Revendicare imobiliară. Decizia nr. 599/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 599/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 20-06-2012 în dosarul nr. 599/RC
Dosar nr._ - revendicare imobiliară -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 20.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 599/RC
Instanța constituită din:
Președinte: D. M. – judecător
V. B. – judecător
C. B. - judecător
D. L. – grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant B. N. G., domiciliat în municipiul C., .. 26, județul C., cu domiciliul procedural ales la Cabinetul de avocat Lacraru L. – P. N., ., . împotriva sentinței civile nr. 5636 din 04.11.2011 a Judecătoriei P. N., pronunțată în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-pârât M. P. N., cu sediul în P. N., ., nr. 6-8, județul N., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat L. L. pentru recurentul-reclamant B. N. G. și avocat T. A. (în substituire pentru domnul avocat T. V.) pentru intimatul M. P. N., lipsă fiind recurentul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la al doilea termen de judecată;
- procedura de citare este completă;
- obiectul cauzei revendicare imobiliară;
Avocat L. L., pentru recurentul-reclamant B. G., depune la dosar planul de situație a municipiului P. N. și o planșă foto. De asemenea, arată că înmânat un exemplar de pe aceste înscrisuri apărătorului intimatului-pârât.
Apărătorii prezenți arată că nu au de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Avocat L. L., pentru recurentul-reclamant B. G., arată că în anul 1992 reclamantul a formulat o acțiune în revendicare, cererea fiind admisă doar în parte, fără ca instanța să facă vreo referire cu privire la diferența de teren, respectiv fără a preciza care este motivul ce a dus la admiterea numai în parte a acțiunii. Consideră că cererea a fost admisă în parte întrucât pentru diferența de teren erau discuții în legătură cu edificarea de către municipalitate a anumitor lucrări. Totodată, arată că prin sentința civilă nr. 2345 din data de 06.05.2010 Judecătoria P. N. a respins ca inadmisibilă acțiunea, iar Tribunalul N. a admis recursul și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. Învederează că în rejudecare instanța a rămas în pronunțare asupra excepției autorității de lucru judecat invocată de pârât, și a apreciat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 Cod civil, întrucât între cauzele civile înregistrate la judecătorie există identitate de părți, obiect și cauză. Mai mult, din expertiza efectuată la fond rezultă că la fața locului s-a găsit o suprafață de 7491 m.p pe care expertul a delimitat-o și hașurat-o pe schiță, însă la data când a fost pusă în executare sentința reprezentanții primăriei municipiului P. N. au întocmit un proces-verbal realizându-se punerea în posesie pentru suprafața de 7200 m.p, în loc de 7491 m.p. Precizează că reclamantul a primit teren cu 291 m.p mai puțin și că potrivit procesului-verbal încheiat în anul 1993 s-a menționat că reclamantul a primit doar 7200 m.p teren, deoarece diferența făcea parte dintr-un anumit plan în vederea realizării unor lucrări publice, însă respectivele lucrări nu s-au mai realizat, iar terenul a rămas liber, nemaiexistând niciun motiv ca acesta să poată intra în patrimoniul reclamantului. Susține că în cauză nu există autoritate de lucru judecat.
Avocat T. A. (în substituire), pentru intimatul-pârât M. P. N., arată că prin sentința civilă nr._/1992 reclamantului i s-a lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 7491 m.p, fiind pus în posesie inițial cu 7200 m.p, însă prin procesul-verbal încheiat în anul 1993 a fost pus în posesie și cu diferența de 291 m.p. Consideră că în mod legal instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat, deoarece aceasta este incidentă în cauză, între părți existând o judecată anterioară, respectiv dosarul nr. 5544/1992. Susține că în anul 1992 reclamantul a formulat o acțiune în revendicare care cuprindea și suprafața din litigiu, iar dacă acesta se considera nemulțumit de soluția primarului dată prin dispoziția din 2003, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 trebuia să conteste în instanță, etapă procedurală pe care recurentul nu a parcurs-o. Mai mult, Înalta Curte de Casați și Justiție a statuat că: „dacă s-a hotărât într-o primă acțiune având ca obiect întregul unui lucru, există autoritate de lucru judecat”. Totodată, excepția autorității de lucru judecat este o excepție de fond, absolută, care nu poate fi unită cu fondul, cu atât mai mult cu cât, fiind o excepție de ordine publică face de prisos cercetarea fondului. Cu privire la diferența de 291 m.p, arată că reclamantul a fost pus în posesie și cu această suprafață prin procesul-verbal de punere în posesie nr._/2009. Susținerea că suprafața de 572 m.p ar fi liberă de construcții nu poate fi primită, întrucât acest teren conform planului cadastral este ocupat de rețele tehnic edilitare; fără cheltuieli de judecată
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNLUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 5636 din 04.11.2011 a Judecătoriei P. N., tribunalul constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 5636 din 04.11.2011 pronunțată de Judecătoria P. N. a fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât M. P. N. - prin P..
A fost respinsă, ca inadmisibilă, acțiunea civilă având ca obiect revendicare imobiliară formulată de reclamant B. G., în contradictoriu cu pârât M. P. N. - prin P..
