Anulare act. Încheierea nr. 22/2014. Tribunalul NEAMŢ

Încheierea nr. 22/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 5151/279/2008/a1

Dosar nr._ - constatare nulitate absolută contract de vânzare – cumpărare -

COD OPERATOR 3074 - CONFIDENȚIAL

DATE CU CARACTER PERSONAL

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 22.10.2014

Instanța constituită din:

Președinte:

- D. M.

- judecător

- G. B.

- judecător

- D. P.

- grefier

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de apelantul - reclamant G. V., cu domiciliul în comuna Săvinești, . 2, ., împotriva sentinței civile nr. 4000 din data de 24.10.2013 și a încheierii din data de 30.01.2014, pronunțate de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ 08, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. M. C., cu domiciliul în ., satul Bistrița – la fam. C. V., ., județul N., M. I., M. C. C., ambii cu domiciliul în orașul R., . 2, ., ., și P. I., cu domiciliul în comuna Săvinești, .. 6, județul N., și cu intimata – reclamantă B. D., cu domiciliul în ., județul N., având ca obiect constatare nulitate absolută contract de vânzare – cumpărare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelantul-reclamant G. V. și avocatul F. M. C. pentru intimații - pârâți M. I. și M. C., lipsind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este „constatare nulitate absolută contract de vânzare – cumpărare”;

- procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimata - pârâtă S. M. C., la adresa din ., județul N. a fost restituită cu mențiunea „destinatar necunoscut în satul D.”;

- cauza se află la al patrulea termen de judecată;

- intimatul - pârât P. I. a depus la dosar, prin compartimentul arhivă, un memoriu;

- intimata – reclamantă B. D. a depus la dosar, prin compartimentul arhivă, un memoriu.

Avocatul F. M. C., pentru intimații - pârâți M. I. și M. C. C., arată că procedura de citare este legal îndeplinită cu intimata - pârâtă S. M. C. prin afișare, întrucât aceasta locuiește în ., județul N., iar la această adresă a fost citată și la instanța de fond.

Instanța constată că din eroare intimata – reclamantă a fost înscrisă pe concept cu numele de G. D., aceasta purtând acum numele de Bârzgan D., sens în care se va rectifica conceptul.

Instanța pune în discuție solicitarea apelantului - reclamant G. V. de încuviințare a probei cu cercetarea la fața locului pentru lămurirea situației de fapt a terenului în litigiu.

Avocatul F. M. C., pentru intimații - pârâți M. I. și M. C. C., solicită respingerea acestei probe ca nefiind relevantă în cauză.

Apelantul-reclamant G. V. susține că domnul avocat F. M. C. nu are calitate de reprezentant în dosar, deoarece nu are delegație și nici împuternicire avocațială de reprezentare pentru intimații - pârâți M. I. și M. C. C..

Avocatul F. M. C., pentru intimații - pârâți M. I. și M. C. C., arată că a încheiat contract de asistență juridică cu părțile pe care le reprezintă și depune la dosar împuternicirea avocațială nr._/2014.

Instanța respinge proba cu cercetarea la fața locului solicitată de apelantul – reclamant G. V. motivat de faptul că această probă nu este utilă și nici pertinentă cauzei care are ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1831/ 26.06.2008.

Apelantul-reclamant G. V. depune la dosar un certificat de grefă din care reiese faptul că pe rolul Judecătoriei Piatra N. este înregistrat dosarul nr._ având ca obiect „constatare nulitate titlu de proprietate”, sens în care solicită suspendarea judecării cauzei până la soluționarea dosarului sus menționat. Mai precizează că în dosarul nr._ a solicitat anularea celor două titluri de proprietate asupra terenului în litigiu, care au fost emise în baza Legii nr. 18/1991.

Instanța respinge cererea de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ înregistrat pe rolul Judecătoriei Piatra N., formulată de apelantul-reclamant G. V., motivat de faptul că din certificatul de grefă prezentat nu reiese clar dacă cererea face obiectul acelui dosar privește terenul în litigiu, având în vedere și motivele de nulitate invocate cu privire la Contractul de vânzare - cumpărare nr. 1831 din 26.06.2008.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în cadrul dezbaterilor.

Apelantul-reclamant G. V. solicită un nou termen de judecată scurt, de o săptămână, pentru a-și pregăti apărarea.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de apelantul-reclamant G. V. motivat de faptul că el este titularul apelurilor și are posibilitatea să-și susțină oral motivele de apel invocate. Totodată, îi aduce la cunoștință că va amâna pronunțarea pentru a-i da posibilitatea să depună concluzii scrise.

Apelantul - reclamant G. V. arată că refuză să pună concluzii pe fondul cauzei, deoarece nu dorește să se soluționeze cauza la acest termen și că solicită în prealabil, să studieze dosarul în arhivă pentru a-și pregăti apărarea și pentru a indica filele din dosar unde se află înscrisurile pe care le consideră relevante.

