Fond funciar. Decizia nr. 842/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 842/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 22-07-2013 în dosarul nr. 842 RC
ROMÂNIA | |
Dosar nr._ | Recurs – fond funciar |
TRIBUNALUL N. |
SECȚIA I CIVILĂ |
DECIZIA CIVILĂ nr. 842 RC din 22.07.2013 |
Ședința publică din 22.07.2013 |
Completul de judecată compus din:
Președinte | G. B. | Judecător |
D. M. | Judecător | |
D. M. | Judecător | |
R. C. - Grefier |
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de reclamantul D. G. – domiciliat în ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 537 din 27.02.2013 pronunțată de Judecătoria R., în contradictoriu cu pârâtele C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S. – cu sediul în . și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul, care a învederat că:
- obiectul cauzei este fond funciar – nulitate absolută parțială TP;
- stadiul procesual – recurs;
- procedura de citare a fost îndeplinită;
- cauza se află la al doilea termen de judecată;
După referatul grefierului, nemaifiind de formulat alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 537 din 27.02.2013, Judecătoria R. a respins ca nefondată acțiunea prin care, la data de 23.01.2013, reclamantul D. G. a solicitat să se dispună, în contradictoriu cu pârâtele C. comunală S. pentru aplicarea legilor fondului funciar și C. județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr. 59/431 din 18.05.1995, în sensul înscrierii a încă trei trupuri de teren situate pe teritoriul comunei S., și anume:
- 3.580 mp (20 prăjini) teren grădină, dobândit prin actul de vânzare‑cumpărare nr. 103/22.08.1932;
- 1.342 mp (7,5 prăjini) teren arabil, conform actului de vânzare‑cumpărare autentificat sub nr. 862/5.05.1919;
- 5.000 mp (28 prăjini) teren arabil, înscris în titlul de proprietate nr._.
P. a hotărî astfel, judecătorul care a pronunțat sentința a reținut că, prin titlul de proprietate criticat, reclamantului i s‑au atribuit în proprietate, potrivit evidențelor agricole anterioare cooperativizării, terenuri curți, construcții și arabil în suprafață totală de 1,81 ha, deși prin cererea sa de reconstituire, solicitase doar suprafața de 1,76 ha, iar din probele administrate nu rezultă nici că respectiva cerere ar fi fost completată până la data emiterii titlului, și nici că reclamantul ar fi contestat, în procedura specială prevăzută de Legea nr. 18/1991, documentația pe baza căreia C. județeană N. a validat propunerea de reconstituire înaintată de comisia locală, astfel că nu există niciun motiv de nulitate a titlului întocmit.
Prima instanță a mai arătat că, în realitate, prin acțiunea sa, reclamantul urmărește să obțină reconstituirea dreptului de proprietate și pentru suprafețele de teren indicate în petitul acțiunii, fără să fi făcut vreodată, către comisia locală, cererea prevăzută imperativ de procedura specială de stabilire a dreptului de proprietate, și, cu atât mai puțin, în termenul prevăzut de lege, în plus, fiind posibil ca terenurile respective să se numere printre cele înscrise în rolul său agricol, înființat după mulți ani de la dobândirea lor în proprietate.
Comunicată la data de 12.04.2013, hotărârea primei instanțe a fost atacată de reclamant cu recurs, în termenul prevăzut de art. 301 din codul de procedură civilă (la 19.04.2013), și criticată pentru aceea că, fără a ține cont de actele depuse la dosar, judecătorul fondului a respins ca neutile cauzei proba testimonială și proba cu expertiză tehnică topometrică solicitate de el, alături de înscrisuri, în dovedirea temeiniciei acțiunii deduse judecății, cu toate că, dimpotrivă, respectivele probe erau nu numai utile, dar și necesare identificării suprafețele de teren menționate în cele trei acte de proprietate invocate.
Că, în aceste condiții, respingerea acțiunii este nelegală, cu atât mai mult, cu cât, cele două pârâte nu s‑au prezentat în fața instanței, nu au formulat întâmpinare și nu și‑au exprimat – așa cum ar fi trebuit – niciun punct de vedere cu privire la susținerile din cererea de chemare în judecată.
Că, de asemenea, instanța a reținut în mod greșit faptul că el nu ar fi făcut, cu privire la trupurile de teren în litigiu, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, deși el a învederat în chiar acțiunea formulată, că încă în anul 1991, odată cu depunere cererii de reconstituire, a depus la primăria comunei S. și copiile conforme cu originalul ale celor trei acte de proprietate transcrise corespunzător dispozițiilor legale în vigoare la vremea respectivă.
Invocând în drept prevederile art. 299‑316 Cod procedură civilă, reclamantul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea fondului cauzei și admiterea acțiunii sale așa cum a fost ea formulată.
Recursul declarat în cauză nu este fondat, iar sentința civilă prin care Judecătoria R. a soluționat acțiunea introductivă de instanță este legală și, deși aparent sumar, temeinic motivată, din economia actelor dosarului neputând fi reținute aspecte în plus de natură a justifica respingerea acțiunii.
