Acţiune în constatare. Decizia nr. 448/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 448/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 448/RC
Dosar nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 448/RC
Ședința publică din 11.04.2013
Instanța compusă din:
Președinte: L. F. – judecător
D. S. – judecător
A. M. U. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
La ordine venind pronunțarea asupra recursurilor declarate de recurenții - reclamanți S. S. și S. A., domiciliați în ., împotriva sentinței civile nr. 3359 din 06.06.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, și de recurenții - intervenienți S. C., P. A., S. E., P. A., domiciliați în comuna Pângărați, . N., N. C. – moșt.def.Ț. A., domiciliat în comuna Tașca, ..2, ., N. D. - moșt.def.Ț. A., domiciliat în comuna Tașca, ..2, parter, ., și N. A. C. - moșt.def.Ț. A., domiciliată în Bacău, ., ., ., Ț. V., C. M., C. E., C. R. C., C. R. C., P. A., P. D., P. T. M., P. T. A., O. A., O. A., R. M., R. O., R. E., R. C. L., H. R. C., P. C., P. F., R. D., P. M., R. D., O. K. M., P. Fabrițio, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat P. A., din Piatra N., .. 33, ., județul N., împotriva încheierii din 21.03.2012 și a sentinței civile nr. 3359 din 06.06.2012 pronunțate de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - pârâți S. V., domiciliat în ., P. N., domiciliată în ., A. A., domiciliată în ., E. V., domiciliată în ., ., județul Prahova, și L. V., domiciliată în ., și intimații - intervenienți ., C. L. al C. Pângărați, cu sediul în ., R. D. Ș., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat P. A., din Piatra N., ., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.03.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pronunțarea asupra cauzei s-a amânat pentru data de 04.04.2013, când a fost amânată pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 3359 din 06.06.2012 și a încheierii din 21.03.2012, pronunțate de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, constată următoarele:
Constată că prin sentința civilă nr.3359 din data de 06.06.2012, pronunțată de Judecătoria Piatra N. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S. S. și S. A. în contradictoriu cu pârâții S. V., P. N., A. A., E. V. și L. V., intervenienta în nume propriu . și intervenienții accesorii S. C., S. E., P. A., P. A., Ț. V., Ț. A., B. A., C. M., C. E., C. R. C., C. R. C., P. A., P. D., P. T. M., P. T. A., O. A., O. A., R. M., R. O., R. E., R. C. L., H. R. C., P. C., P. F., P. Fabrițio, R. D., P. M., R. D. Ș., C. R. C., C. R. C., P. M. T., R. D., O. K. M., P. Fabrizio, P. T. A., R. C. L. și intervenientul în nume propriu C. L. Pângărați, având ca obiect acțiune în constatare. S-a constatat că reclamanții au dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de 5114 m.p. teren, situată în extravilanul comunei Pângărați, punct „La Cireșul Jitarului”, cu următoarele vecinătăți: la N și E – . S – drum acces și la V – L. C., identificată în documentația cadastrală înregistrată sub nr. 2/443/13.05.2009, în planul de amplasament de la f.67, vol. I dosar, care face parte integrantă din hotărâre; suprafeței de 1345 m.p., situată în intravilanul comunei Pângărați, categoria curți construcții și fânețe, cu următoarele vecinătăți: la N – . – L. C., la V – Ț. V., B. A., S. I. și S. N. și la S – drum sătesc, identificată în raportul de expertiză întocmit de expert V. I., în schița de la f.384, care face parte integrantă din hotărâre.
În baza art. 246, instanța de fond a luat act de renunțarea la cererea de intervenție formulată de intervenienta în nume propriu ., a anulat cererea de intervenție formulată de intervenientul accesoriu B. A., pentru lipsă de semnătură, a respins cererea de intervenție formulată de intervenienții accesorii P. A. și R. D. Ș., ca fiind introdusă de o persoană fără capacitate procesuală de exercițiu.
P. aceeași sentință a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenienții accesorii S. C., S. E., P. A., Ț. V., Ț. A., C. M., C. E., C. R. C., C. R. C., P. A., P. D., P. T. M., P. T. A., O. A., O. A., R. M., R. O., R. E., R. C. L., H. R. C., P. C., P. F., P. Fabrițio, R. D., P. M., C. R. C., C. R. C., P. M. T., R. D., O. K. M., P. Fabrizio, P. T. A., R. C. L., ca rămasă fără obiect, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a intervenientului în nume propriu C. L. Pângărați, formulată de intervenienții P. A., P. A., S. C. și S. E..
A fost admis în parte capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, formulat de către reclamanți și au fost obligați intervenienții accesorii S. C., S. E., P. A., Ț. V., Ț. A., C. M., C. E., C. R. C., C. R. C., P. A., P. D., P. T. M., P. T. A., O. A., O. A., R. M., R. O., R. E., R. C. L., H. R. C., P. C., P. F., P. Fabrițio, R. D., P. M., C. R. C., C. R. C., P. M. T., R. D., O. K. M., P. Fabrizio, P. T. A., R. C. L. să achite reclamanților, în solidar, suma de 3949 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat și s-a respins ca neîntemeiată cererea intervenienților de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 04.02.2010, sub nr._, reclamanții S. S. și S. A., în contradictoriu cu intimații S. V., P. N., A. A. și E. V., au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că sunt proprietarii suprafețelor de 1345 m.p., teren aflat în intravilanul satului și comunei Pângărați, respectiv 4114 m.p., teren situat în extravilanul și comunei Pângărați.
În motivarea cererii, legal timbrate cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 786 lei și timbru judiciar de 3 lei, reclamanții au arătat că terenurile ce fac obiectul cererii provin de la părinții reclamantului, fiindu-le date în stăpânire după căsătorie, respectiv în anul 1962. Au mai arătat că, începând cu acel moment, terenurile au fost stăpânite sub nume de proprietar, fără ca posesia să le fie tulburată de cineva, terenurile provenind de la bunicul S. G., fiind permanent îngrădite, nemodificându-se limitele de hotar, iar pe suprafața din intravilan fiind edificate construcții.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 111 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 1890 din Codul civil.
Au solicitat proba cu înscrisuri, martori și eventual expertiză, fiind depuse la dosar următoarele înscrisuri, în fotocopie: acte de stare civilă părți, arbore genealogic, documentație cadastrală teren intravilan.
Pârâții, legal citați cu această mențiune, nu au formulat întâmpinare, dar la termenul din data de 11.05.2010 au fost prezenți în instanță, arătând că sunt de acord cu acțiunea formulată.
La același termen a fost administrată proba cu interogatoriul pârâților – f.28-32.
La solicitarea instanței de fond, pentru termenul din 06.10.2010 ., a depus un istoric de rol agricol pentru S. S. și C., respectiv S. S. Siomion și A..
La termenul din data de 07.09.2010 a fost administrată proba testimonială, în cauză fiind audiați martorii P. C. și S. I., declarațiile acestora fiind consemnate în procesele verbale depuse la dosar – filele 42-43.
Pentru termenul din data de 07.09.2010 . o cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să se constate că sunt proprietarii drumului sătesc DS 688 (27 m lungime x 6 m lățime = 162 m.p.), urmând ca reclamanții să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra acestuia. În motivarea în fapt au arătat că în documentația cadastrală nr._, pentru suprafața de 1345 m.p. teren intravilan, este inclus și drumul sătesc DS688, așa cum rezultă din adresa nr. 1-4190/16.11.2009 a OJCPI N., făcând parte din domeniul public, fiind un drum public de interes local și figurând în registrul de cadastru al intravilanului comunei, executat atât în ediția din 1980, cât și în 1989. A mai arătat că bunurile din domeniul public nu pot fi dobândite prin uzucapiune, însă în luna noiembrie 2009, în mod nejustificat, reclamanții împreună cu pârâta L. V. au închis DS 688 ce face legătura cu DS 690 Pângărați, drum care deservește mai multe proprietăți, fiind situate la limitele acestora, situația reclamată de proprietarii riverani drumului prin sesizarea nr. 6688/19.10.2009. Au concluzionat că reclamanții nu au exercitat o posesie utilă și sub nume de proprietar asupra suprafeței de 1345 m.p., întrucât aceștia figurează în registrul agricol din anul 1971 cu suprafața de 400 m.p., taxele și impozitele locale fiind achitate tot pentru această suprafață, diferența fiind tocmai drumul sătesc, iar autorii S. S. și C. au avut declarată suprafața de 1500 m.p., din care o parte figurează la L. V., care a solicitat instanței să se constate dreptul de proprietate asupra acesteia, în dosarul nr._ .
În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 49-56 Cod procedură civilă.
Au anexat, în fotocopie, înscrisuri: istoric de rol pentru S. S. și C., respectiv S. S. Siomion și A., anexa nr. 48 publicată în Monitorul Oficial nr. 628 bis/23.08.2002, adresa nr. 1-4190/16.11.2009 a OCPI N., sesizarea nr. 6427/12.10.2009, sesizarea nr. 7879/21.11.2008, sesizarea nr. 6688/19.10.2009, adresa nr. 2236/06.04.2009, extras plan cadastral, listă inventar, situația diferențelor de reevaluare a drumurilor sătești, documentația cadastrală – f.46-67.
