Contestaţie la executare. Decizia nr. 213/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 213/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 213/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 213/2015
Ședința publică din data de 16 aprilie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: A. T.
Judecător: P. M.
Grefier: G. O.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de contestatoarea P. I., cu domiciliul în Tg. M., .. 23, apt. 2, jud. M., CNP_, împotriva sentinței civile nr. 5583 din data de 22 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că este legal sesizată cu soluționarea apelului declarat de contestatoarea P. I. împotriva sentinței civile nr. 5583 din data de 22 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._, apel care este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege, fiind achitată taxa judiciară de timbru prin dovada depusă la dosar (fila 15). De asemenea, constată că intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă prin întâmpinarea depusă la dosar fila 11, întâmpinare care în cadrul procedurii prealabile a fost comunicată cu contestatoarea.
În baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată încheiată faza procedurii probatorii și reține cauza în pronunțare, soluția urmând să fie pună la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5583 din data de 22 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ , s-a respins contestația la executare formulată de către contestatoarea P. I., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M.,.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin contestația la executare formulată contestatoarea a solicitat anularea somației și a titlului executoriu emis de către intimată, prin care a fost înștiințată despre obligația de plată a sumei totale de 74 lei, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate datorată de persoane care realizează venituri din activități independente.
În ceea ce privește actele de executare silită atacate, instanța de fond a reținut, sub un prim aspect, faptul că contestatoarea a formulat în cuprinsul contestației critici cu privire la legalitatea sau nu a impunerii raportat la faptul că este pensionar și nu desfășoară nicio activitate independentă.
Prima instanță a reținut că argumentele invocate de contestatoare cu privire la acest aspect nu privesc actele de executare, ci doar titlul de creanță, respectiv decizia de impunere emisă de intimată și comunicată contestatoarei, devenită conform art. 141 alin. 2 din OG nr. 92/2003, titlu executoriu la data la care creanța fiscală a ajuns la scadență.
Conform art. 172 alin. 3 din OG nr. 92/2003, contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În cauză, s-a reținut că împotriva cuantumului obligațiilor bugetare sau a modului în care au fost ele calculate există posibilitatea de contestare prevăzută de art. 205 alin. 1 teza I din OG nr. 92/2003 potrivit căruia împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. De altfel, instanța a constatat că în chiar cuprinsul deciziei este specificată expres modalitatea de contestare, în conformitate cu prevederile art. 205 și 207 din Codul de procedură fiscală.
În prezentul cadru procesual, instanța de fond a analizat strict actele de executare silită atacate, respectiv somația și titlul executoriu emise, fără a analiza sub niciun aspect actele administrative fiscale care au stat la baza emiterii lor, neavând competența materială de a supune analizei aceste acte.
Conform art. 145 Cod procedură fiscală, „executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu”. În continuare sunt prevăzute elementele pe care trebuie să le conțină somația. Raportând aceste prevederi la prezenta cauză, instanța de fond a constatat că somația a fost emisă în mod legal, cu respectarea condițiilor de fond și de formă și având la bază un titlu executoriu.
Judecătoria a mai constatat că actele de executare silită atacate în prezentul cadru procesual nu sunt afectate de nicio cauză de nulitate absolută ce presupune analiza din oficiu a instanței și nici de vreo cauză de nulitate relativă care să fi fost invocată de către contestator. Aspectele relevate în cuprinsul contestației la executare referitor la desfășurarea sau nu de către aceasta a unei activități independente, astfel cum s-a arătat anterior, nu pot face obiectul analizei în prezentul cadru procesual, urmând a fi analizate pe cale administrativă și ulterior în cadru acțiunii în contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât contestatoarea a probat faptul că a uzat de calea prevăzută de lege, formulând contestație pe cale administrativă.
Față de cele mai sus menționare, instanța a respins contestația astfel cum a fost formulată, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel contestatoarea P. I., solicitând admiterea căii de atac, rejudecarea cauzei și pe fond, admiterea contestației la executare.
În motivare, apelanta contestatoare a reiterat în esență, chestiunile pe care și-a fundamentat cererea de chemare în judecată. A făcut referire apelata contestatoare, a decizia nr._/768 referitoare la obligații de plată accesorii din 24.04.2013, în care s-ar face de asemenea, referire la decizia nr._/01.07.2012. De asemenea, a făcut referire la o decizie de plată accesorii din data de 31.12.2012, în care se stabilesc debite în cuantum de 43 lei. În fine, vorbește despre titlul executoriu nr._/31.12.2012 și somația aferentă acestui titlu executoriu, prin care este înștiințată că datorează obligații fiscale în cuantum de 43 lei, de 76 lei și de 117 lei, în baza a trei decizii de calcul accesorii.
A susținut apelanta, că după primirea tuturor acestor documente fiscale a solicitat lămuriri din partea Casei de Asigurări de Sănătate M. și în același timp a precizat că a formulat contestație la organul administrativ competent, contestație care încă nu a fost soluționată. În aceste condiții, nefiind clarificată natura obligației principale și întrucât în anexa la decizia nr._ din 31.12.2012 se face referire la suma de 507 lei, sumă care se regăsește ca și contribuție declarată pentru anul 2005, cu scadența la 25.01.2006, a apreciat apelanta, că nu datorează nici suma de 74 lei cu titlu de accesorii, fiind incidentă prescripția executării sumelor cu pricina.
De asemenea, potrivit apelantei, prima instanță a ignorat și susținerea sa referitoare la împrejurarea că anularea ori desființarea totală sau parțială, cu titlu irevocabil, potrivit legii, a unui act administrativ fiscal prin care s-ai stabilit creanțe fiscale principale, atrage anularea, desființarea ori modificarea inclusiv a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii.
