Fond funciar. Decizia nr. 128/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 128/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 128/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 128
Ședința publică de la 29 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. I.
Judecător A. B.
Judecător A. A.-B.
Grefier C. S.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul K. I. domiciliat în S. de M., ., jud.M. împotriva Sentinței civile nr.3619 din 19 august 2014 pronunțată de Judecătoria Tîrgu M. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 19 mai 2015, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 25 mai 2015 și apoi pentru data de azi, încheieri care fac parte integrantă din prezenta.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 3619/19.08.2014 pronunțată de Judecătoria Tg.M. în dosarul nr._ s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. L. de fond funciar Ernei.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții K. I., K. E. și K. E., în contradictoriu cu pârâtele C. L. de fond funciar Ernei, C. L. de fond funciar Miercurea-Nirajului, C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. din cadrul Instituției Prefectului M..
S-a reținut de prima instanță că la data de 08.03.1991 tatăl reclamanților, numitul K. G. a formulat către C. locală de fond funciar al comunei Miercurea Nirajului, cerere în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 5,40 ha, cerere înregistrată sub nr. 931/12.03.1991. Cererea viza suprafața totală sus-menționată, din care: 0,10 ha intravilan, 2,20 ha teren, arabil 1,00 ha teren fâneață, 0,10 ha vii 2,0 livezi.
Prin Hotărârea nr. 38 din data de 05.08.1991 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M., a fost validată cererea antecesorului reclamanților.
Astfel, în baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, C. Județeană de Fond Funciar, în anexa nr. 2/a, poziția nr. 18 a validat pentru K. I. G. și văduva K. Jozsefine o suprafață de 5,34 ha teren, pentru care a și întocmit Fișa de punere în posesie, cu mențiunea că suprafața de 5,34 ha există pe teritoriul comunei Ernei, .> În baza procedurii instituite de legislația în materia fondului funciar, titlul de proprietate se emite ulterior punerii în posesie, pe baza documentației întocmită de C. locală. Practic, în lipsa documentației menționate, C. județeană nu este în măsură să emită titlul de proprietate. Obligația emiterii titlului le proprietate poate fi dusă la îndeplinire doar după parcurgerea procedurii punerii în posesie și înaintării documentației necesare.
Totodată, potrivit Ordinului nr. 621/06.04.2011 al Directorului General al Agenției Naționale de cadastru și Publicitate Imobiliară, Oficiile de cadastru și publicitate imobiliară vor scrie titlurile de proprietate numai dacă sunt însoțite de planuri parcelare ""tocmite conform prevederilor art. 2113 alin. (2) al Ordinului Directorului General al ANCPI 634/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, cu modificările și completările ulterioare.”
C. locală din Miercurea Nirajului, prin adresa nr. 7615/19.11.2012, a înaintat documentația către C. locală din . căreia lui K. I. G. i-a fost întocmită fișa de punere în posesie.
Pentru a se putea elibera titlurile de proprietate era nevoie de viza comunelor respective, prin care s-a atestat faptul că terenurile sunt libere si pot fi retrocedate.
Conform prevederilor legale sus-menționate, pentru ca fișa de punere în posesie să fie înaintată Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în vederea înscrierii titlului de proprietate, era necesar a fi ștampilată și semnată de către C. de fond funciar a comunei Ernei.
Punerea în posesie a antecesorului reclamanților nu s-a realizat pe întreaga suprafață de teren solicitată și nici titlul de proprietate nu a fost eliberat conform cererii depuse, întrucât C. L. Ernei a susținut faptul că din suprafața de 5,30 validată în anexa 2/a poz. 18, o suprafață de 2,34 ha a fost aprobată și validată în anexa nr. 3, poz. nr. 64, către numitul dlui K. G., moștenitor al defunctei K. R., suprafață ce se suprapune cu cea validată în anexa 2/a, poz. 18.
Prin cererea nr. 278 din 14.01.2009, dl. K. I. s-a adresat conducerii Primăriei orașului Miercurea Nirajului, prin care a solicitat eliberarea unei adeverințe cu precizarea suprafeței validate și motivul neeliberării titlului de proprietate.
Primăria orașului Miercurea Nirajului a eliberat adeverința cu nr. 2-8 21.01.2009, prin care a precizat, că terenurile respective se află pe teritoriul administrativ al comunei Ernei, deci nu se află la dispoziția comisiei locale de fond funciar al orașului Miercurea Nirajului.
Având în vedere această stare de fapt și de drept reținute în cele ce preced, instanța de fond a soluționat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Locale de fond funciar Ernei, în baza art. 137 al. 1 Cod proced. civilă.
