mai multe dosare legate de acest dosar ar fi fost soluționare de către această instanță.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului recursului constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 287 din 02.03.2015, pronunțată în dosar nr._, această instanță a admis excepția de necompetenta teritoriala a Judecătoriei Sighișoara și a declinat competenta de soluționare a cauzei civile privind pe reclamant B. A. și pe paratii C. L. Bodesti, C. Judeteana de Fond Funciar Piatra N., C. C., C. I., C. N. V., C. N., Besu F., Aciocarlanoaei G., P. M., B. V., N. E., pentru constatare nulitate act, in favoarea Judecătoriei Piatra N..

S-a menționat în dispozitiv că hotărârea de față, de declinare a competentei, nu este supusa niciunei căi de atac, conform art. 132 al.3 Cod procedură civilă și s-a dispus trimiterea de îndată dosarul la instanța stabilită ca fiind competenta.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul acesteia de către reclamantul B. A., s-a solicitat constatarea nulității titlului de proprietate emis de C. Județeană de fond funciar N. și reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, în calitate de moștenitor.

Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza a verificat de îndată dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și constatând că această cauză nu este de competența sa a dispus prin rezoluție citarea părților, în ședința publică din 2 martie 2015, pentru a discuta necompetența teritorială a Judecătoriei Sighișoara având în vedere că locul situării imobilului este . fost chemați în judecată pârâții, toți cu domiciliul sau sediul în . acțiunea de față, având ca obiect nulitate act de proprietate, este de competența teritorială a judecătoriei de la domiciliul sau sediul unuia dintre pârâți, potrivit art. 107, 112 al 1 Cod procedură civilă .

C. Județeană de fond funciar N., în legătură cu cererea reclamantului a arătat că aceasta nu este de competența Judecătoriei Sighișoara, ci de competența teritorială de la locul situării imobilului, respectiv Judecătoria Piatra N..

Pârâții C. C., C. I. și C. N. V. au formulat întâmpinare, invocând necompetența teritorială a Judecătoriei Sighișoara.

Instanța a reținut că regulile înscrise în art. 107 și 112 Cod procedură civilă se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial, reprezentând dreptul comun în materia competența ei teritoriale inclusiv in cazul de față al acțiunii cu caracter patrimonial, cum a fost formulată de către reclamant. Instanța de la sediul sau domiciliul pârâtului este competentă să judece acțiunea formulată de reclamant și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighișoara, motiv pentru care, văzând solicitarea formulată de pârâți de declinare a competenței în favoarea judecătoriei competente teritorial, în temeiul art. 132 Cod procedură civilă, Judecătoria Sighișoara și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Piatra N. .

Împrejurarea că pe rolul acestei judecătorii reclamantul, în contradictoriu cu aceeași pârâți au avut o acțiune cu privire la care s-a luat act la renunțarea la judecată și s-a pronunțat sentința civilă nr. 2253/26.11.2012 a Judecătoriei Sighișoara, cauza nr._ fiind strămutată de la Judecătoria Piatra N. la Judecătoria Sighișoara, nu constituie motiv ca o cerere cu obiect similar sau același obiect să revină spre competență aceleiași judecătorii. Strămurarea a vizat strict cauza nr. 1968 / 279 / 2008.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul B. A., fiind nemulțumit de soluția instanței de fond.

La termenul din 10.12.2015, instanța a invocat excepția inadmisibilității recursului, pe care o va examina cu prioritate potrivit dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă.

Se constată astfel că reclamantul a declarat recurs împotriva hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sighișoara și s-a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra N.

Potrivit art. 132 alin (1) Cod procedură civilă „ când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent” iar potrivit alin. (3) „dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”.

De asemenea, potrivit art. 457 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta”.

Față de cele mai sus reținute, instanța constată că în condițiile în care hotărârea instanței de fond nu este succeptibilă de a fi atacată cu cale de atac, recursul declarat de reclamant este inadmisibil. Prin urmare va fi admisă excepția inadmisibilității și va respinge recursul declarat ca urmare a admiterii acesteia.

Instanța apreciază de asemenea că, prin formularea unei căi de atac neprevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât în dispozitivul hotărârii au fost menționate prevederile art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, potrivit cărora hotărârea de față, de declinare a competentei, nu este supusa niciunei căi de atac, reclamantul B. A. a dat dovadă de rea credință, fiind incidente dispozițiile art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă. Prin urmare instanța este îndrituită a sancționa această atitudine procesuală, reclamantului B. A. urmând a-i fi aplicată amenda judiciară de 1 000 lei, pentru formularea cu rea credință a declarației de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepție inadmisibilității și respinge ca inadmisibil recursul declarat de B. A. CNP_, cu domiciliul în Bodești, ., județul N. împotriva sentinței civile nr. 287/ 02.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sighișoare în dosarul cu nr._ .

Fără cale de atac.

Dispune aplicarea unei amenzi judiciare în cuantum de 1.000 de lei în sarcina recurentului B. A., pentru formularea cu rea credință a unei declarații de recurs.

Cu drept de a formula cerere de reexaminare în ceea ce privește sancțiunea aplicată, în termen de 15 zile de la data comunicării.

Pronunțată în ședință publică ,azi 10 decembrie 2015.

Președinte,

V. S.

Judecător,

A. A.-B.

Judecător,

M. M.

Grefier,

S. D.

Red./Tehnored./V.Sz.

Listat/S.D./15 ex./05.01.2016

Jud. fond. G. B.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

Către,

Tribunalul M.

-C. Executări civile-

Alăturat, vă înaintăm un exemplar din decizia civilă nr. 245 din 10 decembrie 2015, prin care s-a dispus aplicarea unei amenzi judiciare în cuantum de 1.000 de lei în sarcina recurentului B. A. CNP_, cu domiciliul în Bodești, ., județul N., pentru formularea cu rea credință a unei declarații de recurs.

Președinte,

V. S.

Grefier,

S. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 245/2015. Tribunalul MUREŞ