Acţiune în constatare. Sentința nr. 1197/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1197/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 24-10-2012 în dosarul nr. 1197/C
Dosar nr._ acțiune în constatare caducitate decret expropriere
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 24 oct. 2012
SENTINȚA CIVILĂ NR.1197/C/2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. M. - judecător
N. U. - grefier
Pe rol se află în curs de soluționare acțiunea civilă formulată de reclamantul D. R.-E., domiciliat în București, ., ..2, . cu pârâtul Orașul B. reprezentat prin P., cu sediul în or. B., ., jud.N..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apărătorul reclamantului, av. A. T., lipsă fiind reclamantul și reprezentantul pârâtului.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- obiectul dosarului îl constituie „acțiune în constatare caducitate decret de expropriere”;
- cauza se află la al VII-lea termen de judecată;
- procedura, legal îndeplinită;
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată pentru termenul de judecată din data de 18 ian. 2012, susținând că nu solicită restituirea suprafeței de teren în litigiu, deoarece acesta se află în posesia părții pe care o reprezintă, deoarece nu a pierdut posesia lui efectivă și nici Statul român, prin unitatea administrativ-teritorială Orașul B. nu i-a tulburat în vreun fel posesia și nici nu a făcut vreo altă declarație de expropriere pentru utilitate publică. Învederează că, în fapt, terenul în litigiu nu a putut fi folosit pentru parcelare și atribuire către alți cetățeni, deoarece este numit popular „netrebnic”, fiind situat în apropierea albiei râului Bistrița și impropriu pentru atribuire către cetățeni. Totodată, arată că valoarea terenului în litigiu este de circa 2.000 lei, având în vedere că, așa cum a arătat, este un teren care poate fi folosit cel mult ca fânețe, o parte din acest teren fiind râpă și învecinându-se în partea dinspre nord cu așa-zisul izlaz, în fapt, acesta fiind o râpă. Solicită instanței: - să seconstate caducitatea parțială a decretului de expropriere nr.318/12.09.1952 pentru suprafața de 2.596 m.p., fânețe situat în orașul B., cartier Mărceni, ., având ca vecinătăți: N – . (fostă tot proprietate N. T. D. – râpă), E – B. M., S – restul proprietății sale și Bereczsy R., V – râul Bistrița), în virtutea faptului că pentru această suprafață de teren decretul de expropriere nu și-a produs efectele, terenul nefiind preluat efectiv și parcelat în vederea atribuirii către alți cetățeni ai orașului B., în acest fel autoarea reclamantului și, ulterior, reclamantul nu au pierdut niciodată posesia terenului, aspect confirmat de înscrisul numit „Act de constatare”, emis chiar de Primăria orașului B.; și - să constate dreptul de proprietate asupra acestui teren, deoarece ineficacitatea decretului de expropriere pentru suprafața de teren în litigiu, duce la constatarea dreptului de proprietate al reclamantului pentru această suprafață de teren; fără cheltuieli de judecată.
La solicitarea instanței, arată apărătorul reclamantului că: - suprafața de teren în litigiu (de 2596 m.p.), figurată cu verde pe schița anexă a raportului de expertiză, a rămas în stăpânirea și folosința autoarei contestatorului, iar construcția configurată pe această suprafață este un grajd vechi, nefolosit; - construcțiile configurate pe suprafața delimitată cu culoare mov sunt stăpânite de reclamant, conform actului de atribuire din anul 1965, și - suprafața de 132 m.p. a fost cumpărată de către reclamant, întrucât nu avea ieșire la drumul public. De asemenea, susține că dovada posesiei înțelege să o facă prin actul de constatare înregistrat la Primăria orașului B. sub nr.8437 din 27.08.2007 (f.13 dosar) și certificatul fiscal eliberat sub mr.8404 din 01.09.2011 de Primăria orașului B..
S-au declarat dezbaterile închise, după care,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
P. cererea formulată la data de 22.09.2011, reclamantul D. R.‑E., domiciliat in București a chemat în judecată,în calitate de pârât, orașul B., prin primar, reprezentantul său legal, solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să se constate caducitatea Decretului de expropriere nr. 318 din 12.09.1952 și calitatea sa de proprietar al suprafeței de teren de 2.596 mp fânețe situată în orașul B., Cartier Mărceni, ., învecinată la nord cu ., la est cu B. M., la sud cu restul proprietății sale și Bereczsy R., iar la vest cu râul Bistrița.
