Contestaţie la executare. Decizia nr. 622/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 622/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 622/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 622/2015
Ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. D.
Judecător M. F.
Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta M. A. R., având CNP_, cu domiciliul în Tg. M., ., . civile nr. 1730 din data de 15.04.2015, pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosarul nr._ .
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 8 octombrie 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării deciziei pentru data de azi, 22 octombrie 2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 1730 din 15.04.2015 a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestatoarea M. A. R., în contradictoriu cu intimatul M. Tg. M.- Serviciul Urmărire și Executare Silită.
A retinut instanta ca prin Sentinta civila nr._/26.11.2012, pronuntata de Judecatoria Cluj N. in dosarul nr._, a fost respinsa, ca neintemeiata, plangerea contraventionala formulata de contestatoarea din prezenta cauza impotriva procesului verbal de contraventie nr._/20.11.2011. Sentinta a ramas irevocabila la data pronuntarii, fila 4,5.
De asemenea, prin sentinta civila nr._/08.10.2012, pronuntata de Judecatoria Cluj N. in dosarul nr._ ( fila 35,36 din dosar), a fost respinsa, in mod irevocabil, plangerea contraventionala impotriva procesului verbal de contraventie nr._/20.11.2011, plangere introdusa de numitul F. P. A., ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa, in considerentele deciziei mentionate retinandu-se faptul ca titularul dreptului de a formula plangerea contraventionala era M. A. R.- contestatoarea din cauza, pe numele careia s-a emis procesul verbal de contraventie nr. ._/20.11.2011 - si nu numitul F. P. A., care a formulat plangerea contreaventionala in nume propriu, ci nu ca reprezentant al lui M. A. R..
Ca urmare a comunicarii acestor titluri executorii, intimata a demarat procedura executarii silite in contra contestatoarei, pentru suma totala de 1000 lei.
În vederea executării a fost constituit dosarul executional pe numele contestatoarei- filele 24-39-in cadrul caruia a fost emisa somatia nr._/11.10.2013 si instiintarea de poprire nr._/22.09.2014 (fila nr.24,39).
Au fost aplicate dispozițiile art. 622 alin 2, 632, art.712 cod pr. Civ..
S-a observat că prin cererea sa contestatorul a susținut ca Judecatoria Cluj N. s-a aflat in eroare cand a pronuntat sentinta civila nr._/2012, in dosarul_, deoarece procesul verbal de contraventie analizat in acest dosar nu îi apartinea contestatoarei, ci altei persoane.
Sub aspectul motivelor invocate de către contestator, se constatat că în cadrul executării contestate, dispozițiile art. 712 C.p.civ, au fost respectate, în sentintele ce s-au pus în executare determinându-se obligația ce incubă contestatorului, obligație ce nu a fost condiționată de împlinirea unui termen sau îndeplinirea unei condiții.
Sub aspectul respingerii soluției nelegale și netemeinice pronunțate în dosarul nr._ , ce a dus la emiterea titlului pus în executare, s-a reținut că aceste motive nu pot fi analizate în cadrul unei contestații la executare, acestea având valoarea unor chestiuni de fond prin care se repune în discuție titlul executoriu, deoarece apărările respective au fost sau au putut fi ridicate în cursul judecății de fond sau prin exercitarea căilor legale de atac.
Instanța apreciază că singurul caz în care s-ar fi putut formula apărări de fond sunt cele ce se referă la motive de stingere a obligației, posterioare hotărârii ce se execută, iar nu anterioare acesteia, situație care nu este incidentă în cauza de față.
Împotriva acestei soluții a declarat apel contestatoarea care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, admiterea contestației la executare împotriva executării silite.
Aceasta a susținut că executarea silită a fost demarată în mod eronat în baza sentinței civile nr._/2012 a Judecătoriei Cluj. Instanța de fond a omis să aibă în vedere soluția de admitere a cererii de îndreptare a erorii materiale cuprinsă în încheierea din 16.03.2015, încheiere ce confirma susținerile contestatoarei, în sensul că titlul executoriu în temeiul căruia a fost declanșată executarea silită conține erori.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de judecătorie.
