Fond funciar. Decizia nr. 411/2012. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 411/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 08-05-2012 în dosarul nr. 411/RC

Dosar nr._ fond funciar

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 08.05.2012

DECIZIA CIVILĂ NR. 411/RC

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

- O. E.

- judecător

- M. C.

- judecător

- C. M.

- președinte secție

- R. L.

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de intimata C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, împotriva sentinței civile nr. 1271 din 24.08.2011, pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimata-petentă P. M., domiciliată în satul G., . N. și, cu intimata C. locală P. T. pentru aplicarea legilor fondului funciar.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat Șimon V., pentru intimata-petentă P. M., lipsă fiind aceasta și reprezentanții recurentei-intimate C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și intimatei C. locală P. T. pentru aplicarea legilor fondului funciar.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este litigiu de fond funciar;

- procedura de citare este îndeplinită;

- stadiul procesual – recurs, al III - lea termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat Șimon V., pentru intimata-petentă P. M. solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond, ca fiind temeinică și legală. Față de excepția autorității de lucru judecat invocată de recurenta-intimată C. județeană N. precizează că în dosarul nr._ s-a soluționat în recurs prin anularea sentinței, argumentând în primă instanță respingerea cererii în temeiul dispozițiilor Legii nr. 212/2008, care este favorabilă petenților aflați în situații similare, menționând că nu poate fi obligată la cheltuieli de judecată, ceea ce echivalează cu o achiesare sui generis la prezenta acțiune. Prin motivele invocate recurenta a susținut că din documentele eliberate de arhivele militare nu ar rezulta că defunctul soț al intimatei-petente a luptat efectiv pe front, însă potrivit adresei înaintată de Arhivele Militare U.M._ Pitești defunctul a fost concentrat ca premilitar la Subcentrul de pregătire premilitară Călugăreni, aflându-se în zona de operații militare, care potrivit doctrinei militare se identifică cu zona de luptă, respectiv zona frontului. Potrivit practicii instanței, prin Decizia civilă nr. 325/RC/17.03.2011 s-a admis recursul și s-a anulat hotărârea Comisie județene, dispunându-se constituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren cu vegetație forestieră. Solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate.

Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 1271/24.08.2011 a Judecătoriei B. s-a admis plângerea formulată de petenta P. M. în contradictoriu cu intimatele C. județeană N. și C. locală P. T., s-a anulat în parte Hotărârea nr. 8070/26.02.2010 a Comisiei județene N. și i s-a reconstituit petentei dreptul de proprietate pentru o suprafață de 5 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei P. T., județul N..

P. a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Petenta P. M. a formulat plângere împotriva Hotărârii Comisiei Județene nr. 8070/26.02.2010, cerând reconstituirea dreptului de proprietate pentru 5 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei P. T., ca moștenitoare a soțului său, P. C., veteran de război, participant la al doilea război mondial.

În motivare a arătat că autorul său a participat la al doilea război mondial, calitate în care avea vocație la împroprietărire conform Legii 187/1945, dar nu a fost trecut pe tabelele de împroprietărire. Făcând dovada participării la război, sunt aplicabile prevederile Legii 212/2008.

A formulat cerere la comisia locală de fond funciar, care a admis-o, dar C. județeană a invalidat această hotărâre, prin hotărârea mai sus arătată, pe motivul că, din actele depuse, nu rezultă că ar fi luptat efectiv în război. În plus, consideră că cererea a fost depusă tardiv.

Analizând actele și probele dosarului, instanța a constatat cererea întemeiată, pentru următoarele motive:

Legea 187/1945 prevedea împroprietărirea participanților la război cu teren în completare până la lotul-tip de 5 ha.

În aplicarea acestei legi s-au creat situații diferite: dacă la rubrica "pămînt de posedă" au fost trecute suprafețele pe care subiecții le dețineau, la rubrica "pămînt cuvenit" la unii îndreptățiți au fost trecute diferite suprafețe, la alții nu a fost trecută nici o suprafață. Mai mult, aceste terenuri au fost atribuite efectiv unor îndreptățiți, iar altora nu. Aceasta nu înseamnă că cei din urmă nu ar avea dreptul la completarea lotului-tip, o asemenea situație conducînd la o discriminare a unor persoane aflate, în fond, în aceeași situație - aceea de participanți la război și beneficiari ai legii evocate, discriminare inadmisibilă, în lumina prevederilor constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, dar și a celor privind respectul și garantarea proprietății.