Reclamantul a arătat, în motivarea acțiunii deduse judecății, că, prin decretul de expropriere menționat, au fost expropriate mai multe suprafețe de teren din B., printre care și 2,03 ha aparținând mamei lui, D. N., născută M., în anexa la decret apărând numele soțului ei, T. D., în calitate de cap al familiei.
Conform certificatului nr. 544/21.08.1929, autoarea sa deținea terenul în litigiu, parte dintr‑o suprafață mai mare, de 3,52 ha, pentru care achita impozite, și el a fost expropriat pentru a „atribui locuitorilor strămutați din zona de construire a barajului și lacului artificial, care au avut proprietăți clădite … parcele în dimensiunile indicate prin planul parcelar“, conform art. 2 din decret.
Din întreaga suprafața de teren de 2,03 ha, doar o parte, de circa 1,7 ha, a fost folosită pentru parcelare și atribuire de parcele locuitorilor strămutați (17 parcele), restul de 0,28 ha nefiind vreodată preluat efectiv de către expropriator, rămânând în posesia familiei sale și, ulterior, a sa, ca unic moștenitor al mamei.
Din terenul expropriat, i s‑a atribuit și tatălui său, în jurul casei vechi, . suprafață de 1.132 mp, prin actul de atribuire din 22.11.1957, teren pe care părinții lui i l‑au vândut cu contractul de vânzare‑cumpărare nr. 117/17.01.1962, teren învecinat cu restul proprietății mamei, care nu a fost niciodată preluat de către stat pentru parcelare, ci a rămas în continuare, până în prezent,în posesia familiei D., ai cărei membri au exercitat o posesie continuă și asupra acestui teren, pentru care au achitat inclusiv impozitele aferente, astfel că terenul nu a fost folosit vreodată pentru scopul exproprierii, conform decretului.
Terenul în litigiu, având categoria fânețe, a fost înscris în rolul agricol de către Sfatul popular B., după terminarea înmânării titlurilor de atribuire celor strămutați, adică încă din anul 1959.
Astfel, după decesul mamei sale, conform certificatului de moștenitor nr. 94/4.10.2004, el a rămas singurul moștenitor legal, în certificat fiind trecute toate suprafețele de teren pe care le‑a stăpânit autoarea după expropriere, inclusiv suprafețele de teren de 0,14 ha fânețe „Acasă pe luncă“ și 0,14 ha fânețe „Pe luncă“, în total, 0,28 ha.
După eliberarea certificatului de moștenitor, a întocmit documentație cadastrală pentru respectivul imobil, atât pentru terenurile cumpărate – 1.132 mp prin contractul nr. 117/17.01.1962 și 132 mp prin contractul nr. 29/6.01.1965 (cale de acces la . pentru suprafața de 3.500 mp menționată în certificat (din măsurători, reieșind cu 904 mp mai puțin, adică doar 2.596 mp).
Reclamantul a susținut că a fost de bună‑credință la întocmirea documentației cadastrale, trecând inclusiv terenul de 3.500 mp, ținând cont că el nu a fost niciodată preluat de Sfatul popular B. pentru a fi parcelat și atribuit persoanelor strămutate, rămânând continuu în stăpânirea autoarea sale, și, după decesul acesteia, în stăpânirea lui. De altfel, însuși paratul atestă acest fapt, prin „actul de constatare“ nr. 8437/27.08.2004, în care reprezentantul Primăriei B. arată faptul că„suprafața de teren de circa 2.800 mp este deținută de proprietari încă din anul 1890“ că„terenul a rămas în afara parcelării și a utilităților, proprietarii stăpânindu-1 în continuare, fără a fi deranjați în posesie“și că „suprafața de teren în cauză nu a fost niciodată trecută în proprietatea statului sau a unității administrativ‑teritoriale, fiind stăpânit continuu de către proprietari“.
