Pretenţii. Decizia nr. 404/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 404/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 2397/866/2012
Dosar nr._ - pretenții -
COD OPERATOR 3074 - CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 404/RC
Ședința publică din 29.05.2014
Instanța compusă din:
Președinte: A.-M. U. – judecător
L. F. – judecător
D. S. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
La ordine venind pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul - pârât R. M., domiciliat în R., .. 3, ., prin mandatar avocat A. S., cu sediul profesional în Iași, ., nr. 54, ., ., județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 1240 din 23.05.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă R. L., domiciliată în comuna Valea Seacă, ., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pronunțarea asupra cauzei s-a amânat pentru data de astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1240 din 23.05.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1240 din 23.05.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ au fost respinse excepțiile invocate de pârâtul R. M. și admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta R. L. în contradictoriu cu pârâtul R. M., în sensul că a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 51.700 lei, reprezentând avansul achitat pentru imobilul garsonieră situat în P., ., ., jud. Iași, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată până la data plății efective precum și să plătească reclamantei suma de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de ședință pronunțată în aceeași cauză la data de 13.01.2014, a fost admisă cererea formulată de reclamanta R. L. și s-a dispus îndreptarea erorii materiale din sentința civilă nr.1240 pronunțată în cauză la data de 23.05.2013, în sensul înscrierii în cuprinsul acesteia, în mod corect, a cuantumului cheltuielilor de judecată de ,,5.155” în loc ,,4.500“, cum din eroare s-a menționat, încheierea făcând parte integrantă din sentința civilă a cărei eroare materială a fost îndreptată.
Pentru a dispune în acest sens, Judecătoria R. a reținut că, prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei P. sub nr._, reclamanta R. L. a chemat în judecată pârâtul R. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 51.700 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit din culpa pârâtului, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a susținut că prin sentința civilă nr. 2906/19.12.2007 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă în baza deciziilor civile nr. 370/28 mai 2008 a Tribunalului Iași, respectiv nr. 597/03.12.2008 a Curții de Apel Iași, s-a dispus obligarea pârâtului să se prezinte la notariat pentru a încheia cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul garsonieră situat în P., ., ., județul Iași. Prin sentința civilă nr. 1777/22 iulie 2009 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă în baza deciziei civile nr. 2430/14.12.2009 a Tribunalului Iași, a fost respinsă contestația la executare formulată de pârât, iar prin sentința civilă nr. 1208/05 mai 2009 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, a fost admisă excepția inadmisibilității contestației în anulare formulată tot de către pârâtul din prezenta cauză.
Ulterior momentului pronunțării acestor sentințe civile, pârâtului i s-au aplicat mai multe amenzi civile, fiind obligat și la plata de despăgubiri civile către reclamantă, într-un anumit cuantum. Astfel, prin încheierea nr.129/03 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, pârâtul - în cauza enunțată debitor - a fost obligat la plata în favoarea statului a unei amenzi civile în cuantum de câte 20 lei, calculată pe fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației de a se prezenta în fața notarului, în vederea încheierii în forma autentică a contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanta, în calitate de creditoare.
Totodată, prin sentința civilă nr. 2417/26 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă, pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea statului suma de 23.760 lei cu titlu de amendă civilă pentru neexecutarea obligației stabilită prin sentința civilă nr.2906/19 decembrie 200, definitivă si irevocabilă, calculată pentru perioada 28 mai 2008-26 septembrie 2011. De asemenea, a fost obligat pârâtul la plata a sumei de 6.955 lei, reprezentând despăgubiri civile, în favoarea reclamantei.
În ciuda numeroaselor procese, atât de natură civilă, cât și de natură penală existente între părți, nici până în prezent pârâtul nu s-a conformat obligației de a se prezenta la notariat pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare cu reclamanta, în calitate de creditoare.
A mai arătat reclamanta că pârâtul a promovat o acțiune pe rolul Judecătoriei P., având ca obiect „anulare act", înregistrată sub nr._, cauză ce a fost soluționată prin sentința civilă nr.2952/16 februarie 2010, definitivă și irevocabilă în baza deciziei civile nr. 1843/24 iunie 2011 a Tribunalului Iași, prin care a fost respinsă acțiunea civilă formulată de acest pârât vizând anularea înscrisului sub semnătură privată intitulat „împuternicire", încheiat la data de 19 noiembrie 2006 și prin care pârâtul s-a obligat a se prezenta în fața notarului public pentru a perfecta, în calitate de vânzător, actul de vânzare-cumpărare pentru imobilul apartament situat în P., ., ., ., în calitate de cumpărătoare. În considerentele sentințelor civile mai sus-enunțate, se reține cu putere de lucru judecat că intenția părților, la încheierea înscrisului sub semnătură privată intitulat „împuternicire” a constat în încheierea în viitor a contractului de vânzare-cumpărare, prin care să se transfere asupra reclamantei dreptul de proprietate cu privire la imobilul garsonieră, transfer al dreptului de proprietate în schimbul unui preț, din care reclamanta a achitat suma de 51.700 lei.
În condițiile în care hotărârile judecătorești definitive și irevocabile au tranșat în mod indubitabil această legătură contractuală existentă între părți, rezultă în mod cert existența faptei ilicite ce constă în neexecutarea obligației stabilită printr-o hotărâre judecătorească de către pârât, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul a cărei reparare o solicită reclamanta, un prejudiciu cert, material, actual, direct și injust creat și nereparat nici până în prezent, precum și culpa pârâtului în neexecutarea acestei obligații.
În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu pârâtului și proba testimonială.
În drept au fost invocate dispozițiile art.112, art.274 Cod procedură civilă, art.591 Cod procedură civilă, art.1533 Cod civil, art.14 alin.1, art.16 alin.2 și 3, art.1357-1358 Cod civil, art.1349 alin. 1-2, art.1381-1395 Cod civil.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul R. M. a formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții: 1) excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată - potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, în motivarea căreia a arătat că deși reclamanta a fost încunoștințată prin citație asupra obligativității plății taxei judiciare de timbru, această obligație nu a fost respectată; 2) excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei P. - având în vedere că pârâtul are domiciliul în municipiul R., . 3, apartament 24, județul N., competența în soluționarea prezentului litigiu aparținând Judecătoriei R.; 3) excepția lipsei de interes a reclamantei, în condițiile în care deși aceasta vorbește de prejudiciu cert, motivarea acțiunii introductive de instanță arată faptul că suma solicitată rezultă din două înscrisuri pe care reclamanta le-a folosit în dosarul nr._ al Judecătoriei P., unde a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic. Creanța pe care se sprijină reclamanta pentru a face dovada plății parțiale a prețului imobilului, pentru care dorește să obțină o hotărâre care să țină loc de act autentic este tocmai creanța de 51.700 lei. Dosarul se află în recurs, cu termen de judecată la data de 13 ianuarie 2013 (Tribunalul Iași, dosar nr._, termen 13.01.2013). Prin urmare interesul reclamantei nu este legitim, întrucât pe de o parte solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, folosind aceleași înscrisuri, cu aceleași sume, invocând plata prețului imobilului, iar pe de altă parte solicită restituirea acelorași sume și 4) excepția prescripției dreptului la acțiune, în motivarea căreia a susținut că termenul de la care curge dreptul acesteia de a cere obligarea sa la restituirea sumelor fiind împlinit. Astfel, în motivarea cererii de chemare în judecată se vorbește de faptul că aceasta a achitat suma de 51.700 lei la data de 19 noiembrie 2006, dată de la care începe sa curgă termenul de prescripție.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantă s-a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârât.
Prin sentința nr. 2575/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria P. a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei R., pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr._
La data de 13.12.2012, pârâtul R. M. si-a completat întâmpinarea (f.12-14), arătând că, față de precizările reclamantei în sensul că „temeiul cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă delictuală“, înțelege să invoce și excepția autorității de lucru judecat, raportat la existența sentinței civile nr. 2417/2011, pronunțată de către Judecătoria P. la data de 26 septembrie 2011, irevocabilă prin respingerea recursului, prin care reclamantei i-a fost admisă în parte cererea formulată și a fost stabilită în sarcina sa, obligarea la plata, în favoarea statului, a unei amenzi civile, pentru neexecutarea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 290/19.12.2007 (obligația de a se prezenta la notariat). De asemenea, prin aceeași sentință a fost obligat la plata către reclamanta R. L. a sumei de 6955 lei, reprezentând despăgubiri civile.
Prin sentința civilă nr. 2417/2011, pronunțată de către Judecătoria P. la data de 26 septembrie 2011, irevocabilă prin respingerea recursului, instanța s-a pronunțat asupra daunelor ca urmare a faptei ilicite de neprezentare la notariat.
În dovedire, pârâtul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantei.
Față de această excepția autorității de lucru judecat, reclamanta a formulat răspuns (f.32 ds.) solicitând respingerea acesteia motivat de faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art.1201 Cod civil.
La termenul de judecată din 31.01.2013, instanța a respins excepția de autorității de lucru judecat invocată de pârât constatând că, raportat la existența sentinței civile nr.2417/2011 pronunțată de către Judecătoria P. la data de 26 septembrie 2011, irevocabilă prin respingerea recursului, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art.1201 Cod civil.
