Fond funciar. Decizia nr. 35/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 35/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 35/RC
Dosar nr._ - plângere la Legea nr. 1/2000 -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECTIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 35/RC
Ședința publică din 17.01.2013
Instanța compusă din:
Președinte: D. S. – judecător
A. M. U. – judecător
L. F. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta - intimată C. L. B. C. pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în . N., împotriva sentinței civile nr. 1578 din 18.10.2011 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - petentă B. E., domiciliată în București, Șoseaua Berceni, nr. 41, ., ., sector 4, și intimata - intimată C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., având ca obiect plângere la Legea nr. 1/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: procuratorul B. I. și avocat F. R. pentru intimata - petentă B. E., lipsind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la al șaselea termen de judecată;
- obiectul cauzei este plângere la Legea nr. 1/2000;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Avocat F. R., pentru intimata - petentă B. E., solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat față de dosarul nr._, apreciind că nu există autoritate de lucru judecat, obiectul sentinței rămânând doar suprafața de 10,61 ha, pentru celelalte trupuri dispunându-se disjungerea. Totodată, arată că este diferită cauza juridică. Precizează că solicită 5,87 ha, suprafața de la S.. Mai arată că pentru suprafața asupra căreia solicită reconstituirea dreptului de proprietate s-a întocmit un plan de parcelare la împroprietărirea în baza Reformei agrare din 1921, dar nu poate face dovada că a operat și întabularea dreptului. Arată că nu s-a eliberat titlu de proprietate cu privire la suprafața împroprietărită cu prilejul Reformei din anul 1921 și depune la dosar 4 înscrisuri. Arată că, în situația în care se respinge excepția autorității de lucru judecat, solicită reconstituirea dreptului de proprietate pentru 5,87 ha. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1578 din 18.10.2011 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1578 pronunțată la data de 18.10.2011 de Judecătoria B. în dosarul nr._ a fost admisă plângerea formulată de petenta B. E. în contradictoriu cu intimatele C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. L. B. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în sensul că s-a reconstituit, în favoarea petentei, dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,87 ha teren cu vegetație forestieră, pe raza comunei B. C., jud. N.; s-a anulat în parte Hotărârea Comisiei Județene N. de fond funciar nr. 6444/01.10.2007 și s-a dispus ca reconstituirea să se facă pe vechiul amplasament, conform identificării expertului (fila 23), în măsura în care acest amplasament va mai fi liber la data punerii în executare a prezentei hotărâri, în caz contrar comisia locală urmând a solicita de la organele silvice un alt teren de aceeași calitate.
P. a hotărî aceasta, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătorie B. sub nr._ /_ (disjunsă din dosarul nr._ ), petenta B. E. a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. 6444/01.10.2007, cerând reconstituirea dreptului de proprietate pentru 10,61 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei B. C. și pentru o altă suprafață de 200 m.p., în calitatea sa de moștenitoare a defunctului P. G., bunicul său.
În motivare, s-a arătat că autorul său a avut în proprietate terenuri forestiere, conform dispozitivului de parcelare nr. 76/933 din anul 1933 și foii de avere nr. 8817. Consideră că la nivelul comisiei locale i s-a respins în mod neîntemeiat cererea, arătând că în hotărârea comisiei județene, care a confirmat această respingere, nu se arată motivele invalidării.