La solicitarea instanței de fond, pentru termenul din 06.10.2010 . că nu există o hotărâre a Consiliului L. pentru înființarea drumului sătesc DS688, fiind o cale de acces creată pe cale naturală, existând și în anul 1980, așa cum rezultă din extrasul de cadastru eliberat de OCPI, precum și în cadastrul intravilanului anului 1989, efectuat prin aerofotografiere –fila 76.
La termenul din data de 06.10.2010 instanța de fond a încuviințat în principiu cererea de intervenție principală formulată de .> La solicitarea instanței de fond, pentru termenul din 10.11.2010, . precizări, solicitând a fi obligate părțile să recunoască și să respecte dreptul de proprietate al comunei asupra drumului sătesc, care este inclus în inventarul bunurilor proprietatea publică a sa și reiterând aspecte deja invocate în cererea de intervenție (f.85) și . H.C.L. 38/20.09.1999, cu anexa – f.96-101.
La data de 18.01.2011 a fost formulată o cerere de intervenție în interes propriu, prin care s-a solicitat respingerea în parte ca neîntemeiată a acțiunii principale, în sensul de a se respinge acțiunea cu privire la suprafața de 350 m.p., care reprezintă o parte din drumul sătesc DS688. În motivare s-a arătat că pentru intervenienți, locuitori ai comunei Pângărați, acest drum sătesc asupra căruia se solicită constatarea dreptului de proprietate reprezintă singura cale de acces spre locuințele lor, reclamanții nestăpânind acest teren și nefolosind-o în mod exclusiv, ci au îngrădit-o în mod abuziv, uzurpându-le dreptul de a folosi acest drum potrivit destinației sale. S-a mai arătat că terenul în litigiu reprezintă singura cale de acces practicabilă spre locuințele lor și că este singurul drum public care apare în evidențele comunei, în mod eronat fiind înscrisă în documentația cadastrală această suprafață de teren, la solicitarea reclamanților, care au demolat în mod abuziv gardul și au plantat diverse culturi și pomi. S-a menționat că actele abuzive de ocupare a terenului în litigiu s-au exercitat de-a lungul timpului și că s-a încercat soluționarea amiabilă a litigiului, reclamanții fiind somați să elibereze drumul și între părți existând litigii inclusiv de natură penală, în cursul urmării penale reținându-se că drumul sătesc DS688 este în prezent împrejmuit și deținut de reclamanți și de L. C., fiind inclus în documentațiile cadastrale ale acestora. S-a învederat că terenul în litigiu este împrejmuit de reclamanți și L. C., ceea ce denotă faptul că reclamanții nu au exercitat o posesie utilă asupra terenului, iar, în ceea ce privește documentațiile cadastrale, s-a constat că nu există o corespondență cu planul cadastral al comunei, procurorul care a instrumentat dosarul de urmărire penală constatând că reclamanții au închis drumul și i-au schimbat destinația. S-a concluzionat arătându-se că pe rolul instanței există mai multe litigii privitoare la acest drum, fiind admisă cererea de ordonanță președințială și obligați reclamanții să permită folosirea căii de acces DS688, prin ridicarea gardurilor care îl blochează.
Au fost anexate cererii, în fotocopie: documentație cadastrală Ț. A., plan de încadrare în zonă, adresa nr. 7140/07.11.2009, adresa nr. 7099/03.11.2009, rezoluția de neîncepere a urmării penale din 26.04.2010 – DUP nr. 290/P/2010-f.109-122.
La aceeași dată s-a mai formulat o cerere de intervenție în nume propriu de către S. C., S. E., P. A. și P. A., care figurau ca și intervenienți și în cealaltă cerere, prin care s-a arătat că au ca vecin drumul sătesc, care aparține domeniului public, aspect confirmat atât de Primăria . de documentațiile cadastrale, în care apare ca vecin unic drumul public.
La termenul din data de 19.01.2011 reclamanții au depus: proces verbal, autorizație pentru executare lucrări, plan de situație, hartă militară –f.127-131.
La același termen a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție depusă.
Pentru o justă soluționare a cauzei, în baza art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, instanța de fond a dispus suplimentarea probatoriului cu efectuarea unei expertize în specialitatea topografie, raportul de expertiză întocmit în cauză fiind depus pentru termenul din data de 30.03.2011 – f.175-180.
La data de 29.03.2011 intervenienții persoane fizice au depus, în fotocopie, înscrisuri: certificat moștenitor S. E., cererea nr. 4271/15.07.2009, cererea nr. 7225/10.11.2009, adresa nr. 2236/06.04.2009, extras plan cadastral, adresa nr. 7144/05.11.2009, adresa nr. 1-4190/16.11.2009 a OCPI N., situația diferențelor de reevaluare a drumurilor sătești, decizia civilă nr. 24/RC/17.01.2011, proces verbal 24.02.2011, documentații cadastrale Ț. V. și Ț. A., contract de vânzare cumpărare nr. 3318/22.08.2008 cu schițe de plan, documentații cadastrale Ț. A., contract de vânzare cumpărare nr. 1057/16.05.2007, extras portalul instanțelor –f.182-239.
La data de 13.05.2011 s-au depus obiecțiuni la raportul de expertiză de către . s-a anexat harta cadastrală din 1981 – f.257.
La data de 24.01.2011 . excepția de conexitate, solicitând conexarea la dosarul nr._, iar prin încheierea din data de 20.06.2011 a fost respinsă excepția invocată și înaintată cauza completului inițial învestit.
La termenul din data de 28.09.2011 reclamanții au depus la dosar, în fotocopie, înscrisuri: adresa nr. 7524/26.09.2011, situația diferențelor de reevaluare a drumurilor sătești, adresa nr. 7208/14.09.2011, adresa nr. 4870/19.07.2011, tabel nominal, tabel nominal suplimentar, raport de expertiză tehnică cu schița anexă, extras tratat dendometrie, adresa nr. 63370F, certificat deces, declarație – f.308-328.
La termenul din data de 28.09.2011a fost admisă excepția nulității cererii de intervenție în ceea ce-l privește pe B. A..
La același termen a fost admisă excepția nulității raportului de expertiză tehnică în specialitatea topografie, invocată de intervenienții persoane fizice.
La solicitarea instanței, la dosar au fost depuse acte de stare civilă pentru intervenienți – f.347-379.
Pentru termenul din 07.12.2011 a fost depusă completarea la raportul de expertiză în specialitatea topografie – f.380-385.
Pentru același termen ., a depus o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la cererea de intervenție în interes propriu formulată și solicitând a se lua act, în baza dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă –f.421.
La data de 09.01.2012 intervenienții S. C., S. E., P. A. și P. A. au formulat o cerere de introducere în cauză a Consiliului L. al C. Pângărați, în calitate de administrator al drumurilor de interes local, invocând dispozițiile Legii nr. 215/2001, ale O.U.G. nr. 43/1997, ale H.G. nr. 1356/2001 și ale art. 57-59 Cod procedură civilă.
La solicitarea instanței, pentru termenul din 08.02.2012 au fost depuse de către intervenienții persoane fizice declarații autentificate – f.446-450.
La termenul din data de 21.03.2012 a fost admisă excepția lipsei capacității de exercițiu a intervenienților P. Fabrițio și R. D. Ș..
La același termen, în baza dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă, instanța a luat act de renunțarea la cererea de intervenție în interes propriu formulată de ..
La solicitarea instanței, pentru termenul din 21.03.2012 intervenienții S. C., S. E., P. A. și P. A. au depus precizări, arătând că cererea de intervenție formulată este întemeiată pe lipsa de folosință a DS688, care face parte din domeniul public.
Pentru același termen, intervenienții persoane fizice au depus precizări, arătând că în promovarea cererii de intervenție invocă dreptul constituțional și legitim deținut în calitate de cetățeni ai comunei, de a folosi un bun public, potrivit destinației sale de drum de acces, care le este încălcat de reclamanți, cererea formulată fiind una principală, și nu accesorie, justificând un interes legitim.
Au fost anexate precizărilor, în fotocopie: adresa nr. 822/07.11.2011, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din data de 19.08.2011 – DUP nr. 3213/P/2011, referat cu propunerea neînceperii urmăririi penale, adresa nr. 4694/19.07.2011, adresa nr. 3918/19.07.2011, schița la raportul de expertiză întocmit în dosarul nr._ – f.474-479.
La termenul din data de 21.03.2012 instanța de fond a calificat cererea de intervenție formulată de intervenienții persoane fizice ca fiind o cerere de intervenție accesorie în interesul intervenientului principal ., reținând că, deși aceștia justifică un interes propriu, ca și condiție de admisibilitate, nu se invocă pretenții proprii, apreciind că toate aspectele invocate reprezintă apărări de fond prin care au urmărit o soluție favorabilă intervenientului .> La același termen a fost introdus în calitate de intervenient în interes propriu C. L. Pângărați.