Totodată, au fost unite cu fondul restul excepțiilor invocate de pârât.
Prin concluziile orale, reclamanta și-a precizat obiectul acțiunii arătând că acesta constă în pretenții ce izvorăsc din înscrisul sub semnătură privată intitulat „Împuternicire” încheiat la data de 19 noiembrie 2006 și dobânda legală.
Potrivit art.137 alin.1 din Cod procedură civilă, Judecătoria R. a soluționat cu precădere excepțiile procesuale care fac de prisos analizarea fondului.
1) Referitor la excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, având în vedere că la data de 24.09.2012 reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 2.000 lei (f.57 ds.), excepția invocată de pârât a rămas fără obiect.
2) Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantei, instanța a reținut că în speță este îndeplinită condiția legitimității interesului reclamantei, aceasta având un interes personal, direct și actual. Astfel, chiar dacă prin sentința civilă nr. 2906 din 19.12.2007 pronunțată de Judecătoria P., pârâtul a fost obligat să se prezinte la Notariat pentru a încheia cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare, având în vedere pârâtul refuză în continuare să-și îndeplinească această obligație, reclamanta a formulat prezenta cerere solicitând rezoluțiunea antecontractului, cu daune interese. Cerințele de existență a interesului sunt îndeplinite, interesul este legitim, adică corespunde cerințelor legii materiale și procesuale, și urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv, este personal și direct, adică efectele admiterii cererii se reflectă nemijlocit în patrimoniul reclamantei și este născut și actual. În aceste condiții, această excepție este neîntemeiată, sens în care a fost respinsă ca atare.
3) În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune s-a reținut de asemenea că pârâtul susține că acțiunea reclamantei este prescrisă, termenul de la care curge dreptul acesteia de a cere obligarea sa la restituirea sumelor fiind împlinit, deoarece termenul de prescripție începe sa curgă de la data de 19 noiembrie 2006. Ori în cauza dedusă judecății operează întreruperea cursului prescripției prevăzute de art.16 din Decretul nr.167/1958. Astfel, se reține că sentința civilă nr.2906 din 19.12.2007 pronunțată de Judecătoria P. a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr.597/03.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași. La data de 17 februarie 2009 a fost comunicată somația către pârâtul debitor, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare încheiat de executorul judecătoresc în dosarul nr.36/2009. După acest moment au avut loc numeroase litigii, având ca obiect fie contestație la executare, fie anulare act. De asemenea, prin sentința civilă nr. 2417/26.09.2011 pronunțată de Judecătoria P. a fost admisă în parte acțiunea reclamantei, pârâtul fiind obligat să plătească acesteia suma de 6.955 lei cu titlu de despăgubiri civile. În aceste condiții, nu poate opera prescripția dreptului la acțiune, motiv pentru care și această excepție a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, din analiza probatoriul dosarului prin prisma normelor legale în materie, Judecătoria R. a reținut următoarele:
Prin prezenta cerere, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 51.700 lei, reprezentând avansul achitat pentru imobilul garsonieră situat în P., ., ., jud. Iași, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume.
Susține reclamanta că a încheiat cu pârâtul un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul - garsonieră de mai sus, pentru care a achitat suma de 51.700 lei, reprezentând avansul la prețul convenit, însă pârâtul nu și-a respectat obligația contractuală de a se prezenta la notariat și a încheia contractul de vânzare-cumpărare.
Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Noului Cod Civil.
Însă, potrivit art.6 alin.1 și alin.2 din Noul Cod Civil, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă. Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. De asemenea, conform art. 102 alin.1 din Legea nr.71/2011, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
Așadar, raportat la art.6 alin.1 și al.2 și art. 102 alin. 1 din Noul cod civil au fost avute în vedere actele normative în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare - cumpărare, dând eficiență și principiului de drept „tempus regit actum”.
Astfel, deși pârâtul a susținut că nu a primit nici un avans și că înscrisul sub semnătură privată intitulat ,,Împuternicire” încheiat la data de 19 noiembrie 2006 a fost încheiat în alt scop decât cel de a încheia în viitor un contract de vânzare cumpărare prin care să transfere pârâtei dreptul de proprietate asupra imobilului garsonieră, această susținere nu poate fi reținută de instanță deoarece prin sentința civilă nr.2952 pronunțată la data de 16 decembrie 2010 de Judecătoria P., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1843/24.06.2011 a Tribunalului Iași, a fost respinsă acțiunea pârâtului din prezenta cauză prin care se solicita constatarea nulității absolute a acestui înscris sub semnătură privată.
Prin sentința civilă menționată mai sus s-a statuat, cu putere de lucru judecat că ,,intenția părților la încheierea înscrisului sub semnătură privată intitulat „Împuternicire” la data de 19 noiembrie 2006, a fost încheierea în viitor a unui contract de vânzare cumpărare prin care sa transfere asupra pârâtei dreptul de proprietate cu privire la apartamentul situat în P.,., ., jud. Iași, cauza existând și fiind reală, în schimbul unui preț din care s-a achitat suma de 517.000 lei”.
De asemenea, prin sentința civilă nr.2906 pronunțată la data de 19 decembrie 2007 de Judecătoria P., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 370/28.05.2008 a Tribunalului Iași și decizia civilă nr.597/03.12.2008 a Curții de Apel Iași, s-a reținut tot cu puterea lucrului judecat că ,,reclamanta a achitat și a preluat spre plată în contul pârâtului suma totală de_ lei, această sumă reprezentând avans din prețul garsonierei.”
Prin aceeași sentință civilă, pârâtul a fost obligat să se prezinte la Notariat pentru a încheia cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilului garsonieră situat în P., ., ., jud. Iași.
Cum pârâtul nu și-a îndeplinit obligația stabilită prin sentința civilă sus menționată, reclamanta l-a acționat în judecată, solicitând fixarea sumei totale datorată statului de către pârât cu titlu de amenzi civile și obligarea pârâtului la plata de daune-interese pentru acoperirea prejudiciului suferit prin neîndeplinirea obligației respective.
Prin sentința civilă nr.2417/26.09.2011 pronunțată de Judecătoria P. a fost admisă cererea reclamantei, pârâtul fiind obligat la plata în favoarea statului a sumei de 23.760 lei, cu titlu de amendă civilă pentru neexecutarea obligației stabilită prin sentința civilă nr.2906 /19 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria P., calculată pentru perioada 28.05._07. De asemenea, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 6955 lei, reprezentând despăgubiri civile.
Întrucât și în prezent garsoniera ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din data de 19.11.2006 se află încă în patrimoniul pârâtului, care nu s-a conformat obligației de a se prezenta la notariat pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare și refuză în continuare încheierea acestui contract și transferul dreptului de proprietate, reclamanta a formulat prezenta acțiune solicitând restituirea avansului achitat.
Atât din considerentele sentințelor civile mai sus-enunțate, precum și din probele administrate în prezenta cauză, s-a reținut că intenția părților, la încheierea înscrisului sub semnătură privată intitulat „împuternicire”, a constat în încheierea în viitor a contractului de vânzare-cumpărare, prin care să se transfere asupra reclamantei dreptul de proprietate cu privire la imobilul garsonieră, transfer al dreptului de proprietate în schimbul unui preț, din care reclamanta a achitat suma de 51.700 lei.
Reținând fără putință de tăgadă culpa pârâtului pentru neperfectarea actului de vânzare - cumpărare, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 51.700 lei, reprezentând avansul achitat pentru imobilul garsonieră situat în P., ., ., jud. Iași.
Reținându-se și culpa procesuală a pârâtului, acesta a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata către reclamantă, în suma de 4.500 lei.
Cu privire la cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta R. L., instanța de fond a constatat că aceasta a efectuat în prezenta cauză cheltuieli de judecată în sumă de 5.155 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru (2.655 lei) și onorariu avocat (2.500 lei) și având în vedere că într-adevăr din eroare, în sentința civilă pronunțată în cauză s-a strecurat o eroare materială în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța a admite cererea și a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul solicitat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul R. M., solicitând modificarea în tot a sentinței de fond, cu consecința respingerii cererii privind restituirea sumei de 51.700 lei, reprezentând prejudiciu cert, material, direct și injust creat prin neprezentarea la notariat; suspendarea executării hotărârii recurate până la soluționarea recursului și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de recurs, pârâtul a susținut că hotărârea instanței de fond sete netemeinică, atât în ceea ce privește respingerea excepțiilor invocate, cât și în ceea ce privește soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată, probatoriul administrat nefiind în măsură să determine soluția la care instanța de fond s-a oprit.
Ca și prim motiv de recurs, s-a susținut că instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Astfel, prin hotărârea recurată, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta R. L. și a fost stabilită în sarcina sa, obligarea la restituirea sumei de 51.700 lei, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație, precum și la plata dobânzii aferente acestei sume, calculată până la data plății efective.
Verificând cuprinsul dosarului de fond se va observa că, prin precizările făcute de către reclamantă, aceasta a renunțat la capătul de cerere privind obligarea la plata dobânzii legale aferentă sumei de 51.700 lei, calculată de la data creării acestui prejudiciu și până la data plății efective (capăt de cerere asupra căruia reclamanta a renunțat în ședință publică).
