Pretenţii. Decizia nr. 333/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 333/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 333/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 333/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. A.-B.
Judecător V. S.
Grefier R. M. G.
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelantul K. T., cu domiciliul în com.Blăjel, ., jud.Sibiu, împotriva sentinței civile nr.1634/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 26 mai 2015 care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra deciziei pentru data de azi, 2 iunie 2015.
TRIBUNALUL
Prin Sentința Civilă nr.1634/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosar nr._ a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului K. T. formulată în contradictoriu cu reclamantul B. V..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Sentința Civilă nr.1223/20.09.2013 a Judecătoriei Sighișoara pronunțată în Dosarul nr._ s-a admis acțiunea reclamantului B. V. în contradictoriu cu pârâtul W. M., pârâtul fiind obligat să-i plătească reclamantului suma de 112.200,72 lei reprezentând sporul de valoare imobilului înscris în CF 975 Viișoara, A+2, top. 510, cad. 52, respingând acțiunea pentru rest.
Același pârât a mai fost obligat la 3855 lei către stat, reprezentând taxă judiciară de timbru conform creanței de la plata căreia reclamantul a fost scutit și la 849,70 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Prin aceea hotărâre s-a constat că cererea de intervenție a intervenientului K. T. a fost anulată ca netimbrată prin Încheierea din 24.01.2012.
Prin Decizia nr.99/11.03.2014 a Tribunalului M. s-a respins apelul reclamantului W. M. și s-a admis apelul intervenientului K. T. și s-a dispus anularea în parte hotărârea în ce privește modul de soluționare a cererii de intervenție în interes propriu a intervenientului K. T..
În rejudecare, instanța la termenul din 9 decembrie 2014 a repus în discuția părților admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție, având obligația conform art.52 al.1 C.pr.civ. ( vechi), să hotărască asupra nadmisibilității în principiu a cererii.
A calificat instanța cererea de intervenție formulată de intervenientul K. T. ca fiind una principală, în interes propriu .
Pentru admisibilitatea cererii de intervenție în interes propriu este necesară existența unui proces în curs de desfășurare, iar terțul să pretindă pentru sine dreptul dedus judecării sau un drept strâns legat de acesta .
În cauză s-a apreciat ca nefiind îndeplinite aceste condiții: pe de o parte între părțile dintre proces, reclamant și pârât nu mai există un proces acesta fiind soluționat irevocabil prin Sentința Civilă nr.1223/20.09.2013, iar pe de altă parte intervenientul pretinde pentru sine un drept care nu are legătură cu obiectul cauzei.
De altfel, intervenientul are deja un titlu executoriu împotriva reclamantului B. V. constând în Ordonanța de plată nr.1065/16 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr._ al Judecătoriei Sighișoara, putând solicita executarea silită a debitorului său .
Nu este de neglijat nici faptul că reclamantul prin declarația autentică a recunoscut că a primit de la pârât suma de 112.200, 72 lei reprezentând sporul de valoare adus imobilului din Viișoara nr. 431, jud. M. și nu mai are pretenții de la pârât ( f.379-380 din dosar).
În consecință, cererea de intervenție în interes propriu a intervenientului K. T. nu este admisibilă, urmând a fi respinsă.
Împotriva acestei hotărâri și a încheierii de ședință din data de 09.12.2014 a declarat apel intervenientul K. T..
Apelantul apreciază că în mod nelegal prima instanță a respins admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție cu motivarea că între reclamantul intimat B. și pârâtul intimat W. nu mai există un proces în curs, acesta fiind soluționat irevocabil prin Sentința civilă nr.1223/2013, în condițiile în care acest proces este în rejudecare a fondului, așa cum s-a dispus prin Decizia civilă nr.99/2014 a Tribunalului M. prin care s-a respins apelul declarat de apelantul pârât W., fiind admis însă apelul intervenientului în nume propriu.
Mai apreciază apelantul că în mod nelegal instanța de rejudecare a fondului s-a pronunțat asupra cererii de intervenție prin hotărâre și nu prin încheiere, așa cum avea obligația să o facă în condițiile art.52 și 55 din V.CP.C.
Se mai arată că în mod nelegal instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu cu motivarea că intervenientul pretinde pentru sine un drept care nu are legătură cu obiectul cauzei, deși dreptul de creanță pe care intervenientul îl are împotriva reclamantului din acțiunea principală este strâns legat de dreptul de creanță pe care reclamantul îl pretinde de la pârâtul W..