Avocatul F. M. C., pentru intimații - pârâți M. I. și M. C. C., reiterează oral motivele invocate prin întâmpinare și solicită respingerea apelurilor ca nefondate și menținerea sentinței civile nr. 4000 din 24.10.2013 și a încheierii din 30.01.2014 ca fiind temeinice și legale, fără cheltuieli de judecată.

După închiderea dezbaterilor și reținerea cauzei în pronunțare, la ieșirea din sala de ședință, apelantul - reclamant G. V. a declarat oral că va formula cerere de recuzare.

Președintele completului de judecată îi atrage atenția apelantului - reclamant că dezbaterile au fost închise.

Ulterior, până la sfârșitul ședinței de judecată, compartimentul arhivă a adus cererea prin care apelantul - reclamant G. V. arată că formulează cerere de recuzare împotriva judecătorului M. D., președintele completului de judecată.

TRIBUNALUL,

Pentru deliberare și pentru ca părțile să aibă posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise,

DISPUNE:

În vederea deliberării și pentru ca părțile să depună la dosar concluzii scrise, amână pronunțarea la data de 29.10.2014.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.10.2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. M. G. B. D. P.

Dosar nr._ - constatare nulitate absolută contract de vânzare – cumpărare -

COD OPERATOR 3074 - CONFIDENȚIAL

DATE CU CARACTER PERSONAL

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 29.10.2014

Instanța constituită din:

Președinte:

- D. M.

- judecător

- G. B.

- judecător

- D. P.

- grefier

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de apelantul - reclamant G. V., cu domiciliul în comuna Săvinești, . 2, ., împotriva sentinței civile nr. 4000 din data de 24.10.2013 și a încheierii din data de 30.01.2014, pronunțate de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ 08, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. M. C., cu domiciliul în ., satul Bistrița – la fam. C. V., ., județul N., M. I., M. C. C., ambii cu domiciliul în orașul R., ., și P. I., cu domiciliul în comuna Săvinești, ., și cu intimata – reclamantă B. D., cu domiciliul în ., județul N., având ca obiect constatare nulitate absolută contract de vânzare – cumpărare.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 22.10.2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, 29.10.2014.

TRIBUNALUL,

Având în vedere imposibilitatea soluționării cererii de recuzare a domnului judecător D. M., întrucât la data de 28.10.2014 apelantul - reclamant G. V. a formulat cerere de recuzare și cu privire la doamna judecător B. G., precum și faptul că cele două cereri de recuzare au primit termen pentru soluționare la data de 31.10.2014,

DISPUNE:

Amâna pronunțarea la data de 31.10.2014.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.10.2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. M. G. B. D. P.

Dosar nr._ - constatare nulitate absolută contract de vânzare – cumpărare -

COD OPERATOR 3074 - CONFIDENȚIAL

DATE CU CARACTER PERSONAL

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 381/AC

Ședința publică din data de 31.10.2014

Instanța constituită din:

Președinte:

- D. M.

- judecător

- G. B.

- judecător

- D. P.

- grefier

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de apelantul - reclamant G. V., cu domiciliul în comuna Săvinești, . 2, ., împotriva sentinței civile nr. 4000 din data de 24.10.2013 și a încheierii din data de 30.01.2014, pronunțate de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ 08, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. M. C., cu domiciliul în ., satul Bistrița – la fam. C. V., ., județul N., M. I., M. C. C., ambii cu domiciliul în orașul R., ., și P. I., cu domiciliul în ., și cu intimata – reclamantă B. D., cu domiciliul în ., județul N., având ca obiect constatare nulitate absolută contract de vânzare – cumpărare.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 22.10.2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și în care s-a dispus amânarea pronunțării la data de 29.10.2014, și apoi la data de 31.10.2014, când:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoria Piatra N. sub nr._ 08 din data de 22.08.2008 reclamanții G. V. și G. D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. G., S. M. - C., M. I. și M. C. - C., constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/26.06.2008 și a documentației cadastrale înscrise în Cartea funciară sub nr. 1680/N cu nr. cadastral provizoriu 1378, cu cheltuieli de judecată.

În motivare au arătat că au cumpărat de la pârâte o casă cu terenul aferent situate în comuna Săvinești, ., județul N., cu acte sub semnătură privată, urmând ca pârâtele să facă demersurile necesare perfectării acestei vânzări.

Pârâtele au tergiversat perfectarea actelor, astfel că au fost nevoiți să le notifice în mod oficial, însă fără rezultat, iar la data de 09.07.2008 au fost somați de pârâții M. I. și M. C. - C. să elibereze imobilul pe care îl dețineau din data de 17.12.2007 și căruia i-au adus îmbunătățiri.

Solicitând relații de la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Piatra N. au intrat în posesia actelor în baza cărora a fost încheiat Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/2008 și care sunt sub incidenta legii penale.

