Pretenţii. Decizia nr. 157/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 157/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 13-05-2014 în dosarul nr. 3351/321/2012
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 13.05.2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 157/AC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - B. C. | - judecător |
- E. O. | - judecător | |
- L. R. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta M. A., domiciliată în comuna/., împotriva sentinței civile nr. 1187 din data de 24.09.2013, pronunțată de Judecătoria Târgu N., în contradictoriu cu intimații-pârâți A. M. și A. M. și intimații-reclamanți V. V. și V. V..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei este pretenții;
- stadiul procesual – apel;
- dosarul se află la al II-lea termen de judecată;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- apelanta-reclamantă M. A. a depus la dosar, prin compartimentul arhivă al instanței, la data de 05.05.2014, precizări.
Președintele completului de judecată constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă și rămâne în pronunțare pe excepția tardivității invocată la termenul anterior.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1187 pronunțată la data de 24.09.2013 de Judecătoria Tîrgu N., a fost admisă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de instanță, din oficiu și s-a anulat ca netimbrată cererea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanții M. A., V. V. și V. V. în contradictoriu cu pârâțiiA. M. și A. M..
Pentru a hotărî acestea, prima instanță a reținut că prin cererea precizată, disjunsă din dosarul nr._, reclamanții M. A., V. V. și V. V. au formulat acțiune având ca obiect pretenții, în contradictoriu cu pârâții A. M. și A. M., solicitând obligarea acestora să le plătească daune morale în sumă de 41.000 euro.
Pârâții, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare.
Instanța a pus în vedere reclamanților prin citație să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 1.215 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.
Reclamanta M. A. a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, care a fost respinsă de către instanță prin încheierea din data 29.05.2013, devenită irevocabilă prin respingerea cererii de reexaminare.
Printr-o nouă adresă li s-a pus în vedere reclamanților să achite taxa judiciară de timbru pusă în sarcina lor. Întrucât reclamanții nu s-au conformat, prima instanță a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate, analizată din perspectiva art. 137 Cod de procedură civilă, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 20 alin. 2 și 3 din Legea nr. 146/1997: “Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, …, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. … (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.”
Prin încheierile de ședință din data de 26.03.2013 și 4.06.2013, instanța a pus în vedere reclamanților să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 1.215 lei și timbru judiciar în sumă de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.
Instanța a avut în vedere și existența unei eventuale limitări a liberului acces la justiție al reclamantei, drept garantat de dispozițiile art. 21 din Constituția României și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 1393/2008 (Monitorul Oficial, partea I, nr.98/18.02.2009), se reține că „nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit Constituției, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii”.
În ceea ce privește compatibilitatea obligării părților dintr-un proces la plata taxei judiciare de timbru cu dispozițiile art. 6 din CEDO, asupra acestei chestiuni s-a pronunțat, în mai multe rânduri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza Weissman și alții împotriva României (Hotărârea din 24 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.588 din 27 august 2007), Curtea a amintit că nu a negat niciodată că interesul unei bune administrări a justiției poate justifica impunerea unei restricționări financiare a accesului unei persoane la un tribunal (paragraful 35 din hotărâre). De asemenea, în cauza R. împotriva României (Hotărârea din 8 ianuarie 2009), Curtea a considerat că prin obligarea la plata unei taxe judiciare de timbru există o limitare a dreptului părților de a accede la o instanță, limitare care, însă, urmărește un scop legitim, și anume limitarea cererilor în justiție abuzive și colectarea de fonduri pentru bugetul justiției.
Așadar, în sine, această limitare este considerată justificată, condamnările României pe această temă datorându-se, în esență, faptului că nu a existat o cale de atac efectivă împotriva modului de stabilire a taxei de timbru și nici o posibilitate a părților de a se adresa instanței pentru a obține o scutire sau eșalonare a plății taxei judiciare de timbru, transformându-se, astfel, accesul liber la justiție într-un drept derizoriu.
Instanța de fond a reținut că părțile au la îndemână atât o cale eficientă și imparțială de a solicita reexaminarea modului de calcul al taxei judiciare de timbru (art. 18 al. 2 din Legea nr.146/1997), precum și posibilitatea de a obține, în mod efectiv, o scutire de la plata taxei judiciare de timbru sau o eșalonare a plății acesteia (O.U.G nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă), astfel că dreptul de acces la justiție nu este derizoriu, ci efectiv.
