Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 250/2012. Tribunalul NEAMŢ

Dezbaterile fondului au avut loc în ședința publică din data de 14.03.2012, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și în care s-a dispus amânarea pronunțării la data de 21.03.2012 când:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 162 din 31.01.2011 a Judecătoriei B., tribunalul constată următoarele:

Prin cererea precizată și înregistrată la Judecatoria B. sub nr._, reclamanții C. G. I., C. I.G. și C. I. I. au chemat în judecată pe pârâții L. V., solicitând instanței, cu cheltuieli de judecată, perfectarea vânzării - cumpărării terenului de 45 prăjini intervenită în data de 2.04.1982 între C. F., autoarea reclamanților, în calitate de promitentă –cumpărătoare, și pârâtă, în calitate de promitentă vânzătoare.

În motivarea cererii, s-a învederat, în esență, că prin actele sub semnătură privată intitulate ,,Declarație”, supervizate de Primăria T. și semnate de fostul Primar C. M., a intervenit vânzarea –cumpărarea terenului în suprafață de 45 prăjini, situat în pct. „Poiana Pantei” din extravilan T., jud. N.. Acest teren a fost înscris până în anul 2008 în rolul lui C. G., când prin cererea cu nr. 773/2008 a fost înscris în rolul lui L. V. conform sentinței de partaj succesoral 8432/1997 a judecătoriei Piatra N..

În drept, cererea a fost întemeiată pe art.111Cpc,1075 și următoarele Cod civil.

Acțiunea a fost legal timbrată.

Pârâta, prin întâmpinare, a susținut că cele 3 ,,declarații” pe care reclamanții își întemeiază acțiunea cuprind pacte asupra unei succesiuni viitoare, nedeschise prohibite de lege sub sancțiunea nulității absolute conform art.702 și art. 965 alin. 2 Cod civil, deoarece imobilul se afla în patrimoniul tatălui reclamanților, M. I. I., decedat la 1.03.1985, ulterior convenției. Pe excepție, pentru motivele enunțate, s-a cerut respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Pe fond s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece perfectarea vânzării-cumpărării nu are la baza un antecontract în sensul legii. Pe cale reconvențională s-a solicitat, cu cheltuieli de judecată, constatarea nulității absolute a celor 3 înscrisuri sub semnătură privată.

Răspunzând întâmpinării, reclamanții C. I. I. și C. G. susțin că, în speță nu există renunțare la succesiune, ci înstrăinare pentru bani, în favoarea unui terț față de moștenire și are ca obiect un bun determinat. Bunul litigios este dobândit de L. V. cu titlu de înzestrare.

Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților cu privire la perfectarea pretinsei vânzării întrucât termenul de prescripției extinctive de 3 ani a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj succesoral – și anume din anul 1999. Reclamanții C. I. și G. s-au apărat cu privire la excepția prescripției invocând art.16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 cu referire la posesia terenului litigios de către reclamanți.

Prin memoriul de la fila 30 ds. pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. I..

La solicitarea părților, instanța a încuviințat și administrat, în aplicarea art. 167 alin.1 Cod procedură civilă proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba testimonială și probă cu interogatoriul pârâtei.

Instanța, dând eficiență art.137 alin.1 Cod procedură civilă, a examinat cu prioritate excepțiile:

- lipsei calității procesuale active a reclamantului C. G. I. - pe care a respins-o ca neîntemeiată deoarece acesta este atât parte (,,promitent compărător”) în pretinsul antecontract de vânzare-cumpărare, cât și soț supraviețuitor al celeilalte ,,promitente–cumpărătoare”- defuncta C. Frăsina - căruia i s-a transmis în patrimoniul propriu și dreptul autoarei de a acționa în justiție pentru perfectarea ,,vânzării - cumpărării” litigioase.

- prescripției dreptului material la acțiune în perfectarea vânzării-cumpărării, pe care de asemenea a respins-o, reținând următoarele considerente: termenul prescripției dreptului la acțiune începută la 02.04.1982 a fost întrerupt, în condițiile art.16 alin.1 lit. a din Decretul nr. 167/1958, prin recunoașterea de către pârâtă a dreptului de creanță al soților C., recunoaștere manifestată prin predarea posesiei terenului către ,,promitentul - cumpărător” C. la data de 2.04.1982 și stăpânirea lui de către acesta până în anul 2000 și, în continuare, de către reclamantul C. I. G., fiul celor doi soți C., până în anul 2008, când acesta a fost înscris în registrul agricol pe numele pârâtei.

