Fond funciar. Decizia nr. 662/2014. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 662/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 662/RC

Dosar nr._ - recurs împotriva încheierii din 27.10.2014 -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 662/RC

Ședința publică din 20.11.2014

Instanța compusă din:

Președinte: L. F. – judecător

D. S. – judecător

O. E. – judecător

Grefier – C. Ailuțoaei

Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul N. – Secția I civilă în ședința publică din data de 27.10.2014 în dosarul nr. _ , formulat de intimatul-reclamant B. A., domiciliat în comuna Bodești, ., județul N., în contradictoriu cu recurentele-pârâte C. locală Bodești pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor - cu sediul în . și P. F. - domiciliată în . de Sus, A., județul N. respectiv cu intimații-pârâți I. D. I. - cu domiciliul în comuna Bodești, ., A., județul N., D. M. - domiciliată în comuna Bodești, ., A., județul N., B. G. - domiciliat în comuna Bodești, ., A., județul N., B. M. - domiciliată în comuna Bodești, ., . județul N., B. V. - domiciliat în comuna Bodești, ., A., județul N., B. T. - cu domiciliul în comuna Bodești, ., județul N., N. M.-R. – domiciliată în comuna Bodești, ., județul N., M. E.-A. – domiciliată în B., Piața Corbului, ., B. C. - domiciliat în comuna Bodești, . (la șosea) județul N., B. M. - domiciliată în comuna Bodești, ., județul N., B. E. – domiciliată în comuna Bodești, . (Cracău), județul N., C. V. – domiciliată în comuna Bodești, ., județul N., I. M. - domiciliată în . (la șosea), județul N., A. I. – domiciliată în ., A., județul N., L. M. - domiciliată în municipiul Piatra N., .. 36, ., ., P. R.-C. – domiciliat în comuna Bodești, ., A., județul N. P. D.-M. – domiciliată în municipiul Piatra N., ., ., ., Ș. S. – domiciliată în Timișoara, .. 25, ., I. M. - domiciliată în comuna Bodești, ., A., județul N., I. C. (moștenitor I. I. - decedată la data de 6.12.2011)- domiciliat în municipiul Piatra N., ., ., ., și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant B. A., lipsind celelalte părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este recurs împotriva încheierii de ședință din data de 27.10.2014;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- intimatul-reclamant a depus astăzi o cerere de asigurare dovezi și o cerere adresată în mod expres domnului judecător D. M..

Instanța aduce la cunoștință părții prezente că la termenul anterior, la care s-a luat în discuție cererea de recurs a reclamantului B. A. împotriva încheierii din data de 27.10.2014, componența completului, ca urmare a admiterii cererii de abținere a doamnei judecător A.-M. U., a fost: D. S., L. F., M. C.. În condițiile în care doamna judecător M. C. este în concediu de odihnă în această zi, prin dispoziția președintelui secției, conform procesului-verbal nr. 28/20.11.2014, este înlocuită de doamna judecător O. E., potrivit programării de permanență.

Instanța acordă cuvântul pe excepția invocată din oficiu la termenul anterior, respectiv excepția necompetenței materiale a Tribunalul N. în soluționarea recursului declarat împotriva încheierii din data de 27.10.2014.

Intimatul-reclamant B. A. solicită instanței să facă referat cu privire la înscrisurile pe care le-a depus astăzi și arată că din martie până în august instanța a tergiversat soluționarea dosarului.

Instanța îi pune în vedere intimatului-reclamant să pună concluzii cu privire la excepția menționată.

Intimatul-reclamant B. A. arată că instanța a încercat tergiversarea soluționării cauzei și că, în cauză, competența de soluționare a recursului împotriva încheierii aparține Curții de Apel Bacău, atât material, cât și teritorial. Precizează că a formulat cerere de recurs, nu de reexaminare. Solicită trimiterea dosarului la Curtea de Apel Bacău.

Instanța constată că astăzi s-a depus la dosar o cerere de asigurare dovezi, căreia îi dă citire.

Intimatul-reclamant B. A. arată că această cerere vizează fondul.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a Tribunalul N. în soluționarea recursului declarat împotriva încheierii din data de 27.10.2014.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul N. – Secția I civilă în ședința publică din data de 27.10.2014 în dosarul nr._, constată următoarele:

Constată că prin cererea ce a fost depusă la data de 04.11.2014, la dosarul nr._, intimatul reclamant B. A. a declarat recurs împotriva încheierii din data de 27.10.2014, pronunțată de completul învestit cu soluționarea recursului declarat de pârâtele C. locală Bodești și P. F..

Întrucât încheierea din ședința publică din data de 27.10.2014 se încadrează în categoria încheierilor premergătoare soluționării căii de atac, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 268 Cod procedură civilă, și deoarece aceasta a fost atacată pe cale separată de către intimatul reclamant B. A., instanța învestită, după calificarea cererii formulată, conform încheierii din data de 05.11.2014, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului N. în soluționarea cererii cu obiectul arătat.

Analizând excepția invocată, după punerea sa în discuția contradictorie a părților, tribunalul o constată ca fiind întemeiată, urmând să fie admisă, în condițiile în care numai instanța ierarhic superioară are competența de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a căii de atac declarate. Prin urmare, în considerarea dispozițiilor 158 Cod procedură civilă, declină competența de soluționare a recursului declarat de intimatul reclamant B. A. împotriva încheierii din data de 27.10.2014, în favoarea Curții de Apel Bacău.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de instanță.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de intimatul-reclamant B. A., domiciliat în comuna Bodești, ., județul N., împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul N. la data de 27.10.2014 în dosarul nr._, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2014.

Președinte, Judecători, Grefier,

L. F. D. S., C. Ailuțoaei

O. E.

Red. și tehnored. L.F. – 25.11.2014

Tehnored. C.A. – 25.11.2014

3 ex.

Încheiere pronunțată de completul G. B.; D. M.; D. M.

DOSAR NR. _ /a3 din 26.11.2014

C Ă T R E,

Curtea de Apel Bacău; Județul Bacău

Vă înaintăm alăturat dosarul civil nr._ /a3 întrucât prin decizia civilă nr. 662/RC/20.11.2014 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul susmenționat s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului declarat de intimatul-reclamant B. A. împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul N. la data de 27.10.2014 în dosarul nr._, în favoarea în favoarea dvs.

Dosarul conține . file.

Președinte, Grefier,

L. F. C. Ailuțoaei

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 662/2014. Tribunalul NEAMŢ