Anulare act. Decizia nr. 407/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 407/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 407/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 407/2015
Ședința publică din data de 01 iulie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. O.
Judecător A. T.
Grefier S. D.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantele-reclamante Ț. S. cu CNP_ și cu domiciliul în Sighișoara, ., . și O. M. cu CNP_ și cu domiciliul în Târnăveni, ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 622 din data de 14 octombrie 2014 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr._ .
Procedura este legal îndeplinită, în lipsa părțile.
Mersul dezbaterilor și concluziile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 18 iunie 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra deciziei pentru data de 25 iunie 2015, apoi pentru data de azi, 30 iunie 2015, iar apoi pentru data de azi, 01 iulie 2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 622/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosar nr._, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanții Ț. S., O. M. și O. C. în contradictoriu cu pârâta P. Lucreția și cu copârâții P. L., R. (Fostă B.) E., R. G. și Ț. V..
s-a dispus totodată, obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei P. Lucreția, în sumă de 1.000 lei - chitanța nr. 214/27.09.2013 - onorar avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, preluând cvasi integral argumentele expuse de către pârâta P. LUCREȚIA, a reținut că motivele pentru reclamanții susțin că certificatul de moștenitor ar fi lovit de nulitate constau în aceea că reclamanții nu ar fi fost citați de notar în dosarul succesoral, respectiv că reclamanta Ț. S. ar locui în imobil din anul 2003 și până în prezent și că în această perioadă a achitat impozitele și taxele aferente imobilului menționat în certificatul de moștenitor.
Prima instanță a apreciat că acest prim petit al acțiunii introductive este vădit nefondat, întrucât reclamantele Ț. S., O. M. și sora lor decedată O. M., în calitate de fiice nu au acceptat succesiunea după părinții în termenul legal de 6 luni, impus de dispozițiile art. 700 din Codul civil în vigoare în anul 1981.
Procedând la verificarea faptului dacă reclamanții și-au exercitat sau nu dreptul de opțiune succesorală înlăuntrul termenului de prescripție de 6 luni, prevăzut de dispozițiilor art. 700 Cod civil, prima instanță a constatat că pârâta P. Lucreția s-a prezentat la notariatul de Stat Județean M., în luna iunie 1981, a prezentat actele de deces ale părinților părților și a indicat pe toți frații și surorile sale, cu numele și domiciliile. Notarul a înregistrat aceste documente și, văzând că termenul 6 luni de la decesul mamei nu era împlinit, i-a spus că este necesar să fie chemați toți frații și surorile pentru dezbaterea succesiunii.
Fiecare dintre copiii defuncților au primit citație de la Notarial pentru a se prezenta pentru dezbaterea succesiunii.
Primind citații, patru dintre frații pârâtei, adică R. D. junior, R. G., B. E. și Ț. V. s-au prezentat la notar și au declarat în mod expres că nu acceptă succesiunea.
Reclamantele Ț. S. și O. M. și sora decedată O. M. nu s-au prezentat la notariat la primul termen, motivat de faptul că locuiau în alte localități, astfel că, notarul a mai stabilit unul s-au două termene ulterioare când ele au fost citate pentru dezbaterea succesorală.
Independent de comunicarea oficială a citațiilor, pârâta P. Lucreția a purtat discutat cu toți frații și surorile, iar în urma acestor discuții, fiecare dintre ei, inclusiv reclamantele, i-au spus că nu le trebuie nimic din moștenire.
Astfel, reclamanta Ț. S. a renunțat la drepturile succesorale după părinții prin declarațiile autentificate sub nr. 2093 - 4 din data de 14 septembrie 1981 (a se vedea în acest sens adresa nr 2892/01 octombrie 2013 emisă de Camera Notarilor Publici M., și copii registrului notarial, depuse la dosarul cauzei).
Pârâta R. fostă B. E. a renunțat la succesiune prin declarația autentificată sub nr. 6242/24 iulie 1981.
Pârâtul R. G. a renunțat la succesiune prin declarația autentificată sub nr. 6244/24 iulie 1981.
