Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 804/2012. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 804/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 04-10-2012 în dosarul nr. 804/RC

Dosar nr._

- contestație în anulare – perimare -

ROMANIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 804/RC

Ședința publică din 04.10.2012

Instanța compusă din:

Președinte: D. S. – judecător

D. M. – judecător

L. F. – judecător

Grefier – C. Ailuțoaei

Pe rol se află soluționarea contestațiilor în anulare formulate de intervenienții S. F.Z.R. – cu sediul în R., ., jud. N. și B. V. – salariat al ., cu sediul în R., ., jud. N. împotriva deciziei civile nr. 524/RC/27.05.2010 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații J. V. – salariat ., cu sediul în R., ., jud. N., S. L. F.P.S.Z.P.S. „C.” – cu sediul în R., ., jud. N. și P. de pe lângă J. R..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- cauza este la al treilea termen de judecată;

- obiectul cauzei este contestație în anulare - perimare;

- procedura de citare este legal îndeplinită;

- cauza a fost repusă pe rol în vederea perimării.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra contestațiilor în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 524/RC/27.05.2010 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 524/RC/27.05.2010 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ s-au anulat ca netimbrate recursurile declarate de intervenienții B. V., J. V. - salariați la ., cu sediul în R., ., județul N., și S. F.Z.R., cu sediul în R., ., județul N., împotriva sentinței civile nr.3PJ din data de 18.02.2010 pronunțată de J. R., în contradictoriu cu intimatul - petent S. L. F.P.S.Z.P.S. „C.”, cu sediul în R., ., județul N., și cu intimatul - intimat P. de pe lângă J. R..

Împotriva acestei decizii au formulat contestații în anulare S. F.Z.R. și B. V., a căror soluționare s-a suspendat la data de 06.12.2010, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, întrucât niciuna dintre părți nu s-a prezentat la strigarea pricinii și nu a solicitat judecarea acesteia în lipsă.

Tribunalul, sesizându-se din oficiu, în baza art. 252 din Codul de procedură civilă, reține că de la ultimul act de procedură efectuat în cauză, respectiv la data de 06.12.2010, când a pronunțat încheierea de suspendare a judecății, contestațiile în anulare au rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.

Întrucât de la această dată și până în prezent nu a intervenit vreo cauză care să întrerupă sau să suspende cursul termenului de perimare, văzând și prevederile art. 248 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora orice cerere se perimă dacă a rămas în nelucrare timp de un an, din vina părților, precum și prevederile art. 252 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora perimarea se poate constata și din oficiu, Tribunalul va constata perimată contestația în anulare ce face obiectul prezentului dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorii S. F. R., cu sediul în R., ., jud. N., și B. V., salariat al ., cu sediul în R., ., jud. N., împotriva deciziei civile nr. 524/RC din data de 27.05.2010, pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații J. V. – salariat ., cu sediul în R., ., jud. N., S. L. F.P.S.Z.P.S. „C.” – cu sediul în R., ., jud. N. și P. de pe lângă J. R..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi: 04.10.2012.

Președinte, Judecători, Grefier,

D. S. D. M., C. Ailuțoaei

L. F.

Red. D.S. – 23.10.2012

Tehnored. C.A. – 23.10.2012

2 ex.

Recurs: L. F.; D. S.; G. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificare act constitutiv persoană juridică. Decizia nr. 804/2012. Tribunalul NEAMŢ