Fond funciar. Decizia nr. 316/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 316/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 316 RC
ROMÂNIA | |
Dosar nr._ | Recurs – fond funciar |
TRIBUNALUL N. |
SECȚIA I CIVILĂ |
DECIZIA CIVILĂ nr. 316/RC din 18.03.2013 |
Ședința publică din 18.03.2013 |
Completul de judecată compus din:
Președinte | D. M. | Judecător |
D. M. | Judecător | |
G. B. | Judecător | |
Grefier | R. C. |
La ordine a venit spre soluționare cererea de revizuire a deciziei civile nr. 205/RC din 02.03.2010 pronunțată de Tribunalul N. – Secția civilă în dosarul nr._, formulată de revizuenta C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., în contradictoriu cu intimații B. E., B. M. – domiciliați în R., ., județul N. și C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor R. – cu sediul în R., Piața R. V., nr. 1, județul N..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns intimații B. E. și B. M., asistați de dl. avocat M. A. și d-na consilier juridic P. I. C. pentru intimata C. locală R., lipsind reprezentantul revizuentei C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este revizuire;
- stadiul procesual – recurs;
- cauza se află la al doilea termen de judecată;
După referatul grefierului, nemaifiind de formulat alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, avocat M. A., pentru intimații B. E. și B. M., solicită respingerea cererii de revizuire formulate de revizuenta C. județeană N. și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 Codul de procedură civilă, înscrisurile pe care se întemeiază cererea de revizuire nefiind reținute de intimați, iar faptul că nu au fost depuse la dosar se datorează doar neglijenței revizuentei, care nu a făcut demersurile necesare obținerii acestora de la Arhivele Naționale. De altfel, revizuenta nu a dovedit motivul ce a împiedicat-o să depună înscrisurile pe parcursul judecății, iar motivele invocate în susținerea cererii sunt contradictorii, susținerile potrivit cărora terenurile tatălui intimaților ar fi fost aceleași cu terenurile mamei lor fiind neadevărate. Mai mult, se atacă procesul-verbal de moștenire din anul 1951, deși acesta se afla în arhiva Comisiei locale R., în original. P. motivele precizate pe larg în concluziile scrise pe care le depune la dosar, solicită respingerea cererii de revizuire și plata cheltuielilor de judecată conform chitanței . NT_/05.03.2013.
D-na consilier juridic P. I. C. solicită admiterea cererii de revizuire și modificarea hotărârii, arătând că intimații au beneficiat de o dublă restituire; susține că aceștia au dreptul, împreună, la o suprafață totală de 14 ha, atât comisia locală cât și cea județeană susținând în mod constant aceeași poziție. Consideră că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, că există un înscris nou, de care părțile nu au știut, și consideră că este justificată invocarea forței majore pentru această situație, motiv pentru care solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin decizia civilă nr. 205/RC/ din 02.03.2010 pronunțată de Tribunalul N. au fost admise recursurile formulate de pârâtele C. municipală R. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr. 1344 din 4.05.2009 a Judecătoriei R., în contradictoriu cu intimații-petenți B. E. și B. M.. Ca o consecință a admiterii celor două recursuri s-a dispus modificarea în parte a sentinței civile menționată mai sus, în sensul că, a fost reconstituit în favoarea petenților, în calitate de moștenitori ai defuncților B. M. G. și B. G., dreptul de proprietate pentru suprafața de 11 ha teren situat pe raza municipiului R., în loc de 14,19 ha, fiind menținute celelalte dispoziții ale hotărârii pronunțată la fond.
În motivare, instanță de control a reținut că prin actele de veșnică vânzare depuse în copie la dosarul de fond, datând din anii 1933, 1935, petenții B. E. și B. M. au făcut dovada faptului că autorul lor, G. M. B., a avut în proprietate teren pe teritoriul orașului R., pe . la tatăl său, M. P. B.. Urmare a precizării făcute cu privire la amplasament, a fost evident că tatăl lor era proprietarul unor terenuri având un amplasament diferit de cel ce apare evidențiat în registrul agricol, întocmit începând cu anul 1953 pe numele mamei petenților, B. G., și în acesta apar terenuri cu alte amplasamente, precum Luțca, B., calea ferată.
