Revendicare imobiliară. Decizia nr. 539/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 539/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 4970/279/2011
Dosar nr._ - revendicare imobiliară -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 17 septembrie 2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 539/RC
Instanța constituită din:
Președinte: C. B. - judecător
D. M. – judecător
V. B. - judecător
D. L. - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți C. C. și C. M., ambii domiciliați în comuna Săvinești, ., județul N. împotriva sentinței civile nr. 2854 din data de 19.06.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți D. V., D. G. și D. Rărița – toți domiciliați în ., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-pârât C. C. asistat de avocat D. D. care răspunde și pentru recurenta C. M. și intimatul-reclamant D. V. asistat de avocat J. A. care răspunde și pentru intimații D. G. și D. Rărița, lipsă fiind aceștia din urmă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este revendicare imobiliară;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat D. D., pentru recurenții-pârâți C. C. și C. M., solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți. Învederează că: în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în revendicare pe considerentul că terenul din litigiu nu este deținut de către pârâți, iar suprafața ce face obiectul acțiunii în revendicare nu se regăsește între limitele suprafeței aflate în posesia pârâților; din planul de situație depus la dosar rezultă că suprafața pe care o dețin pârâții este de 4429 m.p, cu 24 m.p mai puțin decât terenul care rezultă din înscrisurile depuse la dosar; din declarațiile martorilor audiați în primul ciclu procesual rezultă că pârâții nu ocupă nicio suprafață din terenul proprietatea reclamanților, iar la momentul întocmirii documentației cadastrale de către intimații din prezenta cauză gardul care delimitează cele două proprietăți S5, cât și construcția anexă S4 existau; cu cheltuieli de judecată.
Avocat J. A., pentru intimații-reclamanți D. G. și D. Rărița, solicită respingerea recursului formulat de pârâții C. C. și C. M. și menținerea sentinței civile nr. 2854/19.06.2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N. ca fiind temeinică și legală. De asemenea, reiterează motivele invocate prin întâmpinarea formulată în cauză și arată că în mod corect prima instanță a motivarea hotărârii a constatat că pârâții ocupă suprafețele S4 și S5 din terenul reclamanților. Solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2854 din 19.06.2013 a Judecătoriei Piatra N., tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2854 din 19 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Piatra N., a fost admisă în parte acțiunea reclamanților D. V., D. G. și D. Rarita, în contradictoriu cu pârâții C. C. și C. M..
A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți C. C. și C. M. în contradictoriu cu reclamanții pârâți D. V., D. G. și D. Rarita.
A fost stabilită limita de hotar dintre proprietățile părților situate în intravilanul localității Săvinesti, jud. N., pe aliniamentul delimitat prin simbolurile 60-62-15-17-66-70-72 din schița raportului de expertiză topografică omologat în cauză.
Au fost obligați pârâții să lase în liniștită posesie reclamanților suprafața de 0,60mp (S4 conform schiței raportului de expertiză topografică omologat în cauză) precum și de 1,00mp (S5 conform schiței raportului de expertiză topografică omologat in cauză).
A fost respinsă cererea reclamanților pârâți privitoare la calea de acces, ca nefondată.
A fost respinsă cererea pârâților reclamanți privitoare la revendicarea suprafeței de 24 mp ca nefondată.
Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți, pârâții fiind obligați să plătească reclamanților suma de 10 lei cu acest titlu.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la 07.06.2011 sub nr. unic_ reclamanții D. V., D. G. și D. Rarița, în contradictoriu cu pârâții C. C. și C. M., au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 85 mp, ocupată abuziv de aceștia, stabilirea liniei de hotar care desparte proprietățile părților din litigiu și obligarea lor la a permite accesul reclamanților pe vechea cale de acces pentru a-si putea îngriji construcțiile de pe proprietatea lor.
În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței următoarele:
Reclamanta D. Rarita este proprietara suprafeței de 1457mp, potrivit actului de partaj voluntar și certificatului de moștenitor nr.16/24.02.2005, respectiv actului de dezmembrare autentificat cu nr. 818/2009. Ulterior, a înstrăinat 773 mp din imobilul de mai sus către reclamantul D. V. și soția acestuia, D. G., potrivit contractului de vânzare/cumpărare autentificat cu nr.819/30.04.2009. Cumpărătorii și-au intabulat această suprafață de teren potrivit cu documentația cadastrală nr.1557/2009.
