Uzucapiune. Decizia nr. 940/2013. Tribunalul NEAMŢ

Dezbaterile fondului au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2013, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și în care s-a dispus amânarea pronunțării la data de 25.09.2013 când:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 361 din 20.02.2012 a Judecătoriei B., tribunalul constată următoarele:

Reclamanții C.- Sfarghi Gv. E. și C.-Sfarghi I. N. au chemat în judecată civilă pe pârâții T. M., C. N. G., Z. E., C. L., Ioncica E., A. D., C.- N. I. si ..N., prin Primar, solicitând instanței să constate că reclamanții au dobândit prin uzucapiune imobiliară, cu joncțiunea posesiei, dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 800 mp situat în intravilanul localității B. C., jud. N., învecinat cu R. V.-la N, C. N. I.-la E, P. G. și O. I.-la S, Pantir S.-la V.

Legal citați, pârâții, cu excepția lui C.-N. I., nu s-au opus admiterii acțiunii precizate. C.-N. I. nu a fost la acțiune numai cu privire la porțiunea de teren stăpânita de el și solicitată de reclamanți.

Învestită cu soluționarea cererii, Judecătoria B., prin sentința civilă nr. 361 din 20.02.2012 a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată de reclamanții C. Șfarghi N. și C. Șfarghi E., în contradictoriu cu pârâții T. M., C. N. G., C. N. Gh. I., Z. E., C. L., Joncică E., A. D. și . reprezentant legal primarul.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit constatărilor raportului de expertiză efectuat în cauză și necontestat, în prezent reclamanții stăpânesc în intravilan B. C., pct. Centru, jud. N., un teren în suprafață de 468 mp, cu vecinătățile indicate în petitul acțiunii, însă nu și porțiunea de 67 mp teren reprezentând cale de acces, identificată în schița anexă a aceluiași raport (f.172ds.), posedată de pârâtul C.-N. I..

Din coroborarea adeverinței de rol agricol 7200/2009 a Primăriei B. C. cu parte din declarația martorului audiat rezultă că terenul în litigiu provine de la părinții reclamantei, C. N. Gh.I. și I., în prezent decedați, fiind stăpânit exclusiv de reclamanți sub nume de proprietar numai începând cu anul 1992, pentru perioada anterioara acestui an posesia nefiind exercitată numai de reclamanți, ci și de alți moștenitori ai părinților reclamantei-împrejurare recunoscută, de altfel, de reclamanți în acțiunea neprecizată. Astfel, potrivit aceleiași adeverințe de rol pentru perioada 1974-1980 folosința terenului litigios o aveau părinții reclamantei, în anul 1981 aceeași folosință a revenit reclamantei, împreună cu sora și mama ei, în anii 1982-1985, folosință este exercitată de reclamantă și sora ei.

În drept, judecătorul observa ca uzucapiunea constituie un mod originar de dobândire a drepturilor reale cu privire la un bun, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege. Pentru dobândirea proprietății prin uzucapiunea de 30 de ani, potrivit art. art. 645, 1837 și 1890 cod civil trebuie îndeplinite condițiile rezultând din art.1846-1847 Cod civil și anume exercitarea unei posesii utile timp de 30 de ani. Posesia este utilă dacă este continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și exercitată sub nume de proprietar.

În temeiul art.1860 Cod civil orice posesor posterior are facultatea spre a invoca dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului. Joncțiunea posesiilor înseamnă unirea posesiei uzucapantului, a posesorului actual cu intervalul de timp cât posesia a fost exercitată de către autorul său, pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.

În pricina de față poate opera, în condițiile art.1860 Cod civil, joncțiunea posesiei reclamanților numai cu posesia părinților acestora din perioada 1974-1980, rezultând o posesie de 26 de ani.

În lipsa dovezii exercitării elementului material al posesiei prin altul (corpore alieno) se prezumă că cel care folosește un teren o face sub nume de proprietar.

Pentru intervalul de timp 1981-1991 posesia reclamanților este lovită de viciul echivocității, prezumându-se în cazul moștenitorilor – ca fiecare din aceștia posedă atât pentru sine, cât și pentru ceilalți, cât timp nu se dovedește că unul sau mai mulți au intervertit detenția precară în posesie exclusivă. Reclamanții au avut în realitate detenția precară dobândită (lipsind animo dominus) asupra terenului din terenurile evocat, detenție care nu a fost intervertită în posesie prin vreunul din modurile prevăzute în art.1858 Cod civil, nedovedindu-se în pricina de față ca pentru acest interval de timp fondul litigios a fost stăpânit ca proprietari de reclamanți, intenția animo domini nefiind dovedită prin plata impozitului aferent, edificarea unor construcții pe terenul în discuție etc.

Fără posesie animo domini nu se poate câștiga proprietatea prin uzucapiune, detenția precara fiind negația posesiei și implicit a uzucapiunii pe care o naște.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, reclamanții C. Șfarghi E. și C. Șfarghi N. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța a respins cererea reclamanților doar pentru că a considerat că pentru perioada 1981-1991 posesia acestora ar fi fost lovită de viciul echivocității – doar pentru că, a susținut aceasta, în această perioadă ar fi fost vorba despre o detenție precară, iar nu de posesie utilă.

