Legea 10/2001. Sentința nr. 520/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 520/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 31-05-2012 în dosarul nr. 520/RC
Dosar nr._ /2001 Legea nr.10/2001
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECTIA I CIVILĂ
Ședința publică din 31mai 2012
SENTINȚA CIVILĂ NR. 520/RC/2012
Instanța constituită din:
Președinte L. F. - judecător
D. M. - judecător
D. S. - judecător
N. U. - grefier
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de reclamanții T. M. și T. E., ambii domiciliați în P. N., . nr.10, jud.N., împotriva sentinței civile nr.6584 din 9.12.2011, pronunțată de Judecătoria P.-N., în contradictoriu cu intimatul-pârât M. P. N. prin P., cu sediul în P. N., . nr.8, jud. N., și M. E. și Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P., cu sediul în P. N., . bis, jud. N..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns: recurenta-reclamantă T. E. și apărătorul intimatului-pârât M. P. N., av. L. Z. (în substituirea d-lui av. L. N.), lipsă fiind recurentul-reclamant Tom,a M. și reprezentantul intimatului-pârât M.F.P. prin D.G.F.P. N..
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este „Legea nr.10/2001”;
- procedura de citare este îndeplinită;
- stadiul procesual – recurs (declarat și motivat în termenul legal, scutit de plata taxei judiciare de timbru);
- cauza se află la al II-lea termen de judecată;
- alte aspecte procedurale: s-a înaintat prin fax la dosar adresa nr._/IE/IS/30.05.2012 emisă de M.F.P. – ANAF – DGFP N., prin care intimatul-pârât a formulat concluzii scrise.
Av. L. Z., pentru intimatul-pârât M. P. N., depune la dosar împuternicirea avocațială . nr._/18.04.2012 și delegația de substituire . nr._/18.04.2012.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Recurenta-reclamantă T. E. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței și pe fond – admiterea acțiunii, în sensul obligării Primarului Municipiului P. N. să-i restituie în natură sau prin echivalent bănesc la valoarea de piață a imobilului construcție și teren, situat în mun. P. N., . (în prezent, Făgetului nr.4). Depune la dosar concluzii scrise, solicitând instanței să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei.
Av. Z. L., pentru intimatul-pârât M. P. N., solicită respingerea recursului, ca nefundat, și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță, ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea formulată în cauză, susținând că – potrivit art.1 alin.1 din Titlul VII din Legea nr.247/2005 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor eferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură, în acest sens, art.13 alin.1 precizând că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor Legii nr.247/2005, se constituie, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar conform art.5, secretariatul acestei comisii se asigură de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.
S-au declarat dezbaterile închise, după care,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr.6584 din 9.12.2011, pronunțată de Judecătoria P. N. în dosarul nr._, s-a respins excepția de netimbrare a acțiunii, invocată de pârâtul M. P. N., prin P..
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul M. E. ȘI FINANȚELOR P..
S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea introdusă de reclamanții: T. M. și T. E., în contradictoriu cu pârâții: M. P. N., prin P. și M. E. ȘI FINANȚELOR P..
Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtului M. P. N., prin P., suma de 1. 000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut că, excepția de netimbrare invocată de M. P. N. prin P., urmează să fie respinsă deoarece, conform art. 15 lit. r din legea nr. 146 din 1997 privind taxele de timbru, acțiunea este scutită de timbraj.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de M. E. ȘI FINANȚELOR P., prima instanță a respins-o, întrucât acesta este reprezentantul statului în litigiile privind imobilele preluate în mod abuziv și instituția prin intermediul căreia se face plata despăgubirilor solicitate de către reclamanți.
Din actele dosarului rezultă că prin dispoziția nr. 357 din 24. 02. 2006, valabilă și necontestată, M. P. N. prin P. a propus acordarea de despăgubiri pentru o casă demolată și un teren pe care s-a construit un . pe care există în prezent carosabil și o parcare.
Parțial, reclamanții au fost despăgubiți prin restituirea unei suprafețe de 251 m. p. teren pentru care au primit titlu de proprietate nr. 1/3063 din 14.01.1998.
Necontestarea în justiție a dispoziției de acordare a despăgubirilor este echivalentă cu alegerea căii prevăzute de Legea nr. 10 din 2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv, pentru calcularea și plata acestor despăgubiri, încât, introducerea prezentei acțiuni este neîntemeiată.