Față de cele menționate, prima instanță a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și a anulat acțiunea ca netimbrată.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta M. A., arătând că precizările referitoare la daunele morale sunt de fapt daune materiale, pentru a nu enumera toate faptele numiților A. M. și A. M. în cei 12 ani de zile, timp în care i-au ocupat proprietatea care se învecinează cu a lor, au făcut lucrări agricole zilnice pe proprietate ei, au mutat gardul pe proprietatea reclamantei, i-au bătut, calomniat, au vorbit urât, le-au furat țărușii din metal de pe proprietate, au refuzat să taie crengile copacului care s-a întins peste grădina sa și i-a distrus cultura prin umbra foarte deasă, a cheltuit bani prin instanțe, a înaintat documentație scrisă la diverse instituții, cheltuieli judiciare pe care le-a făcut și dorește să-i recupereze de la pârâți.
Nu a solicitat daune morale, denumirea de daune morale a folosit-o pentru a completa faptele pârâților, care de fapt au atacat-o și moral. Dacă suma solicitată pe cei 12 ani de zile de la pârâți pentru faptele menționate este considerată de către instanță prea mare, solicită să propună instanța o sumă de bani.
Intimatul-reclamant V. V. a depus întâmpinare arătând că nu are nicio dificultate și niciun proces pe rol, cineva făcând demersuri pe ascuns împotriva lor pentru a-i denigra. Știe că sora M. A., la domiciliul părinților, a fost atacată de pârâți, care au schimbat hotarul. Între frați nu există niciun conflict.
Ceilalți intimați, legal citați, nu s-au prezentat în instanță și nu au depus întâmpinare.
La primul termen de judecată, instanța a recalificat calea de atac din recurs în apel, constatând că obiectul judecății l-a format cererea în pretenții având ca obiect obligarea pârâților la plata sumei de 41.000 euro cu titlul de daune, valoare care se situează peste plafonul de 100.000 lei la care fac referire dispozițiile art. 2821 Cod de procedură civilă.
La același termen, instanța de apel a invocat din oficiu excepția tardivității formulării căii de atac, excepție pe care a soluționat-o la termenul următor de judecată, la care părțile au fost citate cu menționarea calității corecte de apelant și a stadiului procesual legal al cauzei, cel al apelului.
În considerarea dispozițiilor art. 137 al. 1 Cod de procedură civilă, potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond, tribunalul va analiza cu prioritate excepția invocată, pe care o consideră întemeiată, pentru următoarele considerente:
Sentința civilă atacată cu apel i-a fost comunicată apelantei-reclamante la data de 7.06.2013, potrivit datei menționate în dovada de comunicare aflată la fila 94 dosar fond.
Apelul a fost declarat la data de 6.11.2013, potrivit mențiunilor din antetul de expediere prin e-mail a cererii de declarare a căii de atac și a vizei de primire aplicată de Judecătoria Tîrgu N. pe cererea formulată. Însuși cuprinsul cererii menționează ca dată de redactare și dată de trimitere aceeași zi.
Potrivit art. 103 Cod de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea. Art. 284 Cod de procedură civilă prevede că termenul de declarare a apelului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Față de obiectul cererii de chemare în judecată – pretenții –, se reține că, termenul de declarare a căii de atac, este cel de drept comun, respectiv de 15 zile, așa cum s-a făcut mențiune și în sentința apelată.
Față de momentul comunicării sentinței către reclamantă la data de 7.06.2013, și față de calcularea termenului pe zile libere, așa cum reglementează art. 101 al. 1 Cod de procedură civilă, ultima zi în care reclamanta putea declara în mod legal apel, era cea de 24.06.2013, cu aplicarea dispozițiilor art. 101 al. 5 Cod de procedură civilă, potrivit cărora termenul care se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, (cum a fost cazul de față – 23.06.2013 fiind o zi nelucrătoare, duminică) se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Prin urmare, declararea căii de atac abia la data de 6.11.2013, cu mai bine de patru luni după expirarea termenului legal, face ca reclamanta să fie decăzută din dreptul de a mai exercita această cale de atac.
Termenul pe care partea era ținută a-l respecta este unul legal, imperativ, absolut, ceea ce face aplicabil textul de la art. 103 al. 1 Cod de procedură civilă. Întrucât reclamanta era decăzută din dreptul de a mai declara apel și nici nu a invocat și dovedit că ar fi fost împiedicată să se încadreze în termenul legal de o împrejurare mai presus de voința sa, apelul formulat urmează a fi respins ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității, invocată din oficiu de instanță.
Respinge, ca tardiv, apelul declarat de reclamanta M. A., domiciliată în comuna/. împotriva sentinței civile nr. 1187/24.09.2013 a Judecătoriei Tîrgu N..
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 13.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
B. C. E. O. L. R.
Red. E. O../13.06.2014;
Tehnored.R. L./25.06.2004;
Ex. 2;
Fond C.I. U.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2808/2014. Tribunalul NEAMŢ | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
