Reexaminare amendă judiciară. Decizia nr. 843/2015. Tribunalul MUREŞ

Tribunalul MUREŞ - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 843/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 843/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ 14

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 843/2015

Ședința publică din data de 17 decembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. T.

Judecător: P. M.

Grefier: D. C.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul T. G., CNP_, cu domiciliul în Tg. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 9732 din data de 17 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ 14.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul T. G., reprezentanta intimatei B. M., doamna avocat M. D. și martorul G. I. A., care se legitimează cu C.I. . nr._.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța procedează la efectuarea verificărilor privind prezența părților și îndeplinirea procedurii de citare cu părțile lipsă și constată că procedura de citare este legal îndeplinită pentru acest termen de judecată.

Se procedează la audierea martorului G. I. A., depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Instanța aduce la cunoștință martorului G. I. A. că împotriva amenzii aplicate, potrivit art. 191 Cod procedură civilă, are posibilitatea de a face cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra amenzii ori despăgubirii, ori să se dispună reducerea acesteia. Cererea se va face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii. În toate cazurile, cererea se soluționează cu citarea părților, prin încheiere dată în camera de consiliu de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea.

La întrebarea instanței, numitul G. I. A. arată că înțelege să formuleze cerere de reexaminare împotriva amenzilor ce i-au fost aplicate.

Văzând răspunsul numitului G. I. A. instanța constată necesar a se atașa la dosar dovezile de comunicare a încheierilor prin care au fost aplicate amenzile judiciare, cererea urmând a fi soluționată de către un alt complet, care va lua măsurile necesare în vederea soluționării.

Reprezentanta intimatei solicită să i se comunice răspunsul la întimpinare depus la dosarul cauzei.

Pentru respectarea dreptului la apărare, instanța comunică un exemplar din răspunsul la întâmpinare, aflat în exemplare suficiente.

La întrebarea instanței, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța constată încheiată faza procedurii probatorii și acordă cuvântul în fond.

Apelantul solicită admiterea apelului astfel cum acesta a fost formulat, neluarea în considerare a martorului B. I. și reținerea din partea instanței a tentativei de înșelăciune, întrucât scopul intimatului nu a fost de a cumpăra apartamentul. Susține că intimatul a profitat doar de neliniștea lui, acesta i-a oferit banii ceruți și s-au înțeles ca apelantul să locuiască în apartament până în mai 2014, iar ulterior a venit însoțit de mătușa lui spunând că apartamentul vrea să îl treacă pe numele acesteia. Mai arată că în altă seară a venit cu suma de 1.000 euro, a făcut un antecontract de vânzare-cumpărare, el nu a citit antecontractul și nu a știut nimic de pretențiile acestuia în caz de răzgândire. După câteva zile, numitul B. I. a început să îl preseze cu telefoane pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare și pentru a părăsi apartamentul. Susține că a fost la mătușa intimatului pentru a-i aduce la cunoștință cele întâmplate, iar aceasta i-a comunicat că apartamentul se cumpără de către intimat și cu acesta trebuie să se înțeleagă. Susține că numitul B. I. a dorit de fapt să îl estorcheze și să îl fure de suma de 1.000 euro, profitând de starea în care se afla și depune la dosarul cauzei acte medicale în acest sens.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Susține că pentru prima dată în fața instanței de apel, apelantul și-a schimbat radical apărarea față de ceea ce a susținut în fața primei instanțe. Arată că este pentru prima dată când apelantul arată că intermedierile s-au purtat cu domnul B. I. și că s-au făcut presiuni să se renunțe la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare. Pe fond, arată că între părți s-a perfectat un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care părțile prin consimțământ valabil exprimat și-au exprimat acordul ca în ipoteza în care una dintre părți se răzgândește în perfectarea contractului, să își producă efectele acea clauză penală cu titlu de arvună penalizatoare, respectiv partea care se răzgândește să suporte daune-interese. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat clar că partea care s-a răzgândit în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a fost promitentul vânzător, respectiv apelantul din prezenta cauză. Împrejurarea că apelantul s-a dezis unilateral de contractul de vânzare-cumpărare și în locul fiului acestuia este dublată de împrejurarea faptului că în fața instanței de fond fiul apelantului a depus o precizare prin care și-a invocat lipsa calității procesuale active, apreciază că această precizare nu a făcut altceva decât să dovedească odată în plus că nu s-a intenționat vânzarea acelui apartament de către cei doi vânzători.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare, urmând ca soluția să fie pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 9732 din data de 17 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ 14, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T. G.; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâții T. G. și T. G.; au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 4.517,30 lei, respectiv contravaloarea sumei de 1.000 euro reprezentând pretenții. În fine, au mai fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că la data de 30.11.2013 între părțile litigante, respectiv reclamanta B. M. pe de o parte și pârâții T. G. și T. G., pe de altă parte, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare prin care pârâții, în calitate de promitenți-vânzători s-au obligat să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Tg.-M., ., . prevederilor speciale cuprinse în promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata arvunei convenite prin promisiunea de vânzare-cumpărare, iar ambii pârâți sunt părți ale antecontractului, respectiv și-au însușit clauzele invocate de reclamantă prin semnătură proprie, instanța a apreciat că reclamanta a făcut dovada calității procesuale a pârâtului de rând 2, T. G., prin motivele de fapt și de drept ale cererii.