În dovedire, petenta a depus: arbore genealogic (fila 1 verso); răspunsul comisiei locale de fond funciar B. C. cu privire la invalidarea cererii prin Hotărârea comisiei județene (fila 3); tabel nominal al comisiei locale (anexa 37), cu suprafața avută în proprietate și acceptată de comisie de 10,61 ha; prin urmare, comisia locală a admis cererea; hotărârea comisiei județene nr. 6444/1.10.2007 (filele 3,4); poziția 16, a petentei apare la două puncte/motive: art. 2, pct. 1 - nu se face dovada proprietății pentru terenul solicitat și art. 2, pct. 2 - terenul nu este în amenajament silvic; copie de pe Dispozitivul de parcelare nr. 76/933, 14 august (f. 7): rezultă că moșia "S.", proprietatea D-lui Tichler Mor (neclar), expropriată de comisia de ocol G., cu hotărârea nr. 219/1921 din 1 Nov.1922, în baza art. 5 și 6 din lege și rămasă definitivă prin hotărârea ...unii județene din 6 Dec. 1922 cu hotărârea nr.79/1922…s-au format 27 loturi tip pentru 27 embaticari... nr. top_ și_, lotul tip fiind de 13 jugăre 533 (f.8); copie de pe anexa la Dispozitivul de parcelare nr. 76/933, 14 august (f.8): la nr. cr.24 apare numele și prenumele locuitorului imbaticat: P. G. și acte de stare civilă (f. 1048).
I. C. L. de fond funciar B. C. a depus întâmpinare (fila 19) prin care arată că a admis cererea pentru 10,61 ha, hotărâre invalidată de comisia județeană pentru că nu s-ar fi făcut dovada proprietății.
A fost dispusă și efectuată o expertiză topografică (filele 20-23), în care au fost identificate: suprafața de 10,61 ha teren, în pct. Ghilcoș, conform foii de avere după cartea funciară nr. 8817 și suprafața de 7.3700 m.p. (7,37 ha) teren în pct. S., ce îi revine embaticarului P. G. din totalul de 346 iugăre și 1067 stânjeni ce face obiectul dispozitivului de parcelare 76/1933; din acest teren, 1.5000 ha reprezintă finețe naturale, care nu sunt incluse în amenajament silvic, iar 5.8700 m.p (5,87 ha) este teren forestier, cuprins în amenajament silvic, pct. S., UPIV, u.a. 127% (schița acestui teren, de 5,87 ha, este depusă la f. 23).
Totodată, expertul susține că terenul de 5.8700 m.p. este solicitat și de moșt. P. Ș., în dos. nr._ . Ulterior, expertul arată ca terenurile identificate în punctele Ghilcoș și S. sunt terenuri distincte, în puncte diferite.
Petenta și-a precizat acțiunea (f.25), cerând, pe lângă terenurile de 10,61 ha și de 200 m.p., și terenul de 5.870 m.p. (corect 58.700 m.p., echivalent cu 5,87 ha, conform expertizei).
La termenul de judecată din data de 8.12.2009, avocatul petentei a susținut că dosarul nr._ este în rejudecare la această instanță; a cerut inițial conexarea prezentului dosar la dosarul mai vechi, dar a revenit imediat, cerând suspendarea prezentului dosar, cerere admisă de instanță.
Avocatul petentei a depus concluzii scrise (fila 57) în care arată că a făcut dovezile necesare în ce privește dreptul de proprietate și vocația succesorală, deci solicită admiterea cererii pentru 5,87 ha teren forestier. Consideră că existența altui dosar, având ca obiect același teren, nu trebuie să afecteze dreptul petentei, eventuala contradicție între două hotărâri putând fi rezolvată pe calea unei revizuiri.
După lăsarea dosarului în pronunțare, cauza a fost repusă pe rol, pentru a se studia implicarea în speță a dosarului nr._ și a celorlalte dosare implicate în cauză și evocate în cuprinsul prezentului dosar.
S-a constatat că în dosarul nr._, prin sentința civilă nr. 161/10.02.2009, s-a admis plângerea pentru 5,66 ha teren forestier în favoarea petenților Panțâr Șt. Ș. + 5, ca urmași ai defunctului Panțâr Gh. Ș.. Soluția a fost casată în recurs, cauza fiind trimisă spre rejudecare. În rejudecarea cauzei anterioare, în dosarul nr._, s-a constatat perimată acțiunea, prin sentința civilă nr. 1910/5.12.2011.
În dosarul nr._ (din care s-a disjuns prezenta cauză) s-a pronunțat sentința civilă nr. 688/12.05.2009, prin care s-a admis plângerea pentru 10,61 ha teren forestier în favoarea petentei B. C. E., autor fiind P. G.. Sentința a devenit irevocabilă prin respingerea recursurilor formulate de ambele comisii de fond funciar.
