Fond funciar. Decizia nr. 950/2012. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 950/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 15-11-2012 în dosarul nr. 950/RC

Dosar nr._ - plângere împotriva hotărârii comisiei județene -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECTIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 950/RC

Ședința publică din 15.11.2012

Instanța compusă din:

Președinte: D. S. – judecător

D. M. – judecător

L. F. – judecător

Grefier – C. Ailuțoaei

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentele - petente G. L., domiciliată în comuna D., . N., și C. I., domiciliată în ., și de recurentul - intervenient D. I., domiciliat în . N., împotriva sentinței civile nr. 2084 din 20.12.2011 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele - intimate C. C. D. pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în ., C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., și C. C. B. C. pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în . N., având ca obiect plângere împotriva hotărârii comisiei județene.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta - petentă C. I. și recurentul - intervenient D. I., lipsind celelalte părți și procuratorii Ț. G. și Ț. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:

- cauza este la al treilea termen de judecată;

- obiectul cauzei este plângere împotriva hotărârii comisiei județene;

- procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a procedat la identificarea recurentei C. I. (B.I. . nr._, fiica lui G. și M.).

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților în susținerea recursului.

Recurenta - petentă C. I. solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii plângerii.

Recurentul - intervenient D. I. solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii plângerii.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

După închiderea dezbaterilor s-a prezentat procuratorul Ț. G. pentru recurenta - petentă G. L., care solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii plângerii.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2084 din 20.12.2011 a Judecătoriei B. pronunțată în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2084 din 20.12.2011 Judecătoria B. a respins plângerea formulată de petentele G. L. și C. I. în contradictoriu cu intimatele C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și C. Locală D. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, și cererea de intervenție formulată de intervenientul D. I..

P. soluționarea cauzei instanța de fond a reținut în motivare că inițial a fost indusă în eroare de titulatura actului depus de reclamante: extras de carte funciară (fila 7 dosar fond). În realitate, la un studiu atent, s-a constatat că acest act nu este o carte funciară propriu-zisă, ci doar s-a folosit un asemenea formular pentru a întocmi un extras din registrul de împroprietăriri din cadrul reformei agrare din anul 1921. Așadar, s-a apreciat corectă afirmația din întâmpinare, în sensul că la reforma agrară din 1921 nu s-au atribuit unor persoane independente sute de hectare, iar înscrisul de mai sus consemnează împroprietărirea lui P. D. alui G. și soții ("soții", fiind, evident, consăteni, companioni, și nu "soția", cum în mod naiv încearcă să acrediteze reclamantele).

P. motivele de mai sus, plângerea și cererea de intervenție au fost respinse.

Petenții G. L., C. I. și D. I. au declarat recurs împotriva sentinței civile, pe care o consideră netemeinică și nelegală, arătând în motivare că au făcut dovada dreptului de proprietate exclusiv al autorului asupra terenului a cărui restituire se cere prin extrasele de carte funciară de la filele 62, 148 și 153, prin înscrisurile de la filele 63-67 și 134 și prin expertiza efectuată la fond. Din aceste acte nu rezultă că autorul ar fi coproprietar cu alte persoane, iar expertul a identificat terenul conform numerelor topografice din extrasul de carte funciară.

Mai arată recurenții că pentru o parte din terenurile înscrise în cartea funciară s-a eliberat deja titlu de proprietate conform prevederilor legilor fondului funciar, iar asupra acestor terenuri s-a întocmit documentația cadastrală.

Recursul nu este motivat în drept.

Conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 1/2000 republicată prezentul recurs este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Intimata C. locală B. C. pentru aplicarea legilor fondului funciar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece, în speță, operează autoritatea de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 648/AC/15.12.2005 a Tribunalului N., menținută de Curtea de Apel Bacău. Mai arată intimata că recurenții invocă inducerea în eroare a instanței prin indicarea amplasamentului terenului în .> Examinând sentința atacată în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceasta este temeinică și legală și o va menține pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.

În primul rând, tribunalul constată că, în cauză, nu operează puterea de lucru judecat, deoarece litigiul funciar soluționat prin sentința civilă nr. 607/2004 a Judecătoriei B., schimbată în totalitate prin decizia civilă nr. 648/2005 a Tribunalului N., a avut drept obiect plângerea împotriva altei hotărâri a Comisiei Județene N., respectiv hotărârea nr. 2834/2003, nefiind astfel îndeplinită cerința identității de obiect impusă de art. 1201 Cod civil.

Pe fondul litigiului tribunalul constată că terenul solicitat se află într-o zonă supusă sistemului de publicitate prin cărți funciare reglementat de Decretul-lege nr. 115/1938. Potrivit art. 17 din acest act normativ, dobândirea drepturilor reale asupra imobilelor operează de la data înscrierii transmisiunii în cartea funciară. Prin urmare, în speță, dreptul de proprietate al autorului ar fi fost dovedit doar dacă din extrasul de carte funciară ar fi rezultat că a avut loc intabularea, respectiv transcrierea dreptului real de proprietate.

Ori, potrivit mențiunilor din extrasul de carte funciară depus de recurenți, asupra terenurilor care au făcut obiectul împroprietăririi din anul 1921, s-au făcut doar înscrieri privitoare la posesiune și nu s-a deschis carte funciară.

Prin urmare, recurenții nu au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului asupra terenului, motiv pentru care se apreciază că plângerea acestora nu este întemeiată.

Față de cele arătate, tribunalul constată că recursul nu este fondat și îl va respinge ca atare în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de petenții G. L., domiciliată în comuna D., . N., și C. I., domiciliată în ., împotriva sentinței civile nr. 2084 din 20.12.2011, pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimatele - intimate C. C. D. pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în ., C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în Piatra N., ., nr. 27, județul N., și C. C. B. C. pentru aplicarea legilor fondului funciar, cu sediul în . N., ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15.11.2012.

Președinte, Judecători, Grefier,

D. S. D. M., C. Ailuțoaei

L. F.

Red. D.S. – 04.12.2012

Tehnored. C.A. – 04.12.2012

2 ex.

Fond: G. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 950/2012. Tribunalul NEAMŢ