Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 524/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 524/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 1116/321/2012
Dosar nr._ hot. care să țină loc de act autentic
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02.09.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 524/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - B. C. | - judecător |
- C. M. | - judecător | |
- E. O. | - judecător | |
- L. R. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de intervenienta C. I., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat N. M. din Târgu N., .. G4, . și de reclamantul C. D.-D., domiciliat în comuna/., împotriva sentinței civile nr. 1516 din data de 14.11.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu N., în contradictoriu cu intimații-pârâți V. V. V., D. E., G. C., G. V. și C. M..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 19.08.2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, și în care s-a dispus amânarea pronunțării pentru data 26.08.2014 și respectiv, pentru astăzi, 02.09.2014 când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1516 pronunțată la data de 14.11.2013 de Judecătoria Tîrgu N. a fost respinsă cererea precizată pentru perfectare vânzare-cumpărare, formulată de reclamantul C. D. D. împotriva pârâților V. V. V., D. E., G. C., G. V. și C. M..
A fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu, formulată de intervenienta C. I. în contradictoriu cu intimații C. D. D., V. V. V., D. E., G. C., G. V. și C. M..
Pentru a hotărî acestea, prima instanță a reținut că prin cererea formulată, reclamantul C. D. D. a chemat în judecată pe pârâta V. V. V. și a solicitat ca în cauză să fie pronunțată o hotărâre judecătorească prin care să se perfecteze vânzarea-cumpărarea intervenită la data de 1.12.2011 între reclamant în calitate de cumpărător și pârâtă în calitate de vânzătoare, cu privire la suprafața de 0,50 ha teren fânețe, situat în extravilanul comunei P., jud. N., punct „Piciorul Hotarului”; fără cheltuieli de judecată.
A motivat că la data de 1.12.2011 a încheiat cu pârâta un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care aceasta s-a obligat să-i vândă suprafața de 0,50 ha teren fânețe în extravilan P., după ce anterior, respectiv din anul 2007, terenul a fost transferat în rolul său agricol în urma unei înțelegeri verbale cu pârâta, a plătit prețul vânzării în sumă de 1000 lei și a intrat în stăpânirea netulburată a terenului, însă pârâta până în prezent nu a finalizat demersurile necesare încheierii actului de vânzare-cumpărare în formă autentică; mai arată reclamantul că terenul obiect al convenției de vânzare-cumpărare face parte din trupul de 9845 mp, pe care vânzătoarea l-a primit de zestre de la tatăl său I. I. V., care la rândul său l-a dobândit prin cumpărare de la A. N. S. în anul 1934.
În drept, reclamantul și-a întemeiat demersul judiciar pe dispozițiile art. 1169, 1179 Cod civil.
În dovedirea cererii, reclamantul a administrat proba cu înscrisuri și cu martori.
Prin precizarea la acțiune, după ce Primăria comunei P. a comunicat anexele 24 cu moștenitorii defuncților V. A. și V. I. – părinții decedați ai pârâtei, reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a numiților D. E. – fiică a defuncților, G. C. și G. V. – nepoți de fiică postdecedată (G. E.) și C. M., nepoată de fiică predecedată (H. I.).
Prin întâmpinare, pârâta D. E. a solicitat admiterea cererii formulate de reclamant.
La data de 28.03.2013, intervenienta C. I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat să se constate că a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 0,50 ha fânaț, situat în punct „Cotnărel”, același cu terenul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamant și pârâtă; să fie respinsă cererea principală; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de intervenție a arătat că autorul pârâtei V. V. a avut în proprietate o suprafață de 9845 mp în ., punct „Cotnărel”, pe care în timpul vieții sale a împărțit-o între fiul său V. V. M. – 0,50 ha și V. V. V. – restul terenului.
Suprafața de 0,50 ha atribuită fiului V. V. M. figurează în registrul agricol al acestuia din perioada 1981-1985, pentru ca apoi în perioada 1986-1990 terenul să nu mai figureze în rolul acestuia, fiind radiat. Deși nu există nicio mențiune în acest sens, V. V. M. a înstrăinat intervenientei suprafața de 0,50 ha teren, s-a încheiat un înscris în acest sens, însă înscrisul a fost distrus. Din anul 1986 terenul figurează în rolul său agricol și de atunci este recunoscută în . terenului.