Or, cu nesocotirea dreptului de dispoziție al părții, instanța de fond stabilește, deși acest lucru nu a fost solicitat (renunțarea părții la cerere, manifestare de care instanța a luat act, echivalează cu inexistența cererii), obligarea la plata sumei de 51.700 lei, sumă ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație, precum și la plata dobânzii aferente acestei sume, calculată până la data plății efective.
Însă actualizarea și plata dobânzii legale exced cadrul procesual deschis de către reclamantă, astfel că hotărârea instanței de fond care a acordat mai mult decât a fost cerut, se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 din Codul de procedură civilă.
Al doilea motiv de recurs se referă la împrejurarea că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la restituirea sumei de 51.700 lei, reprezentând prejudiciu cert, material, direct și injust creat din culpa pârâtului.
La data de 10 octombrie 2012, în cadrul judecării primei excepții formulată de către pârâtul R. M., reclamanta, prin avocat a precizat că „temeiul cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă delictuală, fapta ilicită constând în neprezenta rea pârâtului la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare.”
Totodată, reclamanta a invocat faptul că temeiul juridic al acțiunii judiciare îl constituie Noul cod civil, iar instanța de fond, deși admite teza apărării pârâtului, privind inaplicabilitatea dispozițiilor Noului cod civil, face o interpretare originală a cererii de chemare judecată, dispunând restituirea sumei de 51.700 lei.
Reclamanta a solicitat suma de 51.700 lei, iar prin precizările de la termenul din data de 10 octombrie 2012, a precizat în mod clar că: „temeiul cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă delictuală, fapta ilicită constând în neprezentarea pârâtului la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare”.
Față de acest aspect, evident restituirea sumei, ca urmare a solicitării reclamantei de restituire a avansului acordat (pag 9 din hotărâre, alin 8, teza finală), apare ca fiind o interpretare complet nouă, de care a aflat abia la momentul redactării hotărârii (11 decembrie 2013).
Așa fiind, obligația instanței de fond era de calificare a cererii reclamantei, dacă aceasta nu a fost suficient de bine conturată, și nu de modificare a cererii introductive, soluția fiind evident complet greșită.
Față de aceste aspecte, hotărârea instanței de fond care, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Al treilea motiv de recurs privește ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Astfel, excepțiile lipsei de interes, a autorității de lucru judecat și a prescripției dreptului la acțiune au fost respinse, fără ca instanța de judecată să fi stabilit legătura lor cu speța, pronunțând o soluție la nivel principial, fără o raportare la actele dosarului.
În privința excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea cererii privind restituirea sumei de_ lei, instanța de fond o respinge, raportat la faptul că reclamanta a formulat prezenta cerere solicitând rezoluțiunea antecontractului, cu daune interese (pagina 7 din hotărâre, alin 10, pct 2), fără a se observa că nici una dintre părți nu a solicitat rezoluțiunea antecontractului!
Însă, reclamanta a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de_ lei, reprezentând prejudiciu cert, material, direct și injust, fapta ilicită constând în neprezentarea pârâtului la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare.
Deși reclamanta vorbește de prejudiciu cert, motivarea acțiunii introductive de instanță arată faptul că suma solicitată rezultă din două înscrisuri pe care reclamanta le-a folosit în dosarul nr._ al Judecătoriei P., unde a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.
Prin cererea ce constituie obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei P., reclamanta a solicitat instanței de judecată, printr-o acțiune în constatare (art.111 din Codul de procedură civilă), să se stabilească că la data de 19 noiembrie 2008, a vândut imobilul garsonieră situat în municipiul P., ., . 3, apartament 30 și astfel să se pronunțe o hotărâre „care să țină loc de act contract de vânzare cumpărare în formă autentică.”
Creanța pe care se sprijină reclamanta pentru a face dovada plății parțiale a prețului imobilului, pentru care dorește să obțină o hotărâre care să țină loc de act autentic este tocmai creanța de 51.700 lei. Dosarul se află în recurs, cu termen de judecată la data de 13 ianuarie 2013 (Tribunalul lași, dosar nr._, termen 13.01.2013), iar soluția pronunțată în dosar, în faza de recurs, a fost de anulare a acestuia, ca insuficient timbrat.
Deși la data formulării excepției, dosarul se afla în curs de soluționare și interesul legitim de care vorbește reclamanta putea fi analizat, a făcut dovada că reclamanta a formulat și o altă acțiune în care solicită exact același lucru, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic - Judecătoria P., dosar civil nr._, cu termen de judecată la data de 30 mai 2013.
Și aici reclamanta jonglează cu aceeași sumă de bani (51.700 lei), rezultate din aceleași înscrisuri care se află și în dosarul prezent la filele 10 și 11 (dosarul de la Judecătoria P.), iar asupra acestor înscrisuri s-a făcut dovada faptului că au fost defăimate ca fiind falsificate.
Or, în aceste condiții, deși dosarul se află pe rolul instanțelor de judecată, reclamanta solicită și restituirea sumei, ca urmare însă a prejudiciului cert, apărut, bineînțeles, din culpa pârâtului.
A invocat așadar excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea prezentei cererii prin care se solicită restituirea sumei de 51.700 lei, sumă ce stă atât la baza dosarului nr._ al Judecătoriei P., cât și la baza dosarului nr._ al Judecătoriei P., cu termen de judecată la data de 30 mai 2013.
Prin interes, ca și condiție de exercitare a unei acțiuni în fața instanței de judecată, înțelege acel „folos”, moral sau material, pe care partea îl urmărește în demersul judiciar. El trebuie să justifice relația dintre situația juridică a părții și mijlocul procesual pe care l-a ales, pe de o parte, iar pe de altă parte, el justifică și scopul judecății, exact ceea ce se urmărește de către parte în finalitatea procedurii judiciare.
În ceea ce privește reclamanta, interesul nu este legitim, pe de o parte solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, folosind aceleași înscrisuri, cu aceleași sume, invocând plata prețului imobilului, iar pe de altă parte solicită restituirea acelorași sume, invocând dispoziții ale noului cod civil, care nu au aplicabilitate în prezenta speță.
Prejudiciul rezultat din neprezentarea pârâtului la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare, a fost deja reparat prin sentința civilă nr.2417/2011 a Judecătoriei P. la data de 26.09.2011, irevocabilă prin respingerea recursului. Cum menționata sentință a fost obligat la despăgubiri civile către reclamantă, tocmai ca urmare a neîndeplinirii obligației stabilite prin sentința civilă nr.290/19.12.2007 a Judecătoriei P., apreciază că se impunea admiterea excepției lipsei de interese.
Greșită este soluția dată de instanța de fond și în privința excepției prescripției dreptului material la acțiune, câtă vreme dreptul reclamantei de a cere restituirea sumei de 51.700 lei era împlinit la data promovării acțiunii.
Acesta întrucât dreptul de a cerere restituirea sumei în discuția a început să curgă de la data plății, respectiv 19.11.2006, data încheierii înscrisului intitulat „împuternicire”, la care face referire chiar reclamanta. Or, coroborând art.1 cu art.7 din Decretul nr.187/1958 privitor la prescripția extinctivă, se va constata faptul că dreptul reclamantei la a cerere restituirea sumei este prescris.
Trimiterile pe care le face reclamanta cu privire la cauzele de suspendare a cursului prescripției, așa cum sunt ele reglementate în dispozițiile Noului cod civil, nu pot avea nici o relevanță în cauză, câtă vreme se invocă texte de lege inaplicabile cauzei.
În hotărâre, instanța de judecată vorbește de cauză de întrerupere a cursului prescripției, potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă și s-au mai făcut trimiteri la intervenția a cel puțin una din cauzele de întrerupere ale prescripției reglementate, de această dată, de dispozițiile art.16 alin 1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Actul începător de executare este somația comunicată în dosarul nr.36/2009 (Dosar ce privea executarea hotărârii privind sulta cuvenită fostei soții, asistată de același avocat ce o asistă pe reclamantă, dosar ce a fost finalizat prin achitarea tuturor obligațiilor), însă nu există nici o legătură între aceste două situații juridice.
De asemenea, trimiterea la sentința civilă nr. 2417/26.09.2011 a Judecătoriei P. nu ajută speța de față, raportat la două elemente, întrucât cazul de întrerupere trebuie să privească o acțiune având ca scop apărarea tocmai a interesului ce este erodat de prescripție, iar dreptul ce se vrea protejat poate fi apărat doar o singură dată, pe baza unei singure hotărâri irevocabile.
În privința precizărilor privind fapta ilicită, trebuie observat faptul că acțiunea reclamantei este prescrisă, termenul de la care curge dreptul acesteia de a cere obligarea sa la plata de daune interese este împlinit.
Astfel, potrivit art.8 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Importantă este stabilirea momentului de la care dreptul la acțiune începe să existe în favoarea reclamantei. Se motivează în cererea de chemare în judecată faptul că fapta ilicită este neprezentarea pârâtului la notariat și se face trimitere la faptul că Decizia nr.597 a Curții de Apel lași este pronunțată la data de 3 decembrie 2008, moment de la care hotărârea putea fi pusă în executare.
La formularea cererii de chemare în judecată (act întrerupător de executare), respectiv la data de 23 mai 2012 la Judecătoria lași, termenul de prescripție de 3 ani era deja împlinit, astfel că acțiunea reclamantei este prescrisă.