A mai susținut instanța faptul că posesia reclamanților se prezumă în cazul moștenitorilor că fiecare posedă atât pentru sine, cât și pentru ceilalți, probabil în ideea că în această perioadă în registrul agricol apărea atât numita C. N. cât și sora acesteia pârâta A. D. - la acel moment fiind orfane.

Tot instanța a susținut că în cauză ar fi fost vorba pentru această perioadă, de detenție precară, însă această detenție precară a fost transformată în posesie exclusivă, deoarece din momentul în care recurenta și sora sa au rămas orfane, practic recurenta s-a ocupat de întreaga gospodărie, ocupându-se în același timp și de creșterea și educarea surorii sale.

În acest sens și Tribunalul Suprem prin deciziile nr. 769/1979 și 786/1977 a statuat că unul dintre moștenitori poate uzucapa în pofida celorlalți dacă a înțeles să transforme posesia comună într-una exclusivă.

Astfel, în toată această perioadă recurenta a fost cea care a lucrat terenul, a cules fructele, iar acest lucru a fost recunoscut de pârâții citați prin urmare o intervetire a posesiei comune în posesia exclusivă.

Este adevărat faptul că în rolul agricol în perioada 1982-1985 erau trecute atât recurenta cât și sora sa, fiind orfane, doar pentru că erau moștenitoare ale mamei lor decedate, însă instanța nu a analizat în profunzime anumite aspecte care duc la concluzia că C. Șfarghi N. a fost cea care a posedat în fapt terenul în litigiu în această perioadă – și anume faptul că, deși au rămas orfane, dânsa este sora cea mare, care după decesul mamei sale, datorită conjuncturii, a fost nevoită să se ocupe atât de ea, cât și de sora sa, care era încă elevă, recurenta devenind capul familiei și ocupându-se și de sora sa.

Acest aspect al posesiei pe care a exercitat-o recurenta asupra terenului reiese din faptul că rămânând singure pe lume, aceasta a fost obligată la o maturizare forțată, așa încât a preluat toată gospodăria, s-a ocupat de casă, de teren, fără însă a-și neglija ultimii ani de liceu, practic a devenit un soi de mamă surogat pentru sora sa, recurenta având grijă de toate, cu ajutor și din partea unor rude.

Având în vedere aceste aspecte, este evident că recurenta a preluat efectiv și posesia asupra acestui teren pe care l-a lucrat efectiv, deci posesia efectivă și în mod corect a fost exercitată doar de către aceasta din urmă și apoi împreună cu soțul său.

Un alt aspect de remarcat este și faptul că toți pârâții citați – cu excepția lui C. N. I., nu s-au opus acțiunii formulate de reclamanți, și aceasta dintr-un considerent simplu – și anume pentru că a recunoscut faptul că acest teren a fost stăpânit de mama sa, C. I. și apoi de recurentă, fără a fi tulburați în posesie și fără vreo întrerupere a acesteia.

În ceea ce îl privește pe pârâtul C. N. I., acesta nu și-a exprimat dezacordul decât în ceea ce privește calea de acces, care într-adevăr a fost folosită de către recurenți mereu pentru a ajunge la terenul de 468 m.p, însă, chiar și dacă instanța ar fi înlăturat această porțiune de teren, tot ar fi trebuit să îi admită acțiunea măcar în parte pentru terenul de 468 m.p.

Ca atare, a solicitat admiterea recursului, pe fond admiterea acțiunii așa după cum a fost formulată și precizată ulterior, cu specificarea faptului că din măsurători au rezultat 468 m.p, iar dacă se consideră că pentru cei 67 m.p folosit ca și cale de acces nu sunt îndeplinite condițiile legii, să fie admisă acțiunea măcar în parte, pentru cei 468 m.p rezultați din măsurători.

Intimata . primar a depus întâmpinare prin care a arătat că recursul declarat de către recurenți este întemeiat. Celelalte părți după pronunțare au depus concluzii scrise.

În ceea ce privește recursul declarat, Tribunalul constată în virtutea rolului să activ impus de art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă și art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, că motivele formulate de către recurenți se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Analizând sentința recurată din perspectiva criticilor formulate, a probatoriului administrat și a temeiurilor de drept, Tribunalul reține caracterul fondat al recursului declarat de către reclamanta C. Șfarghi N. pentru argumentele ce preced:

Pentru ca joncțiunea posesiunilor să poată avea loc, posesorul care invocă uzucapiunea trebuie să dețină posesiunea de la autorul său pe baza unui raport juridic. Așadar, joncțiunea posesiei de către posesorul actual, adică continuarea de către acesta a unei posesiuni anterioare nu este posibilă decât atunci când posesiunea a fost transmisă posesorului actual de la posesorul anterior.