Ulterior validării propunerii Comisiei locale de fond funciar de către C. Județeană, Comisiei locale îi revine obligația punerii în posesie, prin delimitare în teren, a persoanei îndreptățite și obligația completării fișei de punere în posesie, potrivit prevederilor H.G. nr. 131/1991 (art. 6 litera h) și H.G. nr. 1772/2001 (art.5 litera h) – în vigoare la data formulării cererii de reconstituire, care au reglementat procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor.
În prezent, această obligație a comisiei locale este prevăzută de art. 5 litera i) din anexa la H.G. nr. 890/2005, modificată și completată. Potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) din același act normativ. C. județeană emite titlurile de proprietate "pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor".
Așa cum s-a reținut, antecesorul reclamanților a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate către C. locală de fond funciar Miercurea Nirajului, însă prin validarea propunerii acestei comisii, C. Județeană de fond funciar a emis fișa de punere în posesie cu mențiunea că suprafața de teren solicitată se află la dispoziția Comisiei de fond funciar Ernei.
Potrivit art.52 din Legea nr. 18/1991, în sensul prezentei legi, comisia locala este autoritate publica cu activitate administrativa, iar comisia județeană este autoritate publica cu autoritate administrativ-jurisdictională.
Această situație derivă din faptul că în regimul trecut, între C.A.P. -uri au avut loc schimbări de terenuri sau corecții de hotare, prin care unele suprafețe au trecut în administrarea autorităților vecine și ca atare chiar dacă în momentul preluării abuzive s-au aflat la o unitate administrativă, după apariția Legii 18/1991 aceste terenuri se aflau în raza administrativă a unei alte autorități administrative, iar acest fapt nu era cunoscut de solicitanți la momentul depunerii solicitării, potrivit art. 9 alin (3) din Legea nr. 18/1991.
În conformitate cu prevederile art.52 alin.2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 comisiile locale au, in limitele competentei lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedura civilă, calitate procesuala pasiva și, când este cazul, activa.
Aspectul prezintă importanță în contextul în care fiecare comisie locală poate realiza punerea în posesie doar pe acele terenuri care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, se găseau în patrimoniul cooperativei agricole de producție de pe raza administrativ-teritorială a respectivei localități (art. 8 alin. 1 din Legea nr. 18/1991).
În consecință, instanța de fond a apreciat că, C. L. de fond funciar Ernei este persoană obligată în raportul juridic dedus judecății, iar reclamanții au dovedit îndreptățirea procesuală de a chema în judecată această entitate, în consecință a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. L. de fond funciar Ernei.
Pe fondul cererii deduse judecății, instanța de fond a reținut din probele administrate, respectiv raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expert M. A. (filele 133-137) că suprafața de teren de 5,30 ha solicitat de antecesorul reclamanților în baza Legii nr. 18/1991 a fost identificat în extravilanul comunei Ernei, în . nr. cadastrale A 1374, A 1378, A 1377, FL 1380, FL 1382, VN 1379, CC 1375, CC 1376, PD 1383, TF 1373 și o parte din A 1370/1.
Suprafața de teren solicitată de reclamanți de 54.060 mp, respectiv_ mp este delimitată corespunzător pe planul de situație depus la fila 138 dosar, stabilindu-se prin același mijloc de probă și categoria de folosință a terenului.
Se mai reține faptul că terenul solicitat de reclamanți se află în prezent pe teritoriul administrativ al Comunei Ernei, conform planului cadastral. La momentul apariția Legii nr. 18/1991, terenul se afla pe teritoriul administrativ al Comunei Ernei, iar la momentul preluării în CAP, terenul se afla pe teritoriul administrativ al localității Săcăreni (care în prezent aparține comunei Ernei).
Cu toate acestea, expertul topograf a stabilit și faptul că, conform datelor din arhiva OCPI M., pe o parte din numerele cadastrale sus-menționate sub care a fost identificat terenul solicitat de reclamanți, a fost emis Titlul de Proprietate nr._ din 14.11.2002 în favoarea numitului C. E., respectiv nr. A 1374 cu suprafața de 200 mp, VN 1379 cu suprafața de 700 mp și FL 1380/1 cu suprafața de 2200 mp.
Prin completarea la raportul de expertiză de pus la dosar, s-a arătat că, din nr. topografice sub care se află înscris terenul solicitat de reclamanți, PD 1383 și PD 1385 (parțial) sunt în proprietatea Romsilva SA la data de 01.01.1990, nefiind la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar; suprafața de 7300 mp este ocupată, fiind emis TP nr._/14.11.2002 în favoarea lui C. E., doar suprafața de 34.731 mp s-ar afla la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar Ernei. (filele 192-193)
Pe de altă parte, din adresa nr. 3525/17.04.2014 a Comunei Ernei (fila 194-195) se reține că C. L. de fond funciar nu are la dispoziție teren liber, întrucât întreaga suprafață de teren se află la dispoziția comisiei, fiind necesară finalizării procesului de restituire pentru soluționarea cererilor de reconstituire aprobate și validate de C. Județeană de fond funciar.”