Față de toate aceste aspecte, concluzionând, momentul de la care reclamanta a cunoscut persoana vinovată și cuantumul prejudiciului este 18-20 decembrie 2006 (momentul la care trebuia să se prezinte la notariat) sau decembrie 2008 (momentul pronunțării Deciziei nr. 597/2008 a Curții de Apel Iași).
Așa fiind, în mod clar dreptul la reparație al reclamantei începe să curgă din acel moment alternativ, iar dispozițiile art.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, stabilesc că dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege (art.3 - termenul prescripției este de 3 ani).
Coroborând art.1 cu art.8 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctiva, se constată faptul că dreptul reclamantei la a cere daune este prescris, raportat la momentul introducerii acțiunii 28 mai 2012 iar excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru daune, trebuia admisă.
Soluția instanței de fond este greșită și în privința modului de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, raportat la existența sentinței civile nr.2417/2011 pronunțată de către Judecătoria P. la data de 26 septembrie 2011, irevocabilă prin respingerea recursului.
Prin hotărârea invocată, reclamantei i-a fost admisă în parte cererea formulată și a fost stabilită în sarcina sa, obligarea la plata, în favoarea statului, a unei amenzi civile, pentru neexecutarea obligației stabilite în sarcina noastră prin sentința civilă nr.290/19.12.2007 (obligația de a se prezenta la notariat). De asemenea, a fost obligat la plata sumei de 6955 lei, către reclamanta R. L., reprezentând despăgubiri civile.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței de judecată stabilirea sumei datorată statului, de către pârât, cu titlu de amendă civilă, ce a fost stabilită prin încheierea nr.129 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei P. și obligarea pârâtului la plata daunelor interese pentru acoperirea prejudiciului suferit de către reclamantă, prin neîndeplinirea „obligației de a face stabilite prin sentința civilă nr. 280/19.12.2007 pronunțată de către Judecătoria P. în dosarul nr._ . Ulterior, prejudiciul a fost cuantificat la suma de 30.000 lei.
În prezenta speță, dacă inițial cererea formulată în prezentul dosar a mers pe un alt temei juridic (dispozițiile noului cod civil nefiind aplicabile), prin precizările din data de 10 octombrie 2012, reclamanta a solicitat daune ca urmare a săvârșirii faptei ilicite de „neprezentare la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare”. Or, instanța de fond trebuia să facă o corectă calificare juridică a cererii introductive, referirea la faptă ilicită, fără stabilirea unui temei juridic, neputând duce automat la respingerea excepției.
Petitul astfel precizat este exact obiectul cererii de chemare în judecată ce a constituit dosarul nr._ al Judecătoriei P., unde prin sentința civilă nr. 2417/2011, irevocabilă, reclamantei i-au fost acordate daune, ca urmare a faptei ilicite de neprezentare la notariat, în cuantum de 6955 lei.
Astfel, potrivit art. 1201 din Codul civil, în vigoare la momentul săvârșirii faptei ilicite, elementele structurale ale autorității de lucru judecat și totodată condițiile cumulative ale acesteia sunt identificate ca fiind: identitate de părți, identitate de obiect și identitate de cauză. În ceea ce privește primul aspect al condițiilor de existență este de observat identitatea de părți, identitatea de obiect, dar și identitate de cauză.
Prin sentința civilă nr.2417/2011 pronunțată de către Judecătoria P. la data de 26 septembrie 2011, irevocabilă prin respingerea recursului, instanța s-a pronunțat asupra daunelor la urmare a faptei ilicite de neprezentare la notariat.
Pentru solicitările reclamantei în acel dosar au fost aplicabile dispozițiile art. 5803 alin.2 din Codul de procedură civilă, privind acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute în titlu executor.
Așa cum a arătat și în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pentru acoperirea prejudiciului suferit de către creditorul obligației cuprinse în titlu executor se poate cere obligarea debitorului la daune-interese, textul de lege făcând trimitere la dispozițiile art.574 din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 574 alin 1 din Codul de procedură civilă, dacă în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumă urmează a fi plătită ca echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilității predării acestuia, instanța de executare, la cererea creditorului, va stabili această sumă prin hotărâre dată cu citarea părților.
Reclamanta a invocat faptul că temeiul juridic al acțiunii judiciare îl constituie Noul cod civil. A arătat instanței de judecată faptul că fapta ilicită este situată în timp în anul 2007, ce nu poate atrage aplicarea unui text de lege ce nu exista.
Mai mult decât atât, prin precizările de la termenul din data de 10 octombrie 2012, reclamanta a precizat temeiul faptic al cererii, fără a mai face trimiteri și la textul de lege aplicabil speței.
Față de acest aspect, evident reclamanta a încercat înlăturarea autorității de lucru judecat, ce se impune ca urmare a precizărilor formulate, iar instanța de judecată este obligată să facă o corectă calificare a acțiunii, chiar dacă partea invocă, din neștiință sau rea credință, aplicabilitatea unui text legal.
Și această excepție a autorității de lucru judecat, raportat la existența sentinței civile nr.2417/2011 a Judecătoriei P., a fost respinsă, fără ca instanța de judecată să facă o analiză asupra susținerilor sale.
Față de aceste aspecte, hotărârea instanței de fond când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura, se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă.
Un al patrulea motiv de recurs privind situația în care instanța de fond a pronunțat o hotărâre care este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Raportat la pretențiile din cerere, consideră că obligarea la plata sumei de 51.700 lei, cu titlu de daune interese pentru prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a faptei de neprezentare la notariat, apare ca nedovedită.
Pe de o parte, suma reprezintă exact suma pe care reclamanta o valorifică și în alte dosare, iar pe de altă parte și cel mai importat, sumă este nedovedită, raportat la prezentul dosar și la probatoriul administrat.
Există câteva elemente de fapt care trebuie subliniate raportat de fondul pretențiilor reclamantei.
Astfel, au fost depuse la dosarul cauzei un număr impresionant de înscrisuri care nu au legătură cu pretențiile reclamantei, chitanțele de plată ale ratelor aferente unor credite personale sau ale părinților (R. D.), fără a face dovada legături cu fapta ilicită a reclamantului - neprezentarea la notariat, face ca acțiunea să aibă un profund caracter nefondat, motiv pentru care a și solicitat înlăturarea acestor înscrisuri.
Totodată, copia facturilor fiscale ale utilităților, neînsoțită de copia chitanței de plată a acestora nu poate constitui un argument pentru suma solicitată prin acțiune.
Mai mult decât atât, dacă la interogatoriul luat, reclamanta afirmă că a locuit în imobil până în anul 2007, fiind obligată la plata utilităților pe care le-a consumat, depune în dosar facturile fiscale aferente acelei perioade și le înglobează în suma solicitată iar depozițiile martorilor audiați trebuie să fie cenzurate de către instanța de judecată, cunoștințele lor legate de fapta ilicită fiind departe de a lămuri instanța.
Referirea la plata a doar două rate (martor Tarcan S.) se coroborează cu două înscrisuri, care atestă faptul că în anul 2008 reclamanta a achitat pârâtului 3(trei) sume de bani (170 x3).
Pe de altă parte, martorul audiat la cererea sa a reliefat faptul că plata tuturor ratelor și a accesoriilor creditului o face pârâtul.
Față de aceste aspecte, hotărârea instanței de fond care este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299 și următoarele din Codul de procedură civilă, art.274, art.304 pct.6, 7, 8, 9 din Codul de procedură civilă, art.1, art.3, art.8 din Decretul nr. 167/1958 și art. 1201 din Codul civil.
În dovedire, recurentul-pârât a depus fotocopiile a două înscrisuri sub semnătură privată, defăimate ca falsa, în cauze anterioare (f.80,81 ds.).
Cererea de suspendare a executării sentinței recurate a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, recurentul-pârât consemnând și cauțiunea stabilită de instanță, în cuantum de 1.000 lei, conform recipisei CEC Bank . nr._ din 08.04.2014 (f.44 ds.).
Cerere de recurs a fost timbrată cu 5(cinci) lei timbru judiciar iar prin încheierea de ședință din data de 22.05.2013 a fost admisă cererea de acordare ajutor public judiciar formulată de recurentul-pârât sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în cuantum de 1322,5 lei aferentă cererii de recurs (f.73 ds.).
În vederea soluționării cererii de ajutor public judiciar, recurentul-pârât a depus la dosar o . înscrisuri în justificarea situației materiale (f.47-48, 64-66 ds.) iar la solicitarea instanței, Primăria R. a comunicat o adeverință de stare materială privind pe recurentul-pârât (f.68,69 ds.).
Intimata-reclamantă R. L., legal citată, a formulat întâmpinare (f.23-34 ds.) prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii de primă instanță, ca temeinică și legală.
Cu privire la cererea de suspendare a executării sentinței recurate, intimata a susținut că potrivit dispozițiilor ari. 300 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele strict și limitativ prevăzute de legiuitor, iar raportat la dispozițiile alineatului 3 al articolului 300 din Cod procedură civilă, suspendarea la cerere a executării hotărârii poate fi acordată numai după depunerea unei cauțiuni ce se va stabili prin încheiere, dispozițiile art.403 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă aplicându-se în mod corespunzător. În atare condiții, se impune a fi pus în vedere recurentului să achite cauțiunea în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii, așa cum prevăd dispozițiile legale imperative.
