Fond funciar. Decizia nr. 1042/2012. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 1042/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 05-12-2012 în dosarul nr. 1042/RC

Dosar nr._ - fond funciar -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din data de 05.12.2012

DECIZIA CIVILĂ NR. 1042/RC

Instanța constituită din:

Președinte: A.-M. U. – judecător

D. M. – judecător

V. B. - judecător

D. L. – grefier

La ordine a venit spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatoarea C. locală R. pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în R., județul N. împotriva deciziei civile nr. 377 din 26.04.2012, pronunțată de Tribunalul N., în contradictoriu cu intimații P. V. V., domiciliat în Piatra N., ., ., .>C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., având ca obiect contestație în anulare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimatul P. V. asistat de avocat M. L., lipsă fiind reprezentanții comisiilor de fond funciar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:

- cauza este la al doilea termen de judecată;

- obiectul cauzei este contestație în anulare;

- procedura de citare este îndeplinită;

- Primarul comunei R. a depus la dosar, prin serviciul arhivă, la data de 05.12.2012 cererea prin care arată că acțiunea a fost întemeiată în baza art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.

Avocat M. L., pentru intimatul P. V., depune la dosar chitanța nr. 58/05.12.2012 reprezentând onorariu de avocat și arată că nu are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul în combaterea contestației în anulare.

Avocat M. L., pentru intimatul P. V., solicită respingerea contestației în anulare și menținerea deciziei civile nr. 377/RC a Tribunalului N., întrucât motivele invocate nu se circumscriu condițiilor de admisibilitate pentru contestația în anulare, condiții prevăzute expres de art. 317-318 Cod procedură civilă; contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege; cu cheltuieli de judecată.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Asupra contestației în anulare de față, Tribunalul constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N. sub nr._ din 12.06.2012 C. L. R. pentru aplicarea legilor fondului funciar reprezentată prin primarul M. V. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.377/RC din 26.04.2012 în dosarul nr._ pronunțată de Tribunalul N..

Contestatorul a solicitat casarea în totalitate a acestei decizii, întrucât instanța de fond a reținut corect situația de fapt când a soluționat nefavorabil cererea formulată de petentul P. V. V., motivat de faptul că acestuia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1,25 ha teren conform titlului de proprietate nr._, teren care a fost vândut ulterior soților P. V. I. și M.. A mai arătat că tatăl reclamantului a vândut anterior colectivizării suprafața de 0,50 ha numitului Ț. G. – pentru care C. comunală R. i-a reconstitui dreptul de proprietate acestuia, eliberându-i titlu de proprietate nr. 53/369/25.02.2002.

Contestatorul a precizat că în conformitate cu Hotărârea Comisiei județene N. nr. 7554/03.07.2009 s-a propus înscrierea numiților P. V. V. și P. V. I. în calitate de moștenitori ai defunctului P. V., cu toate că în registrul agricol pentru anii 1959-1963 aceștia figurau cu suprafața de 4,35 ha teren și au primit titlu de proprietate pentru suprafața de 6,14 ha în baza titlului de proprietate nr. 8017/21.07.2009. Față de situația de fapt arătată a solicitat admiterea contestației întrucât este singura posibilitate de a se evita o triplă reconstituire pentru același teren.

Contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată cu 10 lei taxă de timbru și 0,15 lei timbru judiciar fila 7.

Intimatul P. V. V. prin întâmpinarea formulată la filele 14-16 a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare, întrucât aceasta reprezintă apărări pe fond, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca nefondată, deoarece soluția pronunțată de Tribunalul N. una este legală și temeinică.

Tribunalul analizând contestația în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a o respinge ca neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi reținute:

Prin decizia civilă nr. 377/RC din 26.04.2012 pronunțată de Tribunalul N. s-a admis recursul declarat de petentul P. V. V., împotriva sentinței civile nr. 2933 din 20.05.2011, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu intimatele - intimate C. L. R. pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, sens în care s-a casat în totalitate sentința recurată și rejudecând în fond cauza după casare, s-a dispus în consecință:

S-a admis plângerea formulată de petent împotriva Hotărârii nr. 4826/08.06.2006 emisă de intimata C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.

S-a reconstituit în favoarea petentului dreptul de proprietate pentru suprafața de 2 ha teren arabil pe raza comunei R., jud. N..

Totodată, au fost obligate în solidar intimatele comisia locală R. și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor să îi plătească recurentului P. V. V. suma de 2100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele cicluri procesuale.