Mai arată intervenienta că din anul 1986 a exercitat asupra terenului o posesie utilă, continuă și sub nume de proprietar de 28 de ani, posesie pe care înțelege să o unească cu posesia exercitată de autorul său V. V. M. în perioada 1981-1985, fiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a se constata că este proprietara terenului prin efectul prescripției achizitive de 30 de ani; că pârâta cunoștea foarte bine la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare că terenul pe care l-a înstrăinat este al fratelui său.
În drept, intervenienta a invocat art. 82 din Legea nr. 71/2011, art. 1890, art. 1846, art. 1847, art. 1860 din Codul civil de la 1864.
În dovedirea cererii, intervenienta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu martori.
Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea cererii, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă, din următoarele motive: între anii 1981-1985 terenul a figurat în registrul agricol al numitului V. V. M., acesta stăpânindu-l timp de 4 ani; între anii 1986-2013, acest teren figurează în registrul agricol al intervenientei, aceasta avându-l în stăpânire 27 de ani, și nu 28 de ani; din anul 2007 acest teren figurează și în registrul agricol al reclamantului, dată de la care reclamantul îl stăpânește și achită taxele și impozitele legale; posesia invocată de intervenientă a fost întreruptă în anul 2007, când terenul a intrat în stăpânirea reclamantului; unirea posesiei intervenientei cu cea a autorului V. V. M. nu poate fi invocată, deoarece joncțiunea posesiilor este posibilă doar dacă cel care o invocă este succesor în drepturi al autorului său, ori intervenienta nu a făcut această dovadă; V. V. M. nu este fratele pârâtei vânzătoare, ci nepotul acesteia.
Analizând probatoriul administrat, instanța de fond a reținut următoarele:
1. Cu privire la cererea principală:
Reclamantul C. D. D. a solicitat a se pronunța o hotărâre judecătorească prin care să se perfecteze vânzarea-cumpărarea intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârâta V. V. V. în calitate de vânzătoare, cu privire la suprafața de 0,50 ha teren fânețe, situat în extravilanul comunei P., jud. N., punct „Piciorul Hotarului”, invocând antecontractul de vânzare-cumpărare aflat la fila 5 din dosar.
În raport de data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod civil.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1669 alin. 1 Noul Cod Civil, când una dintre părțile care au încheiate promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite.
Din economia acestui text de lege rezultă că, în asemenea situații, partea interesată poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract numai în cazul în care cealaltă parte contractantă dovedește că este de rea credință prin aceea că refuză în mod nejustificat să încheie contractul promis, respectiv autentificarea acestuia la notarul public.
Reclamantul nu a dovedit că pârâta refuză nejustificat încheierea contractului promis, că a cerut acesteia în mod ferm să se prezinte la notarul public pentru autentificarea operațiunii, mai mult, din cuprinsul răspunsului la interogatoriu al pârâtei se poate observa cu ușurință că aceasta este de bună credință, nu a afirmat niciun moment că nu ar mai dori menținerea convenției de vânzare-cumpărare sau că ar fi fost invitată la notar, dar că nu s-a putut prezenta din varii motive.
Pe de altă parte, la art. 1.672 pct. 1 NCC se prevede că vânzătorul are ca obligație principală, printre altele, să transmită proprietatea bunului sau, după caz, dreptul vândut.
Așadar, vânzătorul trebuie să facă dovada proprietății asupra lucrului vândut, dovadă care nu a fost făcută în cauză.
Este adevărat că zona comunei P. nu a fost colectivizată și deci nu s-au eliberat titluri de proprietate în condițiile legii fondului funciar pentru terenuri, însă vânzătoarea nu a depus niciun fel de diligențe pentru a obține titlul de proprietate pentru terenul ce s-a obligat ulterior să îl înstrăineze, deși are efectiv această posibilitate legală, prin promovarea unor cereri în justiție, cum ar fi spre exemplu acțiunea în constatarea dreptului de proprietate.