Se arată că tocmai titlul executoriu pe care intervenientul îl are împotriva reclamantului din acțiunea principală (respectiv Ordonanța de plată nr.1065/2009 – prin care reclamantul a fost obligat să îi plătească suma de 26.000 de euro) justifică interesul intervenientului în procesul dintre reclamant și pârâtul W., dreptul de creanță al intervenientului fiind strâns legat de dreptul de creanță pe care reclamantul îl are în acest proces împotriva pârâtului, pe calea delegației sau transmiterii de datorie.
Se mai arată că tot în mod nelegal, deși nu a admis în principiu cererea de intervenție în interes propriu, instanța a judecat totuși această cerere respingând-o ca inadmisibilă, cu motivarea că intervenientul are deja un titlu executoriu împotriva reclamantului B. V.; a mai reținut instanța în motivare și faptul că reclamantul B. V. a recunoscut că a primit de la pârâtul W. suma de 112.000 de lei și nu mai are petenții de la pârât.
Arată apelantul că atâta vreme cât instanța de rejudecare a fondului nu a admis în principiu cererea de intervenție, nu putea să judece pe fond această cerere și să o respingă ca inadmisibilă.
În continuare apelantul arată că deși în apărarea sa față de întâmpinarea depusă de către W. M. a invocat pe care de excepție și nu pe calea cererii reconvenționale nulitatea absolută a declarației nr.855/2014 dată de reclamantul B. N., invocând frauda la lege, instanța de rejudecare a considerat această apărare ca o cerere reconvențională și a disjuns-o din dosarul nr._, lucru vădit nelegal câtă vreme intervenientul nu a formulat o asemenea cerere.
Se mai arată că tot în mod nelegal, după casarea cu trimitere spre rejudecare instanța a luat în considerare întâmpinarea depusă de pârâtul W. la cererea de intervenție deși termenul de depunere a întâmpinării expirase cu 3 ani înainte de judecarea primului apel.
În final, apelantul mai arată că pârâtul Walter nu justifica nici un interes în depunerea întâmpinării, un asemenea interes putând fi justificat doar de reclamantul B..
În concluzie apelantul arată că prin hotărârea pronunțată instanța de rejudecare a încălcat prevederile art.49 al.1 și 2, art.52 al.1, 2 și 3 din V.C.P.C., art.114 ind.1 al.2, 115, 118 ind.1, 129 al.2,4 și 5, 136, 138 al.1 din V.C.P.C.
Intimații nu au formulat întâmpinare la apelul declarat în cauză.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, tribunalul îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Faptul că instanța de fond s-a pronunțata supra cererii de intervenție prin hotărâre și nu prin încheiere nu este, în cauza pendinte, un motiv de natură a vicia hotărârea astfel pronunțată, în principal pentru că intervenientului nu i s-a produs vreun prejudiciu din motiv și în subsidiar pentru că instanța nu putea să procedeze într-o altă manieră, atâta vreme cât, urmare de Decizia nr.99/11.03.2014 a Tribunalului M. a fost menținută soluția primei instanțe cu privire la acțiunea principală, dispunându-se rejudecarea doar în privința cererii de intervenție.
Faptul că cererea principală fusese deja soluționată în mod definitiv nu putea să constituie un motiv de inadmisibilitate a cererii de intervenție în interes propriu, așa cum în mod corect a sesizat intervenientul apelant, decât în situația în care nici celelalte cerințe de admisibilitate a unei asemenea cereri nu ar fi fost îndeplinite.
Instanța însă a analizat în continuare și aceste cerințe, apreciind în mod întemeiat că cererea de intervenție nu este admisibilă.
Astfel, prin cerea de intervenție în interes propriu, cel care intervine invocă un drept al său, în condițiile art.49 al.2 Cod de procedură civilă, ceea ce înseamnă că intervenientul urmărește recunoașterea și valorificarea dreptului care face obiectul litigiului, în raport de ambele părți din acțiunea principală.
În cauza pendinte însă, așa cum în mod întemeiat a reținut prima instanță, intervenientul invoca un drept ce îi fusese deja recunoscut de o instanță de judecată, acesta fiind în posesia unui titlu executoriu, reprezentat de Ordonanța de plată nr.1065/16.10.2009, pronunțată în contradictoriu cu reclamantul din prezenta cauză.
