Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 1292/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1292/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 14-11-2012 în dosarul nr. 1292 C
Dosar nr._ Legea nr.221/2009
ROMÂNIA
T. N.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1292 C
Ședința publică din 14.11.2012
Instanța compusă din:
Președinte: | - O. E. | - judecător |
- M. Ț. | - grefier |
Cu participarea doamnei procuror A. C.
Pe rol se află spre soluționare acțiunea civilă formulată în temeiul Legii nr.221/2009 de reclamantul R. D. D., domiciliat în mun. Piatra N., .. 374, județul N., în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice București, cu sediul în sectorul 5, ., București.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul R. D. D. și consilier juridic E. G. pentru pârâtul S. R..
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- obiectul pricinii: despăgubiri solicitate în temeiul Legii nr.221/2009;
- stadiul procesual: fond; al doilea termen de judecată; procedura de citare legal îndeplinită;
- alte aspecte procesuale: la data de 12.10.2012 C.N.S.A.S., prin adresa nr. P 3482/2012/10.10.2012, a comunicat relațiile solicitate de instanță privind pe D. R., născut la data de 22.10.1926 în localitatea D. Roșie, jud. N., fiul lui D. și al Alecsandrinei, xerocopii executate după originalul existent în arhivă, în dosarul de fond penal P_ (F.P. 222/Bacău), vol.2 și însumând 26 pagini.
Instanța face cunoscut părților că au fost comunicate la dosar relațiile solicitate de la C.N.S.A.S. privind pe D. R., născut la data de 22.10.1926 în localitatea D. Roșie, jud. N., fiul lui D. și al Alecsandrinei, xerocopii executate după originalul dosarului de fond penal P_ (F.P. 222/Bacău), vol.2 și însumând 26 pagini.
Reclamantul R. D. D. prezintă, pentru identificare, buletinul ._, eliberat la data de 15.06.2007 de S.P.C.L.E.P. Piatra N., CNP_, cu domiciliul în Piatra N., . nr.374, jud. N., care – la solicitarea instanței – arată că nu are de formulat cereri și solicită judecarea cauzei astăzi.
Consilierul juridic E. G., pentru pârâtul S. R., și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au de formulat cereri și sunt de acord cu judecarea cauzei astăzi.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reclamantul R. D. D. susține oral motivele acțiunii depuse în scris la dosar și solicită admiterea ei așa cum a fost formulată.
Consilierul juridic E. G., pentru pârâtul S. R., solicită respingerea acțiunii formulate în cauză de reclamant ca neîntemeiată în ceea ce privește solicitarea constatării caracterului politic al pedepsei detenției, iar cu privire la acordarea daunelor morale și materiale solicitate, consideră că nu există temei legal.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii pentru respingerea acțiunii formulate în cauză de reclamant ca neîntemeiată și lipsită de obiect privind constatarea caracterului politic al pedepsei detenției, precum și respingerea, ca neîntemeiată, a obligării pârâtului la plata despăgubirilor, având în vedere Deciziile nr.1358 și 1360/21.10.2010 ale Curții Constituționale.
În temeiul art. 150 Cod procedură civilă, instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare, după care,
T.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 31.05.2012, reclamantul R. D. D. a chemat în judecată pârâtul S. R., reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 200.000 euro cu titlu de daune materiale și morale pentru suferința pricinuită în urma detenției în Penitenciarul Suceava și urmărirea sa și a familiei sale după punerea în libertate, precum și constatarea caracterului politic al pedepsei.
În motivare, reclamantul a arătat că suma solicitată este mai mult decât modică, fiind pe deplin justificată de prevederile art. 1 și 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
A fost ridicat de Siguranța Piatra N. la data de 13.06.1948 și dus la Penitenciarul Suceava și condamnat de T. M. Iași la un an închisoare și 2000 lei amendă. A executat un an și patru luni, fiind eliberat la data de 2.10.1949. învinuirea care i s-a adus a fost că ar fi uneltit contra ordinii sociale. Era elev la Liceul Industrial din Bacău și a fost arestat pentru că nu l-a denunțat pe colegul său de bancă pentru că făcea parte dintr-o organizație subversivă contra orânduirii statului socialist. A fost bătut crunt ca să recunoască această vină, a suferit de foame, de frig, a fost închis la izolare, a făcut dizenterie, a fost umilit, batjocorit, amenințat și a îndurat multe suferințe care nu pot fi descrise.
După ieșirea din detenție nu a putut fi angajat nicăieri din cauza cazierului. A fost urmărit tot timpul de Securitate și nu a fost angajat conform pregătirii sale, ci numai la munca de jos. Era obligat să se prezinte o dată pe lună la Securitate, să nu părăsească domiciliul, să nu aibă relații cu deținuții politici. Problemele de sănătate și teama că, fără vinovăție, s-ar putea să se repete această tragedie, i-a chinuit existența. A efectuat numai munci grele, solicitante, cu programe prelungite, tratamente inumane și prigoană politică, prejudiciul moral fiind, practic, de neestimat. În anul 1969 a fost reabilitat de către T. M. Iași prin sentința 167.
În dovedire, reclamantul a depus în copie cartea sa de identitate, hotărârea nr. 769/29.05.1991 a Comisiei pentru aplicarea Decretului-Lege nr. 118/1990, fișa de cazier, extras din sentința penală nr. 167/1969 a Tribunalului M. Iași, referate, note și rapoarte întocmite în dosarul de urmărire aflat în arhiva C.N.S.A.S.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. A arătat că prin actele depuse nu se face pe deplin dovada condamnării, respectiv a caracterului politic al acestei măsuri, fiind necesară și sentința de condamnare și înscrisuri care să dovedească executarea pedepsei.