Pârâta Ț. V. a renunțat la succesiune prin declarația autentificată sub nr. 6243/24 iulie 1981.
Fratele decedat R. D. a renunțat la succesiune prin declarațiile autentificate sub nr 7601-2/18 septembrie 1981.
Analizând certificatul de moștenitor atacat, prima instanță a constatat că, rubricile acestuia nu au fost completate în mod detaliat la rubrica în care sunt enumerați moștenitorii străini de succesiune, respectiv, deși numele moștenitorilor sunt enumerate în coloana din stânga, în partea dreaptă nu este trecut în dreptul fiecăruia numărul de autentificare și data declarației de renunțare la succesiune.
S-a întâmplat astfel, în considerarea faptului că, notarul care a emis Certificatul de moștenitor avea în dosar toate declarațiile autentificate de renunțare în original și nu a considerat important la acel moment a indica foarte exact aceste declarații în certificat.
S-a mai reținut de către prima instanță și faptul că declarațiile mai sus menționate, având numerele de autentificare 2093, 2094, 6242, 6243, 6244, 7601, 7602 nu au fost menționate în certificatul de moștenitor, dar ele se regăsesc în opisul alfabetic pentru registrul general notarial comunicat în copie de Camera Notarilor Publici M..
Declarațiile având numerele 857 - 859 și 970/1981 menționate în certificatul de moștenitor aparțin lui O. M. și P. A..
Pentru defuncta O. M., s-au comunicat în copie declarațiile autentificate sub nr. 1447 și 1448 la data de 21 iulie 1981 prin care aceasta a renunțat în mod expres la drepturile succesorale după părinții săi.
Instanța a reținut că toate declarațiile au fost date de succesibili în zilele în care erau stabilite termene în dosarul succesoral, respectiv 24 iulie și 18 septembrie 1981. Reclamanta Ț. S. a dat declarația la 14 septembrie 1981 la notariatul din Sighișoara tocmai pentru a o depune la dosarul succesoral la termenul din 18 septembrie 1981.
Din cuprinsul răspunsurilor date la interogatoriile luate pârâților B. E., R. G., P. Lucreția și Ț. V., s-a reținut că, răspunsurile primilor trei pârați coincid cu starea de fapt descrisă mai sus, însă pârâta Ț. V. a avut o atitudine diferită, favorabilă reclamanților. Această atitudine procesuală este, în opinia primei instanțe, explicabilă prin faptul că, aceasta în cererea introductivă a fost propusă a fi audiată ca martoră.
Răspunsurile la interogatoriu ale pârâtei Ț. V. nu sunt suficiente pentru a combate cele dovedite cu înscrisuri - declarații autentice de renunțare la moștenire depuse în copie la dosar, respectiv copii din opisul alfabetic notarial din care rezultă că toți susceptibilii au dat declarații de renunțare la moștenire, astfel că acțiunea introductivă și precizările acesteia sunt nefondate.
Certificatul de moștenitor a fost emis doar după ce reclamantele și sora decedată O. M. fuseseră citate de mai multe ori și termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală era împlinit.
În aceste condiții, în mod corect reclamantele și defuncta O. M. au fost declarate străine de succesiune, conform dispozițiilor art. 700 din Codul civil.
A mai arătat prima instanță, din nou prin preluarea argumentelor pârâtei, că prin împlinirea termenului de prescripție și neefectuarea de către moștenitori a unui act de acceptare a succesiunii înăuntrul acestui termen, se stinge vocația succesorală a moștenitorului, astfel încât acesta devine străin de succesiune, considerându-se că nu a fost niciodată moștenitorul defunctului.
Reclamanții nu au invocă în cererea introductivă care ar fi actele prin care fac dovada acceptării succesiunii în termen de 6 luni de la decesul părinților părților.
Dreptul de opțiune succesorală se prescrie în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii (art. 700 alin. 1 Cod civil).
În cadrul acestui termen având natura juridică a unui termen de prescripție extinctivă, orice succesibil care are vocație concretă utilă la moștenirea defunctului, poate exercita dreptul său de opțiune, în sensul acceptării ori renunțării la moștenire.
