Fond funciar. Decizia nr. 734/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 734/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 734 RC
ROMÂNIA | |
Dosar nr._ | Recurs – fond funciar |
TRIBUNALUL N. |
SECȚIA I CIVILĂ |
DECIZIA CIVILĂ nr. 734 RC din 10.06.2013 |
Ședința publică din 10.06.2013 |
Completul de judecată compus din:
Președinte | D. M. | Judecător |
D. M. | Judecător | |
G. B. | Judecător | |
R. C. - Grefier |
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de reclamantul H. C. – domiciliat în satul Stănița, ., împotriva sentinței civile nr. 3921 din 20.12.2012 pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu pârâții M. V. – domiciliat la familia R. B., în ., județul N., C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Stănița – cu sediul în . și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-reclamant H. C. asistat de d-na avocat S. C., și intimatul-pârât M. V., lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este fond funciar – nulitate absolută parțială titlu de proprietate;
- stadiul procesual – recurs;
- procedura de citare a fost îndeplinită;
- cauza se află la primul termen de judecată;
- la dosar a fost depusă, de către d-na avocat S. A. C., împuternicirea avocațială ./_/2013; intimata-pârâtă C. locală Stănița a depus adresa nr. 2172 din 28.05.2013.
După referatul grefierului, nemaifiind de formulat alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, avocatul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, arătând că în mod greșit a reținut instanța de fond că acesta ar fi fost pus în posesie pe un alt amplasament, în condițiile în care grădina a aparținut soției lui și autorilor acesteia; precizează că suprafața solicitată de recurentul-reclamant este de 3800 mp, cei 400 mp care lipsesc reprezentând o suprafață afectată accesului la stradă, lipsa acesteia ducând la diminuarea drastică a valorii terenului. Precizează că intimatul-pârât M. V. nu a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, nu are niciun act, nici măcar nu a primit un lot în folosință, și are casă într-un alt . există autoritate sau putere de lucru judecat în speță, și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
La cererea instanței, recurentul-reclamant arată că a constatat imediat după Revoluție că îi lipsește o suprafață de teren, precizând că a solicitat mereu autorităților locale remedierea acestei situații, ajungând în final în fața instanței. Susține că terenul în litigiu este stăpânit de el și îngrădit, însă nu are titlu de proprietate pentru acesta.
Intimatul-pârât M. V. solicită respingerea recursului, arătând că s-a născut și a crescut în casa de pe terenul în litigiu.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 3921 din 20.12.2012, Judecătoria R. a respins pe excepția autorității de lucru judecat acțiunea civilă precizată prin care, la data de 15.05.2012, reclamantul H. C. a solicitat să se constate, în contradictoriu cu pârâții M. I. V., C. comunală Sagna pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor:
- nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 62/705/21.05.1998 emis pe numele defunctului M. T. I., în sensul radierii din acest titlu a suprafeței de 400 mp teren arabil, situată în intravilanul satului Stănița, sola 15 .>
- nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 62/69/26.07.1995 emis pe numele reclamantului, în sensul includerii în acest titlu a terenului de 400 mp menționat și al radierii suprafeței corelative de 400 mp din sola 18 . „Todireni“;
- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Cum reclamantul însuși a învederat instanței că a mai avut o acțiune cu privire la același teren, obiect al dosarului civil nr. 6328/1993, judecătorul fondului a dispus atașarea respectivului dosar, iar din probele administrate (înscrisuri), a reținut, în fapt, că reclamantul împreună cu soția sa, H. A., au solicitat, în temeiul L. nr. 18/1991, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri în suprafață totală de 6,79 ha situate pe teritoriul comunei Stănița, fiind validați, finalmente, cu suprafața de 6.8019 ha, pentru care li s‑a eliberat titlul de proprietate nr. 62/69 din 26.07.1995.
Că, de asemenea, și autorului pârâtului i s‑a reconstituit dreptul de proprietate și i s‑a eliberat titlul nr. 62/705 din 21.05.1998, pentru suprafața de 8.700 mp, din care face parte și ., pe care, în anul 1967, și‑a construit casa numitul M. T. I..