La termenul din data de 25.04.2012 reclamanții au depus la dosar: adresa nr. 2537/26.03.2012, adresa nr. 1601/07.02.2012, extras din registrul de inventar al comunei înregistrat la OCPI sub nr._/20.04.2012, extrase din planul cadastral al comunei vizate de OCPI – f.485-491, iar intervenienții au depus: adresa nr. 254/27.03.2012, adresa nr. 255/27.03.2012, adresa nr. 256/27.03.2012, adresa nr. 237/27.03.2012 – f.492-495.
La termenul din data de 25.04.2012 a fost încuviințată solicitarea reclamanților de suplimentare a probatoriului cu efectuarea unei cercetări locale, procesul verbal încheiat în cauză aflându-se la filele 499-502.
La solicitarea instanței de fond, pentru termenul din data de 23.05.2012, . precizări, arătând că nu există H.C.L. prin care să se dispună înființarea DS 688, iar terenul presupusul drum sătesc nu face parte nici din domeniul public și nici din domeniul privat, întrucât nu a existat niciodată – f.504.
Pentru același termen intervenienții au depus, în fotocopie: sentința civilă nr. 5211/20.10.2011 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, decizia civilă nr. 268/RC/27.03.2012 pronunțată de Tribunalul N. în același dosar.
Au fost administrate proba cu înscrisuri, cea testimonială, cu expertiza în specialitatea topografie – obiecțiunile formulate de intervenienții persoane fizice fiind respinse la termenul din data de 23.05.2012, și cea cu cercetarea locală, ca fiind utile, pertinente și concludente în soluționarea cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:
În drept, potrivit art. 1837, 1847 si 1890 Cod civil, prescripția achizitivă este un mijloc de a dobândi proprietatea sub condiția exercitării unei posesii utile de 30 de ani, fără a fi obligat a produce un titlu și fără să i se poată opune reaua credință.
Instanța de fond a procedat, în aceste condiții, la verificarea îndeplinirii de către reclamanți a celor două condiții impuse de lege pentru aplicarea instituției juridice a uzucapiunii de 30 de ani, și anume: existența unei posesii utile, neviciate, fie ea de bună sau de rea-credință și exercitarea neîntreruptă a acestei posesii timp de 30 de ani.
Având în vedere probatoriul complex administrat în cauză, precum și cererile de intervenție formulate în cauză, instanța de fond a analizat îndeplinirea de către reclamanți a celor două condiții impuse de lege pentru aplicarea instituției juridice a uzucapiunii de 30 de ani separat pentru fiecare dintre cele două suprafețe de teren care fac obiectul acțiunii.
În ceea ce privește suprafața de 5114 m.p. teren situat în extravilanul satului și comunei Pângărați:
Cu privire la prima condiție, prima instanță a considerat-o îndeplinită de către reclamanți, aceștia exercitând o posesie utilă, așa cum este definită aceasta de art. 1847 Cod civil, și anume o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, personal așa cum rezultă din toate probele administrate.
Astfel, caracterul continuu al posesiei reclamanților s-a reținut că reiese din efectuarea actelor de stăpânire asupra acestui teren, cu regularitatea impusă de natura lucrului, aspect necontestat de pârâți și învederat și de martorii audiați în cauză, respectiv P. C. (f.42) și S. I. (f.43). Aceștia au declarat că îi cunosc pe reclamanți și că stăpânesc acest teren de mai bine de 51 de ani, respectiv din anul 1960, comportându-se ca adevărați proprietari, terenul fiind primit moștenire de la autorul S. S..
Depozițiile acelorași martori s-a constatat că vin și în sprijinul dovedirii caracterului netulburat al posesiei reclamanților, rezultând că, din momentul intrării în stăpânirea imobilului teren și până în prezent, nu au fost tulburați de nimeni în exercitarea actelor de stăpânire, ceea ce atestă că posesia acestora nu a fost dobândită sau conservată prin acte de violență.
Cu privire la caracterul public al posesiei, s-a reținut că acesta reiese din însăși natura de bun imobil a obiectului litigiului, care împiedică exercitarea unei posesii pe ascuns și că publicitatea posesiei reclamanților rezultă și din declarațiile martorilor, în sensul că aceștia îi știu pe reclamanți drept proprietari ai terenului în litigiu, calitate ce nu i-a fost contestată de nimeni, nici de către pârâți.
Caracterul neechivoc al posesiei sub nume de proprietar, respectiv că reclamanții au stăpânit terenul cu intenția de a se comporta față de acestea ca adevărat proprietar și nu cu intenția de a le deține pentru altul, s-a apreciat că este susținut de prezumția relativă de neprecaritate instituită de art. 1854 Cod civil.
Cea de-a doua condiție, respectiv exercitarea neîntreruptă a posesiei timp de 30 de ani, s-a apreciat este, de asemenea, îndeplinită în cauză. Instanța de fond a considerat că, din toate probele administrate în cauză, anul 1981, așa cum apare în evidențele comunei, potrivit adresei nr. 3471/02.09.2010 (f.46), poate fi considerat cu certitudine ca fiind anul care reprezintă momentul dovedit al începerii posesiei, începând cu acest an reclamanții figurând în rol cu teren la punctul „Cireșul Jitarului”. Fiind dovedit momentul începerii posesiei, s-a reținut că reclamanții beneficiază de prezumția relativă de continuitate stabilită de art. 1850 Cod civil.
Pentru aceste considerente, din coroborarea declarațiilor martorilor cu înscrisurile aflate la dosar și cu poziția pârâților, care, fiind singurii care ar fi putut ridica pretenții cu privire la acest teren, nu și-au manifestat opoziția față de acțiunea promovată, aspect rezultând din răspunsurile la interogatorii – f.28-32, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1837 coroborat cu art. 1846 și urm. din Codul civil, în sensul că reclamanții au exercitat o posesie utilă și neviciată pe o perioadă mai mare de 30 de ani asupra terenului în litigiu, așa cum apare identificat în documentația cadastrală depusă la dosar, în planul de amplasament de la f.67.
În ceea ce privește terenul în suprafață de 1345 m.p., situat în intravilanul satului și comunei Pângărați s-a constatat, în analiza temeiniciei acțiunii reclamanților sub acest aspect, că se impune a se da eficiență deplină ultimelor precizări emanând de la . rezultă din adresele nr. 1160/07.02.2012 – f.485, nr. 2537/26.03.2012 – f.485 și cea depusă la solicitarea sa, cu nr._/21.05.2012 – f.505, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv parte din înscrisuri, depozițiile martorilor, răspunsurile la interogatorii, concluziile raportului de expertiză și concluziile cercetării la fața locului. S-a constatat că din aceste adrese rezultă că DS 688 nu există în inventarul bunurilor imobile ce compun domeniul public, nu există nici o H.C.L. de înființare a acestui drum, în anexa nr. 48 pct. 37 publicată în Monitorul Oficial nr. 628bis/23.08.2002 ce cuprinde inventarul bunurilor ce compun domeniul public nu apare acest drum sătesc, nu face parte din domeniul privat al comunei. Analizând aceste susțineri, instanța de fond a reținut că poziția C. Pângărați a fost una contradictorie pe parcursul desfășurării procesului și că relațiile furnizate de această instituție nu au făcut decât să îngreuneze aprecierea corectă a situației de fapt, aspect care rezultă atât din susținerile din cererea de intervenție formulată, cât și din corespondența purtată cu intervenienții persoane fizice și cu reclamanții.
Susținerile C. Pângărați și cele ale Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară instanța de fond le-a analizat atât prin prisma faptului că la nivelul comunei Pângărați nu este finalizat cadastrul funciar, extrasul în cauză făcând parte din lucrarea de introducere a cadastrului în intravilanul Pângărați din anul 1989, cât și prin prisma faptului că din adresa nr. 1-4190/16.11.2009 a OCPI N. rezultă că din verificările efectuate s-a constatat că există corespondență între planul de amplasament și realitatea actuală din teren – f.51, coroborat cu faptul că în extrasul din planul cadastral din anul 1981 nu apare configurat acest drum sătesc – f.60. Instanța de fond a avut în vedere și extrasul din Registrul cu inventarul Parcelelor din . OCPI sub nr._/20.04.2012 – f.487-488, în care nu apare DS 688, la nr. de parcelă 688 apărând categoria curți construcții, iar la posesor S. S., precum și din situația diferențelor de reevaluare a drumurilor sătești – f.310, în care nu apare DS 688, dar apar toate celelalte drumuri sătești. Este adevărat că în situația diferențelor de reevaluare a drumurilor sătești –f.63, emanând de la aceeași instituție, apare DS 688, dar instanța de fond a dat eficiență înscrisului de la fila 310, care se coroborează cu situația rezultând din Registrul cu inventarul Parcelelor din . OCPI sub nr._/20.04.2012 – f.487-488, și cu poziția neechivocă exprimată pentru ultimul termen de judecată de către Comună.
