Obligaţie de a face. Decizia nr. 801/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 801/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 03-12-2015 în dosarul nr. 801/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 801/2015
Ședința publică din data de 03 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. M.
Judecător: A. T.
Grefier: R. M. G.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâții G. E. prin moștenitor, cu domiciliul în com. Crăciunești, ., jud. M., T. J., domiciliat în loc. Tirimioara, nr. 31, jud. M., T. L., domiciliat în loc. Cinta, ., jud. M. și F. I., cu domiciliul în ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 2504 din data de 20.05.2015, pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 24 noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța a dispus amânarea pronunțării deciziei pentru data de azi, 3 decembrie 2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2504 din data de 20 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ , s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâți în întâmpinare. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S. I. (decedat în cursul procesului), prin moștenitorii S. J., S. T. și T. J. și de reclamanta S. I., în contradictoriu cu pârâții G. E. (decedată în cursul procesului), prin moștenitorul G. C., precum și cu pârâții T. J., T. L. și F. I.. Au fost obligați pârâții să încheie cu reclamanții, în formă autentică, contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul teren în suprafață de 3000 mp situat în localitatea Cinta nr. 1, teren înscris în Titlul de proprietate nr._/1998-1000 mp în . 2000 mp în . iar, în caz de refuz, prezenta hotărâre va ține loc de consimțământ al pârâților în vederea perfectării contractului în formă autentică. S-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților, cu titlu de cumpărare, asupra imobilului teren în suprafață de 3000 mp situat în localitatea Cinta nr. 1, înscris în Titlul de proprietate nr._/1998 - 1000 mp în . 2000 mp în ., după evidențierea imobilului în CF, întocmirea documentațiilor cadastrale și avizarea acestora de OCPI. Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamanți a sumei de 2265 lei cu titlu de cheltuieli de judecată compuse din 680 lei taxă de timbru și 1585 lei onorariu expert. S-a respins în rest cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiunea în validarea antecontractului de vânzare cumpărare, invocată de pârâți în întâmpinare, că este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 16 lit. a) și c) din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (act normativ aplicabil în speță în considerarea prevederilor art. 201 din Legea nr. 71/2011), prescripția se întrerupe:
a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
c) printr-un act începător de executare.
În speța de față, reclamanții au intrat în posesia imobilului potrivit celor menționate la pct. 4 din contractul de vânzare-cumpărare în limba română (f. 5 dosar) și au rămas în posesia acestuia (aspect recunoscut de pârâți cu prilejul administrării interogatoriilor acestora), ceea ce atrage incidența atât a lit. a), cât și a lit. c) ale art. 16 din Decretul-lege nr. 167/1958.
Astfel, s-a constatat că nu se poate pertinent argumentul că reclamanții au avut o atitudine pasivă care justifică sancționarea lor prin efectul prescripției extinctive, ci dimpotrivă, prin posesia exercitată asupra imobilului cursul prescripției a fost întrerupt potrivit art. 16 din Decretul-lege nr. 167/1958. De altfel, în spețe similare instanța supremă a decis că predarea bunului ce formează obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare în posesia celui ce urmează să îl cumpere echivalează cu o recunoaștere a dreptului acestuia de a cere încheierea contractului de vânzare-cumpărare, care întrerupe prescripția, iar o nouă prescripție nu va începe să curgă atât timp cât bunul se află în posesia celui ce urmează să îl cumpere (Decizia civilă nr. 188/1981 pronunțată de Tribunalul Suprem).
Pe fondul cauzei, judecătoria a reținut că între părți (antecesorii acestora) a intervenit acordul de voință pentru transmiterea proprietății asupra unui teren intravilan neconstruit în suprafață de 3000 mp, încheindu-se la aceeași dată două contracte - al căror conținut este parțial diferit - unul în limba română și altul în limba maghiară (f. 5-7 dosar).
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare în limba română, încheiat la data de 10 mai 1961 (f. 5 dosar) vânzătorul (antecesorul pârâților) a vândut reclamanților respectivul imobil, specificându-se explicit că prețul total de 3.000 lei a fost achitat de cumpărători la semnarea contractului.
Potrivit variantei în limba maghiară a contractului de vânzare-cumpărare provizoriu (f. 6-7 dosar), încheiat la aceeași dată, la semnarea contractului s-a achitat doar suma de 2.000 lei, urmând ca diferența de 1.000 lei să fie achitată la data transcrierii pe numele cumpărătorilor a terenului cumpărat.
