Servitute. Decizia nr. 332/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 332/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 332/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 332/2015
Ședința publică de la 29 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE P. M.
Judecător A. T.
Grefier R. M. G.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta F. E., cu domiciliul în com. Ibănești, ., CNP_, împotriva Sentinței civile nr. 944/2.12.2014 a Judecătoriei Reghin.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 14 mai 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra deciziei pentru data de 21 mai 2015, pentru data de 28 mai 2015 și apoi pentru data de azi, 29 mai 2015.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 944 din 2.12.2014 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamanta F. E. în contradictoriu cu pârâții D. M., D. B. M., G. D., P. M. D. și P. E., s-a constatat că pârâtul H. I. a fost scos din cauză la data de 24.09.2013, fiind admisă excepția lipsei calității procesual pasive. A fost obligată reclamanta la plata către pârâta D. M. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1395 lei.
În considerente s-a reținut că prin sentința civilă nr. 2472 pronunțată de Judecătoria Tg. M. la data de 28 aprilie 1988 (f. 24 - 25) a fost atribuit imobilul construcție și terenul aferent de 250 mp înscris în CF 3473 Hodac, nr. topo 6794/2 numitei P. F., restul terenului rămânând în indiviziune între numiții P. F. (5/8), C. M. (1/8), F. E. (1/8) și P. I. (1/8). Prin contractul de vânzare – cumpărare (f. 13) încheiat la data de 21 februarie 1995 numita P. F. a vândut numiților F. V. și F. E. imobilul construcție și terenurile deținute. Prin sentința civilă nr. 692 pronunțată de Judecătoria Reghin la data de 19.03.2001 (f. 76 - 80) a fost consfințită tranzacția (f. 16) încheiată între numiții F. V. și F. E. pe de o parte și numiții P. I., P. M., D. M. în calitate de moștenitori ai defunctului P. I., D. B. M. și G. D. în calitate de moștenitori ai defunctei C. M. pe de altă parte. Astfel terenul înscris în CF 3467 – 3474 Hodac a fost dobândit de către numiții P. I., P. M. și D. M. în calitate de moștenitori ai defunctului P. I. în cotă de ½ parte și numiții D. B. și G. D. în calitate de moștenitori ai defunctei C. M. în cotă de ½ parte. Imobilul construcție și terenul aferent de 250 mp înscris în CF 3473 Hodac era în proprietatea numiților F. V. și F. E. prin contractul de vânzare – cumpărare menționat mai sus. Prin prezenta acțiune s-a solicitat stabilirea unei servituți de trecere pe vechea cale de acces ce străbate terenurile pârâților. Analizând dacă în prezent se poate institui un drept de servitute și dacă proprietatea reclamantei este un loc înfundat se constată că solicitarea acesteia nu îndeplinește condițiile legale. Astfel din actele de la dosar (contract de vânzare cumpărare, tranzacție și sentințele judecătorești) rezultă că atunci când reclamanta a încheiat tranzacția cu pârâții, știa că . de terenul proprietate a altor persoane și nu are acces direct la drumul principal. Deci reclamanta și-a asumat riscul inexistenței unei căi de acces nesolicitând cu acel prilej instituirea unui drept de servitute. Mai mult decât atât prin tranzacția încheiată părțile, inclusiv reclamanta, au arătat că „subsemnatele părți semnatare suntem de acord cu înscrierea în CF indicate mai sus a noii situații existente în urma prezentei tranzacții și declarăm că asupra bunurilor ce fac obiectul prezentei convenții niciuna dintre subsemnatele părți nu mai avem nicio pretenție de formulat împotriva celorlalte, litigiul dintre noi cu privire la bunurile ce fac obiectul prezentei convenții, fiind stins potrivit celor de mai sus.” Conform art. 618 cod civil trebuie reținut că, pentru a da naștere la un drept de trecere, lipsa ieșirii la calea publică trebuie să fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. Ca urmare prin încheierea tranzacției, care este rezultatul voinței părților, s-a acceptat situația existentă ce rezulta din acte. Față de acestea este evident că părțile au acceptat la momentul încheierii convenției crearea unui loc înfundat. Această tranzacție și reprezentarea avută de către părți la momentul încheierii ei au dus la crearea locului înfundat prin fapta proprie a proprietarului, drept pentru care acesta nu mai poate solicita stabilirea unei servituți de trecere deoarece se presupune că a acceptat situația de la momentul încheierii convenției. Art. 617 Cod civil prevede:
,, (1) Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
(2) Trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii.