Susținerea recurentelor în sensul că, terenul moștenit de la tatăl petenților este în fapt același cu cel moștenit de la mamă, pentru care au obținut deja reconstituirea dreptului de proprietate, nu a fost reținută ca dovedită, rămânând o simplă presupunere.
Autorul petenților a avut teren în . deținerii acestor proprietăți a fost de asemenea dovedită în cauză, deși aceasta a constituit unul din motivele pentru care cererea de reconstituire formulată a fost respinsă. Astfel, procesele verbale de impunere au probat că autorul petenților deținea aceste terenuri ca proprietar la nivelul anilor 1946-1949, revenindu-i și sarcina legală a plății impozitului. Mai mult decât atât, din probatoriul administrat, a rezultat că autorul petenților a deținut în . teren decât cel pentru care au fost identificate în arhive acte de proprietate, întrucât separat de cele 2,30 ha pentru care au fost depuse actele, prin actul de proprietate al unui vecin, aflat în copie la dosar s-a făcut dovada că la nivelul anului 1946 (de când datează actul la care s-a făcut referire), Gh. B. mai deținea și alte terenuri în același amplasament, actul vechi al vecinului P. menționându-l ca vecinătate estică.
D. fiind amplasamentul celor 2,30 ha pentru care au fost prezentate acte de proprietate, astfel cum au fost evidențiate în schița întocmită de expert, comparativ cu altă schiță aflată, în care apare poziționată în plan și proprietatea P., rezultă în mod evident că într-adevăr, autorul petenților a deținut în acel punct o suprafață de teren mai mare decât cea pentru care au putut fi prezentate acte vechi de proprietate.
Toate aceste elemente, coroborate și cu declarațiile martorilor audiați au confirmat că autorul petenților a avut în . de 9-10 ha. La momentul preluării abuzive a terenurilor, în înscrisul denumit ,,Situația terenurilor trecute în proprietatea statului conform HCM 308/1953”, de la mama petenților apar preluate 14,35 ha, existente în 8 trupuri, pe raza localităților R. și Tămășeni. Însă din acest înscris și din nici o altă probă administrată în cauză nu rezultă cât din suprafața totală de 14,35 ha teren se afla la momentul preluării pe raza orașului R. și cât pe raza comunei Tămășeni, iar faptul că din cele 14,35 ha doar 0,16 ha s-ar fi aflat pe raza comunei, iar restul în . decât afirmația petenților, nesusținută de nicio probă.
Coroborând dovada proprietății avute de bunicul petenților în jurul anului 1935, cu dovada continuității acestei proprietăți, făcută, așa cum s-a arătat, pentru anii 1946-1949, și continuată cu procesul verbal de moștenire întocmit în anul 1951, a devenit credibilă prezumția că, suprafețele de teren de 6 ha, pe raza orașului R. și 5 ha, în cartierul N. B. declarate în menționatul act, se referă la terenul situat în . a dovedit, cel mai aproape de momentul preluării realizate, în anul 1953 că, defunctul B. G., la momentul decesului, deținea în proprietate, în oraș o suprafață totalizată de 11 ha.
Instanța de control judiciar a reținut deci că petenții au făcut dovada proprietății deținute de autorul lor, precum și continuitatea dreptului până la momentul preluării abuzive, doar pentru o întindere a proprietății de 11 ha teren, între procesul verbal din 1951 și tabelul preluării intervenite în anul 1953 nemaifiind niciun înscris care să ateste existența unei proprietății mai întinse. Prin urmare, susținerea că din cele 14,35 ha teren, 14,19 ha ar fi fost pe raza orașului nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă.
Susținerea recurentelor legată de actul de preluare a terenurilor în anul 1953, referitor la faptul că ar fi fost întocmit ulterior și nu ar fi fost pus în practică până în anul 1960, a fost apreciată de asemenea doar o simplă supoziție a acestora, nefundamentată pe vreo probă.
În aceste condiții, în temeiul art. 312 al. 2 și 3, raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, pentru toate considerentele arătate mai înainte, recursurile promovate au fost admise, iar sentința recurată a fost în parte modificată, numai sub aspectul întinderii dreptului recunoscut petenților, ca fiind dovedit doar pentru 11 ha, iar nu pentru 14,19 ha.
