Fond funciar. Decizia nr. 64/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 64/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 23-01-2012 în dosarul nr. 64/RC
Dosar nr._ fond funciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.64/RC
Ședința publică din 23.01.2012
Instanța constituită din:
Președinte | D. M. | - Judecător |
V. B. | - Judecător | |
D. M. | - Judecător | |
F. R. | - Grefier |
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de recurenții-reclamanți G. A. E. M. De B. (C. D"hoop), G. L. M. (C. De B.), B. G. P. C. De B., F. M. D. L. De B., S. E. C. R. De B., T. M. R. C. V. De B. și F. D. De B., toți cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat „B. D.”, cu sediul în București, sector 1, ., nr. 114, împotriva sentinței civile nr. 1218 din 20.04.2011 a Judecătoriei R., în contradictoriu cu intimatele-pârâtele C. locală R. pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- obiectul cauzei este litigiu de fond funciar;
- procedura de citare este îndeplinită;
- stadiul procesual – recurs, al II - lea termen de judecată.
După referatul grefierului, având în vedere că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă de recurenții-reclamanți G. A. E. M. De B. (C. D"hoop), G. L. M. (C. De B.), s.a., dar și de către C. județeană N., că nu mai sunt cereri de formulat, instanța constată litigiul în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise, reținând cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1218 din 20.04.2011, pronunțată în fond, după casare cu trimitere spre rejudecare, Judecătoria R. a admis acțiunea prin care, la 10.12.2010 (data poștei), reclamanții Geneviève A. E. M. de B. – căsătorită d’Hoop, G. L. M. – căsătorită de B., F. M. D. L. de B., B. Geneviève P. C. de B., S. E. C. R. de B., F. (François) D. de B. și T. M. R. C. V. de B. au solicitat obligarea intimatelor C. comunală R. pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la întocmirea întregii documentații și la a se pronunța printr‑o hotărâre de validare sau invalidare asupra cererii de reconstituire a dreptului lor de proprietate, formulată pentru mai multe suprafețe de teren.
Prin aceeași sentință, Judecătoria R. a dispus disjungerea și declinarea capătului de cerere având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate al reclamanților cu privire la construcțiile indicate în cererea de chemare în judecată la Tribunalul N., spre competentă soluționare.
În motivarea acestei hotărâri, judecătorul care a pronunțat-o a reținut că, după ce într‑un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 336 din 2.02.2010, Judecătoria R. a respins acțiunea reclamanților, reținând incidența în cauză a excepției prematurității, constând în aceea că nu a fost epuizată procedura de reconstituire prevăzută de legea specială, Tribunalul N. a găsit vădit greșită soluția primei instanțe, căreia, admițând recursul reclamanților și casând sentința, i‑a trimis cauza spre rejudecare, arătând că, de la momentul cererii de reconstituire și până la sesizarea instanței au trecut mai mult de 4 ani, ceea ce exclude aprecierea ca prematură a acțiunii în justiție.
Prima instanță a menționat că rejudecarea s‑a făcut pe baza înscrisurilor deja existente la primul dosar de fond, la care s-a adăugat o expertiză tehnică în specialitatea topografie, având ca obiective identificarea terenurilor solicitate de reclamanți, identificare ce a fost posibilă doar parțial (cu privire la terenul aferent conacului din satul Bozienii de Sus). Disjungerea cererii privind construcțiile și terenul pe care acestea sunt amplasate a fost motivată prin aceea că imobilelor respective le sunt aplicabile dispozițiile reparatorii ale L. nr. 10/2001, și nu cele ale legilor fondului funciar.
De asemenea, având în vedere prevederile art. 36 alin. (1) și ale art. 53 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 republicată, instanța a arătat că, astfel cum rezultă din adresa comunicată de comisia locală intimată, cererea de reconstituire formulată de reclamanți a fost soluționată prin H.C.L. nr. 1/27.01.2010, înaintată comisiei județene împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii acesteia, înscrisuri care au fost restituite, în vederea reanalizării cererii, după ce solicitanții, în calitate de moștenitori ai defuncților D. și E. G., o vor fi precizat în mod detaliat, pentru fiecare categorie de teren în parte, cu depunerea de schițe, hărți vechi, planuri ori alte înscrisuri care să permită identificarea lor.
