Pretenţii. Decizia nr. 624/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 624/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 624/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 624/2015
Ședința publică de la 22 octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. D.
Judecător M. F.
Grefier C. S.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul D"elia P., având CNP_, cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocatură din Tg. M., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 1534 din data de 3 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 8 octombrie 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării deciziei pentru data de azi, 22 octombrie 2015.
TRIBUNALUL,
Prin sentința civilă nr. 1534 din 03.04.2015 a Judecătoriei Tg. M., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâții C. Jozsef și C. M. și respinsă acțiunea formulată de reclamantul D E. P., în contradictoriu cu pârâții C. Jozsef și C. M., ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
S-au reținut în soluționarea acestei excepții dospozițiile art. 32 și art. 36 din Codul de procedură civilă. Raportat la temeiurile invocate în susținerea acțiunii formulate, răspunderea contractuală a pârâților cât și răspunderea delictuală, s-a reținut că cele două categorii de răspundere civilă se exclud una pe cealaltă. Iar, raportat la starea de fapt descrisă de către reclamant, judecătoria a observat că aceasta nu este persoana care ar avea calitatea de a formula acțiunea în răspundere civilă în contradictoriu cu pârâții, indiferent de temeiul legal analizat.
S-a reținut că, pentru a se invoca răspunderea civilă contractuală, între părțile implicate trebuie să existe un contract; iar pentru răspunderea delictuală se analizează dacă pretinsa acțiune cauzatoare de prejudiciu îl vizează pe reclamant. Or, contractul de vânzare cumpărare pentru imobilul – teren intravilan pentru care susține reclamantul că ar fi fost identificată în mod eronat suprafața, respectiv contractul autentificat sub nr. 2726/5.06.2000 de către BNP I. L. (f. 13), a fost încheiat între pârâții C. Jozsef și C. M. în calitate de vânzători, și numita T. M., în calitate de cumpărător. În cuprinsul contractului se menționa în mod expres faptul că cumpărătoarea cumpără pentru sine imobilul, respectiv: „cu deplin drept de proprietate și ca bun propriu (deși sunt căsătorită, soțul meu este cetățean străin)”.
Față de apărările formulate de reclamant, s-a menționat că, potrivit Legii 312/2005, cetățenii străini au dobândit aptitudinea de a obține dreptul de proprietate asupra terenurilor în România la împlinirea unui termen de 5 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană, respectiv începând cu anul 2012. Contractul de vânzare cumpărare fiind încheiat în anul 2000, cu privire la el, și față de mențiunea expresă din cadrul său, prezumția de comunitate de bunuri nu operase.
În același sens, s-a observat și conținutul actului de lichidare a regimului matrimonial, regularizare a datoriilor și partaj voluntar, autentificat sub nr. 427/2012, depus de reclamant la dosar. În cuprinsul acestui act, terenul în litigiu este descris ca fiind „teren intravilan în cotă de ¼ parte din suprafața totală de 3.867 mp înscris în CF_ Ceuașu de Câmpie, top nr. 653/2, poz B.2, și în suprafață reală de 905,25 mp conform sentinței judecătorești de ieșire din indiviziune nr._/2.11.2010, sentință rămasă definitivă și irevocabilă conform deciziei civile nr. 238/1.09.2011 imobil cumpărat în anul 2000 în timpul căsătoriei”, și este inclus de părți, de comun acord, în categoria bunurilor imobile proprii ale fostei soții. Casa de locuit edificată pe acest teren avea regim de bun comun. În baza acestui act încheiat în anul 2012 a devenit reclamantul proprietar exclusiv asupra terenului în litigiu, la 12 ani după momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare cu pârâții, dânsul dobândind dreptul de proprietate asupra terenului de la fosta soție, T. M.. La această dată, când reclamantul a devenit proprietar, acestuia îi erau cunoscute și suprafața reală și situația juridică a terenului, urmare a finalizării procesului privind ieșirea din indiviziune, astfel cum se menționează în chiar cuprinsul respectivului act.
Prin urmare, între reclamant și pârâți nu s-a încheiat niciodată un contract cu privire la respectivul teren, parte a contractului în cauză fiind d-na T. Marusi; pe de altă parte, reclamantul nu poate pretinde că ar fi fost înșelat, personal, de către pârâți, prin încheierea respectivului contract, de vreme ce a dobândit un drept propriu abia în anul 2012 asupra respectivului teren.
S-a concluzionat că, între persoana care pretinde calitatea de reclamant și subiectul raportului juridic nu există identitate impunându-se, raportat la dispozițiile 40 alin. 1 NCPC, respingerea în totalitate a cererii ca formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamantul D‛elia P. solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
A susținut că fosta soție a cumpărat de la pârâții intimați cota de ¼ parte din suprafața de teren de 3867 mp, iar la data cumpărării pârâții personal au măsurat suprafața ce-i revenea de 966,75 mp, stabilind semnele de hotar, ocazie cu care a îngrădit întreaga parcelă. A mai menționat că el a fost cel de-al doilea cumpărător, după el efectuându-se încă două tranzacții.