Faptul că recurenta C. municipală R. nu mai are teren la dispoziție (ultimul motiv de recurs invocat), nu poate vătăma dreptul dovedit al petenților. Acestora le-a fost respinsă cererea de reconstituire formulată în temeiul Legii nr.169/1997 pe motiv că, terenurile solicitate s-ar suprapune cu cele pentru care li s-a reconstituit deja dreptul de proprietate. În plângerea formulată, petenții și-au probat îndreptățirea de a li se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafața de 11 ha teren, urmând ca în punerea în aplicare a acestei soluții, comisia locală să verifice dacă este posibilă atribuirea vreunei părți din teren pe vechiul amplasament, în caz contrar urmând a face aplicarea dispozițiilor art. 10 din HG 890/2005.
În final, tribunalul a reținut că măsurile reparatorii efective de care vor beneficia petenții sunt chestiuni care țin de punerea în executare, la nivelul comisiei locale, a hotărârii prin care petenților li s-a recunoscut îndreptățirea de a beneficia de prevederile reparatorii ale legilor fondului funciar pentru terenul preluat abuziv, precum și întinderea acestei îndreptățiri. De altfel, petenții nici nu au formulat, așa cum au aratat chiar recurentele, cerere de despăgubiri, asupra căreia să fi fost ținută instanța de fond a se pronunța, în permanență ei au arătat că doresc să li se atribuie alte amplasamente.
Împotriva Deciziei civile nr. 205/RC/ din 03.02.2010 pronunțată de Tribunalul N. a formulat cerere de revizuire intimata C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.5 din cod procedură civilă, teza privitoare la înscrisurile noi, cererea fiind fundamentată pe următoarele considerente:
Instanța și-a întemeiat soluția pe un proces verbal de moștenire întocmit în anul 1951 precum și pe celelalte înscrisuri prezentate de petenți, printre care un extras din situația terenurilor trecute în proprietatea statului conform HCM nr. 308/1953. Ulterior pronunțării acestei hotărâri, respectiv la data de 23.11.2012, Arhivele Naționale - Serviciul Județean N., prin adresa nr._ au comunicat o . înscrisuri referitoare la suprafețele deținute de B. G. la nivelul anului 1953, momentul punerii în aplicare a HCM nr. 308/1953.
Din aceste înscrisuri rezultă că suprafața deținută de autoarea celor doi reclamanți, pe raza comunei R. (la acea vreme) era de numai 6,67 ha, restul până la 14,39 ha fiind situată pe raza altor localități după cum urmează:
I) Din Actul de trecere în proprietatea statului rezultă că B. G. a cedat, în favoarea statului, suprafețe de teren, defalcate pe categorii de folosință, aflate în proprietatea sa și situate atât în actualul oraș R. cât și în comunele Tămășeni și Gâdinți.
Din Situația terenurilor trecute în proprietatea Statului conform HCM nr.308/1953 rezultă un total de 14,35 ha teren din care 9,85 ha arabil și 4,50 ha pășune situate „în oraș și Tămășeni”.
II) Din Borderoul populației, proprietăților și exploataților agricole din orașul R., jud.R., întocmit conform Recensământului agricol și al populației din ianuarie 1948 rezulta că B. G. și B. G. dețineau o suprafață totală de 14,8580 mp împărțită în 7 parcele din care 6, 608 mp. în hotarul satului (R.) și 8, 3580 ha în hotarul altor sate.
Toate aceste acte doveditoare concordă cu înscrisurile din registrul agricol al municipiului R. în care B. G. apare consemnată cu 14,25 ha teren.
În cuprinsul Borderoului populației, proprietăților și exploataților agricole din orașul R., adunate toate suprafețele rezultă un total de 8,5 ha, aspect ce este în concordanță cu însemnările din „Actul de trecere în proprietatea statului...” menționat mai înainte.
Instanța de control judiciar și-a întemeiat soluția în special pe faptul că din Situația terenurilor trecute în proprietatea statului conform HCM nr. 308/1953 nu rezultă cât din suprafața totală de 14,35 ha teren se afla la momentul preluării pe raza orașului R. și cât pe raza comunei Tămășeni.
De asemenea, a fost luat în considerare procesul verbal de moștenire întocmit în anul 1951, care coroborat cu celelalte înscrisuri au făcut credibilă prezumția referitoare la faptul că, suprafețele de teren de 6 ha situate pe raza orașului R. și 5 ha situate în cartierul N.B., declarate în act, se referă la terenul din . probă, aflată cronologic, cel mai aproape de momentul preluării realizată în anul 1953, a demonstrat că defunctul B. G., la momentul decesului, deținea în proprietate în oraș o suprafață de 11 ha.