Totodată, cel de al doilea dosar disjuns, nr._, prin care aceeași petentă a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 200 m.p. teren, a fost suspendat conform art. 1551 Cod procedură civilă.
Analizând actele și probele dosarului, legislația aplicabilă (Legea 18/1991, Legea nr. 1/2000, modificată prin Legea nr. 247/2005), precum și principiile constituționale și de drept european aplicabile în speță, instanța de fond a reținut următoarele:
Cererea petentei este întemeiată, de vreme ce a făcut dovada proprietății (dispozitiv de parcelare și anexa - f. 7,8) și a vocației succesorale (f.1 verso, 10-18). În plus, prin expertiză s-a delimitat cu claritate partea din teren care nu face obiectul acestei reconstituiri (1,5 ha fânaț) și partea care este preluată de stat și cuprinsă în amenajament silvic (5,87 ha teren forestier, schiță - f.23).
Concluzionând, instanța a constatat că petenta a făcut dovada proprietății (f.7,8), a calității succesorale (f.1 verso, 10-18), precum și a preluării terenului în amenajament silvic (f.20-23), plângerea fiind admisă astfel cum a fost formulată.
Cât privește amplasamentul terenului ce va fi atribuit, comisia locală de fond funciar urmează a aprecia dacă fostul amplasament este liber, sau va cere a se disponibiliza un alt teren de către organele silvice.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs C. L. B. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând desființarea în întregime a sentinței criticate, ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, s-a susținut că în mod nejustificat s-a admis acțiunea petentei Bănciau E. și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acesteia pentru suprafața de 5,87 ha teren, în condițiile în care respectiva suprafață de teren ce a aparținut autorului P. G., în punctul S., a fost vândură autorului P. Ș., în baza unei declarații sub semnătură privată.
În fapt, la data soluționării prezentei cauze în primă instanță, pe rolul Judecătoriei B. se afla în rejudecare dosarul nr._, având ca obiect acțiunea prin care moștenitorii autorului P. Ș. (cumpărătorul pe baza declarației sub semnătură privată) revendică suprafața de 5,66 ha teren cu vegetație forestieră, situate pe același amplasament cu cel pretins de petentă în prezenta cauză.
Motivarea instanței de fond că eventuala sentință favorabilă moștenitorilor autorului P. Ș., care ar conduce la o contradicție între cele două hotărâri judecătorești (5,87 ha reconstituite după autorul P. G. prin sentința recurată și 5,66 ha ce ar putea fi reconstituite după autorul P. Ș., în calitate de cumpărător) ar putea fi rezolvată pe calea unei revizuiri, nu este concludentă, sens în care se impunea conexarea celor două dosare și pronunțarea unei sentințe favorabile doar unora dintre petenți.
Cererea de recurs nu a fost motivată în drept și este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
I. - intimată C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu și-a făcut apărări în cauză.
I. - petentă B. E., legal citată, a formulat întâmpinare (f.33 ds.) prin care a solicitat respingerea excepției autorității de lucru judecat, invocată de instanța de control judiciar la termenul de judecată din data de 13.12.2012 (f.33 ds.).
În motivare, s-a susținut că în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei B. au fost cumulate 3 cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, cu 3 surse ale proprietății diferite. P. acest motiv și pentru că fiecare cerere se afla în grad diferit de finalizare (de administrare probatoriu) a solicitat disjungerea și formarea a trei dosare, astfel încât cele 3 surse ale proprietății să fie valorificate separat și probate separat, iar la termenul din data de 12.05.2009 s-a dispus disjungerea după cum urmează:
Dosarul nr._, care a ieșit în pronunțare chiar la 12.05.2012, a privit doar terenul din punct Ghilcoș-Haghimas și CF 8817, situat în parc Național, conform expertizei de la filele 45-49, schița de la fila 47. Precizează încă o dată aspectele care interesează:
a) Autor P. G. - certificat deces fila 15;
b) Moștenitoare - petenta B. E., nepoată după mama A., născută P. E., cu arbore genealogic depus la dosar.
c) Actele de proprietate se referă la Cartea Funciara nr. 8817, în care autorul defunct se afla la poziția 22 cu cota de_/_ din terenul identificat în foaia de avere, documente aflate la filele 11-12, cu schița de la fila 13 dosar.