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
P. cererea precizată, înregistrată la Judecătoria P. N. sub nr._ din 04 noiembrie 2009, reclamantul B. G. a chemat în judecată pe pârâta M. P. N., prin P., solicitând să se dispună obligarea acestuia să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 688 mp, situat în municipiul P. N., . (fostă V.), numărul 247, județul N., învecinat la N cu rest proprietate reclamant, la S cu drum acces, la V cu . și la E cu M. N. și T. V. (filele 2 - 4 și 23 dosar).
În motivarea cererii formulate, reclamantul B. G. a arătat că tatăl său, B. N., a avut în proprietate un teren situat în municipiul P. N., ., județul N., în suprafață de aproximativ 8.690 mp, că acest teren a fost expropriat în anul 1950, prin Decretul nr. 228/1950, că imobilul - construcție existent pe acest teren a fost demolat, terenul fiind folosit pentru edificarea unor depozite, și că în perioada 1989 - 1991 depozitele indicate au fost demolate iar terenul a rămas liber de construcții. Arată totodată reclamantul că în anul 1992 a formulat o acțiune în revendicare vizând terenul situat în municipiul P. N., . (fostă V.), numărul 247, județul N., care a fost admisă în parte, prin sentința civilă nr._/03 noiembrie 1992 a Judecătoriei P. N., doar pentru suprafața de 7.491 mp, deoarece au existat discuții cu privire la edificarea de către pârât a anumitor lucrări, conform planului de sistematizare, și că, prin procesul - verbal din data de 03 februarie 1993, a fost pus în posesia terenului, dar numai cu privire la suprafața de 7.200 mp. După apariția Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005, arată reclamantul, a solicitat retrocedarea diferenței de 1.199 mp teren, în natură, motivat de faptul că acest imobil nu a fost folosit de către municipiu potrivit vreunui plan de sistematizare, terenul fiind liber și nefolosit, procedură care nu a fost finalizată în sensul dorit de către acesta. Ulterior, acesta a formulat o nouă acțiune de revendicare care a fost respinsă ca inadmisibilă, fără a se intra în dezbaterea fondului, motivat de faptul că restituirea acestui teren, care a făcut obiectul unui decret de expropriere, nu poate fi solicitată pe calea dreptului comun, față de dispozițiile legii speciale, respectiv Legea nr. 10/2001. Reclamantul a mai arătat că, în condițiile jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Viasu și Flaimbat contra României), raportat la dispozițiile deciziei nr. 33/09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii, acțiunea în revendicare a devenit admisibilă, revenind instanței obligația de a verifica doar dacă admiterea acestei acțiuni ar aduce atingere unui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice. În acest sens, arată reclamantul, dovada că acest teren este liber de construcții o reprezintă și procesul-verbal nr._ din data de 15.09.2009, prin care a fost pus în posesie și cu privire la diferența de 291 mp teren obținuți prin sentința civilă nr._/03 noiembrie 1992 a Judecătoriei P. N..
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 480 și urm. din Codul civil, ale art. 109 - art. 329 alin. 3 Cod de procedură civilă, precum și pe dispozițiile art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În dovedirea cererii formulate, reclamantul B. G. a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri - Decretul de expropriere nr. 228/26 septembrie 1950; sentința civilă nr._/03 noiembrie 1992 a Judecătoriei P. N.; sentința civilă nr. 2095/27 mai 2004 a Judecătoriei P. N.; schița terenului revendicat; adresa nr._/1991 a Primăriei municipiului P. N. privind terenurile cu care figura B. N. în Registrul Agricol pe anii 1948 - 1951; adresa nr. 2991/21 martie 1988 a IJGCL P. N. privind despăgubirile cuvenite lui B. G. ca urmare a exproprierii unui teren aparținând acestuia situat în municipiul P. N., ., județul N.; proces verbal de predare - primire amplasament întocmit la data de 03 februarie 1993 între Consiliul Local al municipiului P. N. și B. G.; proces - verbal de revendicare întocmit la data de 03 februarie 1993 de către executor judecătoresc N. T. în dosar de executare nr. 136/1993 al Judecătoriei P. N.; certificatul său de naștere și cartea sa de identitate; adresa nr._/11 noiembrie 2005 a Primăriei municipiului P. N. (filele 5 - 17, 24 - 25 și 57 - 62 dosar).
Cererea formulată de reclamant B. G. a fost legal timbrată, conform prevederilor art. 3 lit. i din Legea nr. 146/1997 și ale art.3 din OG nr. 32/ 1995, cu suma de 960 lei taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în sumă de 3 lei (filele 22 și 56 dosar).
Pârâta, municipiul P. N., prin P., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii civile formulată de reclamant B. G., ca inadmisibilă. În motivarea cererii formulate pârâta a arătat că regimul juridic al terenurilor preluate abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost reglementat prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, și că acest act normativ prevede o procedură administrativă prealabilă care a fost urmată de către reclamant, prin notificarea înregistrată la executorul judecătoresc N. T. sub nr. 50/12.05.2003 și prin care acesta a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.490 mp, situat în municipiul P. N., . (fostă V.), numărul 247, județul N.. Arată totodată pârâta că prin Dispoziția nr. 682/11 iunie 2003 a Primarului municipiului P. N. s-a respins notificarea reclamantului ca fiind tardiv introdusă și că această dispoziție nu a fost contestată de către reclamant, în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
P. decizia nr. 53/04.06.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că doar persoanele care sunt exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care din motive independente de voința lor nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicarea (retrocedarea) bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat, cu bună - credință și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, de către chiriași. În aceste condiții, arată pârâtul, acțiunea în revendicare formulată de reclamantul B. G. este inadmisibilă în cazul de față, având în vedere faptul că acesta a ales a urma procedura prevăzută de legea specială, soluție conformă cu regula electa una via și cu principiul securității raporturilor juridice consacrat de jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu contra României).
