Fond funciar. Decizia nr. 321/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 321/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 11-04-2012 în dosarul nr. 321/RC
Dosar nr._ - fond funciar -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 11.04.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.321/RC
Instanța constituită din:
Președinte: V. B. – judecător
D. M. – judecător
D. M. - judecător
D. L. - grefier
Pe rol se află judecarea recursului civil formulat de recurenta - petentă B. F., domiciliată în satul Mădei, ., împotriva sentinței civile nr. 415 din data de 07.03.2011, pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimatele C. locală B. pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat F. R. M. pentru recurenta-petentă B. F., lipsă fiind reprezentanții intimatelor.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este litigiu de fond funciar;
- procedura de citare este îndeplinită;
- stadiul procesual – recurs; al III - lea termen de judecată;
- recurenta-petentă B. F. a depus la dosarul cauzei, prin fax, la data de 11.04.2012 concluzii scrise.
Apărătorul prezent arată că nu are de formulat alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Domnul avocat R. F., pentru recurenta-petentă B. F., solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Susține că prima instanță în mod greșit a respins plângerea petentei B. F. și tot în mod greșit a admis excepția tardivității, soluționând cauza fără a intra în cercetarea fondului. Învederează că Legea nr. 212/2008 nu prevede un termen expres în care cererile de reconstituire trebuie depuse la C. locală, astfel încât instanța nu poate adăuga la lege și nu poate să facă interpretări contrare dispozițiilor legale. Mai arată că excepțiile procesuale și cele de fond constituie mijloace de apărare, fără a se confunda cu apărările în fond, motiv pentru care consideră că excepția tardivității este o excepție de procedură care trebuie să aibă legătură cu procedura introducerii cererii la o instanță de judecată; fără cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ din 24.01.2011 petenta B. H. F. a formulat, în contradictoriu cu intimatele C. județeană N. și C. locală B. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, plângere împotriva Hotărârii nr. 8562/23.12.2010, emisă de prima intimată, prin care i s-a respins cererea de constituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren forestier.
În motivare a arătat că defunctul său unchi, M. V. C., a luptat în cel de-al doilea război mondial,astfel că sunt întrunite cerințele art. 36 din Legea nr. 1/2000 pentru admisibilitatea cererii sale.
C. locală B. a propus, prin Hotărârea nr. 2/18.02.2010, respingerea cererii sale,iar C. județeană N., prin Hotărârea nr.8562/23.12.2010,a validat această propunere pe motiv că cererea de constituire a dreptului de proprietate a fost tardiv formulată.
Numai intimata C. județeană N. a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea plângerii ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 415 din 07.03.2011 Judecătoria B. a admis excepția tardivității cererii de constituire a dreptului de proprietate și a respins plângerea petentei cu această motivație.
P. a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că petenta a formulat cererea de constituire a dreptului de proprietate la data de 28.12.2009. Potrivit art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, cererea pentru stabilirea dreptului de proprietate are valoare de acceptare a moștenirii autorului pentru terenul solicitat, cu efectul repunerii de drept în termenul de acceptare a moștenirii.
Întrucât Legea nr. 212/2008 nu a prevăzut un termen pentru formularea cererilor, în materie se aplică dreptul comun, respectiv termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 din Codul civil, care se socotește de la data de 02.11.2008, când a intrat în vigoare Legea nr. 212/2008, astfel că termenul se consideră împlinit la data de 02.05.2009.
În aceste condiții, prima instanță a apreciat că cererea de constituire a dreptului de proprietate formulată de petentă la data de 28.12.2009 este în mod evident tardivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal petenta, care a criticat-o pentru nelegalitate, considerând că în mod greșit prima instanță a admis excepția tardivității formulării cererii sale de constituire a dreptului de proprietate, în condițiile în care Legea nr. 212/2008 nu prevede un termen pentru depunerea acestora.