Astfel, în speță, reclamanta-recurentă C. Șfarghi N. a dovedit faptul că terenul arabil în suprafață de 468 m.p provine de la tatăl său, C. N. Ghe. I., oferit ca zestre la căsătorie de către C. I. și a fost stăpânit de părinții săi până în anul 1982 când a decedat mama acesteia C. N. I. continuând să rămână în posesia moștenitorilor sus numitei defuncte printre aceștia aflându-se reclamanta C. Șfarghi N. care și-a înscris terenul în rolul său și a soțului ce a fost deținut de cei doi în mod exclusiv sub titlu de proprietar.

Din probele administrate rezultă că ceilalți moștenitori nu au contestat posesia exercitată de către reclamantă în intervalul 1982-1992, dovadă fiind că începând cu acest din urmă an reclamanta împreună cu soțul său și-au înscris terenul în rolul agricol.

De altfel, toți pârâții cu excepția pârâtului C. N. I. nu s-au opus acțiunii formulate, iar acesta din urmă nu și-a exprimat dezacordul decât în ceea ce privește calea de acces de 67 m.p.

Cum, atât literatura cât și practica judiciară au admis faptul că posesia comună poate fi intervetită în posesie exclusivă, în situația în care coproprietarul înțelege să stăpânească în mod exclusiv, sub nume de proprietar și că acesta efectuează acte de întreținere a imobilului, plata de impozite, reparații – așa cum este cazul de față – unde reclamanta și inițial autorii săi au înțeles să se comporte ca adevărați proprietari și să stăpânească în mod exclusiv terenul, Tribunalul constată că în speță sunt îndeplinite toate condițiile unei posesii utile.

D. urmare, Tribunalul în temeiul art.312 va admite recursul declarat de reclamanta C. Șfargi N. împotriva sentinței civile nr. 361 din 20.02.2012 pronunțată de Judecătoria B., județul N.; va modifica în parte sentința recurată, în senul că va admite acțiunea principală în constatare, precizată, formulată de reclamanta C. Șfargi N. în contradictoriu cu T. M., C. N. G., Z. E., C. A., I. E., A. D. și C. N. Gh. I.; va constata că reclamanta C. Șfargi N. a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra suprafeței de 468 mp teren arabil, învecinată cu: N- R. Ș., E- C. N. Gh. I., V- Pantâr Ș., S - O. I. și P. G., situată în intravilanul comunei B. C., pct. ,,Centru”, jud. N., identificată în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert Ț. M. V., cu culoare verde (filele 170-171 dosar fond).

Această situație de fapt și de drept nu poate opera și asupra suprafeței de 67 m.p folosită cu titlu de cale de acces, motiv pentru care Tribunalul va respinge ca nefondată cererea subsidiară formulată de reclamantă, privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin uzucapiune și asupra acestei suprafețe de 67 mp teren.

Cum recurentul C. Șfarghi E. soțul reclamantei, nu are nicio legătură cu terenul în litigiu, pentru că C. N. I. nu este autorul său și totodată față de argumentele sus arătate, Tribunalul va menține sentința recurată, sub aspectul respingerii acțiunii în constatare.

Totodată, va respinge acțiunea în constatare formulată de reclamantă în contradictoriu cu . de primar, pentru lipsa calității procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta C. Șfargi N. împotriva sentinței civile nr. 361 din 20.02.2012 pronunțată de Judecătoria B., jud. N..

Modifică în parte sentința recurată, astfel:

Admite acțiunea principală în constatare, precizată, formulată de reclamanta C. Șfargi N. domiciliată în comuna B. C., . N. în contradictoriu cu T. M., C. N. G., domiciliați în comuna B. C., . N., Z. E., domiciliată în comuna Bicazu A., ., C. A., domiciliată în Dămuc, județul N., I. E., domiciliată în localitatea Voșlobeni, județul Harghita, A. D. și C. N. Gh. I..

Constată că reclamanta C. Șfargi N. a dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune, asupra suprafeței de 468 mp teren arabil, învecinată cu: N- R. Ș., E- C. N. Gh. I., V- Pantâr Ș., S - O. I. și P. G., situată în intravilanul comunei B. C., pct. ,,Centru”, jud. N., identificată în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert Ț. M. V., cu culoare verde (filelle 170-171 dosar fond).

Respinge, ca nefondată, cererea subsidiară formulată de reclamantă, privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin uzucapiune, asupra suprafeței de 67 mp teren folosit cu titlu de cale de acces.

Respinge acțiunea în constatare formulată de reclamantă în contradictoriu cu . de primar, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Menține sentința recurată, sub aspectul respingerii acțiunii în constatare formulată de reclamantul C. Șfargi E., ca nefondată.

Înlătură dispoziția de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie 2013.

Președinte,Judecători,Grefier,

C. BotezatuDaniela M. D. L.

V. B.

Red. C. B./01.10.2013

Tehnored/D.L./04.10.2013

Fond/I. P.

Ex. 2