Dosarul prezent nr._ - cel privitor la terenul din punct S. de 5,87 ha, deci diferit de primul dosar (Ghilcoș) și cu privire la care au existat contestări că același drept este solicitat și în alt dosar (de către persoane care pretindeau că au cumpărat de la autorul său P. G.)
La acest dosar au fost atașate documentele referitoare la terenul din punct S.: acțiunea, Hotărârea Comisiei Județene N. și dovada de comunicare a acesteia; actul de proprietate, reprezentat de dispozitivul de parcelare 76/1933; actele de stare civilă ce dovedesc filiația și arbore genealogic depus la dosar; procura dată numitului B. I.; întâmpinarea comisiei locale; expertiză tehnică; precizare acțiune; completare la raportul de expertiză și actul de la fila 71 dosar.
Al treilea dosar format nr._, cel privitor la terenul de 200 m.p., din punctul Limita - Lacu R., în care s-a administrat doar proba cu martori, a fost suspendat în temeiul art.1551 Cod procedură civilă, întrucât nu s-au depus documentele de proprietate de la Arhivele Naționale.
Față de circuitul dosarelor anterior indicat, apreciază că nu există identitate de obiect și cauză între cererile ce formează obiectul dosarelor nr._ și nr._ .
În dovedire, s-au depus o . înscrisuri, în fotocopii: cerere de reconstituire din 26.09.2005, extrase aplicația Ecris dosare aflate pe rolul Judecătoriei B. (f.35-47 ds.), extras Carte funduară nr.8817 – foaia de avere și foaia de proprietate, practică judiciară (f.20-25 ds.) și sentința civilă nr.1910 din 11.08.2010.
Instanța de recurs, în temeiul art. 129 Cod procedură civilă, a solicitat Judecătoriei B. atașarea, spre consultare, a dosarelor nr._ și nr._ .
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate și în raport de întregul complex probator, în considerarea dispozițiilor art. 3041 Cod de procedură civilă, tribunalul reține recursul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. nr._ la data de 23.11.2007, petenta, în calitatea de moștenitoare a defunctului bunic P. G., a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nr. 6444/01.10.2007, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 10,61 ha teren cu vegetație forestieră, pe raza comunei B. C., și pentru suprafața de 200 m.p. teren, situat în ..N..
Prin precizarea, ulterior, a cererii din data de 17.03.2008 (f.53 ds. nr._ ), petenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate și pentru suprafața de 5.870 m.p. teren cu vegetație forestieră, situată în punctul S. UP IV – Dămuc ua 127% și care este diferită de suprafețele de 10,61 ha teren și 200 m.p. teren, cerute inițial.
În ședința publică din data de 12.05.2009 (f.99 ds. nr._ ) s-a dispus disjungerea cererilor având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5.870 m.p. (5,87 ha – conform precizării orale ulterioare din ședința de judecată din data de 21.10.2008), teren cu vegetație forestieră, situată în punctul S., formându-se dosarul nr._ al Judecătoriei B. și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 200 m.p. teren, situat în .. N., formându-se dosarul nr._ al Judecătoriei B..
I) Cererea având ca obiect plângere împotriva HCJ N. nr. 6444 din 01.10.2007 și reconstituire drept de proprietate pentru suprafața de 10,61 ha teren cu vegetație forestieră, situată pe raza comunei B. C., jud. N., în punctul „Ghilcoș”, ce a constituit obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B., a fost admisă prin sentința civilă nr. 688 din 12.05.2009, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului formulat de intimata C. L. B. C. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către Tribunalul N. prin decizia civilă nr. 11/RC din 18.01.2010.