În combaterea motivelor de recurs, intimata a susținut că nu este incident niciunul din textele reținute de dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, respectiv nu este vorba de acordarea a mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut; nu este vorba de faptul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; nu poate fi vorba de o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății sau de o schimbare a naturii/înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și nici nu poate fi vorba de o hotărâre pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii sau lipsită de temei legal.
Astfel, recurentul este în eroare clară asupra a ceea ce instanța de judecată a dispus atunci când a admis acțiunea civilă pe care a promovat-o, în contextul în care din însuși petitul cererii de chemare în judecată rezultă că a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 51.700 lei, reprezentând prejudiciul cert, material, direct și injust le care i l-a creat, din culpa pârâtului, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație precum și obligarea acestuia la plata dobânzii legale aferentă sumei de 51.700 lei, calculată de la data creării acestui prejudiciu și până la data plății efective.
De altfel, enunțarea recurentului este doar în acest stadiu, fără a indica când anume s-ar fi făcut vreo astfel de cerere de renunțare cu privire la actualizarea sumei în funcție de indicele de inflație, precum și la plata dobânzii aferente (?!), motiv pentru care această primă critică nu poate fi primită.
Recurentul a mai susținut că instanța de judecată ar fi făcut o interpretare complet nouă, de care ar fi aflat abia la momentul redactării hotărârii. Și cu privire la acest aspect, recurentul dovedește rea-credință, în contextul în care nu este vorba în niciun caz de o modificare, în contextul în care instanța de judecată, în virtutea dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă, pentru lămurirea situației de fapt, a pus în discuția părților toate aspectele pe care aceasta le-a considerat a fi necesare atât cu privire la situația în fapt, cât și cu privire la motivarea în drept, stăruind prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Așa cum se poate pune de instanță în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, în egală măsură, instanța de judecată a hotărât în limitele obiectului cererii dedusă judecății, făcând mențiuni exprese, respectiv dispozițiile art.6 alin. 1 și 2 și art. 102 alin. 1 din Noul Cod Civil, prin care se enunță în mod imperativ că actele normative aplicabile unui act încheiat sunt cele în vigoare la data încheierii respectivului act, „dând eficiență principiului de drept „tempus regit actum”.
Instanța de judecată a enunțat în cuprinsul considerentelor sentinței civile recurate argumentele în virtutea cărora a apreciat că justifică interes în promovarea prezentei acțiuni, interes personal, direct și actual. Astfel, instanța de judecată a statuat că „cerințele de existență a interesului sunt îndeplinite, interesul este legitim, adică corespunde cerințelor legii materiale și procesuale și urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv, este personal și direct, adică efectele admiterii cererii se reflectă nemijlocit în patrimoniul reclamantei și este născut și actual”.
Rezultă așadar că susținerea recurentului făcută per saltum și omisso medio nu are niciun fel de relevanță juridică, în contextul în care trebuie citită motivarea oferită de instanța de fond până la capăt și nu rupând din context aspecte care convin părții declarante a căii de atac.
Mai susține recurentul că „prejudiciul rezultat din neprezentarea pârâtului la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a fost deja reparat prin sentința civilă nr. 2417/2011, pronunțată de Judecătoria P. la data de 26 septembrie 2011, irevocabilă prin respingerea recursului”.
Este din nou în eroare recurentul în contextul în care prin hotărârea judecătorească menționată a fost admisă cererea promovată și a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea statului suma de 23,769 lei cu titlu de amendă civilă pentru neexecutarea obligației stabilită prin sentința civilă nr.2906/19 decembrie 2007, definitivă si irevocabilă, calculată pentru perioada 28 mai 2008-26 septembrie 2011. De asemenea, a mai fost obligat pârâtul și la plata în favoarea sa a sumei de 6.955 lei, reprezentând despăgubiri civile.
Prin urmare, obiectul litigiului l-a constituit acordarea de despăgubiri civile ca urmare a neîndeplinirii obligației de către recurent, acesta fiind și nevoit să plătească în favoarea statului suma de 23,768 lei cu titlu de amendă civilă, pentru neexecutarea obligației stabilită prin sentința civilă nr.2906/19 decembrie 2007, definitivă si irevocabilă, calculată pentru perioada 28 mai 2008-26 septembrie 2011.
Or, în prezentul litigiu este vorba de restituirea sumei de 51.700 ies cu titlu de prejudiciu cert, material, direct și injust creat subsemnatei, sumă de bani pe care i-a achitat-o recurentului în totalitate, urmând să transfere asupra sieși dreptul de proprietate cu privire la imobilul garsonieră situat în municipiul P., ., ., pe baza înscrisului sub semnătură privată intitulat „împuternicire”.
Această „împuternicire” s-a considerat a fi valabilă și producându-și efectele juridice de plano, în contextul în care prin sentința civilă nr. 2952/16 februarie 2010, pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă în baza deciziei civile nr.1843/24 iunie 2011 a Tribunalului Iași, prin care a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către recurentul-pârât vizând anularea înscrisului sub semnătură privată intitulat „împuternicire”, încheiat la data de 19 noiembrie 2006 și prin care acesta s-a obligat a se prezenta în fața notarului public pentru a perfecta, în calitate de vânzător, actul de vânzare-cumpărare pentru imobilul apartament situat în P., ., în calitate de cumpărătoare.
Rezultă așadar, în mod implicit, că nu se poate face confuzie între obiectele celor două pricini deduse judecății, instanța de judecată pronunțând o hotărâre în limitele prevăzute de dispozițiile art.129 alin. 6 Cod procedură civilă.
Se mai enunță de către recurent că „reclamanta jonglează cu aceeași sumă de bani rezultată din aceleași înscrisuri care se află și în dosarul prezent (...). Asupra acestor înscrisuri s-a făcut dovada că au fost defăimate ca fiind falsificate”, simplă susținere fără nicio relevanță juridică, în contextul în care dosarul civil nr._ al Judecătoriei P., în care se pretinde că ar fi formulat o acțiune prin care ar fi solicitat același lucru, a fost soluționat. Astfel, prin încheierea de ședință din 10 mai 2012, s-a dispus suspendarea judecării acelei cauze, în temeiul dispozițiilor art. 1551 Cod procedură civilă, iar prin încheierea din 30 mai 2013 a fost respinsă cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentul R. M., fiind menținută măsura suspendării judecării cauzei, la această din urmă încheiere declarând recurs același R. M., iar prin încheierea de ședință din data de 06.01.2014 a fost respins recursul declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de repunere pe rol.
Nici critica privind modul de soluționare a excepției prescrierii dreptului material la acțiune nu poate fi primită câtă vreme instanța de judecată a precizat în mod expres care sunt considerentele în virtutea cărora se impune respingerea și argumentul în virtutea căruia s-a considerat că operează întreruperea cursului prescripției prevăzută de art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Recurentul-pârât se afla în eroare atunci când a invocat această excepție, în condițiile în care art. 203 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil precizează că dispozițiile art. 2.532 pct. 6 și 7 din Codul civil privitoare la suspendarea cursului prescripției se aplică și în cazul prescripțiilor începute înainte de . Codului civil, dacă împrejurările care atrag suspendarea s-au produs după această din urmă dată.
Chiar ignorând aceste dispoziții legale, trebuie avut în vedere faptul că în cauza dedusă judecății operează cel puțin unul din cazurile de întrerupere a cursului prescripției prevăzut de art.16 alin. 1 din Decretul nr.167/1958. În acest context, trebuie observat că sentința civilă nr.2906/19 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ a fost soluționată irevocabil la data de 03.12.2008, de către Curtea de Apei Iași, prin decizia civilă nr.597. La data de 17 februarie 2009 a fost comunicată somația către debitorul R. M., conform dovezii de primire și a procesului-verbal de predare încheiat de către executorul judecătoresc în dosarul nr. 36/2009. Prin urmare, ne aflăm în situația unui prim caz de întrerupere a cursului prescripției, respectiv cel prevăzut în art.16 alin.1 lit.c din Decretul nr.167/1958, respectiv actul începător de executare.
Ceea ce este de menționat rezidă în aceea că la data de 26 septembrie 2011, în baza cererii pe care a promovat-o la data de 12 iulie 2010, a fost pronunțată sentința civilă nr.2.417/26 septembrie 2011 de către Judecătoria P. în dosarul nr._, cauză care a fost soluționată, respectiv prin admiterea în parte a cererii sale, fiind obligat pârâtul să-i plătească suma de 6.955 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Așadar, operează cel de-al doilea caz de întrerupere a cursului prescripției, reglementat în dispozițiile art. 16 alin. 1 lit.b, raportat la alin. 2 al aceluiași articol din Decretul nr.167/1958, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată (...). soluționată prin admiterea cererii.
Totodată, trebuie avut în vedere și faptul că la data de 02 aprilie 2012, a adresat aceluiași executor judecătoresc, C. V., o notificare, înregistrată sub nr.2/02 aprilie 2012, prin care a solicitat pârâtului să-și respecte obligațiile puse în sarcina sa prin sentințele civile mai sus-enunțate.
Trebuie avute în vedere și încheierea de certificare nr.3168/27 decembrie 2011 a Biroului Notarilor Publici Asociați I. M. și I. D., prin care se atestă în mod indubitabil că pârâtul nu s-a prezentat la biroul notarial arătat, pentru a fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică.
