Revendicare imobiliară. Decizia nr. 887/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 887/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 24-10-2012 în dosarul nr. 887/RC
Dosar nr._ - contestație în anulare -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 24.10.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 887/RC
Instanța constituită din:
Președinte: C. B. – judecător
D. M. – judecător
V. B. - judecător
D. L. – grefier
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii A. M. și A. N. G., ambii domiciliați în . împotriva deciziei civile nr. 1203/RC din data de 13.12.2011 a Tribunalului N. pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații Grigorșa E.-A., domiciliată în Grumăzești, județul N., . primar și T. M., domiciliat în ., având ca obiect contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorii A. M. și A. G. și avocat N. C. pentru intimata G. E.-A., lipsă fiind aceasta din urmă, intimatul T. M. și reprezentantul Comunei Grumăzești.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei este - contestație în anulare;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al treilea termen de judecată;
- . la dosar, prin serviciul arhivă al instanței, la data de 23.10.2012 întâmpinare.
Contestatoarea A. M. depune la dosarul cauzei concluzii scrise însoțite de un set de înscrisuri și susține că aceste documente nu sunt înscrisuri noi.
Avocat N. C., pentru intimata G. E.-A., depune la dosar încheierea de ședință din data de 19.09.2012 și sentința civilă nr. 1580/26.09.2012 pronunțate de Judecătoria Târgu N., hotărâre care le este opozabilă contestatorilor.
Președintele completului de judecată procedează la înmânarea unui exemplar de pe întâmpinarea depusă de . N. C. și către contestatoarea A. M..
Avocat N. C., pentru intimata G. E.-A., arată că nu solicită amânarea cauzei în vederea studierii întâmpinării.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul în susținerea și combaterea contestației în anulare.
Contestatoarea A. M. solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată.
Contestatorul A. G. solicită admiterea contestației în anulare.
Avocat N. C., pentru intimata G. E.-A., solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă. Arată că motivele invocate nu se circumscriu condițiilor de admisibilitate pentru contestația în anulare, condiții prevăzute expres de art. 317-318 Cod procedură civilă; contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor irevocabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege. Susține că prima instanță în mod corect a concluzionat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2821 alin. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care a calificat calea de atac împotriva hotărârii criticate ca fiind cea a recursului și nu a apelului. Susținerea precum că în cauză nu a fost citată ca parte litigantă și numita S. I., nu poate fi primită, întrucât cadrul procesual se stabilește de către reclamant și cum acțiunea în revendicare a fost promovată de contestatoarea din prezenta cauză, aceasta trebuia să aprecieze că se impunea și citarea numitei sus menționate.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra contestației în anulare declarată împotriva deciziei civile nr. 1203/RC din 13.12.2011 a Tribunalului N., tribunalul constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ contestatorii A. M. și A. G. au formulat în contradictoriu cu intimații G. E.-A. și . prin P., contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 1203/RC/13.12.2011 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
Arată contestatorii că decizia civilă mai sus precizată este eroarea unor greșeli materiale; că această decizie a fost pronunțată pe de o parte fără citarea numitei S. I. vânzătoarea lor, iar pe de altă parte instanța de recurs nu a calificat corect calea de atac, în speță fiind vorba de apel și nu recurs cum greșit s-a reținut.
Mai arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat pe toate motivele de recurs invocate.
În susținerea contestației în anulare se arată că se impunea a fi citată atât la fond cât și la recurs S. I., vânzătoarea lor din moment ce instanța a analizat dacă aceasta a deținut sau nu în proprietate, cei 1800 m.p vânduți contestatorilor, vânzare perfectată prin sentința civilă nr. 971/04.06.2004 a Judecătoriei Târgu N. definitivă și irevocabilă.
Se arată că în același timp calificarea căii de atac ca fiind apel rezidă și din faptul că în acțiune, capătul de cerere privind grănițuirea, acesta nu este evaluabil în bani. Au mai arătat că dacă ambele instanțe ar fi dat dovadă de obiectivitate ar fi cenzurat cererea de intervenție, ce era vădit nelegală prin prisma faptului că, îi discrimina în exercitarea drepturilor procesuale, și pe cale de consecință, nu ar mai fi existat dovada, că S. I. – vânzătoarea lor nu a dovedit proprietatea asupra celor 1800 m.p vânduți către dânșii. Rezultă deci o veritabilă greșeală materială, a ambelor instanțe ce, au avut în vedere o cerere și înscrisuri, depuse exclusiv pro pârât, și pe acest aspect greșeala materială e mai mult decât evidentă.