Astfel, Titlul de proprietate nr. 6587/21.05.2008 este de fapt un duplicat, neînsoțit de anexa în vederea stabilirii valabilității lui și nu este certificat pentru conformitatea cu originalul, documentația cadastrală nu corespunde realității, s-a declarat în fals că nu sunt impedimente, sarcini, litigii ori vreo promisiune de înstrăinare, extrasul de carte funciară a fost obținut fără documentația depusă pentru a fi verificată și recepționată dar și fără a fi dată încheierea în dosarul nr._/19.06.2008, consemnându-se în fals lipsa sarcinii.

Întrucât aceste acte sunt viciate sub aspect procedural, ele sunt lovite de nulitate absolută și cad sub incidenta legii penale.

Au mai arătat că pârâta S. G. a declarat în fals și sub sancțiunea prevăzută de art. 192 din Codul penal că nu există promisiuni de înstrăinare sau vreun antecontract de vânzare - cumpărare ori sub semnătura privată, precum și că nu ar exista litigii în legătură cu imobilele înstrăinate. De asemenea, pârâta S. M. - C. nu a semnat contractul respectiv, nefiind de față la notariat, fiind consemnat în fals că actul a fost citit de aceasta, că a primit banii în data și în momentul semnării actului, că declarația nu poate ține loc de chitanță descărcătoare conform legii contabilității și tot în fals s-a semnat și consemnat acordul de întabulare și de transmitere a dreptului de proprietate, buletinul și certificatul de naștere al pârâtei S. M. - C. fiind folosite în mod fraudulos.

De asemenea, pârâtul M. I. a declarat în fals că își dă consimțământul în vederea întabulării imobilului, cu consecința inducerii în eroare de către pârâți a instituțiilor abilitate.

Pârâții M. I. și M. C. C. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calitătii procesuale active a reclamanților, care nu pot să solicite anularea unui contract de vânzare - cumpărare în care nu au calitatea de părți, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Au arătat că anterior încheierii Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/26.06.2008 au încheiat cu pârâtele un antecontract de vânzare - cumpărare la data de 17.09.2007, că nu au reușit să intre în posesia imobilului cumpărat pentru că reclamanții locuiesc fără drept în acesta și refuză să îl elibereze invocând acte sub semnătură privată pe care le-ar fi încheiat cu pârâtele, însă acestea din urmă le-au semnat în urma amenințărilor proferate de reclamanți.

Au mai arătat că prin Contractul nr. 2014/14.07.2008 au închiriat imobilul numiților L. D., T. I.-A. și Zavate I., însă aceștia nu au putut pătrunde în imobil.

Au solicitat respingerea capătului de cerere privind anularea documentației cadastrale întrucât la baza întocmirii acesteia a stat un contract de vânzare - cumpărare valabil.

În dovedire au depus planșe fotografice, certificat fiscal, o rețetă medicală, contractul de închiriere și o adresă emisă de Primăria comunei Săvinești.

Pârâtele S. G. și S. M. - C. au depus și ele întâmpinare în care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Au arătat că i-au cunoscut pe reclamanți cu ocazia solicitării unui împrumut de la aceștia în sumă de 3.500.000 lei vechi, pe care nu l-au putut restitui și s-au înțeles cu ei ca în schimbul banilor să le permită să locuiască în imobilul lor cu titlu de chiriași, încheind în acest sens cu reclamanții un contract de închiriere sub semnătură privată și un proces - verbal de predare - primire.

Reclamanții au avut ulterior un comportament amenințător, violent și de mai multe ori le-au amenințat și le-au forțat să redacteze și să semneze diferite acte sub semnătură privată.

Anterior încheierii Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/26.06.2008 au încheiat cu pârâții, la data de 17.09.2007, un antecontract de vânzare - cumpărare. Pârâta S. M. - C. a arătat însă că a fost forțată să semneze mai multe acte sub semnătură privată cu reclamanții și că este de acord cu actele notariale încheiate, iar pârâta S. M. - C. a arătat că a fost prezentă la semnarea contractului la notariat.

În dovedire au depus o scrisoare medicală, o confirmare de primire și copia unei plângeri penale formulată de pârâta S. M. - C. împotriva reclamantului G. V..

Prin încheierea de ședință din data de 05.11.2009 prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârâți și s-a luat act de faptul că reclamanții au precizat că solicită să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare pentru fraudă la lege, respectiv pentru săvârșirea de către pârâți a infracțiunii de fals în declarații. Au arătat că frauda la lege constă în fraudarea legilor fiscale, că s-a ascuns împrejurarea că au montat tâmplărie termopan la imobilul în litigiu, că pârâții știau că ei sunt proprietarii imobilului, pe care l-au cumpărat de la cele două moștenitoare, că au fost în imposibilitate de a perfecta vânzarea - cumpărarea deoarece titlul de proprietate era în procedura de îndreptare a unei erori materiale.

