Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 601/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 601/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 601/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 601
Ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. I.
Judecător A. B.
Grefier G. O.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta R. C., cu domiciliul în Unirii II, ., jud. A., împotriva sentinței civile nr. 234 din data de 16 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Luduș în dosarul nr. _
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Potrivit art. 482 și 219 Cod procedură civilă instanța procedează la efectuarea verificărilor privind prezența părților și îndeplinirea procedurii de citare cu părțile. Constată, că din eroare s-a menținut în citativ M. C., senior care este decedat, în cauză fiind introduși încă în fața primei instanțe moștenitorii defunctului, ca urmare a cererii de introducere a moștenitorilor M. M., M. M. E. și R. C. – fila 68 dosar prima instanță).
Se constată depusă la dosar la data de 16 octombrie 2015, o întâmpinare intitulată „precizare de acțiune” din partea intimatului R. I..
Se constată că apelanta a solicitat judecarea urgentă a cauzei, prin urmare instanța consideră aceasta ca o solicitare de judecare a cauzei în lipsă.
De asemenea, instanța constată că apelanta nu a înaintat la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 121 lei, sens în care, invocă, din oficiu, excepția netimbrării apelului și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
TRIBUNALUL,
Prin Sentința civilă nr.234/16 aprilie 2015 pronunțată de Judecătoria Luduș s-a admis acțiunea formulată de reclamantul R. I., în contradictoriu cu pârâții M. C. jr., M. M., M. M. E. și R. C., având ca obiect „hotărâre care sa țină loc de act autentic”.
S-au obligat pârâții M. C. (Jr), M. M., M. M. E. și R. C. să încheie cu reclamantul R. I. act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul teren intravilan în suprafață de 0,72 ha identificat în tarlaua nr. 9, parcele nr. 1114/13 și 1114/17 conform titlul de proprietate nr._/25.03.1996, iar conform planului de amplasare si delimitare a imobilului efectuat de persoana fizică autorizată P. F. D., prin punctele_-_ și 705, iar în caz de refuz prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că la data de 25.03.1996 Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M. prin titlul de proprietate nr._/25.03.1996 a reconstituit în proprietatea pârâtului M. C. C. o suprafață de 8600 mp identificată în tarlaua nr. 9 parcelele nr. 1114/13 în suprafață de 5800 mp și . în suprafață de 1400 mp și . în suprafață de 1400 mp teren extravilan identificat în Iernut, jud. M..
Prin contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată din data de 16.05.2000 M. C. sen. în calitate de vânzător a vândut cumpărătorului reclamant R. I. în schimbul sumei de 12.500.000 Rol o suprafață de 0,72 ha teren extravilan situat în hotarul satului Sf. G., jud. M., cuprins în Titlul de proprietate nr._/25.03.1996, . teren 1114/13 în suprafață de 5800 mp și . în suprafață de 1400 mp.
Imobilul teren extravilan în suprafață de 0,72 ha teren aflat în posesia reclamantului se identifică conform planului de situație prin punctele_-_ și 705 și are o suprafață de 7200 mp .
Imobilul teren intravilan în suprafață de 0,72 ha identificat conform planului de situație prin punctele_-_ și 705 aflat în posesia reclamantului se identifică conform memoriului tehnic efectuat de persoana fizică autorizată P. F. D., autorizație RO-AB-0065, în tarlaua nr. 9 parcele nr. 1114/13 și 1114/17 în suprafață totală de 7.200 mp acesta fiind înscris în titlul de proprietate nr._/25.03.1996.
Din actele de stare civilă rezultă că M. C. sen născut la data de 21.04.1929 a decedat la data de 15.06.2006 iar pârâții M. C. junior M. M., M. M. E. și R. C., moștenitorii defunctului M. C. senior.
Analizând starea de fapt reținută raportat la dispozițiile de drept aplicabile în prezenta cauză instanța de fond a apreciat că în ceea ce privește petitul având ca obiect validare act de vânzare că în lumina principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a pagubelor și în conformitate cu prevederile art. 1527 și 1529 din C. civil este admisibilă pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare, având în vedere că pârâtul M. C. sen, în prezent decedat la data de 15.06.2006, în calitate de vânzător a încheiat cu reclamantul în calitate de cumpărător o promisiune de vânzare cumpărare cu respectarea cerințelor generale de valabilitate ale actelor juridice prevăzute de art. 1179 din Codul civil și că vânzătorul în mod nejustificat nu s-a prezentat la notar în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Față de considerentele arătate mai sus, instanța de fond în conformitate cu prevederile art. 1527 și 1529 din C. civil a admis acțiunea având ca obiect validare contract de vânzare cumpărare, dispunând obligarea pârâților M. C. (Jr), M. M., M. M. E. și R. C. să încheie cu reclamantul R. I. act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul teren intravilan în suprafață de 0,72 ha aflat în posesia reclamantului identificat în tarlaua nr. 9, parcele nr. 1114/13 și 1114/17 conform titlul de proprietate nr._/25.03.1996 iar conform planului de amplasare si delimitare a imobilului efectuat de persoana fizică autorizată P. F. D., prin punctele_-_ și 705, iar în caz de refuz prezenta hotărâre să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În ceea ce privește petitul având ca obiect înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilul teren intravilan în suprafață de 0,72 ha identificat în tarlaua nr. 9, parcele nr. 1114/13 și 1114/17 conform titlul de proprietate nr._/25.03.1996, iar conform planului de amplasare si delimitare a imobilului efectuat de persoana fizică autorizată P. F. D., prin punctele_-_ și 705, s-a reținut că este întemeiat, fapt pentru care în conformitate cu dispozițiile art. 888 din cod civil a admis și acest petit, dispunând înscrierea acestui drept în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel pârâta R. C.. În motivarea căii de atac, apelanta a arătat că nu crede că s-a încheiat vreun contrcat de vânzare cumpărare valabil între antecesorul ei și reclamant. Se arată că nu crede că datorită vârstei, distanței până la primul birou notarial din Luduș, dar având în vedere și lipsa de disponibilități materiale necesare deplasării, pârâtul a refuzat prezentare la un biro notarial pentru a semna actul de vânzare-cumpărare în forma autentică. Consideră că nu există vreun consimțământ valabil pentru înstrinarea imobilului.
La termenul de judecată din data de 20 octombrie 2015 instanța a invocat din oficiu excepția de netimbrare a căii de atac exercitate.
Față de această excepție, instanța reține următoarele:
Apelanta în cauză a fost citată în cadrul procedurii prealabile cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 121 lei până la termenul de judecată sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat (f.8-9).
Deși legal citată la termenul de judecată din20 octombrie 2015, apelanta nu s-a prezentat în instanță și nu și-a îndeplinit obligația procesuală stabilită în sarcina sa.
Reținând cele de mai sus, precum și dispozițiile art. 470 alin. 3, art. 482 coroborat cu art. 197 Cod de procedură civilă, instanța va admite excepția netimbrării și va anula ca netimbrat apelul declarat de pârâta R. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează apelul declarat de apelantul R. C. cu dom, împotriva sentinței civile nr. 234 din data de 16.04.2015, pronunțată de Judecătoria Luduș, în dosarul nr._, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunță în ședință publică azi 20.10.2014.
Președinte, R. I. | Judecător, A. B. | |
Grefier, G. O. |
Red./Tehnored.R.I/21.10.2015
Listat C.Ș./26.10.2015
4 pag/9 ex.
Jud.fond.I.F.M.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 206/2015. Tribunalul MUREŞ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 602/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








