Obligaţie de a face. Decizia nr. 185/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 185/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 185/AC
Dosar nr._ pretenții
obligația de a face
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 185/AC
Ședința publică din data de 20.09.2013
Instanța constituită din:
Președinte: | - D. M. | - judecător |
- G. B. | - judecător | |
- D. P. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de pârâtul M. P. N. - P. P., cu sediul în P. N., . nr.8, județul N., împotriva sentinței civile nr. 803 pronunțată la data de 14.02.2013 de Judecătoria P. N., în contradictoriu cu intimații-reclamanți M. A. și V. A. ambii domiciliați în P. N., ., ..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns avocatul L. L., pentru apelantul-pârât M. P. N. - prin P. și avocatul R. V., pentru intimații-reclamanți M. A. și V. A..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că:
- obiectul cauzei este „pretenții, obligația de a face”;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la primul termen de judecată;
- s-a depus la dosar de către intimații-reclamanți M. A. și V. A., întâmpinare, care a fost comunicată apelantului M. P. N. - prin P. la data de 06.09.2013.
Având în vedere dispozițiile art.159 ind.1 alin.(4) Cod procedură civilă, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010, dispoziții care prevăd obligația instanței de a-și verifica la prima zi de înfățișare competența generală, materială și teritorială, Tribunalul procedând la această verificare, constată că este competent general, material și teritorial a soluționa apelul declarat în cauză, în temeiul art. 126 Constituția României, art. 1 și art.36 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și art.2 pct.2 Cod procedură civilă.
Instanța constată că, deși apelantul-pârât M. P. N. - prin P. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 803 din data de 14.02.2013 pronunțată de Judecătoria P. N., calea de atac este apelul, întrucât capătul principal din cererea introductivă, soluționat prin hotărârea contestată, are ca obiect „obligație de a face”, iar această categorie de hotărâri nu se regăsește între cele menționate în art. 2821 alin. 1 din codul de procedură civilă care să atragă calea de atac a recursului.
Avocatul L. L., pentru apelantul-pârât M. P. N. - prin P. arată că nu mai stăruie în administrarea probei cu expertiza de specialitate topografie și evaluare bunuri imobile, motivat de faptul că a fost administrată în altă cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.
Avocatul L. L., pentru apelantul-pârât M. P. N. - prin P., reiterează pe scurt motivele de apel depuse la dosarul cauzei, în sensul admiterii apelului așa cum a fost formulat, iar pe fond respingerea în totalitate a acțiunii introductive și admiterea în întregime a cererii reconvenționale, motivat de faptul că nu are nicio culpă în neîndeplinirea obligației contractuale asumate prin secțiunea a III-a a contractului de schimb.
Avocatul R. V., pentru intimații-reclamanți M. A. și V. A. reiterează pe scurt apărările formulate în întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, cu plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului N. sub nr._ din 26.01.2012 reclamanții A. M. și A. V. au solicitat obligarea pârâtului municipiul P. N. să își execute obligația asumată prin secțiunea a III-a a Contractului de schimb autentificat sub de nr. 201/18.02.2010, în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii, iar în cazul în care nu își va executa obligația în acest termen, să îi plătească suma de 397.351 lei reprezentând diferența de valoare rămasă necompensată față de bunurile imobile schimbate de părți, suma de 28.211,85 lei cu titlu de dobândă legală precum și dobânzile legale datorate până la plata integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat la data de 18.02.2010 între părți, în calitate de copermutanți, a fost încheiat Contractul de schimb imobiliar autentificat sub nr. 201 în temeiul căruia ei au transmis pârâtului un teren în suprafață de 11.156 mp curți - construcții, estimat de pârât la valoarea de 973.629 lei. În schimbul acestui imobil pârâtul le-a transmis imobilele arătate la capitolul I al contractului, estimate la valoarea totală de 576.278 lei, conform unor valori asumate de pârât prin Hotărârea Consiliului Local P. N. nr. 29/2010.
În ceea ce privește diferența de valoare dintre bunurile schimbate, potrivit dispozițiilor Secțiunii a III-a din contract, părțile au convenit ca aceasta să fie compensată până la data de 31.12.2010 prin transmiterea dreptului de proprietate în favoarea reclamanților asupra unor terenuri din domeniul privat al mun. P. N..
Ei au solicitat în repetate rânduri pârâtului să își execute obligația cu privire la diferența de valoare, ultima dată prin Adresa nr._/10.08.2011 și, întrucât pârâtul nu a răspuns solicitărilor lor, au formulat plângerea prealabilă înregistrată sub nr._/30.11.2011. D. fiind că până în prezent pârâtul nu a soluționat plângerea prealabilă, raportat la dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, conform cărora lipsa răspunsului constituie nesoluționare în termenul legal a unei cereri și aceasta conferă reclamanților, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, au formulat prezenta acțiune având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 1527 din Codul civil, creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să își execute obligația în natură.