D. urmare reclamanților le revine sarcina dovedirii acceptării succesiunii după tatăl și după mama părților în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, acceptarea expresă sau tacită (689 Cod civil).
Potrivit art. 686 cod civil, nimeni nu este obligat să accepte moștenirea ce i se cuvine. Astfel, vocația generală de moștenitor legal sau testamentar nu conferă dreptul la culegerea succesiunii, decât cu condiția exercitării dreptului de opțiune succesorală, în termenul de 6 luni calculat de la data deschiderii moștenirii, conform art. 700 al. 1 Cod civil.
Potrivit art. 689 cod civil acceptarea poate fi expresă când succesibilul își însușește calitatea de erede printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată sau tacită când eredele face un act pe care n-ar putea să-1 facă decât în calitatea sa de erede și care lasă a se presupune neapărat intenția de acceptare.
Din această normă legală rezultă că acceptarea tacită a succesiunii este aceea care rezultă dintr-un act juridic pe care succesibilul nu-1 putea face decât în calitatea sa de erede, act care exprimă neîndoielnic intenția sa de a accepta moștenirea.
Deși actele de acceptare tacită nu sunt reglementate expres, sunt recunoscute în mod unanim în doctrină și jurisprudență ca fiind acte de acceptare tacită a moștenirii actele (faptele) materiale, actele de dispoziție și acțiunile injustiție și alte acte procedurale.
Faptul că, reclamanta Ț. S. locuiește în casă din anul 2003 nu poate fi primit ca un act de acceptare tacită a succesiunii, întrucât nu este făcut înlăuntrul termenului de 6 luni de la decesul părinților noștri.
Reclamantele O. M. și Ț. S. precum și sora decedată O. M. aveau cunoștință despre emiterea certificatului de moștenitor atacat, întrucât cu ocazia unor întâlniri familiale imediat ulterioare emiterii lui am discutat despre acest act.
De asemenea, în literatura juridică și practica instanțelor s-a statuat că petiția de ereditate se prescrie în termen de trei ani de la data când pârâtul a făcut acte de succesor, care, prin natura lor, contestă drepturile succesorale ale reclamantului.
Din cele prezentate mai sus, instanța a apreciat că excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală trebuie soluționată cu prioritate, aceasta determinând calitatea procesuală activă.
Concluzionând, prima instanță a arătat că pârâta P. Lucreția, este singura moștenitoare care a acceptat succesiunea în termenul legal, respectiv în mod tacit a acceptat succesiunea după tatăl său, prin faptul că, după decesul acestuia a locuit în casa părintească și în mod expres după mama sa, prin faptul că s-a prezentat la notariat și a solicitat dezbaterea succesiunii.
Cu privire la al doilea petit al cererii introductive, prin care în prima parte reclamanții cer să se dispună rectificarea înscrierilor din cartea funciară și în partea a doua a petitului cer înscrierea reclamanților în calitate de proprietari cu cotele de proprietate cuvenite conform succesiunii legale, instanța a reținut următoarele:
Pe de o parte, rectificarea înscrierilor de carte funciară, nu este motivată în fapt și în drept de reclamanți.
Chiar dacă ar presupune că aceasta ar fi o consecință a admiterii primului petit, o astfel de cerere nu poate fi formulată decât după ce ar exista o hotărâre definitivă și irevocabilă care să anuleze parțial certificatul de moștenitor.
Cu privire la cererea de înscriere în Cartea Funciară a reclamanților în calitate de proprietari formulată de reclamanți, este evident că această cerere este inadmisibilă câtă vreme cererea lor de stabilire a calității lor de moștenitori și cotele de moștenire legală ce li s-ar cuveni este nefondată și urmează a fi respinsă.
Înscrierea drepturilor succesorale în cartea funciară nu poate fi decât consecința stabilirii lor fie prin certificat de moștenitor, fie pe cale judecătorească prin sentință.
Întrucât reclamantele Ț. S. și O. M. nu au acceptat succesiunea în termenul de 6 luni impus de art. 700 din Codul civil, iar sora decedată O. M. a renunțat expres la drepturile succesorale, nu mai pot revendica drepturile lor succesorale în prezent.
