Fond funciar. Decizia nr. 341/2012. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 341/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 19-04-2012 în dosarul nr. 341/RC

Dosar nr._ - plângere la Legea nr. 1/2000 -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECTIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 341/RC

Ședința publică din 19.04.2012

Instanța compusă din:

Președinte: L. F. – judecător

D. M. – judecător

D. S. – judecător

Grefier – C. Ailuțoaei

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul - petent Ț. G., domiciliat în comuna Ceahlău, ., împotriva sentinței civile nr. 1403 din 21.09.2011 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele - intimate C. L. Grințieș pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în ., și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., având ca obiect plângere la Legea nr. 1/2000.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - petent Ț. G., lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:

- cauza este la al doilea termen de judecată;

- obiectul cauzei este plângere la Legea nr. 1/2000;

- procedura de citare este legal îndeplinită.

Recurentul - petent Ț. G. depune la dosar răspuns față de excepția tardivității formulării recursului, invocată din oficiu la termenul anterior, precum și xerocopie de pe dovada comunicării hotărârii nr. 1454/21.09.2011 a Judecătoriei B., care i-a fost comunicată la data de 04.10.2011 conform ștampilei poștei.

Instanța constată că în cauza de față s-a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1403/21.09.2011, care, conform dovezii de comunicare aflată la fond la fila 27, a fost comunicată la data de 25.09.2011, soția petentului semnând de primire.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția tardivității formulării recursului.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1403 din 21.09.2011 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, tribunalul constată următoarele:

Constată că prin sentința civilă nr. 1403 din data de 21.09.2011 pronunțată de Judecătoria B. a fost respinsă plângerea formulată de petentul Ț. G., în contradictoriu cu C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. L. Grințieș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca nefondată.

P. a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că, prin cererea ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, petentul Ț. G. a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene N. nr. 8827/31.05.2011.

În plângere s-a solicitat anularea parțială a hotărârii sus amintite și reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului cu vegetație forestieră de 3 ha, după autorul Ț. V..

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 și ale Legii nr. 247/2005.

Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. I pct. 43 din Titlul VI al Legii nr. 247/2005.

Analizând actele dosarului, instanța de fond a constatat că, prin cererea adresată Comisiei Locale, petentul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate invocând dispozițiile art. 36 din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008.

Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren cu vegetație forestieră amintite mai sus a fost respinsă de C. Județeană N..

Instanța de fond a constatat că după același autor s-a mai reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2 ha teren cu vegetație forestieră.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 1/2000 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008 se stabilește că„Persoanelor fizice cărora li s-a stabilit dreptul de proprietate prin împroprietărire, prin aplicarea Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, dar cărora nu li s-a atribuit efectiv terenul la care aveau dreptul sau cărora atribuirea le-a fost anulată, persoanelor îndreptățite la împroprietărire, înscrise în tabelele nominale, precum și persoanelor care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite li se vor acorda terenurile respective, agricole și forestiere, în limita suprafețelor disponibile, sau despăgubiri”.

Din analiza art. 36 din Legea nr. 1/2000, s-a constatat că sunt prevăzute următoarele categorii de persoane care au vocație la constituirea dreptului de proprietate, în acest temei, și anume: persoanele fizice, care au fost împroprietărite la Reforma agrară din anul 1945, în baza Legii nr.187/1945, dar cărora nu li s-a atribuit terenul la care aveau dreptul în mod efectiv sau cărora atribuirea le-a fost anulată, persoanele fizice care îndeplineau condițiile pentru a fi împroprietărite în anul 1945, în baza aceleiași legi de reformă agrară, care au fost înscrise în tabelele nominale, persoanele fizice care dovedesc cu acte eliberate de arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a fi împroprietărite.

Din actele dosarului s-a reținut că după același autor a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza legilor fondului funciar, în cuantumul cu care a fost prevăzut în tabelul de împroprietăriți întocmit cu ocazia reformei agrare din anul 1945. S-a apreciat că suprafața de 5 ha este suprafața maximă care se putea acorda până la completarea lotului tip și era diferențiată în funcție de categoria de beneficiari în care se încadra autorul conform art. 2 din Legea nr. 187/1945. Prin urmare, s-a constatat că este nefondată cererea petentului de a i se constitui dreptul de proprietate până la completarea lotului tip de 5 ha teren cu vegetație forestieră.

P. considerentele menționate instanța de fond a respins cererea formulata de petent, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul Ț. G.. Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului N. sub același număr generat în ECRIS la judecata în fond și anume sub nr._ .

În recursul declarat petentul a criticat sentința, pentru următoarele motive:

Instanța de fond în mod greșit a reținut că după autor a fost reconstituit dreptul în baza L. fondului funciar în cuantumul prevăzut în tabelul de îndreptățiți, întocmit cu ocazia reformei agrare din anul 1945, deși a solicitat constituirea dreptului pentru suprafața de 3 ha teren forestier, conform cererii nr. 96/12.12.2008, în calitate de moștenitor a lui Ț. I. V. – tatăl său participant pe front – îndreptățit la împroprietărire în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 187/45 în nume propriu.

Petentul a mai menționat că a depus acte doveditoare a îndreptățirii la constituirea dreptului, a filiației după autor, precum și dovada că tatăl său a fost mobilizat, a luptat și a fost rănit pe frontul celui de-al doilea război mondial.