Suprafața de teren ce aparține în întregul ei reclamanților era despărțită printr-un gard aflat la aproximativ 60 cm pe lățime și 14-20 m liniari pe lungime de terenul reclamanților. Au învederat mai departe că pârâții nu le recunosc acest hotar, deși acesta există dintotdeauna între proprietățile lor și au mutat gardul despărțitor înspre terenul reclamanților, cu înglobarea abuzivă a suprafeței de 85 mp aflați de drept în proprietatea reclamanților.
În dovedire, au depus la dosar, în copie simplă, următoarele înscrisuri: TP nr.58/168/25.04.2001, încheierea nr.8493/2009 emisă de OCPI N., extras CF privitor la suprafata de 773 mp, contractului de vânzare/cumpărare autentificat cu nr.819/30.04.2009 de către BNP D. Gălătanu.
Pârâții, legal citați, au formulat întâmpinare la data de 09.01.2012, f.31 și urm. prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe cale reconvențională, pârâții au solicitat grănițuirea terenurilor învecinate, aceasta urmând, însă, a se face cu respectarea dreptului lor de proprietate și nu pe aliniamentul cerut de reclamanți. Au mai solicitat obligarea pârâților să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 24 mp ocupată abuziv de aceștia.
În motivarea cererii reconvenționale, au susținut că sunt proprietari ai suprafeței de teren de 4453 mp, conform cu conținutul TP 58/1467/27.07.1995 și ai suprafeței de 1800 mp raportat la conținutul contractului de vânzare/cumpărare autentificat cu nr. 4125/29.09.1997. Au arătat mai departe că, în fapt, așa cum reiese din planul de situație depus la dosar, ei stăpânesc suprafața de 4429 mp, cu 24 mp mai puțin decât au în titlurile de proprietate.
Au susținut că reclamanții au modificat gardul despărțitor al proprietăților lor, pe partea de est, fără a-i consulta pe vecinii limitrofi. Mai mult, întrucât reclamanții își edificaseră construcții anexă cu nerespectarea limitei legale,
i-au notificat în acest sens, învederându-le astfel nemulțumirile lor legale de faptul că nu se respectau limitele legale de proprietate. Au mai susținut că îngrădirile proprietăților nu s-au modificat, pârâții nu au mutat stâlpi sau garduri despărțitoare, doar reclamanții sunt cei care și-au edificat anexe nelegal și pentru a se putea folosi de acestea le încalcă, cu rea credință, proprietatea. Mai mult, această încălcare se face întotdeauna cu violentă, fizică și verbală, reclamantul D. V. fiind foarte des sub influenta alcoolului. În esență, au arătat că prin grănițuirea proprietăților se va dovedi de fapt că reclamanții stăpânesc o porțiune din terenul pârâților și că, și în situația în care reclamanții stăpânesc în fapt o suprafață mai mică de teren, acest lucru nu înseamnă automat că această suprafață se regăsește în stăpânirea nelegală a pârâților.
În ceea ce privește capătul de cerere privitor la calea de acces, care este în fapt o veritabilă servitute de trecere, acesta trebuie respins ca nefondat întrucât reclamanții au acces la calea publică prin propria lor proprietate.
Cu privire la construcțiile anexă, au arătat că acestea sunt edificate de reclamanți fără autorizație și cu încălcarea limitelor legale, împrejurare ce nu poate naște obligații de vreun fel în sarcina pârâților, chiar dacă se dovedește că reclamanții nu le pot folosi, ceea ce insă nu este adevărat.
Au depus în dovedire, în copie simplă, TP nr. 58/1467/27.07.1995, contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 4125/29.09.1997 de către BNP B. D., contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr.982/01.04.1998 de către BNP B. R., plan de situație și rezoluții emise de P. de pe lângă Judecătoria Piatra N..
La data de 17.10.2011, reclamanții pârâți au formulat răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională, f.53 si urm.