În drept, pârâta municipiul P. N., prin P., a invocat prevederile art. 115-118 din Codul de procedură civilă.
În dovedirea susținerilor exprimate în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, pârâta municipiul P. N., prin P., a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri - adresa nr. 6820/29 septembrie 2005 a Instituției Prefectului Județului N. - Direcția Controlul Legalității Actelor și C. Administrativ; confirmare de primire corespondență; Dispoziția nr. 682/11 iunie 2003 emisă de Primarul municipiului P. N. și actele care au stat la baza emiterii acestei decizii; notificarea înregistrată la executorul judecătoresc N. T. sub nr. 50/12 mai 2003; certificatul de moștenitor nr. 871/25 octombrie 1976; adresa nr._/1991 a Primăriei municipiului P. N. privind terenurile cu care figura B. N. în Registrul Agricol pe anii 1948 - 1951; Decretul de expropriere nr. 228/26 septembrie 1950; sentința civilă nr._/03 noiembrie 1992 a Judecătoriei P. N.; proces verbal de predare - primire amplasament întocmit la data de 03 februarie 1993 între Consiliul Local al municipiului P. N. și B. G.; certificat de urbanism emis de Consiliul Local al municipiului P. N. sub nr. 51/04 februarie 1994; schițe teren (filele 29 - 50 dosar fond).
În temeiul dispozițiilor art. 167 alin. 1 și art. 168 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat, pentru părțile prezentei cauze civile, proba cu înscrisurile depuse de acestea la dosar.
P. sentința civilă nr. 2545/06 mai 2010 a Judecătoriei P. N., în considerarea deciziei nr. 53/04.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cum și a faptului că reclamantul a ales să urmeze procedura reglementată prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea civilă având ca obiect revendicare imobiliară formulată de reclamant B. G. în contradictoriu cu pârât M. P. N., prin P..
P. decizia civilă nr. 31/18 ianuarie 2011 a Tribunalului N. - Secția Civilă a fost admis recursul declarat de reclamant B. G. împotriva sentinței civile nr. 2545/06 mai 2010 a Judecătoriei P. N., hotărâre judecătorească ce a fost casată în totalitate, cauza fiind trimisă pentru rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost înregistrată în rejudecare la Judecătoria P. N. în data de 05 aprilie 2011.
În rejudecare, au fost citați reclamantul B. G. și pârâta M. P. N., prin P.. Reclamantul și pârâtul au fost reprezentați (asistați) de apărători aleși (delegații depuse la filele 9 - 10 dosar fond).
În rejudecare pârâta a formulat întâmpinare, formulând următoarele apărări cu privire la cererea formulată de reclamant B. G. (filele 15 - 18 dosar fond rejudecare):
- în temeiul art. 166 Cod procedură civilă a invocat excepția autorității de lucru judecat, dat fiind că prin sentința civilă nr._/03 noiembrie 1992 a Judecătoriei P. N., în cadrul unui proces civil purtat între aceleași părți, s-a decis cu putere de lucru judecat și asupra cererii ce face obiectul prezentei cauze civile;
- a invocat excepția inadmisibilității cererii formulată de reclamant B. G. - dat fiind că terenul revendicat de acesta face parte din domeniul public al municipiului P. N., fiind deci insesizabil, imprescriptibil și inalienabil (excepție apreciată de către instanță ca reprezentând, în fapt, o apărare cu privire la fondul cauzei, motiv pentru care nu a fost pusă în discuția părților distinct de fondul cauzei).
- pe fondul cauzei trebuie clarificat dacă terenul revendicat este afectat de rețele tehnico - edilitare și, implicit, dacă este posibilă restituirea acestuia în natură;
- trebuie de examinat dacă nu se impune citarea în cauză a persoanelor ce dețin terenuri învecinate cu cel revendicat de către reclamant B. G., deoarece singura cale de acces la terenurile acestora pare să fi de pe terenul revendicat de reclamantul menționat;
În dovedirea susținerilor exprimate în cuprinsul întâmpinării formulate în cauză, pârâtul municipiul P. N., prin P., a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, următoarele înscrisuri - Decretul de expropriere nr. 228/26 septembrie 1950; proces verbal de predare - primire amplasament nr._/ 15 septembrie 2009 întocmit Primarul municipiului P. N. și mandatarul reclamantului B. G.; HG nr. 1.365/2001 privind atestarea domeniului public al județul N., precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul N.; Hotărârea nr. 211/ 27 mai 2010 a Consiliului Local al municipiului P. N. privind aprobarea Nomenclatorului străzilor din municipiul P. N.; schițe teren (filele 19 - 30 dosar fond rejudecare).
Excepția autorității de lucru judecat, invocată de către pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, a fost pusă în discuția părților în ședința publică de la 28 octombrie 2011.