De asemenea, au înțeles să califice ca greșeala materială și interpretarea instanței potrivit căreia, nu rolul vânzătoarei S. face dovada proprietății ci, parcurgerea de către aceasta a procedurii Legii nr. 18/1991. Au mai arătat că din eroare ambele instanțe au omis să cerceteze actele din dosar, de unde rezultă că S. I. a formulat cerere la Primăria Grumăzești în baza Legii nr. 18/1991, deci această concluzie este eronată și urmează a fi calificată drept greșeală materială prin omisiune de cercetare de probe.
Mai mult, există un litigiu al numitei S. I. cu . nr._, referitor la refuzul Primăriei Grumăzești de eliberare a titlului de proprietate și punere în posesie, însă pentru restabilirea egalității procedurale, instanța trebuia să constate această eroare materială – cererea și dovezile Primăriei Grumăzești, și să constate contestația în anulare ca fiind pe deplin admisibilă.
A mai arată că eroarea materială a instanței de recurs, constă în încălcarea principiului securității juridice, deoarece pe o cale procesuală incidentă și excepțională (nici măcar pe o cale de atac), a golit efectiv de efecte puterea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile – sentința civilă nr. 971/04.06.2004 prin care contestatorii își dovedesc proprietatea.
Intimata G. E.-A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă.
Contestația în anulare de față este nefondată.
Prin decizia civilă nr. 1203/13.12.2011 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ s-a respins ca nefondat recursul declarat de către reclamanții A. G. și A. M. împotriva sentinței civile nr. 1425/09.06.2011 a Judecătoriei Târgu N..
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut că terenul în litigiu, identificat și măsurat de expert ca fiind în suprafață de 320 m.p, atât reclamanții cât și pârâta au prezentat titluri scrise, pentru a justifica de ce consideră fiecare că dreptul de proprietate le-ar aparține. În această situație, dat fiind că titlurile invocate proveneau de la autori diferiți (S. I. pentru recurenți, T. M. și T. M. pentru intimată), în mod corect instanța de fond a reținut că este necesar a compara între ele drepturile autorilor de la care provin titlurile, dând câștig de cauză celui al cărui drept este preferabil.
Tocmai prezentarea de către reclamanți a sentinței civile nr. 971/2004 a Judecătoriei Târgu N., definitivă și irevocabilă, a determinat prima instanță a considera că acesta reprezintă un titlu, nefiind fondat motivul de recurs potrivit căruia judecătoria n-ar fi ținut cont de faptul că sentința este prezumată a fi egală cu legea. Însă analizând în continuare dreptul autoarei de la care recurenții au dobândit dreptul, prima instanță a constatat în mod corect că S. I. nu are înscris în titlurile de proprietate ce i-au fost eliberate în temeiul legilor fondului funciar, respectiv titlul nr._ – fila 166 și titlul 9869/2010 – fila 367, dreptul cu privire la cei 1800 mp ce au format obiectul actului sub semnătură privată încheiat cu recurenții și perfectat ca vânzare cumpărare în instanță, prin sentința civilă nr. 971/2004. Înscrisul prezentat ar face dovada proprietății doar dacă ar emana de la adevăratul proprietar, ceea ce în cauză nu au reușit reclamanții să probeze. Buna lor credință nu acoperă lipsa titlului de proprietate al vânzătorului, neavând relevanță din acest punct de vedere într-o acțiune în revendicare.
Recurenții au mai invocat faptul că dreptul de proprietate al vânzătoarei S. ar fi dovedit prin înscrierile din registrul agricol. Tribunalul reține că zona în care se află terenul în litigiu – . zonă cooperativizată, foștii proprietari ai terenurilor redobândind dreptul de proprietate asupra acestor suprafețe în temeiul Legii nr.18/1991. Terenul fiind cooperativizat, reclamanții și autoarea lor, chiar dacă l-a avut înscris în rol și l-ar fi și stăpânit, deși în cauză nu s-a făcut o astfel de dovadă, nu a putut exercita o posesie aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate, posesia nefiind utilă. Terenurile ce intră sub incidența legilor fondului funciar, pot fi redobândite în proprietate doar în condițiile acestei legi, prevalând normele cu caracter special ale Legii nr. 18/1991, care cuprinde dispoziții derogatorii de la dreptul comun.