În situația de fapt reținută, instanța de fond a considerat că se impune o recalificare a acțiunii deduse judecății, într‑o acțiune în obligație de întocmire a documentației și de pronunțare a unei hotărâri de validare sau de invalidare a cererii de reconstituire.
Comunicată la 24.06.2011, și această a doua sentință a Judecătoriei R. a fost recurată de reclamanți, care au subliniat faptul că nu o critică sub aspectul disjungerii capătului de cerere privitor la construcții, ci pentru că instanța nu s-a conformat dispozițiilor Deciziei nr. XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, în sensul de a obliga pârâtele să dea hotărâri și să emită titlul de restituire în natura a terenurilor cerute sau să constate dreptul la restituirea prin echivalent a imobilelor arătate în notificare, echivalent care, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu poate fi stabilit decât de către C. Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor.
Că întemeierea acțiunii în obligația de a face pe menționata decizie a instanței supreme este justificată de faptul că aceasta sancționează impasibilitatea comisiilor în a soluționa cererile făcute în materia fondului funciar, impasibilitate calificată drept refuz de a emite cuvenitele hotărâri și titluri de proprietate, astfel că, administrând probele și constatând dreptul lor de proprietate, instanța trebuia să oblige pârâtele să procedeze astfel cu privire la cererea lor de reconstituire, și nu să pronunțe o sentință echivocă de obligare a paratelor să se pronunțe printr-o hotărâre de validare sau invalidare.
Recurenții‑reclamanți au mai arătat că, pe de altă parte, chiar în timpul procesului, pârâtele au depus la dosar o hotărâre de invalidare, care a fost atacată în termen și care făcea corp comun cu acțiunea introductivă, fiind, cu atât mai evident, că acest refuz se suprapunea peste atitudinea de pasivitate a pârâtelor, astfel că se impune modificarea în parte a sentinței civile nr. 1218/2011, în sensul solicitat.
Prin întâmpinarea formulată prin reprezentantul său legal, pentru termenul de judecată din 21.11.2011, intimata C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a arătat că solicitarea recurenților‑reclamanți de obligare a sa la emiterea unei „decizii“prin care să li se acorde fie terenul în natură, fie despăgubiri, este prematură, deoarece s-a făcut cu eludarea etapelor procedurale obligatorii prevăzute de art. 27 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor (aprobat prin H.G. nr. 890/2005), text de lege potrivit căruia propunerea Comisiei comunale R. trebuie soluționată printr-o hotărâre a Comisiei județene N., și abia după aceea, dacă se consideră nemulțumiți de soluția dată cererii lor, reclamanții pot formula plângere la Judecătoria R., în termen de 30 de zile de la comunicare. Câtă vreme această procedură nu s‑a realizat, reclamanții nu pot solicita obligarea comisiei la emiterea unei hotărâri care să le fie favorabilă, ci doar, cel mult, ca procedura de soluționare a cererii să fie îndeplinită, așa cum a și dispus Judecătoria R., prin sentința recurată.
Aceeași intimată a mai susținut că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de recurenții‑reclamanți nu are incidență în speță, fiindcă ea este de strictă aplicare, unor dispoziții ale L. nr. 10/2001, iar soluționarea cererii prin care reclamanții au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri își are reglementarea în legile funciare. În concret, decizia nr. XX/2007 a I.C.C.J. a fost pronunțată numai în aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, și ea stabilește doar pentru domeniul reglementat de acest act normativ competența instanței de a judeca pe fond atât contestația formulată de persoana îndreptățită împotriva dispoziției/deciziei de respingere a notificării, cât și acțiunea promovată, în cazul în care entitatea deținătoare nu răspunde la notificare în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din lege.