Reclamantul invocă evidențele din registrul agricol al comunei, respectiv că terenul înstrăinat este evidențiat în rolul agricol al său sau al vânzătoarei, însă este bine știut că asemenea evidențe fac doar dovada posesiei unui bun, nu și a proprietății.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum rezultă din extrasele de rol agricol atașate la dosarul cauzei, terenul în litigiu a fost radiat și a figurat succesiv în evidențe pe numelor mai multor persoane, iar din cuprinsul certificatului nr. 4285 din 9 aprilie 2013 eliberat de Primăria Comunei P., rezultă că intervenienta C. I. deține sub nume de proprietar terenul în suprafață de 5000 mp, obiect al antecontractului de vânzare-cumpărare invocat de reclamant în susținerea cererii principale.
Dovada dreptului de proprietate al vânzătorului asupra bunului vândut se impune și în considerarea necesității asigurării stabilității și siguranței raporturilor juridice dintre părți, atâta timp cât în cauza pendinte nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al vânzătoarei asupra bunului înstrăinat, dincolo de orice dubiu, și în condițiile în care această proprietate este revendicată și de intervenientă.
Din depozițiile martorilor audiați în cauză rezultă că terenul în litigiu a fost stăpânit netulburat de-a lungul timpului fie de autorul vânzătoarei, fie de vânzătoare, fie de V. M. sau de intervenienta C. I..
Întrucât reclamantul nu a făcut dovada refuzului nejustificat al pârâtei de a încheia contractul promis și nici dovada că vânzătoarea este proprietara terenului în suprafață de 5000 mp, obiect al promisiunii sinalagmatice de vânzare-cumpărare, în baza dispozițiilor art. 1669 alin. 1 NCC, art. 1.672 pct. 1 NCC, prima instanță a respins cererea principală.
2. Cu privire la cererea de intervenție:
Intervenienta C. I. pretinde că a devenit proprietara suprafeței de 5000 mp ca efect al prescripției achizitive de 30 de ani, invocând în acest sens joncțiunea posesiei autorului său V. V. M. din perioada 1981-1985 cu posesia sa din anul 1986.
În raport de data la care se invocă începerea posesiei (1981), s-a reținut că, referitor la cererea de intervenție, sunt aplicabile dispozițiile legale ale Codului civil de la 1864 cu privire la dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii.
Potrivit dispozițiilor art. 1860 din Codul civil de la 1864, orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului sau.
Joncțiunea posesiilor presupune existența cumulativă a următoarelor condiții:
- să fie vorba de posesii propriu – zise, întrucât detenția precară nu este susceptibilă de joncțiune cu posesia actuală;
- cel ce invoca joncțiunea să fie un succesor în drepturi al autorului.
În cauza dedusă judecății, se poate observa că între intervenientă și V. V. M. nu există niciun grad de rudenie și deci nu există nicio legătură juridică între cei doi posesori care să facă posibilă unirea posesiilor.
Intervenienta invocă încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu acesta, dar nu face nicio dovadă în acest sens. În atari condiții, nu s-a împlinit termenul de 30 de ani prevăzut de art. 1890 cod civil pentru dobândirea de către intervenientă a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.
În consecință, în baza art. 1890, art. 1860 Cod civil de la 1864, prima instanță a respins cerere de intervenție.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs atât reclamantul, cât și intervenienta.
Reclamantul, în recursul său, a învederat următoarele:
Instanta de fond a respins cererea sa de perfectare vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de 0,50 ha teren fânețe situat în extravilanul ., motivat de faptul că nu a făcut dovada faptului că vânzătoarea V. V. refuză să încheie contractul la notariat și nici dovada că vânzătoarea este proprietara terenului vândut. Referitor la dovada dreptului de proprietate, vânzătoarea V. V. a primit acest teren ca zestre de la tatăl ei, I. I. V., aspect cunoscut de toți coindivizarii, astfel încât chiar dacă nu s-a realizat un partaj succesoral după defunctul I. I. V., introducerea pârâților coindivizari în cauză, s-a făcut pentru respectarea principiului unanimității în privința actelor de dispoziție ce privesc bunuri aflate în indiviziune.