P. cei 400 mp, reclamantul a fost pus în posesie pe un alt amplasament, dar el a formulat plângere împotriva H.C.J. N. prin care i s‑a reconstituit dreptul de proprietate doar pentru suprafața de 2.700 mp din totalul de 3.100 mp, plângere întemeiată pe aceleași motive, respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 1579 din 15.03.1994, pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr. 6328/1993, irevocabilă prin decizia civilă nr. 764 RC din 20.07.1994, a Tribunalului N.. S‑a reținut de către instanțe că reclamantului i s‑a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren cu care figurează în evidențele agricole și pentru care a formulat cerere. De asemenea, s‑a reținut că, pe suprafața de 400 mp, soții M. I. și V. si‑au edificat gospodăria, fiind înscriși,din anul 1971, cu respectivul teren curți‑construcții în evidențele agricole. Prin urmare, încă din anul 1994, instanțele judecătorești au stabilit cu autoritate de lucru judecat că, pentru terenul în litigiu, pârâtului i‑a fost reconstituit dreptul de proprietate în mod legal.
Referitor la cauza de față, instanța de fond a arătat că, prin acțiunea sa, reclamantul solicită, practic, stabilirea contrariului a ceea ce s‑a statuat judecătorește anterior și că, așa cum prevăd dispozițiile legale în materia autorității de lucru judecat, aceasta cunoaște două manifestări procesuale: aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 cod civil și art. 166 din Codul de procedură civilă) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natura să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) din Codul civil].
Că, dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natura să oprească o a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune, într‑adevăr, tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 Cod civil (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într‑un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Aceasta reglementare a autoritarii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Cum s‑a stabilit, deja, în privința reclamantului și a pârâtului, în urma verificărilor judecătorești efectuate, că reclamantul este îndreptățit doar la suprafața de 2.700 mp din totalul de 3.100 mp deținut anterior de autorii soției sale, si că pentru cei 400 mp teren curți‑construcții a fost reconstituit în mod legal dreptul de proprietate în favoarea pârâtului, reclamantul nu poate susține, în prezenta cauză că, titlul de proprietate eliberat pârâtului este nelegal și netemeinic, decât cu încălcarea efectului autorității de lucru judecat, căruia instanța de fond i‑a dat eficiență.
Prin recursul declarat în termenul prevăzut de art. 301 din Codul de procedură civilă, reclamantul a reiterat susținerile făcute la prima instanță și a arătat că, astfel cum a aflat nu de multă vreme, pentru terenul intravilan de 400 mp care lipsește din titlul său, s‑a eliberat pârâtului titlul de proprietate nr. 62/705/21.05.1998, prin reconstituire, deși ceruse doar 2,05 ha teren agricol, care nu include și cei 400 mp, deci, atât reconstituirea, cât și titlul, de care a beneficiat pârâtul sunt nelegale, iar judecătorul în mod greșit a reținut contrariul.
A mai pretins recurentul că, în mod evident, eliberarea ambelor titluri de proprietate pentru suprafața de 400 mp teren intravilan nu s‑a realizat cu respectarea dispozițiilor legilor fondului funciar, care prevăd respectarea drepturilor foștilor proprietari, iar art. 23 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 dispune că ,,pentru suprafața de teren agricol atribuită de cooperativa agricola de producție ca lot de folosință, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul‑lege nr. 42/1990, nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s‑a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii, în intravilan, sau în alt loc, în extravilan.
Cu privire la excepția ridicată de instanță din oficiu și avută în vedere la soluționarea în fond a procesului, recurentul a arătat că judecătorul a făcut o confuzie și a dat o interpretare greșită legii, apreciind că în cauză există autoritate de lucru judecat, întrucât art. 1201 Cod civil presupune tripla identitate de elemente, respectiv de obiect, părți și cauză, condiții care nu sunt îndeplinite în speță, și că, de altfel, instanța a confundat autoritatea de lucru judecat cu puterea de lucru judecat.