Pe fondul cererii reconvenționale, au solicitat respingerea acesteia întrucât sunt proprietari asupra terenului învecinat cu cel al reclamanților din 1964, gardul despărțitor fiind edificat tot din 1964, pârâții devenind proprietari abia in 1968 când au desființat gardul vechi si au mutat granița înspre reclamanți, cu încălcarea flagrantă a actelor de proprietate. Calea de acces care le este imperios necesară a existat dintotdeauna cu acest titlu si includerea suprafeței cu asemenea destinație în proprietatea pârâților este o susținere eronată și în neconcordantă chiar cu actele pârâților. Au susținut mai departe admiterea cererilor lor, astfel cum au fost acestea formulate.
In cursul cercetării judecătorești, instanta a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu expertiza de specialitatea topografie si proba testimonială ca fiind utile și concludente soluționării pricinii.
S-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiza (f.91 si urm) de către expertul desemnat T. E., precum si o completare a acestui raport, urmare a admiterii obiecțiunilor (f.113 si urm, respectiv f.146 si urm).
În ședința publică din data de 28.03.2012, instanta a audiat martorii propuși, R. G., H. D., R. M. si R. V., depozițiile acestora regăsindu-se la f.72-75 din dosar.
În ședința publică din 17.04.2013, instanta a dispus audierea expertei cu privire la nelămuririle pe care le aveau părțile referitor la raportul de expertiză completat, declarația acesteia regăsindu-se la f.147 din dosar.
Reclamanții au depus la dosar precizări legate de granița proprietăților și de construcțiile anexă edificate de ei, f.137 și 143, iar pârâții reclamanți au depus și concluzii scrise.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Acțiunea în revendicare este o acțiune reală și petitorie în care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea bunului de la posesorul neproprietar, fiind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate si presupunând datorită acestei caracteristici, prin raportare la dispozițiile art. 1169 cod civil și 129 Cod procedură civilă, dovada dreptului de proprietate a celui ce o formulează.
Reclamanții D. V. și D. G. sunt proprietarii suprafeței de teren de 773mp din cei 1314 mp identificați prin documentațiile cadastrale ce au stat la baza NCP 1557, 1558. Titlul de proprietate al autorului comun tuturor reclamanților, D. I., respectiv TP nr. 58/168/25.04.2001, cuprinde într-adevăr suprafața de 1457mp, categoria curți construcții, sola 52, f.9 din dosar însă, așa cum a rezultat neechivoc din concluziile expertului judiciar topocadastral, diferența de teren este determinată de faptul că autorul reclamanților a fost pus în posesie doar cu suprafața de 1332 mp, conturată cu culoare roz în planul de situație de la f.93.
Instanța de fond a constatat mai departe că, din actele puse la dispoziție expertului de către Comisia locală Săvinești de aplicare a Legii 18/1991, autorul reclamanților era îndreptățit a primi o suprafață mai mică si decât cea cu care a fost efectiv pus in posesie (în cuprinsul rolului agricol se regăsește doar suprafața de 700 mp, f.120, 121).
Pe de altă parte, pârâții - reclamanți C. C. și C. M., sunt proprietarii unei suprafețe de 4453 mp, potrivit TP_ și contractelor de vânzare/cumpărare autentificate cu nr.4125/29.09.1997 și cu nr. 982/01.04.1998, dar stăpânesc în fapt, potrivit concluziilor expertului, cu 24 mp mai puțin decât în acte.
Interpelată în mod expres de părți în ședința publică din 17.04.2013, f.147 din dosar, experta a arătat că diferența de măsurători care a reieșit în completarea expertizei fată de concluziile inițiale ale expertizei, este determinată pe de o parte de lipsa vecinătăților din registrul agricol (criticile pârâților-reclamanți au vizat în mod expres acest aspect), pe de altă parte datorită marjei de eroare prevăzute de altfel in normele metodologice ale Legii 7/1996.
Potrivit aceluiași expert, vecinii limitrofi pe latura de sud est a terenului reclamanților sunt pârâții-reclamanți, suprafețele fiind indicate și identificate prin planul de situație ce însoțește raportul de expertiză, f.93.
Cele două suprafețe de teren, prin delimitarea lor de expertul judiciar, se suprapun doar în ceea ce privește suprafețele de 0,60 mp (S4 conform schiței raportului de expertiză, f.93) si de 1.00mp (S5 conform schiței raportului de expertiză, f.93).
Potrivit concluziei exprimate în mod categoric de expert, f.92, coroborată cu declarația expresă a acestuia, f.147, linia de hotar ce delimitează proprietățile limitrofe, se desfășoară pe aliniamentul 60-62-15-17-66-70-72.