A mai invocat faptul că intimata C. județeană N. a invocat tardivitatea formulării cererii de constituire a dreptului de proprietate ca o apărare pe fond, astfel că prima instanță trebuia să o analizeze ca atare, nu ca pe o excepție de procedură.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005, precum și de plata timbrului judiciar potrivit art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
Intimata C. județeană N. a depus întâmpinare (f. 15 - 18) în care a reiterat argumentele de la fond ce impun respingerea recursul petentei.
Analizând motivele invocate Tribunalul constată că recursul este întemeiat urmând a fi admis, însă pentru următoarele considerente:
Cererea prin care petenta B. H. F. a solicitat constituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren forestier a fost formulată la data de 28.12.2009, în baza prevederilor art. 36 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008 (f. 21 dosar fond).
Prin Hotărârea nr. 2/18.02.2010 C. locală B. a propus respingerea cererii iar C. județeană N., prin Hotărârea nr. 8562/23.12.2010, a invalidat propunerea pe motiv că autorul petentei, deși a participat la luptele din cel de-al doilea război mondial, nu îndeplinea și cerințele prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărit cu suprafața de teren solicitată, precum și pentru că cererea de constituire a dreptului de proprietate a fost tardiv formulată.
Depunerea în termen a unei astfel de cereri este o condiție de fond pentru admisibilitatea ei și, întrucât plângerea reglementată de art. 53 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare, are, în materia fondului funciar, caracterul unei căi specifice de atac, în mod greșit prima instanță a invocat din nou, din oficiu, excepția tardivității depunerii cererii, din moment ce ea a fost deja reținută, în mod just, în Hotărârea Comisiei județene N. nr. 8562/23.12.2010.
Aceasta întrucât, deși într-adevăr Legea nr. 212/2008 nu a prevăzut un termen pentru depunerea cererilor, el nici nu era necesar, din moment ce prin acest act normativ a fost modificat art. 36 din Legea nr. 1/2000, iar aceasta din urmă explicitează procedura de aplicare a prevederilor Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
Pe cale de consecință, este aplicabil termenul de 60 de zile prevăzut de art. 33 din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 – și nu cel de 6 luni prevăzut de art. 700 alin. 1 din Codul civil, cum greșit a apreciat prima instanță.
Termenul arătat mai sus se socotește de la . Legii nr. 212/2008 – respectiv de la 02.11.2008 – astfel că cererea formulată de petentă la data de 28.12.2009 este, în mod evident, tardivă.
Din cele arătate mai sus reiese că prima instanță trebuia să respingă plângerea petentei ca nefondată și nu pe excepția tardivității depunerii cererii de constituire a dreptului de proprietate și, din acest motiv și numai sub acest aspect, sentința civilă nr. 415 din 07.03.2011 este nelegală iar recursul este admisibil în temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
P. considerentele de fapt și de drept ce preced, Tribunalul va admite recursul petentei și va modifica în parte sentința recurată în sensul înlăturării din dispozitiv a mențiunilor privind admiterea excepției de tardivitate a cererii de constituire a dreptului de proprietate și de respingere ca tardivă a acesteia, precum și în sensul respingerii ca nefondată a plângerii petentei împotriva Hotărârii Comisiei județene N. nr. 8562/23.12.2010.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de petenta B. F., domiciliată în satul Mădei, . împotriva sentinței civile nr. 415 din 07.03.2011 a Judecătoriei B. în contradictoriu cu intimatele C. locală B. pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Înlătură din dispozitivul sentinței mențiunile privind admiterea excepției de tardivitate a cererii de constituire a dreptului de proprietate și de respingere ca tardivă a acesteia, și în consecință:
Respinge ca nefondată plângerea petentei împotriva Hotărârii Comisiei județene N. nr. 8562/23.12.2010.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.04.2012.
Președinte,Judecători,Grefier,
V. BaciuDan M. D. L.
D. M.
Red și tehnored/D.M./7.05.2012
Tehnored/D.L./08.05.2012
Fond/I. P.
Ex.2
| ← Fond funciar. Decizia nr. 341/2012. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 64/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|