A considera contrariul ar însemna că un reclamant ar putea introduce o multitudine de cereri și acțiuni, având același obiect, la diferite organizații și instanțe competente să le rezolve, în cunoștință de cauză, pronunțând dispoziții și hotărâri diferite, ceea ce ar însemna un haos jurisdicțional, situație evident, nedorită de legiuitor.
Situația sus-menționată nu înseamnă o îngrădire a dreptului de adresare la justiție, deoarece, instanța ar putea rezolva în fond prezenta acțiune numai în situația în care reclamanții ar fi dovedit că au epuizat calea legii speciale pe care singuri au ales-o și n-au obținut despăgubirile acordate.
În situația expusă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea, reclamanții având posibilitatea executării dispoziției de acordare a despăgubirilor.
În baza art. 274 din Codul de procedură civilă, reclamanții au fost obligați să plătească Municipiului P. N., cheltuieli de judecată.
Reclamanții T. M. și T. E. au declarat recurs împotriva sentinței civile pe care o consideră netemeinică și nelegală, arătând în motivare că acțiunea s-a întemeiat pe procedura Legii nr.10/2001 coroborată cu prevederile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce face parte din dreptul intern și cu jurisprudența CEDO în materie în mod special cauza A. contra României și că autoritatea judecătorească este în măsură să compenseze lipsurile imputate Statului Român de CEDO.
Susține că hotărârea instanței de fond nu este motivată în fapt și în drept, nu cuprinde punctul de vedere al instanței de fond cu fiecare argument relevant și nici raționamentul logico-juridic care a stat la baza soluției adoptate, cerințe asupra cărora Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în motivarea unei hotărâri judecătorești. Instanța de fond s-a rezumat la reținerea necontestării dispoziției nr.357/2006 a Primarului mun. P. N., iar prin neatacarea fondului li s-a restricționat dreptul la acces la un tribunal, cu toate că au indicat temeiul de drept al acțiunii.
Mai arată reclamanții că sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor, deoarece de la data emiterii dispoziției au trecut 5 ani, iar CEDO a pronunțat o decizie pilot în materia repartițiilor ce se acordă în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, că instanța de fond a încercat să dea o hotărâre o aparență de legalitate constatând că puteau obține despăgubiri în instanță după epuizarea căilor prevăzute de Legea nr.10/2001, constatări contrare deciziei pilot potrivit căreia, după epuizarea căilor speciale nu mai este deschisă calea acțiunii în revendicare. Executarea silită sau pe cale amiabilă reprezintă o fază a procesului civil, iar necontestarea dispoziției primarului face posibilă executarea silită așa cum a statuat și CEDO prin mai multe hotărâri.
În sprijinul susținerilor reclamanții au invocat cauza Faimblat și cauza Messochoritis împotriva Greciei privitoare la executarea deciziilor administrative, precum și cauzele R. I. împotriva României, Porteanu împotriva României și A. împotriva României, în care CEDO s-a pronunțat asupra ineficienței Fondului Proprietatea.
În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art.304 pct.7,8,9 și art.3041 Cod procedură civilă.
Conform prevederilor art.15 lit.r din Legea nr.146/1997 prezentul recurs este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimatul M. P. N. prin P. a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului, arătând în motivare că dosarul reclamantelor a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ce are ca atribuție principală plata despăgubirilor cuvenite foștilor proprietari deposedați abuziv de bunurile lor conform Titlului VII din Legea nr.247/2005 și că, prin O.U.G. nr.4/2012 se suspendă pentru o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, emiterea titlurilor de conversie de către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute în Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Examinând sentința atacată în raport de motivele de recurs invocate și cu prevederile art.3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că aceasta este temeinică și legală și o va menține pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos:
P. cererea de chemare în judecată, reclamanții T. M. și T. E. au chemat în judecată Primăria mun. P.-N. și a solicitat restituirea în natură sau plata contravalorii la valoarea de piață a suprafeței de 256,12 m.p. și a unei construcții în suprafață de 66 m.p. situate în mun. P.-N., jud. N..
În motivare, arată că a cerut restituirea acestor sume în temeiul Legii nr.10/2001, că prin dispoziția nr.357/24.02.2006 emisă de Primarul mun. P.-N. i-a fost respinsă cu rea-credință cererea de restituire în natură, dar i s-a stabilit dreptul de a primi despăgubiri, iar dosarul său a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cu toate că, în urma unui memoriu înaintat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, i s-a comunicat că, pentru despăgubirile până la 500.000 lei reparația se face în bani, nici până la data formulării acțiunii nu au fost despăgubiți.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art.480 Cod civil, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și s-a invocat și hotărârea pilot a CEDO în cauza A., P. și S. contra României.