În ce privește daunele interese, au invocat faptul că potrivit dispozițiilor art. 1270 din Codul civil contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, că potrivit art. 1560 din Cod creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar potrivit art. 1530 din Cod creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării nejustificate sau, după caz, culpabile a obligației.
Ori, potrivit dispozițiilor secțiunii a III-a din Contractul de schimb autentificat sub nr. 201/2010, pârâtul trebuia să identifice și să inventarieze suprafețele de teren ce le puteau fi transmise în contul diferenței de 397.351 lei, să inițieze și să adopte o hotărâre de consiliu local prin care să aprobe acest transfer și să le transmită în proprietate și posesie suprafețe de teren în valoare de 397.351 lei.
Întrucât ei, reclamanții, nu pot executa în locul pârâtului obligațiile asumate de acesta, au formulat prezenta cerere de chemare în judecată și, întrucât pârâtul nu și-a executat obligația asumată până în prezent, solicită obligarea acestuia la plata dobânzii legale începând cu data de 31.12.2010 și până la executarea integrală a obligației de plată.
În drept au invocat dispozițiile art. 2, art. 8 și ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, ale art. 3 și art. 10 din OG nr. 13/2011, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530 - 1531 și ale art. 1536 din Codul civil.
Acțiunea a fost timbrată cu 43 lei taxă judiciară de timbru și cu 0,60 lei timbru judiciar.
În dovedire reclamanții au depus la dosar Contractul de schimb imobiliar autentificat sub nr. 201/18.02.2010, Hotărârea Consiliului Local P. N. nr. 29/2010, Adresa nr._/10.08.2011, plângerea prealabilă înregistrată sub nr._/30.11.2011 și modul de calcul a dobânzii.
La data de 05.03.2012 reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată solicitând și anularea actului administrativ reprezentat de Adresa nr. 2495/_/15.02.2012, emisă de pârât și comunicată lor la data de 27.02.2012, prin care pârâtul refuza soluționarea solicitării lor până la soluționarea definitivă a situației semnalate de Curtea de Conturi a României referitoare la măsurile dispuse prin Decizia nr. 47/12.10.2011.
Pârâtul M. P. N. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a invocat excepția de necompetență materială a Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului N. de soluționare a acțiunii, solicitând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei P. N..
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată și obligarea reclamanților - pârâți la plata următoarelor sume reprezentând prejudiciul stabilit prin Decizia nr. 47/2011 a Camerei de Conturi N.: 103.207 lei cu titlu de diferență datorată subevaluării terenurilor pe care le-a dat în schimb în baza contractului autentic încheiat de părți; 14.103,27 lei cu titlu de dobândă legală datorată pentru neplata până la această dată a sumei reprezentând diferența de valoare a terenurilor date în schimb, 535,50 lei reprezentând contravaloarea raportului de evaluare, și 2331 lei reprezentând contravaloarea taxei de întabulare a terenului ce nu era în proprietatea sa.
În motivarea excepției de necompetență materială pârâtul - reclamant a arătat că prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin art. 219, s-a abrogat art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, text de lege care stabilea competența în primă instanță a tribunalului în procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste un miliard de lei, precum și în procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani. Ori, litigiul nu este unul de natură comercială iar față de dispozițiile anterior citate și de valoarea pretențiilor, competența de judecată aparține judecătoriei. De asemenea, litigiul nu are natura unei cauze de contencios administrativ având în vedere că actul încheiat de părți are ca obiect bunuri imobile proprietatea privată a municipiului, iar acestea sunt supuse dispozițiilor dreptului comun, potrivit art. 121 alin. 2 din Legea nr. 215/2001.
A mai arătat că contractul în discuție nu poate fi asimilat unui act administrativ așa cum se arată în art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 întrucât sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și achizițiile publice. Ca și act administrativ legat de această operațiune juridică poate fi reținută numai Hotărârea Consiliului Local al mun. P. N. nr. 29/2010 prin care s-a aprobat efectuarea acestui schimb de imobile, nu și contractul încheiat în baza acelei hotărâri.
Cum reclamanții și-au completat cererea de chemare în judecată în sensul solicitării de anulare a Adresei nr. 2495/31.134/15.02.2012, doar acest capăt de cerere atrage competența Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului N., pe care îl consideră însă inadmisibil.