II) Judecarea cererii având ca obiect plângere împotriva HCJ N. nr. 6444 din 01.10.2007 și reconstituire drept de proprietate pentru suprafața de 200 m.p. teren, din punctul Limita - Lacu R., ..N., ce a constituit obiectul dosarului nr._, a fost suspendată la data de 06.12.2011, în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, iar prin sentința civilă nr. 102 din data de 05.02.2013 cauza a fost perimată.
III) Cererea având ca obiect plângere împotriva HCJ N. nr. 6444 din 01.10.2007 și reconstituire drept de proprietate pentru suprafața de 5,87 ha teren cu vegetație forestieră, situată pe raza comunei B. C., jud. N., în punctul „S.”, ce constituie obiectul prezentei cauze, a fost admisă prin sentința recurată.
În concret, judecătorul fondului a considerat că pretențiile petentei sunt întemeiate și a dispus anularea în parte a Hotărârii Comisiei Județene N. de fond funciar nr. 6444/01.10.2007 și reconstituirea, în favoarea acesteia, a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5,87 ha teren cu vegetație forestieră, pe raza comunei B. C., jud. N., pe vechiul amplasament, conform identificării expertului (f.23), în măsura în care acest amplasament va mai fi liber la data punerii în executare a hotărârii, în caz contrar comisia locală urmând a solicita de la organele silvice un alt teren de aceeași calitate.
Prin cererea nr. 5726 din 26.09.2005 (f.34 ds.), înregistrată de C. L. B. C. la cu numărul de dosar 178, petenta a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe totale de 21,03 ha teren, ce a aparținut defunctului bunic P. G., după cum urmează:
- suprafața de 13,86 ha teren, situată în punctul „Ghilcoș”;
- suprafața de 6,17 ha teren, situată în punctul „S.” și
- o construcție cu teren aferent acesteia în suprafață de 4,00 ha.
În soluționarea cererii de reconstituire formulată, intimata C. L. B. C. a adoptat Hotărârea nr. 13/2007 prin care a propus reconstituirea, în favoarea petentei, a dreptului de proprietate pentru suprafața de 10,61 ha teren cu vegetație forestieră, aflată în zona Parcului Național Cheile-Bicazului Hasmaș, în punctul Ghilcoș, pe un alt amplasament.
Propunerea Comisiei Locale B. C. a fost invalidată de C. Județeană N. prin Hotărârea nr. 6444 din 01.10.2007 (f.3,4 ds. fond) cu motivația că nu se face dovada proprietății pentru terenul solicitat și, de asemenea, acesta nu este în amenajamentul silvic.
Din analiza mențiunilor din anexei 37 la H.G. nr. 890/2005, cuprinzând foștii proprietari și moștenitorii acestora, persoane fizice, cărora li se reconstituie conform prevederilor legale, la cerere, dreptul de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, conform art. 24 din Legea nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare (f.6 ds.fond), rezultă că intimata C. L. B. C. a soluționat, în concret, cererea de reconstituire formulată de petentă doar cu privire la suprafața de 13,86 ha teren, situată în punctul „Ghilcoș”, apreciind-o admisibilă doar în parte, în limita suprafeței de 10,61 ha teren.
Cu privire la celelalte bunuri imobile ce au format obiectul cererii de reconstituire, respectiv suprafața de 6,17 ha teren, situată în punctul „S.” și o construcție cu teren aferent acesteia, în suprafață de 4,00 ha, intimata C. L. B. C. nu a apreciat în nici un fel. În condițiile în care normele legislației funciare dispun ca orice cerere adresată comisiilor special constituite să primească o soluționare argumentată juridic și susținută de probe, nu se poate presupune că, în fapt, C. L. B. C. a înțeles să soluționeze în mod negativ cererea de reconstituire pentru cele două categorii de imobile anterior menționate.
Chiar și într-o astfel de ipoteză, revenea intimatei C. Județeană N. obligația de a valida sau invalida o astfel de propunere, tot printr-o hotărâre adoptată în condițiile art. 51 din Legea nr. 18/1991 republicată și art. 6 alin. 1 lit. c din H.G. nr. 890/2005. Or, din conținutul Hotărârii nr. 6444 din 01.10.2007 nu se poate desprinde concluzia adoptării unei astfel de soluții.