Reclamanții nu au menționat faptul că, reclamanta O. M. este soră doar după tată, astfel că, ea ar avea vocație succesorală doar după defunctul R. D. senior și nefiind fiica lui R. E. în mod evident că nu are nici calitate de moștenitoare față de această defunctă.
De altfel, reclamanta O. M. în mod repetat a declarat că ea nu dorește să primească nimic din masa succesorală a părinților săi, tocmai pentru că ea s-a născut din căsătoria tatălui cu altă femeie iar cu ocazia împărțirii terenului reconstituit prin titlu de proprietate după defunctul R. D. senior, reclamanta O. M. a arătat în mod expres că nu dorește să primească teren și să fie înscrisă în titlul de proprietate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele TÎNȚĂREANU S. și O. M., solicitând schimbarea în tot a sentinței civile apelate în sensul admiterea cererii introductive precizate de instanță și obligării intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță și apel.
În dezvoltarea motivelor de apel, în esență, s-au arătat următoarele:
- Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă a invocat excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală raportat la prevederile art.700 din vechiul Cod Civil. Instanța de fond, a încălcat prevederile art.248 din NCPC în condițiile în care nici nu a dispus soluționarea cu prioritate a excepției și nici nu a decis unirea acesteia cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei, pentru a se pronunța asupra excepției odată cu pronunțarea asupra fondului cauzei.
- Deși prima instanță a arătat că, din considerentele acțiunii introductive rezultă că, certificatul de moștenitor ar fi lovit de nulitate absolută deoarece apelantele-reclamante nu au fost citate de notar în dosarul succesoral înainte de emiterea certificatului, instanța de fond motivează lipsa de temeinicie a acestui petit având în vedere că apelantele nu ar fi acceptat succesiunea după părinți în termenul legal de 6 luni, impus de dispozițiile art.700 din vechiul Cod Civil, în vigoare la data emiterii certificatului de moștenitor.
Au arătat apelantele că nici nu au renunțat niciodată la moștenirea după defuncții părinți R. D. și R. E. și nici nu sunt străine de aceasta în condițiile reglementate de prevederile art.700 din vechiul Cod Civil. Aceasta deoarece, pe de o parte, dezbaterea succesorală s-a făcut în anul 1981 cu încălcarea prevederilor art.13 din Decretul nr.40/1953, apelantele nefiind citate la notar, iar pe de altă parte, de la decesul părinților, în termenul legal de acceptare a moștenirii, acestea au făcut acte de acceptare expresă și/sau tacită a moștenirii, dând declarații notariale în interiorul termenului de dezbatere a succesiunii sau comportându-se față de bunurile supuse succesiunii ca niște adevărați proprietari.
Prin răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 10) dat de intimatul-pârât R. G., s-a făcut dovada faptului că niciodată nu s-a discutat cu apelantele despre vreun certificat de moștenitor emis exclusiv în favoarea intimatei-pârâte P. Lucreția. Cu toate acestea, în lipsa administrării unor dovezi concludente în acest sens, prima instanță a preluat integral susținerile pârâtei P. Lucreția, „fără a avea în vedere nici o probă încuviințată și administrată în cauză”. În acest sens, s-a apreciat că nu sunt susținute de probele administrate în cauză următoarele aspecte:
a) intimata-pârâtă P. Lucreția s-a prezentat la Notariatul de Stat Județean M., a prezentat actele de deces ale părinților și a indicat toți frații cu numele și domiciliile, după care Notarul ar fi procedat la înregistrarea acestor acte și văzând că termenul de 6 luni de la decesul mamei nu era împlinit i-ar fi adus la cunoștință intimatei-pârâte P. Lucreția că va trebui să citeze toți frații și surorile pentru dezbaterea succesiunii.