Instanța, analizând excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâta în raport de înscrisurile depuse la dosar și de susținerile părților, reține următoarele;
- prin Decretul nr. 228/1950, depus în copie la fila 5 dosar fond, a fost expropriată suprafața de 8.690 m.p. teren situat în intravilan municipiul P. N., ., județul N., aparținând lui B. N.. P. cererea înregistrată la Judecătoria P. N. sub nr. 5544/1992 reclamantul B. G., în calitate de unic moștenitor al lui B. N., a chemat în judecată Primăria municipiului P. N., prin reprezentanți legali, pentru revendicarea terenului în suprafață de 8.690 m.p. situat în municipiul P. N., ., ce a aparținut tatălui său și care a fost expropriat prin Decretul nr. 228/1950. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 480 și următoarele din Codul civil. P. sentința civilă nr._/03 noiembrie 1992 a Judecătoriei P. N. (definitivă prin nerecurare), pronunțată în dosar nr. 5544/1992 al aceleiași instanțe, depusă în copie la fila 9 dosar fond, pe baza probelor administrate în cauză, a fost admisă în parte acțiunea civilă pentru revendicare formulată de reclamant B. G. împotriva Primăriei municipiului P. N., prin reprezentanți legali, fiind obligată pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate suprafața de 7.491 m.p. situat în municipiul P. N., învecinat cu Calea Ferată Bacău - P. N. și . implicit respinsă cererea formulată de reclamant pentru diferența de 1.199 m.p.). Reclamantul a fost pus în posesie pe suprafața de 7.491 m.p. teren la data de 03 februarie 1993 și la data de 15 septembrie 2009, conform proceselor verbale de predare - primire amplasament depuse la fila 10 dosar fond, respectiv la fila 24 dosar fond rejudecare. P. cererea ce face obiectul prezentei cauze civile reclamantul B. G. solicită obligarea municipiului P. N., prin P., să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 688 mp, situat în municipiul P. N., . (fostă V.), numărul 247, județul N., teren care, potrivit chiar susținerilor reclamantului, face parte din suprafața de 8.690 m.p. teren expropriată prin Decretul nr. 228/1950 de la tatăl său, B. N.. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 480 și următoarele din Codul civil.
- potrivit prevederilor art. 1201 cod civil - este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele, și în contra lor, în aceeași calitate. Rezultă, potrivit prevederilor legale enunțate, că excepția puterii de lucru judecat presupune existența a două cauze, ce se caracterizează printr-o triplă identitate - de obiect (în sensul atât de pretenție formulată, cât și drept subiectiv invocat), de părți și de cauză (definită ca fiind fundamentul raportului juridic dedus judecății).
- potrivit prevederilor art. 166 Cod procedură civilă - excepția puterii de lucru judecat se poate ridica de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.
Având în vedere toate cele expuse, instanța reține că între cauzele civile înregistrate la Judecătoria P. N. sub nr. 5544/1992, respectiv sub nr._, există identitate de părți, obiect și cauză, motiv pentru care a dispus admitere excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât M. P. N. - prin P., și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea civilă având ca obiect revendicare imobiliară formulată de reclamant B. G. în contradictoriu cu pârâtul menționat.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamantul B. G., acesta solicitând să se dispună casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea recursului declarat, reclamantul invocă următoarele aspecte de fapt și de drept:
P. cererea introductivă, a arătat că tatăl meu (B. N.) a avut în proprietate un teren situat în P. N., ., în suprafață de aproximativ 8.700 m.p. (mai exact, 8690 m.p.).
Acest teren a fost expropriat în anul 1950 prin Decretul nr. 228, de către Statul roman prin Ministerul Comerțului Interior, spre a fi dat în folosința întreprinderii comerciale de stat ,,Alimentara”.
Construcția ce se afla pe terenul respectiv a fost demolată, iar suprafața a fost folosită pentru edificarea unor depozite.
În perioada 1989 - 1991 depozitele respective au fost demolate și construite altele, în afara orașului.
Terenul a rămas, astfel, liber de construcții și în nefolosință.
În anul 1992 a formulat o acțiune în revendicare, cererea fiind admisă doar în parte, pentru suprafața de 7491 m.p., prin sentința_ din 03.11.1992 (ds. 5544/1992 al Judecătoriei P. N.).
P. Procesul verbal din 03.02.1993 a reintrat în posesia terenului, dar numai cu privire la suprafața de 7200 m.p.
Cererea a fost admisă în parte întrucât pentru diferența de teren erau discuții în legătură cu edificarea de către municipalitate a anumitor lucrări (conform planului de sistematizare). Acesta a fost și motivul pentru care din cei 7491 m.p. retrocedați prin hotărâre, a fost de acord - așa cum se menționează, de altfel, în cuprinsul procesului verbal de predare-primire amplasament - să i se restituie 7.200 mp (mai puțin cu 291 m.p.).
După apariția Legii 10/2001 și 247/2005 a solicitat retrocedarea diferenței de 1199 m.p., în natură, motivat de faptul că acesta nu a fost folosit de către municipalitate, potrivit vreunui plan de sistematizare, terenul fiind liber și nefolosit, întrucât procedura nu a fost finalizată conform cererii sale - notificarea fiind respinsă ca tardiv formulată, s-a adresat din nou Judecătoriei P. N. cu o acțiune în revendicare. Aceasta a fost respinsa ca inadmisibilă, fără a se intra în dezbaterea fondului, motivat de faptul că atât timp cât terenul a făcut obiectul unui decret de expropriere, restituirea lui nu se poate solicita si nici realiza pe calea dreptului comun, existând o lege specială în acest sens (Legea 10/2001).