În ceea ce privește înscrisurile depuse de către intervenienții persoane fizice, în susținerea existenței acestui drum sătesc, instanța de fond a reținut că, din documentațiile cadastrale și contractele de vânzare cumpărare – f.199-238, apare, într-adevăr, menționată ca vecinătate: „drum”, „drum acces”, „uliță”, dar, pe de o parte, nu este menționat fără tăgadă că este vorba de un drum sătesc, respectiv DS 688, pe de altă parte documentațiile cadastrale nu valorează titlu de proprietate, iar pe de altă parte la nivelul C. Pângărați nu este finalizat cadastrul. Având în vedere configurația terenului în litigiu, așa cum a rezultat și din concluziile raportului de expertiză și din cele ale cercetării la fața locului – cu o traiectorie ascendentă și abruptă, s-a apreciat că aceste mențiuni nu apar ca fiind eronate și, deși nu a fost administrat un probatoriu în acest sens, faptul că suprafața în litigiu a fost folosită de proprietarii riverani ca și cale de acces, potrivit susținerilor constante ale acestora, nu impietează asupra dreptului de proprietate al celor care au exercitat asupra acesteia o posesie utilă, iar dreptul intervenienților persoane fizice, care susțin că terenul în litigiu reprezintă singura cale de acces la proprietatea lor, poate fi valorificat prin intermediul altor acțiuni.
S-a mai reținut că prin prisma acestui raționament poate fi interpretată și susținerea inițială a C. Pângărați că pe acest teren s-a creat o cale de acces pe cale naturală – adresa nr. 6577/01.10.2010, fără ca acest aspect că echivaleze în mod automat cu faptul că aceasta reprezintă un drum sătesc, în condițiile în care, în acest moment, acest presupus drum nu figurează în domeniul public sau privat al comunei. În acest context, instanța de fond a reținut și concluziile raportului de expertiză – f.381, coroborat cu cele ale cercetării la fața locului, privitoare la existența unor arbori și cioate pe terenul în litigiu, coroborat cu extrasul de dendometrie depus de reclamanți. Referitor la susținerile intervenienților persoane fizice cu privire la faptul că presupusul drum este un drum local conform prevederilor art. 8 alin. 1, lit. b din O.G. nr. 43/1997, instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză, sub acest aspect, poziția C. a fost una constantă, respectiv că nu există o hotărâre în acest sens. În acest context, instanța de fond nu a analizat referirile la celelalte drumuri sătești din concluziile scrise depuse de intervenienți, fiind aspecte care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților și nici nu au făcut obiectul prezentei cauze. Cu privire la faptul că în urma finalizării dosarului de urmărire penală s-a constatat că reclamanții au închis drumul și i-au schimbat destinația, ceea ce presupune implicit existența unui drum, pe de o parte, aceste constatări nu au autoritate de lucru judecat pentru instanța civilă, iar pe de altă parte, în prezenta cauză a fost administrat un probatoriu amplu și complex, cu respectarea principiului contradictorialității, hotărârea pronunțată fiind rezultatul coroborării tuturor acestor probe. În legătură cu hotărârile pronunțate de instanțe în alte dosare, privitor la terenul în litigiu, instanța de fond a reținut că aceste soluții au fost urmare a situației de fapt așa cum a rezultat la momentul pronunțării, fiind dată eficiență relațiilor emanând de la . nu există o contradicție, în condițiile în care situația de fapt rezultată ca urmare a administrării probatoriului este una diferită. În prezenta cauză, însă, instanța de fond a apreciat că este ținută a corobora întreg materialul probatoriu și a da eficiență relațiilor emanând de la . a rezultat din înscrisurile depuse la ultimele termene de judecată tocmai pentru că se coroborează cu celelalte probe, inclusiv cu informațiile comunicate de E On Energie România SA – f.326, din care rezultă că stâlpul de electricitate, configurat de expert pe terenul în litigiu în schița de la f. 384 și identificat și de instanță cu ocazia cercetării de la fața locului, este amplasat pe terenuri proprietate. În ceea ce privește raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit în cauză, contrar susținerilor intervenienților persoane fizice, instanța de fond a apreciat că s-a răspuns la obiectivele stabilite, raportat la obiectul dedus judecății, iar analiza privitoare la faptul dacă terenul în litigiu reprezintă sau nu singura cale de acces ar fi excedat limitelor învestirii. Cu privire la aspectele învederate de intervenienți în concluziile scrise cu privire la lista cu semnături depusă de reclamanți la f.314-317, instanța de fond a acordat o valoare probantă scăzută acestor înscrisuri și oricum, prin coroborare cu celelalte probe administrate în mod nemijlocit, fiind o probă extrajudiciară.
Pentru toate aceste considerente, admițând că poziția contradictorie a C. Pângărați nu numai că a îngreunat stabilirea situației de fapt, dar a și întreținut relația conflictuală dintre reclamanți și intervenienții persoane fizice, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată solicitarea reclamanților, sub acest aspect. La reținerea acestei concluzii prima instanță a reținut că, din probatoriul administrat, respectiv înscrisuri, depozițiile martorilor, răspunsurile la interogatorii, concluziile raportului de expertiză, a rezultat îndeplinirea de către reclamanți a celor două condiții impuse de lege pentru aplicarea instituției juridice a uzucapiunii de 30 de ani, și anume: existența unei posesii utile, neviciate, fie ea de bună sau de rea-credință și exercitarea neîntreruptă a acestei posesii timp de 30 de ani. Cu privire la susținerea intervenienților persoane fizice că pe suprafața în litigiu ar fi exercitat posesia și L. C., ceea ce denotă faptul că reclamanții nu au exercitat o posesie utilă asupra terenului, instanța de fond a reținut că este vorba de două terenuri diferite, care fac parte dintr-un trup comun, dar asupra cărora fiecare dintre cele două familii au exercitat o posesie separată. Referitor la faptul că în evidențe reclamanții figurează cu suprafața de 4 ari, instanța de fond a reținut că este de notorietate că exista practica de a se declara mai puțin, pentru a se evita plata unui impozit mai mare, dar că acest fapt nu este de natură prin el însuși să conducă la concluzia că numai asupra acestei suprafețe declarate s-a exercitat o posesie utilă. În contextul în care atât din declarațiile martorilor, din răspunsurile la interogatorii, cât și din relațiile comunicate de comună, că acest teren nu aparține nici domeniului public și nici celui privat, nu rezultă o altă situație de fapt, prima instanță a apreciat că reclamanții au exercitat o posesie utilă, respectiv continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, personal asupra întregii suprafețe de 1345 m.p., așa cum apare identificată în raportul de expertiză depus pentru termenul din data de 07.12.2011, în schița de la f. 384, pe conturul roșu (deși în descrierea acestui teren, în privința cotelor, în raportul de expertiză propriu zis s-au strecurat unele erori materiale, corect sesizate de intervenienți în obiecțiunile de la f. 427, respectiv în loc de 303 și 304 s-a indicat 301, iar în loc de 338 a fost menționat 336, în schița anexă aceste puncte sunt indicate în mod corect).
Cea de-a doua condiție, respectiv exercitarea neîntreruptă a posesiei timp de 30 de ani, este, de asemenea, îndeplinită în cauză, deoarece din toate probele administrate în cauză anul 1981, așa cum apare în evidențele comunei, potrivit adresei nr. 3471/02.09.2010 (f.46), poate fi considerat cu certitudine ca fiind anul care reprezintă momentul dovedit al începerii posesiei, începând cu acest an reclamanții figurând în rol cu teren la punctul „Acasă”. Fiind dovedit momentul începerii posesiei, s-a apreciat că reclamanții beneficiază de prezumția relativă de continuitate stabilită de art. 1850 Cod civil. Nefăcându-se proba contrarie în cauză, s-a apreciat că reclamanții au exercitat pe parcursul a mai mult de 30 de ani, personal, o posesie neîntreruptă asupra imobilului obiect al litigiului. Instanța de fond a apreciat că susținerea potrivit căreia suprafața de 601 m.p. din întreaga suprafață de 1341 m.p. ar fi reprezentat o cale de acces nu este de natură a conduce la concluzia că posesia ar fi fost viciată, fiind vorba de două drepturi distincte, ambele protejate de dispozițiile legale în vigoare.
În consecință, instanța de fond a constatat că reclamanții au dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune asupra: suprafeței de 5114 m.p. teren, situată în extravilanul comunei Pângărați, punct „La Cireșul Jitarului”, cu următoarele vecinătăți: la N și E – . S – drum acces și la V – L. C., identificată în documentația cadastrală înregistrată sub nr. 2/443/13.05.2009, în planul de amplasament de la f.67, vol. I dosar, care va face parte integrantă din hotărâre, și a suprafeței de 1345 m.p., situată în intravilanul comunei Pângărați, categoria curți construcții și fânețe, cu următoarele vecinătăți: la N – . – L. C., la V – Ț. V., B. A., S. I. și S. N. și la S – drum sătesc, identificată în raportul de expertiză întocmit de expert V. I., în schița de la fila 384, care va face parte integrantă din hotărâre.
În baza art. 246 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea la cererea de intervenție formulată de intervenienta în nume propriu ., având în vedere și dispoziția în acest sens a instanței de la termenul din data de 21.03.2012.
Având în vedere dezlegarea dată excepției la termenul din data de 28.09.2011, a anulat cererea de intervenție formulată de intervenientul accesoriu B. A., pentru lipsă de semnătură și, având în vedere dezlegarea dată excepției la termenul din data de 21.03.2012, a respins cererea de intervenție formulată de intervenienții accesorii P. A. și R. D. Ș., ca fiind introdusă de o persoană fără capacitate procesuală de exercițiu.