Vorbind în cauză de un fapt ilicit, trebuie avut în vedere că în categoria faptelor ilicite, ca izvoare de obligații, intră delictele și cvasidelictele.
Delictul este acel fapt ilicit cauzator de prejudiciu, produs printr-o acțiune sau inacțiune, cu intenția de a păgubi pe altui, intenția fiind cea care deosebește delictul de cvasidelict.
Aceasta răspundere civilă delictuală intervine atunci când prin fapta cauzatoare de prejudicii se încalcă o obligație instituită de lege, dovadă în acest sens fiind hotărârile judecătorești pronunțate între părți (a se vedea în acest sens dispozițiile art.1357 și următoarele, art. 1381 și următoarele Cod civil).
Deși dreptul subiectiv la repararea pagubei pricinuită printr-o faptă ilicită se naște în momentul în care se comite fapta ilicită, dreptul la acțiune se naște ulterior, prescripția extinctivă începând să curgă de la unui sau altul din cele două momente prevăzute de art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Prin prisma situației juridice expusă detaliat în cererea introductivă de instanță, trebuie să se rețină că pârâtului din cauza de față i-a fost aplicată o amendă civilă pe care trebuie să o plătească în favoarea statului, într-un cuantum foarte mare, culpa autorului faptei ilicite fiind stabilită la data pronunțării acestei sentințe, respectiv septembrie 2011.
Acest aspect anterior menționat l-a invocat tocmai prin prisma faptului că vorbim, pe de o parte, de fapt ilicit, iar pe de altă parte, de cauzele de întrerupere a cursului prescripției extinctive, reglementat în art.16 alin.1 din Decretul nr. 167/1958.
Inclusiv Curtea Constituțională s-a pronunțat în materia prescripției extinctive, respectiv al regimului juridic al acesteia (a se vedea în acest sens decizia nr. 329/28 iunie 2005 a Curții Constituționale, decizie în cadrul căreia a fost analizat obiectul excepției, respectiv art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958).
Cum art.16 alin.1 lit. b din Decretul nr.167/1958, alineatul ultim al acestui text de lege, condiționează întreruperea prescripției de admiterea cererii de chemare în judecată introdusă, trebuie observat că hotărârea judecătorească pronunțată în luna septembrie 2011 a fost soluționată prin admiterea cererii sale.
Susținerile recurentului cu privire la faptul că ar fi invocat sau că ar fi făcut trimitere la cauzele de suspendare a cursului prescripției, așa cum sunt ele reglementate în dispozițiile art.2532 pct. 6 Noul Cod Civil, demonstrează o eroare clară asupra situației de fapt dedusă judecății, precum și reaua-credință de care dă dovadă recurentul.
În acest context, precizează că pentru termenul de judecată din data de 10.10.2012, înainte de declinarea de competență a cauzei către Judecătoria R., a depus răspuns la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei P., precum și la excepția lipsei de interes și cea a prescrierii dreptului material la acțiune, iar referirile pe care le-a făcut cu privire la dispozițiile legale enunțate au avut în vedere conținutul dispozițiilor art.203 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 187/2009 privind Codul civil.
Recurentul se află în eroare și asupra faptului că nu ar opera niciunul din cazurile de întrerupere/suspendare a cazurilor prescripției extinctive, în contextul în care, în plus față de argumentele enunțate anterior, trebuie avute în vedere încheierea de certificare nr. 3168/27 decembrie 2011 de la B.N.P. I. M. și I. D. - din conținutul căruia rezultă că R. M. a fost notificat în vederea prezentării la acest birou notarial în data de 27 decembrie 2011, dată la care s-a prezentat doar ea, fără ca pârâtul să se prezinte și notificarea ce poartă viza spre neschimbare a Biroului Executorului Judecătoresc C. V. din data de 02 decembrie 2012 - prin conținutul căruia se aduce la cunoștința recurentului obligația de a se prezenta la notariat în vederea perfectării actului juridic translativ de proprietate.
Lipsite de relevanță sunt și susținerile recurentului cu referire la modul în care a fost soluționată excepția autorității de lucru judecat în condițiile în care s-a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art.1020, art.1021 Cod civil.
Astfel, prin sentința civilă nr.2417/26 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1.237/21 mai 2012 a Tribunalului Iași, a fost admisă în parte cererea sa și a fost obligat pârâtul la plata în favoarea statului a sumei de 23.760 iei cu titlu de amendă civilă pentru neexecutarea obligației stabilită prin sentința civilă nr. 2.906 din 19.12.2007 pronunțată de Judecătoria P. precum și la plata sumei de 6.955 lei, reprezentând despăgubiri civile.
Obiectul cererii de chemare în judecată a fost acela de amendă civilă și daune-interese/despăgubiri civile, temeiul de drept al cererii fiind art. 5803 Cod procedură civilă, respectiv art.1082 Cod civil.
Textele de lege mai sus-enunțate, raportat la obiectul cererii, demonstrează că nu există tripla identitate prevăzută de legiuitor ca și condiție de existență a autorității de lucru judecat.
Art. 5803 Cod procedură civilă se referă la executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face, iar art.1.082 Cod civil se referă la efectele obligațiilor și la modul în care un debitor poate fi osândit la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației.
Deci, dacă în ceea ce privește identitatea de părți aceasta există, nu există identitatea de obiect și cauză.
Corect judecătorul fondului a reținut ca fiind aplicabile dispozițiile legale în materie, dispoziții legale care prevăd în mod imperativ că nu există triplă identitate, de obiect, cauză și părți, în prezentul litigiu fiind vorba de obligația de a fi restituită o sumă de bani ce reprezintă prejudiciu direct, material, cert și injust ce i-a fost creat.
Nu poate fi vorba nicidecum de o incorectă calificare juridică a cererii introductive de instanță, cu atât mai mult cu cât Judecătoria R. a precizat care sunt argumentele în virtutea cărora a reținut că acțiunea pe care a promovat-o este întemeiată,
în ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că ar fi încercat înlăturarea autorității de lucru judecat, „ce se impune ca urmare a precizărilor formulate (...)”, aceasta nu poate fi primită, raportat la situația de fapt și de drept invocată și raportat la obiectul total diferit al celor două acțiuni ce au fost soluționate în mod definitiv și irevocabil cea anterioară momentului pronunțării acestei sentințe civile.
În privința criticii conform căreia instanța de fond ar fi pronunțat o hotărâre care este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, trebuie observat că recurentul nu enunță aspecte care să demonstreze lipsa de temeinicie sau încălcarea/aplicarea greșită a legii, făcând doar susțineri în legătură cu înlăturarea depozițiilor martorilor audiați în cauză, fără a enunța pe ce criteriu ar trebui să se facă această înlăturare.
Or, instanța de judecată a precizat în mod expres care sunt aspectele ce i-au format convingerea atunci când a apreciat asupra temeiniciei acțiunii formulată.
A se vedea în acest sens că Judecătoria R. a reținut că „întrucât și în prezent garsoniera ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din data de 19 noiembrie 2006 se află încă în patrimoniul pârâtului, care nu s-a conformat obligației de a se prezenta la notariat pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare și refuză în continuare încheierea acestui contract și transferul dreptului de proprietate, reclamanta a formulat prezenta acțiune, solicitând restituirea avansului achitat”.
În egală măsură, a apreciat instanța de judecată că este pe deplin dovedită culpa pârâtului pentru neperfectarea actului de vânzare-cumpărare, culpă pe care instanța de fond a apreciat-o în mod corect, raportat la sentințele civile anterior pronunțate și demersurile judiciare care au fost soluționate în mod definitiv și irevocabil și care s-au disputat între aceleași părți litigante.
Raportat la aspectele mai sus-enunțate, apreciază că nu poate fi reținută incidența niciunuia din textele de lege enunțate de recurent, respectiv art.304 alin. 1 pct.6, pct.7, pct.8, pct.9 Cod procedură civilă, Judecătoria R. pronunțând o soluție legală și temeinică, după o analiză laborioasă și judicioasă a probatoriilor administrate în cauză.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.115 și urm. Cod procedură civilă.
În dovedire, intimata-recurentă a depus, în fotocopii, o . înscrisuri: sentința civilă nr.1445/08.05.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, încheiere de ședință din 30.05.2013 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, încheiere de ședință din 10.05.2012 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, încheiere de certificare nr.3168 din 27.12.2011 și notificare din 02.04.2012.
Prin încheierea de ședință pronunțată în cauză la data de 10.04.2014 (f.53,54 ds.) a fost admisă cererea de suspendare a executării sentinței recurate și, pe cale de consecință, s-a dispus suspendarea executării acesteia până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.
Recurentul-pârât R. M. a depus concluzii scrise (f.83-92 ds.) ce au fost avute în vedere de către instanță la pronunțarea asupra cauze.
Prin încheierea de ședință din data de 19.06.2014 pronunțată în cauză după soluționarea recursului, a fost respinsă ca nefondată sesizarea formulată de intimata-reclamantă R. L., în temeiul dispozițiilor art.17 al.1 din OG nr.51/2008, apreciindu-se asupra legalității dispoziției de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii recurentului-pârât de plata taxei de timbru aferente cererii de recurs.
