Pretenţii. Decizia nr. 197/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 197/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 08-10-2012 în dosarul nr. 197/AC
Dosar nr._
pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 197/AC
Ședința publică din data de 08.10.2012
Instanța constituită din:
Președinte: | - D. S. | - judecător |
- V. B. | - judecător | |
- E. H. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de reclamanții G. V., domiciliat în municipiul P. N., .. 47, ., județul N., C. A., M. G., R. E., V. M., A. G., Z. I., A. G., toți cu domiciliul procedural ales în municipiul P. N., .. 47, ., P. N. – C. – moștenitorul defunctei P. A., domiciliat în municipiul P. N., ., ., județul N., A. V. – moștenitorul defunctei A. A., domiciliat în municipiul P. N., ., județul N. și pârâtul P. C., cu domiciliul în municipiul P. N., .. C3, ., împotriva sentinței civile nr. 6492 din 07.12.2011, pronunțată de Judecătoria P. N., în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție M. P. N. – reprezentat prin P..
Dezbaterile, asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2012, prezența și susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie și în care s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 6492 pronunțată la 07.12.2011 de Judecătoria P. N., s-a admis acțiunea în pretenții precizatặ de reclamantii G. V. C. A., M. G., R. E., V. M., A. G., Z. I., A. G., P. N.-C. - moștenitorul defunctei P. A. și A. V. – moștenitorul defunctei A. A. în contradictoriu cu pârâtul P. C..
A fost obligat pậrậtul P. C. sặ achite reclamanților suma de 111.643 lei cu titlu de despặgubiri, a fost respinsă cererea reclamanților de instituire a unui drept de retenție asupra constructiilor cu destinatie de garaj, ca nefondatặ.
S-a respins ca nefondată cererea reclamanților G. V. C. A., M. G., R. E., V. M., A. G., Z. I., A. G., P. N.-C. - moștenitorul defunctei P. A. și A. V. – moștenitorul defunctei A. A. de chemare în garanție a Municipiului P. N., cererea reconvenționalặ formulatặ de pậratul P. C. în contradictoriu cu reclamanții și cererea reclamanților de restituire a taxei de timbru.
A fost obligat pậrậtul P. C. la plata cặtre reclamanți a sumei de 3105,16 lei, proporționalặ cu petitul admis și precizat.
S-a respins cererea pậrậtului-reclamant de obligare a reclamanților-pậrậți la plata cheltuielilor de judecatặ și s-a luat act cặ nu s-a formulat cerere privitoare la cheltuieli de judecatặ de cặtre chematul în garanție.
Pentru soluționarea cauzei, instanța de fond a reținută că, reclamanții au edificat, în baza autorizațiilor de construcție, începând cu anul 1969, un nr. de 10 garaje situate în P. N., pe .. A1 (45), A2 (49) si B (47), achiziționate ulterior în temeiul Legii 9/1968.
Acest temei de drept prevedea că terenurile proprietate a statului pe care se edificau construcții ca ale reclamanților, se atribuiau în folosință veșnică acestora (art. 35), dispoziție reluată expres și în decizia 109/18.06.1968 a Consiliului Popular N., prin care se atribuia în folosință veșnică suprafața de 550mp aferentă fiecărui . privată pe care urmau a fi edificate construcții. După apariția Legii 18/1991, reclamanții au formulat cerere de constituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren aferente construcțiilor și au obținut titluri de proprietate pe fiecare cotă parte aferentă celor 16 apartamente din cele 3 blocuri identificate anterior.
Toate construcțiile cu destinația de garaj au fost recepționate prin procese verbale și înscrise în cartea funciară și în rolul fiscal al fiecăruia dintre reclamanți, aceștia achitând astfel impozitele aferente.
În privința valorii acestor construcții, expertul desemnat în cauză a concluzionat în mod convingător, prin concluziile sale din raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții, că valorează suma de 111.643 lei.
Pârâtul P. C., în anul 2001, în calitate de moștenitor legal al persoanelor îndreptățite conform Legii 10/2001, a formulat o notificare prin care a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de teren ce aparținuse autorilor săi, P. C. și V. M., notificare soluționată favorabil prin dispoziția nr.1937/17.10.2005, de restituire în natură a suprafeței de teren de 687mp situat in P. N., suprafață pe care se situau și se situează în continuare construcțiile reclamanților.
Reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr.1937/2005, acțiune ce a format obiectul dosarului civil nr.1443/2006 (nr. nou_ ), în care pârâtul P. C. a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat revendicarea suprafeței de 153mp (pe care sunt edificate construcțiile reclamanților pendente) și desființarea acestor construcții.