b) fiecare dintre copiii defuncților au primit citație de la Notarial pentru a se prezenta pentru dezbaterea succesiunii”;
c) frații care s-au prezentat la primul termen stabilit pentru dezbaterea succesiunii, ba mai mult și cu privire la motivele pentru care apelantele-reclamante nu s-ar fi prezentat;
d) că toți frații si surorile cu vocație succesorală, inclusiv apelantele- pârâte le-ar fi declarat intimatei-pârâte P. Lucreția că nu le trebuie "nimic din moștenire. "
e) motivul pentru care notarul nu a completat în mod detaliat rubrica la care sunt enumerați moștenitorii străini de succesiune și respectiv numărul de autentificare și data fiecărei declarații de renunțare la succesiune, acesta fiind cel potrivit căruia ”notarul care a emis Certificatul de moștenitor avea în dosar toate declarațiile autentificate de renunțare în original și nu a considerat important la acel moment a indica foarte exact aceste declarații în certificat. ”
d) termenele stabilite de notarul de stat în dosarul succesoral în condițiile în care acest aspect nu rezultă din nici o probă administrată.
- Instanța de fond reține în mod eronat și faptul că apelanta-reclamantă Ț. S. ar renunțat la succesiune conform declarațiilor autentificate sub nr.2093-2094 din data de 14 septembrie 1981, iar apelanta-reclamantă O. M. a renunțat la succesiune conform declarațiilor autentificate sub nr.857-859/1981. Aceste declarații nu s-au găsit, necunoscându-se conținutul lor.
Calitatea apelantelor de renunțătoare la moștenire pe bază de declarație autentică notarială este contrazisă de aceeași instanță după câteva paragrafe, reținându-se că, în condițiile emiterii certificatului de moștenitor doar după citarea acestora de mai multe ori și după împlinirea termenului de 6 luni pentru exercitarea dreptului de opțiune succesorală, "...în mod corect reclamantele și defuncta Olteana M. au fost declarate străine de succesiune, conform dispozițiilor art.700 din Codul civil”. Aceasta, chiar în condițiile în care declarația autentică de renunțare la moștenire a defunctei O. M. a fost depusă la dosarul ) cauzei pe parcursul dezbaterilor în fața primei instanțe.
- în mod eronat s-a reținut și faptul că fratele decedat R. D. ar fi renunțat la succesiune prin declarațiile autentice nr.7601-2/18 septembrie 1981 în condițiile în care prin răspunsul la interogatoriu intimatul-pârât R. G. recunoaște că defunctul frate R. D. nu a fost niciodată de acord cu renunțarea la moștenire în favoarea intimatei-pârâte P. Lucreția.
- Prima instanță statuează că răspunsurile la interogatoriul administrat intimaților-pârâți R. G., P. Lucreția și B. E. corespund cu starea de fapt reținută de aceasta, atitudinea procesuală a intimatei-pârâte Ț. V., favorabilă reclamanților, fiind ”...explicabilă prin faptul că, aceasta în cererea introductivă a fost propusă a fi audiată ca martoră. ” Prin urmare, instanța de fond nu a avut în vedere că intimata-pârâtă Ț. V., sora intimaților-pârâți cât și a apelanților-reclamanți, a fost prezentă la dezbaterea succesiunii în 1981, cunoscând cum s-a derulat această procedură și afirmând că apelantele-reclamante nu au avut cunoștință despre existența certificatului de moștenitor decât din dosarul nr._ .
- Referitor la cel de-al doilea petit instanța de fond reține că acesta nu ar putea fi primit decât după ce ar exista o hotărâre definitivă și irevocabilă care să anuleze certificatul de moștenitor. Ori, tocmai o astfel de hotărâre judecătorească a fost solicitată a se emite la petitul I al cererii introductive de instanță, așa cum de altfel reține prima instanță, aceasta ar fi o consecință a admiterii primului petit.
Atât prin întâmpinarea comunicată, cât și prin poziția procesuală adoptată în fața instanței, intimata P. LUCREȚIA a solicitat respingerea hotărârii și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. De asemenea, s-a solicitat obligarea apelantelor la plata cheltuielilor de judecată. În esență, au fost reluate susținerile făcute în cuprinsul întâmpinării și a notelor scrise formulate în fața primei instanțe. În privința pretinsei excepții procesuale a prescripției dreptului de opțiune succesorală, intimata a precizat că aceasta reprezintă în fapt doar o apărare de fond.