În examinarea legalității și temeiniciei sentinței recurate, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, se constată că recursul declarat este fondat, urmând a fi admis în consecință, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei P. la data de 28.05.2012, sub număr de dosar_, reclamanta R. L. a chemat în judecată pârâtul R. M., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 51.700 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cert, material, direct și injust suferit din culpa pârâtului, sumă ce urmează a fi actualizată în funcție de indicele de inflație precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că a suferit un prejudiciu în cuantum de 51.700 lei prin fapta ilicită a pârâtului de a nu se fi prezentat la notariat pentru a se încheia contractul de vânzare-cumpărare, la care a fost obligat prin sentința civilă nr.2906/2007 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.112, art.274 Codul de procedură civilă, art. 1533 Codul civil, art. 1357-1358 Codul civil, art. 1349 alin. 1-2, art. 1381-art. 1395 Codul civil.
La termenul din data de 10.10.2012, reclamanta a precizat că temeiul cererii de obligare a pârâtului la plata sumei de 51.700 lei este răspunderea delictuală, fapta ilicită constând în neprezentarea pârâtului la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
După înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei R., la data de 20.11.2012, sub același număr unic generat de aplicația Ecris, reclamanta nu și-a modificat și nici completat cererea de chemare în judecată, la nici unul din cele 4(patru) termene acordate în cauză (respectiv 13.12.2012, 31.01.2013, 28.03.2013 și 09.05.2013), până la termenul de judecată din data de 23.05.2013, când cu prilejul dezbaterile pe fondul cauzei, după ce apărătorii calificați ai părților au pus concluzii orale pe fondul cererii deduse judecății, avocatul B. M., pentru reclamantă, având cuvântul în replică, a precizat verbal că obiectul acțiunii constă în pretenții izvorâte din înscrisul sub semnătură privată intitulat „Împuternicire” încheiat la data de 19 noiembrie 2006 și dobânda legală și nu daune interese, cum susține pârâtul, susțineri consemnate ca atare în practicaua hotărârii supuse controlului judiciar în cauza de față.
Din conținutul cererii de chemare în judecată și al încheierii de dezbateri - corp comun cu sentința nr.2575 din 10.10.2012 pronunțată de Judecătoria P. în cauză, tribunalul reține că reclamanta și-a întemeiat în drept cererea pe dispozițiile de drept substanțial ce reglementează răspunderea civilă delictuală, invocând ca și faptă ilicită săvârșită de către pârât, nerespectarea obligației impusă prin sentința civilă nr.2906/2007 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de Apel Iași nr. 597/03.12.2008, respectiv de a se prezenta la notariat pentru a încheia cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul garsoniera, situat în P., ., .. 30, jud. Iași.
În acest sens, apărările pârâtului, excepțiile procesuale invocate de acesta cât și întreg probatoriul administrat în cauză, la cererea ambelor părți, au fost grefate pe obiectul juridic al cererii, în limitele investirii inițiale, respectiv verificarea întrunirii cerințelor impuse de instituția juridică a răspunderii civile delictuale.
Prin urmare, susținerea apărătorului calificat al reclamantei potrivit căreia obiectul cererii îl constituie pretenții izvorâte din actul sub semnătură privată intitulat „Împuternicire” încheiat la data de 19 noiembrie 2006 și dobânda legală, nu poate fi calificată ca și excepție procesuală sau apărare pe fondul cauzei, ci reprezentă în fapt o cerere nouă, circumscrisă răspunderii civile contractuale, cu soluționarea căreia prima instanță nu a fost legal investită, ea fiind formulată verbal, cu ocazia dezbaterilor în fond a procesului.
Cu toate acestea, instanța de fond s-a considerat legal investită și cu această cerere nouă formulată oral de către reclamantă, prin avocat, pe care a și calificat-o corect ca fiind o cerere având ca obiect rezoluțiune antecontract și plata de daune interese (calificare juridică înserată textual în considerentele hotărârii cu referire la modul de soluționare a excepției lipsei de interes) și a analizat excepțiile invocate de pârât precum și întreg probatoriul administrat în cauză prin raportare la dispozițiile „din actele normative în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, dând eficiență și principiului de drept „tempus regit actum”, respectiv a statuat asupra condițiilor răspunderii civile contractuale.
În concret, instanța de fond a reținut că între părți a luat naștere un raport juridic contractual, respectiv că intenția părților, la încheierea înscrisului sub semnătură privată intitulat „împuternicire”, a constat în încheierea în viitor a contractului de vânzare-cumpărare, prin care să se transfere asupra reclamantei dreptul de proprietate cu privire la imobilul garsonieră, situat în loc. P.,., ., jud. Iași, transfer al dreptului de proprietate în schimbul unui preț, din care reclamanta a achitat suma de 51.700 lei.
În condițiile în care prin sentința civilă nr.2906 pronunțată la data de 19 decembrie 2007 de Judecătoria P., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 370/28.05.2008 a Tribunalului Iași și decizia civilă nr.597/03.12.2008 a Curții de Apel Iași, pârâtul a fost obligat să se prezinte la Notariat pentru a încheia cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul garsonieră anterior menționat, obligație care nu a fost adusă a îndeplinire de către pârât până la data promovării cererii de chemare în judecată în cauza de față, în ciuda măsurilor coercitive exercitate asupra sa (respectiv plata de amenzi civile către stat și de despăgubiri civile către reclamantă), instanța de fond a reținut culpa exclusivă a pârâtului pentru neperfectarea actului de vânzare-cumpărare, dispunând obligarea pârâtul să restituie reclamantei suma de 51.700 lei, reprezentând avansul achitat pentru imobilul garsonieră situat în P., ., ..
Prin urmare, tribunalul reține că instanța de fond a soluționat cererea reclamantei prin raportare la condițiile răspunderii civile contractuale deși fusese investită cu o acțiune civilă întemeiată pe delictul civil (fapta ilicită constând în neprezentarea pârâtului la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare), aspect ce o obliga la interpretarea probelor administrate în cauză în raport de dispozițiile art.998, art.999 Cod civil 1864, ce reglementează principiul răspunderii civile pentru fapta proprie.
În aceste condiții, tribunalul constată că devin incidente dispozițiile art.304 al.1 pct.6 Cod procedură civilă, sens în care va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul respingerii ca nefondată a cererii principale și menținerii din hotărârea de primă instanță a dispoziției privind modalitatea de soluționare a excepțiilor autorității de lucru judecat, a lipsei de interes în promovarea acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune.
De principiu, atât răspunderea civilă delictuală, cât și cea contractuală iau naștere ca urmare a încălcării unei obligații, încălcare prin care s-a adus atingere unui drept subiectiv al unei persoane. Dacă în cazul răspunderii civile delictuale, obligația încălcată este o obligație legală, cu caracter general, care revine tuturor – obligația de a nu vătăma drepturile altuia prin fapte ilicite, în cazul răspunderii civile contractuale, obligația încălcată este o obligație concretă, stabilită prin contractul preexistent, încheiat între cele două subiecte ale răspunderii – cel păgubit și cel care și-a încălcat obligațiile contractuale.
Cum fapta ilicită cauzatoare de prejudicii în materie contractuală constă în neîndeplinirea ori îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații contractuale, pentru a se angaja răspunderea contractuală se cere, așadar, să preexiste un contract, și anume, un contract valabil încheiat.
În privința raportului dintre cele două tipuri de răspunderi, și implicit a posibilității cumulului acestora, literatura juridică și practica judecătorească au stabilit, cu valoare de principiu, că răspunderea civilă delictuală alcătuiește dreptul comun al răspunderii civile, pe câtă vreme răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special, derogator. Consecința ce se deduce din raportul astfel precizat între cele două răspunderi este aceea că ori de câte ori în dreptul civil nu avem de-a face cu o răspundere contractuală, vor fi aplicabile regulile privitoare la răspunderea civilă delictuală.
Altfel spus, în cazul în care între părți există sau a existat un contract, din a cărui neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil să se apeleze la răspunderea delictuală, calea de ales fiind aceea a răspunderii contractuale. Acest principiu este admis, implicit, și în decizia de îndrumare a Plenului Tribunalului Suprem nr.11/05.08.1965.
Or, din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că prin sentința civilă nr.2952 pronunțată la data de 16 decembrie 2010 de Judecătoria P., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1843/24.06.2011 a Tribunalului Iași, s-a statuat, cu putere de lucru judecat că ,,intenția părților la încheierea înscrisului sub semnătură privată intitulat „Împuternicire” la data de 19 noiembrie 2006, a fost încheierea în viitor a unui contract de vânzare cumpărare prin care să se transfere asupra pârâtei dreptul de proprietate cu privire la apartamentul situat în P.,., ., jud. Iași, cauza existând și fiind reală, în schimbul unui preț din care s-a achitat suma de 517.000 lei”, fiind respinsă acțiunea pârâtului din prezenta cauză prin care se solicita constatarea nulității absolute a menționatului înscris sub semnătură privată.
De asemenea, prin sentința civilă nr.2906 pronunțată la data de 19 decembrie 2007 de Judecătoria P., definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 370/28.05.2008 a Tribunalului Iași și decizia civilă nr.597/03.12.2008 a Curții de Apel Iași, s-a reținut tot cu puterea lucrului judecat că ,,reclamanta a achitat și a preluat spre plată în contul pârâtului suma totală de_ lei, această sumă reprezentând avans din prețul garsonierei.” iar prin aceeași sentință civilă, pârâtul a fost obligat să se prezinte la Notariat pentru a încheia cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilului garsonieră situat în P., ., ., jud. Iași.