(3) Dreptul de trecere este imprescriptibil. El se stinge în momentul în care fondul dominant dobândește un alt acces la calea publică.”.
Instanța a constat însă că reclamanta solicită ca stabilirea servituții de trecere să fie doar pe vechea cale de acces, cale de acces care ar trece pe mai multe proprietăți și chiar le-ar împărți în două. Deși pârâta D. M. B. a arătat că ar fi de acord cu stabilirea unei căi de acces doar pe o latură a terenului său cu acordarea despăgubirilor, instanța constată că reclamanta a solicitat ca servitutea de trecere să fie doar pe vechea cale de acces. Astfel instanța a fost investită doar cu stabilirea servituții pe vechea cale de acces, motiv pentru care nu poate stabili o altă servitute decât cea solicitată. În consecință având în vedere cele menționate mai sus și refuzul pârâtei D. M. de a permite stabilirea unei căi de acces pe terenul său, instanța a respins acțiunea formulată de către reclamantă. În privința cheltuielilor de judecată s-a făcut aplicarea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel reclamanta, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate, admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare arată că potrivit raportului de expertiză judiciară calea de acces la fondul său este cea existentă la momentul vânzării, aceasta fiind aceeași ca la data vânzării și folosită de peste 50 de ani. La obiectivul 3 expertul arată că nu există o altă posibilitate de a practica o cale de acces la terenul reclamantei care să nu treacă peste terenurilor celor două pârâte. Despre calea de acces peste terenul pârâtei D. M. arată că ar presupune costuri nejustificate, noul traseu fiind o zonă în rampă cu panta de 30% care ar necesita lucrări speciale de amenajare, zona fiind colectoare de torente, presupunând chiar înființarea unui pod de trecere peste acesta. Mai arată că lipsa ieșirii la calea publică nu îi este imputabilă, terenul de 250 mp ce i-a fost vândut nefiind delimitat, dar vânzătorii i-au permis accesul la casa de locuit și terenul aferent deoarece nu exista o altă cale de acces la acest imobil, iar traseul era stabilit cu 50 de ani în urmă. Mai arată că la partajarea terenului rămas de la antecesorii părților nu s-a avut în vedere și dreptul de proprietate al mamei reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată pârâtele D. M. și D. M. B. arată că în mod corect s-a respins acțiunea, nefiind întrunite cerințele art. 616-618 Cod civil. Mai arată că prin tranzacția la care și reclamanta a fost parte, din 19.03.2001, nu s-a realizat altceva decât ieșirea din indiviziune, stabilirea și delimitarea cotelor reale ale suprafețelor de teren. În continuare se arată că proprietatea reclamantei nu a făcut parte din înțelegerea privind împărțeala menționată anterior și nici nu a fost afectată de departajarea loturilor cuvenite. Consideră intimatele că vechiul drum de acces trece pe o lungime de circa 120 m prin mijlocul parcelei aparținând lui D. M., ceea ce ar transforma suprafața de 3.000 mp într-una inutilă, împărțită în bucăți, urmând a se produce o . pagube, aducându-se critici și în privința raportului de expertiză întocmit.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel invocate de apelant, tribunalul reține următoarele:
Având în vedere faptul că instanța de judecată a fost sesizată la data de 30 aprilie 2013 cu o cerere de instituire a unui drept de servitute de trecere, faptul că la data de 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare Noul Cod civil, iar prima instanță a soluționat cauza în baza acestui din urmă act normativ, precum și faptul că din actele și lucrările dosarului reiese că situația juridică a terenurilor s-a născut anterior datei de referință de 1 octombrie 2011, Tribunalul apreciază necesar a se stabili în prealabil care este legea aplicabilă litigiului, respectiv Vechiul Cod civil din anul 1864 sau Noul Cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 (dar intrat în vigoare astfel cum s-a arătat doar în anul 2011).