Ar fi de adăugat, însă, neverosimilitatea susținerii făcute prin cererea de chemare în judecată, potrivit căreia, odată cu cererea înregistrată la Primăria comunei S. sub nr. 622 din 28.02.1991, prin care a cerut reconstituirea dreptului de proprietate expres și exclusiv pentru terenurile arabile pe le avea menționate în rolul agricol în perioada 1953‑1961 și cu care, în anul 1962, s‑a înscris în G.A.C. „30 Decembrie“ S., reclamantul ar fi depus la comisia locală, fără legătură cu respectiva cerere, și copiile celor două acte de veșnică vânzare și a titlului de proprietate privind terenul de 5.000 mp cu care acesta, în calitate de sătean plugar membru al obștii sătenilor plugari din . pământ sau cu pământ puțin, a fost împroprietărit „în virtutea Decretului Lege pentru Înfăptuirea Reformei Agrare nr. 187/1945“, acte cu privire la care „i s‑a adus la cunoștință de faptul că se va analiza separat reconstituirea dreptului de proprietate“, lucru care nu s‑a mai întâmplat.
Mai plauzibil este că cele trei acte au fost depuse la primărie ca anexe ale cererii de reconstituire, tocmai în dovedirea proprietății asupra terenurilor înscrise în registrul agricol, și trebuie avut în vedere și faptul că, anterior cooperativizării, D. G. a înstrăinat unele dintre terenurile deținute, afirmație justificată prin aceea că, la 1.01.1956, figura în evidențele agricole ale comunei, potrivit extrasului de rol aflat la fila 28 din dosarul de fond, cu terenuri în suprafață totală de 3,14 ha, printre care, așa cum reiese din rubrica „Identificarea terenurilor pe parcele“, și două trupuri de teren arabil de câte 5.000 mp, situate, una în satul Mircești, iar cea de a doua, în punctul „Valea Guzului“. Conform rubricii „Ieșiri“ din extrasul de rol, în același an, din proprietatea lui D. G. a ieșit o suprafață de 0,50 ha teren, astfel că, la data de 1.07.1956, acesta apare înscris cu numai 2,64 ha, pentru ca, așa cum s‑a mai arătat, în anul 1951 să mai dețină doar 1,81 teren, adică mai puțin cu 0,83 ha.
De asemenea, nu lipsită de importanță este și vechimea foarte mare a actelor de proprietate de care se prevalează recurentul‑reclamant, respectiv perioada foarte lungă de timp scursă între momentul încheierii lor (în special a celui din anul 1919) și perioada de referință pentru reconstituirea dreptului de proprietate, adică cea imediat anterioară declanșării procesului de colectivizare a agriculturii.
În cauză, însă, se mai pune problema și a capacității de folosință a persoanei indicate ca având calitatea de reclamant și, respectiv, de recurent, întrucât, la fila 11 din dosarul de fond, se află adresa nr. 6566/29.11.2012, prin care Primăria comunei S. îi comunică numitei S. A., la cererea acesteia, că „def. D. Gh. G. figurează înscris în evidențele agricole ale satului S., . de rol nr. 186 vol. 2, perioada 1959‑1963 cu suprafața totală de 1,81 ha…“. Cum defalcarea pe parcele a suprafeței totale de teren indicată în această adresă este identică cu cea din extrasul de rol de la fila 8, în care, pe lângă D. G., capul gospodăriei, mai apar înscrise D. E., soție, și D. A., fiică, născută în anul 1960, iar din copia buletinului de identitate, aflată la fila 3, reiese că D. G., născut la data de 7.04.1926, este fiul lui G. și al Tasiei, neîndoielnic, este vorba de una și aceeași persoană, care, la momentul înregistrării acțiunii pe rolul Judecătoriei R., se pare că nu mai era în viață.
De altfel, D. G. a fost reprezentat la toate termenele de judecată de avocatul G. T., din Baroul R. – care a formulat și semnat cererea de chemare în judecată la data de 23 ianuarie 2013, cu toate că, potrivit împuternicirii avocațiale, contractul de asistență și reprezentare juridică a fost încheiat abia la data de 7 februarie 2013 – mai puțin în recurs, la termenul din 10.06.2013, când s‑a prezentat fiica lui D. G., care a solicitat un termen, motivat de faptul că avocatul nu se poate prezenta până la sfârșitul ședinței de judecată.
Oricum, chiar dacă aceste aspecte ar fi fost lămurite de tribunal, și aceste prezumții s‑ar fi dovedit a corespunde realității, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 296 teza a II‑a, coroborate cu cele ale art. 316 din Codul de procedură civilă, recurentului nu i se putea crea, în propria cale de atac, o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, adică, odată analizată și soluționată pe fond acțiunea, în recurs nu se putea constata că cererea de chemare în judecată a fost formulată de o persoană (mai exact, în numele unei persoane) decedată, adică lipsită de capacitate de folosință, astfel că instanța de control judiciar nu poate decât să mențină în totalitatea hotărârea judecătoriei, consecință a respingerii ca nefondat a prezentului recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) prima teză din Codul de procedură civilă.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE L.,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D. G. împotriva sentinței civile nr. 537 din 27.02.2013 a Judecătoriei B.. în contradictoriu cu pârâtele C. locală S. și C. județeană N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iulie 2013.
Președinte | Judecători | Grefier |
G. B. | D. M. și D. M. | R. C. |
Red. D.M. 03.12.2013, Thred. R.C. 04.12.2013
2 ex, Fond: P.G.T.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 940/2013. Tribunalul NEAMŢ | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
