Partaj judiciar. Decizia nr. 410/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 410/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 410/RC
Dosar nr._ partaj judiciar
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02.04.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 410/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - M. C. | - judecător |
- O. E. | - judecător | |
- C. B. | - judecător | |
- R. L. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta C. A., domiciliată în Piatra N., ., ., .>județul N., împotriva sentinței civile nr. 3503 din data de 15.06.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu intimații-reclamanți I. C., T. C.-M. și T. C., prin mandatar B. V..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns mandatarul B. V., (legitimat cu B.I. . nr._, CNP_), pentru intimații-reclamanți I. C., T. C.-M. și T. C., lipsă fiind aceștia și recurenta-pârâtă C. A..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este partaj judiciar;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al II-lea termen de judecată;
- mandatarul B. V., pentru intimații-reclamanți I. C., T. C.-M. și T. C. a depus la dosar, prin compartimentul arhivă al instanței, la data de 28.02.2013, un memoriu;
Președintele completului de judecată invocă din oficiu și pune în discuția părții prezente excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs, având în vedere că pentru termenul de astăzi recurenta-pârâtă C. A. a fost citată cu mențiunea achitării diferenței de taxă de timbru.
Mandatarul B. V., pentru intimații-reclamanți I. C., T. C.-M. și T. C. solicită admiterea excepției și anularea recursului ca insuficient timbrat. Precizează că recurenta-pârâtă C. A. a avut în . la jumătatea anului trecut.
Instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare, pe excepție.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 3503/15.06.2012 a Judecătoriei Piatra N. s-a admis acțiunea formulată de reclamanții I. C., T. C., T. C. M. (toți prin mandatar, B. V.) în contradictoriu cu pârâta C. A. și în consecință: s-a constatat că reclamanții dețin împreună o cotă de 1/2 din masa partajabilă rămasă de pe urma defuncților G. P. și G. E., iar pârâta deține o cotă de 1/2 din aceiași masă și s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților, (astfel cum a fost consfințită prin sentința civilă nr. 6310/30.11.2011 a Judecătoriei Piatra N. irevocabilă), s-au atribuit părților loturi în natură cu echilibrarea prin sulte compensatorii.
Pentru a pronunța sentința instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Reclamantul T. N., prin mandatar B. V., a chemat în judecată pe pârâta C. A., solicitând partajarea masei stabilite prin sentința civilă nr. 6310/30.11.2011 a Judecătoriei Piatra N..
Analizând materialul probator, precum și susținerile părților, instanța a reținut următoarele:
P. sentința civilă nr. 6310/30.11.2011 a Judecătoriei Piatra N., pronunțată în dosarul nr._, irevocabilă prin nerecurare la data de 10.02.2012, s-a dispus partajarea bunurilor ce compuneau masa succesorală rămasă de pe urma defuncților G. P. și G. E. și s-a atribuit în indiviziune pârâtei-reclamante C. A. și pârâtului T. N. ( reținându-se calitatea de fii ai defunctei postdecedate – T. M., la rândul său, fiica defuncților ), lotul nr. 2, compus din mai multe suprafețe de teren.
S-a dispus obligarea pârâtului G. P. la plata unei sulte egalizatoare, în cuantum de 9395 lei către T. N. și C. A..
Instanța a reținut că, la data de 19.11.2009, reclamantul T. N. a decedat, aspect probat prin copia certificatului . nr._, iar succesorii acestuia, în raport de prevederile art. 669 cod civil și art. 1 lit. a din Legea nr. 319/1944 sunt: T. C. ( în calitate de soție supraviețuitoare) I. C. și T. C. M. ( în calitate de descendenți de gradul I) și că aceștia dețin împreună ( în indiviziune ) o cotă de ½ din masa partajabilă rămasă de pe urma defuncților G. P. și G. E., iar pârâta deține o cotă de ½ din aceeași masă.
Reținând că potrivit prevederilor art. 728 Cod civil - nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune și având în vedere dispozițiile art. 6735 alin. 2 și 6739 Cod de procedură civilă, raportat la art. 669, 736, 741 Cod civil, instanța a procedat la împărțirea bunurilor în natură.
La stabilirea loturilor, s-a avut în vedere opțiunile reclamanților, evidențiate în cererea introductivă, dar și lipsa pârâtei la interogatoriul. În plus, instanța a apreciat că ar fi fost superfluă efectuarea unei noi expertize, măsurătorile și valorile bunurilor realizându-se conform raportului realizat de expert V. I. în dosarul nr._, completat la data de 22.09.2011 ( actualizându-se valorile potrivit acestei date ).
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta C. A., criticând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
La instanța de fond a fost citată, în mod greșit, în comuna Girov, . defunctului său tată Tomueasa I., deși domiciliază în Piatra N.. (Atașează în dovedire copia cărții de identitate care atestă domiciliu legal).
Datorită faptului că nu a fost legal citată și nu a avut cunoștință de existența procesului, nu a avut posibilitatea să-și exercite opțiunea de lotizare. De existența acestui proces a aflat întâmplător mergând la casa părintească din . efectua diverse munci agricole.
Practic instanța de judecată a admis acțiunea luând în considerare doar opțiunea reclamanților, care însă nu corespunde nici opțiunii sale, dar nici modului de deținere a terenurilor de zeci de ani de către părți.
Astfel, recurenta deține de zeci de ani suprafața de 1240 mp, sola 21, . în intravilanul comunei Girov, iar suprafața de 4.500 mp teren extravilan . pct. „La G.” trebuia împărțit în mod egal între pârâtă și reclamanți.
Practic acesta este modul de deținere a terenurilor, prin această modalitate de atribuire s-ar fi respectat criteriu conform dispozițiilor art. 6735 Cod procedură civilă, fără a mai vorbi de faptul că sulta ar fi fost mult mai mică, respectiv 1024,5 lei, în loc de 3665,5 lei. Menționează că este pensionară, se confruntă cu probleme de sănătate, iar veniturile sale mai mult decât modice nu-i permit achitarea unei sulte de o valoare mai mare.
Examinând recursul, tribunalul reține, în fapt, următoarele:
La primul termen de judecată din 22.01.2013 s-a constatat că taxa de timbru datorată pentru recurs, în raport de dispozițiile art. 3 lit. c din Legea nr. 146/1997, în forma în vigoare la data introducerii acțiuni (16.02.2012), este în cuantum de 202 lei și că întrucât pârâta a achitat suma de 10 lei mai datorează o taxă de 192 lei.
Pe cale de consecință, s-a dispus acordarea unui nou termen și citarea pârâtei-recurente, cu mențiunea expresă a achitării diferenței de 192 lei taxă timbru, sub sancțiunea anulării recursului, ca insuficient timbrat.
La termenul din 02.04.2013 pârâta (legal citată) nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus dovada achitării taxei de timbru, astfel că, din oficiu, s-a invocat și pus în discuția părților excepția insuficienței timbrării. Excepția urmează a fi admisă, întrucât dispozițiile art. 20 (3) din Legea nr. 146/1197 privind taxele judiciare de timbru prevăd că neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Pe cale de consecință, recursul declarat de pârâtă urmează a fi anulat ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția nulității pentru insuficientă timbrare, invocată de instanță din oficiu.
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta C. A., domiciliată în Piatra N., ., ., .>județul N., împotriva sentinței civile nr. 3503 pronunțată la data de 15.06.2012 de Judecătoria Piatra N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
M. C. O. E. și C. B. R. L.
Red. M. C./22.04.2013
Tehnored.R. L./10.05.2013
Ex.2
Fond R.C. B.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 442/2013. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 223/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|