Așa cum se arată și în cuprinsul hotărârii atacate, inițial Judecătoria P. N. a respins ca inadmisibilă acțiunea, prin sentința civila 2545 din 06.05.2010 Tribunalul N. a admis recursul și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, instanța de fond a rămas în pronunțare asupra excepției invocată de către parata, respectiv a autorității de lucru judecat, dat fiind faptul ca prin sentința civilă nr._ din 03.11.1992 s-a decis deja asupra cererii ce face obiectul prezentei cauze. Astfel, la acea data instanța a admis în parte acțiunea în revendicare formulată cu privire însă la același teren de 8.690 m.p. situat in P. N., .> P. urmare, instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 Cod civil întrucât ,,între cauzele civile înregistrate la Judecătoria P. N. sub nr. 5544/1992, respectiv sub nr._ există identitate de părți, obiect și cauză, motiv pentru care admite excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul M. P. N. – prin primar.
Arată recurentul că hotărârea este greșită, pentru ce le expune în continuare și, pe cale de consecință, solicită sa casarea hotărârii și trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe.
În primul rând, Judecătoria P. N. a fost învestită cu rejudecarea cauzei prin decizia Tribunalului, în limitele de casare impuse de aceasta.
Astfel, instanța de recurs a dispus ca în rejudecare să se administreze proba cu expertiză tehnică de specialitate topo, pentru a se verifica susținerile părților cu privire la fața locului.
Este adevărat ca excepția invocată - și în măsura în care este întemeiată – face de prisos certarea asupra fondului.
Chiar prin concluziile din ședința publică a solicitat – în vederea justei soluționări a excepției invocate - unirea acesteia cu fondul cauzai, pentru ca instanța să se poată pronunța după administrarea probei cu expertiza la care, de altfel a făcut trimitere și instanța de recurs.
Pe de alta parte, apreciază că în speță nu se poate retine o autoritate de lucru judecat în adevărata accepțiune a termenului ce definește excepția respectivă. În acest sens arată că în anul 1992 instanța a admis în parte acțiunea, dar fără să facă nicio referire - strict juridic - cu privire la diferența de teren, respectiv care este motivul ce a dus la admiterea numai în parte. În considerente, Judecătoria P. N. a reținut că din suprafața totală revendicată, 270 m.p. sunt intrați legal în domeniul public, implicit rezultând că bunurile aparținând acestui domeniu nu pot fi revendicate (fiind imprescriptibile și insesizabile)
Mai departe, se arata că ,,scăzând aceasta suprafață din restul suprafeței expertul a găsit pe teren suprafața de 7491 m.p pe care a delimitat-o și hașurat-o pe schiță”.
Fără o altă motivare față de cele de mai sus, instanța a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 7491 mp.
Mai mult decât atât, la data la care a fost pusă în executare sentința reprezentanții Municipiului au întocmit un proces-verbal (din 03.02.1993) și s-a realizat punerea în posesie pentru suprafața de 7200 (în loc de 7.491, potrivit dispozitivului) cu următoarele mențiuni: ,,Văzând planul de situație întocmit de Serviciul Urbanism Sistematizare - cadastru din care rezultă că suprafața de 7200 m.p. ….teren ce este liber de construcții și care nu afectează construcția blocului T.1 și schimbul de teren cu U.M. efectuate în vederea modernizării intersecției.
Procedează azi data de mai sus la predarea către cet. B. G. domiciliat….a suprafeței de 7.200 mp. pe care o accepta din proprie inițiativă fără a mai solicita și diferența până la 7491 mp. primită în sentința civilă.” (s.n.)
Acest document arata atât motivul pentru care a primit prin hotărâre doar 7.491 mp. (“găsiți” de către expert - în fapt, liberi, neafectați de vreun plan de sistematizare) și pentru care a fost de acord în final cu cei 7.200 mp., la data punerii în posesie. Așa se explică și de ce nu a formulat nici obiecțiuni la raportul de expertiză și nici nu a declarat recurs împotriva sentinței prin care acțiunea sa fusese admisă doar în parte.
Mai mult decât atât, tot în dovedirea susținerilor sale că terenul nu a mai fost folosit pentru respectivul plan, a arătat că, la cererea sa, în anul 2009 - prin procesul verbal cu nr._ din 15 septembrie - i-au fost restituiți cei 291 m.p. (diferența din sentința pronunțată în 1992), ,,în continuarea amplasamentului predat în 1993).
Chiar de la începutul acestui proces a arătat că a solicitat ulterior diferența de teren (inițial prin notificare la Legea 10/2001 și apoi prin acțiune în revendicare), motivat de faptul ca suprafața făcea parte dintr-un anumit plan - realizarea unor lucrări publice (prin procesul verbal din 1993 se confirmă acest aspect și precizează ce anume era prevăzut a se realiza).
Motivul pentru care a solicitat restituirea a fost acela că respectivele lucrări nu s-au mai realizat și că terenul a rămas liber, nemaiexistând niciun motiv pentru care să nu se poată întoarce în patrimoniul său.