De remarcat este și că, deși martorii audiați nemijlocit se contrazic in privința datei edificării gardului de lemn dintre proprietățile limitrofe (30, respectiv 51 de ani in urmă), toți au declarat că aceste limite convenționale nu au fost modificate în timp, fapt care, coroborat cu concluzia expertului că părțile stăpânesc terenurile proprii în limite mai mici, în fapt, decât cele inserate în actele lor de proprietate, îndreptățește instanța să conchidă că nu pârâții sunt cei ce stăpânesc diferența de teren ce lipsește reclamanților sau, îndeobște, vreo suprafață de teren în plus fată de cea inserată în actul lor de proprietate, desigur, pe aliniamentul despărțitor arătat mai sus.
În aceste condiții, instanța de fond a reținut că, exceptând suprafețele S4 si S5 ce au făcut obiectul analizei în considerentele ce preced, neconcordanța care există între suprafața efectiv stăpânită de reclamanți și cea din actul de vânzare-cumpărare nu este datorată de modificarea limitelor dintre suprafețe, iar suprafața de teren ce face obiectul acțiunii în revendicare nu se regăsește între limitele suprafeței aflate în posesia pârâților.
Având în vedere situația de fapt reținută mai sus, instanța de fond a constatat că acțiunea în revendicare este fondată în parte, dispunând ca pârâții - reclamanți să fie obligați a lăsa în liniștită posesie reclamanților, suprafața de 0,60mp și cea ce 1,00mp, respectiv S4 și S5 din schița anexată raportului de expertiză.
Suprafețele de mai sus provin din stabilirea corectă a hotarului dintre proprietățile limitrofe, iar instanța a avut în vedere, în acest sens, dispozițiile art. 584 Cod civil, potrivit cărora orice proprietar poate îndatora pe vecinul sau la grănițuirea proprietății lipite de a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate.
Astfel cum s-a reținut în practica judecătorească a instanței supreme, chiar dacă între proprietățile învecinate există semne de delimitare, dar unul sau toți proprietarii au îndoieli sau incertitudini cu privire la deținerea de către vecini, fără drept, a unei porțiuni din terenul lor, acțiunea în grănițuire este admisibilă, având și caracterul unei revendicări, obligând pe cel care pretinde să-și dovedească dreptul.
Instanța a reținut, în drept, că acțiunea în grănițuire poate fi promovată și în acest caz, în care hotarul existent, convențional, este contestat, instanța stabilind pe baza actelor de proprietate ale părților și, îndeosebi, a concluziilor neechivoce ale expertului, f.147, adevăratul hotar, respectiv între punctele de pe aliniamentul 60-62-15-17-66-70-72 evidențiate pe schița raportului de expertiză de la f.93 din dosar.
Cu privire la capătul de cerere referitor la calea de acces, instanța a constatat că, potrivit raportului de expertiză topografică, aceasta este posibil evidențiată ca fiind S3, suprafață însă care este inserată în contractul de vânzare cumpărare nr. 4125/1997 (titlul pârâților-reclamanți) fără vreo referire la destinația de cale de acces.
Chiar dacă această suprafață a avut o astfel de destinație până în anul 1992, împrejurare dovedită prin depozițiile martorilor H. D., R. V. și R. M., este cert, potrivit acelorași depoziții coroborate cu concluziile expertului, că pârâții-reclamanți sunt singurii proprietari ai acestei suprafețe de teren, că în actul autentic opus de aceștia suprafața respectivă nu apare ca având destinație de cale de acces si, îndeosebi, că reclamanții au o altă cale de acces la drumul public. Instanța a constatat de altfel că, de fapt, interesul reclamanților în crearea unei căi de acces, nu este ieșirea la drumul public, ci acela de a se putea folosi de o anexă edificată de aceștia chiar pe hotarul proprietăților învecinate, împrejurare care le este, însă, pe deplin imputabilă și nu poate crea obligații legale în sarcina pârâților reclamanți.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a constatat ca fiind ca nefondat capătul de cerere în obligarea pârâților – reclamanți de a permite accesul reclamanților pe această cale de acces.