Legea nr. 18/1991 implică o procedură specială pentru obținerea terenurilor ce cad sub incidența sa, procedură pe care persoanele neurmând-o, nu pot face dovada dreptului de proprietate cu privire la terenurile vizate, astfel că, sub acest aspect, nu mai au relevanță mențiunile existente în registrele agricole ale autorilor părților, așa cum au încercat să sublinieze recurenții. Titlurile eliberate în baza Legii 18/1991 autoarei S., nu includ terenul situat în sola 25, ./1, ce face obiectul litigiului, deși aceasta, în actul sub semnătură privată încheiat (fila 165), a declarat expres că terenul pe care-l vinde este proprietatea sa conform titlului nr._ . Reclamanta, în interogatoriul luat la instanța de fond (filele 290-291), a recunoscut de altfel, că S. I. nu este proprietara terenului pe care l-a vândut dânsei și soțului său (răspuns întrebarea nr. 7).
Recurenții au mai invocat că prima instanță nu a motivat de ce consideră că titlul de proprietate al intimatei-pârâte este preferabil titlului lor. În cadrul acțiunii în revendicare, pârâtul are situația unui beatus possidens, în favoarea sa funcționând o prezumție simplă de proprietate, care nu îl constrânge la a-și dovedi vreun drept, decât în situația în care reclamantul ar fi în măsură să-și dovedească dreptul de proprietate asupra bunului revendicat. Cum reclamanții, deși au prezentat un titlu, acesta nu a fost în măsură deplină a le dovedi dreptul de proprietate, instanța nu a mai considerat necesar a analiza și titlul prezentat de pârâtă, prin aceasta nepricinuindu-se vreo vătămare reclamanților. De altfel, intimata, prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 9074/15.06.1992 și nr. 432/11.02.2005, a făcut dovada că a dobândit dreptul său de la T. M. și M., care-l aveau dobândit, la rândul lor, de la T. N., care a urmat procedura impusă de Legea 18/1991. Astfel, la momentul vânzării, în anul 1992, acesta avea recunoscut dreptul prin adeverința de proprietate nr. 454/10.09.1991, fiind pus în posesie cu respectivul teren conform procesului verbal nr. 1957/8.06.1992 aflat în copie la fila 150. Cu acest teren, reclamanta s-a întabulat și în cartea funciară, dreptul său fiind opozabil erga omnes.
Susținerile recurenților legate de faptul că, la momentul întocmirii documentației cadastrale, foștii proprietari ai suprafeței de 1800 mp (fără a preciza la cine se referă, în condițiile în care titlurile prezentate de ambele părți privesc suprafețe de teren de aceeași întindere, de 1800 mp) ar fi avut lipsă cei 320 mp, care le lipsesc recurenților, astfel că documentația nu s-ar fi putut face pe totalul suprafeței de 1800 mp, sunt lipsite de logică, în condițiile în care pârâta este singura care deține documentație cadastrală întocmită cu privire la terenul cumpărat, iar dânsa deține întreaga suprafață de 1800 mp pentru care a încheiat contract de vânzare cumpărare.
Nici motivul de recurs prin care se contestă soluția dată cererii de grănițuire nu este fondat, în condițiile în care, în mod corect, prima instanță a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra celor 320 mp revendicați. Or, în aceste condiții, în mod evident linia de hotar nu poate fi pe aliniamentul F-L-N. Expertul a arătat că pentru suprafața de 1800 mp pentru care recurenții au invocat că au titlu de proprietate, nu este întocmită vreo schiță din care să reiasă clar amplasamentul terenului, dimensiunile laturilor, forma și vecinătățile, singurul element de identificare fiind vecinătățile înscrise în sentința civilă nr. 971/2004. Recurenții nici nu au prezentat, de altfel, vreo schiță care să fi fost avută în vedere de părți la momentul încheierii actului sub semnătură privată, ori de instanță la momentul pronunțării sentinței nr. 971/2004. Limita de hotar stabilită de expert corespunde limitei înscrise în documentația cadastrală a intimatei, pe porțiunea E-M existând și un gard de lemn pe stâlpi de țeavă și temelie de beton, edificat de intimată în baza autorizației de construire nr. 13/28.08.2006, aflată în copie la fila 34.