În plus, susținerile pârâtului de rând 2 privind faptul că nu ar fi fost moștenitor al mamei sale, nefiind întocmit un certificat de moștenitor la data semnării antecontractului, nu au relevanță juridică, atâta timp cât acesta, în baza prevederilor Codului civil, avea vocație succesorală ca fiu.

Prin urmare, s-a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului de rând 2.

Prin semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare, ambii pârâții, în calitate de promitenți-vânzători s-au obligat în mod expres, ca în situația în care nu mai doresc încheierea (perfectarea) contractului de vânzare-cumpărare a imobilului anterior menționat, să remită reclamantei, promitent-cumpărător dublul sumei de 1.000 EUR, sumă achitată de către aceasta cu titlu de avans la data perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare.

La data de 22.12.2013, urmare a manifestării de voință a pârâților în sensul neîncheierii contractului de vânzare-cumpărare al imobilului situat în Tg.-M., ., . restituit reclamantei avansul de 1.000 EUR achitat de către aceasta, refuzând să dea eficiență clauzei penale inserate în promisiune, respectiv aceea de a restitui dublul sumei încasate cu titlu de avans.

Prin raportare la dispozițiile art. 1538 cod civil coroborate cu dispozițiile art. 1545 Cod civil, clauza penală stipulată în antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 30.11.2013 are forță obligatorie între părțile litigante și se impune a fi respectată de către pârâți urmare a denunțării promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare de către aceștia.

Starea de fapt constând în refuzul pârâților de a perfecta antecontractul de vânzare-cumpărare este probată atât prin interogatoriul administrat cu pârâtul T. G. (f. 40-41), cât și prin proba testimonială cu martorul B. I. S. (f. 42-43).

Astfel, din interogatoriu s-a reținut că pârâtul T. G., deși a avut o înțelegere fermă cu reclamanta, în sensul de a dezbate succesiunea asupra imobilului ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare, nu a realizat acest lucru din motive subiective și ulterior a renunțat la antecontract, restituind avansul de 1.000 euro achitat de reclamantă.

Clauza menționată în antecontract este o clauză penală, respectiv clauza de arvună la care s-au obligat părțile, în caz de neexecutare, fie în ipoteza denunțării de oricare dintre aceștia a promisiunii de vânzare-cumpărare anterior termenului convenit pentru perfectarea vânzării, fie în ipoteza depășirii termenului convenit pentru perfectarea contractului.

Astfel cum rezultă din antecontractul de vânzare-cumpărare, părțile au stabilit de comun acord ca și contractul de vânzare-cumpărare să se perfecteze „în cel mai scurt timp imediat ce se va încheia procedura de succesiune”, denunțarea unilaterală a contractului anterior acestui moment putându-se realiza de oricare dintre părțile contractante independent de realizarea procedurii succesorale, condiționat de executarea arvunei penalizatoare de către partea care optează în sensul renunțării la perfectarea contractului.

De asemenea, din declarația martorului B. I. S. s-a reținut că după mai multe săptămâni de amânare din partea pârâtului de rând 1, acesta a afirmat de față cu martorul și cu reclamanta, faptul că nu mai dorește încheierea contractului de vânzare-cumpărare, denunțând astfel înțelegerea părților.