Având în vedere că la termenul din data de 21.03.2012 instanța de fond a luat act de cererea de renunțare la cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenientul principal ., precum și calificarea dată cererii formulate, la același termen, a respins cererea de intervenție formulată de intervenienții accesorii S. C., S. E., P. A., Ț. V., Ț. A., C. M., C. E., C. R. C., C. R. C., P. A., P. D., P. T. M., P. T. A., O. A., O. A., R. M., R. O., R. E., R. C. L., H. R. C., P. C., P. F., P. Fabrițio, R. D., P. M., C. R. C., C. R. C., P. M. T., R. D., O. K. M., P. Fabrizio, P. T. A., R. C. L., ca rămasă fără obiect.
Față de dezlegarea dată acțiunii principale, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a intervenientului în nume propriu C. L. Pângărați, formulată de intervenienții P. A., P. A., S. C. și S. E..
În ceea ce privește cererea reclamanților privitoare la cheltuielile de judecată, instanța de fond a admis-o în parte, deoarece, raportat la cererea de obligare a celorlalți părți, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, solicitată de reclamanți prin avocat B. Noluță, instanța de fond a apreciat că este nefondată solicitarea de obligare a pârâților – care și-au manifestat acordul pentru admiterea acțiunii, în condițiile art. 275 Cod procedură civilă și a C. Pângărați – la termenul din data de 21.03.2012, când s-a luat act de cererea de renunțare, reclamanții nesolicitând obligarea intervenientei la cheltuieli de judecată, în condițiile dispozițiilor art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește solicitarea de obligare a intervenienților la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a apreciat ca fiind echitabil în cauză, având în vedere și poziția procesuală a acestora, care nu au contestat decât parte din temeinicia acțiunii și numai cu privire la terenul din intravilan, să considere că a fost învestită cu două capete principale de cerere, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului din extravilan, respectiv intravilan. În acest context, prima instanță a considerat echitabil ca intervenienții să fie obligați numai la taxa de timbru aferentă suprafeței contestate, la suma reprezentând onorariu de expert și numai la parte din suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat.
În ceea ce privește însă cuantumul sumei solicitată cu titlu de onorariu de avocat, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 274 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă și, față de Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă a Curții Constituționale, a redus onorariul, având în acest sens în vedere și soluțiile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Nielsen si Johnsen contra Norvegiei, cauza S. și P. contra României, cauza Almeida, Garret și alții contra Portugaliei.
P. urmare, în analiza sumei solicitate cu titlu de onorariu de avocat, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 132 alin. 2, 3 din Statutul profesiei de avocat, și anume de dificultatea, amploarea sau durata cazului, timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau activității solicitate de client, natura, noutatea și dificultatea cazului, importanța intereselor în cauză, împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare, notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului, conlucrarea cu experți sau alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului, avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat, situația financiară a clientului, constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.
Raportat la toate cele reținute anterior, precum și la cele două criterii legale impuse de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, respectiv: valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat, instanța de fond a apreciat, în cazul concret, că suma de 1900 lei solicitată de reclamanți ca reprezentând onorariu de avocat S. L., care să fie achitată de intervenienți, având în vedere atitudinea procesuală a acestora de a contesta numai parțial un capăt de cerere, precum și faptul că acesta a susținut acțiunea reclamanților în integralitate, este prea mare, reducând-o la suma de 1000 lei; în ceea ce privește suma reprezentând onorariu de avocat B. Noluță, în cuantum de 1500 lei, pentru considerentele anterior expuse, precum și faptul că acesta a fost angajat la data de 22.05.2011 – f.263, când parte a probatoriului a fost administrată, fiind alegerea reclamanților de a beneficia de serviciile a doi apărători aleși, având în vedere și munca îndeplinită de acesta, instanța l-a redus la suma de 800 lei.
Pentru toate aceste, în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, a obligat intervenienții accesorii S. C., S. E., P. A., Ț. V., Ț. A., C. M., C. E., C. R. C., C. R. C., P. A., P. D., P. T. M., P. T. A., O. A., O. A., R. M., R. O., R. E., R. C. L., H. R. C., P. C., P. F., P. Fabrițio, R. D., P. M., C. R. C., C. R. C., P. M. T., R. D., O. K. M., P. Fabrizio, P. T. A., R. C. L. să achite reclamanților, în solidar, suma de 3949 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat.
În baza acelorași dispoziții legale și având în vedere dezlegarea dată acțiunii principale și cererii de intervenție, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea intervenienților de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții S. S. și S. A., intervenientul P. Fabrițio și intervenienții în interes propriu P. A., P. A., S. C., S. E., Ț. V., C. M., C. E., C. R. C., C. R. C., P. A., P. D., P. M. T., P. T. A., O. A. M., O. A., R. D., O. K. M., R. M., R. D., R. O., R. E., R. C. L., H. R. C., P. C., P. F., P. M. L., Ț. A., care a decedat recursul fiind continuat de moștenitorii Ț. V., P. A., R. M., N. A. C., N. C. și N. D..
Recursurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului N. sub același număr generat în ECRIS, la judecata în fond și anume sub nr._ .
În recursul declarat, reclamanții au criticat sentința, pentru următoarele motive:
- în mod eronat instanța de fond nu a acordat integral cheltuielile de judecată suportate de reclamanți, invocând în acest sens dispozițiile Codului de procedură civilă și statuările CEDO, precum și dispozițiile Statutului profesiei de avocat, la fel și faptul că intervenienții nu au formulat opoziție decât în privința capătului de cerere ce viza terenul din intravilan, motiv pentru care a redus onorariul de avocat S. L. de la suma de 1900 lei la 1000 lei.
- în ce privește opoziția intervenienților cu privire la terenul din intravilan, reclamanții arată că această opoziție a dat complexitate cauzei și implicit durata acesteia. În lipsa acestei opoziții, cauza ar fi putut fi soluționată în maxim 4 termene de judecată, însă poziția intervenienților a determinat atât amplitudinea consistentă a probatoriului, cât și durata îndelungată a procesului.
- referitor la textele legale invocate, reclamanții menționează că onorariul de avocat nu are nici pe departe caracterul unei cheltuieli efectuate pentru împovărarea părților adverse, ci dimpotrivă, al unui onorariu raportat la tabloul onorariilor minimale recomandate de Barou, tablou care se raportează la rândul său la cauze de complexitate redusă.
- dosarul s-a desfășurat pe perioada 2010-2012, iar domnul avocat S. s-a prezentat la instanță, a efectuat activități specifice în toată această perioadă și a fost prezent și la activitățile desfășurate și în afara instanței – ex. cercetare la fața locului.
- majoritatea înscrisurilor existente la dosarul cauzei, într-un cuantum substanțial, depuse în mai multe rânduri cu opis și emanând de la diverse instituții, au avut la bază multiple adrese efectuate de către acest avocat.
- avocatul a făcut și o muncă de documentare în afara domeniului juridic – exemplu: extrasele din tratatele de dendrometrie.
Pentru aceste motive, reclamanții solicită acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată, constând în onorarii avocați, argumente care se aplică în mare parte și în ceea ce privește activitatea desfășurată în cauză de domnul avocat B. Noluță.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului și modificarea sentinței doar în ceea ce privește acordarea integrală a cheltuielilor de judecată.
Intervenienții P. A., P. A., S. C. și S. E., în recursul declarat au menționat că solicită modificarea sentinței doar raportat la primul capăt de cerere, care vizează constatarea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1345 m.p. situată în intravilanul comunei Pângărați, care reprezintă drumul public DS 688. În acest sens, consideră că hotărârea instanței este nelegală ca urmare a încălcării dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 213/1998, art. 865-870 cod civil privind proprietatea publică a statului.
Potrivit dispozițiilor legale enunțate, arată intervenienții că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile și nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună credință. În acest sens au fost invocate dispozițiile H.G. nr. 1365/2001 și H.C.L. nr. 38/1999 a Consiliului L. Pângărați. Au mai precizat că, potrivit art. 861 alin. 2 Cod civil, proprietatea publică nu se stinge prin neuz și nu poate fi dobândită prin uzucapiune sau prin posesie de bună credință.
În dovedirea faptului că DS 688 face parte din domeniul public arată intervenienții că au depus planul cadastral unde este consemnat și individualizat acest drum, inventarul C. Pângărați din anul 1999, H.C.L. nr. 38/1999 a C. Pângărați, legiferat prin H.G. NR. 1365/2001, menționând, totodată, că la dosarul cauzei nu a fost depusă nici o modificare a acestui inventar, iar cele două acte normative nu au fost contestate în instanță. P. hotărârea pronunțată instanța de fond a anulat H.G. nr. 1356/2001, prin care era legiferată proprietatea publică a C. Pângărați și nu a dat eficiență dispozițiilor art. 8 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 43/1997, care definește că drumurile de interes local aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află, raportat la art. 865 alin. 1 din Codul civil, care prevede că obligația apărării în justiție a proprietății publice revine titularului. P. renunțarea la cererea de intervenție a C. Pângărați, intervenienții precizează că au solicitat introducerea în cauză a Consiliului L. în calitate de administrator al proprietății publice locale, cerere ce a fost respinsă fără a fi motivată.