Având in vedere situația de fapt concretă, de bună‑credință fiind, după obținerea documentației cadastrale, și‑a întabulat dreptul de proprietate, terenul primind numărul cadastral provizoriu 991 și fiind întabulat în Cartea Funciară a orașului B. sub nr. 749/N/24.08.2005.
În drept, reclamantul a invocat art. 111 din Codul de procedură civilă, raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO și art. 44 alin. (2) și (3) din Constituția României, iar în dovedirea temeiniciei acțiunii sale, au fost administrate proba cu înscrisuri, interogatoriul scris al pârâtului (conform art. 222 alin. (1) din codul de procedură civilă și o expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, efectuată de expertul tehnic J. P., pentru identificarea, măsurarea, întocmirea schiței de plan și descrierea regimului juridic actual al terenului în litigiu. De asemenea, la cererea instanței, pârâtul a comunicat la dosar unele relații utile și necesare stabilirii corecte și complete a situației de fapt reale. Totodată, s‑a dispus atașarea spre consultare a dosarului civil nr._ al Judecătoriei B., având ca obiect obligația de a face, promovată de același reclamant, împotriva soților J. V. și J. I., vecini ai terenului.
Printr‑o primă întâmpinare, formulată pentru termenul din 2.11.2011, pârâtul a invocat, pe cale de excepție, necompetența materială a Tribunalului N., întrucât reclamantul își întemeiază acțiunea pe prevederile dreptului comun, respectiv pe art.111 Cod procedură civilă, astfel că ea este de competența Judecătoriei B..
De asemenea, pârâtul a arătat că, în măsura în care instanța va califica acțiunea ca litigiu de expropriere, deci de competența Tribunalului N., înțelege să ridice excepția inadmisibilității, prin invocarea principiului neretroactivității Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și, în subsidiar, prescrierea acesteia, prin neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 35 și 36 din această lege.
Ca atare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, cu privire la care a arătat că este, pe de o parte, lipsită de obiect, întrucât dreptul de proprietate este întabulat în cartea funciară, iar pe de altă parte, inadmisibilă din punctul de vedere al prevederilor art.111 teza finală din Codul procedura civilă, întrucât reclamantul are calea realizării dreptului, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Toate cele trei excepții invocate au fost respinse ca neîntemeiate de către tribunal, la termenul de judecată din 18.01.2012., pentru motivele arătată în încheierea de ședință.
Din examinarea coroborată a întregului material probator avut la dispoziție, instanța reține situația de fapt prezentată în continuare, prin raportare și la textele de lege aplicabile în cauză.
Chiar dacă nu constituie, prin el însuși, o dovadă a dreptului de proprietate, cum corect a susținut și pârâtul, conform certificatului nr. 544 din 21.08.1929, întocmit de un perceptor fiscal din Circumscripția nr. 10 B., la acel moment, D. N., mama reclamantului, deținea 3 hectare 52 ari pământ, de la care avea venituri și pentru care plătea impozit anual. Chiar dacă cel care a întocmit certificatul a folosit termenul „posedă“, neîndoielnic, acesta avea semnificația de proprietate, deoarece este folosit și cu privire la soțul acesteia, despre care consemnează că „posedă următoarele venituri“, cu referire la încasările realizate din profesia de frizer.
P. art. 1 al Decretului nr. 318 din 12.09.1952, emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, au fost declarate de utilitate publică și s‑a dispus exproprierea și trecerea în proprietatea statului, dându‑se în folosința Sfatului popular al comunei B., mai multe terenuri proprietate particulară, împreună cu construcțiile aflate pe ele, situate în satele Mărceni și Ciungi ale comunei B., prevăzute în tabelul și în planul de situație anexe la decret. În tabelul nominal, la pozițiile nr. 5 și nr. 12 figurează înscris tatăl reclamantului, T. D., cu 2,03 ha teren și casă și, respectiv, cu 0,67 ha teren și casă.