Terenul a fost ulterior înscris în Titlul de proprietate nr._/1998 - 1000 mp în . 2000 mp în ., eliberat pe numele moștenitorilor vânzătorilor (f. 12 dosar).
În cauză s-a efectuat expertiza tehnică pentru identificarea imobilului care face obiectul litigiului și întocmirea documentației necesare intabulării acestora, prin raportul de expertiză depus la f. 148-153 dosar evidențiindu-se faptul că terenul este inclus în perimetrul atribuit pârâților prin Titlul de proprietate nr._/1998 (1000 mp curți construcții și 2000 mp arabil), fiind totodată făcute propuneri de dezmembrare a suprafeței de 3000 mp din suprafața totală în care este inclusă.
Având în vedere că vânzarea-cumpărarea a fost perfectată sub imperiul vechiului Cod civil, instanța de fond a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 969 și 970 C. Civ. care consacră principiul libertății de a contracta și pe cel al bunei-credințe, respectiv ale art. 1073 si 1077 din vechiul C. civ. care consacră principiul executării în natură a obligațiilor și al reparării în natură a prejudiciilor cauzate prin neexecutarea obligațiilor. Astfel, antecontractul încheiat între reclamanți, în calitate de promitenți-cumpărători și antecesorul pârâților, în calitate de promitent-vânzător, întrunește condițiile de validitate prevăzute de art. 948-968 C. civ., sunt identificate lucrul vândut si prețul, prețul a fost achitat de reclamanți, iar promitentul-vânzător și succesorii acestora nu și-au îndeplinit obligația de a efectua demersurile pentru vânzarea valabilă a terenurilor în litigiu.
În speță, pârâții, chemați la interogatoriu, nu au negat încheierea de către antecesorul lor a contractului de vânzare-cumpărare, singurul aspect negat de aceștia fiind achitarea întregului preț (susținând că singurul valabil este contractul încheiat în limba maghiară, care atestă doar predarea sumei de 2.000 lei, nu și a diferenței de 1.000 lei), aceasta în condițiile în care nu au înțeles să formuleze o cerere reconvențională pentru obligarea reclamanților la achitarea diferenței de preț. Achitarea parțială a prețului nu ar fi fost oricum de natură să atragă respingerea acțiunii principale, pârâții având la dispoziție mijloacele procesuale prevăzute de lege pentru a obține îndeplinirea integrală a obligației de achitare a prețului.
Instanța de fond a constatat că niciuna dintre părți nu a fost în măsură să depună în original cele două forme ale contractului, fiind în schimb depusă o copie a formei în limba română a contractului, a cărei certificare pentru conformitate cu originalul a fost efectuată tocmai de reprezentantul pârâților (f. 164 dosar), astfel încât sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 150 alin. 2 C. pr. civ. pentru administrarea probei cu acest înscris. În aceeași ordine de idei, urmare studierii dosarului atașat nr._/320/2010 al Judecătoriei Tg. M., s-a constatat că pârâții înșiși au fost cei care s-au prevalat de acest înscris, potrivit încheierii aflate la f. 96 dosar. În acest context, susținerile pârâților, potrivit cărora singurul valabil este contractul încheiat în limba maghiară, semnătura care se regăsește în cuprinsul contractului în limba română nefiind a antecesorului acestora, nu doar că nu au fost probate (o expertiză grafoscopică neputând fi administrată în lipsa originalului documentelor în cauză), dar au fost înlăturate tocmai prin demersurile procesuale ale acestora.
Acest aspect nu este neapărat relevant în prezenta cauză, în contextul în care nu este formulată o cerere reconvențională de obligare a reclamanților la achitarea diferenței actualizate de preț.
Dincolo de toate aceste aspecte, instanța de fond a constatat că antecesorul pârâților și-a asumat prin contractul de vânzare-cumpărare provizoriu din 1961 obligația de a procura actele necesare pentru vânzarea imobilului, ca acesta să treacă în proprietatea cumpărătorilor, când a confirmat și faptul că i s-a plătit întregul preț de către reclamanți, așadar în sarcina acestuia a luat naștere o obligație de a face - obligația de a încheia contractul în formă autentică, obligație care s-a transmis succesorilor săi.