Singura modalitate în care pârâții, în calitate de promitenți-vânzători, puteau evita plata clauzei penale, respectiv de arvună, era aceea a executării obligației principale, adică aceea a înstrăinării bunului, conform antecontractului, respectiv după realizarea procedurii succesorale. Această obligație nu a fost îndeplinită de către pârâți, aceștia optând pentru denunțarea unilaterală a contractului la scurt timp după perfectarea acestuia, respectiv la nicio lună de la data încheierii promisiunii.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, judecătoria a admis cererea dedusă judecății.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâtul T. G., solicitând anularea în totalitate a hotărârii atacate.

În motivarea acestei căi de atac, apelantul a prezentat o stare de fapt care a dus la promovarea prezentei acțiuni, diferită în mare parte de ceea ce a relatat în întâmpinarea depusă cu ocazia judecății de fond a pricinii. Acesta a învederat că a primit mai multe vizite la apartamentul său din partea numitului B. I., care doar mai târziu s-a prezentat împreună cu reclamanta B. M., care văzând imobilul a insistat să îl cumpere, pretinzând că ea este de fapt cumpărătorul. După mai multe insistențe din partea lui B. M., pârâtul apelant a consimțit la încheierea unui precontract la 30.11.2013, act pe care l-ar fi semnat fără a-l citi. Ulterior numai ar fi observat că în caz de răzgândire din partea promitentului vânzător, acesta trebuie să restituie dublul avansului în cuantum de 1.000 euro pe care l-a primit, dar în antecontract nu era trecut un termen fix pentru perfectarea convenției finale.

A mai susținut apelantul, tot pentru prima dată în prezenta pricină, că urmare a încheierii antecontractului a efectuat toate demersurile în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat la notar, însă între timp numitul B. I., în nenumărate rânduri, l-a presat să restituie suma primită ca avans, pentru motivul că dacă nu eliberează apartamentul în termenul cel mai scurt, atunci renunță la cumpărarea acestuia. Deși i s-au adus la cunoștință demersurile efectuate la notar, numitul B. I., în numele cumpărătoarei B. M., nu a ținut cont de aceste demersuri, insistând să primească înapoi suma plătită cu titlu de avans, fără a fi vorba despre plata dublă. Urmare a presiunilor făcute, fiind și bolnav ca urmare a decesului soției, pârâtul apelant a acceptat de bunăvoie să achite suma primită ca avans, fără a ține cont că în baza antecontractului cumpărătorul a pierdut avansul fiindcă s-a răzgândit, prin solicitarea restituirii avansului respectiv. La restituirea sumei, a susținut apelantul că i s-a prezentat o chitanță de mână adusă de B. I., în care s-a trecut suma de 1.000 euro ca achitată de el.

A precizat apelantul că suma de 1.000 euro a restituit-o ca urmare a presiunilor făcute nu de cumpărătorul B. M., ci de martorul B. I., care de fiecare dată preciza că o reprezintă pe B. M., iar la restituirea sumei nu a fost vorba de plata dublă a acesteia, tocmai pentru că B. M., în calitate de cumpărător, renunța la cumpărarea imobilului.

A apreciat apelantul, că prin comportamentul său, martorul B. I. s-ar putea înscrie într-un caz de îmbogățire nejustă, conduita lui putând avea inclusiv caracter penal.

Împotriva prezentului apel a depus întâmpinare reclamanta intimată B. M., solicitând respingerea ca nefondată a căii de atac și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat de către intimată, că hotărârea primei instanțe este corectă, iar considerentele acesteia sunt judicioase, atât în ce privește starea de fapt reținută, cât și în ce privește dispozițiile legale aplicabile. Părțile litigante au stabilit o clauză penală prin antecontractul din data de 30.11.2013, iar aceasta are forță obligatorie pentru ele, impunându-se a fi respectată de către pârâți ca urmare a denunțării promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare de către aceștia. Singura modalitate în care pârâții, în calitate de promitenți-vânzători, puteau evita plata clauzei penale, respectiv de arvună, era aceea a executării obligației principale, adică aceea a înstrăinării bunului, conform antecontractului, respectiv după realizarea procedurii succesorale. Această obligație nu a fost îndeplinită de către pârâți, aceștia optând pentru denunțarea unilaterală a contractului la scurt timp după perfectarea acestuia, respectiv la nicio lună de la data încheierii promisiunii. Alegațiile apelantului cu privire la faptul că urmare a încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare a efectuat toate demersurile necesare în vederea realizării succesiunii și că în pofida acestor demersuri, urmare a presiunii realizate de martorul B. I., a restituit avansul, sunt simple susțineri, contrare adevărului și propriilor afirmații făcute de către acesta în fața primei instanțe. Împrejurarea că apelantul nu a efectuat niciun demers concret în realizarea dezbaterii succesorale rezultă din interogatoriul administrat acestuia. În acest sens, nu a realizat dezbaterea succesorală din motive subiective.