Din analiza probatoriului administrat raportat la dispozițiile legale incidente Judecătoria a reținut următoarele împrejurări asupra fondului:

La data de 2 apr.1982, printr-un înscris sub semnătură privată denumit ,,Declarație” (vizat si stampilat de P. Comunei T.), pârâta L. V. este înzestrată de părintele ei, M. I. I., cu un teren în suprafață de 45 prăjini, teren fânețe (7.798 m.p. măsurat, 7.900 m.p. în rol agricol) situat în extravilanul comunei T., pct. „Poiana Batrina”, jud. N.. În aceeași zi, prin același act, contra sumei de 15.000 lei ROL, pârâta renunță în favoarea surorii sale, C. Frăsina, și soțului acesteia, reclamantul C. G. I., la dreptul ei la moștenire asupra terenului din înzestrare, transmițându-le, totodată, posesia acestui teren, pe care aceștia o exercită astfel cum s-a arătat anterior. Ceilalți reclamanți, C. I. G. și C. I. I., sunt fiii soților C. și nepoții pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 8432/22.12.1997 a Judecătoriei Piatra N., soluționându-se asupra cererii de partaj succesoral după M. I. și I., defuncții părinți ai surorilor C. (pârâta și C. Frăsina), și dispunându-se ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale, s-a atribuit pârâtei înzestrarea în discuție, identificată în raportul de expertiză judiciară topo S. și în schița nr. 2 aferentă (Dos.1150/1997). În anul 2008, urmare a cererii pârâtei nr. 773/2008, același fond este încărcat în rolul agricol al pârâtei, însă stăpânirea în fapt a rămas tot la reclamantul C. G. .

Instanța de fond a apreciat că bunul imobil primit cu titlu de înzestrare nu poate legal face obiectul unui antecontract de vânzare – cumpărare, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 5 alin 2 din titlul X al Legii nr. 247/2005, deoarece altfel s-a realizat un pact asupra unei succesiuni viitoare (nedeschise) interzis sub sancțiunea nulității absolute prin art. 702 și art. 965 alin. 2 C. civ. Astfel, potrivit primului text de lege invocat, nu se poate renunța la succesiunea unui om în viață, nici nu se pot înstrăina drepturile eventuale ce s-ar dobândi asupra unei succesiuni”, iar potrivit celui de-al doilea text, nu se poate face renunțare la o succesiune ce nu este deschisă, nici nu se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimțământul celui a cărui succesiune este in chestiune”.

Astfel, respectivul teren, chiar dacă a trecut în folosința pârâtei, nu a ieșit din patrimonial părintelui ei decât la moartea acestuia când împreună cu restul patrimoniului succesoral s-a transmis în stare de indiviziune tuturor moștenitorilor cu vocație succesorală concretă, acceptanți. Așa numita renunțare în favorem constituieîn realitate o acceptare a moștenirii urmată de înstrăinarea dreptului succesoral către cel în favoarea căruia operează renunțarea. Numai că în speță moștenirea tatălui pârâtei nu era deschisă. În consecința acestor aspecte de drept, instanța a constatat întrunirea, în cauză, a condițiilor de ființare a pactului evocat: există un pact bilateral, pactul are ca obiect un bun determinat dintr-o moștenire nedeschisă în momentul încheierii lui, dreptul care se dobândește sau la care se renunța prin convenție este un drept succesoral eventual, iar nu un drept născut și actual.

Faptul că în speță a fost plătită o sumă de bani în schimbul înstrăinării bunului nu poate conduce la o altă dezlegare, întrucât prin plata unei sume de bani cu titlu de preț titularului înzestrării, obiectul înzestrării nu-și modifică regimul juridic propriu, născându-se din faptul plății doar dreptul la restituirea acesteia.

În temeiul acestor considerente, prin sentința civilă nr. 162 din 31.01.2011 a Judecătoriei B., au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului C. I. I. și a prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea principală precizată formulată de reclamanții C. I., C. G. și C. I. I., domiciliați în comuna T., ., în contradictoriu cu pârâta L. V., domiciliată în ..

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta L. V. domiciliată în . și în consecință:

S-a constatat nulitatea absolută a înscrisurilor sub semnătură privată din data de 02.04.1982 având ca titulari pe M. I. I., C. I. și L. V..

Au fost obligați reclamanții către pârâtă la plata sumei de 1607,3 lei, cheltuieli de judecată.