Deși legal citați, ceilalți intimați, nu s-au prezentat în fața instanței de apel și nici nu au formulat întâmpinare sau alte cereri scrise.
Procedând la examinarea apelului declarat, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 466-482 Cod procedură civilă, pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare, tribunalul apreciază că acesta nu este întemeiat:
1)
Potrivit art. 245 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția procesuală este definită ca fiind: mijlocul prin care, în condițiile legii, partea interesată, procurorul sau instanța invocă, fără să pună în discuție fondul dreptului, neregularități procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanței, competența instanței ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acțiune urmărind, după caz, declinarea competenței, amânarea judecății, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.
Din această definiție se desprinde una dintre caracteristicile excepției procesuale, anume, aceea de a nu pune în discuție fondul dreptului.
Deși în considerentele hotărârii primei instanțe s-a făcut doar tangențial referire la „excepția dreptului de opțiune succesorală”, în realitate acest aspect a fost analizat (și constituie) ca fiind o apărare de fond, vizând elemente ce țin de dovada existenței dreptului civil supus judecății.
Trebuie făcută astfel distincția între apărare și excepție, prescripția dreptului de opțiune succesorală vizând în realitate o apărare iar nu o excepție procesuală, astfel cum în mod eronat au susținut apelantele.
2)
*
D. printr-o interpretare extrem de subiectivă a considerentelor hotărârii atacate se poate face afirmația că, „prima instanță a arătat că…. Certificatul de moștenitor ar fi lovit de nulitate absolută deoarece reclamantele nu au fost citate de notar în dosarul succesoral”.
În realitatea însă, prima instanță a arătat în mod expres că aspectul anterior menționat rezultă „din considerentele acțiunii introductive” și nicidecum din probele administrate în cauză. Mai mult, în continuarea acelui paragraf s-a mai arătat că „acest prim petit al acțiunii introductive este vădit nefundat, întrucât reclamantele …. nu au acceptat succesiunea după părinți în termenul legal de 6 luni impus de dispozițiile art. 700 din Codul civil în vigoare în anul 1991”.
**
Certificatul de moștenitor are forța probantă proprie oricărui înscris autentic. Forța probantă a înscrisului autentic se referă și la mențiunile întemeiate pe constatările făcute, în limitele atribuțiilor „ex propriis sensibus” de către notarul care a autentificat înscrisul. Procedând la examinarea acestui înscris, instanța constată că pretinsele neregularități legate de nerespectarea dispozițiilor art. 13 și 22 din Decretul 40/1953, nu pot conduce la anularea acestui testament.
Prezumția de autenticitate și validitate scutește pe cel care folosește înscrisul autentic de orice dovadă, sarcina probei contrarii revenind celui care îl contestă – art. 270 Cod procedură civilă.
În mod evident, în prezenta cauză, apelantele-reclamante nu au procedat la înscrierea în fals a Certificatul de moștenitor emis la data de 30.10.1981 și nici nu au făcut, prin materialul probatoriu administrat în cauză, dovada contrară constatărilor făcute personal de notarul public.
Aceste constatări personale se referă inclusiv la faptul că: a fost îndeplinită procedura prevăzută de art. 13 și 22 din Decretul 40/1953 și apelantele-reclamante fac parte din categoria succesorilor care „sunt străini de succesiune prin renunțare sau conf. art. 700 cod civil”.
În aceste condiții, sarcina probațiunii revenea reclamantelor care trebuiau să facă dovada celor susținute prin acțiunea introductivă, respectiv că nu au fost convocate în fața notarului de stat în vederea dezbaterii succesiunii.
Examinând materialul probatoriu administrat în cauză, tribunalul se raliază opiniei primei instanțe, constatând că acestea nu au făcut dovada celor susținute referitoare la neconvocarea lor în fața notarului. Interogatoriile administrate în cauză nu sunt de natură a înfrânge prezumția de autenticitate și validitate a certificatului de moștenitor.