În 2006 fost soție a promovat acțiunea de ieșire din indiviziune, ocazie cu care s-a stabilit că suprafața de teren de 3867 mp nu e reală, diminuându-se toate parcelele. Ca efect al acestei diminuări, frontul a fost redus de la 17,63 la 15,54, fiind demolate: gardul despărțitor pe o lungime de 56 ml, din care pe o lungime de 25 ml construit pe fundație de beton, a fost demolată o platformă de beton de 48 mp, un garaj de 30mp, vita de vie, poarta de acces auto din fier forjat, mutată instalația de apă și gaz, desființat spațiu verde amenajat cu pomi și flori, fiind pierdută suprafața de 61,5 mp intravilan. Lucrările enumerate au fost refăcute pe un alt amplasament.
În susținerea nelegalității soluției primei instanțe a invocat interesul generat de efectele partajului astfel cum au fost prezentate.
A menționat și că la data intervenirii contractului de vânzare-cumpărare locuia împreună cu soția în Italia, aceasta fiind casnică fără venit. A susținut finanțarea integrală a achiziționării terenului.
Susține că pentru că exista interdicție în persoana străinilor de a dobândi terenuri în România, acesta a fost motivul pentru care fosta soție apare drept cumpărător, ceea ce nu înseamnă că nu a dobândit nici un drept asupra proprietății.
A subliniat și faptul că în autorizația de construire figurează ca investitor, iar prin înregistrarea în registrul agricol a dovedit împrejurarea că avea drept de folosință asupra terenului și edificatelor.
A mai invocat și dispozițiile art. 30 din Codul familiei cu privire la calitatea de bun comun a terenului.
În esență a susținut că existând interes în declanșarea acțiunii a demonstrat și calitatea procesuală activă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 476, 480, 453 și 223 din Codul de procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În apel nu au fost administrate alte probe.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține că apelul este fondat pentru următoarele motive:
În 5 iunie 2000, între fosta soție a apelantului T. M. și intimații C. Jozsef și C. M. s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care prima a devenit proprietara asupra cotei de ¼ parte din terenul intravilan în suprafața integrală de 3.867 mp înscris în CF 1066/I (ulterior_) Ceuașu de Câmpie, top nr. 653/2, nr. cad_, situat în ..
În urma ieșirii din indiviziune, realizată prin sentința civilă nr._ din 02.11.2010 (dosar_ Judecătoria Tg. M.) suprafața întregului teren de 3867 mp a suferit o rectificare, suprafața reală fiind de 3621 mp, lotul revenind fostei soții a reclamantului fiind de 905,25 mp.
Potrivit extrasului de carte funciară în 2013, reclamantul apelant s-a înscris ca proprietar, calitate dobândită prin convenție de la fosta soție, ultima proprietară asupra terenului (poziția B13).
În consecință, prima instanță a dat eficiență principiului relativității efectelor contractului, fără să observe că reclamantul apelant nu este un terț față de contractul de vânzare cumpărare, căci deși nu a participat la încheierea contractului nici personal nici prin reprezentare (contrar și irelevant celor susținute de apelant), este un succesor în drepturi cu titlu particular al cumpărătorului.
În consecință, drepturile dobândite contractual de cumpărătoarea Tănăuceanu M., au transmise mai departe succesorului cu titlu particular D"elia P. și pot fi opuse de acesta din urmă vânzătorilor pârâților intimați C. Jozsef și C. M.. Cu alte cuvinte acele drepturi care puteau fi invocate de cumpărătoarea Tănăuceanu M. decurgând din contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 2010 cu pârâți intimați pot fi invocate acum de dobânditorul subsecvent D"elia P. câtă vreme ele sunt în legătură cu dreptul transmis.
Prima instanță avea deci obligația ca după ce califica cererea cu discuția părților, dată fiind invocarea concomitentă atât a dispozițiilor ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale cât și a celor ce reglementează instituția răspunderii civile contractuale (tipuri de răspundere ce se exclud reciproc), avea obligația de a verifica și condițiile de exercitare a acțiunii civile. De altfel prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul și-a circumscris demersul răspunderii pentru evicțiune.
În cauză este de analizat deci răspunderea contractuală, garanția vânzătorului pentru evicțiune și daune-interese, iar în cadrul acestei răspunderi reclamantul apelant justifică pe deplin calitatea de a acționa.
Nu au în această cauză nici o relevantă susținerile apelantului referitoare la împrejurările dobândirii bunului de către fosta proprietară Tănăuceanu M., interdicția de dobândire a terenurilor de către cetățenii străini, nici calitatea ulterioară a bunului de drept comun, căci inițial acesta a fost dobândit ca bun propriu, dată fiind interdicția de dobândire din partea soțului, singura împrejurare relevantă este aceea că reclamantul apelant este un succesor al ultimului cumpărător.
Tribunalul mai reține și că, în contra dispozițiilor art. 394 alin.3 C.pr.civ., prima instanță a avut în vedere înscrisurile depuse după închiderea dezbaterilor de către reclamant, acte pe care acesta avea obligația de a le depune in limine litis, în cadrul probatoriului.
În consecință, în acord cu dispozițiile art. 480 C. pr. civilă, constatând că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și văzând că apelantul a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamantul D"elia P., având CNP_, cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocatură din Tg. M., ., jud. M. impotriva Sentintei civile 1534/3.04.2015 data in dosar_ a judecatoriei Tg M., anuleaza sentinta atacata si dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.
Definitiva.
P. la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei azi, 22.10.2015.
Președinte, L. D. | Judecător, M. F. | |
Grefier, C. S. |
Redactat/tehnoredactat/MF
2 ex.,20.11.2015
Judecător fond A. C. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 622/2015. Tribunalul MUREŞ | Validare poprire. Decizia nr. 206/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