Terenul vândut este jumătate din suprafața de 9845 mp, moștenită de la autor, teren care a fost stăpânit de vânzătoare și de un strănepot al autorului, numitul V. M. care a decedat în anul 2007, fără moștenitori. Dacă vânzătoarea a dispus de partea primită ca zestre, diferența rămasă se poate împărți între coindivizari, astfel încât aceștia nu au fost prejudiciați.
Privitor la lipsa dovezii refuzului pârâtei de a se prezenta la notariat pentru încheierea actului în forma autentică, arată reclamantul că au fost împiedicați în pregătirea actelor pentru notariat, de către secretarul comunei P., care a refuzat constant să elibereze vânzătoarei Anexa 24 cu moștenitorii autorului I. I. V. și a fiilor acestuia decedați, din acest motiv fiind nevoit să introducă acțiunea la instanță și să solicite înscrisurile necesare prin intermediul cabinetului de avocat.
În dovedire, recurentul-reclamant a depus în copie adresa nr. 10/10.12.2012 adresată Primăriei . rol agricol pentru V. V. M., exrase de rol agricol V. V., arbore genealogic după defuncții V. I. I. și V. A., documentația cadastrală rectificată a terenului în litigiu, cu consemnarea vecinilor actuali ai terenului.
Intervenienta, în recursul său, a invocat următoarele motive:
Instanța de fond a respins cererea sa de intervenție în nume propriu, reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la joncțiunea posesiilor și ca atare nu este împlinit termenul de 30 de ani pentru uzucapiune.
Prin cererea introductivă a solicitat instanței de fond să constate că a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 0,50 ha fânețe, situat în ., punct Cotnărel, același teren ce a făcut obiectul acțiunii de perfectare vânzare-cumpărare promovate de reclamant în dosarul de față. A arătat că deține acest teren din anul 1981, că în registrul din anul 1986 transferul din registrul agricol al numitului V. M. în registrul agricol al intervenientei este mai mult decât evident, în rolul acesteia figurând și în prezent și că din anul 1981 a achitat impozitele și taxele locale, a împrejmuit terenul, l-a curățat și a recoltat fânul de pe el.
A încheiat cu V. M. un înscris sub semnătură privată pe care nu-l mai deține întrucât locuința sa a fost distrusă și nu mai este în posesia înscrisului. Până la decesul său în anul 2007, V. M. a recunoscut-o ca proprietară a terenului, neîndreptându-se împotriva ei pentru a-și recupera terenul.
A exercitat o posesie utilă, continuă, neviciată, netulburată și sub nume de proprietar, dovedită prin extrasele din registrul agricol, istoric de rol agricol, Anexele 1 și 2 emise de Primăria P., depozițiile a 3 din cei 4 martori audiați în cauză, inclusiv unul din martorii reclamantului, vecin al terenului.
Deși din proba testimonială reieșea o posesie continuă din anul 1981 până în prezent, cu tulburarea acesteia de către reclamant în anul 2011 și 2013, fapte pentru care există plângeri penale pentru tulburare de posesie, a invocat și prevederile art. 1860 Cod civil referitoare la joncțiunea posesiilor, pentru că transferul terenului în rolul său nu s-a realizat în anul 1981, ci în următorul registru.
În ciuda acestor dovezi, instanța de fond a apreciat că în cauză nu este împlinit termenul de 30 de ani și că nu sunt aplicabile nici dispozițiile legale referitoare la joncțiunea posesiilor. Instanța de fond a reținut că a exercitat o detenție precară și nu este succesor în drepturi al autorului.
Nu poate fi vorba de o detenție precară în condițiile în care zona a fost necooperativizată și singurele evidențe erau registrele agricole și fiscale ale comunei, actele de proprietate fiind o raritate. Transferul între registrele agricole a fost făcut, din anul 1981 până în anul 2007 V. M. nu i-a contestat drepturile, iar autoritatea locală și comunitatea o recunosc ca proprietara acestui teren.