La termenul din data de 3.01.2011 reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că primul capăt de cerere este acordarea despăgubirilor bănești, pe care le-au apreciat la 100.000 lei în recurs, și au arătat că potrivit hotărârii pilot, autoritatea judecătorească este în măsură să compenseze lipsurile imputate de CEDO Statului Român, fiind obligată să asigure un mecanism eficient de tratare a acțiunilor legale de imobilele naționalizate.
În aceeași precizare la acțiune reclamanții mai invocă și un comentariu pe marginea hotărârii CEDO potrivit căruia, pentru a evita riscul pronunțării unor hotărâri contrare CEDO, instanțele au obligația de a stabili în ce măsură este eficientă procedura prevăzută de Legea nr.10/2001 și dacă reclamanții au un bun actual sau o aparență legitimă în sensul dat de CEDO acestor noțiuni. Reclamanții arată că CEDO a stabilit, în mod irevocabil, ineficiența procedurii speciale instituită de Legea nr.10/2001 prin absența despăgubirilor și incertitudinea datei la care acestea urmează să fie plătite și cuantumul acestora; tot CEDO a stabilit că dreptul la despăgubiri este un bun. Față de aceste statuări, susțin că, prin neacordarea despăgubirilor, deși au trecut 5 ani de la data stabilirii acestei modalități de reparație, s-a încălcat art.1 din Protocolul nr.1 din Convenție.
Reclamanții au mai arătat că înțeleg să se judece și cu M. E. și Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P. P. N. și că își întemeiază acțiunea pe jurisprudența CEDO și a art.1 din Protocolul nr.1, iar în ceea ce privește Legea nr.10/2001 solicită ca aceasta să fie aplicată doar cu privire la normele ce nu intră în conflict cu Convenția, așa cum s-a statuat prin decizia nr.33/9.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
La termenul din data de 11.04.2011, instanța a dispus rectificarea citativului, în sensul că, în locul Primarului Municipiului P.-N., are calitate de pârât M. P.-N., cadrul procesual astfel stabilit, nefiind contestat de reclamanți.
Față de cele reținute, tribunalul constată că prin Dispoziția nr.357/24.02.2006 emisă de Primarul mun. P.-N. în temeiul Legii nr.10/2001, a fost respins cererea de restituire în natură a bunurilor arătate în petitul acțiunii de față și s-a propus acordarea de despăgubiri, pentru aceasta dosarul fiind înaintat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea recalculării bunurilor imobile preluate abuziv de stat și emiterii deciziei de acordare a titlurilor de despăgubire. Această dispoziție a rămas irevocabilă, nefiind contestată de reclamanți; prin urmare, modalitatea de reparație constă în acordarea de despăgubiri, așa cum a reținut și instanța de fond.
Analizând capătul de cerere prin care se solicită restituire bunurilor în raport cu prevederile art.480 cod civil și cu dispoziția primarului mai sus amintită, tribunalul constată că revendicarea acestor bunuri nu este întemeiată, deoarece, de esența acțiunii în revendicare este ocuparea abuzivă a bunului proprietarului de către un neproprietar; ori, construcția revendicată, nu mai există, fiind demolată, conform statuărilor cu autoritate de lucru judecat din dispoziția nr.357/24.02.2006, iar ocuparea terenului nu este abuzivă, fapt recunoscut de reclamanți prin necontestarea dispoziției primarului, pentru aceasta urmând ca ei să primească despăgubiri.
Analizând cele mai sus constatate și în raport cu decizia nr.33/9.06.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii prin care s-a statuat asupra priorității legii speciale în raport cu legea generală, asupra priorității Convenției Europene asupra legii speciale și asupra priorității Convenției Europene și în acțiunile în revendicarea bunurilor expropriate sau naționalizate anterior datei de 22 dec. 1989, acțiuni promovate după adoptarea Legii nr.10/2001 se constată că aceste acțiuni sunt admisibile în măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice. Ori, după cum s-a arătat, între reclamanți și Statul Român s-au stabilit, în mod definitiv și irevocabil, raporturi juridice concretizate în reparația prin despăgubiri, raporturi ce nu mai pot fi atinse printr-o acțiune în revendicare ulterioară.