Consideră că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din legea nr. 1/2000, întrucât la data aplicării Legii nr. 187/1945 era țăran, cu teren sub lotul tip de 5 ha și avea calitatea de participant pe front, dovada în acest sens fiind adeverința nr._ din data de 08.02.1993 eliberată de U.M. nr._ Pitești.

P. toate aceste motive, arată petentul că autorul său avea dreptul să fie împroprietărit cu diferența de 3 ha până la completarea lotului de 5 ha, necesar înființării unei gospodării agricole și, ca atare, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, admiterea plângerii împotriva Hotărârii nr. 8827/31.05.2011 a Comisiei județene N..

Față de recursul declarat de petent, intimata C. județeană N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, pentru următoarele motive:

Legea nr. 187/1945 prevedea constituirea unui lot maxim de 5 ha, dar suprafața ce era atribuită în mod efectiv persoanelor îndreptățite, fie chiar și celor care nu dețineau la nivelul anului 1945 nicio suprafață de teren, se stabilea atât în funcție de întâietatea la împroprietărire a solicitantului, cât și de suprafața disponibilă de la nivelul localității.

Pe cale de consecință, art. 12 și 14 din Legea nr. 187/1945 trebuie interpretate în sensul că suprafața de 5 ha teren reprezenta suprafața maximă admisă pe care o putea deține o familie la nivelul anului 1945 și nu este corect a se aprecia că, în mod obligatoriu și fără nicio diferențiere, toate familiile de agricultori trebuiau să fie instituiți proprietari asupra unei suprafețe de teren de 5 ha.

Intimata a mai invocat dispozițiile art. III alin. 1 lit. a din Legea nr. 169/1997 și a concluzionat că nu era în măsură să reconstituie dreptul pentru un teren cu vegetație forestieră, așa cum s-a solicitat inițial prin cererea adresată comunei Grințieș, deoarece defunctul autor al reclamantului nu a deținut în proprietate terenuri cu o asemenea categorie de folosință. Mai mult, a arătat că prevederile art. 34 alin. 1 din Legea nr. 46/2008 au interzis constituirea dreptului de proprietate sau a vreunui dezmembrământ al acestuia pentru terenuri forestiere – proprietate publică a statului.

Intimata a mai arătat că propunerile de reconstituire înscrise în tabelul nominal întocmit potrivit anexei 48 la H.G. nr. 890/2005 nu au fost avizate favorabil de șeful Ocolului Silvic. A mai menționat că, cererea este tardiv formulată, ultimul termen pentru formularea unor astfel de solicitări fiind 30.11.2005, iar reclamantul a formulat cerere pentru reconstituire la data de 12.12.2008.

P. toate aceste motive, solicită intimata respingerea recursului declarat de petent și respingerea unui eventual capăt de cerere având ca obiect obligarea la plata cheltuielilor de judecată, deoarece nu se poate reține nicio culpă în sarcina Comisiei, nu este persoană juridică – conform legislației de drept comun și a legislației speciale privind fondul funciar – nu are patrimoniu propriu.

La termenul de judecată din data de 22.03.2012, instanța de recurs, din oficiu, a invocat excepția tardivității declarării recursului, în condițiile în care sentința civilă recurată a fost comunicată la data de 25.09.2011, iar recursul a fost expediat prin poștă la data de 17.10.2011.

Față de excepția invocată, care a fost pusă în discuția contradictorie a părților, se constată că este întemeiată, urmând să fie admisă, pentru următoarele motive:

Sentința civilă nr. 1403 din data de 21.09.2011 a fost comunicată petentului Ț. G. la data de 25.09.2011, conform dovezii de comunicare – fila 27 dosar fond – care a fost semnată personal de către soția acestuia. Petentul nu a contestat mențiunile care au fost efectuate pe procesul verbal de comunicare, ce face dovadă asupra veridicității celor consemnate până la înscrierea în fals cu privire la faptele consemnate personal de către cel care l-a încheiat (art. 100 alin. 4 Cod procedură civilă).

Prin urmare, data comunicării sentinței este cea menționată pe această dovadă respectiv 25.09.2011.

Conform dispozițiilor art. 301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate. În cauza de față, petentul a depus cererea de recurs, prin poștă, la data de 17.10.2011, dată la care termenul menționat de 15 zile, calculat pe zile libere, în temeiul dispozițiilor art. 101 Cod procedură civilă, este depășit. Prin urmare, în condițiile în care nu a fost solicitată repunerea în termenul de recurs și nu fost invocate, în acest sens, motive temeinice, se constată că recursul de a fost declarat cu depășirea termenului legal, motive față de care se va dispune respingerea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1403/21.09.2011, ca fiind tardiv formulat.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca fiind tardiv formulat recursul declarat de petentul Ț. G., domiciliat în comuna Ceahlău, ., împotriva sentinței civile nr. 1403/21.09.2011 a Judecătoriei B., în contradictoriu cu intimatele - intimate C. L. Grințieș pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în ., și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.04.2012.

Președinte, Judecători, Grefier,

L. F. D. M., C. Ailuțoaei

D. S.

Red. și tehnored. L.F. – 07.05.2012

Tehnored. C.A. – 07.05.2012

2 ex.

Fond: O. G. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 341/2012. Tribunalul NEAMŢ