Legea nr. 71/2011 conține norma tranzitorii, de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, iar art. 59 din lege dispune în sensul că dispozițiile art. 602 - 625 din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.
Or, situația juridică dedusă judecății nu s-a născut la momentul sesizării instanței cu cererea reclamantei de instituire a dreptului de servitute, ci s-a născut la momentul la care imobilele în cauză au dobândit caracteristicile avute în vedere de legiuitor pentru a da naștere dreptului de servitute, respectiv lipsa de acces la calea publică.
Această dată este determinată în speță de momentul încheierii tranzacției dintre părți de care instanța a luat act prin sentința civilă nr. 692 pronunțată de Judecătoria Reghin la data de 19.03. 2001.
Prin urmare, în speță nu sunt aplicabile prevederile Codului civil din 2009, ci ale vechiului Cod civil, respectiv art. 616-619 care reglementează servitutea de trecere.
Potrivit art. 616 C. civ. proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar ocaziona. De asemenea, potrivit art. 617 și 618 trecerea trebuie să se facă pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, prin locul ce ar pricinui cea mai mică pagubă celui pe al cărui loc urmează a se constitui servitutea.
Aplicând aceste prevederi legale la situația de fapt astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, reiese că hotărârea pronunțată de prima instanță este greșită, fiind întrunite condițiile pentru recunoașterea în favoarea imobilului reclamantei a unui drept de servitute de trecere asupra imobilelor aparținând pârâților-intimați, respectiv pe calea de acces existentă deja.
În privința înființării unei noi căii de acces, respectiv pe terenul pârâtei-intimate D. B. M., Tribunalul constată din cuprinsul completării raportului de expertiză tehnică de la filele 246-249 din dosarul primei instanțe că aceasta nu se justifică prin prisma reliefului terenului, respectiv o zonă în rampă cu pantă de 30%, și a lucrărilor de mare amploare ce trebuie efectuate și care au fost prezentate în cuprinsul raportului de expertiză, respectiv îndepărtarea arborilor existenți, orizontalizarea terenului în secțiune transversală a profilului drumului, lucrări speciale de amenajare a zonei care este colectoare de torente și înființarea unui pod de trecere peste aceasta, fiind posibilă crearea doar a unei benzi de circulație.
De asemenea, tribunalul are în vedere faptul că deși la momentul încheierii tranzacției dintre părți și a ieșirii din indiviziune nu s-a reglementat expres dreptul privind servitutea de trecere, totuși, copărtașii sunt obligați a-și respecta deplina folosință a fondurilor, doar în acest mod putându-se da pe deplin efect voinței acestora la încheierea contractului. Or, intimatele-pârâte invocă tocmai convenția părților pentru a obține respingerea acțiunii. se mai are în vedere faptul că tranzacția dintre părți a intervenit pentru ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale rămase după defuncta P. F., fiind incidente prin urmare și prevederile art. 787 C. civ. care instituie obligația de garanție între copărtași, tocmai pentru ca egalitatea dintre aceștia să nu fie afectată din cauze ulterioare desăvârșirii partajului.