P. sentința civilă nr. 1876/07.05.2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1554/RC/27.11.2007, s-a respins cererea de constatare a nulității absolute principale a dispoziției de restituire și s-a admis în parte cererea reconvențională, în ceea ce privește revendicarea, fiind respins petitul privitor la ridicarea construcțiilor, iar prin sentința civilă nr. 1415/30.03.2009, irevocabilă, pronunțată de Judecătoria P. N. in dosarul nr._, s-a admis acțiunea reclamanților de constatare a calității acestora de proprietariai garajelor edificate.
Reclamantii au fost constructori de bună credintă, asa încật orice discuții legate de modalitatea în care s-au obtinut si exploatat autorizatiile de constructie sunt neavenite, aducậnd atingere autoritătii lucrului judecat.
Cu privire la instituire a dreptului de retenție, drept de garanție real și imperfect, așa cum au arătat și reclamanții, instanța apreciază că este nefondată, devreme ce din ipoteza formulată chiar de reclamanți prin cererea introductivă, dar și din înscrisurile depuse în cauză, a reieșit neîndoielnic faptul că aceștia nu mai au posesia garajelor. Or, dreptul real de garanție presupune obligatoriu deținerea (chiar precară) a lucrului. Reclamanții nu au probat prin nici un mijloc de probă împrejurarea că ar fi reintrat, pe parcursul procesului pendente, în mod efectiv, în posesia garajelor.
Cererea de chemare în garanție a fost formulată de reclamanți pentru ca despăgubirile la care s-au considerat îndrituiți să fie efectiv suportate de autoritatea locală din culpa reprezentanților cărora s-au ocazionat neînțelegerile dintre părți. Astfel, Primarul mun. P. N. este și cel care a emis autorizațiile de construcții pentru reclamanți dar și cel care a restituit apoi terenul de sub aceste construcții, în natură, persoanei îndreptățite, alta decât constructorii.
Emitentul actelor administrative pe care își fundamentează drepturile atât reclamanții cât și pârâtul este mun. P. N., prin diferiții săi reprezentanți legali sau convenționali. Nu mai puțin adevărat însă că toate aceste acte emise de autoritatea locală au făcut obiectul controlului judecătoresc, iar instanțele de judecată, prin sentințele irevocabile menționate anterior, au atestat atât legalitatea emiterii dispoziției de restituire în temeiul Legii 10/2001, cât și regularitatea emiterii autorizațiilor de construcție, excluzându-se astfel orice culpă a reprezentanților chematului în garanție în emiterea acestor acte administrative.
Situația în care se află părțile este una atipică și care a dat naștere numeroaselor litigii dintre acestea, însă reprezentanții mun. P. N. au respectat dispozițiile legale în vigoare la data emiterii fiecăruia dintre acte, eventuala necorelare legislativă a acestor dispoziții neputând fi imputată chematului în garanție din cauza de față.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată și precizată de pârâtul P. C., prin care a solicitat constatarea nulității absolute a înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra garajelor, cu consecința radierii acestui drept, s-a reținut că, având în vedere și considerentele ce preced prin care s-a statuat încă odată asupra dreptului de proprietate al reclamanților, recunoscut prin hotărâre judecătorească, că intabularea acestui drept a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale, în cauză neînvederându-se alte cauze de nulitate absolută a înscrierii.
Reclamanții au declarat apel împotriva sentinței civile pe care o consideră netemeinică și nelegală, arătând în motivare că sunt prejudiciați prin restituirea către pârât a suprafeței de 687 mp în baza Legii nr. 10/2001 republicată, deoarece terenul restituit nu se află în totalitate pe vechiul amplasament, parte din acesta fiind ocupat de 10 garaje, iar pe acest teren se află singura cale de acces cu mijloace de transport spre blocurile în care locuiesc. Mai arată că ridicarea fiecărui garaj s-a făcut legal, în urma eliberării autorizației de construire, astfel că dispoziția nr. 1937/2005 prin care Primarul municipiului P. N. a restituit pârâtului suprafața de teren ocupată de aceste construcții este abuzivă și că, pe baza unor avize formale, pârâtul a obținut autorizația de construire pentru împrejmuirea cu gard a suprafeței de 534 mp teren și a împrejmuit întreaga suprafață de 687 mp fără respectarea autorizației.
Față de cele expuse anterior, apelanții apreciază că sentința atacată nu este temeinică, întrucât, deși instanța a constatat că în cauză este vorba de un proprietar al terenului și proprietarii garajelor, nu a interpretat corect probele administrate, și drept urmare, a stabilit un cuantum modic al despăgubirilor, care nici nu au fost reactualizate la data efectuării plății așa cum s-a cerut.