Cu privire la acțiunea introductivă de instanță, pârâtul - reclamant a solicitat respingerea ei ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale deoarece, potrivit prevederilor secțiunii a III-a din contract, până la data de 31.12.2010 el trebuie să identifice și inventarieze suprafețele de teren ce puteau face obiectul compensării pentru diferența de valoare de 397.351 lei, să promoveze un proiect de hotărâre pe care să-l supună aprobării consiliului local și să transmită dreptul de proprietate asupra suprafețelor astfel identificate. De la data încheierii contractului și până în luna august 2011, el a făcut eforturi în acest sens, iar la data de 10.08.2011 reclamanții - pârâți au solicitat printr-o adresă să le fie transmis dreptul de proprietate asupra unui teren aflat între proprietatea lor și pârâul Cuejdi.
Pârâtul - reclamant a demarat procedurile de identificare și de inventariere a acestui teren, la data de 24.08.2011 Serviciul de cadastru și Registru Agricol din cadrul Primăriei mun. P. N. a constatat că terenul respectiv are suprafața de 2328 mp, este situat în . municipalității și nu face obiectul notificărilor la Legea nr. 10/2001, dar că nu s-a putut determina lățimea zonei de protecție în lungul cursului de apă în conformitate cu prevederile Legii nr. 107/1996. La data de 30.08.2011 același serviciu a revenit cu precizarea că suprafața reală a terenului rămasă după delimitarea zonei de protecție în lungul cursului de apă este de 2279 mp.
În consecință, în ședința Consiliului local al mun. P. N. din data de 29.09.2011 a fost aprobată Hotărârea nr. 311/2011 care privește inventarul parțial al terenurilor aparținând domeniului privat al mun. P. N., iar în anexa acestei hotărâri, la poziția nr. 5 se regăsește și terenul în suprafață de 2279 mp situat în . valoare de inventar de 120.787 lei.
La data de 17.10.2011 însă, prin Adresa nr. 39.661, Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi județeană N. – a transmis mun. P. N., în vederea asigurării punerii în execuție, Decizia nr. 47/12.10.2011 privind înlăturarea deficiențelor constatate și consemnate în Procesul - verbal de constatare nr._/05.08.2011, încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra contului de execuție bugetară pentru anul 2010. La punctul 5 din decizie s-a stabilit ca ordonatorul principal de credite să dispună măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului cauzat de subevaluarea terenurilor date la schimb de mun. P. N. persoanelor fizice A. M. și A. V. prin Contractul de schimb imobiliar autentificat sub nr. 201/2010, estimat la suma de 103.207 lei, și pentru recuperarea acestuia; pentru aceeași categorie de abatere se vor dispune măsuri de corectare a obligațiilor contractuale asumate nelegal, estimate la suma de 397.351 lei.
M. P. N. a contestat la data de 31.10.2011 acest punct, în conformitate cu prevederile legale referitoare la desfășurarea activităților specifice Curții de conturi, și a suspendat demersurile referitoare la îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul de schimb, până la soluționarea definitivă a situației semnalate.
Pârâtul - reclamant consideră că a întreprins măsuri pentru îndeplinirea obligațiilor sale prevăzute de secțiunea a III-a a contractului de schimb doar că, până la rezolvarea situației a intervenit controlul realizat de Curtea de Conturi, finalizat prin Decizia nr. 47/12.10.2011, acesta fiind și temeiul pentru care se solicită obligarea reclamanților - pârâți la plata sumelor menționate în cererea reconvențională.
Pârâtul - reclamant a solicitat și suspendarea soluționării cauzei, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Curții de Apel Bacău.
Reclamanții - pârâți au formulat întâmpinare la cererea reconvențională prin care au solicitat respingerea acesteia, deoarece primul capăt de cerere este inadmisibil din moment ce pârâtul - reclamant solicită practic eliminarea obligației sale de a le transmite imobile în valoare de 397.351 lei și, mai mult, solicită să fie obligați la restituirea sumei de 103.207 lei rezultată din pretinsa subevaluare a terenurilor date în schimb. Aceste pretenții tind însă să modifice convenția dintre părți, lucru ce poate fi făcut numai prin acordul lor ori ca urmare a rezoluțiunii sau a anulării parțiale a convenției. Pe de altă parte, cererea reconvențională nici nu a fost motivată în drept cu privire la aceste solicitări.
De asemenea, reclamanții - pârâți au precizat, în cadrul unui istoric al cauzelor litigiului, că actul încheiat de părți este rezultatul negocierilor demarate de către pârât pentru stingerea unui litigiu și acoperirea în parte a daunelor ce au fost provocate reclamanților ca urmare a încălcării de către pârât a dreptului lor de proprietate asupra imobilului situat în . suprafață de 11.156 mp.