Cu privire la posesia utilă reținută de către instanța de fond, intervenienții arată că în anul 2009, prin somația înregistrată sub nr. 7099/03.11.2009, a fost pus în vedere reclamanților să elibereze în termen de 5 zile DS 688, ca fiind domeniu public, iar în caz contrar se va formula plângere penală. La data de 10.12.2009, primarul comunei formulează plângere penală înregistrată sub nr. 8122, privind tulburarea de posesie și fals în declarații, cu precizarea că DS 688 este domeniul public al comunei, anexând la plângerea menționată adresa nr. 7801/25.11.2009 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară N., somația nr. 7099/03.11.2009 și extras din harta cadastrală a intravilanului C. Pângărați. P. cererea formulată, numitul L. C. a recunoscut că ocupă ilegal DS 688, dar a contestat lățimea, apreciind-o ca fiind de 3 metri, și nu de 6-7 m.l., cum era menționat în planul cadastral.
Așadar, menționează intervenienții că posesia reclamanților nu a fost utilă, nu a fost continuă din anul 1981, nu există nici o evidență a comunei privind posesia de peste 30 de ani, nu a fost stăpânit sub nume de proprietar, fapt recunoscut de L. C., nu există nici o probă din care să rezulte caracterul neechivoc al posesiei și, ca atare, consideră intervenienții că a existat o posesie comună asupra acestui teren, care însă nu este o posesie sub nume de proprietar. Mai menționează intervenienții că DS 688, cu suprafața de 1345 m.p. este delimitată cu gard de o parte și de alta pe toată lungimea sa de 270 m.l., gard care delimitează proprietatea reclamanților și a pârâților în mare parte.
În completarea la raportul de expertiză, s-a constatat același aspect, respectiv suprafața constantă din 1974-2012, față de rolul agricol de 400 m.p., a fost împrejmuită și delimitată pe ambele laturi cu gard.
Cu privire la susținerea instanței conform căreia este de notorietate că exista practica de a se declara mai puțin teren la registrul agricol, pentru a se evita plata unui impozit mai mare, nu poate fi susținută, având în vedere că raportarea se face la o proprietate publică, iar, pe de altă parte, reclamanții nu pot face dovada provenienței acestei suprafețe pentru a putea fi susținută teza instanței.
Mai menționează intervenienții că nu poate fi susținută nici teza potrivit căreia acest teren nu aparține nici domeniului public, și nici celui privat, că nu rezultă o altă situație de fapt deoarece, potrivit art. 1-5 din Legea nr. 18/1991, proprietatea aparține statului.
Pentru toate aceste motive, intervenienții solicită admiterea recursului, anularea în totalitate a hotărârii atacate și, ca urmare a rejudecării cauzei în fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
În recursul declarat, intervenienții P. Fabrițio, P. A., P. A., S. C., S. E., Ț. V., C. M., C. E., C. R. C., C. R. C., P. A., P. D., P. M. T., P. T. A., O. A. M., O. A., R. D., O. K. M., R. M., R. D., R. O., R. E., R. C. L., H. R. C., P. C., P. F., P. M. L., Ț. A. au arătat că înțeleg să critice încheierea de ședință din data de 21.03.2012 și sentința civilă nr. 3359/06.06.2012, pe care le consideră nelegale și netemeinice pentru următoarele motive:
- în ceea ce privește calificarea făcută de către instanța de fond cererii de intervenție, arată că prin încheierea de ședință din data de 21.03.2012 aceasta a fost calificată ca fiind o cerere accesorie în interesul comunei Pângărați, ceea ce apreciază ca fiind o decizie greșită a instanței. Aceasta deoarece din momentul formulării cererii de intervenție, a fost calificată ca fiind una principală, în interes propriu, întrucât s-a invocat un drept propriu și a fost solicitat instanței să oblige pe reclamanți să respecte dreptul în calitate de cetățeni ai comunei, drept constituțional și legitim de a folosi un drum public, în speță DS 688, potrivit destinației sale, de drum de acces, drept care a fost încălcat de reclamanți de câțiva ani de zile. Arată intervenienții că dreptul pe care-l au de a folosi DS 688 ca drum de interes local și drum vicinal se întemeiază pe următoarele prevederi legale: art. 25 din Constituția României, care consfințește dreptul de a circula liber, art. 5 lit. c, art. 8 alin. 1 și art. 22 din O.G. nr. 43/1997, art. 3, art. 11 și art. 12 din Legea nr. 213/1998. Având în vedere că terenul ce face obiectul prezentei cauze este un drum public, al cărui regim juridic este reglementat de Legea nr. 213/1998, determinându-i caracterul de bun inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, consideră că în mod greșit instanța de fond a calificat cererea de intervenție ca fiind făcută în interesul C. Pângărați. Recalificarea naturii juridice a cererii de intervenție a intervenit după ce Primarul C. Pângărați și-a schimbat poziția radical, susținând, contrar celor afirmate anterior, că drumul sătesc 688 nu face parte nici din domeniul public și nici din cel privat al C. Pângărați, ci că este proprietatea lui S. S.. Pentru aceste motive, solicită soluționarea cererii de intervenție ca fiind făcută în interes propriu.
- expertiza topocadastrală întocmită în cauză nu este completă, astfel că instanța de fond nu putea să soluționeze nici acțiunea principală și nici cererea de intervenție, motive pentru care au și fost formulate obiecțiuni. P. încheierea de ședință din data de 23.05.2012 obiecțiunile intervenienților au fost puse în discuția părților, iar instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la admiterea sau respingerea lor. Pentru acest motiv, cum în recurs nu poate fi administrată proba cu expertiză topografică, intervenienții solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, expertiza urmând să fie refăcută, iar probatoriul completat.
- în mod greșit instanța de fond a respins cererea de intervenție formulată de P. A. ca fiind introdusă de o persoană fără capacitate procesuală de exercițiu, în condițiile în care acesta arată că nu este nici minor și nici nu a fost pus sub interdicție.
- referitor la temeiul de drept al acțiunii formulate de reclamanți și modul în care instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite condițiile posesiei utile asupra terenului de 1435 m.p., intervenienții arată că, mai întâi, este necesar să se constate că la data promovării acțiunii, respectiv 04.02.2010, nu era împlinit termenul de 30 de ani, aspect care rezultă și din susținerea instanței de fond care a reținut drept an al începerii posesiei anul 1981.
- un alt motiv pentru care nu poate interveni uzucapiunea este și acela că DS 688 este bun public și, prin urmare, nu poate fi uzucapat. Faptul că Primarul comunei a hotărât să renunțe la cererea de intervenție și la argumentele susținute în motivarea cererii și precizările acesteia nu poate constitui motiv de admitere a acțiunii reclamanților deoarece fiecare dintre aceste susțineri emană de la o instituție abilitată și care poartă responsabilitatea veridicității acestor informații. Mai mult, la dosar au fost depuse documente, hărți și adrese emise și de către alte instituții decât Primăria Pângărați, în care se susține existența DS 688, astfel că numai la nivelul primăriei, începând cu anul 2012, DS 688 nu mai exista.
- instanța de fond a ignorat faptul că intervenienții au făcut numeroase reclamații la primărie încă din toamna anului 2008, la care același primar și consilierii locali și-au manifestat în mod concret poziția și au somat pe reclamanți și pe numiții L. C. și L. V. să deschidă DS 688. De asemenea, însuși primarul, în calitate de reprezentant al C. Pângărați, a formulat plângere penală împotriva numiților S. S. și L. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie și fals în declarație, susținând că DS este domeniul public și, ca atare, devine inexplicabilă schimbarea de poziție din anul 2012, în care se susține că acest teren nu mai face parte din domeniul public, ci este proprietatea reclamantului.
- din probe rezultă cu certitudine că posesia reclamanților nu respecta termenul legal, nu a fost exclusivă, a fost tulburată, nu a fost sub nume de proprietar, nu a fost exercitată asupra întregii suprafețe pretinse, ci doar pentru terenul din rolul agricol de 4 ari, care din măsurători este de 556 m.p., pe care se găsește casa și gospodăria reclamanților. P. urmare, consideră intervenienții că, indiferent de existența sau nu a cererii lor, instanța de fond, prin aprecierea probelor din dosar, ar fi trebuit să respingă acțiunea.
- referitor la suprafața de 5114 m.p., situată în punctul Cireșul jitarului, chiar dacă nu a făcut obiectul cererii de intervenție, arată intervenienții că instanța de fond nu s-a preocupat de faptul că nici nu s-a descris această suprafață de teren în acțiune, nu s-a depus nici o schiță, nu s-au administrat probe și nici nu s-au pus concluzii de către apărătorii reclamanților când a fost acordat cuvântul pe fond, cu privire la acest teren. De altfel, nici cu privire la această suprafață termenul minim de 30 de ani nu era împlinit, posesia începând tot în anul 1981.
Pentru toate aceste motive, intervenienții solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a încheierii și hotărârii atacate, respingerea acțiunii principale și admiterea cererii de intervenție în interes propriu.