Scopul exproprierii era acela al obținerii de terenuri care să fie atribuite locuitorilor strămutați din zona de construire a barajului și a lacului artificial din zonă, care au avut proprietăți clădite, precum și locuitorilor ale căror proprietăți clădite au fost în baza art. 1 din decret, din această ultimă categorie făcând parte și familia reclamantului, căreia, prin actul de atribuire autentificat de notariatul de Stat al raionului Piatra N. sub nr. 2280/1940/19.11.1957, i s‑a atribuit în proprietate suprafața de 1132 mp teren arabil (lotul nr. 16 din planul de situație), învecinată cu râul Bistrița și parcelele nr. 27 (Cașvan M.), 15 (B. M.) și 17 (Bereczky R.), împreună cu casa de pe respectivul teren. P. ani mai târziu, prin contractul de vindere‑cumpărare autentic nr. 117/ 17.01.1962, imobilul atribuit a făcut obiectul înstrăinării către reclamant, în cuprinsul actului menționându‑se că el a făcut obiectul atribuirii de către Comitetul executiv al fostului Sfat popular al comunei B., dar că, la momentul exproprierii, casa era bunul comun al vânzătorilor, fiind construită în timpul căsătoriei soților D., pe terenul soției, moștenit de aceasta de la G. M., zis A., defunctul său tată, decedat în anul 1915.
De asemenea, prin contractul de vindere‑cumpărare autentificat sub nr. 29/6.01.1965, reclamantul a cumpărat de la numiții N. I. și N. N.‑M., un teren în suprafață de 132 mp (40 ml x 3,30 ml), învecinat cu . M.), .. N.), . cumpărătorului) și . drum de acces la .> După decesul mamei reclamantului, survenit la data de 26.06.1984, la solicitarea acestuia, reprezentanți ai Primăriei orașului B. s‑au deplasat la proprietatea reclamantului, unde au constatat că cele două parcele de câte 1.400 mp fânețe din punctul „Acasă pe luncă“, cu care autoarea era înscrisă în evidențele agricole, conform registrului agricol din anul decesului, vol. VIII (Mărceni), poziția de rol 72, erau împrejmuite, fiind stăpânite de către proprietari încă din anul 1890 și transmise din generație în generație (bunici, părinți și copii).
În actul de constatare întocmit, înregistrat în evidențele primăriei sub nr. 8437/27.08.1984, se arată că terenul în cauză a fost înregistrat în registrul agricol în anul 1984, cu mențiunea „expropriat“, dar că el a rămas în afara parcelării și a utilităților, nu a fost niciodată trecut efectiv în proprietatea statului sau a unității administrativ‑teritoriale, proprietarul stăpânindu‑l în continuare, fără a fi deranjat în posesie. Tot în actul de constatare apare făcută și precizarea că, la momentul deschiderii succesiunii lui D. N. (1985), procedura a fost suspendată, din cauza neprezentării unora dintre moștenitori.
Succesiunea a fost dezbătută abia în anul 2004, la BNP I. C. din București (ultimul domiciliu al defunctei fiind la apartamentul reclamantului, din București), din certificatul de moștenitor nr. 94/4.10.2004 (fila 16) reieșind că masa succesorală se compune din mai multe trupuri de teren, în suprafață totală de 1,07 ha, înscrise în evidențele agricole ale Primăriei orașului B. și menționate în adeverința nr. 8443/27.08.2004, eliberată de primărie.
La rubrica „Moștenitorii“ este indicat doar reclamantul, căruia îi revine întreaga masă succesorală, și se arată că sunt străini de succesiune prin neacceptare, conform art. 700 Cod civil, ceilalți șase copii ai defunctei, și anume:
- I. G.‑F. (decl. aut. nr. 3257/12.06.1985, la Notariatul de Stat al Sectorului 4, București);
- N. N.‑M. (decl. aut. nr. 1674/10.04.1985, la Notariatul de Stat al județului N.);
- Bereczky R.‑A. (decl. aut. nr. 1205/20.03.1985, la Notariatul de Stat al județului N.);
- B. V. (decl. aut. nr. 7731/1535/26.04.1985, la Notariatul de Stat al Dra B.);
- D. A. (dec. aut. nr. 1327/21.09.2004, la BNP I. C.);
- D. P. (decl. aut. nr. 1396/1.10.2004, la BNP I. C.).