Ca atare, soluționarea cererii recurenților‑reclamanți de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor litigioase este de competența autorităților administrative înființate în temeiul legilor fondului funciar (comisia locală și comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor), și nu a entităților învestite cu soluționarea notificărilor depuse în baza L. nr. 10/2001, astfel că se impune respingerea ca nefondate atât a recursului, cât și a unui eventual capăt de cerere privind obligarea comisiei la plata cheltuielilor de judecată, nu numai pentru că nu se poate rețină nicio culpă în sarcina sa, ci și pentru că această comisie nu este persoană juridică, nici în sensul prevederilor art. 187 și următoarele din Codul civil, nici prin reglementările din legile speciale adoptate în materia fondului funciar.
Recursul reclamanților este fondat, iar sentința civilă atacată nu numai că este nelegală și netemeinică, dar, mai mult, ea este lovită de o nulitate ce nu poate fi acoperită direct în faza de control judiciar a recursului, ceea ce face necesară o nouă rejudecare pe fond a procesului, pentru considerentele de fapt și de drept care vor fi arătate în continuare.
În primul rând, chiar dacă, fiind în calea lor de atac, petenții nu aveau interes în invocarea unui astfel de motiv de recurs, tribunalul remarcă faptul că niciuna dintre instanțele care au pronunțat hotărâri până în momentul de față în această cauză nu s‑a preocupat de stabilirea corectă a cadrului procesual, sub aspectul persoanelor cu calitate procesuală activă. Astfel, pornind de la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate datată 21.09.2005 și comunicată ambelor comisii de specialitate, ea a fost formulată de numitul Gida V. I., care, fără a‑și proba mandatul, a arătat că acționează „în calitate de procurator al doamnei Geneviève de B.“. Și în demersurile ulterioare, făcute în scris, ori prin deplasări în ..04.2007, 10.08.2007 ori 8.03.2008), apare același procurator, în numele și pentru aceeași solicitantă. Este adevărat că, în procurile judiciare întocmite la Bruxelles și legalizate de notari, la 15.10.2009 și, respectiv, la 12.01.2010, pentru doi avocați din România, Geneviève de B. se recomandă a fi moștenitoarea și mandatara succesorilor contelui P. de B. și ai prințesei I. E. G. de B., dar, de asemenea, fără a anexa vreo împuternicire de reprezentare a celorlalți moștenitori ai autorilor menționați. Ca atare, și în etapa judecătorească de urmare a procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, calitate de părți au doar solicitantul/solicitanții reconstituirii, pe de o parte, și comisiile locală și județeană de fond funciar competente, pe de altă parte, iar măsura în care, după obținerea retrocedării imobilelor, beneficiarul reconstituirii va înțelege să recunoască și altor persoane calitatea de moștenitori ai fostului proprietar poate fi rezolvată pe calea unui partaj amiabil sau judiciar.
Cât privește fondul litigiului, se impune a fi subliniată poziția procesuală deloc corectă, chiar abuzivă, a intimatei C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, care, după ce într‑un prim ciclu procesual a invocat și a obținut respingerea plângerii pe motiv de prematuritate, iar tribunalul, ca instanță de recurs, a casat în totalitate sentința astfel pronunțată, cu trimitere spre rejudecare, arătând de ce, după aproape cinci ani de la formularea cererii de reconstituire, apelarea la concursul instanței de judecată nu mai poate fi considerată prematură, după încă un an de proces, continuă să invoce această excepție
De asemenea, nu poate rămâne neremarcată reaua‑credință cu care reprezentanții Comisiei locale R. înțeleg să‑și justifice neîndeplinirea atribuțiilor și obligaților stabilite prin lege în sarcina sa, ei susținând, pe de o parte, fostul amplasament al terenurilor solicitate pe fosta rază a comunei Bozienii de Sus (azi, R.) nu ar fi reprezentat de . de altă parte, că singura moșie deținută de soții D. și E. G. a fost înstrăinată de aceștia anterior exproprierii din anul 1949, prin actul de vânzare‑cumpărare încheiat la 19.01.1947, cu Obștea „Ș. cel M.“, cu sediul în Bozieni‑B., județul R.. Prin acest contract de vânzare‑cumpărare și împrumut garantat cu privilegiul procuratorului de fonduri, ipotecă, gaj agricol și gaj comercial, au fost, într‑adevăr, transmise în proprietatea cumpărătoarei, de veci și irevocabil, 100 ha pădure din pădurea Bozieni‑B., situate în punctele „Prisaca“, „Stejăriș“ și Bozieni‑B..