Cât privește a doua condiție, deși consideră îndeplinit termenul de 30 de ani, a înțeles să invoce și prevederile art. 1960 Cod civil, dată fiind efectuarea mai târziu a transferului în registrele agricole, în anul 1986. Faptul că a încheiat cu V. M. un înscris sub semnătură privată pe care nu-l mai deține, o îndreptățește să se considere succesor în drepturi al defunctului V. M. și că îi sunt aplicabile prevederile art. 1860 Cod civil.
În întâmpinare față de recursul reclamantului, intervenienta a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Raportat la prevederile art. 3021 al. 1 lit. c Cod de procedură civilă, recursul declarat de C. D. D. este nul, întrucât nu s-a precizat niciunul din motivele de nelegalitate din cele enumerate de art. 304 al. 1 Cod de procedură civilă.
În mod corect a apreciat prima instanță că nu există niciun înscris din care să rezulte că terenul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare este proprietatea promitentei vânzătoare. Recurentul susține că a cumpărat suprafața de 0,50 ha astfel cum este identificată în documentația cadastrală, teren care face parte dintr-un trup de 9.845 mp dobândit de V. I. în anul 1936. În atare condiții, logic era ca în documentația cadastrală, pe una din laturi, să figureze ca vecini moștenitorii defunctului V. I. cu restul suprafeței de 4.845 mp, ceea ce nu se întâmplă. Este evident că părțile inițiale ale dosarului au urmărit inducerea în eroare a instanței, promitenta vânzătoare încercând să rămână cu partea sa din teren pe care a deținut-o și să înstrăineze terenul deținut de intervenientă, care a fost al fratelui promitentei vânzătoare, respectiv tatăl celui de la care intervenienta a cumpărat terenul, anume V. M..
Fiind dovedită inexistența posesiei promitentei vânzătoare asupra acestui teren, aceasta nu-și poate îndeplini una din principalele obligații pentru o vânzare valabilă, anume predarea imobilului în posesia recurentului.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, a arătat că la dosar, anterior pronunțării soluției de instanța de fond, nu a existat vreo dovadă că reclamantul a făcut demersuri pentru a se prezenta la notariat, astfel că în mod legal prima instanță a reținut incidența prevederilor art. 1669 al. 1 NCC. De altfel, pentru a se prezenta la notariat, promitenta vânzătoare ar fi trebuit mai întâi să obțină un act de proprietate asupra terenului.
Intimații-pârâți G. C., G. V. și C. M. au depus la dosar solicitări de a fi admis recursul reclamantului, motivat de faptul că au știut de vânzarea terenului de către V. V. și nu au nicio pretenție cu privire la terenul vândut, deoarece V. V. l-a stăpânit fără ca dânșii să se opună.
Intimata-pârâtă V. V. a solicitat, de asemenea, admiterea recursului reclamantului, motivând că dânsa a stăpânit acest teren în timpul vieții lui V. M. și după moartea lui, fără ca ceilalți moștenitori să se opună. Au fost în imposibilitate să se întâlnească la notar pentru a perfecta vânzarea, unii dintre moștenitori fiind în vârstă și bolnavi, cum este cazul surorii sale, D. E..
În cadrul probatoriului administrat, din oficiu, instanța de recurs a dispus atașarea spre consultare a dosarului penal nr. 1386/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu N..
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate și în raport de întregul complex probator, în considerarea dispozițiilor art. 3041 Cod de procedură civilă, tribunalul reține ambele recursuri ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
Mai întâi asupra recursului declarat de reclamant, tribunalul apreciază că nu este incident motivul de nulitate invocat de recurenta-intervenientă prin întâmpinarea la recurs. Prevederile art. 3021 al. 1 lit. c Cod de procedură civilă au în vedere sancționarea cu nulitatea a recursului care nu indică motivele de nelegalitate și nici dezvoltarea lor. Pe de altă parte, art. 306 al. 3 Cod de procedură civilă reglementează că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Așadar, nulitatea recursului nu intervine atunci când este indicat greșit temeiul de drept al motivelor de recurs, întrucât instanța nu este ținută de textele de lege menționate de părți în cerere, ci atunci când criticile formulate nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute la art. 304. Or, din expunerea motivelor cererii reclamantului, cele invocate se încadrează evident în motivul reglementat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, chiar dacă în finalul cererii sale, reclamantul a invocat, generic, dispozițiile art. 304 și ale art. 3041 Cod de procedură civilă.