., a precizat prin adresa nr. 9924/12.02.2013 că își menține punctul de vedere exprimat prin precizările depuse la data de 23.05.2012, că în opinia sa hotărârea pronunțată este temeinică și legală deoarece din probatoriul administrat și din evidențele agricole rezultă că DS 688 nu a fost aprobat în vreo hotărâre de Consiliu L. al C. Pângărați, ca făcând parte din domeniul public sau privat al comunei.
La termenul de judecată din data de 28.02.2013 intervenienții în interes propriu au menționat că la data de 05.11.2012 a decedat intervenienta recurentă Ț. A. și au solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor legali, respectiv: Ț. V., P. A., R. M., N. A. C., N. C. și N. D..
La dosarul cauzei, de către intervenienți au fost depuse înscrisuri cu opis – fila 117 – teza probatorie fiind dovada faptului că DS 688 exista, însă a fost închis abuziv de reclamanți, de L. C. și M. A., acesta fiind motivul pentru care în prezent drumul sătesc există doar scriptic, și nu faptic. De asemenea, din aceleași înscrisuri intervenienții înțeleg să dovedească faptul că funcționarii primăriei care au eliberat adresele depuse la instanța de fond fac declarații false, încercând să inducă în eroare instanța de judecată în interesul și folosul reclamanților.
Intervenienții P. A., P. A., S. C. și S. E. au depus la dosar concluzii scrise.
De asemenea, note de concluzii au fost depuse și de ceilalți intervenienți, ca și de recurenții reclamanți S. A. și S. S..
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, se constată că este fondat recursul declarat de intervenienți și nefondat recursul declarat de reclamanți, urmând a fi admis și respectiv respins, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții au dedus judecății o acțiune cu două capete de cerere, prin care au solicitat instanței să constate că au dobândit un drept de proprietate prin uzucapiune asupra suprafeței de 5114 m.p. teren, situată în extravilanul comunei Pângărați, punct „La Cireșul Jitarului”, și asupra terenului în suprafață de 1345 m.p., situat în intravilanul comunei Pângărați, categoria curți construcții și fânețe. Judecata s-a solicitat în contradictoriu cu moștenitorii autorilor S. S. și S. C.. Cu referire la suprafața de 1345 m.p., a formulat inițial cerere de intervenție în interes propriu ., și intervenienții persoane fizice. La această cerere, prin care s-a invocat că parte din terenul asupra căruia reclamanții solicită constatarea dreptului de proprietate face parte din DS 688 și că este drum public, a renunțat ulterior . fond făcând în mod corect, în acest sens, aplicarea dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă. Instanța de fond învestită cu soluționarea unei cereri, asupra căreia ulterior se manifestă un drept de dispoziție, în sens procesual, nu are obligația verificării considerentelor pentru care a intervenit această manifestare de voință liberă și neviciată a persoanei juridice și care au condus la încheierea actului juridic unilateral de renunțare, având obligația de a da doar eficiență dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă, prin pronunțarea unei hotărâri prin care a luat act de aceasta. Soluția se impune întrucât intervenienta are capacitate de folosință și de exercițiu și poate să încheie, cu recunoașterea consecințelor juridice pe care le generează acte de dispoziție în sens procesual, instanța trebuind să facă doar aplicarea dispozițiilor art. 1704-1717 Cod civil, raportat la art. 246 și urm. Cod procedură civilă.
Referitor la cererea de intervenție depusă de persoanele fizice, se constată că aceasta în mod greșit a fost calificată de către instanța de fond ca fiind formulată în interesul comunei Pângărați, când în realitate aceasta are caracterul unei cereri de intervenție principale, prin care s-a solicitat instanței să se constate că terenul ce face obiectul cauzei, respectiv cel de 1345 m.p., este un drum public, potrivit Legii nr. 213/1998, fiind inalienabil, imprescriptibil și insesizabil. Așadar, prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 49 și următ. Cod procedură civilă și a dispus respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de intervenție formulată de intervenienții persoane fizice, după ce a luat act de renunțarea comunei Pângărați, prin primar, la judecata cererii sale. Cu toate că instanța de fond a dispus respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de intervenție a persoanelor fizice, pe care a apreciat-o ca fiind accesorie, a analizat în considerente pe fond susținerile acestor intervenienți.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1 teza I, raportat la art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă, va dispune admiterea recursului declarat de intervenienții P. A., P. A., S. C., S. E., Ț. V., C. M., C. E., C. R. C., C. R. C., P. A., P. D., P. M. T., P. T. A., O. A. M., O. A., R. D., O. K. M., R. M., R. D., R. O., R. E., R. C. L., H. R. C., P. C., P. F., P. M. L., Ț. A., decedată, cu cerere continuată de moștenitorii Ț. V., P. A., R. M., N. A. C., N. C. și N. D., modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii ca nefondată a cererii de intervenție formulată de intervenienții în interes propriu, în loc de respingerea ca rămasă fără obiect a cererii de intervenție accesorie.
Pentru a dispune respingerea cererii de intervenție în interes propriu, formulată de persoanele fizice menționate, instanța de recurs reține următoarele:
Reclamanții, pentru suprafața de 1345 m.p., au formulat o acțiune în constatare, în contradictoriu cu moștenitorii autorilor S. S. și S. C., pârâți care au fost de acord cu admiterea acțiunii. Se constată că pârâții sunt singurii care pot opune reclamanților inexistența împlinirii tuturor condițiilor necesare pentru îndeplinirea posesiei utile, care dă naștere la dobândirea dreptului de proprietate, prin modul originar al prescripției achizitive, deoarece cursul prescripției s-a realizat împotriva acestora. Astfel, toate susținerile intervenienților, referitoare la neîndeplinirea condițiilor posesiei utile a reclamanților, nu necesită o analizare, în considerarea art. 1890 Cod civil, deoarece intervenienții nu au invocat un drept propriu, în favoarea lor, de aceeași forță ca dreptul de proprietate susținut de reclamanți.
În acest sens, se constată că terenul în suprafață de 1345 m.p. a fost înscris în adeverința de rol a autorilor, în anii 1971-1974, fiind evidențiat la punctul arabil, cu 18 ari. Aceeași situație se reține și pentru rolul agricol corespunzător anilor 1974-1980. Din anul 1981, în intravilan, pentru reclamanți figurează doar suprafața de 4 ari, la care se adaugă un teren fânețe de 24 ari. Este, însă, de menționat că pârâții care au calitatea de moștenitori ai acelorași defuncți S. S. și S. C. sunt singurii care ar fi fost în măsură să invoce faptul că terenul din rolul autorilor a fost transferat în rolul altuia dintre coerezi, și că, deci, reclamanții nu au exercitat o posesie în nume propriu asupra acestui teren. Așadar, în lipsa unei astfel de poziții a comoștenitorilor autorilor, față de care s-a invocat dobândirea dreptului de proprietate și ca afect al joncțiunii posesiei, intervenienții, care solicită doar constatarea caracterului de bun aflat în domeniul public pentru acest teren, nu pot, cu efecte juridice, să facă susțineri de natură a intra în fondul condițiilor necesare împlinirii prescripției achizitive. P. urmare, faptul trecerii celor treizeci de ani necesari pentru a uzucapa, existența unei posesii netulburate, continue, neîntrerupte și sub nume de proprietar, fiind condiții care se analizează numai în contradictoriu cu cel care ar putea să opună aceleași drepturi ca și reclamanții și împotriva cărora a curs prescripția, nu pot fi analizate, în lipsa recursului pârâților, la cererea intervenienților.
De asemenea, în ceea ce privește suprafața de 5114 m.p., situată în extravilan, în punctul La Cireșul Jitarului, aceasta nici nu a făcut obiectul analizei sub aspectul îndeplinirii condițiilor uzucapiunii, la judecata în fond, în contradictoriu cu intervenienții. Cu referire la această suprafață, intervenienții nu au invocat nici un drept, în favoarea lor, indiferent de natura acestuia și, prin urmare, criticile aduse sentinței față de modalitatea de soluționare a acestui capăt de cerere nu sunt fondate, intervenienții neavând nici un interes juridic, material, născut și actual pentru a se opune la admiterea acțiunii reclamanților. Este adevărat că, din punctul de vedere al drepturilor reale, sub aspectul protecției acestora, în sarcina tuturor persoanelor, apreciate ca fiind subiecți pasivi nedeterminați, există obligația de a se abține de la orice acte de natură a aduce atingere dreptului exclusiv și absolut care este dreptul de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia, însă, cu referire la intervenienți, aceștia nu au invocat existența în patrimoniul lor a vreunui drept de proprietate sau vreun dezmembrământ al acestuia pentru acest teren de 5114 m.p., pentru a se putea aprecia îndeplinirea în persoana reclamanților a condițiilor posesiei utile, în contradictoriu cu aceștia.
În consecință, criticile aduse de intervenienți sentinței, pentru constatarea dreptului asupra terenului în suprafață de 5114 m.p., atât raportat la condițiile de fond, cât și față de aspectele procedurale invocate, nu sunt fondate.