Cererea reconvențională privitoare la capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de teren de 24 mp, a fost respinsă, instanța de fond reținând aceeași situație de fapt evocată în considerentele deja analizate, respectiv că neconcordanța care există între suprafața efectiv stăpânită de pârâții-reclamanți și cea din actele de vânzare-cumpărare, nu este datorată de modificarea limitelor dintre suprafețe, iar suprafața de teren ce face obiectul acțiunii în revendicare nu se regăsește între limitele suprafeței aflate în posesia reclamanților.
Astfel, instanța de fond a subliniat din nou că, într-o acțiune în revendicare, reclamantul are sarcina probei în a dovedi, pe lângă faptul că stăpânește o suprafață mai mică decât cea la care este legal îndreptățit, aspect dovedit în cauză de ambele părți, și faptul că adversarul lor este cel care stăpânește suprafața lipsă. Or, așa cum s-a arătat prin argumentele expuse anterior, din probele administrate nu a reieșit acest aspect.
A fost admisă însă în parte și cererea reconvențională cu privire la stabilirea graniței dintre proprietățile limitrofe, pe aliniamentul 62-15-17-66-70-72, evidențiate pe schița raportului de expertiză de la f.93 din dosar.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a reținut dispozițiile art. 584 cod civil, potrivit cărora cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate și, față de dispozițiile art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, având în vedere culpa procesuală a ambelor părți din prezentul dosar, față de dezlegările date petitelor cu care a fost investită, în principal și reconvențional, a compensat cheltuielile de judecată, obligând pârâții la plata către reclamanți a sumei de 10 lei, proporțional cu petitul admis în parte, al revendicării.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recurs pârâții- reclamanți C. C. și C. M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii formulată de reclamanții intimați.
În motivarea recursului declarat, pârâții au invocat următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie:
În mod greșit instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamanților, în ceea ce privește capătul de cerere în revendicare și, respectiv, grănițuire.
Arată că există o contradicție între considerentele sentinței și dispozitivul acesteia; în cuprinsul motivării, instanța de fond reține că terenul care a format obiectul acțiunii formulate de către reclamanți nu este deținut ce către ei, pârâții - recurenți, menționând expres că suprafața ce face obiectul acțiunii în revendicare nu se regăsește între limitele suprafeței aflate în posesia pârâților.
Mai mult decât atât, din depozițiile martorilor audiați la solicitarea ambelor părți, rezultă în mod neechivoc că limitele de hotar convenționale nu au fost modificate de peste 30 de ani, respectiv 50 de ani.
Diferențele dintre suprafețele înscrise în titlurile de proprietate ale părților și cele deținute în fapt de către acestea, nu este rezultatul modificării limitelor de hotar, ci rezidă în principal din neefectuarea măsurătorilor cadastrale la momentul emiterii titlurilor de proprietate conform Legii 18/1991. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și faptul că intimaților reclamanți D. V., D. G. și D. Rarița, prin autorul lor comun, D., aceste erori și contradicții nu fac altceva decât să susțină punctul de vedere al recurenților cu privire la măsurătorile efectuate greșit la momentul întocmirii documentației prealabile emiterii titlului de proprietate al reclamanților – intimați. Mai mult decât atât, în raportul de expertiză administrat în cauză, rezultă că reconstituirea s-a făcut pe baza măsurătorilor grafice și a unor schițe rudimentare numite măsurători cu rigla, fără a se verifica rolul agricol al defuncților reclamanților, de unde rezultă că suprafața măsurată este de 1312 mp, iar nici acesta nu a fost menționată în TP 58/168/25.04.2001.
Cu alte cuvinte, din întregul probatoriu administrat în cauză a rezultat că recurenții nu ocupă nicio suprafață din terenul proprietatea intimaților-reclamanți, iar diferența dintre suprafața înscrisă în documentația cadastrală a acestora, respectiv 1314 mp și cea deținută în fapt conform raportului de expertiză, de 1312,40 mp, adică 1,60 mp, este rezultatul erorilor admise de lege. Pe lângă aceste aspecte, trebuie avut în vedere și faptul că la momentul întocmirii documentației cadastrale de către intimații reclamanți, atât gardul care delimitează cele două proprietăți (S5), cât și construcția anexă (edificată în anul 1997), adică S4, existau; în consecință, dacă ei, recurenții - pârâți ar fi intrat în terenul proprietatea reclamanților-intimați, s-ar fi făcut mențiune despre această ocupare în documentația cadastrală. Mai mult decât atât, în dosarul penal nr. 3201/P/2008, în rezoluția din 08.10.2008, D. V. recunoaște în fața procurorului că a intrat pe proprietate recurenților, recunoscând chiar și linia de hotar existentă între proprietățile acestora.
