Obligaţie de a face. Decizia nr. 87/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 87/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 02-04-2012 în dosarul nr. 87/AC
Dosar nr._
obligație de a face
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 87/AC
Ședința publică din data de 02.04.2012
Instanța constituită din:
Președinte: | - M. D. | - judecător |
- S. D. | - judecător | |
- E. H. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamantul U. V., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr.2109 din 28.12.2011, pronunțată de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimații-pârâți C. L., domiciliată în ., C. de Administrație al Școlii nr. 1 cu clasele I-V. C., cu sediul în ., I. Școlar Județean N., cu sediul în municipiul Piatra N., . N. și Ministerului Educației, C., T. și S., cu sediul în București.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-reclamant U. V., lipsă fiind intimații-pârâți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat instanței că:
- obiectul cauzei este obligație de a face;
- procedura de citare este îndeplinită;
- cauza se află la al doilea termen de judecată;
- apelantul-reclamant U. V. a depus la dosar, prin compartimentul arhivă la data de 22.03.2012 un număr de patru copii fotografice;
Președintele completului de judecată constată că apelul ce face obiectul prezentei cauze, aflat la primul termen de judecată, a fost formulat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de lege, nefiind achitată taxa judiciară de timbru corespunzătoare.
Apelantul-reclamant U. V. învederează instanței că nu are posibilități financiare de a achita taxa de timbru și solicită acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.
Instanța respinge cererea formulată de apelantul-reclamant privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Apelantul-reclamant solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La reluarea cauzei, la apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul-reclamant U. V., lipsă fiind intimații-pârâți.
Apelantul-reclamant depune la dosar chitanța nr._ din 02.04.2012 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterii.
Apelantul-reclamant U. V. solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ din data de 11.11.2011 reclamantul U. V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. L., C. de administrație al Școlii nr. 1 cu clasele I - V. C., I. Școlar Județean N. și M. Educației, C., T. și S., să se constate starea în care se află curtea și baza sportivă a Școlii nr. 1 cu clasele I - V. C., neimplicarea autorităților locale și județene în coordonarea activității de educație fizică la această unitate școlară, precum și obligarea acestora la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune materiale și a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2109 din 28.22.2012 Judecătoria B. a anulat ca netimbrată această acțiune cu motivarea că, deși taxele de timbru se plătesc anticipat, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, neîndeplinirea acestei obligații până la termenul acordat de instanță atrage anularea cererii sau acțiunii, potrivit art. 20 alin. 3 din aceeași lege.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal apel reclamantul, care a invocat faptul că prima instanță a stabilit o taxă de timbru de 13.060 lei, pe care i-a fost imposibil să o achite.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și cu 0,15 lei timbru judiciar.
Analizând argumentul invocat precum și din oficiu, potrivit art. 295 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este fondat urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
La primul termen de la judecata în fond, din 21.12.2011, când prima instanță a reținut cauza în vederea pronunțării pe excepția netimbrării acțiunii, pe care a invocat-o din oficiu, niciuna dintre părțile litigante nu a fost prezentă și nu a cerut judecarea cauzei în lipsă.
În această situație erau incidente dispozițiile imperative ale art. 242 alin. 1 pct. 2 din codul de procedură civilă privind suspendarea judecății, astfel că în mod greșit prima instanță a procedat prima instanță la soluționarea cauzei pe excepția pe care a invocat-o din oficiu.
Procedând astfel prima instanță a agravat situația reclamantului în proces prin încălcarea drepturilor lui procesuale, motiv pentru care, în temeiul art. 297 alin. 1 teza a II-a din Codul de procedură civilă Tribunalul va admite apelul acestuia, va anula în totalitate sentința apelată și va trimite cauza la prima instanță în vederea rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul U. V., domiciliat în ., împotriva sentinței civile nr. 2109 din 28.12.2011 a Judecătoriei B., și în consecință:
Anulează în totalitate sentința apelată și trimite cauza la prima instanță în vederea rejudecării.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publica din 02.04.2012.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. M. D. S. E. H.
Red./Tehnored./D. M. – 20.04.2012
Tehnored. E. H. – 20.04.2012; ex. 7
Fond:O. G. M.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Fond funciar. Decizia nr. 843/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|