În luna august 2005, la cererea noului proprietar al imobilului construcții și teren situat în B., ., ing. M. G., din cadrulOficiuluiNațional de Cadastru,Geodezie și Cartografie, a întocmit documentația cadastrală aferentă, în baza căreia, prin încheierea nr. 1044 din 30.08.2005, Biroul de carte funciară B. din cadrul Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară N., a dispus deschiderea cărții funciare cu caracter nedefinitiv și întabularea dreptului de proprietate cu titlu de drept de cumpărare și moștenire asupra terenului drum în suprafață de 210 mp;
- teren curți‑construcții în suprafață de 375 mp;
- casă din lemn acoperită cu azbest (C1) și magazie din scândură, cu beci (C2);
- 3.275 mp teren fânețe (la măsurători, reieșind mai puțin cu 904 mp).
Imobilul a fost înscris în Cartea funciară cu număr nedefinitiv nr. 749/N a localității B., cu număr cadastral provizoriu 991, sub numărul de ordine A+1 la Partea I.
Întreg acest imobil este stăpânit de reclamant, iar expertul tehnic J. P. a identificat, delimitat, măsurat și materializat în schița de plan (fila 99) anexă la raportul de expertiză tehnică întocmit la data de 17.09.2012, următoarele trupuri de teren:
- terenul expropriat din patrimoniul lui soților D., în suprafață de 2,03 ha, conturat cu portocaliu;
- terenul expropriat și efectiv folosit pentru formarea de loturi atribuite unor cetățeni, reprezentat de trupurile de 6.277 mp și, respectiv, 7.443 mp, conturate cu albastru;
- . suprafață de 1.132 mp, atribuită lui D. T. după expropriere și vândută reclamantului de părinții săi;
- terenul cu destinația de drum de acces cumpărat de reclamant de la N. I. și N.‑M.;
- terenul în suprafață totală de 3.860 mp (curți‑construcții, drum și fânețe) pe care îl vizează documentația cadastrală întocmită de M. G.;
- terenul în litigiu, în suprafață de 2.596 mp, expropriat în 1952, dar nescos din posesia și folosința continuă și neîntreruptă a familiei proprietarei.
De altfel, la interogatoriul luat, pârâtul a confirmat că, și după expropriere, terenul fânețe de 2.800 mp (în fapt, 2.596 mp), a rămas în posesia părinților reclamantului, și, ulterior, a sa, fără ca aceștia să fi fost vreodată tulburați, mai puțin în privința celor 45 mp ocupați de moștenitorii vecinei B. M., cu grajdul ocupat de autoarea lor odată cu terenul atribuit după strămutare (. prin edificarea unui garaj din lemn, teren de 45 mp obiect al dosarului nr._ al Judecătoriei B., în care reclamantul a pierdut procesul, într‑adevăr, pe considerentul că „terenul de la vestul schiței, dintre lotul 15, al pârâților, și râul Bistrița, nu aparține, formal‑juridic, reclamantului, el nefăcând dovada proprietății“. Acest considerent de fapt a fost avut la pronunțarea sentinței civile nr. 1314 din 8.12.2009 a Judecătoriei B., în a cărei motivare s-a mai arătat și că, „dacă, așa cum susține reclamantul, terenul dinspre râul Bistrița nu a fost folosit pentru scopul exproprierii, el ar fi trebuit să urmeze căile legale pentru a reintra în proprietatea acestuia, ceea ce nu a făcut“.
Ori, prin promovarea prezentei acțiuni, reclamantul urmărește tocmai confirmarea faptului că este proprietarul terenului pe care îl stăpânește ca unic moștenitor legal al mamei sale, cea din al cărei patrimoniu a fost trecut în cel al statului, scriptic, încă din anul 1952, fără, însă, să fi avut loc și o deposedare efectivă a soților D.. Practic, fosta proprietară și, ulterior decesului său, reclamantul, au exercitat neîntrerupt și netulburat posesia asupra terenului în litigiu, comportându‑se ca niște adevărați proprietari și achitând impozitele aferente.
Așadar, temeiul de drept al acțiunii reclamantului nu poate fi Legea nr. 10/2001, așa cum eronat susține pârâtul, deoarece acest act normativ reglementează expres doar retrocedarea imobilelor trecute în proprietatea statului și care nu se mai află în posesia foștilor proprietari, situație care nu este prezentă în cazul de față. Practic, dată fiind situația de fapt concretă și necontestată de pârât, cu privire la imobilul obiect al cauzei pendinte, trecut în proprietatea statului pentru o cauză de utilitate publică, nu a operat transferul proprietății de la autoarea reclamantului la stat.