Având în vedere aspectele enunțate, recurentul a susținut că evidența nelegalității reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenul intravilan de 400 mp în favoarea defunctului M. I. îl îndreptățește să solicite, în condițiile art. III pct. 1 lit. a) din Legea nr. 169/1997, admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile supuse de reclamant controlului judiciar, atât prin prisma criticilor aduse prin motivele de recurs, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă [noul Cod instituind reguli noi, deosebite de reglementarea anterioară, printre care și principiul potrivit căruia legea nouă de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . (art. 24)], tribunalul constată că soluția de respingere a acțiunii deduse judecății este corectă, dar pretențiile reclamantului trebuiau analizate pe fondul lor, deoarece excepția autorității de lucru judecat, invocată de instanță din oficiu, nu este incidentă în dosarul de față. Este adevărat că instanța de fond a prezentat corect, din punct de vedere teoretic, excepția de fond, peremptorie și absolută în discuție, dar ea trebuie analizată în lumina dispozițiilor legale și a actelor dosarului, din care se impune a fi reținut că, potrivit art. 1201 din Codul civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecata are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate.
Așadar, conform dreptului intern, pentru a putea fi reținută această excepție, trebuie întrunite cumulativ 3 condiții esențiale: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți între cele doua acțiuni (este avută în vedere identitatea juridică a părților, iar nu identitatea lor fizică, nefiind obligatoriu ca o parte să aibă în ambele procese calitatea de reclamant, iar cealaltă parte calitatea de pârât). În afara acestor trei elemente, toate celelalte date care diferențiază cele două cauze au caracter formal și irelevant în evaluarea autorității de lucru judecat, esențial pentru securitatea circuitului juridic fiind faptul că nu se poate recunoaște, în favoarea unei părți, printr‑o hotărâre subsecventă, un drept ce i s‑a refuzat printr‑o hotărâre anterioară.
Din simpla analiză comparată a judecăților purtate în dosarele nr. 6326/1993 și nr._ ale Judecătoriei R., sunt ușor de constatat mai multe motive pentru care, în ultimul dintre dosare, nu poate opera excepția autorității de lucru judecat, singurul lucru comun fiind obiectul material al proceselor, reprezentat de terenul în suprafață de 400 mp curți și clădiri care, deși la momentul cooperativizării, conform evidențelor agricole, aparținea soției reclamantului H. C., după 1991, în baza art. 23 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, a fost atribuit numitului M. T. I. (în prezent, decedat) deoarece s‑a constatat că era integral ocupat de casa de locuit și anexele gospodărești edificate de acesta pe la mijlocul anilor 60.
În plus, nici M. T. I., nici succesorii acestuia – fie ei, pe de o parte, soția supraviețuitoare și fiul defunctului, fie, pe de altă parte, numitul N. C. I., cel căruia cei doi i‑au transmis în posesie imobilele clădiri și teren aferent, și care stăpânește și în prezent terenul, construcțiile autodemolându‑se din cauza degradării.
Mai departe, nu se poate reține nici o identitate de obiect (pretenția formulată prin cerere și dreptul subiect invocat), câtă vreme scopul final urmărit de reclamant a fost, în primul dosar, anularea parțială a hotărârii prin care comisia județeană a stabilit că . trebuie atribuită proprietarului construcțiilor (ceea ce, de altfel, legea specială o prevedea în mod imperativ), urmând ca fostul proprietar să primească, în compensare, o suprafață de teren echivalentă, întrucât nu mai este posibil să fie pus în posesie pe vechiul amplasament, ocupat de construcții.