Împotriva prezentului apel a formulat întâmpinare intimata DGRFP B. – A. M., solicitând respingerea căii de atac și menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivare, intimata a reiterat, în esență, motivele expuse în întâmpinarea depusă cu ocazia judecării fondului pricinii, făcând o expunere a modului în care s-a ajuns la emiterea titlului executoriu și a somației contestate și apreciind că împotriva titlului de creanță fiscală, implicit a debitului stabilit în sarcina sa, contestatoarea acea la îndemână calea specială a contestației întemeiate pe dispozițiile art. 205 din OG nr. 92/2003.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de contestatoarea P. I. este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
În acest sens, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, nefiind dată cu încălcarea vreunor dispoziții de drept material ori de drept procesual. De asemenea, modul în care instanța de fond a interpretat probele administrate este și el ferit de critici. Constatăm că instanța a făcut referire și la dispozițiile legale incidente în speță, dar și o corectă aplicare practică a acestora la situația dată, teoretizând pe tema limitelor analizei în cadrul contestației la executare fiscală. De asemenea, cercetarea probelor realizată de judecătorie a fost conformă cu informațiile pe care le-au transmis acestea.
Judecătoria a reținut în mod corect faptul că titlul de creanță fiscală este reprezentat de o decizie de calcul al unor accesorii fiscale, decurgând din contribuția la asigurări sociale de sănătate neachitată în trecut de către apelantă. La fel de corect s-a arătat că legalitatea și temeinicia perceperii acestor sume de bani de la contestatoare nu poate forma obiectul contestației la executare fiscale, de vreme ce în același Cod de procedură fiscală legiuitorul a inclus o procedură separată de contestare și verificare a acestor aspecte.
Atâta timp cât s-a făcut dovada comunicării legale a titlului de creanță fiscală și a actelor de executare ulterioare (titlul executoriu și somația), executarea silită pornită de către intimată nu suferă de vreun viciu care să reclame anularea actelor întocmite.
Totodată, referitor la argumentele punctuale aduse de către contestatoare în apel, reținem că acestea sunt nefondate in corpore, nefiind în măsură să schimbe în vreo parte raționamentul judecătoriei.
Referirea la diferitele decizii și acte de executare silită făcută de apelantă în declarația de apel este irelevantă în această speță, întrucât se referă la alte titluri de creanță și acte de executare decât cele aflate în discuție în prezenta speță.
Totodată, împrejurarea că apelanta contestatoare a uzat de calea prevăzută de lege și a contestat în conformitate cu dispozițiile art. 205 și următoarele din OG nr. 92/2003 titlul de creanță fiscală pus în executare în prezenta speță, respectiv decizia de calcul accesorii nr._ din 31.12.2013 este și ea irelevantă în prezenta pricină, întrucât atâta timp cât în cadrul procedurii respective nu s-a dispus suspendarea executării actului administrativ fiscal, atunci orice executare silită începută în baza lui poate să continue nestingherită. Pe cale de consecință, simpla formulare a acelei contestații nu conduce la împiedicarea punerii în executare a actului respectiv.
De asemenea, referirile la prescripția dreptului de a obține executarea silită făcut de apelantă nu pot fi primite în prezenta speță, întrucât au în vedere un alt titlu de creanță decât cel care se pune în executare în acest dosar. Chiar dacă în fapt ar fi vorba despre titlu de creanță care consemnează debitul principal, în raport de care s-au calculat accesoriile fiscale executate aici, instanța învestită cu contestația la executare fiscală îndreptată împotriva actelor prin care se pune în executare decizia de calcul accesorii nu este competentă să verifice intervenirea prescripției executării silite a titlului de creanță prin care s-a stabilit debitul principal. Lato sensu, aceste chestiuni fac eventual parte dintre cele ce pot fi examinate atunci când se cercetează caracterul datorat sau nu al accesoriilor fiscale, or o asemenea verificare nu poate face obiectul prezentei contestații la executare.
În fine, susținerile apelantei potrivit cărora prima instanță at fi ignorat și afirmațiile sale referitoare la împrejurarea că anularea ori desființarea totală sau parțială, cu titlu irevocabil, potrivit legii, a unui act administrativ fiscal prin care s-ai stabilit creanțe fiscale principale, atrage anularea, desființarea ori modificarea inclusiv a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii, sunt și ele complet străine de esența acestei pricini. Deși teza invocată de apelantă poate fi în principiu corectă din punct de vedere juridic, ea este complet inaplicabilă în speță, întrucât niciun titlu de creanță fiscală dintre cele care au condus la stabilirea și executarea debitelor din prezenta pricină nu a fost anulat în vreo altă procedură de contestare. Prin urmare, nici actele de executare contestate în acest dosar nu pot fi anulate în baza principiului anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, văzând și considerentele expuse de prima instanță, pe care ni le însușim, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de contestatoarea P. I., împotriva sentinței civile nr. 5583 din data de 22 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de contestatoarea P. I., cu domiciliul în Tg. M., .. 23, apt. 2, jud. M., CNP_, împotriva sentinței civile nr. 5583 din data de 22 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței la data de 16 aprilie 2015.
Președinte, A. T. | Judecător, P. M. | |
Grefier, G. O. |
Red. P.M./Dact. P.M.
22.04.2015/2 ex.
Judecător fond: G.-G. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 198/2015. Tribunalul MUREŞ | Anulare act. Decizia nr. 407/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