În ceea ce privește suprafața de 5,3 ha solicitată de reclamanți prin prezenta acțiune, se reține că suprafața de 3,44 ha solicitată de antecesorul reclamanților K. I. G. prin cererea nr. 736/1991 a fost validată conform anexei 3, poziția 64, suprafața de 2,32 ha pe nr. topo 1377, 1370/1/1, 1382/1 și 1376, potrivit fișei de punere în posesie nr. 2574/02.04.2007 (fila 209), teren care se suprapune identic cu terenul identificat prin raportul de expertiză topografică administrat și solicitat la nivelul Comisiei Locale Miercurea Nirajului.
Pentru suprafața de 0,73 ha a fost întocmit TP nr._/14.11.2002 pe numele C. E. (fila 207).
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, s-a respins ca neîntemeiată cererea dedusă judecății, conform dispozitivului.
Împotriva respectivei hotărâri a formulat recurs K. I. care a solicitat admiterea recursului, casarea integrală a hotărârii primei instanțe iar în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtelor la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de teren de 5,4 ha teren. Cu cheltuieli de judecată.
S-a susținut că recurentul a fost pus în posesie pentru suprafața validată de C. județeană. Cu toate acestea nu s-a emis nici un titlu de proprietate din cauza neînțelegerilor dintre Comisiile locale Ernei și Miercurea Nirajului. C. locală Ernei a susținut că s-a eliberat pe suprafața solicitată un titlu de proprietate pentru 0,73 Ha lui C. E. în anul 2002.
S-a mai arătat că prima instanță în mod eronat a reținut că ar exista vreo suprapunere de suprafață între cea de 2,32 ha și pentru care s-a emis titlu de proprietate pe un alt amplasament și terenul solicitat. Din raportul de expertiză rezultă că nu mai există o asemenea suprapunere.
C. județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată M. a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului. S-a susținut că revenea comisiei locale atribuția de a întocmi documentația în vederea eliberării titlului de proprietate. S-a susținut că cea care trebuie să aducă clarificări este C. locală Miercurea Nirajului. Totodată s-a arătat că nu poate fi obligată la cheltuieli de judecată C. județeană deoarece aceasta nu are patrimoniu distinct și buget propriu.
Instanța de recurs reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31.05.2012, sub nr._, reclamanții K. I., K. E. Și K. E. i-au chemat în judecată pe pârâții C. L. de Fond Funciar Ernei, C. L. de Fond Funciar Miercurea Nirajului și C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului De Proprietate Privată asupra Terenurilor M., solicitând instanței, ca în urma probelor ce se vor administra în contradictoriu cu aceștia, să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună: obligarea pârâtelor la eliberarea titlului de proprietate asupra terenului in suprafață totală de 5,49 ha, teren situat administrativ în localitatea B., și care la momentul intrării in CAP se afla pe teritoriul localității Miercurea Nirajului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanții au arătat că la data de 08.03.1991 tatăl lor K. G. a înaintat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de 5,4 ha teren, din care: 0,10 ha intravilan, 2,20 ha teren, arabil 1,00 ha teren fâneață, 0,10 ha vii 2,0 livezi către Primăria comunei Miercurea Mirajului. Cererea a fost înregistrată sub nr. 931/12.03.1991.
Prin Hotărârea nr. 38 din data de 05.08.1991 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M., a fost validată cererea antecesorului lor, insă titlul de proprietate nu a fost întocmit.
Instanța de recurs observă că numitul K. G. a formulat cererea înregistrată cu nr. 931/12.03.1991, către C. locală de fond funciar al comunei Miercurea Nirajului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 5,40 ha.
În baza Legii nr. 18/1991, Lege cu privire la fondul funciar, C. Județeană de Fond Funciar, în anexa nr. 2/a, poziția nr. 18 a validat pentru K. I. G. și văduva K. Jozsefine o suprafață de 5,3o ha teren (f.31), fiind întocmită Fișa de punere în posesie, cu mențiunea în colțul din dreapta jos al acțiunii că suprafața există pe teritoriul comunei Ernei, .> În ceea ce privește susținerea intimatei, că nu s-a clarificat cărei comisii locale revenea competența de a soluționa cererea, instanța de recurs remarcă faptul că ambele Comisii implicate își invocă necompetența (prima pentru că terenul nu se află în raza sa, iar cea de-a doua pentru că reconstituirea s-a făcut de către prima) paralizând astfel procesul de reconstituire a dreptului petenților, prin eliberarea titlului de proprietate.