Față de cele mai sus reținute, judecătoria a admis în parte cererea reclamanților și a obligat pârâții să încheie, potrivit obligațiilor asumate de antecesorul acestora, în formă autentică, contract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul teren în suprafață de 3000 mp, situat în localitatea Cinta, nr. 1, teren înscris în Titlul de proprietate nr._/1998 - 1000 mp în . și 2000 mp în . iar, în caz de refuz, prezenta hotărâre va ține loc de consimțământ al pârâților în vederea perfectării contractului în formă autentică. Totodată, s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamanților, cu titlu de cumpărare, asupra imobilului teren în suprafață de 3000 mp situat în localitatea Cinta, nr. 1, înscris în Titlul de proprietate nr._/1998-1000 mp în . 2000 mp în ., după evidențierea imobilului în CF, întocmirea documentațiilor cadastrale și avizarea acestora de OCPI.
În privința petitului 1, acesta a fost respins ca neîntemeiat, în contextul în care în baza prezentei hotărâri reclamanții vor putea să își înscrie dreptul în CF, iar evidențierea respectivului teren în cartea funciară se poate face la cererea persoanelor interesate, de instituția special abilitată, în baza unei expertize avizate de OCPI.
Prin raportare la art. 453 C. pr. civ., ținând seama de soluția de admitere în parte a acțiunii, instanța a obligat pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 2.265 lei, compuse din taxă de timbru în cuantum de 680 lei pentru petitele admise (chitanță f. 31) și onorariu expert în cuantum de 1.585 lei (chitanțe f. 129 și 165).
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel pârâții G. C., T. J., T. L. și F. I., solicitând admiterea căii de atac, retrimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea cauzei pe fond și în apel.
În motivarea căii de atac s-a arătat de către apelanți că au invocat, cu ocazia judecății prezentei cauze la instanța de fond, mai multe excepții, cu referire la cele menționate în concluziile scrise (fiind vorba despre autoritatea de lucru judecat, prescripția dreptului la acțiune și lipsa de interes manifestată de reclamanți în prezenta cauză).
De asemenea, pe fondul cauzei s-a ridicat și aspectul privind existența a două antecontracte de vânzare-cumpărare, ambele redactate și „semnate” la aceeași dată, unul în limba română și celălalt în limba maghiară, însă cu conținut diferit cu privire la locul încheierii contractului și modalitatea de plată a înțelegerii scrise, cu referire la achitarea unei sume din partea cumpărătorilor la o dată posterioară încheierii contractului (aspect menționat în contractul în limba maghiară) și faptul că prețul s-a achitat integral (aspect menționat în contractul în limba română).
Au mai învederat apelanții, că în concluziile lor au făcut referire și la starea de sănătate a promitentului vânzător T. I., precum și la faptul că în aceeași zi era imposibil să semneze două contracte în două localități aflate la o anumită distanță una față de cealaltă, respectiv Tg.-M. și Cinta, în data de 10 mai 1961. S-a făcut referire și la răspunsul dat la interogatoriu de către reclamanta S. I., la întrebarea nr. 3.
S-a mai susținut că respectarea de către promitentul vânzător a obligației asumate prin antecontract, de procurare a actelor necesare pentru vânzarea imobilului, nu era posibilă, pe de o parte din cauza stării de sănătate a acestuia, iar pe de altă parte din cauza colectivizării agriculturii și scoaterii terenurilor din circuitul civil.
Împotriva declarației de apel s-a formulat întâmpinare de către reclamanții S. J., S. I., S. T. și T. J., care au solicitat respingerea căii de atac și menținerea în totalitate a hotărârii atacate, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intimații au reluat unele din argumentele pe care le-a prezenta prima instanță privitor la relevanța actului întocmit în limba română, inclusiv cu privire la prețul achitat din acel teren. Au mai prezentat intimații, modul în care au intrat în posesia terenului și faptul că îl stăpânesc neîntrerupt până în prezent, precum și temeiul de drept în virtutea căruia apreciază că se cuvine admiterea acțiunii.
De asemenea, s-a mai susținut că din motivarea apelului nu rezultă existența unor critici punctuale ale sentinței instanței de fond, fiind doar o reiterare generală a nemulțumirilor apelanților pârâți, care vizează pronunțarea unei hotărâri de validare a două antecontracte de vânzare-cumpărare, fără achitarea integrală a prețului de către antecesorul intimaților.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că apelul declarat de pârâții G. C., T. J., T. L. și F. I., este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
În acest sens, reținem că hotărârea primei instanțe este, în esență, legală și temeinică, nefiind dată cu încălcarea vreunor dispoziții de drept material ori de drept procesual. Mai mult decât atât, modul în care instanța de fond a interpretat normele legale incidente și probele administrate este și el ferit de critici importante. Considerăm că argumentația expusă de judecătorie asupra rațiunilor pentru care a admis cererea de chemare în judecată și a pronunțat hotărârea care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este corectă și completă, nefiind necesară aducerea unor considerente suplimentare însemnate.