Ori, hotarele sunt neschimbate de peste 30 de ani, fapt necontestat de niciuna dintre părți, construcția anexă există (proprietatea pârâților-recurenți) de peste 15 ani, iar toate gardurile sunt edificate de către reclamanții-intimați pe linia de hotar stabilită de ei la momentul construcției.
În cauză, la recursul declarat, au formulat întâmpinare intimații-reclamanți D. V., D. G. șiD. Rarita, solicitând respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele motive:
În mod greșit, recurenții susțin că există contradicție între considerentele sentinței pronunțate și dispozitivul acesteia. În acest sens, arată că potrivit literaturii și practicii instanței supreme, este de preferat ca cele două capete de cerere, grănițuire și revendicare, să fie promovate prin aceeași acțiune, pentru că în acest fel instanța poate stabili în mod corect și just granița dintre cele două proprietăți, pe de o parte, iar pe de altă parte se verifică care dintre proprietăți ocupă teren în plus sau are teren lipsă.
Granița dintre cele două proprietăți se stabilește avându-se în vedere semnele exterioare de hotar, vizibile, dar și pe baza actelor de proprietate de care părțile înțeleg să se folosească într-o astfel de acțiune. Efectele admiterii acțiunii în grănițuire sunt stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile limitrofe, mutarea acesteia dacă este cazul, cu obligarea pârâtului la restituirea suprafeței de teren deținută fătă drept din terenul limitrof al reclamantului.
În cauzele în care, pe lângă cererea în grănițuire, se solicită și revendicarea unei suprafețe de teren, ocupată abuziv de cealaltă parte, cum este cazul în speță, acțiunea are un caracter complex, instanța fiind obligată să analizeze ambele acțiuni, mai întâi să se pronunțe asupra revendicării, apoi asupra grănițuirii.
Așa a procedat și instanța de fond în sentința pronunțată, după coroborarea tuturor probelor din dosar și a conchis în mod corect că intimații le ocupă suprafețele S4 – 0,60 mp și S5 – 1,00 mp din terenul lor. Ulterior, instanța a stabilit granița dintre proprietățile părților pe aliniamentul 60-62-15-17-66-70-72 din raportul de expertiză, acesta fiind stabilit și prin coroborarea expertizei cu declarația expertului dată în fața instanței.
Așadar, instanța de fond a motivat foarte clar în considerentele sentinței, admiterea în parte a acțiunii reclamanților, în revendicare, prin prisma acțiunii în grănițuire pe care ei au formulat-o prin aceeași cerere.
Mai arată intimații că sunt nefondate și celelalte susțineri din recursul declarat, referitoare la faptul că diferențele de teren înscrise în titlurile de proprietate nu au fost rezultatul stăpânirii abuzive de către recurenți a terenului acestora, ci au fost rezultatul neefectuării măsurătorilor cadastrale în mod corespunzător.
Instanța a avut în vedere declarația expresă a d-nei expert cu privire la marja de eroare permisă de normele metodologice ale Legii nr. 7/1996, declarațiile martorilor audiați, concluziile raportului de expertiză, actele de proprietate ale ambelor părți și apoi a concluzionat că suprafețele ocupate de recurenți rezultă din stabilirea corectă a graniței dintre proprietățile părților.
Mai arată intimații că, deși aveau interes, nu au mai declarat recurs în cauză, în speranța că în acest fel se va stinge conflictul existent între părți, pentru a trăi în bună vecinătate.