În al doilea rând, în măsura în care se va face dovada condamnării pentru infracțiunile prevăzute de art. 209 partea a II-a lit. a, b și f și art. 284 al. 1 pct. 2 Cod penal din 1936, consideră că acțiunea este neîntemeiată și lipsită de obiect în ce privește constatarea caracterului politic, întrucât faptele pentru care a fost condamnat reclamantul au de drept acest caracter, articolele care incriminau acele infracțiuni fiind enumerate în mod expres la art. 1 al. 2 lit. a din Legea 221/2009.
În privința capătului de cerere referitor la obligarea Statului R. la despăgubiri, a arătat că solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în Monitorul Oficial din 15.11.2010, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și s-a constatat că prevederile art. 5 al. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, sunt neconstituționale. De asemenea, prin decizia nr. 12/19.09.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un recurs în interesul legii, a statuat că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
În cauză, din oficiu, instanța a solicitat relații de la CNSAS, fiind înaintate în copie o selecție de înscrisuri considerate relevante, după originalele existente în arhivă în dosarul de fond penal privindu-l pe reclamant.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
În baza sentinței penale nr. 390/30.03.1949 a Tribunalului M. Iași, depusă în copie la filele 40-57, reclamantul R. D. D. a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare corecțională și 1 (un) an interdicție corecțională, pentru delictul de favorizarea infractorilor, prevăzut de art. 284 al. 1 pct. 2 al. 4 combinat cu art. 209 pct. 2 lit. a, f și b Cod penal. Dată fiind existența și executarea condamnării în baza infracțiunilor reglementate de art. 209 și 284 Cod penal, în raport cu dispozițiile art. 1 al. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009, tribunalul constată că pentru aceste infracțiuni incriminate de Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial nr. 48/1948, condamnarea suferită constituie de drept o condamnare cu caracter politic. Față de acest considerent, instanța apreciază că o constatare a caracterului politic al acestei condamnări nu este necesară, acest caracter derivând de drept din dispozițiile exprese ale Legii 221/2009, sub acest aspect intervenția instanței pentru constatarea unui asemenea caracter nefiind întemeiată.
În privința celuilalt capăt de cerere, cel referitor la obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul fizic și moral suferit de reclamant în urma acestei condamnări, tribunalul reține că reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Însă la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, dispozițiile articolului 5 din această lege, referitoare la despăgubiri, își încetaseră de drept efectele, în urma deciziilor Curții Constituționale nr. 1354, 1358 și 1360, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1 și art. II din OUG nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, respectiv la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 al. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, decizii publicate în Monitorul Oficial nr. 761 din data de 15.11.2010.
Așadar, temeiul juridic pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, fusese declarat neconstituțional la momentul sesizării instanței. Potrivit art. 147 al. 1 și 4 din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, iar de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Termenul de 45 de zile stipulat de al. 1 al art. 147 s-a împlinit pe data de 30.12.2010, fără ca în acest interval, Parlamentul să fi adus vreo modificare la legea care constituie temeiul juridic al despăgubirilor solicitate prin prezenta acțiune. Față de caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curții Constituționale, prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept, încetându-și de drept efectele. Astfel, despăgubirile solicitate de reclamant nu mai beneficiază de susținerea unui temei în drept care să îi dea posibilitatea obținerii lor.
În considerentele deciziei nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a reținut că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior – ceea ce este și imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu în deplină concordanță cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. A mai reținut Curtea că, despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozițiile de lege criticate, având același scop ca și indemnizația prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile, în plus, aceste reglementări încălcând și normele de tehnică legislativă.
În plus, prin decizia nr. 12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că urmare a deciziilor antemenționate ale Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 al. 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional.
Art. 52 al. 3 din Constituție garantează, ca principiu general, obligația statului de a răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului, se stipulează că este stabilită în condițiile legii. Față de acest temei de drept, admisibilitatea acțiunii în antrenarea răspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin condamnarea pe nedrept, este condiționată de existența unei hotărâri definitive dată în urma rejudecării cauzei penale, prin care s-a stabilit că persoana condamnată nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există, ori că a intervenit orice altă eroare judiciară ce nu ar fi imputabilă victimei, situație în care reclamantul nu se încadrează.
Cât privește dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, dată fiind ratificarea Convenției de către România, în luna iunie 1994, prin Legea nr. 30/1994, tribunalul reține că în mod constant Curtea Europeană a statuat că această Convenție nu le impune statelor contractante nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau prejudiciile cauzate înainte ca ele să fi ratificat Convenția (Kopecky împotriva Slovaciei). Prin urmare, nu poate fi analizată vătămarea suferită prin încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale reclamantului, ca urmare a condamnării suferite la un moment la care România nu era țară semnatară a Convenției. Sub acest aspect, tribunalul mai reține că nu poate face nici aplicarea obligației stabilite în art. 20 al. 2 din Constituție, potrivit căruia, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Pentru toate aceste considerente, cererea în despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant, vădindu-se a fi nefondată, urmează a fi respinsă, avându-se în vedere textele de lege analizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de constatare caracter politic al condamnării, formulată în temeiul Legii 221/2009 de reclamantul R. D. D. domiciliat în mun. Piatra N., .. 374, județul N., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în sectorul 5, ., București.
Respinge ca nefondată cererea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral, formulată de reclamant în contradictoriu cu același pârât.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 14.11.2012.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. E. M. Ț.
Red. OE-11.12.2012
Tehnored.OE și MȚ-12.12.2012
4 ex.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 926/2012. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 894/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