Cum soluția dată cererii de grănițuire este influențată de soluția dată cererii de revendicare, recursul reclamanților nu este fondat nici cu privire la acest ultim motiv invocat.
Potrivit art. 317 pct. 1 Cod procedură civilă, se poate formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile, atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Textul mai sus arătat se referă atât la situația când procedura de citare a fost neregulat îndeplinită cât și la situația în care judecata a avut loc în lipsa totală a citării părții, nu însă și la ipoteza când o persoană, care ar fi avut interesul să participe într-un litigiu, nu a fost introdusă în cauză.
Mai mult decât atât, textul poate fi invocat doar de partea care nu a fost citată ea însăși în proces.
Așadar, acest prim motiv al contestației în anulare va fi respins ca nefondat de către Tribunal.
Potrivit art. 317 alin. 2 Cod procedură civilă, se poate formula contestație în anulare împotriva unei hotărâri irevocabile, atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Contestatorii A. M. și A. G. au criticat calificarea greșită a căii de atac, motiv de nelegalitate care nu poate fi invocat pe calea contestației în anulare, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac ce presupune că motivele contestației sunt expres prevăzute de lege.
Calificarea greșită a unei căi de atac nu poate fi invocată pe calea contestației în anulare, fiind inadmisibilă întrucât partea nu are drept de opțiune între recurs și contestație în anulare, aceasta din urmă respingându-se ca inadmisibilă dacă motivele pentru care a fost introdusă puteau fi valorificate pe calea recursului și nu a făcut-o .
Legea interzice opțiunea între contestație în anulare și recurs, dând prioritate recursului, deci partea este obligată să valorifice eventualele motive de contestație prin intermediul recursului, ambele aspecte de nelegalitate vizate de art. 317 Cod procedură civilă, constituind în același timp și motive de casare.
Contestația în anulare specială prevăzută de art. 318 Cod procedură civilă prevede că: „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Cu privire la teza I alin. 2 a art. 318 Cod procedură civilă, conform căreia hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, Tribunalul constată că nici acest motiv nu este fondat.
În sensul textului citat mai sus „greșeală materială” înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
Aspectele invocate de contestatori în prezenta contestație în anulare nu se încadrează însă în niciunul din motivele anterior enunțate ci vizează chestiuni de nelegalitate și netemeinicie ale deciziei atacată cu această cale specială de retractare, ce urmăresc să repună practic în discuție fondul unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Prin urmare pretinsele greșeli de judecată invocate de contestatori ce ar fi fost săvârșite de către instanța de recurs nu pot fi invocate și soluționate pe calea contestației în anulare ,întrucât legea nu a urmărit să deschidă părților recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță sub motivul că s-ar fi reținut o situație de fapt incorectă sau s-ar fi interpretat greșit probele administrate în cauză.
Pentru ca o contestație în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
- instanța de recurs să fi omis să cercetez vreunul din motivele de modificare sau casare;
- această omisiune să se fi produs din greșeală.
Cea de a 2-a teză a art. 318 Cod procedură civilă are în vedere numai omisiunea de a examina vreunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte.
Instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivele de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a recurentului nu deschide calea contestației în anulare, ori în speță, instanța de recurs, din considerentele deciziei, a analizat în întregime recursul formulat în cauză.
Pentru considerentele ce preced, Tribunalul în temeiul art. 317-318 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondată, contestația în anulare formulată de către contestatorii: A. M. și A. G. împotriva deciziei civile nr. 1203/RC/13.12.2011 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ .
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga, contestatorii să plătească intimatei G. E.-A. suma de 900 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de către contestatorii: A. M. și A. G., ambii domiciliați în . împotriva deciziei civile nr. 1203/RC/13.12.2011 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații Grigorșa E.-A., domiciliată în Grumăzești, județul N., . primar și T. M., domiciliat în ..
Obligă contestatorii să plătească intimatei G. E.-A. suma de 900 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.10.2012.
Președinte,Judecători,Grefier,
C. BotezatuDaniela M. D. L.
V. B.
Red./C.B./31.10.2012
Tehnored/D.L./05.11.2012
Recurs/O.E.M.C și C. MG
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1031/2012. Tribunalul NEAMŢ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1024/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
