Pretenţii. Decizia nr. 1012/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1012/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 1012 RC
ROMÂNIA | |
Dosar nr._ | Recurs – fond funciar |
TRIBUNALUL N. |
SECȚIA I CIVILĂ |
DECIZIA CIVILĂ nr. 1012 RC din 14.10.2013 |
Ședința publică din 14.10.2013 |
Completul de judecată compus din:
Președinte | D. M. | Judecător |
G. B. | Judecător | |
A.-M. U. | Judecător | |
R. C. - Grefier |
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de reclamanta Asociația de proprietari nr. 58 Piatra N. – cu sediul în Piatra N., Aleea A., .. A, parter, județul N., împotriva sentinței civile nr. 826 din 15.02.2013 a Judecătoriei Piatra N., în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. A. – domiciliată în Piatra N., Aleea A., ., ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimata-pârâtă P. A., lipsind reprezentantul recurentei-reclamante Asociația de Proprietari nr. 58 Piatra N..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este fond funciar – obligația de a face;
- stadiul procesual – recurs;
- procedura de citare a fost îndeplinită;
- cauza se află la primul termen de judecată;
După referatul grefierului, nemaifiind de formulat alte cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, intimata-pârâtă P. A. solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, arătând că suma de 800 de lei, solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată de către recurenta-reclamantă, depășește posibilitățile sale financiare.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 826 din 15.02.2012 Judecătoria Piatra N. a respins ca rămasă fără obiect acțiunea prin care reclamanta Asociația de Proprietari nr. 58 Piatra N. a solicitat obligarea pârâtei P. A. să îi plătească suma de_,02 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada august 2002 - august 2012 și penalitățile de întârziere aferente.
De asemenea, prin aceeași hotărâre a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin chitanța nr._/05.02.2013 pârâta a achitat suma pretinsă și, cum această plată, efectuată până la prima zi de înfățișare, echivalează cu recunoașterea pretențiilor, atrage, totodată, aplicabilitatea prevederilor art. 275 din codul de procedură civilă în conformitate cu care pârâtul, care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, decât dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
În speță, prima zi de înfățișare a fost la termenul din data de 12.02.2013, pentru care a fost amânată soluționarea cauzei ca urmare a admiterii cererii pârâtei, formulată în temeiul art. 156 din Codul de procedură civilă, pentru pregătirea apărării. Or, pârâta a recunoscut pretențiile, ca urmare a achitării acestora, la data de 05.02.2013, fără a fi fost pusă anterior sesizării instanței în întârziere, deoarece situațiile de excepție prevăzute de art. 1078 - 1079 din Codul civil din anul 1864 – pentru sumele cărora le este aplicabil acest act normativ – și de art. 1523 din Noul cod civil – pentru sumele cărora acesta le este aplicabil – nu sunt incidente în speță.
Împotriva acestei sentințe a formulat în termen legal recurs reclamanta Asociația de Proprietari nr. 58 Piatra N., care a criticat-o cu privire la greșita respingere a și capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, deoarece prin adresele nr. 548/25.03.2008, nr. 562/18.09.2009, nr. 576/20.01.2010, nr. 583/12.01.2011 și nr. 613/17.05.2011 pârâta a fost anterior notificată cu privire la sumele pe care le datorează cu titlu de cheltuieli de întreținere restante.
A mai arătat și că potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 proprietarii trebuie să își achite cotele de contribuție la cheltuielile comune în termen de 20 zile de la afișarea listelor de plată, pe care pârâta nu le-a contestat.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, precum și de plata timbrului judiciar potrivit art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.
Analizând argumentele invocate precum și din oficiu, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă, Tribunalul constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Din prevederile art. 1079 alin. 1 din Codul civil din anul 1864 reiese că, în cazul obligației de a da, debitorul este pus în întârziere „prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său”.
Practica și doctrina judiciară au admis că punerea în întârziere este valabilă chiar dacă notificarea nu a fost făcută prin intermediul unui executor judecătoresc, fiind suficient ca aceasta să conțină cererea formală a creditorului, adresată debitorului său, de a-și executa obligația.
În speță, adresele nr. 548/25.03.2008, nr. 562/18.09.2009, nr. 576/20.01.2010, nr. 583/12.01.2011 și nr. 613/17.05.2011, îndeplinesc cerințele art. 1079 alin. 1 din Codul civil din anul 1864 pentru punerea pârâtei în întârziere, anterior datei de 12.02.2013, când a fost prima zi de înfățișare a părților în proces, astfel că în mod greșit prima instanță a conchis în sens contrar.
Tot astfel, în mod greșit a apreciat prima instanță că pentru sumele datorate după . Noului Cod civil dispozițiile art. 1523 din acest act normativ nu ar fi incidente, din moment ce în alin. 2 se prevede că „ De asemenea, debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege, precum și atunci când:…c) … fiind vorba de o obligație cu executare succesivă, refuză ori neglijează să își execute obligația în mod repetat”.
Cum obligația de a achita partea de contribuție la cheltuielile comune este cu executare succesivă, scadentă în termen de 20 zile de la afișarea listelor lunare de plată necontestate, este evident că dispozițiile art. 1523 alin. 2 lit. c) din Noul Cod civil sunt pe deplin aplicabile.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 teza I și al art. 3041 din Codul de procedură civilă Tribunalul va admite recursul reclamantei Asociația de Proprietari nr. 58 Piatra N. și va modifica în parte sentința recurată în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 800 lei reprezentând cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă la judecata în fond, constând în onorariul de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta Asociația de proprietari nr. 58 Piatra N. – cu sediul în Piatra N., Aleea A., .. A, parter, județul N., împotriva sentinței civile nr. 826 din 15.02.2013 a Judecătoriei Piatra N., în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. A. – domiciliată în Piatra N., Aleea A., ., ..
Modifică în parte sentința recurată în sensul obligării pârâtei P. A. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.10.2013.
Președinte | Judecători | Grefier |
D. M. | G. B. și A.-M. U. | R. C. |
Red. D.Mg. 18.10.2013
Thred. R.C. 18.10.2013
2 ex
Fond: R.C.B.
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 1117/2012. Tribunalul NEAMŢ | Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 174/2013.... → |
|---|