Art. 36 din Legea nr. 1/2000 (care se referă la situația celor din tabelele de împroprietăriți) a cunoscut mai multe modificări succesive, spiritul acestor modificări fiind în sensul că persoanele trecute în tabelele de împroprietrire au vocație la împroprietărire.

De menționat că un număr imens de persoane din . din toate comunele învecinate au beneficiat deja de reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren, iar a refuza acest drept altor persoane ar fi o discriminare evidentă. Trebuie avută în vedere Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și practica în materia discriminării a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a condamnat în mod constant practicile discriminatorii.

Cît privește categoria de folosință a terenului cuvenit, este de notorietate că în zona de munte nu existau disponibile decît terenuri forestiere, de altfel o suprafață imensă fiind expropriată de la familia S. în scopul aplicării legii reformei agrare.

Cît privește motivul invocat de C. județeană pentru respingerea cererii, instanța a constatat că ultima modificare legislativă în materia fondului funciar (Legea nr. 212/Mof. 737/30.X.2008, care modifică art. 36 din Legea 1/2000) conferă vocație la împroprietărire și petenților (sau urmașilor) care fac dovada participării la al doilea război mondial, chiar dacă nu sînt trecuți sau nu sînt găsiți în tabelele de împroprietărire.

Dovada participării la război a autorului, suficientă pentru admiterea acestei plîngeri, este făcută prin actele depuse la dosar. Cît privește motivul tardivității depunerii cererii, pe de o parte comisia locală afirmă că cererea a fost depusă în termen, pe de altă parte, Legea 212/2008, mai sus evocată, nu prevede nici un termen de depunere a cererii, deci nu se poate reține vreo întîrziere.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata C. județeană N. pentru aplicarea legii fondului funciar, criticând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:

Invocă excepția autorității de lucru judecat, întrucât speța s-a mai aflat pe rolul Judecătoriei B. și a Tribunalului N. în dosarul nr._, cererea care a fost respinsă prin decizia Tribunalului N., care modifică în totalitate sentința civilă nr. 191 din 01.02.2011 a Judecătoriei B. și respinge, ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta P. M., împotriva Hotărârii nr. 8070/26.01.2010 a Comisiei județene N..

Prin adresa nr._ din data de 08.08.2011 au adus la cunoștință instanței de fond faptul că pe rolul Judecătoriei B. se află încă o acțiune identică cu același obiect și aceleași părți, înregistrată sub nr._ .

Pe fond, prin cererea formulată, petenta, în calitate de moștenitoare a autorului P. C., consideră că se încadrează la a treia categorie de persoane precizate în art. 35 din Legea nr. 1/2000, așa după cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2008, respectiv cele care dovedesc cu acte de la arhivele militare ale Ministerului Apărării că au luptat pe front și că îndeplineau condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a putea fi împroprietărite.

Potrivit celor de mai sus, actul normativ impune două condiții cumulative probate prin două categorii de acte doveditoare: cele eliberate de arhivele militare ale Ministerului Apărării din care să rezulte că solicitantul a luptat pe front și actele din care să rezulte că solicitantul îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945.

Petenta nu face dovada că autorul acesteia a luptat pe front și nici că ar fi fost persoană îndreptățită la împroprietărire.

Astfel, potrivit adeverinței nr. P. 44 din data de 14.07.2009 eliberată de către UM nr._ Pitești, P. C. a fost premilitar, ctg. 1950, evacuat la data de 22.04.1944 de Subcentrul de Pregătire Premilitară Călugăreni din Subinspectoratul de Pregătire Premilitară N., pe raza județului F., dar aceasta nu demonstrează că acesta a luptat efectiv pe front.