Față toate aceste aspecte și interpretând înscrisurile menționate, recurentul apreciază că prin sentința din anul 1992 instanța a admis în parte acțiunea pentru faptul că expertul a identificat ca fiind liberă suprafața de 7491 mp (în fapt și mai puțin, respectiv 7.200 m.p) nu pentru că restul până la 8.640 mp. nu ar fi existat efectiv.
P. urmare, rezultă că în anul 1992, Judecătoria P. N. nu s-a pronunțat cu privire la diferența de suprafață (fie în sensul că, așa cum a menționat mai sus, terenul nu ar fi existat efectiv, fie în sensul că nu ar fi făcut dovada dreptului său. Aceasta echivalează cu faptul ca nu se poate reține astăzi o autoritate de lucru privire la această diferență.
Intimata –pârâta M. P. N., reprezentat prin P. G. Ș., a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea reclamantului-recurent la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:
În mod corect și legal instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat, deoarece aceasta este incidentă în cauză, între părți existând o judecată anterioară, în dosarul nr. 5544//1992 al Judecătoriei P. N., fiind soluționat prin sentința civilă nr._/1992, litigiul având aceleași părți, același obiect și aceeași cauza, tocmai cerințele care sunt necesare pentru a opera autoritatea de lucru judecat.
Autoritatea de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasa odată tranșata de instanță să nu mai poată fi adusă înaintea judecații, iar pe de altă parte ca, ceea ce a stabilit o prima instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare, pentru că daca s-ar permite acest lucru, partea împotriva căreia s-a dat hotărârea ar putea oricând să introducă o nouă cerere de chemare în judecată, cu privire la cauza pentru care se declară nemulțumită, tergiversând în acest sens întregul sistem.
Acest lucru este incident și în cazul de față, deoarece partea nemulțumită de o hotărâre a instanței care a devenit definitivă și irevocabilă, introduce o nouă acțiune, cu același obiect și împotriva aceleiași părți, solicitând și suprafața din terenul care nu i-a fost acordat în procesul anterior, or acest lucru este inadmisibil, însăși instanța supremă statuând în acest sens: „ dacă s-a hotărât într-o primă acțiune având ca obiect întregul unui lucru, există autoritate de lucru judecat în cea de-a doua având ca obiect o parte din lucru (pars est in toto)”.
În ceea ce privește susținerile intimatului în privința excepției invocate de intimat, menționează faptul că excepția autorității de lucru judecat este o excepție de fond, absolută, care în niciun caz nu poate fi unită cu fondul, cu atât mai mult cu cât, fiind o excepție de ordine publică face de prisos cercetarea fondului.
De asemenea, intimatul susține că această excepție nu este o autoritate de lucru judecat în adevăratul sens al cuvântului, însa din moment ce în cauză sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru a opera excepția autorității de lucru judecat, această susținere nu are niciun temei legal.
Mai mult decât atât, și Curtea Europeana a statuat faptul că, unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care implică, între altele, ca soluția definitivă dată de instanțe cu privire la orice litigiu să nu mai fie repusă în cauză (cauza Brumarescu contra României), în cauză operand aspectul negativ al puterii lucrului judecat.
De asemenea, chiar dacă în opinia instanței (existând însă și o opinie contrară) recursul este fondat, iar deciziile acesteia au caracter obligatoriu pentru părți, autoritatea de lucru de judecat este o excepție de ordine publică care poate fi invocată în orice fază a procesului, fiind invocată de pârâtă doar în rejudecare, aceasta are prioritate, or, instanța de recurs a admis recursul formulat de intimat - fără însa ca această excepție să fie invocată nici de părți, nici de instanță în prima judecată, intimata solicitând în continuare menținerea sentinței civile recurate în care a fost admisă excepția autorității de lucru judecat - deoarece sentința este legală și temeinică.
Un alt aspect care trebuie analizat este și cel privitor la concursul dintre legea generală și legea specială, astfel în privința revendicării imobiliare pe dreptul comun, consideră în continuare că aceasta este inadmisibilă - achiesând la opinia separată în sensul respingerii recursului, din moment ce părțile au uzitat deja de calea revendicării din legea specială, iar faptul că partea a introdus o noua cerere care are același obiect ca și cererea anterioara prin care a fost deja soluționată cauza, rezultă faptul că pentru suprafața de teren pe care partea o revendică, partea să se folosească tot de prevederile legii speciale, în speță Legea nr. 10/2001.
Tot în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție care a prevăzut faptul că concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
De asemenea, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Aceasta prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt de proprietate ori securității raporturilor juridice.
A statuat de asemenea instanța supremă că, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 Cod civil, și cu atât mai mult persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare, având în vedere regula “electa una via”, precum și principiul securității juridice consacrat în jurisprudența C.E.D.O.
În cauză, intimatul a parcurs faza administrativă, dosarul fiind soluționat în acest sens, părții fiindu-i respinsă notificarea la Legea 10/2001 ca fiind tardiv introdusă, reclamantul fiind în culpă atât pentru că nu a formulat notificarea la Legea 10/2001 în termenul procedural, în plus el neatacând în termen la instanța competentă această decizie de respingere - așa încât nu poate cere acum instanței să legitimeze lipsa lui de diligență și să solicite (a câta oara și prin a câta cale?) acest teren.