Instanța reține că această conduită este nelegală, reprezentând un refuz de punere în posesie și eliberare a titlului de proprietate, în sensul art. 64 din Legea 18/1991. Potrivit art. 9 alin. 3 din Legea 18/1991, cererea de reconstituire a dreptului de proprietate se depune la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în a căror rază teritorială se află terenul pentru care urmează să fie reconstituit dreptul. Prin coroborarea acestor prevederi cu cele ale art. 33 alin. 1 teza a II-a din Legea 1/2000 (care dispun ca cererile depuse la alte comisii, în termen, să fie trimise, din oficiu, comisiilor competente) practica si literatura de specialitate au statuat în sensul că dacă persoana îndreptățită a formulat o singură cerere de reconstituire, prin care a solicitat terenuri aflate pe raza mai multor unității administrativ-teritoriale, comisia locală investită va dispune disjungerea cererii pentru terenurile aflate pe raza altor localități și va trimite cererea către comisiile competente. (a se vedea de exemplu Sentinta civila nr. 2205/06.11.2012 a Judecătoriei Vălenii de M.).
Prin urmare, era obligația Comisiilor locale și respectiv județene să sesizeze că terenul nu se află în raza sa de competență (dacă nu s-au modificat limitele teritoriale dintre cele două comune) sau că terenul a fost luat din raza sa de competență. In oricare dintre cele două ipoteze, nu există o culpă legală a petenților, care nu pot fi privați de un drept recunoscut prin hotărârea Comisiei județene.
C. locală Ernei a susținut că din suprafața de 5,30 validată în anexa 2/a poz. 18, o suprafață de 2,34 ha a fost aprobată și validată anexa nr. 3, poz. nr. 64, dlui K. G., moștenitoarea defunctei K. R., suprafață ce se suprapune cu cea validată în anexa 2/a, poz. 18. Se observă însă că Hotărârea nr. 38 din data de 05.08.1991 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. prin care s-a validat suprafața de 5,3o ha teren în anexa 2/a, poz. 18, nu a fost atacată de nimeni și nu a fost anulată. D. urmare ea a intrat în circuitul civil și își produce efecte.
Conform art.28 alin.4 și 5 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin HG nr.131/27 februarie 1991, în forma în vigoare la data emiterii Hotărârii nr.38/5.08.1991 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. „ C. județeană va analiza propunerile primite de la comisiile comunale, orășenești sau municipale, privind modul de respectare a prevederilor legii în legătura cu stabilirea dreptului de proprietate, precum și contestațiile celor care s-au considerat nemulțumiți de modul de stabilire a dreptului de proprietate de către comisia comunală, orășenească sau municipală.
După analizare, comisia județeană, prin hotărâre, va soluționa contestațiile și va valida sau invalida propunerile și le va transmite, prin delegat, în termen de 3 zile, comisiilor subordonate, care le vor afișa imediat la sediul primăriei și vor comunica, sub semnătura, persoanelor care au formulat contestații, hotărârea comisiei județene.”
Deci, cu ocazia validării propunerilor Comisiei locale, C. județeană avea obligația de a verifica modul în care aceste propuneri respectă prevederile legale, inclusiv competența comisiei locale. Or C. județeană a validat aceste propuneri, drept pentru care înseamnă că le-a considerat legale. Nimeni nu a atacat această hotărâre, care a intrat astfel în circuitul civil.
Prin urmare, nu se mai poate pune în discuție dreptul antecesorilor recurentului la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului pentru care s-a validat propunerea de reconstituire.
Instanța de recurs observă că potrivit prevederilor art.34 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin HG nr.131/27 februarie 1991, „pe baza documentațiilor înaintate de comisiile comunale, orășenești sau municipale, comisia județeană, după operațiunea de validare, emite titlul de proprietate, conform modelului anexa nr. 27.”
Documentațiile la care se referă art.34 sunt cele de la art.28 alin.3 din același Regulament unde se arată: „Comisiile comunale, orășenești sau municipale, imediat după expirarea termenelor prevăzute mai sus, vor înainta documentația comisiilor județene.”
Prin urmare este culpa Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M., pentru nesoluționarea timp de 24 de ani a cererii de eliberare a titlului de proprietate.