Astfel, ei au dobândit în urma unei licitații organizate de A. București suprafața de 11.156 mp, conform Procesului - verbal de licitație nr. 128/29.06.2007. În cursul anilor 2007 - 2008 s-au realizat lucrări de amenajare a suprafeței de teren în valoare de 15.000 euro. Pentru această suprafață s-a aprobat un Plan urbanistic de detaliu în vederea realizării cartierului rezidențial Pietricica, pentru care s-au eliberat ulterior Acordul unic nr. 193/2004 și Certificatul de urbanism nr. 1236/2004, și s-a întocmit proiectul de construire a cartierului rezidențial.
În conformitate cu Ordinul nr. 536/1997, între această suprafață de teren și Cimitirul Pietricica trebuia să se realizeze, pe o lățime de 50 m, o zonă de protecție prin împădurire, însă la momentul demarării acestui proiect s-a constatat că cimitirul Pietricica s-a dezvoltat fără autorizație de construcție și fără respectarea art. 11 din Ordinul nr. 536/1997, făcând imposibilă punerea în execuție a proiectului cartierului rezidențial. Ca urmare a somațiilor adresate pârâtului - reclamant, acesta a solicitat stingerea litigiului prin încheierea contractului de schimb, care a realizat și evaluarea suprafețelor de teren ce au format obiectul contractului. P. raportul de evaluare s-a stabilit un preț de 23 euro/mp pentru terenul cedat de ei, reclamanții - pârâți, față de 27,5 euro/mp cât au plătit pe acesta.
Reclamanții - pârâți au arătat că și solicitarea pârâtului - reclamant de obligare a lor la plata dobânzii legale nu este întemeiată dat fiind că nu s-a indicat care ar fi creanța certă, lichidă și exigibilă pe care o deține împotriva lor, depășirea scadenței și temeiul legal al obligației de plată a dobânzii.
În ce privește obligarea lor la plata sumei de 535,50 lei reprezentând contravaloarea raportului de evaluare a terenurilor, au arătat că acesta a fost întocmit de o persoană aleasă de pârât, fără consultarea lor în privința onorariului iar ei nu și-au manifestat acceptul sau angajamentul de a-l suporta, chiar și în parte.
Referitor la solicitarea de a fi obligați la plata sumei de 2331 lei reprezentând contravaloarea taxei de întabulare a terenului pe care l-au dat în schimb, au arătat că, potrivit contractului de schimb, pârâtul - reclamant și-a asumat costurile operațiunii notariale și al celor de carte funciară.
Cu privire la excepția de necompetență materială, reclamanții - pârâți au solicitat respingerea acesteia întrucât în speță sun aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 și nu cele de drept comun.
În dovedire reclamanții - pârâți au mai depus la dosar factura fiscală de executare silită emisă de A. București, Acordul unic nr. 193/20.05.2004, Hotărârea Consiliului local al mun. P. N. nr. 175/2003, Adresele nr. 2230/19.01.2010, nr._/10.08.2011 și nr._/21.09.2009.
P. sentința civilă nr. 153/CA din 05.06.2012 Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului N. a disjuns capătul de cerere privind anularea Adresei nr. 2495/_/15.02.2012 și a dispus formarea unui nou dosar, a admis excepția de necompetență materială cu privire la celelalte capete de cerere din cererea principală și reconvențională și și-a declinat competența de soluționare a acestora în favoarea Judecătoriei P. N..
În esență, pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că litigiul declinat către judecătorie este unul de drept comun și nu unul care să atragă competența instanței de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei P. N. sub nr._ din 24.07.2012.
Instanța de trimitere a pus în vedere reclamanților - pârâți să completeze taxa de timbru și timbrul judiciar, aceștia achitând suma de 8324 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
La această instanță pârâtul - reclamant a depus noi înscrisuri, respectiv Procesul - verbal de constatare din 05.08.2011 al Camerei de Conturi județene N., Decizia nr. 47/2011 a Curții de Conturi a României, Hotărârea Consiliului local al mun. P. N. nr. 311/2011, cu anexă și plan de situație, Adresele nr._/15.12.2011, nr. 2495/_/15.12.2011, nr._/19.12.2011 și nr._/20.03.2012, Anexa 1 cu calculul dobânzii legale datorate de reclamanții - pârâți, Adresa nr._/9306/ 20.03.2012, Hotărârea Consiliului local al mun. P. N. nr. 29/2010, extrase din rapoartele de evaluare nr. 2968/660, nr. 2970/659, nr. 2972/658, nr. 2975, nr. 2954/666, nr. 3060/673 și nr. 3060/672, toate din 22.02.2010.
De asemenea, instanța de trimitere a respins cererile de disjungere a cererii reconvenționale de cererea principală și de suspendare a cauzei formulată de pârâtul - reclamant, care a precizat că își întemeiază cererea reconvențională pe instituția juridică a îmbogățirii fără justă cauză.