De asemenea, argumentele aduse în apel de către pârâți, deși sunt formulate în contextul în care s-a solicitat anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, nu justifică în niciun fel o asemenea soluție. Astfel, nu găsim niciun motiv de nulitate, iar cele invocate de apelanții pârâți sunt și ele neîntemeiate.
Susținerea potrivit căreia prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra excepțiilor procesuale invocate de pârâți este în mod manifest nefondată, fiind extrem de facil, în urma unei simple lecturări a dosarului, că judecătoria a rezolvat chestiunile acestea de ordin procedural. La termenul de judecată din data de 25.06.2014 (încheierea de ședință de la filele 76-77) s-au discutat excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocate de pârâți prin întâmpinare. Cu această ocazie, excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă, iar excepția prescripției a fost unită cu fondul pricinii, iar judecătoria s-a pronunțat, în mod evident, prin sentința atacată, hotărârea primai instanțe asupra acestui aspect regăsindu-se atât în dispozitiv, cât și în considerente. Privitor la excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâți tot prin întâmpinare, aceasta nu a mai fost susținută de ei la termenul din data de 25.06.2014, întrucât taxa judiciară de timbru era achitată.
În fine, s-a mai susținut de către apelanți că în fața primei instanțe a fost invocată și așa-zisa lipsă de interes manifestată de reclamanți în prezenta cauză, creând aparența că ar fi invocat excepția lipsei de interes. În realitate însă, această excepție nu a fost invocată, ci susținerile apelanților trădează o precară cunoaștere a noțiunii de interes procesual din procedura civilă. Aceștia au susținut că reclamanților li se poate imputa și lipsa de interes manifestată timp de circa 42 ani, în care nu au întreprins nimic pentru realizarea dreptului pretins, dar afirmația de mai sus nu concordă defel cu excepția lipsei de interes, ci nu reprezintă altceva decât o argumentație adusă în sprijinul excepției prescripției dreptului material la acțiune (afirmându-se pretinsa pasivitate culpabilă a reclamanților în exercitarea acțiunii civile). Or, judecătoria a cercetat excepția prescripției și a respins-o argumentat, motiv pentru care ne însușim acea motivare, nemaifiind necesar a o relua aici.
Criticile de fond aduse de apelanți, privitoare la existența a două antecontracte de vânzare-cumpărare cu conținut relativ diferit, nu pot fi primite ca argumente suficiente pentru a conduce la respingerea acțiunii. Aspectele esențiale pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic se regăsesc în ambele acte. Cel puțin contractul redactat în limba maghiară este acceptat fără rezerve de către pârâți, iar acesta, la fel ca și contractul redactat în limba română, cuprinde aceleași clauze necesare și suficiente pentru a se considera îndeplinite cerințele pentru pronunțarea hotărârii judecătorești solicitate. În acest sens, constatăm că ambele înscrisuri coincid cu privire la identificarea părților semnatare ale convenției, cu privire la identificarea bunului ce urmează a se vinde, iar prețul vânzării este determinat și identic menționat atât în înscrisul redactat în limba maghiară, cât și în cel redactat în limba română. Așa cum a arătat instanța de judecată, există deosebiri între cele două înscrisuri în privința locului și datei încheierii lor, precum și în privința modalității de plată a prețului. În actul încheiat în limba română se specifică faptul că prețul de 3.000 lei a fost achitat în întregime, iar în actul încheiat în limba maghiară se specifică faptul că din prețul de 3.000 lei s-au achitat 2.000 lei la semnare, iar 1.000 lei urmează să se achite la perfectarea vânzării efective. Dar nici împrejurările legate de locul și data încheierii antecontractului și nici împrejurările legate de modalitatea de plată a prețului, nu reprezintă elemente care să împiedice formarea valabilă a convenției de vânzare-cumpărare, adică producerea principalului efect scontat, acela constând în transferarea dreptului de proprietate în patrimoniul cumpărătorilor. Plata prețului și condițiile în care se va face aceasta reprezintă împrejurări ulterioare perfectării contractului, ele nefiind esențiale pentru încheierea sa valabilă și prin urmare, instanța de judecată nu este împiedicată din acest motiv, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic, părțile urmând să se desocotească mai apoi și de obligațiile născute din contract.