Cu privire la cererea de instituire a unui drept de retenție asupra garajelor, arată că instanța a reținut în mod greșit că ei nu se află în posesia garajelor, câtă vreme, pe cale de ordonanță președințială, pârâtul a fost obligat să le permită accesul spre garaje.
Cu privire la cererea de chemare în garanție arată că, așa cum a reținut și instanța de fond, eliberarea dispoziției de restituire a terenului către pârât a generat litigiile numeroase dintre părți, că la dosarul de fond au fost depuse două hotărâri ale Consiliului local al municipiului P. N. prin care s-a stabilit acordarea de despăgubiri către alte persoane pentru garajele acestora demolate în anul 2008, astfel că în mod greșit a fost respinsă această cerere.
Mai arată că instanța nu a motivat dispoziția prin care a respins cererea reconvențională prin care pârâtul a cerut radierea dreptului de proprietate asupra garajelor din cartea funciară, fapt ce ar putea da naștere unor noi litigii și nici nu a arătat considerentele pentru care a stabilit cheltuieli de judecată.
Hotărârea instanței de fond a fost atacată cu apel și de către pârâtul P. C..
Pârâtul a arătat în motivarea apelului că într-adevăr, garajele au fost edificate în baza autorizațiilor de construire, că în anul 2005 i s-a restituit suprafața de 687 mp în care se regăsește suprafața de 153 mp ocupată de garajele edificate de reclamanți și că în anul 1996 s-au reînnoit contractele de concesiune a terenului ocupat de garaje, în care s-a inserat obligația reclamanților de a-și ridica construcțiile pe cheltuială proprie, la data expedierii contractelor. Începând cu data de 17.10.2005 reclamanților le-a fost comunicată rezilierea contractelor de închiriere, astfel că aceștia ocupă terenul fără nici un drept.
Susține că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat în raport cu hotărârile judecătorești nr. 1876/7.05.2002 și nr. 1415/30.03.2009, deoarece aceste litigii au avut drept temei prevederile art. 492, 494 cod civil și că reaua credință a reclamanților trebuie apreciată în raport cu prevederile art. 494 alin. 1 Cod civil, respectiv nerespectarea de către aceștia a clauzelor ultimelor contracte de închiriere prin care erau obligați la ridicarea garajelor la data expirării contractelor și nu în raport de faptul că edificarea garajelor s-a făcut în baza autorizațiilor de construire. Mai arată că, potrivit Codului civil proprietarul terenului poate cere constructorului de rea credință ridicarea construcțiilor sau poate păstra construcțiile urmând a plăti contravaloarea materialelor și a muncii sau suma aferentă creșterii valorii terenului. În acest sens se impunea suplimentarea probatoriului în vederea stabilirii sporului de valoare al terenului.
Cu privire la cererea de constatare a nulității absolute a înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra garajelor, odată că aceasta a fost respinsă greșit, întrucât contractele de închiriere asupra terenurilor aveau un caracter temporar, iar garajele sunt conform prevederilor Legii nr. 10/2001 construcții ușoare și demontabile.
Apelantul solicită plata cheltuielilor de judecată în apel.
La termenul din data de 14.05.2012 apelanții M. G., C. A., G. V. și A. G. au renunțat la judecarea apelului lor, declarațiile în aceste sens fiind consemnate la filele 74-77 dosar apel, iar la termenul din data de 11.06.2012 au renunșțat la judecarea apelului – depunând în aceste sens o cerere scrisă (fila 95 apel), apelanții V. M., P. C.-N., R. E., Z. I. și A. Gariel.
Analizând apelul pârâtului reclamant P. C. în raport cu motivele invocate și cu probele administrate, tribunalul constată că acesta nu este fondat și va fi respins pentru motivele ce au fost arătate mai jos.
Între părțile din prezenta cauză a mai avut loc un litigiu prin care reclamanții, proprietari ai garajelor, au solicitat anularea dispoziției prin care pârâtului i s-a restituit terenul, iar pârâtul a solicitat pe cale reconvențională, printre altele, ridicarea garajelor. Cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1876 din 07.05.2007 a Judecătoriei P. N., soluția fiind de respingere a acțiunii precizate a reclamanților și de admitere în parte a cererii reconvenționale a pârâtului în sensul că reclamanții au fost obligați să-i lase pârâtului în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 153 mp ocupată de garaje și s-a respins cererea prin care pârâtul a cerut ridicarea construcțiilor.
În motivarea acestei ultime soluții, instanța a arătat că reclamanții au fost de bună credință la data ridicării garajelor și că, situației lor juridice le sunt aplicabile prevederile art. 494 alin. 3 Teza finală Cod civil.