De fapt, din economia întregului dosar, rezultă că reclamanții sunt interesați în mod deosebit de plata despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de stat. În acest sens, în același recurs în interesul legii, Înalta Curte de casație și Justiție a arătat în considerente că „acțiunea în revendicare este o acțiune reală, caracter care se conservă, atât timp cât există și prioritatea de a se readuce lucrul revendicat în patrimoniul revendicatorului. Dacă lucrul a dispărut dintr-o cauză imputabilă uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui terț care a dobândit în mod iremediabil proprietatea lui, obiectul revendicării urmează a fi convertit într-o pretenție în despăgubiri, caz în care acțiunea devine personală”.
Această convertire a acțiunii în revendicare a reclamanților nu mai poate avea loc în cauza de față, deoarece, așa cum s-a arătat, aceștia au deja stabilită modalitatea de plată prin despăgubiri.
Din actele dosarului rezultă că, dispoziția primarului prin care s-a stabilit la modul generic reparația prin despăgubiri, a fost înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării bunurilor și emiterii deciziei privind acordarea titlurilor de despăgubire, iar din susținerile reclamanților rezultă că această Comisie nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege.
Tribunalul constată că regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv este reglementat prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, potrivit căruia, stabilirea concretă a valorii imobilelor și a modalității de despăgubire, precum și plata efectivă, se realizează în cadrul unei proceduri speciale de către instituții expres și limitativ prevăzute, respectiv, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Fondul „Proprietatea”. În niciuna dintre acestea nu se regăsește unitatea administrativ-teritorială – în speță – M. P. N., pârât față de care reclamanții au insistat și în calea de atac a recursului să soluționeze acțiunea de față.
P. urmare, tribunalul constată că, în cauza de față, pârâtul Municipiului P. N. nu are calitate procesuală pasivă în capătul de cerere prin care se solicită acordarea de despăgubiri.
Totodată, se constată că, stabilirea concretă a valorii imobilelor și a modalității de reparație nu mai intră sub incidența Legii nr.10/2001 republicată, ci sub incidența Titlului VII din Legea nr.247/2005 care, după cum s-a arătat, a reglementat o procedură specială de reparație concretă. În acest sens a statuat și CEDO în cauza A. și alții contra României prin hotărârea pilot din 12 oct. 2010. Astfel, în partea din hotărâre în care se face un rezumat al actelor normative referitoare la restituirea imobilelor naționalizate înainte de 1989 sau, în lipsa restituirii, la despăgubirea aferentă, se constată că, prin Legea nr.247/2005 s-a stabilit, în mod special, o procedură administrativă modificată pentru cererile referitoare la bunuri, ce intră sub incidența Legii nr.10/2001 republicată, și sub incidența legilor fondului funciar - paragraful 52, că rolul principal în punerea în aplicare a acestei prevederi a fost încredințată Comisiei pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților – paragraful 54, și că, potrivit procedurii speciale, Comisia Centrală este obligată să transmită dosarul la „evaluatori agreați” pentru ca aceștia să stabilească cuantumul despăgubirii, iar pe baza raportului să elibereze titlul de despăgubiri sau să transmită dosarul la autoritățile locale pentru evaluare – paragraful 58.
Totodată, se constată că plata efectivă a despăgubirilor revine Fondului „Proprietatea” – paragraful 60.
P. urmare, tribunalul constată că pârâtul M. P. N. nu are calitate procesuală pasivă față de capătul de cerere prin care se solicită acordarea de despăgubiri și că, în raport cu prevederile art.296 Cod procedură civilă coroborate cu prevederile art.316 Cod procedură civilă, acest capăt de cerere nu poate fi soluționat pe excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât reclamanților – care au obținut o judecată pe fond față de acest pârât – li s-ar înrăutățit situația în propria cale de atac. Mai constată tribunalul că, în situația concretă a reclamanților, acești au deschisă calea procedurii speciale prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005 și nu a procedurii prevăzute de Legea nr.10/2001 republicată.
Față de cele arătate, tribunalul apreciază că recursul nu este fondat și îl va respinge ca atare în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții T. M. și T. E., ambii domiciliați în P. N., . nr.10, jud. N., împotriva sentinței civile nr.6584/9.12.2011 a Judecătoriei P.-N., în contradictoriu cu intimatul-pârât M. P. N. prin P., cu sediul în P. N., . nr.8, jud. N., și M. E. și Finanțelor P. prin Direcția Generală a Finanțelor P., cu sediul în P. N., . bis, jud. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.05.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
L. F. D. M., D. S. N. U.
Red.D..
Tehnored.N.U./11.07.2012
Ex.2
Fond: D. C.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 457/2012. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 454/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