Pe fondul recursului declarat, tribunalul apreciază ca legală și temeinică soluția dată de instanța de fond cererii principale de chemare în judecată, argumentată pe motivul lipsei dovedirii de către pârâta promitentă-vânzătoare a dreptului de proprietate asupra terenului obiect al antecontractului ce se cere a fi perfectat. Prin înscrisul depus la filele 11-13 dosar fond, părțile au făcut dovada că autorul pârâților, I. I. V., a dobândit prin cumpărare, la data de 13.03.1934, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 9845 mp teren fânețe. Toate părțile au arătat că autorul I. I. V. a împărțit acest teren în două, înzestrându-i pe fiica V. și pe nepotul de fiu, V. V. M.. În antecontractul încheiat între părți, depus în copie la fila 5, nu se dau alte detalii legate de suprafața obiect al înțelegerii, decât că are întinderea de 0,50 ha, categoria de folosință fânețe și că este situată în pct. Cotnărel, ..
Prin documentația cadastrală depusă la filele 22-25 dosar fond, terenul obiect al vânzării este arătat a fi situat între vecinii U. P., A. I., B. I. și P. I.. Ulterior, la filele 90-93 dosar recurs, documentația cadastrală rectificată a terenului în litigiu, arată ca vecini ai terenului vândut pe numiții V. V., A. I., B. I. și Buturaș G.. Atât timp cât atât reclamantul cât și pârâții au arătat că trupul de 9845 mp a fost împărțit de autorul I. I. V. în două loturi cu care i-a înzestrat pe doi dintre moștenitorii săi, iar pârâta V. V. – unul din cei doi moștenitori înzestrați – și-a vândut partea sa prin antecontractul ce face obiectul prezentului litigiu, firesc ar fi fost ca pe una dintre laturi, terenul în cauză să se învecineze cu V. M. / moștenitorii acestuia. Documentația inițială depusă la instanța de fond consemnează cu totul alte nume la vecinătăți, în vreme ce documentația rectificată, depusă în instanța de recurs, atestă ca vecinătate la nord pe însăși pârâta V. V..
Această documentație rectificată atestă împrejurarea că, în fapt, prin antecontractul încheiat de părți la data de 1.12.2011, pârâta V. V. a promis vinderea către promitentul cumpărător C. D. D. a suprafeței de teren învecinată cu terenul primit de dânsa ca zestre de la autorul I. I. V. în punctul Cotnărel, respectiv terenul ce reprezintă zestrea primită de V. M.. Că este așa, o demonstrează și declarația dată de reclamant în cursul urmăririi penale ce a făcut obiectul dosarului nr. 1386/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu N., în care s-au desfășurat cercetări împotriva reclamantului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie, la plângerea penală formulată de numita C. I., intervenienta din prezentul dosar. În declarația aflată la filele 51-52 dosar penal, reclamantul arată că:
”În momentul identificării terenului pe care l-am cumpărat, ne-am deplasat la fața locului, mi-a arătat terenul precizând că este împărțit în două loturi, din care unul până la data vânzării-cumpărării de către mine a suprafeței de 0,50 ha teren ar fi fost stăpânită de numita C. I. din ., persoană cu care nu este de acord să îl mai stăpânească, deoarece nu a primit niciodată niciun ban pe acesta, datorită cărui fapt a decis să mi-l vândă mie și familiei mele.
Numita V. V. mi-a precizat că suprafața de 0,50 ha teren să nu mă ating de el, ci doar de 0,45 ha teren fânaț stăpânit de C. I. din ..”
Martorii audiați la instanța de fond au confirmat faptul că terenul în litigiu provine de la V. M. și a fost stăpânit, până în anul 2011, de intervenienta C. I..