A fost respins ca neîntemeiat accesoriul privind cheltuielile de judecată cerute de reclamanți.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții C. I., C. G. și C. I. I., invocând următoarele motive:

Prin aplicarea greșită a legii, instanța de fond a considerat că promisiunea vânzării unui imobil primit cu titlu de înzestrare constituie un pact asupra unei succesiuni deschise și, pentru acest motiv, a fost respinsă cererea lor de perfectare a convenției de vânzare încheiată la data de 2.04.1982 între ei, reclamanții, și intimata –pârâtă L. V.. De asemenea, a fost admisă cererea reconvențională privind nulitatea convențiilor pentru același motiv de existență a unui pact asupra unei succesiuni viitoare.

Recurenții au solicitat să se constate voința reală a părților consemnată prin înscrisurile de la filele 10-12, ds. prin care s-a urmărit a se promite vânzarea cumpărarea suprafeței de teren în litigiu.

Terenul în litigiu a fost dat cu titlu de zestre de către defunctul M. I. în favoarea pârâtei L. V. potrivit înscrisului de la fila 10, ds., astfel că promisiunea de vânzare privește un teren dat ca zestre, iar această promisiune s-a încheiat cu terțe persoane străine de moștenire: în calitate de promitenți vânzători sunt L. V. și L. V., iar în calitate de promitent cumpărător este C. I., conform declarației de la fila 11 ds., iar nu C. Frăsina, această fiind succesoare legală a defunctului M. I., în calitate de fiică.

De asemenea, voința reală a părților a fost de a realiza transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în viitor, când se putea în mod valabil încheia convenția de vânzare cumpărare, astfel cum rezultă și din declarația martorului C. M., care a semnat în calitate de martor înscrisurile constatatoare.

Există distincții nete între antecontractul de vânzare cumpărare care s-a încheiat la data de 2.04.1982 și pactul asupra unei succesiuni viitoare, convenția încheiată în cauză privind un teren determinat cu care L. V. a fost gratificată cu titlu de zestre, prețul stipulat în contract fiind plătit efectiv și integral și bunul transmis la data convenției în stăpânirea de fapt a promitenților cumpărători. De asemenea, recurenții au mai invocat că justifică interes legitim în promovarea acțiunii în perfectarea vânzării față de refuzul expres al intimatei pârâte de a se prezenta la notariat în vederea îndeplinirii formalităților de autentificare, pe care îl probează cu notificările repetate comunicate acesteia.

Recurenții au mai invocat și faptul că efectele promisiunii de vânzare cumpărare s-au menținut și ulterior decesului autorului succesoral M. I., astfel cum rezultă din adeverința de rol agricol eliberată cu nr. 2146 din 22.04.2009 ( fila 13, ds.) și din răspunsul la interogatoriu luat pârâtei (fila 74, ds. ).

Privind constatarea nulității înscrisurilor sub semnătură privată din data de 02.04.1982, recurenții au invocat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a cererii reconvenționale întemeiată pe invocarea propriei turpitudini de către pârâta – intimată, iar privind cerințele de admisibilitate a acțiunii de perfectare a vânzării – cumpărării, au arătat că dreptul de proprietate, care trebuie să existe în patrimoniul promitentului - vânzător este probat prin sentința civilă nr. 8.343 din 22.12.1997 a Judecătoriei Piatra N. (filele 4-6 ds.).

Analizând motivele de recurs invocate și examinând sentința atacată în raport cu probele administrate în cauză conform dispozițiilor art. 304 și art. 304/1 Cod procedură civilă, se constată ca fiind întemeiat recursul declarat de către reclamanții C. I., C. G. și C. I. I., împotriva sentinței civile nr. 162 din 31.01.2011 a Judecătoriei B..

În mod nelegal, instanța de fond a reținut că promisiunea vânzării unui imobil primit cu titlu de înzestrare constituie un pact asupra unei succesiuni nedeschise, și în mod neîntemeiat pentru acest motiv, a fost respinsă acțiunea de perfectare a convenției de vânzare încheiată la data de 2.04.1982 între reclamanții C. I., C. G. și C. I. I., și intimata-pârâtă L. V..

Din dispozițiile art. 702 și art. 965 alin. 2 Cod civil, care sunt, de altfel, invocate și în considerentele sentinței, rezultă interdicția că nu se poate renunța la succesiunea unui om în viață, nici nu se pot înstrăina drepturile eventuale ce s-ar dobândi asupra unei succesiuni, chiar de s-ar da consimțământul celui a cărui succesiune este în chestiune.