Pădurea vândută nu are, însă, nicio legătură cu bunurile imobile descrise în formularul întocmit de Direcția Gospodăriilor Agricole de Stat, pentru inventariere și evaluare a patrimoniului moșiei Bozienii de Sus, proprietatea lui D. G., și nici cu cele aflate pe teritoriul actualei comune Făurei, retrocedate deja, în baza legilor funciare și a L. nr. 10/2001, așa cum susține C. locală R..
Documentele puse de recurenta‑petentă Geneviève A. E. M. de B. la dispoziția celor două comisii, pentru a‑și dovedi pretențiile, nu pot fi calificate drept „insuficiente și evazive“ așa cum le consideră comisia locală, cu atât mai mult, cu cât, deși arată că, „în sprijinul revendicării terenurilor (arabil, grădină, pășune, pădure și drumuri) reclamanții nu dețin schițe, hărți vechi, planuri sau alte înscrisuri care să permită identificarea acestor suprafețe în condiții cât mai apropiate de forma și amplasamentul vechi ... “, expertul tehnic topograf A. F. a identificat terenul aferent vechiului conac boieresc situat în intravilanul localității Bozienii de Sus, . un singur trup compact, compus din curte, parcuri, livadă, grădină de legume, arabil, drumuri și pășune. Potrivit constatărilor expertului, acest imobil este învecinat cu drumurile de exploatare și cu drumul național, are suprafața totală de 49,05 ha și, deși expertul afirmă că nu deține elemente de exactitate pentru a stabili în prezent respectivul teren, tot el arată că toate parcelele de categoria arabil, livadă și parțial pășune au fost atribuite, în urma împroprietăririi din anul 1945, cetățenilor din Bozienii de Sus și R., care le‑au înscris în rolurile agricole și au primit titluri de proprietate în conformitate cu prevederile L. nr. 18/1991.
Totodată, chiar dacă nu a intrat în detalii, neavând specializarea necesară, expertul topo a confirmat și împrejurarea că fostul conac boieresc și anexele gospodărești ale acestuia sunt în ființă, aflându‑se în administrarea Consiliului județean N., cu destinația de centru de îngrijire și asistență socială. Capătul de cerere care viza construcțiile a fost disjuns la termenul din 15.04.2011 și se judecă separat, în temeiul prevederilor reparatorii ale L. nr. 10/2001, în dosarul civil nr._, aflat pe rolul Tribunalului N., Secția I civilă.
În legătură cu terenurile, mai trebuie arătat că obiecțiunile formulate de petenți la lucrarea de specialitate efectuată în cauză au privit doar valorile de circulație stabilite de expert, considerate mult inferioare celor reale, deci, în acest moment, este stabilită, cel puțin în persoana petentei Geneviève A. E. M. de B., calitatea sa de moștenitoare egală a foștilor proprietari ai terenurilor în litigiu și, pe cale de consecință, de persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, astfel că este necesar ca expertul tehnic, pe baza informațiilor furnizate de C. comunală Răucești, să‑și completeze lucrarea, stabilind la fața locului, cu exactitate, ce anume din fosta moșie G. este reprezentată de terenuri libere, posibil a fi restituite în natură, deoarece singurul motiv prevăzut de lege pentru ca ele să nu fie restituite în natură este acela că ar fi ocupate de persoane fizice și/sau juridice, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, aspect nelămurit până în acest moment. Nu mai puțin important este ca instanța de fond să administreze probe de natură a impune constatarea că restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă din culpa chiar a comisiei locale, situație în care, ieșind din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin H.G. Nr. 890/2005, care, în niciun caz, nu au în vedere impedimente create prin activitatea cel puțin neglijentă a comisiei, s‑ar intra, desigur, pe terenul răspunderii delictuale, cu toate consecințele acesteia.