În concluzie, cum raporturile dintre părțile în cauză sunt guvernate de normele ce reglementează răspunderea civilă contractuală, demersul judiciar inițiat de reclamantă cu scopul de a atrage răspunderea materială a pârâtului, pe temeiul răspunderii civile delictuale, se dovedește a fi nefondat, sens în care va fi respins ca atare.
Având în vedere considerentele anterior expuse, cu referire la obiectul cererii cu a cărei soluționare a fost investită instanța de fond, tribunalul apreciază că modul de soluționare, prin respingere, a excepțiilor autorității de lucru judecat, a lipsei de interes în promovarea acțiunii și a prescripției dreptului material la acțiune este corect, chiar dacă pentru motive parțial diferite de cele avute în vedere de către instanța de fond.
Astfel, în privința excepției autorității de lucru judecat, în raport de conținutul sentinței civile nr.2417/2011 pronunțată de către Judecătoria P. la data de 26 septembrie 2011, irevocabilă prin respingerea recursului, tribunalul reține că prin hotărârea invocată, reclamantei i-a fost admisă în parte cererea formulată și a fost stabilită în sarcina pârâtului, obligarea la plata, în favoarea statului, a unei amenzi civile, pentru neexecutarea obligației stabilite în sarcina sa prin sentința civilă nr.290/19.12.2007 a Judecătoriei P. (obligația de a se prezenta la notariat). De asemenea, a mai fost obligat pârâtul și la plata către reclamanta R. L. a sumei de 6955 lei, reprezentând despăgubiri civile. Temeiul de drept al cererii soluționate prin hotărârea judecătorească în raport de care se invocă autoritatea de lucru judecat sunt dispozițiile art.5803 Cod procedură civilă 1865, ce reglementează procedura executării silite a obligațiilor de a face cu caracter personal.
În prezenta speță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 51.700 lei reprezentând prejudiciu cert rezultat ca urmare a săvârșirii faptei ilicite de „neprezentare la notariat în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare”. Temeiul juridic al cererii deduse judecății în cauza de față (respectiv cauza cererii) sunt dispozițiile art.998, art.999 Cod civil 1864 (ce corespund art.1349, art.1357 din Noul Cod Civil – invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată) și nu dispozițiile art.5803 din codul de procedură civilă 1865, astfel că nu se poate reține existența identității de cauză între cele două cereri supuse analizei instanței.
Pe de altă parte, nu se poate vorbi nici de identitate de obiect, câtă vreme prin sentința civilă nr.2417/26.09.2011 pronunțată de către Judecătoria P. s-a stabilit dreptul reclamantei de a primi despăgubiri civile la urmare a faptei ilicite a pârâtului de neprezentare la notariat, respectiv pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute în titlu executor, până la momentul soluționării cauzei (nu și pentru viitor).
Or, în cauza de față, cererea prin care reclamanta pretinde repararea prejudiciului suferit ca urmare a faptei culpabile de neprezentare a pârâtului la notariat pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare, a fost formulată la data de 28.05.2012, deci la o dată ulterioară statuării asupra prejudiciului pretins în cauza nr._, finalizată prin pronunțarea sentinței civile nr.2417/26.09.2011 pronunțată de către Judecătoria P..
În privința excepției lipsei de interes, tribunalul reține că în speță este îndeplinită condiția legitimității interesului reclamantei, aceasta având un interes personal, direct și actual. Astfel, chiar dacă prin sentința civilă nr.2906 din 19.12.2007 pronunțată de Judecătoria P., pârâtul a fost obligat să se prezinte la Notariat pentru a încheia cu reclamanta contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilului garsonieră situat în P., ., ., având în vedere faptul că pârâtul refuză în continuare să-și îndeplinească această obligație, reclamanta a formulat cerere pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a refuzului pârâtului de a-și îndeplini obligația menționată, în condițiile în care această obligația subzistă și în prezent, de vreme ce titlu executoriu ce a statuat cu putere de lucru judecat asupra acesteia, nu a stabilit și un termen limită până la care obligația trebuie îndeplinită.
Faptul că reclamanta a înțeles să-și întemeieze cererea pe dispozițiile substanțiale ce reglementează răspunderea civilă delictuală și nu cea contractuală, nu înseamnă că la momentul promovării acțiunii nu justifica un interes legitim, născut și actual și anume acela de a obține repararea prejudiciului suferit în propriu patrimoniul, prin refuzul pârâtului de a-și îndeplini obligația de a se prezenta la Notariat pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilului garsonieră situat în P., ., ., jud. Iași.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul reține că potrivit susținerilor pârâtului, acțiunea reclamantei ar fi prescrisă iar termenul de la care a luat naștere acesteia de a cere obligarea sa la restituirea sumei de 51.700 lei, a fost data de la data de 19 noiembrie 2006, când părțile au încheiat promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare.
Referitor la acest aspect, tribunalul reține că în cauză operează întreruperea cursului prescripției, în conformitate cu dispozițiile art.16 din Decretul nr.167/1958. Astfel, se reține, în primul rând, că sentința civilă nr.2906 din 19.12.2007 pronunțată de Judecătoria P., prin care s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația de a se prezenta la Notariat pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilului garsonieră situat în P., ., ., jud. Iași, a devenit irevocabilă la data de 03.12.2008, ca efect al pronunțării deciziei civile nr.597/03.12.2008 a Curții de Apel Iași. Prin urmare, în intervalul situat între data de 19.11.2006 și data de 03.12.2008, cursul prescripției a fost întrerupt.
Totodată, la data de 17 februarie 2009, ca urmare a inițierii demersurilor de executare silită de către reclamantă a titlurilor executorii emise în favoarea sa, în dosarul de executare silită nr.36/2009, executorul judecătoresc a comunicat pârâtului-debitor somația de executare silită a titlului executor reprezentat de sentința civilă nr.2906 din 19.12.2007 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare aflate la dosarul de fond - f.36-38. Prin urmare, cursul prescripției extinctive a suferit o nouă întrerupere la data de 13.02.2009, dată de la care a început să curgă un nou termen de prescripție de 3(trei) ani.
Ulterior, prin sentința civilă nr.2417/26.09.2011 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea reclamantei iar pârâtul a fost obligat să plătească acesteia suma de 6.955 lei cu titlu de despăgubiri civile, datorate tocmai ca urmare a neîndeplinirii obligației stabilite în sarcina sa prin titlul executor reprezentat de sentința civilă nr.2906 din 19.12.2007 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ . În aceste condiții, a intervenit o nouă întrerupere a cursului prescripției, la data promovării acțiunii în cauza nr._, respectiv data de 12.07.2010, dată de la care începe să curgă un nou termen general de prescripție de 3(trei) ani și care, în cauza de față, nu este împlinit, având în vedere data promovării acțiunii, respectiv 28.05.2012.
Având în vedere că prin admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și respingerea ca nefondată a acțiunii introductive, reclamanta este parte căzută în pretenții, tribunalul va face aplicarea dispozițiilor art. 274 al. 1 Cod de procedură civilă și ale art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, sens în care va obliga reclamanta să plătească către stat suma de 1322,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru de a cărei plată a fost scutit pârâtul în recurs, prin încheierea de ședință din data de 22.05.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul R. M., domiciliat în R., .. 3, ., împotriva sentinței civile nr.1240 din data de 23.05.2013, pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu intimata - reclamantă R. L., domiciliată în comuna Valea Seacă, ..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta R. L. în contradictoriu cu pârâtul R. M..
Menține, din sentință, dispoziția privind modalitatea de soluționare a excepțiilor.
În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 obligă reclamanta să plătească către stat suma de 1322,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru de care a fost scutit pârâtul în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2014.
Președinte, Judecători, Grefier,
A.-M. U. L. F., C. Ailuțoaei
D. S.
Red. și tehnored. A.M.U. – 10.07.2014
Tehnored. C.A. – 10.07.2014
2 ex.
Fond: M. A.
Dosar nr._
Din 10.07.2014
CĂTRE,
Consiliu Local VALEA SEACĂ-
- Direcția Taxe și Impozite; județul IAȘI
Potrivit dispozițiilor acestei instanțe luate prin decizia civilă nr. 404/RC din data de 29.05.2014, vă transmitem spre executare titlul executoriu privind pe debitoarea R. L., domiciliată în comuna Valea Seacă, ..
Vă solicităm să procedați la recuperarea creanței cuantumului de 1322,5 leiși să ne confirmați primirea titlului executoriu în termen de 30 de zile de la primirea prezentei.
Anexăm prezentei adrese copia deciziei civile nr. 404/RC din data de 29.05.2014 pronunțată în dosarul susmenționat.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. U. C. Ailuțoaei
Nr. . din .
ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
.
C ă t r e,
TRIBUNALUL N.
Confirmăm primirea adresei d-vs. nr. . și înregistrarea în registrul special la poziția nr. ………………………………………
| ← Anulare act. Decizia nr. 127/2014. Tribunalul NEAMŢ | Pretenţii. Decizia nr. 356/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