Livretul militar . nr._ depus în copie de petentă este un document care probează calitatea de veteran de război a autorului său, calitate care potrivit art. 1 din Legea nr. 44/1944 privind veteranii de război ... se poate acorda și altor participanți la al doilea război mondial și nu numai celor care au luptat efectiv pe front.

Or, petenta nu a depus la dosar certificatul eliberat de arhivele militare ale Ministerului Apărării din care să rezulte că autorul său a luptat pe front.

De asemenea, nu sunt depuse acte probante din care să rezulte că soțul său îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1945 pentru a putea fi împroprietărit.

Petenta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Examinând recursul, tribunalul reține, în fapt, următoarele:

Excepția autorității de lucru judecat invocată de recurentă este întemeiată și urmează a fi admisă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din cuprinsul dosarului nr._ a Judecătoriei B. (atașat spre consultare), rezultă că, la data de 27.12.2010, petenta P. M. a formulat plângere împotriva aceleiași hotărâri nr. 8070/26.02.2010 emisă de C. județeană N., prin care i s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren de vegetație forestieră pe raza comunei P. T.. În motivarea plângerii a invocat că în calitate de moștenitoare a soțului său decedat, P. C., care a luptat pe front în cel de-al doilea război mondial este îndreptățită, conform art. 36 din Legea nr. 1/2000, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2008, a i se reconstitui dreptul de proprietate.

Plângerea a fost admisă prin sentința civilă nr. 191/01.02.2011 a Judecătoriei B. prin care s-a dispus anularea Hotărârii nr. 8070/26.02.2010 a Comisiei județene N. și i s-a reconstituit petentei dreptul de proprietate pentru 5 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei P. T..

Recursul declarat de C. județeană N. a fost admis prin decizia civilă nr.623/06.06.2011 a Tribunalului N., care a modificat în totalitate, sentința civilă nr. 191/2011 și a respins ca neîntemeiată plângerea petentei împotriva Hotărârii nr. 8070/26.02.2010 a Comisiei județene N..

Rezultă din cele de mai sus, că cea de a doua plângere (care formează obiectul prezentei) vizează aceleași părți, are același obiect și cauză cu cea soluționată irevocabil în dosarul nr._ a Judecătoriei B..

Or, legiuitorul urmărind să împiedice o nouă judecată asupra unei chestiuni definitiv și irevocabil soluționate de justiție, a instituit prin dispozițiile art. 1201 cod civil o excepție de fond peremtorie și absolută, a puterii de lucru judecat, care poate fi invocată potrivit art. 166 Cod procedură civilă de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.

Astfel, dispozițiile art. 1201 Cod civil prevăd că: „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceiași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate".

În speță, sunt întrunite cerințele triplei identități prevăzute de textul sus menționat, întrucât ambele plângeri au același obiect, cauză și părți.

Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă, recursul urmează a fi respins și sentința modificată, în totalitate, în sensul admiterii excepției invocate și respingerii plângerii pentru autoritate de lucru judecat.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Admite recursul intimatei C. Județeană N. pentru aplicarea legii fondului funciar, cu sediul în Piatra N., . nr. 27, județul N., împotriva sentinței civile nr. 191/1.02.2011 a Judecătoriei B..

Modifică, în totalitate, sentința, în sensul următor:

Admite excepția autorității de lucru judecat și respinge plângerea formulată de petenta P. M. împotriva Hotărârii nr. 8070/26.02.2010 emisă de C. Județeană N., ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.05.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

O. E. M. C. și C. M. R. L.

Red.M. C./30.05.2012

Tehnored.R.L./12.06.2012.

Ex.2

Fond M. Gh.

Dosar nr._

Emisă la 13.06.2012

În răspuns vă rugăm să

menționați numărul dosarului

și termenul de judecată

C Ă T R E,

Judecătoria B.

B., județul N.

Vă restituim, alăturat, dosarul nr._ al instanței dumneavoastră privind pe petenta P. M., în contradictoriu cu intimatele C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. locală P. T. pentru aplicarea legilor fondului funciar, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 191 din 01.02.2011 și la care atașa dosarul nr._ al Tribunalului N..

Președinte, Grefier,

O. E. R. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 411/2012. Tribunalul NEAMŢ