Pactul prohibit asupra unei succesiuni nedeschise poate avea ca obiect dispoziția directă asupra succesiunii viitoare prin încheierea unui contract translativ de drepturi (vânzare, donație, schimb etc.), dar și dispoziția indirectă prin renunțarea anticipată - gratuită sau oneroasă - la titlul de moștenire, ori la dreptul de a cere raportul sau reducțiunea liberalităților excesive.

În raport cu aceste limite de interdicție, astfel cum au fost analizate în concret în considerentele ce preced, trebuie să se rețină natura juridică și efectele antecontractului de vânzare cumpărare, care este de necontestat că s-a încheiat la data de 2 apr.1982, prin înscris sub semnătură privată denumit ,,Declarație” (vizat și stampilat de P. Comunei T.) conform căruia, contra sumei de 15.000 lei ROL, pârâta renunță în favoarea surorii sale, C. F., și soțului acesteia, reclamantul C. G. I., la dreptul ei la moștenire asupra terenului din înzestrare, transmițându-le, totodată, posesia acestui teren, pe care reclamanții o exercită astfel cum s-a arătat anterior.

Aceasta, deoarece prohibiția legală ca pact asupra moșteniri viitoare constituie o restrângere a capacității de folosință și, în același timp, o excepție de la principiul libertății contractuale, astfel că dispozițiile care o consacră sunt de strictă interpretare în stabilirea domeniului lor de aplicare.

Prin antecontractul de vânzare cumpărare nu se realizează efecte translative de proprietate asupra bunului imobil ce formează obiectul convenției părților, astfel că acesta este o convenție distinctă de viitorul act de înstrăinare și nu poate fi confundat cu contractul de vânzare propriu-zis. I., antecontractul este și o garanție a perfectării în viitor a contractului de vânzare cumpărare în forma solemnă, cum este cazul vânzărilor asupra terenurilor.

Temeiul de drept al antecontractului rezultă din interpretarea extensivă a art. 1073 Cod civil, care consacră principiul executării în natură a obligațiilor, și a art. 1077 Cod civil, care prevede ca, în cazul neîndeplinirii obligației de a face, creditorul poate să fie autorizat să o ducă el la îndeplinire pe cheltuiala debitorului, astfel încât se deduce că legiuitorul urmărește și permite, pentru a se asigura îndeplinirea exactă a obligației, ca instanța să suplinească voința debitorului și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare, acțiunea fiind în realizare.

Desigur, astfel de hotărâri, care să țină loc de contracte, cu efectul transmiterii dreptului real, presupun antecontracte valabil încheiate, iar părțile să fi executat clauzele acestora (clauze anticipatorii) de predare preluare a imobilului și de plată a prețului.

Privind acest litigiu, este relevant regimul juridic al promisiunii de vânzare, care permite ca bunul promis să nu se găsească în patrimoniul vânzătorului la data încheierii antecontractului, tocmai pentru că această convenție nu are ca efect însăși transferul dreptului de proprietate, ci doar o obligație de a face, adică se generează în favoarea creditorului obligației de a face doar un drept de creanță, și doar la data încheierii sau perfectării contractului de vânzare cumpărare propriu-zis, dreptul real va fi constituit sau transmis.

Pe de altă parte, reținând natura juridică a pactului asupra unei moșteniri viitoare, interzis de lege, din interpretarea dispozițiilor art. 702 și art. 965 alin. 2 Cod civil, rezultă că acesta privește orice contract sau act unilateral de voință prin care se renunță la o moștenire viitoare, nedeschisă la data încheierii lui, sau se înstrăinează drepturile eventuale ale uneia dintre părți din acea moștenire. Prin urmare, pentru ca actul să intre sub incidența prohibiției legale ca pact asupra unei moșteniri viitoare el trebuie să aibă ca obiect drepturi sau acte de dispoziție asupra unei moșteniri nedeschise. În cauză, însă promisiunile reciproce consimțite între părțile antecontractului de vânzare – cumpărare, de vânzare, respectiv de cumpărare a suprafeței de teren dau naștere la obligații de a face și, corelativ, drepturi de creanțe, care nefiind acte de dispoziție nu intră sub incidența prohibiției legale ca pact asupra unei moșteniri viitoare.