Revizuienta a susținut în final că toate aceste înscrisuri, pe care înțelege să-și întemeieze cererea de revizuire (înscrisuri comunicate de Arhivele Naționale, ulterior pronunțării deciziei împotriva căreia înțelege să exercite prezenta cale extraordinară de atac) au un rol determinant în soluționarea plângerii formulată de B. E. și B. M.. Astfel, dacă ar fi avut cunoștință de înscrisurile transmise cu adresa nr._ din 23.11.2012 de Arhivelor Naționale, soluția instanței ar fi fost cu totul alta, respectiv aceea de respingere a plângerii.
Înscrisurile conțin elemente noi cu privire la actele de dispoziție ale imobilelor deținute de autorii reclamanților, anterior preluării acestora de către stat și aceste elemente nu se regăsesc în procesul verbal încheiat în anul 1951 de care s-a prevalat instanța de control judiciar în soluția dată.
Apreciind că prezenta cerere de revizuire este admisibilă, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 332 pct. 5 Cod procedură civilă - teza referitoare la înscrisurile noi, respectiv: existau la data soluționării pe fond a cauzei, sunt determinante în soluționarea pricinii, dar nu au putut fi depuse la dosarul dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, fiindcă acestea nu cunoșteam de existența lor, fiind cantonate la Arhivele Naționale, intimata C. Județeană N. a solicitat admiterea ei.
Totodată a precizat că această cerere este formulată în termenul legal (la data de 21.12.2012), cu respectarea termenului de o lună prevăzut de dispozițiile art. 324 Cod procedură civilă (înscrisurile fiind comunicate la data de 23.11.2012).
Înscrisurile noi despre care a făcut vorbire revizuienta au fost anexate la dosarul cauzei.
Intimații petenți B. E. și B. M. și-au fundamentat apărările prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 18.02.2013 ( filele 27-32) prin intermediul căreia a reluat pe lângă analizarea condițiilor de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din cod procedură civilă și o parte din apărările, din argumentele prezentate în calea de atac a recursului.
În sprijinul revizuientei a venit cu aceleași argumente intimata C. locală R. prin întâmpinarea formulată pentru același termen de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de cererea formulată, de apărările indicate, de documentele existente, hotărârea pronunțată și criticile invocate, coroborat cu dispozițiile legale aplicabile, tribunalul reține următoarele:
Inițial, prin sentința civilă nr. 1344 pronunțată la data de 4.05.2009 de Judecătoria R. a fost admisă plângerea formulată de petenții B. E. și B. M. împotriva Hotărârii nr. 7249/17.10.2008 emisă de C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor precum și împotriva Hotărârii nr. 142/2008 a Comisiei municipale R. de fond funciar.
Au fost anulate cele două hotărâri și în favoarea petenților, în calitate de moștenitori ai defuncților B. M. G. și B. G., a fost reconstituit dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 14,19 ha teren situat în municipiul R., din care 9,69 ha teren arabil și 4,50 pășune.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs ambele intimate C. municipală R. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, arătând că petenții au obținut reconstituirea dreptului de proprietate, în condițiile în care s-a susținut că existau neconcordanțe între datele furnizate de aceștia, cu privire la amplasamentul și întinderea terenurilor solicitate. În motivarea acestor recursuri au fost aduse aproape aceleași argumente folosite și în prezenta cerere de revizuire.
Din analiza susținerilor revizuientei rezultă că aceasta nu cunoaște nici măcar în prezent care este întinderea exactă a suprafeței pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea intimaților petenți, după autorii lor B. M. G. și B. G.. Se vorbește încă despre suprafața de 14,19 ha în condițiile în care prin Decizia civilă nr. 205/RC/ din 02.03.2010 pronunțată de Tribunalul N. ( hotărâre a cărei revizuire se solicită în cauză) urmare a admiterii recursurile, s-a dispus modificarea în parte a sentinței civile care a făcut obiectul controlului judiciar în recurs și astfel, a fost reconstituit în favoarea petenților, în calitate de moștenitori ai defuncților B. M. G. și B. G., dreptul de proprietate pentru suprafața de 11 ha teren situat pe raza municipiului R., în loc de suprafața de 14,19 ha.