Recursurile declarate de reclamanți și de pârât împotriva acestei hotărâri au fost respinse prin decizia civilă nr. 1554 din 27.11.2007 a Tribunalului N..
P. urmare, au intrat în puterea de lucru judecat atât dispozitivul sentinței civile nr. 1876 din 7.05.2007 a Judecătoriei P. N., cât și considerentele acesteia, respectiv aplicarea în speță a prevederilor art. 494 alin. 3 teza finală Cod civil și buna credință a reclamanților care au construit garajele. Reclamanții din cauza de față s-au prevalat de aceste statuări intrate în puterea de lucru judecat, astfel că nu mai este permis pârâtului să repună în discuție aceste aspecte.
De altfel, chiar pârâtul, prin motivele de apel invocate în calea de atac a apelului, a cerut aplicarea prevederilor art. 494 alin. 3 teza ultimă Cod civil, în sensul de a fi evaluat și sporul de valoare al terenului pentru a avea posibilitatea de a opta între plata unei sume egale cu creșterea valorii terenului și plata contravalorii garajelor evaluate la fond, recunoscând astfel implicit statuările care se bucură de autoritate de lucru judecat, atât asupra bunei credințe a reclamanților, cât și a normei juridice aplicabile.
Astfel, potrivit art. 494 alin. 3 teza ultimă, proprietarul terenului are dreptul de a înapoia constructorului de bună credință valoarea materialelor și prețul muncii sau de a-i plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii terenului. În raport de aceste prevederi, reclamanții au cerut obligarea pârâtului la plata contravalorii garajelor, și pe tot parcursul judecării cauzei la fond, toate apărările pârâtului au vizat modul de stabilire a valorii acestora. În niciuna din etapele procesului soluționat la fond pârâtul nu a cerut cuantificarea sporului de valoare a terenului, astfel că se va aprecia ca fiind nefondată critica formulată în calea de atac a apelului potrivit căruia instanța trebuia să ordoneze suplimentarea probatoriului în acest sens, deoarece, în reglementarea mai sus amintită, opțiunea între cele două forme de despăgubire a constructorului de bună credință este un drept al proprietarului terenului și nu o obligație a instanței, care nu poate dispune asupra a ceea ce nu s-a cerut. În raport cu susținerile și apărările pârâtului formulate la fond, tribunalul apreciază că acesta a optat deja pentru prima formă de despăgubire, respectiv valoarea materialelor și prețul muncii, și întrucât doar acest aspect a fost supus analizei judecătorești de către ambele părți, solicitarea evaluării sporirii valorii terenului în calea de atac reprezintă o cerere nouă ce nu poate fi admisă conform prevederilor art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă.
Asupra cererilor privind nulitatea absolută a înscrierilor în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra celor 10 garaje și radierea a acestor drepturi, tribunalul constată că înscrierea s-a făcut în baza unor hotărâri judecătorești prin care se constată existența definitivă a drepturilor de proprietate asupra garajelor, drepturi neafectate de vreo condiție suspensivă sau rezolutorie, deoarece contractele de închiriere invocate în apel nu au caracterul și efectele acestor condiții. Netemeinicia acestor cereri derivă și din litigiul anterior dintre părți, care a fost soluționat prin respingerea cererii pârâtului de ridicare construcții, cererile apărând și ca fiind lipsite de interes în condițiile în care, fiind vorba de două proprietăți distincte, intabulările asupra garajelor nu afectează dreptul de proprietate ale pârâtului asupra terenului.
Față de cele arătate, tribunalul constată că apelul pârâtului nu este fondat și va fi respins ca atare în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, iar în temeiul art. 246 Cod procedură civilă raportat la art. 298 Cod procedură civilă, va lua act că reclamanții au renunțat la judecarea apelului lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul P. C., cu domiciliul în municipiul P. N., .. C3, ., împotriva sentinței civile nr. 6492/7.12.2011 a Judecătoriei P. N..
Ia act că reclamanții G. V.,domiciliat în municipiul P. N., .. 47, ., județul N., C. A., M. G., R. E., V. M., A. G., Z. I., A. G., toți cu domiciliul procedural ales în municipiul P. N., .. 47, ., județul N., P. N. – C. – moștenitorul defunctei P. A., domiciliat în municipiul P. N., ., ., județul N., A. V. – moștenitorul defunctei A. A., domiciliat în municipiul P. N., .. 45, ., au renunțat la judecarea apelului declarat împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 8.10.2012.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. S. V. B. E. H.
Red. și tehnored./D .S. – 15.10.2012
Tehnored./E. H. –16.10.2012; ex. - 14
Fond: E. E. T.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1197/2012. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 917/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