P. a pronunța această hotărâre judecătorească, instanța de recurs a reținut următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr. 2235 din 08.05.2009 Judecătoria Piatra N. a admis excepția tardivității plângerii, motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, hotărârile comisiei județene pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare. Cum Hotărârea Comisiei județene N. nr. 4826/08.06.2006 a fost comunicată petentului prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, la data de 03.07.2006, iar plângerea a fost promovată la data de 13.11.2008, reiese că acest termen a fost depășit.

Cum termenul de 30 de zile prevăzut este un termen imperativ și absolut, având caracter de obligativitate atât pentru părți, cât și pentru instanță, nerespectarea acestuia atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a formula plângere.

Prin decizia civilă nr. 1386/RC din 24.11.2009 Tribunalului N. a admis recursul formulat de recurentul P. V. V. și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru greșita admitere a excepției tardivității plângerii, deoarece singurul moment din care începe să curgă termenul de introducere a plângerii este cel al comunicării hotărârii comisiei județene cu confirmare de primire. Dacă o astfel de comunicare nu s-a realizat, atunci persoana îndreptățită și nemulțumită de soluția dată cererii de reconstituire poate formula oricând plângere.

În speță, confirmarea de primire în raport de care s-a reținut tardivitatea plângerii îl privește pe numitul P. I. și nu pe petent, iar mențiunea din paranteză, respectiv „pentru P. V.” nu poate avea valoarea unei confirmări de primire în raport de acesta, în condițiile în care nu s-a făcut dovada unui mandat dat de petentul P. V. V. numitului P. I., iar domiciliul petentului, menționat în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, este în mun. Piatra N. și nu în .> Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. sub nr._ la data de 08.01.2010.

Intimata C. locală R. a depus și în cel de-al doilea ciclu procesual întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea plângerii, învederând, în plus față de cele arătate în primul ciclu procesual, că petentul a formulat cererea de reconstituire în calitate de moștenitor după bunicul său, defunctul P. V., și i s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 8017/2009 pentru suprafața de 6,1375 ha, precum și Titlul de proprietate nr._ pentru suprafața de 4 ha. Din aceste motive, pentru noua cerere, depusă în temeiul Legii nr. 247/2005, nu se face dovada dreptului de proprietate pentru terenul solicitat.

În rejudecare, instanța a încuviințat părților probele solicitate și a dispus efectuarea unei expertize topografice.

La ultimul termen de judecată, prin „notele scrise” petentul a precizat că solicită ca, în urma desființării Hotărârii Comisiei județene N. nr. 4826/08.06.2006, să se dispună reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 2,00 ha teren arabil situat în ., în tarlaua „Șurini”, sola 22/39.

Prin sentința civilă nr. 2933 din 20.05.2011, pronunțată de Judecătoria Piatra N. în cel de-al doilea ciclu procesual, a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului P. V. V., reținându-se în motivare următoarele:

Prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrată la Primăria comunei R. sub nr. 89/09.11.2005 petentul P. V. V. și P. L. - A. (soția supraviețuitoare a defunctului P. I., fratele petentului) au solicitat, în calitate de moștenitori ai defunctului P. L. V., retrocedarea suprafeței de 3,42 ha, din care 2 ha în tarlaua „Surini”, punctul „F. lui M.”, 40 de prăjini (71 ari) în punctul „Bălți”, precum și suprafața de 40 de prăjini (71 ari) în punctul „Ș.”.

C. locală R. a propus respingerea acestei cereri, iar C. județeană N., prin Hotărârea nr. 4826/08.06.2006, a validat propunerea cu motivarea că nu se face dovada dreptului de proprietate după anul 1945.

Instanța de rejudecare a apreciat că această hotărâre a fost comunicată petentului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, astfel cum reiese din înscrisul de la fila 49 depus abia în rejudecare, astfel că nu a putut fi avut în vedere de către instanța de control.

A mai reținut că petentul a formulat cererea de reconstituire cu privire la suprafața de 3,42 ha, la data de 09.11.2005, deși anterior i se retrocedase suprafața de 1,25 ha, conform Titlului de proprietate nr. 53/1567/24.05.1994.