În contextul tuturor celor arătate, este mai mult decât evident faptul că pârâta promitentă vânzătoare i-a promis recurentului vânzarea unui trup de teren ce nu-i aparține, ce reprezintă un alt trup decât cel pe care îl avea primit ca zestre, respectiv terenul alăturat celui primit de dânsa ca zestre și asupra căruia nu a făcut dovada că are dobândit dreptul de proprietate. Față de aceasta, în mod corect a apreciat prima instanță că pârâta nu are cum să-și îndeplinească obligațiile reglementate la art. 1672 NCC, neavând nici proprietatea, nici posesia bunului promis spre vânzare, astfel că promisiunea în cauză nu poate fi perfectată.
Din acest punct de vedere, nu mai prezintă nicio relevanță a analiza dacă s-a făcut în cauză și dovada refuzului nejustificat al pârâtei promitentă vânzătoare de a se prezenta la notariat pentru încheierea actului în forma autentică, ori dacă reclamantul a fost împiedicat în pregătirea actelor pentru notariat, împiedicare care să nu-i fi oferit o altă alternativă decât aceea de a solicita perfectarea vânzării prin intermediul instanței.
De asemenea legală și temeinică apreciază tribunalul a fi soluția dată cererii de intervenție formulată în cauză, asupra recursului declarat de intervenientă reținându-se următoarele:
Prin cererea de intervenție în interes propriu introdusă în acest dosar la data de 28.03.2013 (fila 60 dosar fond), intervenienta C. I. a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului obiect al cauzei prin uzucapiunea de lungă durată, cu aplicarea dispozițiilor referitoare la joncțiunea posesiilor, în sensul unirii posesiei sale exercitate din anul 1986 până la momentul formulării cererii, cu cea exercitată în perioada 1981-1985 de autorul V. M.. Detaliază intervenienta în motivarea în fapt a cererii sale că din anul 1986 persoanele care aveau terenuri în acea zonă o recunosc ca fiind proprietara acestui teren și că din anul 1986 a exercitat asupra acestui teren o posesie utilă, continuă, sub nume de proprietar.
Prin cererea de recurs, intervenienta arată că, deși din probe a rezultat o posesie continuă exercitată începând din anul 1981, în mod greșit instanța de fond ar fi apreciat că nu este îndeplinit termenul de 30 de ani pentru a prescrie și că nu sunt aplicabile nici dispozițiile legale referitoare la joncțiunea posesiilor. Cu privire la aceste susțineri, tribunalul constată că intervenienta a învestit instanța de fond doar cu cererea sa de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, cu invocarea îndeplinirii întregului termen defipt de lege prin unirea posesiei sale cu cea a autorului, iar nu cu invocarea împlinirii întregului termen pentru a prescrie doar în persoana sa. Sub acest aspect, în mod corect instanța de fond a analizat cererea sa doar din perspectiva art. 1890 Cod civil raportat la dispozițiile art. 1860 Cod civil, art. 129 al. 6 Cod de procedură civilă obligând instanța a se pronunța doar asupra obiectului cererii deduse judecății.
În aceste condiții, solicitarea recurentei de a se constata îndeplinit întregul termen al prescripției doar în persoana sa, are caracterul unei cereri noi care, potrivit art. 294 al. 1 Cod de procedură civilă, care față de prevederile art. 316 Cod de procedură civilă se aplică și în stadiul recursului, în calea de atac nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.
Instanța de fond, în respingerea cererii intervenientei, după ce a reținut care sunt condițiile legale cumulative ce trebuie dovedite a fi îndeplinite pentru a opera joncțiunea posesiilor, a avut în vedere că, în speță, intervenienta nu a făcut dovada că este succesoarea în drepturi a lui V. M., neexistând vreun grad de rudenie între cei doi posesori și, deși a susținut că acesta i-ar fi vândut terenul printr-un înscris sub semnătură privată, nu a făcut vreo dovadă în acest sens. Nu a reținut, așa cum susține recurenta, că actele de stăpânire exercitate de ea ar reprezenta o detenție precară, ci doar a enumerat condițiile pentru invocarea joncțiunii.