În ceea ce privește competența materială a tribunalului în soluționarea litigiului, tribunalul a apreciat că, deși, pe de o parte, acțiunea a fost întemeiată, în dreptul intern, pe prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, care și reprezintă, de altfel, temeiul juridic corect, iar pe de altă parte, Legea nr. 33/1994 sau Legea nr. 10/2001, după caz, conțin norme juridice cu caracter reparator pentru o altfel de situație premisă decât cea existentă în cauză(și anume preluarea abuzivă a imobilului, pierderea posesiei de către proprietar și neatingerea scopului exproprierii), totuși, dreptul comun în materia acțiunilor în constatare, pe care reclamantul și‑a întemeiat cererea de chemare în judecată, trebuie coroborat și cu normele juridice care reglementează materia exproprierilor, care este, în prezent, Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, act normativ care, în prima teză a art. 35, statuează că „Dacă în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s‑a făcut o nouă declarare de utilitate publică“.
În concret, tot pentru motive ca cele avute în vedere de textul de lege citat, reclamantul solicită să se constate că mama sa, în timpul vieții, și, ulterior, el, în calitate de unic moștenitor legal, nu au pierdut niciun moment proprietatea asupra terenului în discuție, decretul de expropriere devenind caduc în privința acestuia, prin netranspunerea lui, vreodată, în mod efectiv și concret, în practică.
Reținerea incidenței art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu constituie o aplicare retroactivă a acesteia, ceea ce se analizează nefiind o situație juridică aparținând trecutului, ale cărei efecte să se fi consumat pe deplin prin realizarea scopului exproprierii, ci o stare de fapt, rezultată din nepreluarea și neutilizarea terenului, actuală și în prezent, și care este, în mod firesc, guvernată de legea nouă, în vigoare la momentul formulării acțiunii.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept reținute în cele ce precedă, tribunalul găsește întemeiată acțiunea reclamantului, cu ambele capete de cerere, așa cum a fost formulată, astfel că ea va fi admisă ca atare, cu atât mai mult, cu cât, pârâtul însuși precizează, în interogatoriul luat, că nu are cunoștință de vreo nouă declarare a imobilului ca fiind de utilitate publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul D. R. E., domiciliat în municipiul București, ., ..2, . cu pârâtul orașul B., cu sediul în orașul B., ., județul N., și, în consecință:
Constată caducitatea parțială a Decretului de expropriere nr. 318 din 12.09.1952 al Prezidiului fostei M. Adunări Naționale a Republicii Populare Române, în ceea ce îl privește pe tatăl reclamantului, defunctul D. T., înscris la poziția nr. 5 în tabelul nominal al proprietăților expropriate în satele Mărceni și Ciungi, din . N., regiunea Bacău.
Constată că reclamantul este proprietarul terenului fânețe în suprafață de 2.596 mp, identificat și conturat cu culoare verde de expertul tehnic judiciar J. P., în planul de amplasament anexă la raportul de expertiză tehnică (fila 100 din dosar) – parte integrantă din prezenta hotărâre –, situat în intravilanul orașului B., județul N., și marcat prin punctele 47-95-28-90-94-98-92-91-93- 89-50-49-47.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. N. U.
Red. și tehnored.D.M./19.06.2013
Tehnored.N.U./19.06.2013
Ex.4
DOSAR NR._
Din 19.06.2013
C Ă T R E,
JUDECĂTORIA B.
Oraș B., ., județul N.
Vă restituim alăturat, dosarul instanței dv. nr._, șnuruit, parafat și conținând un număr de 156 file, la care se află atașate:
- dosarul Tribunalului N. cu același număr (conținând 60 de file);
- dosarul Curții de Apel Bacău, având același număr și care conține 42 de file, întrucât nu ne mai sunt necesare.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. N. U.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 904/2012. Tribunalul NEAMŢ | Pretenţii. Decizia nr. 197/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