Actele depuse de revizuientă nu schimbă cu nimic situația privind reconstituirea dreptului de proprietate. ,,Cedare terenului în favoarea statului” așa cum încearcă a sugera revizuienta nu a fost în niciun caz una reală și de bună-voie. Cererea aflată la fila 8 dosar revizuire, aparținând mamei intimaților petenți a fost redactată la data de 28.02.1953, iar aceasta a fost în mod evident o consecință a unor timpuri de tristă amintire când, nou instalatul comunism s-a folosit de sloganul referitor la ,,egalitatea cetățenilor” numai pentru a oprima anumite categorii sociale, considerate mai bogate, așa cum s-a întâmplat și cu B. G., mama celor doi petenți.
Nedreptate unei epoci nu poate fi înlăturată niciodată cu alta. Pe cererea în discuție apar scrise cu aceleași caractere, foarte clar, mențiunile: ,,cheabur cu doi copii și singur”, dar și ,,Nu”, iar dacă coroborăm și conținutul cererii în cuprinsul căreia se reține faptul că B. G. rămasă văduvă din anul 1951, cu doi copii mici, de 3 și respectiv 5 ani, fără unelte și cunoștințe agricole, nu avea nicio posibilitate de a lucra singură terenul în suprafață totală de 14,35 ha (și nu de 11 ha) aceste împrejurări au fost cele care au determinat-o cu siguranță să-l ,,cedeze” statului, așa cum era obiceiul timpului.
Faptul că B. G. nu figura în tabelul contestațiilor rezolvate pentru raionul R. de către C. Regională P. Rezolvarea Contestațiilor Iași nu poate convinge instanța că a operat un transfer real al dreptului de proprietate de la aceasta la stat. Desigur că nu este exclus ca o astfel de contestație să fi existat până la urmă, dar așa cum Arhivele Naționale - Serviciul Județean N., prin adresa nr._ din 23.11.2012, au recomandat Instituției Prefectului să se adreseze Arhivele Naționale București, la dosar nu există nicio dovadă că s-au realizat mai departe toate demersurile necesare în vederea clarificării situației.
Mergând mai departe, în funcție de cum au fost structurate motivele de revizuire, tribunalul constată faptul că discuțiile referitoare la amplasamentul terenurilor, așa cum apar enunțate și în prezenta cerere, au fost indicate și în recurs. În consecință reiterându-le sub o formă ușor schimbată, dar urmărind același scop, în realitate revizuienta nu face altăceva decât să încerce pe o cale ocolită un recurs la recurs, situație ce nu poate fi primită.
De asemenea nu poate fi reținută nici argumentarea referitoare la faptul că revizuienta a formulat această cerere în momentul în care a intrat în posesia documentelor noi, de a căror existență nu a știut. Înscrisurile noi nu au fost ținute de partea adversă (întrucât ele s-au aflat în posesia unei instituții publice și anume Arhivele Naționale - Serviciul Județean N. ), cum dispune textul legal, iar cel care le invocă în prezent nu a făcut dovada că nu le-a putut înfățișa dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. Simplul fapt că revizuienta a descoperit anumite înscrisuri, care în niciun caz nu pot pune la îndoială temeinicia drepturilor cuvenite intimaților petenți, nu este în măsură să justifice admiterea cererii. Aceste înscrisuri nu au nicio forță probantă, dimpotrivă ar fi în măsură să consolideze un drept mai mare intimaților petenți, dar întrucât acest lucru nu este posibil în calea de atac a unei alte părți, singura soluție este cea de respingere a cererii ca neîntemeiată.
Titulara prezentei cereri va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimații petenți, pricinuite de soluționarea litigiului de față, ca urmare a respingerii pretențiilor sale.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire a deciziei civile nr. 205/RC din 02.03.2010 pronunțată de Tribunalul N. – Secția civilă în dosarul nr._, formulată de intimata C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenului.
Obligă revizuienta să plătească intimaților B. E. și B. M. suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2013.
Președinte | Judecători | Grefier |
D. M. | D. M. și G. B. | R. C. |
Red. G.Blt. 25.06.2013;
thred. R.C. 25.06.2013;
2 ex;
Fond: A.M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 361/2013. Tribunalul NEAMŢ | Servitute. Decizia nr. 229/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