Analizând recursul declarat de pârâții C. C. și C. M. împotriva sentinței instanței de fond, în raport de motivele invocate, dar și sub toate aspectele în condițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, în mod legal instanța de fond a stabilit cadrul legal aplicabil cauzei reținând că: acțiunea în revendicare este o acțiune reală și petitorie în care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea bunului de la posesorul neproprietar, fiind cel mai energic mijloc de apărare a dreptului de proprietate si presupunând datorită acestei caracteristici, prin raportare la dispozițiile art. 1169 Cod civil și 129 Cod procedură civilă, dovada dreptului de proprietate a celui ce o formulează. De asemenea, în drept, instanța de fond a reținut, în materie de grănițuire, practica judecătorească a instanței supreme, conform căreia, chiar dacă între proprietățile învecinate există semne de delimitare, dar unul sau toți proprietarii au îndoieli sau incertitudini cu privire la deținerea de către vecini, fără drept, a unei porțiuni din terenul lor, acțiunea în grănițuire este admisibilă, având și caracterul unei revendicări, obligând pe cel care pretinde să-și dovedească dreptul. În același timp, a reținut că acțiunea în grănițuire poate fi promovată și în acest caz, în care hotarul existent, convențional, este contestat, instanța stabilind pe baza actelor de proprietate ale părților.
Asupra situației de fapt, în baza concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, (filele 91-94, ds. fond), coroborate cu completările la raportul de expertiză (fila 113, și 146, ds. ), precum și cu declarația expresă a acestuia, f.147, instanța de fond a reținut în mod întemeiat că părțile stăpânesc terenurile proprii în limite mai mici, în fapt, decât cele inserate în actele lor de proprietate, ceea ce a îndreptățit instanța să conchidă că nu pârâții sunt cei ce stăpânesc diferența de teren în suprafață de 85 m.p., revendicată de reclamanți, sau, îndeobște, vreo suprafață de teren în plus fată de cea inserată în actul lor de proprietate.
Pe de altă parte, instanța a analizat și precizările expertei formulate cu ocazia audierii în ședința publică din 17.04.2013, prin care aceasta a explicat că diferența de măsurători care a reieșit în completarea expertizei fată de concluziile inițiale ale expertizei, este determinată pe de o parte de lipsa vecinătăților din registrul agricol (criticile pârâților - reclamanți au vizat în mod expres acest aspect), pe de altă parte datorită marjei de eroare prevăzute de altfel in normele metodologice ale Legii 7/1996.
Având în vedere și puterea probatorie a raportului de expertiză și completărilor ulterioare, având valoare obiectiv științifică, în mod întemeiat s-a reținut că vecinii limitrofi pe latura de sud - est a terenului reclamanților sunt pârâții - reclamanți, suprafețele în amplasamentul lor fiind indicate și identificate prin planul de situație ce însoțește raportul de expertiză, f.9, iar cele două suprafețe de teren, prin delimitarea lor de expertul judiciar, se constată că se suprapun doar în ceea ce privește suprafețele de 0,60 mp (S4 conform schiței raportului de expertiză, f.93) si de 1.00mp (S5 conform schiței raportului de expertiză, f.93).
De asemenea, potrivit concluziei exprimate în mod categoric de expert, f.92, coroborată cu declarația expresă a acestuia, f.147, linia de hotar ce delimitează proprietățile limitrofe, se plasează pe aliniamentul 60-62-15-17-66-70-72.
Față de aceste considerente analizate în cele ce preced, sunt în mod vădit nefondate motivele de recurs prin care pârâții – reclamanți susțin că există o contradicție între considerentele sentinței și dispozitivul acesteia, deoarece în motivele sentinței s-a reținut că terenul care a format obiectul acțiunii formulate de către reclamanți nu este deținut ce către ei, pârâții - recurenți, menționând expres că suprafața ce face obiectul acțiunii în revendicare nu se regăsește între limitele suprafeței aflate în posesia pârâților, iar pe de altă parte, în dispozitivul sentinței s-a dispus ca pârâții - reclamanți să fie obligați a lăsa în liniștită posesie reclamanților, suprafața de 0,60mp și cea de 1,00mp, respectiv S4 și S5 din schița anexată raportului de expertiză.
