Rectificare carte funciară. Decizia nr. 329/2015. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 329/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 329/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 329/2015

Ședința publică de la 28 mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. B.

Judecător: P. M.

Grefier: G. O.

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta M. V., cu domiciliul în Sântana de M., ., jud. M., CNP_, împotriva sentinței civile nr. 3988 din 26.09.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M., în dosarul nr._ .

Fără citarea părților

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 21 mai 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi, 28mai 2015.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 3988 din 26.09.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu M. s-au respins excepțiile invocate de către intimatul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și s-a respins cererea formulată de petenta M. V. în contradictoriu cu intimatul S. R., reprezentat de Minsiterul Finanțelor publice S. R., prin Unitatea Administartiv Teritorială, reprezentată prin primar, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

Pentru a pronunța această hotărâre judecătoria a reținut că plângerea formulată, petenta a solicitat anularea încheierii de respingere nr._/30.10.2013, pronunțată de O.C.P.I. M., rectificarea înscrierii din CF nr. 413 Sântana, cu nr. cadastral 129/1/1/1 si 129/1/2/2 în privința suprafeței terenului situat în intravilanul comunei Sântana de M., ., cu consecința menționării suprafeței ca fiind de 1257 mp în loc de 760 mp. În plângere s-a aratat că prin încheierea nr_/27.09.2013 s-a respins cererea de rectificare a cărții funciare pe motiv că nu au fost respectate prevederile art 907 cod civil și art. 28 alin. 2 din Legea nr. 7/1996. De asemenea, s-a mai arătat că împotriva acestei soluții petenta a formulat cerere de reexaminare însă prin încheierea nr._/30.10.2013, aceasta a fost respinsă pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute de Ordinul nr. 636/2006, respectiv Legea nr. 7/1996.

La termenul din 21.05.2014, instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a UAT Sântana de M., citând S. R. prin Ministerul de Finanțe.

Față de excepția invocată, a lipsei calității procesuale pasive a statului, instanța a retinut ca S. R. este înscris în CF nr. 413 Sântana, astfel că acesta are calitate de a sta în proces, în litigiu fiind chemat pentru opozabilitate, astfel încât o eventuală modificare a cărții funciare în care este înscris ca proprietar să-i poată fi cunoscută.

În ceea ce priveste invocarea faptului ca S. R. nu ar putea fi reprezentat de Ministerul de Finanțe, ci de U.A.T. Sântana de M., instanța a reținut că S. R. și UAT Sântana de M. sunt două persoane juridice distincte care nu pot fi reprezentate unele prin altele, cel mult U.A.T. Sântana de M. ar fi putut sta în litigiu în nume propriu.

Constatând că în cartea funciară este înscris S. R. care potrivit art. 3 alin. 1 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 stă în procese prin Ministerul de Finante și nefiind vorba de un litigiu în care se pune problema proprietății terenului din intravilanul localității, cum ar fi o actiune în revendicare, ci doar chemarea acestuia pentru opozabilitate, instanța a considerat că în acest litigiu S. R. trebuie să stea în proces prin Ministerul de Finanțe, care are calitate de reprezentant.

Instanța arespins astfel excepția invocată de Ministerul de Finanțe pe care a calificat-o drept excepție a lipsei calității de reprezentant a Ministerului de Finanțe pentru S. R., și nu excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului de Finanțe, așa cum s-a susținut prin întâmpinare.

De asemenea judecătoria a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a petentei, precum și a lipsei de interes a acesteia pe motiv ca petentă, împreună cu soțul, a intrat în posesia și folosința terenului situat în Sântana de M., . conform contractului de închiriere nr. 985/1984, iar nu a terenului situat în Sântana de M., ..

Instanța a reținut că petenta este înscrisă în CF nr. 413 Sântana ca fiind proprietara unei construcții și a unei suprafete de teren de 129 mp astfel că aceasta are atât calitate cât și interes să solicite anularea unei plangeri de CF prin care i s-a respins cererea de rectificare a unei suprafețe de teren înscrise în această carte funciară, chestiunile legate de temeinicia cererii ținând de fondul cauzei, nu de calitatea și interesul acesteia.