În temeiul art. 167 alin. 1 din Codul de procedură civilă prima instanță a încuviințat probele cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului, apreciindu-le pertinente, concludente și utile în dezlegarea pricinii și a respins ca neutilă cauzei proba cu expertiza topografică și de evaluare, solicitată de pârât.
P. sentința civilă nr. 803 din 14.02.2013 Judecătoria P. N. a admis în parte cererea introductivă a reclamanților - pârâți A. M. și A. V. și l-a obligat pe pârâtul - reclamant mun. P. N. ca în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii să își execute obligația asumată prin secțiunea a III-a a Contractului de schimb autentificat sub nr. 201/2010, iar în caz contrar să le plătească reclamanților - pârâți suma de 397.351 lei cu titlu de daune interese.
De asemenea, instanța de fond a obligat pârâtul - reclamant să le plătească reclamanților - pârâți dobânda legală aferentă acestei sumei de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă, a respins capătul de cerere privind acordarea dobânzilor în sumă de 28.211,85 lei, a obligat pârâtul - reclamant la plata către reclamanții - pârâți a sumei de 14.324 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins ca nefondată cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această hotărâre Judecătoria P. N. a reținut că între părțile litigante, în calitate de copermutanți, s-a încheiat Contractul de schimb imobiliar autentificat sub nr. 201/18.02.2010, în temeiul căruia reclamanții - pârâți au transmis pârâtului - reclamant dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 11.156 mp, categoria curți - construcții, situat în mun. P. N., ., județul N., estimat de mun. P. N. la valoarea de 973.629 lei.
În schimbul acestui imobil pârâtul - reclamant le-a transmis reclamanților - pârâți dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 2395 mp, categoria fânețe, situat în mun. P. N., . asupra terenului în suprafață de 18.660 mp situat în mun. P. N., . valoarea totală de 576.278 lei, valori asumate de pârâtul - reclamant prin Hotărârea Consiliului local al mun. P. N. nr. 29/2010.
În privința diferenței de valoare dintre bunurile schimbate, în sumă de 397.351 lei, prin art. III din contract părțile au convenit ca aceasta să fie compensată de mun. P. N. până la data de 31.12.2010, prin transmiterea către reclamanții - pârâți a dreptului de proprietate asupra unor terenuri din domeniul său privat, însă această obligație nu a fost executată de către pârâtul - reclamant.
Față de această situație, instanța de fond a considerat că cererea principală este fondată deoarece, potrivit art. 1073 din vechiul cod civil „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.” Despăgubirile compensatorii reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea obligației. Pentru acordarea despăgubirilor este necesară îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile contractuale a debitorului, respectiv existența unei fapte ilicite constând în neexecutarea unei obligații contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial suferit de către creditori, raportul de cauzalitate între fapta de neexecutare a obligației și acest prejudiciu patrimonial, precum și vinovăția debitorului, cu mențiunea că pentru acordarea despăgubirilor este necesară punerea în întârziere a debitorului, în cauză cererea de chemare în judecată a reclamanților - pârâți îndeplinind această funcție.
Instanța de fond a mai reținut că, potrivit art. 1082 din Codul civil „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.”
Din aceste dispoziții legale prima instanță a conchis că, în principiu, până la proba contrarie, neexecutarea obligației este imputabilă debitorului și că, în speță, obligația asumată de pârâtul - reclamant a o îndeplini până la data de 31.12.2010 nu a fost executată, iar apărările acestuia cu privire la acest aspect nu sunt convingătoare, din moment ce până la termenul scadent nu era în curs vreun control al Curții de Conturi a României.
De asemenea, a constatat că diligențele la care pârâtul - reclamant a făcut referire în întâmpinare sunt ulterioare datei stabilite și oricum priveau un teren a cărui valoare de inventar nu compensa în întregime diferența de valoare și că nu erau necesare alte demersuri din partea reclamanților - pârâți pentru identificarea altor terenuri, de vreme ce orice convenție legal încheiată are putere de lege între părțile contractante iar pârâtul - reclamant trebuia să își execute obligația până la data de 31.12.2010.
În consecință, având în vedere principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și ținând seama de modalitatea de formulare a primului petit al cererii principale, prima instanța a considerat că se impune ca, în temeiul art. 969 din Codul civil, pârâtul - reclamant să își execute obligația asumată prin secțiunea a III-a a contractului de schimb în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii, iar în caz contrar să le plătească reclamanților - pârâți suma de 397.351 lei reprezentând diferența de valoare rămasă necompensată.