În acest sens, în analiza materialului probatoriu, tribunalul va înlătura ca subiective afirmațiile intimatei-pârâte Ț. V., deși prezentă la dezbaterea succesiunii, are un interes în cauză prin prisma relațiilor de rudenie dintre părți.
Ceea ce omit a avea în vedere apelantele este faptul că lor le revenea sarcina probațiunii, pârâtele neavând această obligație.
În aceste condiții, apar ca fiind cu totul irelevante susținerile că prima instanță a preluat integral și fără a fi susținute de alte probe toate afirmațiile pârâților referitoare, afirmații expuse la lit. „a” – „d”, astfel cum au fost sintetizate în această hotărâre la expunerea motivelor de apel. Prin urmare, tribunalul constată că toate considerentele primei instanțe referitoare la aceste susțineri, pot fi considerate ca fiind „indiferente”, acestea neregăsindu-se în dispozitiv.
Chiar dacă declarațiile de renunțare la succesiune nu s-au regăsit (termenul de arhivare a acestora expirând), nici această împrejurare nu este de natură a înfrânge prezumția anterior amintită, în condițiile în care, notarul public a consemnat în mod expres calitatea apelantelor de persoane străine la succesiune.
După cum în mod legal și temeinic a reținut și prima instanță, faptul că, apelanta Ț. S. locuiește în casă din anul 2003 nu poate fi primit ca un act de acceptare tacită a succesiunii, întrucât nu este făcut înlăuntrul termenului de 6 luni de la decesul antecesorilor.
Susținerile apelantelor referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 666/2013 pronunțată în dosarul_, au fost formulate cu nesocotirea termenului avut în vedere de art. 470 alin. 3 cod procedură civilă. Cu toate acestea, aceste susțineri urmează a fi analizate de către instanță tocmai prin prisma caracterului de ordine publică a normelor invocate de către apelante.
În aplicarea art. 13 din Legea 18/1991 prin interpretarea dată de ICCJ prin Decizia XI/2007, Decizia Tribunalului M. nr. 666/11.07.2013 a statuat doar faptul că Ț. S. nu poate fi considerată renunțătoare expresă la moștenire, fără a „contrazice” în nici un fel certificatul de moștenitor care o include pe această în categoria succesorilor care „sunt străini de succesiune prin renunțare sau conf. art. 700 cod civil”.
Nicidecum Decizia 666/2013 nu arată că această apelantă ar fi acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 Cod civil pentru a contrazice hotărârea primei instanțe. Soluția adoptată în dosarul_ a avut în vedere că potrivit interpretării ICCJ, beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu si cei care au renunțat la moștenire.
3)
Având în vedere caracterul accesoriu al acțiunii în rectificare de carte funciară (art. 33 din Legea 7/1996), ca efect al respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate, în mod firesc, se impune și respingerea capătului de cerere privind rectificarea înscrierilor din cartea funciară.
Față de toate cele anterior expuse, având în vedere că motivele invocate în declarația de apel nu sunt întemeiate, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge prezentul apel, conform dispozitivului.
Având în vedere și dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, prin raportare la soluția adoptată, instanță va obliga apelantele să plătească în favoarea intimatei suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, sumă ce reprezintă contravaloarea onorariului avocațial conform chitanței depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantele O. M. cu CNP_ și cu domiciliul în Târnăveni, ., jud. M. și Ț. S. cu CNP_ și cu domiciliul în Sighișoara, ., . împotriva sentinței civile nr. 622/14.10.2014 pronunțată de Judecătoria Luduș în dosar nr._ .
Obligă apelantele la plata în favoarea intimatei P. Lucreția cu CNP_ și cu domiciliul în localitatea C., nr. 292, jud. M. a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 iulie 2015.
Președinte, E. O. fiind în concediu semnează Judecător Marilela L. | Judecător, A. T. fiind în concediu semnează Judecător M. L. | |
Grefier, S. D. fiind în conseciu semnează Grefier S. T. T. |
Red EO
Teh GO
Predat 04.08.2015/ ex 10
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 213/2015. Tribunalul MUREŞ | Obligaţie de a face. Decizia nr. 396/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