Textul de lege indicat prevede că „În situațiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o localitate învecinată. Oferta va fi trimisă persoanelor îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire iar termenul în care răspunsul la ofertă trebuie dat nu poate fi mai mic de 7 zile de la data primirii ofertei de teren pe alt amplasament. În cazul în care fostul proprietar sau moștenitorii acestuia nu acceptă amplasamentul oferit, comisia locală va trebui să formuleze o altă ofertă în termen de 30 de zile, dacă persoanele îndreptățite nu optează pentru primirea de despăgubiri“ (1). „În situația în care într-o anumită localitate nu mai există suficient teren în rezerva comisiei de fond funciar care să fie atribuit în proprietate foștilor proprietari deposedați sau moștenitorilor acestora, comisiile de fond funciar se vor adresa comisiilor de fond funciar din alte localități care vor pune la dispoziție terenurile rămase disponibile“ (2).
A accepta că instanțele nu pot obliga comisiile, în cazul în care prin culpa lor s‑a creat o situație prin care se încalcă dreptul la reconstituirea pe vechile amplasamente, ar însemna să se încurajeze preconstituirea unor astfel de situații, prin care sunt prejudiciate persoanele îndreptățite la restituirea terenurilor.
Trebuie remarcat și faptul că, deși, recurenții nu au formulat un motiv de recurs în acest sens, ba, dimpotrivă, și‑au exprimat acordul în legătură cu disjungerea capătului de cerere având ca obiect retrocedarea construcțiilor și judecarea lui în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, în mod nelegal prima instanță a procedat, în lipsa părților și fără a pune în discuția acestora (mai ales a reclamanților), la recalificarea acțiunii introductive de instanță, dând reclamanților altceva decât au cerut și schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, ceea ce a și determinat atacarea cu recurs a sentinței civile astfel pronunțate.
Față de cele reținute, avându‑se în vedere dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, conform cărora foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafață de teren echivalentă în intravilan sau, în lipsă, în extravilan, acceptată de ei, iar, dacă nu mai există teren, se vor acorda despăgubiri, în temeiul art. 312 alin. (1)‑(3) și (5), coroborat cu art. 304 pct. 6, 8 și 9 și cu aplicarea art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite prezentul recurs și va casa din nou hotărârea primei instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. În rejudecare, judecătorul fondului va completa probatoriul conform celor mai sus arătate și va verifica și care este stadiul în care se află soluționarea cererii de reconstituire în discuție, dat fiind faptul că recurenții au atacat cu contestație hotărârea comisiei locale, dar nu s‑a făcut dovada existenței și a unei hotărâri a Comisiei județene N., emisă în legătură atât cu contestația, cât și cu cererea de reconstituire.
De asemenea, contrar celor susținute de comisia județeană prin întâmpinarea formulată, corect afirmă recurenții că despăgubirile cuvenite și acordate potrivit L. fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și L. nr. 1/2000, cu modificările și completările ulterioare, urmează procedura și se supun dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din Titlul VII al L. nr. 247/2005, actualizată, astfel cum se statuează în Titlul VI, art. V, din acest din urmă act normativ.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L.
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții G. A. E. M. de B. (căsătorită d"Hoop), G. L. M. (căsătorită de B.), B. G. P. C. de B., F. M. D. L. de B., S. E. C. R. de B., T. M. R. C. V. de B. și F. D. de B., toți cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat „B. D.”, cu sediul în București, sector 1, ., nr. 114, împotriva sentinței civile nr. 1218 din 20.04.2011 a Judecătoriei R., în contradictoriu cu intimatele-pârâtele C. locală R. pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, și în consecință:
Casează în totalitate sentința recurată și trimite cauza la prima instanță în vederea rejudecării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.01.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
D. M. V. B. și D. M. F. R.
Red./tehnore./D.M./26.09.2012;
Tehnored./F.R./26.09.2012;
Fond: T. P. G.; 3ex
| ← Fond funciar. Decizia nr. 321/2012. Tribunalul NEAMŢ | Partaj judiciar. Decizia nr. 6/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