În privința dobânzii legale pretinse, prima instanță a considerat că și această cerere este admisibilă în parte deoarece în dreptul comun debitorul nu este de drept în întârziere, ci numai de la data punerii sale în întârziere, care a operat odată cu formularea cererii de chemare în judecată, înregistrată la data de 23.01.2012, moment de la care se poate aprecia că reclamanții - pârâți au fost prejudiciați.
Referitor la cererea reconvențională, prima instanță a considerat că aceasta nu este nefondată deoarece, în urma controlului efectuat de Camera de Conturi județeană N., concretizat în Procesul - verbal din 05.08.2011 și a Deciziei nr. 47/2011, s-a reținut diminuarea patrimoniului pârâtului - reclamantul cu sumele solicitate în petitul cererii reconvenționale, solicitate a fi recuperate în baza dispozițiilor ce guvernează îmbogățirea fără justă cauză.
Contractul de schimb imobiliar autentificat sub nr. 201/2010 reprezintă însă un contract sinalagmatic, cu titlu oneros și comutativ, care a fost asumat de părți conform principiului libertății de voință. Din caracterul comutativ al actului rezultă împrejurarea că existența și întinderea prestațiilor datorate de părți sunt certe și pot fi apreciate chiar la momentul încheierii contractului, ele nedepinzând în nicio măsură de un element aleatoriu. Atâta timp cât actul a fost asumat conform principiului libertății de voință, din aceasta decurge și caracterul obligatoriu al contractului, fapt ce reiese din dispozițiile art. 969 din Codul civil, precum și simetria ce se impune între modul de încheiere al unui astfel de act cu cel de modificare, desfacere sau de desființare a acestuia.
În cazul contractului de schimb nu există vreo prevedere legală care să permită unei părți modificarea lui unilaterală și, în speță, părțile nu au inserat o astfel de dispoziție în contractul încheiat. Pe de altă parte, prima instanță a reținut aspectul necontestat de către pârâtul – reclamant, respectiv că evaluarea terenurilor a fost efectuată de un expert imobiliar pe care el însuși l-a desemnat, că evaluările au fost însușite de compartimentele interne ale autorității publice locale și ulterior prin Hotărârea Consiliului local al mun. P. N. nr. 29/2010. În consecință, prin cererea reconvențională se solicită practic modificarea prețului convenit de părți motivat de producerea unui prejudiciu în patrimoniul unității administrativ teritoriale ca urmare a unei evaluări greșite, dar care a fost solicitată chiar de pârâtul - reclamant.
Prima instanță a mai reținut că îmbogățirea fără justă cauză este definită ca fiind faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic, astfel că această instituție nu este aplicabilă în cauză, deoarece nu este îndeplinită condiția privind absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia, și nici condiția referitoare la absența oricărui alt mijloc juridic de recuperare a prejudiciului pentru cel care și-a micșorat patrimoniul.
Aceasta deoarece acțiunea întemeiată pe dispozițiile unui contract exclude acțiunea în îmbogățire fără justă cauză.
Ca atare, apreciind că nu se poate reveni unilateral asupra unui act asumat în temeiul libertății de voință și după efectuarea verificărilor ce se impun într-o asemenea situație, mai ales că una dintre părți este chiar unitatea administrativ teritorială, având în vedere și faptul că instituția juridică a îmbogățirii fără justă cauză nu este aplicabilă, solicitarea pârâtului - reclamant de obligare a reclamanților - pârâți la plata sumei de 103.207 lei, cu titlu de diferență datorată subevaluării terenurilor date de municipiu în schimb prin contractul încheiat de părți și a sumei de 14.103,27 lei cu titlu de dobândă legală aferente primei sume, nu a fost considerată fondată de prima instanță.
Tot astfel, nici solicitările privind obligarea reclamanților - pârâți la plata sumei de 535,50 lei reprezentând contravaloarea raportului de evaluare și a sumei de 2331 lei reprezentând contravaloarea taxei de întabulare a terenului cedat de reclamanții - pârâți nu au fost găsite întemeiate, deoarece evaluarea terenurilor s-a făcut la solicitarea pârâtului - reclamant, de către o persoană aleasă de acesta, în schimbul unui onorariu cu privire la care reclamanților - pârâți nu li s-a cerut părerea și nici nu și-au luat angajamentul de a-l suporta, chiar și în parte. Astfel, din moment ce părțile nu au convenit prin contract sau printr-un act separat ca onorariul expertului să fie suportat de/și de către reclamanții - pârâți, solicitarea privind obligarea acestora la suportarea lui nu este justificată de vreun text de lege.
Nici solicitarea privind obligarea reclamanților - pârâți la plata sumei de 2331 lei reprezentând contravaloarea taxei de întabulare a terenului cedat de reclamanții - pârâți nu a fost găsit întemeiată, deoarece prin contract pârâtul - reclamant și-a asumat aceste costuri.