În atare condiții, în cauză este aplicabilă Decizia 33/2008, obligatorie potrivit art. 329, alin.(3) Cod procedura civilă, conform căreia «concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială».
În același sens sunt și prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, care prevede că ,,Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație”.
Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, astfel că, după . acestui act normativ, dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în aceasta situație.
Astfel, reclamantul a uzat de legea specială, a primit o soluție în faza administrativă de soluționare, și-a însușit această soluție și din acest motiv, acțiunea formulată pe dreptul comun, după ce a uzat de legea specială, nu poate fi considerată decât inadmisibilă, cu atât mai mult cu cât anterior Legii 10/2001 a parcurs și calea dreptului comun, în realitate reclamantul-recurent aflându-se acum la a treia cale prin care solicita exact ceea ce a solicitat în dosarul nr. 544/1992, apoi a uzat de prevederile legii 10/2001, pentru că acum să se întoarcă iarăși la dreptul comun.
În mod legitim se întreabă intimatul de câte căi va mai uza reclamantul – recurent pentru revendicarea terenului în litigiu.
În ceea ce privește fondul cauzei, prin decretul nr. 226/1950, autorului reclamantului, B. N. i-a fost expropriată suprafața de 8690 mp, situați în ..
P. decretul nr. 279/20.11.1987 a fost expropriată de la reclamant suprafața de 270 mp - suprafață de teren care face parte din cei 8690 mp, însă pe aceasta suprafață B. G. avea casa, așa încât a fost nevoie de un nou decret de expropriere pentru terenul unde se afla casa acestuia, în zonă fiind demolate construcțiile și împrejurimile, fiind realizate și artere de circulație.
P. sentința civila nr._/1992, reclamantului i se lăsa în deplina proprietate și liniștită posesie suprafața de 7491 mp - din cei 8690 mp - fiind pus în posesie inițial cu 7200 mp prin procesul verbal de punere în posesie din 03.02.1993, apoi fiind pus în posesie și cu diferența de 291 mp prin procesul-verbal de punere în posesie_/2009 (conform extrasului de plan cadastral anexat).
Singura suprafață de teren rămasă, conform planului cadastral și calculelor Compartimentului cadastru este cea de 572 mp, teren care este ocupat de rețele tehnic - edilitare și care, făcând parte din ., este singura cale de acces către proprietățile T. V., M. N. și . (teren colorat cu verde pe schița cadastrala).
Astfel, acest teren de 572 mp este afectat în subteran și suprateran de rețele tehnico-edilitare (conducte de gaz metan către Stația de reglare-măsurare limitrofa, rețea curent către Postul Trafo 247 limitrof, telefonie, rețea apă - canal către blocurile T1, T8, incinta . și proprietățile particulare din zonă). De asemenea, terenul asigură singurul acces la proprietatea ., T. V., M. N..
Analizând recursul declarat de reclamant, în raport de motivele invocate, dar și sub toate aspectele în condițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul reține că este întemeiat pentru următoarele considerente:
Inițial Judecătoria P. N. a respins ca inadmisibilă acțiunea în revendicare dedusa judecații în aceasta cauza, prin sentința civila 2545 din 06.05.2010, iar prin decizia civila nr. 31/RC din 18.01.2011 a Tribunalului N. a fost admis recursul reclamantului B. N. G. și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În rejudecare, instanța de fond a rămas în pronunțare asupra excepției invocată de către pârâta M. P. N., reprezentat prin P., respectiv a autorității de lucru judecat, reținând faptul ca prin sentința civilă nr._ din 03.11.1992 s-a decis deja asupra cererii ce face obiectul prezentei cauze. Astfel, la acea data instanța a admis în parte acțiunea în revendicare formulată cu privire însă la același teren de 8.690 m.p. situat in P. N., .> Astfel, instanța de fond a apreciat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 Cod civil întrucât ,,între cauzele civile înregistrate la Judecătoria P. N. sub nr. 5544/1992, respectiv sub nr._ există identitate de părți, obiect și cauză, motiv pentru care se impune admiterea excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâta M. P. N. – prin primar.
Insa, analizând asupra excepției, instanța de fond a omis sa retina ca nu a fost sesizata prin cererea introductiva de instanța, respectiv prin acțiunea civila având ca obiect revendicare imobiliara formulata de reclamantul B. N. G., ci a fost învestită cu rejudecarea cauzei prin decizia civila nr. 31/RC din 18.01.2011 a Tribunalului N., în limitele de casare impuse de aceasta.
Astfel, instanța de recurs a dispus ca în rejudecare să se administreze proba cu expertiză tehnică de specialitate topo, pentru a se verifica susținerile părților cu privire la situația locului, iar conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedura civila, in caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesitații administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
In aceste condiții, în mod întemeiat recurentul – reclamanta a solicitat în fata instanței de fond, chiar în vederea justei soluționări a excepției invocate, unirea acesteia cu fondul cauzei, pentru ca instanța să se poată pronunța asupra acesteia după administrarea probei cu expertiza cu privire la care s-a dispus prin decizia de casare cu trimitere, „pentru determinarea întinderii suprafeței revendicate, a împrejurării daca aceasta este libera de construcție ori lucrări de utilitate publica, cu identificarea concomitenta a eventualelor altor drepturi de proprietate concurente a cărei dobândire este de principiul bunei credințe”. Ori, procedând la soluționarea directa a procesului pe baza admiterii excepției autorității de lucru judecat, instanța de fond a încălcat în mod vădit îndrumările cu caracter obligatoriu stabilite pentru rejudecarea cauzei prin decizia de casare cu trimitere.