A apreciat că executarea silită a fost demarată în condiții de legalitate, prin emiterea somației, că procedura de comunicare a fost legal îndeplinită. Ulterior a declanșat procedura popririi asupra veniturilor apelantei, ocazie cu care aceasta a formulat contestația la executare.
A apreciat că cele două titluri executorii sunt reprezentate de sentințele_/2012 și_/2012 nu pot fi reținute neregularități la punerea acestora în executare. În privința cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în sentința nr._/2012 a Judecătoriei Cluj-N., a susținut că nu a fost înștiințată și nici prima instanță nu a făcut referire la aceasta.
Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reluat starea de fapt prezentată în contestația la executare.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Executarea silită a fost demarată împotriva contestatoarei pentru suma de 1000 lei reprezentând amenzi contravenționale, titlurile executorii fiind indicate în adresa de poprire drept procesele-verbal nr._ din 20.11.2011 și nr._ din 20.10.2011.
Pe numele apelantei contestatoare a fost încheiat procesul-verbal nr._ din 20.10.2011, care a fost verificat din punct de vedere al legalității și temeiniciei în dosarul nr._ al Judecătoriei Cluj-N. (f.31), fiind respinsă plângerea contravențională formulată de aceasta (_/2012). În cuprinsul acestei hotărâri judecătorești s-a menționat în mod eronat numărul procesului-verbal, eroare ce a fost corectată ulterior, în fața Judecătoriei Tg. M. fiind depusă încheierea de îndreptare a erorii materiale, încheiere care a și fost menționată de această instanță între înscrisurile administrate în probațiune.
Acest înscris nu a fost valorificat de prima instanță.
Anterior dosarului mai sus menționat, în dosarul cu nr._, Judecătoria Cluj-N. (f.35) cercetează același proces-verbal_ din 20.10.2011 însă plângerea fiind introdusă de o altă persoană decât cea sancționată (F. P. A.), este soluționată prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active (_/2012). Cu toate acestea, tot din eroare, Judecătoria Cluj-N. (f.34) transmite această hotărâre judecătorească municipiului indicând în mod greșit că ar privi-o pe apelanta M. A. R..
În consecință, se reține că apelatei i-a fost aplicată o singură amendă contravențională prin procesul verbal nr._ din 20.10.2011 și că acesta a rămas definitiv prin respingerea celor două plângeri în dosarele_ și nr._ ale Judecătoriei Cluj-N..
Verificările făcute de tribunal nu se circumscriu apărărilor pe fondul titlului executoriu, analiză prohibită de dispozițiile art. 172 alin.3 C. pr. fiscală, (fiind în materie fiscală se constată incidența acestora, art. 39 alin.3 din O.G. nr. 2/2001 care imprimă regimul juridic fiscal executării silite), ci celor de legalitate a executării silite, vizând existența titlurilor executorii așa cum a pretins intimata, și cum a opus contestatoarea.
În consecință, constatându-se demarată executarea silită în temeiul a două titluri executorii, deși cu privire la contestatoare a fost făcută dovada existenței unui singur titlu executoriu, în cuantum de 500 lei, în temeiul dispozițiilor art. 480 C. pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de contestatoarea M. A. R. impotriva, având CNP_, cu domiciliul în Tg. M., ., ap. 10, . 1730/15.04.2015 data in dosar_ a Judecătoriei Tg M..
Schimba in tot sentinta atacata in sensul ca admite contestatia la executare formulata de contestatoarea M. A. R. si anuleaza in parte executarea silita desfasurata impotriva contestatoarei in baza somatiei_/11.10.2013 pentru suma de 500 de lei.
Definitiva.
P. la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei azi, 22.10.2015.
Președinte, L. D. | Judecător, M. F. | |
Grefier, C. S. |
Redactat/tehnoredactat/MF
2 ex., 20.11.2015
Judecător fond C. I. F.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 586/2015. Tribunalul MUREŞ | Pretenţii. Decizia nr. 624/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