În această privință, Tribunalul reține că instanța de fond a stabilit potrivit determinărilor raportului de expertiză analizate anterior, că neconcordanța care există între suprafața efectiv stăpânită de reclamanți și cea din actul de vânzare-cumpărare nu este datorată de modificarea limitelor dintre suprafețe, iar suprafața de teren ce face obiectul acțiunii în revendicare nu se regăsește între limitele suprafeței aflate în posesia pârâților, dar exceptând suprafețele S4 si S5 ce au făcut obiectul unei analize distincte în considerentele sentinței. Pentru aceste motive, în mod în mod întemeiat a reținut acțiunea în revendicare ca fiind fondată în parte, dispunând ca pârâții - reclamanți să fie obligați a lăsa în liniștită posesie reclamanților, suprafața de 0,60 mp și cea ce 1,00 mp, respectiv S4 și S5 din schița anexată raportului de expertiză. Bineînțeles, diferența până la concurența suprafeței de 85 mp ce formează obiectul material al acțiunii în revendicare, astfel cum a fost promovată prin cererea introductivă de instanță a reclamanților, a fost considerată că nu se regăsește între limitele suprafeței de teren aflate în posesia pârâților – recurenți, încât nu există nicio contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței recurate așa cum susțin în mod neîntemeiat recurenții.
În aceeași măsură, sunt neîntemeiate și motivele de recurs prin care se susține că nu au fost luate în considerare declarațiile martorilor conform cărora linia de hotar între proprietățile părților ar fi fost rămasă neschimbată timp de 30 de ani, astfel încât nu se justifică soluția instanței de fond de stabilire a unei alt amplasament, respectiv pe aliniamentul 60-62-15-17-66-70-72 și de obligare a recurenților la restituirea suprafețelor S4 și S5 în favoarea reclamanților – intimați, considerând și faptul că diferențele de suprafață S4 și S5 pot fi rezultatul erorilor de măsurători admise de lege.
Și sub acest aspect, în cauză prevalează puterea probatorie a determinărilor raportului de expertiză cu completările ulterioare, conform cărora cele două suprafețe de teren, prin delimitarea lor de expertul judiciar, se suprapun în ceea ce privește suprafețele de 0,60 mp (S4 conform schiței raportului de expertiză, f.93) si de 1.00mp (S5 conform schiței raportului de expertiză, f.93), precum și precizările expertei formulate cu ocazia audierii în ședința publică din 17.04.2013, asupra marjelor de erori în măsurătorile raportului de expertiză.
În cadrul soluționării recursului declarat în această cauză, Tribunalul a dispus prin încheierea de ședință din 30.04.2013 ca expertul T. E. - C. să stabilească în mod neechivoc, prin puncte de contur și culoare diferită care este limita de hotar între cele două proprietăți și să se identifice clar pe schița cadastrală anexă punctele 60-62-15-17-66-70-72. Prin completare la raportul de expertiză tehnică judiciară ( fila 33, ds. recurs) a fost stabilită în mod clar că linia de hotar între proprietățile părților în litigiu este pe traseul ce trece prin următoarele puncte pe documentația cadastrală întocmită, respectiv 60-62-15-17-66-70-72, astfel cum s-a pronunțat și instanța de fond prin sentința recurată.
Față de aceste considerente, se constată ca fiind legală și temeinică sentința atacată prin care a fost admisă în parte acțiunea reclamanților D. V., D. G. șiD. Rarita, în contradictoriu cu pârâții C. C. și C. M., respectiv a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți C. C. și C. M. în contradictoriu cu reclamanții pârâți D. V., D. G. și D. Rarita.
În consecință, pentru considerentele analizate în soluționarea recursului declarat în cauză, în temeiul art. 312 alin. 1, raportat la art. 304 și ar. 304/1 Cod procedură civilă, se va respinge ca fiind neîntemeiat recursul declarat de pârâții- reclamanți C. C. și C. M., împotriva sentinței civile nr. 2854 din 19.06.2013 a Judecătoriei Piatra N., și se va menține ca fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, vor fi obligați recurenții să plătească intimaților D. V., D. G. și D. Rarița suma de 1.200 lei, cheltuieli de judecată suportate în cadrul recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâții C. C. și C. M., ambii domiciliați în comuna Săvinești, ., județul N. împotriva sentinței civile nr. 2854 din 19.06.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în contradictoriu cu intimații-reclamanți D. V., D. G. și D. Rărița - toți domiciliați în ., ca nefondat.
Obligă recurenții, în solidar, să plătească intimaților suma de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 17.09.2014.
Președinte,Judecători,Grefier,
C. BotezatuDaniela M. D. L.
V. B.
Red. și tehnored/D. M./05.11.2014
Tehnored/D.L./07.11.2044
Fond/E. T.
Ex. 2
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 675/2014. Tribunalul NEAMŢ | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 456/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