De asemenea, si în privința elementelor de identitate ce trebuie stabilite pentru existenta autoritații de lucru judecat instanța nu a observat din susținerile reclamantului, afirmate in cadrul disponibilității părții în procesul civil, ca acesta „a solicitat ulterior diferența de teren (inițial prin notificare la Legea 10/2001 și apoi prin acțiune în revendicare), motivat de faptul ca suprafața făcea parte dintr-un anumit plan - realizarea unor lucrări publice (prin procesul verbal din 1993 se confirmă acest aspect și precizează ce anume era prevăzut a se realiza)” .
In același timp, reclamantul a invocat ca motivul pentru care a solicitat restituirea diferenței de teren în suprafață de 688 m.p. a fost acela că respectivele lucrări nu s-au mai realizat și că terenul a rămas liber, nemaiexistând niciun impediment pentru care terenul să nu se poată întoarce în patrimoniul său.
Ori, acestea constituie elemente clare din care rezulta ca reclamantul pretinde ca situația juridica a terenului revendicat este radical diferita decât cea avuta in vedere la data pronunțării sentinței civile nr._ din 03.11.1992 s-a decis deja asupra cererii ce face obiectul prezentei cauze. Astfel, la acea data instanța a admis în parte acțiunea în revendicare formulată cu privire însă la același teren de 8.690 m.p. situat in P. N., . instanța a admis în parte acțiunea în revendicare formulată de către reclamantul-recurent cu privire la același teren de 8.690 m.p. situat in P. N., . retine ca atât doctrina, cat si practica judiciara in mod unanim fac distincție neta între temeiul juridic abstract si temeiul juridic concret al cauzei, ca element de identitate necesar în stabilirea autorității de lucru judecat, este evident ca acțiunea în revendicare dedusa judecații în acest dosar are un temei juridic distinct, invocându-se o alta situație juridica a terenului decât cea avuta în vedere prin sentința civila nr._ din 03.11.1992, când a fost admisa în parte acțiunea.
Cel puțin pana la administrarea probelor necesare pentru stabilirea situației juridice si de fapt actuala a terenului revendicat în aceasta cauza, instanța de fond nu putea statua asupra temeiniciei excepției invocate, si în mod subsecvent asupra fondului, decât încălcând în mod clar îndrumările cu caracter obligatoriu stabilite prin decizia de casare cu trimitere.
De asemenea, tribunalul retine si o contradicție esențiala existenta în dispozitivul sentinței atacate, în sensul ca se admite excepția autorității de lucru judecat si, prin consecința, se respinge ca inadmisibilă acțiunea în revendicare formulata de reclamantul B. G., deci pentru o alta excepție a inadmisibilității care nu a fost dezbătuta în faza de rejudecare si care a fost constata ca fiind nelegal reținuta prin sentința civila nr. 2545 din 06.05.2010 a Judecătoriei P. N., motiv pentru care s-a si dispus casarea acestei sentințe cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
In consecința, se constata ca litigiul de fata a fost soluționat în sensul ca s-a respins acțiunea în revendicare a recurentului – reclamant B. G., pe temeiul excepției autoritarii de lucru judecat reținute în mod nelegal de către instanța de fond, care nu a cercetat cauza în fond, făcând numai verificări în limitele acestei excepții, astfel ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod procedura civila se va admite recursul reclamantului B. G., se va casa sentința civila nr. 5636 din 04.11. 2011 pronunțată de Judecătoria P. N. si se va trimite cauza spre rejudecare la aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B. G., domiciliat în municipiul C., .. 26, județul C., cu domiciliul procedural ales la Cabinetul de avocat Lacraru L. – P. N., ., ., județul N. în contradictoriu cu intimatul M. P. N. cu sediul în P. N., ., nr. 6-8, județul N. și în consecință:
Casează sentința civilă nr. 5636 din 04.11.2011 pronunțată de Judecătoria P. N. și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.06.2012.
Președinte, Judecători, Grefier,
D. M. V. B. D. L.
Pentru judecător aflat în C.O. semnează Pentru grefier aflat în C.O. semnează
vicepreședintele tribunalului locțiitor grefier șef secție
C. B.
Pentru judecător aflat în C.O. semnează
vicepreședintele tribunalului
Red./ și Tehnored/D.Mitriofan/31.08.2012
Tehnored/R.L./06.09.2012
Fond/Amaza M.
Ex.2
DOSAR NR. din_ | |
În răspuns vă rugăm să menționați numărul dosarului și termenul de judecată | |
C Ă T R E,
JUDECĂTORIA P. N.
Vă înaintăm alăturat dosarul nr._ al Tribunalului N., în care s-a pronunțat decizia civilă nr.599/RC/20.06.2012, prin care s-a dispus casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Dosarul conține file, având atașat dosarul nr.8658/2009.
Președinte, Grefier,
D. M. D. L.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 678/2012. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 624/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