Pentru a fi îndeplinite condițiile reglementate de art. 1860 Cod civil, posesorul actual trebuie să fie un succesor în drepturi, universal, cu titlu universal sau cu titlu particular al autorului său, această condiție nefiind îndeplinită dacă posesia a fost transmisă printr-un act lovit de nulitate absolută. Chiar dacă, așa cum a susținut intervenienta, transferul suprafeței de 0,50 ha teren fânețe în anul 1986 din rolul agricol al lui V. M. în rolul lui C. I., a avut la bază o înțelegere convenită între aceștia printr-un înscris sub semnătură privată, care însă nu îndeplinea condițiile legale pentru a opera transferul dreptului de proprietate, nu s-a creat un raport valabil pentru joncțiunea posesiilor în vederea invocării uzucapiunii. Aceasta întrucât eventualul act de vânzare-cumpărare dintre intervenientă și posesorul anterior este nul pentru nerespectarea formei autentice a actului, impusă ad validitatem în cazul înstrăinării terenurilor. Mai mult decât atât, conform art. 1860 Cod civil, prin termenul de "autor" se definește persoana care a posedat bunul imobil inițial fără a fi titularul vreunui drept real asupra bunului respectiv, pentru că numai într-o asemenea situație are sens joncțiunea posesiilor, nu și în cazul în care titularul dreptului îl transmite succesorului său. Astfel, intervenienta nu poate invoca joncțiunea posesiilor prin adăugarea la posesia sa a celei a autorului care avea calitatea legală de adevărat proprietar al bunului respectiv. În cazul joncțiunii posesiilor, prin ipoteză, autorul posesorului actual nu este titularul dreptului real.
În plus, intervenienta a opus invocarea joncțiunii posesiei sale cu posesia exercitată de V. M., chiar moștenitorilor acestuia, ceea ce este inadmisibil. V. M. este moștenit, în lipsa soției și descendenților, de colateralii privilegiați, pârâții din prezenta cauză. Posesia pe care titularul dreptului real o are o anumită perioadă de timp îi conservă dreptul și nu poate fi folosită împotriva sa ori a succesorilor săi, prin unirea acestei posesii cu durata posesiei pe care începe să o exercite la un moment dat un netitular al dreptului.
Cât despre neluarea în calcul de către prima instanță a depozițiilor martorilor audiați, tribunalul reține că, prin cererea de intervenție, intervenienta a precizat ca an al începerii exercitării posesiei asupra terenului în litigiu anul 1986 (fila 60 fond). Ulterior, în răspuns la întâmpinarea reclamantului, la fila 91 fond, intervenienta precizează ca moment al începerii stăpânirii acestui teren anul 1982, pentru ca ulterior, în cererea de recurs, să susțină că din anul 1981 deține terenul în cauză. Martorii audiați de instanța de fond, la care face referire recurenta-intervenientă în recursul său, au declarat după cum urmează: martora P. M. (declarația la fila 107 fond) că de 41 de ani știe că terenul a fost stăpânit de familia intervenientei (adică din anul 1972), martorul U. P. (declarația la fila 125 fond) că terenul a fost stăpânit de familia intervenientei de vreo 30 de ani, iar martorul B. V. (declarația la fila 127 fond) că terenul este stăpânit de familia intervenientei din anul 1981. Stabilirea momentului intrării în posesia unui teren prezintă foarte mare importanță pentru calcularea termenului prescripției. Din acest punct de vedere, instanța de fond nu a putut analiza aceste declarații de martori care indicau date diferite de însăși cererea intervenientei care, susținându-și cauza personală, se presupune că trebuia să cunoască cel mai bine datele relevante care îi prezintă situația sa.
Apreciind, în concluzie, că și în privința soluționării cererii de intervenție instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondate ambele recursuri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intervenienta C. I., cu domiciliul procedural ales la Cabinet avocat N. M. din Târgu N., .. G4, . și de reclamantul C. D. D., domiciliat în comuna/., împotriva sentinței civile nr. 1516/14.11.2013 a Judecătoriei Tg. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
B. C. C. M. și E. O. L. R.
Red. E. O./02.10.2014
Tehnored. L. R./07.11.2014
Ex.2
Fond N. I.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 612/2014. Tribunalul NEAMŢ | Partaj judiciar. Decizia nr. 459/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