Ca urmare, prin cererea de chemare în judecată, petentul a solicitat retrocedarea diferenței de 2,17 ha teren arabil situat în . lui M.”, tarlaua „Surini”, sola 22, .> Însă, din expertiza topografică efectuată în cauză a reieșit că amplasamentul solicitat este stăpânit în prezent de numitul Z. I. G., căruia i s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 53/383/03.07.2003, aspect confirmat de petent, însă acesta a solicitat în continuare acest amplasament.

Din acest motiv, fără a mai verifica alte aspecte referitoare la îndreptățirea petentului de a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafața de teren solicitată, indiferent de amplasament, instanța de rejudecare a considerat că plângerea nu poate fi primită, deoarece este esențial faptul că amplasamentul solicitat figurează în titlul de proprietate eliberat unei terțe persoane, care nu a fost anulat.

În aceste condiții nu se poate proceda la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentului cu privire la același amplasament, deoarece s-ar ajunge la eliberarea a două titluri de proprietate cu privire la același teren, în favoarea a doi beneficiari diferiți, situație inacceptabilă din punct de vedere juridic și practic, motiv pentru care instanța de recurs a reconstituit petentului dreptul de proprietate pentru suprafața solicitată de 2,00 ha teren arabil pe raza comunei R., județul N..

A mai reținut că nu se poate pune în discuție în prezentul litigiu dreptul de proprietate al numitului Z. I. G., întrucât acesta nu este parte în proces.

Împotriva acestei decizii civile contestatorul C. Comunală R. pentru aplicarea legilor fondului funciar reprezentată prin primarul M. V., a formulat contestație în anulare invocând motive de fond, respectiv că prin această admitere a plângerii formulată de către petentul P. V. s-ar realiza o triplă reconstituire.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.

Potrivit acestui text de lege hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

Or, în cauza pendente, instanța de recurs a analizat fondul dedus judecății și casând în totalitate hotărârea, a reținut-o spre rejudecare, stabilind în urma analizei situației de drept și de fapt că cererea petentului este întemeiată.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 317 Cod procedură civilă (necompetență sau vicii privind procedura de citare a părților) și art. 318 Cod procedură civilă (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs).

În cauza pendente, motivul invocat de contestatoare ar fi trebuit să fie eroarea/greșeala materială a instanței în judecarea recursului sau omiterea pronunțării asupra vreunui motiv de recurs, aspect care în urma verificării contestației raportată la situația de fapt dedusă judecații instanței de recurs, tribunalul constată că prin prezenta contestație contestatoarea a criticat la general situația de fapt, fără să identifice unul din motivele de temeinicie astfel cum sunt prevăzute de legiuitor prin dispozițiile expres și limitativ prevăzute în de art. 318, alin. 1 Cod procedură civilă.

În baza acestor prevederi, invocarea ca motiv al contestației în anulare existența unei erori materiale în judecarea recursului este inadmisibilă pentru că de fapt contestatoarea urmărește practic transformarea acestei căii de atac speciale într-un recurs la recurs.

Cum în cauza pendente, în urma verificării din oficiu se constată că instanța de recurs nu a încălcat norme de procedură și că aspectele invocate nu pot fi încadrate ca greșeli de fapt sau în pretinse erori de judecată, de aprecierea probelor și de interpretare a dispozițiilor legale care impun examinarea justeței soluției pronunțate, situație care este inadmisibilă pe calea contestației în anulare întrucât s-ar ajunge la un recurs la recurs și la înlăturarea caracterului irevocabil al hotărârilor pronunțate în recurs.

Față de cele reținute tribunalul urmează ca în temeiul art. 318, alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă ca neîntemeiată contestația formulată de către contestatoarea C. Comunală R. pentru aplicarea legilor fondului funciar reprezentată prin primarul M. V..

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga contestatoarea să plătească intimatului P. V. V. cheltuieli de judecată în sumă de 700 de lei reprezentând onorariu de avocat.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de petenta C. locală R. pentru aplicarea legilor fondului funciar, prin primar, cu sediul în R., județul N. împotriva D.C nr. 377/RC din 26.04.2012 pronunțată în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații P. V. V., domiciliat în Piatra N., ., ., .>C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N..

Obligă contestatoarea C. locală R. pentru aplicarea legii fondului funciar să plătească intimatului P. V. V. suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 decembrie 2012.

Președinte,Judecători,Grefier,

A.-M. UțăDaniela M. D. L.

V. B.

Red. V.B./04.02.2013

Tehnored/D.L./11.02.2013

Recurs/L.F; D.mgd; D. S.

Ex. 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 1042/2012. Tribunalul NEAMŢ