În probațiune, la solicitarea apelantului, tribunalul a încuviințat proba cu înscrisuri și totodată, a administrat proba testimonială, constând în audierea martorului G. I. A..

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al aceste căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de pârâtul T. G. este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

În acest sens, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și nu se impune a fi schimbată sub aspectul celor consemnate în dispozitiv, starea de fapt reținută fiind confirmată de probele administrate pe parcursul întregii judecăți, iar dispozițiile legale aplicabile, în materia clauzei penale și a răspunderii civile contractuale în general, nesuferind niciun fel de interpretare.

În mod corect a reținut judecătoria că între părți a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în care s-a prevăzut ca o clauză penală, obligația promitentului vânzător, ca în cazul în care ar denunța unilateral contractul, să restituie dublul avansului primit.

De asemenea, la fel de temeinic a reținut prima instanță, pe baza probelor administrate cu ocazia judecății de fond, că pârâții promitenți vânzători au denunțat unilateral antecontractul încheiat, în sensul că au tergiversat pentru mai mult timp îndeplinirea formalităților necesare pentru dezbaterea succesiunii după soția pârâtului T. G. și implicit, pentru punerea în ordine a documentelor în vederea perfectării vânzării. În aceeași ordine de idei, în contextul acestei tergiversări, s-a clarificat și intenția acestora de a nu mai încheia actul final în forma autentică. După cum s-a arătat în considerentele judecătoriei, această împrejurare se desprinde parțial din răspunsurile la interogatoriu date de pârâtul T. G., care a susținut că doar s-a informat despre actele de care are nevoie pentru dezbaterea succesiunii, dar apoi nu a mai realizat alte demersuri, precum și din declarația martorului B. I., care într-adevăr, este apropiat reclamantei B. M..

Aceste constatări ale primei instanțe au fost criticate vehement de către pârâtul apelant T. G. în calea de atac declarată, însă susținerile sale din apel nu pot fi primite de prezentul tribunal, din mai multe motive.

În primul rând, trebuie să constatăm că afirmațiile diverse ale apelantului, inclusiv cele referitoare la presiunile care ar fi fost exercitate asupra sa de către martorul B. I. pentru restituirea avansului primit și pentru desfacerea antecontractului, nu sunt susținute de niciun mijloc de probă, ele negăsindu-și suportul nici în probele administrate cu ocazia judecății de fond, dar nici în probele propuse și administrate în apel. În aceeași ordine de idei, nici așa-zisa înșelăciune căreia i-ar fi căzut victimă pârâtul apelant, din partea martorului B. I., nu este confirmată de probele administrate. Dimpotrivă, după cum am arătat deja, probele de la dosar, administrate în fața primei instanțe, zugrăvesc un tablou contrar celor afirmate în apel de către pârât. Într-adevăr, martorul B. I. este apropiat reclamantei B. M., iar această împrejurare impune primirea declarațiilor sale cu o anumită doză de scepticism, însă în afară de această aparență de subiectivism inerentă, pârâtul nu a reușit să aducă niciun fel de argumente solide din punct de vedere probator, pentru a ne determina să înlăturăm cele martor de acesta în favoarea reclamantei. Mai mult decât atât, proba testimonială propusă de către pârâtul apelant în calea de atac, constând în audierea martorului G. I. A., vine să confirme, cel puțin indirect, măcar o parte din susținerile martorului B. I..