Ori în aceste condiții, intervenientul nu mai putea pretinde obținerea unui nou titlu de creanță, pentru aceeași sumă, împotriva pârâtului din prezenta acțiune, de această dată, pârât cu care nu este legat de nici un raport obligațional.
În privința creanței ce face obiectul prezentului litigiu însă, intervenientul nu poate pretinde nici un drept, în condițiile în care în cauză, reclamantul B. V. a pretins de la pârâtul W. M. o sumă de bani (170.000 de lei) cu titlu de spor de valoare adus unui imobil proprietatea pârâtului.
Ori asupra acestei creanțe intervenientul nu poate să invoce un drept propriu, așa încât, în mod întemeiat prima instanță a apreciat cererea sa ca inadmisibilă, acesta având posibilitatea de a-și valorifica dreptul obținut prin Ordonanța de plată nr.1065/16.10.2009 pe calea executării silite.
Referirile apelantului intervenient la faptul că între el și pârâtul din prezenta cauză ar exista un raport juridic ca urmare a cesiunii de datoriei sau a delegației nu pot fi primite, deoarece în cauză nu sunt întrunite condițiile de valabilitate ale mijloacelor de transmitere/transformare a obligațiilor la care intervenientul face referire.
Contrar susținerilor intervenientului, prima instanță nu a soluționat pe fond cererea sa de intervenție, care a fost analizată doar sub aspectul admisibilității; constatând că aceasta nu întrunește condițiile de admisibilitate cerute de lege și pe care instanța le-a analizat, cererea a fost respinsă ca inadmisibilă și nu ca nefondată, motivele analizate de instanță vizând tocmai admisibilitatea de principiu și nu fondul acestei cereri.
În privința întâmpinării depuse de pârâtul W. M. în rejudecare, aceasta se impunea a fi avută în vedere de instanța de fond, atâta vreme cât față de acesta nici nu a curs termenul de formulare a întâmpinării, deoarece potrivit art.52 al.3 Cod de procedură civilă „după încuviințarea în principiu, instanța va dispune comunicarea intervenției și, în cazurile în care întâmpinarea este obligatorie, va fixa termenul în care aceasta va trebui depusă”.
Ori atâta vreme cât cererea de intervenție a fost anulată ca netimbrată, etapele prevăzute de textul de lege anterior citat nu au mai fost parcurse, așa încât pentru pârâtul W. termenul pentru depunerea întâmpinării nu a curs; de altfel, așa cum se poate observa apărările acestuia s-au limitat la aspecte legate de admisibilitatea de principiu a cererii formulate și nu asupra fondului acestei cereri.
În privința disjungerii cererii de constatare a nulității Declarației notariale nr.855/29.10.2014, nulitate pe care intervenientul arată că a invocat-o pe cale de excepție și nu de acțiune, chiar și în ipoteza în care instanța ar fi procedat în mod greșit calificând-o ca pe o acțiune distinctă și dispunând judecarea sa separată, acest aspect nu influențează modul de soluționare a cererii de intervenție, care, așa cum am arătat, a fost în mod întemeiat apreciată ca inadmisibilă, iar în privința admisibilității de principiu a intervenției respectiva declarație notarială nu avea nici o înrâurire.
Nu se poate aprecia că pârâtul Walter M. nu avea interes pentru a formula întâmpinare, deoarece în condițiile în care acesta este parte în cauză, iar cererea de intervenție în interes propriu, din punct de vedere procedural este formulată în contradictoriu cu ambele părți din litigiul inițial, calitatea pârâtului de parte justifică, prin ea înseși, interesul de a se apăra, atâta vreme cât partea consideră oportun să adopte această conduită procesuală.
Pentru toate aceste considerente instanța apreciază ca nefondat apelul declarat de intervenientul K. T., pe care îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul K. T., cu domiciliul în com.Blăjel, ., jud.Sibiu împotriva sentinței civile nr. 1634 din 09.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sighișoara în dosar nr._ .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.06.2015.
Președinte, A. A.-B. | Judecător, V. S. | |
Grefier, R. M. G. |
Redactat/tehnoredactat/AAB/31.08.2015
2 ex. 31.08.2015
Judecător fond: C. P.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 323/2015. Tribunalul MUREŞ | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