Față de susținerea intervenienților, referitoare la imposibilitatea dobândirii dreptului de proprietate de către reclamanți asupra terenului de 1345 m.p., deoarece acesta face parte din domeniul public, se constată că instanța de fond a admis capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate al reclamanților, cu privire la acest teren, iar ., care are calitatea de proprietar asupra bunurilor care fac parte din domeniul public și privat al comunei nu a declarat recurs împotriva sentinței, fiind de acord cu soluția pronunțată de instanță. Mai mult, la judecata în fond, aceeași persoană juridică de drept public a renunțat la judecata cererii de intervenție în interes propriu. Față de această situație de fapt, se constată că din partea persoanei juridice de drept public, care are legitimarea procesuală de a asigura protecția bunurilor din domeniul public sau privat, nu a existat nicio opoziție.
P. urmare, unitatea administrativ teritorială a recunoscut implicit că suprafața de 601 m.p., din suprafața de 1345 m.p., care a fost evidențiată cu o culoare galbenă în raportul de expertiză efectuat la judecata în fond, de expert V. I., a reprezentat un teren asupra cărora reclamanții pot să invoce uzucapiunea, nefiind drum sătesc. După cum s-a arătat, în prezenta decizie, la momentul aprecierii temeinicei sentinței sub aspectul renunțării la judecata cererii de intervenție de către ., se constată că motivele pentru care această persoană juridică a înțeles să aibă o astfel de poziție exced sferei de analiză a instanței de judecată, la fel cum nu intră în posibilitatea de cenzurare nici considerentele pentru care atitudinea intervenientei a fost oscilantă, cu privire la existența sau nu a acestui drum înainte de promovarea acțiunii de către reclamanți și chiar în timpul procesului. Ceea ce are importanță juridică și produce efecte specifice, în fața instanței de recurs, este poziția finală, respectiv renunțarea la judecata cererii de intervenție și neatacarea cu recurs a sentinței, precum și aprecierea că acest teren nu intră în domeniul public și că nu este drum public.
Este de menționat, totodată, că doar unitatea administrativ teritorială, în calitatea sa de proprietar, ar fi fost în măsură să invoce faptul că terenul este imprescriptibil, insesizabil, inalienabil, că nu este respectată H.G. nr. 1356/2001 și respectiv H.C.L. nr. 38/1999. De altfel, chiar intervenienții recunosc acest aspect, în cererea de recurs, menționând că apărarea proprietății publice în justiție aparține acesteia.
P. urmare, instanța de recurs consideră că intervenienții persoane fizice nu au nici un temei juridic pentru a se erija în apărătorul domeniului public al unității administrativ teritoriale, câtă vreme persoana juridică de drept public, care are această obligație și atribuții specifice, nu a înțeles să formuleze opoziție și să invoce dreptul propriu asupra bunului pentru care reclamanții au solicitat constatarea dreptului de proprietate.
Dreptul de trecere invocat de intervenienții persoane fizice nu face parte din categoria drepturilor reale reglementate legal, nefăcând parte nici din categoria sarcinilor impuse prin vreo lege sau hotărâre judecătorească asupra terenului de 601 m.p. De asemenea, acest drept, chiar dacă ar exista, nu ar putea să paralizeze o acțiune de constatare drept de proprietate, deoarece trecerea, dacă s-ar fi realizat, reprezintă un fapt care, în lipsa unei consacrări juridice, nu impietează asupra posesiei publice, sub nume de proprietar, a reclamanților. Astfel, datorită faptului că intervenienții ar fi utilizat această suprafață ca drum, nu determină neîndeplinirea condițiilor posesiei utile de către reclamanți, deoarece pe de o parte drumul, pentru a avea o astfel de destinație, presupune existența altor persoane decât intervenienții, pentru a interveni în protejarea sa, în justiție, iar pe de altă parte, trecerea permisă de reclamanți sau și de autorii lor nu a condus la o intervertire a faptului – trecere pură și simplă – în posibilitate de transformare în drept opozabil altor persoane.
În cazul în care, într-adevăr, terenul intervenienților persoane fizice are caracterul de loc înfundat, potrivit art. 616 Cod civil, apărarea juridică poate interveni pe o altă cale printr-o altă acțiune în justiție, cu administrarea unui probatoriu distinct de cel din cauza pendinte.
Față de susținerea intervenienților, conform căreia între părți au mai existat litigii și s-a constatat că respectiva suprafață de teren în discuție reprezintă drum public, nu poate avea ca efect înlăturarea aprecierilor anterioare și constatarea inexistenței îndeplinirii, în persoana reclamanților, a condițiilor necesare pentru a uzucapa.
Pentru toate aceste motive, se constată că recursul declarat de intervenienții persoane fizice este fondat numai sub aspectul caracterului cererii de intervenție, care în mod greșit a fost apreciat de către instanța de fond ca fiind accesorie în interesul comunei Pângărați, când în realitate aceasta era intervenție în interes propriu, care, în urma analizei pe fond, urmează să fie, pentru considerentele arătate, respinsă, ca nefondată.
Referitor la recursul declarat de reclamanți, exclusiv în ceea ce privește cheltuielile de judecată, se constată că acesta nu este fondat, și va fi respins, cu următoarea argumentare:
Cuantumul onorariului apărătorilor aleși se determină, prin raportare la complexitatea cauzei dedusă judecății, în funcție de volumul de activitate desfășurat de avocați, care exercită, în raport de partea pe care o apără, o obligație de diligență, și nu una de rezultat. Instanța de fond a stabilit în mod legal valoarea apreciată ca fiind suficientă, pentru complexitatea prestației apărătorilor aleși de reclamanți, în raport de obiectul cauzei, printr-o motivare exhaustivă, cu aprecieri directe asupra practicii CEDO și a dispozițiilor din normele europene. Susținerea reclamanților, conform căreia dosarul s-a derulat pe o perioadă mare de timp, nu este de natură, prin sine însăși, să conducă la stabilirea unui onorariu mai mare, deoarece nu acesta este criteriul exclusiv în funcție de care se stabilește onorariul, ci acesta este determinat de munca efectivă depusă de avocat, care în cauza de față a fost în mod corect apreciat de prima instanță, iar acest onorariu cuprinde în totalitate activitatea desfășurată de apărătorul calificat.
În ceea ce privește recursul declarat de intervenienții P. Fabrițio și R. D. Ș., se constată că, față de aceste părți, la judecata în fond s-a dispus respingerea cererii, pentru lipsă de capacitate procesuală de exercițiu. Pentru a dispune în această modalitate, instanța de fond a reținut că acești intervenienți, care sunt minori, au fost citați în vederea complinirii faptului că cererea de intervenție a fost formulată în nume personal, iar la termenul de judecată din data de 14.03.2012, această neregularitate nu a fost îndreptată. În recurs, acești intervenienți au invocat doar nelegalitatea sentinței sub aspectul constatării întemeiate a excepției menționate, dar nu au depus la dosar înscrisuri prin care să dovedească faptul că cele reținute de instanță nu sunt reale. Aceasta, în condițiile în care, la judecata în fond (fila 373) se află certificatul de naștere al lui P. Fabrițio, din care rezultă că acesta este născut la data de 28.06.2001, iar la fila 377 se află certificatul de naștere al lui R. D. Ș., conform căruia acesta este născut la data de 06.03.1996.
În fața instanței de recurs, cheltuielile care au fost efectuate de reclamanți și intervenienți vor fi compensate până la concurența sumei de 200 lei, iar intervenienții, al căror recurs a fost respins pentru motivele de fond invocate, fiind admis doar cu privire la stabilirea legală a caracterului cererii de intervenție, vor fi obligați, în solidar, la plata către reclamanți a sumei de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Această compensare se impune deoarece ambele părți litigante, reclamanți și intervenienți, au, față de modalitatea în care au fost soluționate recursurile declarate, calitatea de părți căzute în pretenții, fiind în culpă procesuală, conform art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de intervenienții în interes propriu P. A., P. A., S. C., S. E., domiciliați în comuna Pângărați, . N., Ț. V., C. M., C. E., C. R. C., C. R. C., P. A., P. D., P. M. T., P. T. A., O. A. M., O. A., R. D., O. K. M., R. D., R. O., R. E., R. C. L., H. R. C., P. C., P. F., P. M. L., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat P. A., din Piatra N., .. 33, ., județul N., Ț. A., decedată și continuată de moștenitorii Ț. V., P. A., R. M., N. A. C., domiciliată în Bacău, ., ., ., N. C., domiciliat în comuna Tașca, ..2, ., județul N., N. D., domiciliat în comuna Tașca, ..2, parter, ., împotriva sentinței civile nr. 3359 din data de 06.06.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de recurenții intervenienți în loc de respinge ca rămasă fără obiect cererea de intervenție accesorie formulată de aceiași intervenienți.
Menține toate celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S. S. și S. A., domiciliați în ., împotriva aceleiași sentințe.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții - intervenienți P. Fabrițio și R. D. Ș..
Compensează cheltuielile de judecată în recurs până la concurența sumei de 200 lei și în consecință obligă recurenții intervenienți în solidar să plătească recurenților reclamanți suma de 1300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.04.2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
L. F. D. S., C. Ailuțoaei
A. M. U.
Red. și tehnored. L.F. – 13.05.2013
Tehnored. C.A. – 17.05.2013
2 ex.
Fond: O. A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 114/2013. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 371/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