Așadar, în legătură cu declarația martorului G. I. A., audiat la propunerea pârâtului apelant în calea de atac, acesta nu vine să sprijine în niciun fel poziția celui care l-a propus, ci dimpotrivă, slăbește discursul acestuia. Astfel, s-a susținut de către apelant că suma de 1.000 euro a restituit-o ca urmare a presiunilor făcute nu de cumpărătorul B. M., ci de martorul B. I., care de fiecare dată preciza că o reprezintă pe B. M., iar la restituirea sumei nu a fost vorba de plata dublă a acesteia, tocmai pentru că B. M., în calitate de cumpărător, renunța la cumpărarea imobilului. În schimb, martorul G. I. A. nu a confirmat această teză, ci a infirmat-o indirect, arătând că la restituirea sumei de 1.000 euro părțile împricinate au avut o discuție contradictorie și deși pârâtul apelant a restituit acea sumă primită cu titlu de avans, martorul B. I., nepotul reclamantei B. M., s-a declarat în continuare nemulțumit, aducându-i la cunoștință pârâtului că se vor întâlni la tribunal. Această declarație, deși nu specifică în mod clar faptul că părțile discutaseră despre restituirea dublului avansului, adică a sumei de 2.000 euro, trebuie coroborată cu probele administrate în fața primei instanțe, iar concluzia care se impune este aceea că dacă antecontractul ar fi fost denunțat unilateral de către promitenta cumpărătoare, atunci pentru aceasta nu exista niciun posibil motiv de nemulțumire. Totodată, singurul motiv posibil de nemulțumire, în ipoteza în care antecontractul a fost denunțat de promitenții vânzători, este reprezentat chiar de refuzul acestora din urmă de a restitui dublul avansului primit, așa cum se convenise inițial. Prin urmare, trebuie să considerăm că la momentul restituirii avansului părțile nu s-au despărțit în mod amiabil, ele au avut o dezbatere serioasă și totodată, martorul B. I. l-a anunțat pe pârâtul apelant că se va apela la justiție pentru reglarea integrală a situației juridice create.

De asemenea, s-a mai susținut de către apelantul pârât faptul că inițial nu a citit clauzele antecontractului de vânzare-cumpărare, ci ulterior numai ar fi observat că în caz de răzgândire din partea promitentului vânzător, acesta trebuie să restituie dublul avansului în cuantum de 1.000 euro pe care l-a primit. Această împrejurare însă, este irelevantă pentru valabilitatea obligației asumate; chiar dacă am accepta afirmația nedovedită potrivit căreia nu ar fi citit antecontractul la momentul semnării lui, trebuie să constatăm că printr-o asemenea susținere pârâtul își invocă propria culpă, o situație care stă exclusiv în responsabilitatea sa, motiv pentru care nu poate fi exonerat de răspunderea civilă.

Potrivit apelantului, ca urmare a încheierii antecontractului el ar fi efectuat toate demersurile în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat la notar, însă între timp numitul B. I., în nenumărate rânduri, l-ar fi presat să restituie suma primită ca avans, pentru motivul că dacă nu eliberează apartamentul în termenul cel mai scurt, atunci renunță la cumpărarea acestuia. Această afirmație a apelantului, referitoare la efectuarea vreunor demersuri pentru dezbaterea succesiunii după soția sa, este contrazisă flagrant de cele ce le-a susținut el însuși în fața instanței de fond. La interogatoriu, pârâtul apelant a recunoscut că numai s-a informat despre actele de care ar avea nevoie pentru a dezbate succesiunea, dar nu a mai făcut ulterior niciun demers, pentru că ar fi avut o suferință psihică și aceasta l-ar fi împiedicat să continue procedurile prealabile vânzării. Ca atare, rezultă în primul rând, că demersuri pentru dezbaterea succesorală nu au fost făcute și de altfel, succesiunea după soția pârâtului nici nu a fost dezbătută până în ziua de azi. În al doilea rând, nu negăm posibilitatea ca pârâtul să fi fost puternic afectat psihic de decesul soției sale, dar pe de altă parte, el însuși s-a angajat să vândă apartamentul, între altele, conform celor arătate de martorul G. I. A., pentru că nu mai suporta să locuiască în apartamentul de la balconul căruia căzuse soția sa. Prin urmare, în acest context faptic, este de presupus că suferința psihică pe care o încerca pârâtul ar fi fost de natură să îl determine să vândă mai repede imobilul, nicidecum să tergiverseze perfectarea vânzării respective. Din nou așadar, poziția exprimată de pârâtul apelant nu coincide cu argumentele pe care acesta ar dori să le transmită instanței de judecată.