Nu se poate reține că reclamanta a determinat prin fapta sa proprie caracterul de loc înfundat al terenului câtă vreme aceasta nu a acționat în mod unilateral, ci în cuprinsul tranzacției invocate în acest sens sunt cuprinse manifestările de voință ale tuturor părților. Instanța nu poate reține că intenția părților la momentul încheierii actului juridic a fost aceea de a accepta o imposibilitate de utilizare a bunurilor sau de a-și crea condiții defavorabile de exploatare a acestora, ci având în vedere împrejurarea că existența căii de acces era necontestată și neschimbată de câteva decenii, au încheiat convenția tocmai în considerarea acesteia. De altfel, și Noul Cod civil, contrar celor reținute de prima instanță, dispune în cuprinsul art. 618 alin. 1 în sensul că dacă lipsa accesului provine din partaj sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.
În consecință, Tribunalul în temeiul art. 480 alin. 2 C. pr. civ. va admite apelul și va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul că va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. E. și continuată de moștenitoarele acesteia, F. F. Agafia și T. M., în contradictoriu cu pârâții D. M. D. B. M., G. D., P. M. D. și P. E.. Se va dispune instituirea unui drept de servitute de trecere cu piciorul și cu vehicule, asupra parcelelor 2-8 din Anexa nr. 1 la Completarea nr. 3 a Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, cadastru și cartografie, întocmit de expertul tehnic judiciar F. M., aflată la fila nr. 271 din dosarul de fond și în favoarea imobilului compus din casă de locuit și teren în suprafață de 250 mp aparținând reclamantei, înscris în CF nr._ Hodoc nr. top. (cad.) 6794/21/1, pe vechea cale de acces, delimitată pe schița anterior amintită, între punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-08-9-a-10-11-12-13-14-15-16-1. În ceea ce privește capătul de cerere privind înscrierea servituții de trecere în cărțile funciare ale fondurilor aservite, în considerarea art. 21 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, instanța o va respinge întrucât reclamanta are posibilitatea de a se adresa cu o cerere în acest sens către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară în condițiile Legii nr. 7/1996.
În temeiul art. 453 C. pr. civ. pârâtele D. M. și D. B. M. vor fi obligate la plata către reclamanta F. E., prin moștenitoarele acesteia, F. F. Agafia și T. M., a sumei de 3.521,51 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de expertiză, precum și a sumei de 39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantele F. F. Agafia, cu domiciliul în comuna Gurghiu, .. 119, jud. M. și CNP_ și T. M., cu domiciliul în Tg. M., . 44 C și CNP_, ambele în calitate de moștenitori legali ai reclamantei apelante F. E., împotriva sentinței civile nr. 944 din data de 02 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ .
Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. E. și continuată de moștenitoarele acesteia, F. F. Agafia și T. M., în contradictoriu cu pârâții D. M. (cu domiciliul și CNP), D. B. M. (cu domiciliul și CNP), G. D. (cu domiciliul și CNP), P. M. D. (cu domiciliul și CNP) și P. E. (cu domiciliul și CNP).
Dispune instituirea unui drept de servitute de trecere cu piciorul și cu vehicule, asupra parcelelor 2-8 din Anexa nr. 1 la Completarea nr. 3 a Raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, cadastru și cartografie, întocmit de expertul tehnic judiciar F. M., aflată la fila nr. 271 din dosarul de fond și în favoarea imobilului compus din casă de locuit și teren în suprafață de 250 mp aparținând reclamantei, înscris în CF nr._ Hodoc nr. top. (cad.) 6794/21/1, pe vechea cale de acces, delimitată pe schița anterior amintită, între punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-08-9-a-10-11-12-13-14-15-16-1.
Respinge în rest cererea de chemare în judecată.
Obligă pârâtele D. M. și D. B. M. la plata către reclamanta F. E., prin moștenitoarele acesteia, F. F. Agafia și T. M., a sumei de 3.521,51 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de expertiză.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
Obligă intimatele D. M. și D. B. M. la plata către apelanta F. E., prin moștenitoarele acesteia, F. F. Agafia și T. M., a sumei de 39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 29 mai 2015.
Președinte, P. M. | Judecător, A. T. | |
Grefier, R. M. G. |
Redactat/tehnoredactat/TA/8ex./14.7.2015
Jud. fond: L. G..
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 329/2015. Tribunalul... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