Referitor la fondul acuzei instanța a constatat că prin încheierea nr_/27.09.2013, registratorul de carte funciară a reținut că în CF nr. 413 Sântana este inscrisa petenta M. V. și soțul M. Leonuț ca proprietari ai unei constructii si a unui teren de 129 mp, S. R. deținând o suprafață de 760 mp.

Cererea petentei, de rectificare a suprafeței de teren inscrise în CF de la 760 mp la 1257 mp. a fost respinsă deoarece petenta nu a facut dovada plății tarifului conform art. 55 alin. 2 din Regulamentul nr._ de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară aprobat prin Ordinul nr. 633/2006.

De asemenea, petenta a solicitat rectificarea cărții funciare însă nu a depus declarația autentică notarială de recunoaștere făcută de titularul înscrierii a carei rectificare se cere sau hotărârea judecatorească definitivă împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond, așa cum cere art. 907 alin. 3 din Codul civil.

Prin încheierea nr._/30.10.2013 s-a respins cererea de reexaminare formulată de petentă împotriva încheierii nr_/27.09.2013, apreciindu-se corectă soluția pronuntată prin aceasta încheiere.

Examinând motivele pentru care s-a respins cererea de rectificare, instanța a constatat că registratorul de carte funciară a procedat corect respingând cererea petentei de rectificare a suprafeței de teren de 760 mp ce aparține Statului R..

Asa cum corect a sesizat registratorul de carte funciară, o astfel de rectificare nu poate avea loc fără să existe o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se cere, prin declarație autentică notarială sau o hotărâre judecătorească definitivă împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond.

S-a considerat că doar dacă existau astfel de acte juridice din care să rezulte că se impune a se efectua rectificarea suprafeței de teren de la 760 mp la 1257 mp, registratorul de carte funciară ar fi putut rectifica suprafața de teren în cartea funciară, nefiind suficientă întocmirea unei documentații cadastrale.

Împotriva hotărârii a declarat apel petente cerând ca în urma admiterii acestui să se schimbe în parte hotărârea primei instanțe în sensul admiterii plângerii formulate, cu consecința anulării încheierilor de carte funciară și a admiterii cererii de rectificare a suprafeței de teren. S-a cerut și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac apelanta a arătat că hotărârea pronunțată este în parte nelegală și netemeinică.

Acesta a arătat că s-a prezentat la ghișeul B.C.F.P.I. Târgu M. însă i s-a refuzat primirea documentației sub diferite pretexte astfel că a fost nevoită să trimită cererea prin poștă. Urma ca ulterior să i se pună în vedere să achite taxa de operare.

În privința cererii formulate s-a arătat că în baza contractului de închiriere nr. 985/1984, împreună cu soțul său, a intrat în posesia terenului situat în Sântana de M., nr. 81, în suprafață de 1290 mp. Judecătoria nu a ținut seama de faptul că acest teren a fost trecut în proprietatea statului și în administrarea consiliului local conform Legii nr. 58/1974. În acest sens a fost indicată decizia nr. 115/1983 a Consiliului Popular al Județului M. prin care s-a preluat construcția și terenul în suprafață de 1290 mp.

Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2/1999 apelanta a cumpărat de la Primăria copmunei Sântana de M. în baza Legii nr. 112/1995 imobilul înscris în CF nr. 413 Sântana de M., cu număr topografic 129/1/1/1, 129/1/2/2 imobil pe care îl deținea cu titlu de chirie din anul 1984. Pe acest teren în locul casei de lemn înscrise în cartea funciară a aedificat o casă de lcouit din cărămidă acoperită cu țiglă, compusă din 3 camere, bucătărie, cămară, debara, antreu și anexe gospodărești fiind înscris în cartea funciară dreptul de proprietate în cotă de 1/1 părți asupra construcției și în cotă de 129/1290 mp asupra terenului. După pronunțarea sentinței civile nr. 2891/2009 a Judecătoriei Tâgu M., prin care s-a admis cererea apelantei și s-au anulat ordinele prefectului județului M. cu nr. 726/2007 și nr. 119/2008 privind trecerea în proprietatea privată a terenului în suprafață de 760 mp înscris în CF nr. 413 Sântana de M., cu număr topografic 129/1/1/1, s-a readus cartea funciară în starea anterioară, prin întabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului R..

Apelanta a înaintat apoi Primăriei comunei Sântana de M. cerere de atribuire a terenului aferent construcțiilor în suprafață de 1128 mp. Cererea nu a putut fi însă soluționată întrucât în cartea funciară terenul este înscris cu suprafața de doar 760 mp.

S-a mai susținut că nici Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară M. și nici instanța de judecatănu au avut în vedere adresa nr. 4358/06.12.2012 emisă de Comisia Locală Sântana de M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din care rezultă că cererea apelantei a fost înaintată spre aprobare cu proprunerea de atribuire în proprietate a terenului aferent construcțiiilor, în suprafață de 1128 astfel că alături de cei 129 mp avuți în proprietate, suprafața de teren este de 1257 mp.

S-a anexat apeliului copia adresei nr. 4358 din 06.12.2012 a Comisiei Locale Sântana de M. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. a depus întâmpinare cerând respingerea apelului ca nefondat.

S-a arătat că hotărârea este legală și temeinică și în mod corect s-a respins cererea de rectificare a suprafeței imobilului pentru neachitarea tarifului și pentru nedepunerea documentației necesare.

Verificând, în limitele declarației de apel, stabilirea situației de fapt și modul de aplicare a legii de către prima instanță, tribunalul apreciază că apelul declarat este nefondat.

Judecătoria a apreciat corect că plângerea formulată de apelantă împotriva încheierii de carte funciară nu poate fi admisă. Registratorul de carte funciară a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 907 alin. 3 Cod civil pentru rectificarea cărții funciare. Petenta adresându-se direct biroului de cadastru și publicitate imobiliară a ales calea amiabilă pentru rectificarea înscrierii din cartea funciară, conform art. 908 alin. 2 din Codul civil: ”Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarația autentică notarială a titluarului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă”.

De asemenea art. 907 alin 3 din Codul civil aractă că „Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație datră în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond”.

În cauză petenta nu a depus declarația autentică notarială a titlularului dreptului de proprietate asupra terenului, care este S. R. sau vreo hotărâre judecătorească definitivă prin care să se dispună rectificarea.

Chiar dacă interesul petentei apelante în rectificarea cărții funciare reiese cu prisosință din istoricul juridic al terenului, acesta nu este suficient pentru admiterea cererii de rectificare. Titularul dreptului de proprietate asupra terenului cu privire la care s-a cerut rectificarea suprafeței este S. român, coproprietar alături de petentă, pentru cota de 541/760 mp. Actul în temeiul căruia se putea efectua, pe cale amiabilă, rectificarea înscrierii de carte funciară era declarația autentică a titularului imobilului, act pe care petenta nu l-a prezentat.

În această situație criticile apelantei apar ca nefondate astfel că în temeiul art. 480 Cod de procedură civilă apelul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta M. V. cu domiciliul în Sântana de M., ., jud. M., CNP_, împotriva sentinței civile nr. 3988 din 26 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu M..

Definitivă.

Pronunțată azi 28 mai 2015 prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Președinte,

A. B.

Judecător,

P. M.

Grefier,

G. O.

Fiind plecată în concediu de odihnă, semnează P.-grefier C. S.

Red./Tehnored./A.B.

Listat/S.D./5 ex./24.07.2015

Jud. fond. A. Foltiș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Decizia nr. 329/2015. Tribunalul MUREŞ