În aceeași ședință publică reclamanții și-au modificat acțiunea sub aspectul cadrului procesual pasiv înțelegând să se judece și cu pârâtul P. I. pentru capătul de cerere având ca obiect anularea documentației cadastrale.

Printr-un înscris depus la data de 26.11.2010 pârâtul P. I. a arătat că la data de 03.06.2008 a fost solicitat de pârâta S. G. să execute o documentație cadastrală pentru înscrierea în cartea funciară a unui imobil situat în localitatea Săvinești, ., lucrare pe care a executat-o în baza Titlului de proprietate nr. 6587/21.05.2008, a Certificatului de moștenitor nr. 85/04.06.2008 și a Autorizației pentru executate lucrări nr. 325/19.04.1975. La efectuarea lucrării nu a întâmpinat impedimente din partea reclamanților.

Prima instanță a încuviințat și administrat probele cu înscrisuri, testimonială, cu interogatoriului pârâtelor S. G. și S. M. - C., cu expertiza topografică și cu expertiza grafologică, solicitate de părți.

În timpul judecării cauzei în fond a decedat pârâta S. G., certificatul de deces al acesteia fiind depus la dosar iar la termenul din data de 08.11.2012 s-a luat act de renunțarea reclamantei G. D. la judecată.

Prin sentința civilă nr. 4000 din 24.10.2013 Judecătoria Piatra N. a respins ca neîntemeiate atât acțiunea reclamantului G. V. în anularea contractului de vânzare - cumpărare, formulată în contradictoriu cu pârâții S. M. - C., M. I. și M. C. - C., cât și capătul de cerere al aceluiași reclamant pentru anularea documentației cadastrale, formulat în contradictoriu cu pârâții S. M. - C., M. I., M. C. - C. și P. I..

Prin aceeași sentință reclamantul a fost obligat să le plătească pârâților M. I. și M. C. - C. suma de 700 lei iar pârâtei S. M. - C. suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/26.06.2008 la Biroul Notarului Public B. R. pârâtele S. G. și S. M. - C. au vândut pârâtului M. I., căsătorit cu M. C. - C., imobilul situat în intravilanul satului Săvinești, ., ., compus din suprafața totală de 250 mp teren curți - construcții având numărul cadastral provizoriu 1378, înscris în Cartea funciară nr. 1680 a localității Săvinești, învecinat la Nord cu . cu proprietatea moștenitorilor defunctului Baluș G., la Sud cu T. I., la Vest cu C. C., împreună cu o casă de locuit având la parter o cameră, un hol și o bucătărie iar la etaj trei camere și o baie, construită din cărămidă pe fundație de beton, acoperită cu țiglă, având suprafața construită la sol de 70 mp și suprafața desfășurată de 140 mp, cu prețul de 100.000 lei.

În contract s-a menționat de către vânzătoare, sub sancțiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal, că nu au încheiat anterior niciun act de vânzare - cumpărare, nici sub semnătură privată ori autentic, cu alte persoane fizice sau juridice privind acest imobil și că el nu face obiectul vreunui contract de închiriere sau arendare în curs de derulare.

Cumpărătorul M. I. a declarat în cuprinsul aceluiași act faptul că cunoaște că imobilul nu este scos din circuitul civil, că nu face obiectul vreunui litigiu vreunei executări silite și nici nu este grevat de sarcini sau servituți.

Conform înscrisului sub semnătură privată de la fila 55 a dosarului de fond pârâtele - vânzătoare au încheiat la data de 17.12.2007 cu reclamanții un antecontract de vânzare - cumpărare pentru același imobil, cu prețul de_ lei vechi, urmând să se perfecteze actele de vânzare - cumpărare după întabularea imobilului.

Reclamantul consideră că Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/26.06.2008 ar fi lovit de nulitate pentru fraudă la lege, însă potrivit art. 948 din vechiul Cod civil, în vigoare la data încheierii contractului, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil exprimat al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

A mai reținut că potrivit art. 966 - 998 din vechiul cod civil obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, convenția este valabilă chiar dacă nu este expres precizată cauza, care este prezumata până la dovada contrarie, iar cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.

Pe de altă parte, nulitatea este sancțiunea de drept civil ce intervine în cazul în care la încheierea actului juridic civil nu sunt respectate dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale acestuia.

În cauză, din raportul de expertiză criminalistică efectuat de un expert din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice Iași reiese că semnăturile vânzătoarelor de pe contractul a cărui anulare se solicită au fost executate de acestea, fapt pentru care alegațiile reclamantului în acest sens au fost înlăturate.