În aceste condiții, Tribunalul apreciază că instanța de fond a considerat în mod eronat cu privire la conținutul HCJ N. nr. 6444 din 01.10.2007, respectiv asupra împrejurării că prin menționatul act administrativ jurisdicțional s-a stabilit că petenta nu este îndreptățită să-i fie reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5,87 ha teren cu vegetație forestieră, situată în punctul „S.”, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, ce atrag modificarea sentinței recurate, pentru aplicarea greșită a legii.
Aceasta întrucât, neavând posibilitatea verificării efective și concrete a legalității și temeiniciei considerațiilor pentru care intimatele comisii de fond funciar trebuiau să soluționeze în mod favorabil sau nefavorabil cererea de reconstituire formulată de petentă, prin soluția pronunțată, instanța de fond a dispus, în mod direct, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea acesteia, cu eludarea procedurii prealabile obligatorii reglementate de dispozițiile art. 51 - art. 53 din Legea nr. 18/1991 republicată.
Se impune a face mențiunea că pentru a stabili dacă motivul de modificare reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este sau nu de ordine publică, pentru a fi avut în vedere din oficiu de către instanța de control judiciar, trebuie să se determine caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material (procesual) încălcate.
Potrivit dispozițiilor art. 51 din Legea nr. 18/1991 republicată „C. județeană este competentă să soluționeze contestațiile și să valideze ori să invalideze măsurile stabilite de comisiile locale”, iar potrivit dispozițiilor art. 53 al aceluiași act normativ „(1) Hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II, și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.”
Din modul de redactare a normei legale anterior menționate se desprinde concluzia că legiuitorul a înțeles să confere procedurii prealabile a reconstituirii un caracter imperativ, obligatoriu, de la care orice persoană ce se consideră îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren nu poate deroga.
Altfel spus, refuzul nejustificat al Comisiei Locale de aplicare a legilor fondului funciar, de a răspunde celui interesat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren, nu este de natură să atragă admisibilitatea unei acțiuni directe în instanță privind reconstituirea dreptului de proprietate. Procedura instituită prin Legea nr. 18/1991 are un caracter special, derogator de la dreptul comun, iar persoanele interesate nu pot opta între procedura prevăzută de acest act normativ, care este obligatorie, și o acțiune în justiție, pe calea dreptului comun, pentru obținerea acelorași efecte.
În consecință, Tribunalul apreciază că instanța de fond a fost învestită cu o acțiune directă pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 5,87 ha teren, și nu cu o plângere, în condițiile art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, considerente pentru care, apreciind că prima instanță a pronunțat în cauză o hotărâre netemeinică și nelegală, în temeiul art. 312 alin. 2 și alin. 3 Cod de procedură civilă, va admite recursul declarat de intimata C. L. B. C. și va modifica în totalitate sentința recurată, în sensul respingerii ca nefondată a plângerii formulate de petenta B. E. împotriva Hotărârii nr. 6444/2007 emisă de C. Județeană N. și înlăturării celelalte dispoziții ale sentinței recurate care sunt contrare prezentei hotărâri.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de intimata C. locală B. C. pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în . N., împotriva sentinței civile nr. 1578/18.10.2011 a Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimata - petentă B. E., domiciliată în București, Șoseaua Berceni, nr. 41, ., ., sector 4, și intimata - intimată C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N..
Modifică în totalitate sentința atacată în sensul că respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta B. E. împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. nr. 6444/01.10.2007.
Înlătură celelalte dispoziții ale sentinței recurate care sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2013.
Președinte, Judecători, Grefier,
D. S. A. M. U., C. Ailuțoaei
L. F.
Red. și tehnored. A.M.U. – 08.03.2013
Tehnored. C.A. – 12.03.2013
2 ex.
Fond: G. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1024/2012. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 1042/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|