Pe de altă parte însă, găsim parțial întemeiate criticile aduse de pârâți hotărârii atacate, referitoare la împrejurarea plății efective a prețului stabilit. Constatăm că instanța de fond a dat eficiență sporită antecontractului încheiat în limba română, care stipulează că prețul s-a achitat în integralitate și de asemenea, a argumentat această opțiune, dar a arătat în același timp, că această împrejurare este irelevantă pentru prezenta speță. Suntem de acord cu irelevanța pentru speță a stabilirii dacă prețul a fost achitat în întregime și de aceea, considerăm că prin observațiile făcute, judecătoria a depășit limitele învestirii sale, nefiind nici necesar și nici util să stabilească, în cadrul procesual definit de părți (acela a pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic), dacă prețul a fost achitat în întregime sau numai parțial. Din acest motiv, vom înlătura din considerentele sentinței atacate toate acele pasaje prin care se statuează asupra acestei împrejurări, de vreme ce așa cum a arătat și instanța de fond, în cauză nu a fost formulată o cerere reconvențională și nici nu s-a solicitat, în altă formă, a se stabili dacă într-adevăr, plata prețului a fost făcută. De vreme ce hotărârea s-a putut pronunța fără cercetarea acestei împrejurări, care este străină de condițiile esențiale pentru validarea antecontractului, considerăm că acest aspect nu trebuie să fie tranșat în prezentul proces.
Hotărârea care să țină loc de act autentic este perfect posibilă și în acest context, indiferent dacă ar fi valabil numai unul dintre antecontracte sau dacă ar fi valabile amândouă, întrucât deja s-a stabilit că aspectele esențiale pentru pronunțarea soluției se regăsesc în oricare din ele.
Referirile apelanților la starea de sănătate precară a promitentului vânzător sunt irelevante în prezenta speță, din toate punctele de vedere indicate în apel, motiv pentru care și aceste argumente se impune să fie respinse.
Totodată, afirmata imposibilitate de perfectare a actului autentic de vânzare-cumpărare nu poate fi primită nici ea de către instanța de control judiciar, întrucât decesul promitentului vânzător face ca obligația instituită prin antecontract să se transfere moștenitorilor, iar colectivizarea și scoaterea terenurilor din circuitul civil a fost numai o măsură vremelnică, situația de așa-zisă imposibilitate fiind încetată de mai multă vreme, timp în care pârâții s-au opus autentificării actului.
Pentru toate motivele expuse mai sus, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții G. C., T. J., T. L. și F. I., împotriva sentinței civile nr. 2504 din data de 20 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
Ca efect al respingerii apelului, culpa procesuală în cadrul prezentei căi de atac aparține apelanților. Văzând cererea intimatei T. J., formulată cu ocazia judecății în prezenta pricină, de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că în speță sunt incidente dispozițiile art. 453 alin. 1 din codul de procedură civilă (potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată), apelanții urmând a fi chemați să suporte cheltuielile cu pricina. În privința cuantumului acestor cheltuieli, reținem că ele sunt reprezentate, potrivit solicitărilor făcute de intimată, de onorariul avocațial în valoare de 2.500 lei (pe care l-a achitat personal și integral conform mențiunilor din chitanța aflată la fila 21 din dosar).
Prin urmare, vom obliga apelanții G. C., T. J., T. L. și F. I. la plata în favoarea intimatei T. J., a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâții G. C., cu domiciliul în com. Crăciunești, ., jud. M., T. J., domiciliat în loc. Tirimioara, nr. 31, jud. M., T. L., domiciliat în loc. Cinta, ., jud. M. și F. I., cu domiciliul în Gălești, nr. 91, jud. M. împotriva sentinței civile nr. 2504 din data de 20 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
Obligă apelanții G. C., T. J., T. L. și F. I. la plata în favoarea intimatei T. J., cu domiciliul în Tg. M., ., ., a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 03 decembrie 2015.
Președinte, P. M. | Judecător, A. T. | |
Grefier, R. M. G. |
Red. P.M./Dact. P.M.
21.12.2015/10 ex.
Judecător fond: C. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 800/2015. Tribunalul MUREŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 804/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