Referitor la împrejurarea ca vânzătoarele ar fi declarat în fals că nu există promisiuni de înstrăinare sau antecontracte încheiate anterior cu privire la imobilul înstrăinat, prima instanță a avut în vedere Adresa nr. 5132/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N. prin care s-a comunicat că prin rezoluția din 04.03.2009, dată în dosarul penal nr. 5132/P/2008, s-a confirmat neînceperea urmăririi penale fată de numitele S. G. și S. M. - C. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 din Codul penal, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.

A mai reținut că reclamantul, căruia îi revenea sarcina potrivit art. 1169 din vechiul din Cod civil, nu a făcut dovada cauzei de nulitate absolută invocată, respectiv frauda la lege, care presupune faptul că ambele părți ale contractului de vânzare - cumpărare au ales în mod deliberat și în cunoștință de cauză să se prevaleze de anumite dispoziții legale pentru încălcarea altora.

Ori, în speță, reclamantul nu a dovedit intenția părților contractului de a încălca legea, respectiv că pârâtul M. I. ar fi cunoscut sau ar fi putut să cunoască faptul că autoarele sale au încheiat anterior un antecontract de vânzare - cumpărare cu privire la imobilului pe care l-a cumpărat.

Cum, potrivit art. 1899 alin. 2 din vechiul Cod civil, buna credință se prezumă, în speță această prezumție nu a fost răsturnată în ceea ce îl privește pe cumpărătorului M. I.. Neputându-se reține nici frauda la lege și nici existența unei cauze ilicite, prima instanță a considerat că se impune respingerea capătului de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare.

Față de această soluție, instanța de fond a respins și cererea de anulare a documentației cadastrale, în baza acelorași considerente, întrucât documentația cadastrală face parte integrantă din contractul de vânzare - cumpărare.

Prima instanță a apreciat că interesul în promovarea acțiunii în anularea documentației cadastrale aparține părților contractului de vânzare - cumpărare, având în vedere că din concluziile raportului de expertiză topografică a reieșit că limita estică a imobilului este greșită.

Față de prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă, prima instanță l-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți.

Prin încheierea din 30.01.2014, pronunțată în Camera de consiliu, Judecătoria Piatra N. a admis în parte cererea reclamantului G. V. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua încheierii de ședință din data de 10.10.2013 în sensul înscrierii mențiunii că ,,reclamantul solicită amânarea cauzei două săptămâni pentru a putea să studieze datorită volumului mare de lucrări și să ia la cunoștință de toate documentele din dosar și pentru a putea să depună concluzii scrise”, în loc de ,,reclamantul solicită amânarea cauzei două săptămâni pentru a avea timp să formuleze concluzii scrise”.

La pronunțarea acestei încheieri Judecătoria Piatra N. a reținut că reclamantul a solicitat să se îndrepte în acest sens eroarea materială strecurată în încheierea de ședință din data de 10.10.2013, precum și faptul că a solicitat să se ia act că a solicitat emiterea unei adrese la ANAF. În această situație prima instanță ar fi apreciat în mod greșit că nu au mai fost formulate cereri și tot în mod greșit a acordat cuvântul pentru dezbateri asupra fondului.

A mai reținut că, potrivit art. 281 alin. 1 din Codul de procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

În urma audierii înregistrării audio a ședinței de judecată din data de 10.10.2013 a constatat ca în mod incomplet s-a reținut în încheierea de ședință că ,,reclamantul solicită amânarea cauzei două săptămâni pentru a avea timp să formuleze concluzii scrise”, în loc de ,,reclamantul solicită amânarea cauzei două săptămâni pentru a putea să studieze datorită volumului mare de lucrări și să ia la cunoștință de toate documentele din dosar și pentru a putea să depună concluzii scrise”.

În privința solicitării reclamantului de administrare a unei noi dovezi, această cerere a fost respinsă motivat prin aceeași încheiere, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 281 alin. 1 din codul de procedură civilă și din acest motiv soluția poate fi criticată numai prin intermediul căii de atac consemnate în hotărâre.

Împotriva sentinței civile nr. 4000 din 24.10.2013 a Judecătoriei Piatra N. a declarat apel reclamantul G. V. care, în prealabil, a arătat că a intrat în posesia hotărârii abia la data de 07.01.2014 și că a formulat apelul în raport de această dată, astfel că el trebuie considerat a fi formulat în termen.

Față de lipsa dovezilor de comunicare a sentinței Tribunalul a considerat că apelul declarat de reclamant este în termen.

În cerere reclamantul a invocat, în esență, faptul că nu i s-a încuviințat administrarea probelor cu interogatoriul pârâților, cu cercetarea la fața locului și cu efectuarea unei expertize topografice, care erau hotărâtoare pentru lămurirea situației de fapt, nici solicitarea de emitere a unei adrese la ANAF.

De asemenea, nu s-a consemnat că a solicitat și cercetarea înscrisurilor pentru fals.

A mai arătat că la P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. este înregistrat dosarul penal nr. 5178/P/2011 conexat la dosarul penal 5636/P/2010, care nu au fost analizate, ci s-a făcut referire numai la dosarul penal nr. 5132/P/2008, în care însă rezoluția din 04.03.2009 se află în calea de atac.