Privind aceeași chestiune, este relevantă și împrejurarea invocată de recurenți constând în faptul că efectele promisiunii de vânzare cumpărare

s-au menținut și ulterior decesului autorului succesoral M. I., astfel cum rezultă din adeverința de rol agricol eliberată cu nr. 2146 din 22.04.2009 (fila 13, ds.) și din răspunsul la interogatoriu luat pârâtei ( fila 74, ds. ), astfel că chiar și în interpretarea reținută de instanța de fond, după data decesului autorului M. I., convenția încheiată între părți la data de 2.04.1982, cu valoare de antecontract de vânzare cumpărare, își consolidează efectele juridice, conform voinței reale a părților consemnată în înscrisurile constatatoare de la filele 10-12, ds.

În cauză, sunt întrunite și celelalte cerințe de admisibilitate a unei acțiuni de perfectare a vânzării cumpărării, respectiv prețul stipulat în contract este plătit efectiv și integral și bunul transmis la data convenției în stăpânirea de fapt a promitenților cumpărător, iar recurenții C. I., C. G. și C. I. I. justifică interes legitim în promovarea acțiunii în perfectarea vânzării față de refuzul expres al intimatei - pârâte L. V. de a se prezenta la Notariat în vederea îndeplinirii formalităților de autentificare, așa cum se probează cu notificările comunicate acesteia.

De asemenea, verificând existența dreptului de proprietate care odată cu perfectarea vânzării se transmite efectiv în patrimoniul promitenților – cumpărători, instanța constată că prin sentința civilă nr. 8432/22.12.1997 a Judecătoriei Piatra N., irevocabilă, soluționându-se asupra cererii de partaj succesoral după autorii succesorali M. I. și I., defuncții părinți ai surorilor C. (pârâta L. V. și C. Frăsina), și dispunându-se ieșirea din indiviziune asupra masei succesorale, s-a atribuit pârâtei L. V. înzestrarea cu care a fost gratificată de către părinții săi, adică chiar terenul formând obiectul antecontractului de vânzare cumpărare, identificat în raportul de expertiză judiciară topo S. și în schița nr. 2 aferentă (Dos.1150/1997).

Nu în ultimul rând, alături de analiza cerințelor de admisibilitate a unei acțiuni de perfectare a vânzării cumpărării, care sunt întrunite în cauză astfel cum s-a analizat anterior, instanța de recurs reține că este și echitabil și necesar a se pune de acord situația de drept cu situația de fapt a terenului, acesta fiind predat efectiv și aflându-se în stăpânirea de fapt a reclamanților – recurenți încă de la data antecontractului de vânzare cumpărare, respectiv din data de 2.04.1982, în timp ce aceștia, în calitatea lor de promitenți – cumpărători și-au îndeplinit întocmai și integral obligația de plată a prețului asumată.

În consecință, pentru considerentele analizate anterior, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 și art. 304/1 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de reclamanții C. I., C. G. și C. I. I., se va modifica în parte hotărârea atacată și se va dispune asupra fondului, astfel:

Se va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții C. G. I., C. I. G. și C. I. I. în contradictoriu cu pârâta L. V., având ca obiect perfectarea vânzării - cumpărării terenului în supr. de 45 prăjini (7.798 m.p.), conform planului de amplasament întocmit de ing. Cojoncariu C. C. (fila 47, ds.) intervenită în data de 2.04.1982 între C. I. și C. F. (decedată, autoarea reclamanților C. G. I., C. I.G.), în calitate de promitenți – cumpărători, și pârâta L. V., în calitate de promitentă vânzătoare.

Se va respinge ca prematur introdus capătul de cerere privind radierea terenului din rolul agricol al pârâtei, corelativ cu înscrierea acestuia în rolul reclamanților – recurenți.

Pentru aceleași considerente analizate anterior, privind natura juridică a convenției încheiată între părțile cauzei ca fiind un antecontract de vânzare cumpărare, care nu intră sub incidența interdicției pactelor asupra unei succesiuni viitoare, așa cum s-a reținut prin considerentele sentinței atacate, se va respinge ca nefondată cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității înscrisurilor sub semnătură privată încheiate la data de 02.04.1982.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, se vor înlătura dispozițiile sentinței de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei și va fi obligată intimata – pârâtă L. V., aflată în culpă procesuală ca parte căzută în pretenții, să plătească în favoarea recurenților suma de 1.395 lei, cheltuieli de judecată.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții C. I., C. I. I. și C. I. G. toți domiciliați în comuna T., . împotriva sentinței civile nr. 162 din 31.01.2011 pronunțată de Judecătoria B., jud. N. în contradictoriu cu intimații – pârâți L. V., domiciliată în . și . reprezentant legal P., județul N.