Împotriva sentinței civile nr. 803 din 14.02.2013 pronunțată de Judecătoria P. N. a formulat în termen legal apel pârâtul - reclamant municipiul P. N., greșit intitulat apel în raport de dispozițiile art. 282 alin, 1 teza I din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care „Hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal”, precum și de dispozițiile art. 2821 alin. 1 din același Cod potrivit cărora „Nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, asupra acțiunilor posesorii, acțiunilor în evacuare în materie comercială, a celor referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă și luarea măsurilor asigurătorii, asupra cererilor pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale și în alte cazuri prevăzute de lege.”
Ori, capătul principal din cererea introductivă, soluționat prin hotărârea contestată, are ca obiect „obligație de a face”, iar această categorie de hotărâri nu se regăsește între cele menționate în art. 2821 alin. 1 din Codul de procedură civilă care să atragă calea de atac a recursului.
În calea de atac pârâtul - reclamant a solicitat admiterea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, să fie respinsă în totalitate acțiunea introductivă și să fie admisă în întregime cererea sa reconvențională, motivat de faptul că nu are nicio culpă în neîndeplinirea obligației contractuale asumate prin secțiunea a III-a a contractului de schimb.
Astfel, în temeiul acestei obligații el trebuia ca până la data de 31.12.2010 să identifice și să inventarieze suprafețele de teren ce puteau face obiectul compensării pentru diferența de valoare de 397.351 lei, să promoveze un proiect de hotărâre pe care să-l supună aprobării consiliului local și să transmită reclamanților - pârâți dreptul de proprietate asupra suprafețelor astfel identificate. După încheierea contractului de schimb și până în luna august 2011 el a făcut demersuri în acest sens și, întrucât printr-o adresă din 10.08.2011 reclamanții - pârâți au solicitat să le transmită dreptul de proprietate asupra terenului situat între proprietatea lor și pârâul Cuejdi, a demarat procedurile de identificare și de inventariere a acestui teren. Serviciul de Cadastru și Registru Agricol din cadrul Primăriei mun. P. N. a constatat că, după delimitarea zonei de protecție în lungul cursului de apă, terenul respectiv are suprafața de 2279 mp, este situat în . municipalității și nu face obiectul notificărilor la Legea nr. 10/2001, astfel că poate fi transmis în proprietatea reclamanților - pârâți.
În consecință, prin Hotărârea nr. 311/2011/29.09.2011 Consiliul local al mun. P. N. a aprobat inventarul parțial al terenurilor aparținând domeniului privat al mun. P. N., în anexa hotărârii fiind trecut și acest teren, evaluat la suma de 120.787 lei dar, întrucât prin Adresa nr. 39.661/17.10.2011 Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi județeană N. – i-a comunicat Decizia nr. 47/12.10.2011 prin care i s-a pus în vedere să înlăture deficiențele consemnate în Procesul - verbal de constatare nr._/05.08.2011, respectiv să recupereze prejudiciul cauzat în urma încheierii Contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 201/2010, estimat la suma de 103.207 lei, a suspendat operațiunea de îndeplinire a obligației asumate prin secțiunea a III-a din acest contract.
Pârâtul - reclamant a contestat în instanță această dispoziție din Decizia nr. 47/12.10.2011 a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi județeană N. – astfel că el consideră că a întreprins măsurile ce se impuneau pentru îndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau din secțiunea a III-a a contractului de schimb dar că, după emiterea Deciziei nr. 47/12.10.2011, această obligație nu mai poate fi executată și se impune admiterea cererii sale reconvenționale prin care a solicitat obligarea reclamanților - pârâți să îi plătească sumele menționate în aceasta.
Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995, cu modificările și completările ulterioare.
Intimații A. M. și A. V. au depus întâmpinare (f. 11 - 18) prin care au solicitat respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate, în care au reiterat argumentele din cererea introductivă și din întâmpinarea la cererea reconvențională referitoare la admisibilitatea acțiunii lor și la netemeinicia cererii reconvenționale.
Analizând argumentele invocate Tribunalul constată că apelul nu este fondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Contractul de schimb autentificat sub de nr. 201/18.02.2010 a fost încheiat la inițiativa pârâtului - reclamant, care a dorit să edifice un cartier rezidențial pe terenul în suprafață de 11.156 mp curți - construcții de pe ., proprietatea reclamanților - pârâți.
În schimbul acestui teren pârâtul - reclamant le-a transmis reclamanților - pârâți dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 2395 mp, categoria fânețe, situat pe . și asupra unui teren în suprafață de 18.660 mp situat pe . totală de 576.278 lei.