Pe de altă parte, prima instanță ar fi interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/26.06.2008 de Biroul Notarului Public B. R. a fost încheiat între pârâtele S. G. și S. M. - C. și pârâții M. I. și M. C. - C. iar vânzătoarele au înstrăinat cotele lor indivize din imobilul situat în intravilanul satului Săvinești, ., . – lipsind așadar obiectul contractului, în cuprinsul căruia vânzătoarele au declarat, sub sancțiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal, că nu au încheiat anterior niciun act de vânzare - cumpărare, nici sub semnătură privată ori autentic, cu alte persoane fizice sau juridice cu privire la acest imobil, iar cumpărătorii au declarat faptul că cunosc situația imobilului, care nu ar fi scos din circuitul civil, nu ar face obiectul vreunui litigiu, vreunei executări silite ori că ar fi grevat de sarcini sau servituți.

Reiese că acest contract a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 948 din vechiul Cod civil întrucât nu are un obiect determinat iar cauza este ilicită.

Tot în mod greșit a fost interpretat și înscrisul sub semnătură privată din 17.12.2007 ca fiind un antecontract de vânzare - cumpărare încheiat între reclamanți și pârâtele S. G., S. M. - C. cu privire la același imobil, când în realitate acesta este un veritabil contract, care îndeplinește toate condițiile de validitate și în baza căruia li s-a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului.

Acest act nu a fost anulat de nicio instanță, exista la data încheierii Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/26.06.2008, care este lovit de nulitate pentru motivele arătate dar și pentru că nu există dovada achitării prețului, proba solicitată de el în acest sens fiindu-i respinsă.

Pe de altă parte, dacă pârâtele S. G. și S. M. - C. ar fi relatat notarului public despre existența actului din 17.12.2007, Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/26.06.2008 nu s-ar mai fi putut încheia decât dacă toate părțile implicate – vânzătoare, cumpărători și notar public – au consimțit la încheierea unui asemenea act fraudulos.

A mai invocat faptul că, dacă s-ar fi efectuat o cercetare la fața locului și dacă i s-ar fi aprobat efectuarea unei contraexpertize topografice, s-ar fi constatat că documentația cadastrală nu corespunde realității, mai ales că se referă la o suprafață de 250 mp în loc de 432 mp, cât există în realitate, că suprafața de 250 mp din documentație nu corespunde cu suprafața de 250 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr. 6587/21.05.2008, astfel cum s-a menționat și raportul de expertiză topografică efectuat în cauză, în care expertul a conchis că documentația cadastrală nu corespunde realității din teren.

Pentru că nu i s-au încuviințat probele solicitate și pentru că s-au interpretat greșit actele juridice deduse judecății, apelantul a solicitat încuviințarea unei cercetări la fața locului pentru lămurirea situației de fapt a terenului, admiterea apelului său și anularea hotărârii apelate cu trimiterea dosarului spre rejudecare la prima instanță.

În completarea probatoriului a solicitat încuviințarea unei cercetări la fața locului pentru lămurirea situației de fapt a terenului, care a fost respinsă de instanța de apel întrucât aceasta implică măsurători de specialitate și nu deplasarea instanței, dar și pentru că proba nu este utilă în cadrul unei acțiuni în constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare - cumpărare. Pe de altă parte, s-a reținut că prin cererea de apel apelantul a solicitat anularea hotărârii atacate și trimiterea dosarului spre rejudecare la prima instanță unde, în cazul admiterii căii de atac, se va putea face această verificare.

Cererea de apel a fost legal timbrată cu 12 lei taxă judiciară de timbru.

Ulterior reclamantul a formulat un apel și împotriva încheierii de ședință din 30.01.2014, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în Camera de consiliu, pe care a criticat-o pentru că prima instanță nu a consultat și consemnările din caietul grefierului de la termenul de judecată din 10.10.2013, ci s-a bazat numai pe înregistrările audio, care pot fi modificate prin alterare.

De asemenea, având în vedere faptul că pârâta S. G. a decedat la data de 19.11.2010, în timpul judecării cauzei în prima instanță, și că moștenitoarea acesteia este pârâta S. M. - C., care este deja parte în proces, instanța de apel constată că nu se impun modificări în privința cadrului procesual.

Pârâții M. I. și M. C. - C. au formulat întâmpinare (f. 36 - 37) prin care au solicitat respingerea apelului deoarece probele solicitate de reclamant, care nu au fost încuviințate de instanța de fond, nu erau utile cauzei, plângerile penale ale acestuia au fost atent analizate iar interpretarea dată actelor juridice supuse analizei este corectă.

De asemenea, au solicitat respingerea probelor solicitate prin cererea de apel deoarece nu sunt utile cauzei iar probatoriul administrat la prima instanță este complet.