Susținerea intimatei că revenea comisiei locale obligația de întocmire a unei documentații pentru eliberarea titlului de proprietate nu poate fi primită deoarece documentația a fost înaintată comisiei din coroborarea art.34 cu art.28 alin.3 din Regulament rezultând că textul legal făcea referire la documentațiile înaintate Comisiei județene pentru validare. Faptul că ulterior a apărut necesitatea depunerii și altor acte pentru eliberarea titlului de proprietate, datorită modificărilor legislative nu îi este imputabil recurentului și antecesorilor acestuia.
De altfel la data formulării cererii de către antecesorul lor K. G., respectiv, la data de 08.03.1991, suprafețele de teren erau libere, nefiind ocupate de cineva, astfel că puteau fi puse in posesie solicitantului astfel cum au fost preluate de la acesta. Eventualele modificări ulterioare ale posesiei terenului nu sunt imputabile recurentului, astfel că eventualele litigii se vor soluționa pe cale specială prevăzută de Legea 169/1997 sau a dreptului comun.
Prin urmare, având în vedere că în temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991 și având în vedere cererea de reconstituire înregistrată la Primăria comunei Miercurea Nirajului sub nr. 931/12.03.1991, numitul K. G. a fost înscris și validat în anexa 2a B. poziția 18, cu suprafața de 5,30 ha se va admite în baza art.312 C.pr.civ. recursul formulat, se va modifica în parte hotărârea atacată și se va obliga Comisiei Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. să elibereze titlul de proprietate în ceea ce privește suprafața de 5,30 ha situate pe raza comunei Ernei pe numele persoanelor îndreptățite, conform anexei anexa 2a B. poziția 18, validate prin Hotărârea nr. 38 din data de 05.08.1991 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M..
Referitor la solicitarea Comisiei Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor M. privind respingerea solicitării de obligarea a sa la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs reține că există o culpă a acesteia. Astfel se observă că potrivit art.3 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor aprobat prin H.G. nr. 131/1991 din C. județeană face parte și prefectul județului care este și președintele comisiei deci avea posibilitatea de a lua măsuri pentru urgentarea lucrării.
De asemenea potrivit art. 5 lit.b,c,e și f din același Regulament între atribuțiile comisie intră și îndrumarea și controlul comisiilor comunale, orășenești și municipale prin desemnarea pe comune, orașe și municipii a membrilor din comisia județeană; verificarea legalității propunerilor comisiilor comunale, orășenești sau municipale; emiterea titlurilor de proprietate pentru cererile validate.
Totodată conform art.13 din Legea nr.1/2000 „Prefectul, în calitatea sa de președinte al comisiei județene, va întocmi și va înainta lunar Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților un raport privind situația aplicării prevederilor legii, cu propuneri de măsuri, inclusiv de angajare a răspunderii pentru primarii care întârzie sau împiedică în orice mod reconstituirea dreptului de proprietate în termenele și în condițiile stabilite de lege.”
Față de prevederile indicate rezultă că există culpa comisiei județene pentru neemiterea unui titlu de proprietate.
Susținerea că nu ar exista un buget și un patrimoniu al comisiei pentru a se putea plăti cheltuielile de judecată nu este problema instanței sau a reclamanților. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este o autoritate a statului, conform art. 52 din Legea nr.18/1991, care conține norme de drept procesual, în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată. Prin urmare având calitate procesuală trebuie să suporte cheltuielile de judecată, potrivit art.274 C.pr.civ.
În consecință nu se vor reține apărările Comisie județene și se va obliga aceasta la plata cheltuielilor de judecată suportate de recurent în primă instanță.
Se vor menține dispozițiile primei instanțe referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a comisie locale Ernei, acest aspect nefiind criticat prin recursul supus analizei de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulate de K. I. domiciliat în S. de M., ., jud.M., împotriva Sentinței civile nr.3619 din 19.08.2014, pronunțată de Judecătoria Tg.M., în dosarul nr._ .
Modifică parțial hotărârea atacată și în consecință:
Obligă pârâta C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor M. să elibereze titlu de proprietate în ceea ce privește suprafața de 5,30 ha situate pe raza comunei Ernei, pe numele persoanelor îndreptățite conform anexei validate prin Hotărârea nr.38/5 august 1991 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor M..
Obligă C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor M. la plata către recurent a sumei de 1960 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Menține restul dispozițiilor primei instanțe referitoare la calitatea procesuală a Comisiei locale Ernei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.05.2015.
Președinte, R. I. | Judecător, A. B. | Judecător, A. A.-B. |
Grefier, C. S. |
Red./Tehnored.R.I./11.06.2015
Listat C.Ș./15.06.2015
10 pag/2 ex.
Jud.fond.I.A.N.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 331/2015. Tribunalul MUREŞ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 323/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|