S-a mai susținut de către apelant, că între părți intervenise convenția ca el să rămână să locuiască în apartament până în luna mai 2014, însă această chestiune nu a fost cuprinsă într-un înscris și nici nu a fost probată în alt mod pe parcursul procesului.

Potrivit apelantului, judecătoria nu a avut în vedere, la luarea hotărârii atacate, că în antecontractul încheiat nu s-a trecut o dată fixă în ceea ce privește eliberarea imobilului de către pârât, singurul lucru, recunoscut și de către reclamantă, fiind faptul că încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentificată se va face după efectuarea masei succesorale, urmarea decesului soției pârâtului. Această afirmație nu joacă nici ea în favoarea apelantului pârât, întrucât împrejurarea că în antecontract nu s-a trecut un termen clar până la care să se perfecteze contractul în formă autentică este irelevantă din punct de vedere juridic. Perfectarea contractului era afectată de o condiție și anume, ca pârâtul apelant, împreună cu fiul său (și el pârât în cauză) să realizeze demersurile necesare pentru dezbaterea succesiunii după soția sa. Or, aceste demersuri nefiind efectuate și pârâtul rămânând într-o evidentă pasivitate, devine clar că neîndeplinirea condiției îi este imputabilă și se răsfrânge asupra însăși executării antecontractului încheiat.

Nu în ultimul rând, un alt argument pe care îl apreciem important pentru respingerea poziției exprimate în apel de către pârâtul apelant, este reprezentat de faptul că acesta a indicat o stare de fapt semnificativ diferită față de cea expusă în fața primei instanțe. Astfel, am identificat deja mai sus, incongruența referitoare la pretinsa efectuare a demersurilor necesare pentru dezbaterea succesiunii soției pârâtului. De asemenea, pentru prima dată în proces, pârâtul vorbește despre o . presiuni irezistibile făcute asupra sa de către martorul B. I., încercând astfel să discrediteze declarațiile acestuia și să obțină o înlăturare completă a depoziției lui din prima instanță. În fine, cu ocazia judecății de fond, pârâtul nu a făcut defel vorbire despre împrejurarea că toate discuțiile s-ar fi purtat cu martorul B. I., care ar fi fost adevăratul cumpărător al imobilului, în vreme ce în apel îl introduce pe acesta ca pe o pretinsă sursă a tuturor necazurilor procesuale pe care le are.

Toate aceste aspecte, suprapuse peste celelalte chestiuni de ordin faptic deja prezentate, considerăm că sunt de natură să aducă o serioasă umbră de îndoială asupra poziției procesuale exprimate de către pârât și împiedică o dată în plus pronunțarea unei soluții care să-i fie favorabilă.

Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul T. G., CNP_, împotriva sentinței civile nr. 9732 din data de 17 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ 14.

Ca efect al respingerii apelului, culpa procesuală în cadrul prezentei căi de atac aparține apelantului. Văzând cererea intimatei, formulată cu ocazia judecății în prezenta pricină, de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. 1 din codul de procedură civilă (potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată), apelantul urmând a fi chemat să suporte cheltuielile cu pricina. În privința cuantumului acestor cheltuieli, reținem că ele sunt reprezentate, potrivit solicitărilor făcute de intimată, de onorariul avocațial în valoare de 700 lei (f. 30 din dosarul de apel).

Prin urmare, vom obliga apelantul la plata către intimata B. M., a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul T. G., CNP_, cu domiciliul în Tg. M., ., ., împotriva sentinței civile nr. 9732 din data de 17 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ 14.

Obligă apelantul la plata către intimata B. M., cu domiciliul în Tg. M., .. 12, ., CNP_, a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 17 decembrie 2015.

Președinte,

A. T.

Judecător,

P. M.

Grefier,

D. C.

Red. P.M./Dact. P.M.

05.01.2016/4 ex.

Judecător fond: I. A. N.

← Contestaţie la executare. Decizia nr. 869/2015. Tribunalul MUREŞ		Anulare act. Decizia nr. 84/2015. Tribunalul MUREŞ →

Reexaminare amendă judiciară. Decizia nr. 843/2015. Tribunalul MUREŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare amendă judiciară. Decizia nr. 843/2015. Tribunalul MUREŞ