Analizând argumentele invocate Tribunalul constată că apelurile nu sunt fondate urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

În privința apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 4000 din 24.10.2013 Tribunalul reține că la termenul de judecată din data de 05.11.2009 reclamantul G. V. a precizat că solicită să se constate nulitatea absolută a Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/26.06.2008 pentru fraudă la lege, constând în fraudarea legilor fiscale întrucât pârâții S. G., S. M. - C., M. I. și M. C. - C. au săvârșit infracțiunea de fals în declarații în scopul de a evita dovedirea împrejurării că reclamanții au montat tâmplărie termopan la casa în litigiu, dar și pentru că pârâții au cunoscut faptul că reclamanții sunt proprietarii imobilului în litigiu, pe care l-au cumpărat de la pârâtele S. G. și S. M. - C. prin înscrisul sub semnătură privată din data de 17.12.2007, act pe care nu l-au putut perfecta deoarece titlul de proprietate asupra terenului aferent era în procedura de îndreptare a unei erori materiale.

Referitor la împrejurarea că reclamanții ar fi montat tâmplărie termopan la casa în litigiu, instanța de apel constată că aceasta nu constituie o fraudă la legislația fiscală și că, în ipoteza în care împrejurarea este reală, reclamanții pot, eventual, să formuleze o acțiune în pretenții pentru restituirea contravalorii îmbunătățirilor efectuate.

Tot astfel, referitor la înscrisul sub semnătură privată din data de 17.12.2007 (fila 55 dosar fond) prin care pârâtele S. G. și S. M. - C. au vândut reclamanților, cu prețul de cu prețul de_ lei vechi, casa cu terenul aferent din ., județul N., instanța de apel constată că în mod corect acesta a fost calificat de prima instanță ca fiind un antecontract de vânzare - cumpărare deoarece în cuprinsul acestuia se menționează că perfectarea actelor de vânzare - cumpărare se va face după întabularea imobilului.

Fiind o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare, înscrisul sub semnătură privată din data de 17.12.2007 nu a transferat dreptul de proprietate în patrimoniul reclamanților, așa cum se susține în cererea de apel, ei însuși arătând în acțiunea introductivă că, întrucât pârâtele au tergiversat perfectarea actelor, au fost nevoiți să le notifice în mod oficial, iar ulterior au fost nevoiți să se adreseze instanței de judecată „în vederea perfectării vânzării”.

Ori, încălcarea de către promitenți a unei asemenea promisiuni dă dreptul părții prejudiciate să solicite obligarea promitenților să încheie contractul în forma cerută de lege sau să solicite instanței de judecată să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare - cumpărare – dacă bunul ce a format obiectul contractului se mai află în patrimoniul promitenților – sau plata de daune - interese, dacă bunul respectiv nu se mai află în patrimoniul acestora.

În acest sens sunt și prevederile art. 5 alin. 2 al Titlului X din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu care „În situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract”.

În speță, cum imobilul în litigiu nu a intrat în patrimoniul reclamanților în baza înscrisului sub semnătură privată din data de 17.12.2007, imobilul a putut fi înstrăinat în mod valabil de către promitente pârâților M. I. și M. C. - C., prima instanță apreciind în mod just că reclamanții nu au făcut dovada că acești pârâți ar fi știut sau ar fi putut să știe de existența înscrisului menționat.

De asemenea, dacă reclamanții se pretind proprietarii imobilului în baza acestui înscris, ei puteau promova o acțiune în revendicare împotriva pârâților M. I. și M. C. - C. – dacă nu se mai află în posesia acestuia – sau o acțiune în constatarea dreptului lor de proprietate asupra imobilului, în condițiile dispozițiilor art. 111 din vechiul Cod de procedură civilă (art. 35 din noul Cod de procedură civilă), astfel cum a decis Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin decizia nr. 4580 din 16.10.2013.

Se mai poate adăuga faptul că prin fraudă fiscală se înțelege încălcarea unor dispoziții privind plata unor taxe și impozite către stat și că reclamanții nu au precizat ce dispoziții din legislația fiscală ar fi fost încălcate.

Față de înțelesul noțiunii de fraudă fiscală, reiese că în mod just prima instanță nu a încuviințat probele cu interogatoriul pârâților, cu cercetarea la fața locului și cu efectuarea unei expertize topografice, solicitate de reclamant.

De altfel, în baza aceluiași considerent instanța de apel a respins cererea apelantului - reclamant de încuviințare a probei cu cercetarea la fața locului.

Referitor la plângerile penale la care a făcut referire apelantul - reclamant, înregistrate la P. de pe lângă Judecătoria Piatra N. sub nr. 5178/P/2011, nr. 5636/P/2010 și nr. 5132/P/2008, instanța de apel constată că obiectul acestora nu privește săvârșirea vreunei fraude fiscale, de natură a influența soluția în prezenta cauză.