Cât privește cauza (fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii), se constată că, dacă primul proces a fost o plângere întemeiată pe dispozițiile L. nr. 18/1991 (în redactarea pe care o avea în anul 1993) și judecată în contradictoriu doar cu C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în dosarul de față, fostul proprietar a solicitat să se dispună excluderea celor 400 mp teren din titlul întocmit pe numele lui M. T. I. și includerea lui în titlul primit de recurent în urmă cu peste 17 ani, timp în care acesta nu l‑a contestat niciodată, ba chiar, pentru terenul arabil din intravilanul satului și comunei Stănița, punctul „G. Bezede“, a primit și a semnat, fără obiecțiuni, procesul‑verbal de punere în posesie nr. 1808/1.10.1993, întocmit, deci, după formularea plângerii la Legea nr. 18/1991, soluționată, așa cum s‑a arătat, deja, în mod nefavorabil.
Tot în legătură cu fondul pretențiilor recurentului‑reclamant, trebuie reliefat un aspect ce denotă totală rea‑credință din partea acestuia și chiar o exercitare abuzivă a drepturilor sale procesuale, insistența sa în a i se atribui și terenul în litigiu fiind total neîntemeiată:
- conform evidențelor agricole ale vremii, soții G. M. și M., socrii săi, dețineau, la momentul decesului, suprafața de 9,95 ha teren situată pe teritoriul a trei comune (B., B. și Stănița), iar cei patru moștenitori ai lor (un fiu și trei fiice, printre care și soția recurentului) au împărțit, prin actul de partaj voluntar autentic nr. 214/835/23.11.1957, terenuri în suprafață totală de nu mai puțin de 13,7612 ha, deci mai mult cu aproape 4 ha decât existau în realitate;
- în perioada de referință pentru aplicarea L. fondului funciar, 1959‑1961, H. C. avea în rolul agricol 5,78 ha teren, inclusiv cel din punctul „G. Bezede“, cu care figura înscris încă din anul 1956, deci, dinainte de partajul averii socrilor săi, cu privire la care a pretins și pretinde că este actul juridic prin care soția sa l‑ar fi dobândit în proprietate;
- prin cererea de reconstituire înregistrată la Primăria comunei Stănița sub nr. 488/11.03.1991, a solicitat terenuri în suprafață de 6,19 ha, dar, din însumarea parcelelor individualizate în concret, prin suprafață, categorie de folosință punct de amplasament și vecinătăți, reiese un total de 6,25 ha (cu un plus de 600 mp);
- finalmente, recurentul‑reclamant a primit titlul de proprietate nr. 62/69/26.07.1995, pentru 6,8019, adică mai mult cu peste 1 ha decât tot ce a putut justifica cu acte și martori, sau orice alte probe.
Inadvertențele enumerate, toate fiind, în mod succesiv și crescător, evident favorabile recurentului, sunt de natură a face cel puțin rizibilă stăruința acestuia de a solicita să‑i fie atribuiți și cei 400 mp, cu privire la care instanțele judecătorești au constatat că nu mai pot fi restituiți pe vechiul amplasament și pe care i‑a primit în compensare, cu prisosință, prin titlul de proprietate al cărui beneficiar este.
P. toate considerentele arătate, tribunalul va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1)‑(4) coroborate cu cele ale art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, casând sentința atacată, rejudecând pricina în fond și respingând ca neîntemeiată acțiunea reclamantului.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE L.,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul H. C. împotriva sentinței civile nr. 3921 din 20.12.2012 a Judecătoriei R., pe care o casează în totalitate.
Rejudecă în fond cauza după casare, și în consecință:
Respinge ca nefondată acțiunea pentru constatare nulitate absolută titlu de proprietate formulată de reclamantul H. C. în contradictoriu cu pârâții M. I. V., C. județeană N. și C. locală Stănița pentru stabilirea dreptului de proprietate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10.06.2013.
Președinte | Judecători | Grefier |
D. M. | D. M. și G. B. | R. C. |
Red. D.M. 09.11.2013
Thred. R.C. 11.11.2013
3 ex
Fond: A.M.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 732/2013. Tribunalul NEAMŢ | Partaj judiciar. Decizia nr. 131/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