Pentru compensarea valorii dintre terenul predat de reclamanții - pârâți și terenurile predate de pârâtul - reclamant, în cuantum de 397.351 lei, prin art. III din contract pârâtul - reclamant s-a obligat ca până la data de 31.12.2010 să identifice și să transmită în proprietatea reclamanților - pârâți dreptul de proprietate asupra unor terenuri echivalente ca valoare.
Așa cum în mod just a reținut și prima instanță, valorile terenurilor ce au făcut obiectul contractului de schimb au fost stabilite de pârâtul - reclamant în baza unei evaluări dispuse de acesta și însușite de el. De asemenea, la încheierea acestui contract au fost îndeplinite condițiile de validitate ale acestuia iar obligația pe care pârâtul - reclamant și-a asumat-o în art. III din contract trebuia îndeplinită până la data de 31.12.2010, când controlul efectuat de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi județeană N. – finalizat prin emiterea Deciziei nr. 47/12.10.2011 – invocat de pârâtul - reclamant ca și cauză de imposibilitate de executare a obligației – nici măcar nu demarase.
Neîndeplinirea la termenul stipulat a acestei obligații a antrenat răspunderea civilă contractuală a pârâtului – reclamant, întrucât sunt îndeplinite condițiile acestei răspunderi, respectiv existența unui contract, a unei fapte ilicite constând în nerespectarea unei prevederi contractuale, cauzarea unui prejudiciu patrimonial prin această faptă ilicită, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția autorului acestei fapte.
În ce privește această din urmă condiție, este de observat că în materia răspunderii civile contractuale operează o prezumție relativă de culpă a autorului faptei ilicite, care se poate exonera de răspundere doar dacă face dovada că a intervenit o forță majoră ori un caz fortuit care să îl împiedice să își execute obligația, sau chiar fapta creditorului însuși.
În speță, prima instanță a reținut în mod just nu numai că până la termenul scadent nu a intervenit vreo cauză care să înlăture răspunderea contractuală a pârâtului – reclamant, iar instanța de apel constată că acesta nici măcar nu a susținut contrariul, astfel că apărările lui, întemeiate pe o decizie mult ulterioară a Curții de Conturi a României – Camera de Conturi județeană N. – au fost în mod just înlăturate, astfel că, în temeiul art. 969 din Codul civil, pârâtul - reclamant este ținut să își execute obligația asumată prin secțiunea a III-a a contractului de schimb.
De asemenea, instanța de apel constată că, în condițiile în care pârâtul - reclamant nu a solicitat și obținut anularea sau rezoluțiunea Contractului de schimb autentificat sub de nr. 201/18.02.2010, sau numai a secțiunii a III-a din contract, acesta a rămas perfect valabil în integralitatea sa, inclusiv în ceea ce privește clauza ce a format obiectul principal al acțiunii introductive.
În consecință, soluția Judecătoriei P. N. de admitere a capătului de cerere din cererea introductivă de obligare a pârâtului - reclamant să își execute obligația asumată prin secțiunea a III-a a Contractului de schimb autentificat sub nr. 201/2010, iar în caz de neexecutare să le plătească reclamanților - pârâți suma de 397.351 lei cu titlu de daune interese, s-a impus în mod legal și logic, ca și soluția de respingere a cererii reconvenționale a pârâtului - reclamant.
Aceasta și pentru că, așa cum în mod just a reținut și prima instanță, răspunderea civilă contractuală exclude aplicabilitatea instituției îmbogățirii fără justă cauză.
Legală și temeinică este și soluția instanței de fond de obligare a pârâtului - reclamant de a le plăti reclamanților - pârâți dobânda legală aferentă sumei de 397.351 lei, de la data punerii acestuia în întârziere – respectiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata efectivă – precum și soluția de respingere a capătului de cerere din cererea introductivă privind acordarea dobânzilor în sumă de 28.211,85 lei, din moment ce prejudiciul cauzat reclamanților - pârâți este acoperit integral prin obligarea pârâtului - reclamant de a le plăti acestora dobânda legală aferentă sumei de 397.351 lei.
Tot astfel, ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă în mod legal pârâtul - reclamant a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 14.324 lei.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 296 alin. 1 din Codul de procedură civilă Tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de pârâtul - reclamant municipiul P. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul - reclamant M. P. N., cu sediul în P. N., . nr.8, județul N., împotriva sentinței civile nr. 803 din 14.02.2013 a Judecătoriei P. N., în contradictoriu cu reclamanții-pârâți M. A. și V. A., ambii domiciliați în P. N., ., .. A, .
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.09.2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. M. G. B. D. P.
Red. D. M./ 30.09.2013
Tehn. D. P./18.10.2013
Ex. 5
Fond: F. I.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 549/2013. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 904/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