Nici argumentul privind pretinsa interpretare greșită de către prima instanță a Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/26.06.2008 nu poate fi primit deoarece pârâtele S. G. și S. M. - C. erau proprietare în indiviziune al imobilului în litigiu astfel că, prin cumpărarea acestor cote, pârâții M. I. și M. C. - C. au dobândit dreptul exclusiv de proprietate asupra acestui imobil. Contractul are, așadar, atât un obiect determinat cât și o cauză licită, atât timp cât nu s-a probat contrariul.

Cu privire la declarațiile necorespunzătoare adevărului pe care le-ar fi făcut pârâtele S. G. și S. M. - C. în fața notarului public, ele fac obiectul cercetării în dosarul penal nr. 3198/P/2008 (f. 69 - 73 vol. I dosar fond) și, așa cum s-a arătat mai sus, indiferent de soluția ce va fi adoptată în acel dosar penal, în lipsa dovezii de conivență la fraudă a pârâtelor S. G. și S. M. - C. cu pârâții M. I. și M. C. - C., reclamanții pot cere doar obligarea promitentelor la restituirea prețului plătit și a eventualelor daune - interese.

Nu poate fi primit nici argumentul din cererea de apel în sensul că, dacă pârâtele S. G. și S. M. - C. ar fi relatat notarului public despre existența actului din 17.12.2007, Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/26.06.2008 nu s-ar mai fi putut încheia, deoarece această mențiune face parte din obligația vânzătoarelor de informare a cumpărătorilor cu privire la situația juridică a imobilului pe care îl înstrăinează, pentru ca aceștia din urmă să fie în cunoștință de cauză și să decidă dacă mai perfectează vânzarea în aceste condiții sau nu.

Nu în ultimul rând, este de observat că antecontractul de vânzare - cumpărare din 17.12.2007 a dobândit dată certă abia la data de 22.01.2009, când a fost depus la dosar, în copie simplă, de către reclamanți.

Cu privire la capătul de cerere privind anularea documentației cadastrale în baza căreia imobilul în litigiu a fost întabulat în Cartea funciară, instanța de apel constată că în mod just prima instanță a apreciat că interesul în promovarea acestei acțiuni aparține părților contractului de vânzare - cumpărare, deoarece sunt singurele care pot invoca producerea unui prejudiciu prin inexactitățile relevate în raportul de expertiză topografică întocmit în cauză.

Referitor la apelul împotriva încheierii de ședință din data de 30.01.2014, Tribunalul constată că nici aceasta nu este fondat deoarece înregistrările audio, care au fost consultate de prima instanță, sunt mai fidele decât consemnările din caietul grefierului și nu s-a dovedit că ar fi fost modificate prin alterare.

Pe de altă parte, cererea formulată de reclamant la termenul din data de 10.10.2013 – respectiv de emitere a unei adrese către ANAF pentru înaintarea fișei fiscale a pârâților M. I. și M. C. - C. pentru a se verifica dacă veniturile lor le-ar fi permis să achite prețul stipulat în Contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1831/26.06.2008 și sumele plătite la notariat – a fost în mod just respinsă ca neutilă cauzei prin încheierea de ședință pronunțată la aceeași dată.

Se are în vedere și faptul că reclamanții au solicitat constatarea nulității contractului pentru fraudă la legislația fiscală și nu pentru inexistența obligației cumpărătorilor de plată a prețului. Chiar dacă prețul stipulat nu este sincer – adică cerut și plătit efectiv – vânzarea este nulă în cazul inexistenței prețului, dar poate fi considerată o donație deghizată, dacă contractul îndeplinește condițiile de existență a donației, iar dacă prețul este parțial deghizat, fără a fi derizoriu, vânzarea este totuși valabilă.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 296 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă Tribunalul va respinge ca nefondate apelurile formulate de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 4000 din 24.10.2013 și împotriva încheierii din data de 30.01.2014, pronunțate de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ 08.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile formulate de reclamantul Gheorhiță V., comuna Săvinești, . 2, ., împotriva sentinței civile nr. 4000 din 24.10.2013 și împotriva încheierii din data de 30.01.2014, ambele pronunțate de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ 08, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. M. C., cu domiciliul în ., satul Bistrița – la fam. C. V., ., județul N., M. I., M. C. C., ambii cu domiciliul în orașul R., . 2, ., ., și P. I., cu domiciliul în comuna Săvinești, .. 6, județul N., și cu intimata – reclamantă B. D., cu domiciliul în ., județul N., având ca obiect constatare nulitate absolută contract de vânzare – cumpărare.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 31.10.2014.

Președinte, Judecător, Grefier,

D. M. G. B. D. P.

Red. D. M./07.11.2014

Tehn. D. P./ 11.11.2014

Ex. 8

Fond: I. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Încheierea nr. 22/2014. Tribunalul NEAMŢ