Revendicare imobiliară. Decizia nr. 268/2013. Tribunalul NEAMŢ

Decizia nr. 268/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 268/RC

Dosar nr._ - revendicare imobiliară -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL N.

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din data de 06.03.2013

DECIZIA CIVILĂ NR. 268/RC

Instanța constituită din:

Președinte: V. B. - judecător

C. B. - judecător

D. M. - judecător

D. L. – grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant S. D.-C. (domiciliat în Constanta, ., ., județul C.) prin mandatar S. Nicușor C., cu domiciliul în municipiul R., ., nr.55, județul N. împotriva încheierii de ședință din data de 26.01.2012, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. prin M. M., F. și Protecției Sociale, cu sediul în București, ., nr. 2-4, Direcția G. a Finanțelor P., cu sediul în Piatra N., . Bis, județul N. și C. județean N. județul N., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței următoarele:

- obiectul cauzei este revendicare imobiliară;

- cauza se află la al treilea termen de judecată;

- procedura de citare este legal îndeplinită.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 26.01.2012 a Judecătoriei Piatra N., tribunalul constată următoarele:

Reclamantul S. D. C., prin mandatar a solicitat repunerea cauzei pe rol după suspendare în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că nu s-a putut prezenta la termenul din data de 6.10.2011 deoarece în acea zi, după ce a ieșit din sala de judecată a Judecătoriei R. a suferit o puternică hemoragie nazală care a necesitat o mică intervenție medicală, urmată de un repaus la pat pentru 48 ore.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 103 Cod procedură civilă.

În dovedire mandatarul reclamantului a depus adeverința medicală.

Reclamantului i s-a pus în vedere obligația de a depune taxă judiciară de timbru în cuantum de 873,82 lei și timbru judiciar de 5 lei sub sancțiunea anulării cererii de repunere pe rol. La termenul din data de 16.12.2011 instanța a dispus amânarea judecării cauzei având în vedere neîndeplinirea procedurii de citare cu reclamantul. La termenul acordat din data de 26.01.2012 mandatarul reclamantului a transmis prin fax o cerere de amânare întrucât condițiile atmosferice nu îi permit să ajungă în timp util iar în subsidiar amânarea cauzei pentru a depune concluzii scrise.

La termenul de judecată, din data de 26.01.2012, instanța de fond a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de repunere pe rol, cu privire la care reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 155¹ alin. 2 din codul de procedură civilă „ la cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite”. În continuare textul legal face trimitere la dispozițiile art. 155 alin. 2 Cod procedură civilă care impun obligația depunerii taxei judiciare de timbru pentru a se putea dispune redeschiderea pricinii. Neîndeplinirea obligației de plată, până la termenul stabilit de către instanță, se sancționează cu anularea cererii.

Având în vedere împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar, legal datorate, cu toate că a fost citat cu această mențiune, dispunând asupra excepției invocate, instanța de fond a considerat-o întemeiată, în temeiul disp.art.3 lit. ș și art.20 al.3 din Legea 146/1997, disp.art.3 al.1 si 2 din O.G. nr.32/1995 și disp. art. 29 și art.35 alin.1 și alin.5 din Ordinul Ministerului Justiției nr. 760/C/22.04.1999, sens în care a admis-o și a anulat cererea de repunere pe rol ca netimbrată cu consecința menținerii dispoziției de suspendare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. D. C., prin mandatar S. Nicușor C., criticând încheierea pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în considerentele încheierii s-a reținut că: având calitatea de mandatar al reclamantului, în numele său și pentru acesta, la termenul acordat din data de 26.01.2012, a transmis prin fax o cerere de amânare a cauzei, întrucât condițiile atmosferice din perioada respectivă nu i-au permis să se deplaseze la instanță, fiind cu domiciliul în municipiul R., județul N., iar în subsidiar a solicitat amânarea pronunțării pentru a avea posibilitatea să depună concluzii scrise.

Situația condițiilor atmosferice care l-au împiedicat în mod efectiv să se prezinte la termenul din 26.01.2012, este notorie și nu crede că mai trebuie dovedită în acest recurs. Astfel, așa cum rezultă din preambulul încheierii, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului de amânare a cauzei, sau a pronunțării și în mod cu totul intempestiv, a invocat din oficiu excepția de netimbrare a cauzei.

Arată că în acest mod a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantului, chiar dacă acesta a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 8673,82 lei și a timbrului judiciar de 5 lei. În primul rând, avea dreptul să conteste în calitate de mandatar al reclamantului modul în care instanța a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru, posibilitate de care a fost lipsit pentru că instanța nu i-a soluționat cerere de amânare a cauzei sau măcar a pronunțării, deși a fost temeinic justificată la data respectivă.

Susține că, chiar dacă reclamantul a fost citat cu mențiunea achitării sumelor de taxă de timbru, acesta nu avea nicio posibilitate să se deplaseze din municipiul C., datorită vârstei și stării de sănătate, și el cunoștea că i-a acordat numitului S. Nicușor A. împuternicire de reprezentare. Mai arată că cererea de amânare pe care a formulat-o în calitatea sa de mandatar, nu a fost luată în considerare de instanță.

Recursul declarat este întemeiat.

Astfel, la data de 06.10.2011 prin încheierea de ședință de la acel termen s-a dispus de către Judecătoria Piatra N., în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, suspendarea judecării cauzei întrucât petentul nu și-a îndeplinit obligația stabilită de instanță prin încheierea de ședință din 20.06.2011, respectiv de a depune la dovada titlul de proprietate asupra imobilului și a preciza dacă a fost comunicată notificarea din dosarul de executare nr.56/2003 în caz afirmativ să se indice cărei instituții a fost comunicată și dacă aceasta a fost soluționată.

Ulterior, S. Nicușor A., mandatar la reclamantului S. D. C., a solicitat repunerea cauzei pe rol iar termenul pentru judecarea cererii sale a fost stabilit pentru data de 16.12.2011 cu mențiunea obligatorie pentru a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 873,82 lei și timbru judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii de repunere pe rol.

La termenul de judecată din 16.12.2011 părțile au lipsit, nefiind îndeplinită procedura de citare cu acestea.

În aceste condiții, s-a stabilit un nou termen de judecată la data de 26.01.2012.

La acest termen de judecată, mandatarul reclamantului a solicitat acordarea unui termen de judecată motivat de condițiile atmosferice ce nu-i permit ajungerea în timp util sau amânarea pronunțării cu o săptămână pentru a depune concluzii scrise.

Judecătoria Piatra N. a pus în discuția părților la acest termen de judecată excepția de netimbrare a cererii de repunere pe rol rămânând în pronunțare.

P. încheierea pronunțată la această dată, Judecătoria Piatra N. a admis excepția de netimbrare, sens în care a anulat ca netimbrată cererea de repunere pe rol formulată de reclamantul S. C. D. C. în contradictoriu cu pârâții S. R. - D.G.F.P. N. și C. Județean N..

S-a menținut dispoziția de suspendare a cauzei având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de reclamantul S. C. D. C. în contradictoriu cu pârâții S. R., Direcția G. a Finanțelor P. N. și C. Județean N..

Procedând în acest fel, cu ignorarea cererii recurentului de acordare a unui termen de judecată sau în subsidiar de amânare a pronunțării, în condițiile în care condițiile atmosferice au împiedicat mandatarul să se prezinte în fața instanței, Tribunalul constată că prima instanță a încălcat dreptul la apărare a recurentului, motiv pentru care, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de reclamantul S. D. C.; va casa în totalitate încheierea pronunțată la data de 26.01.2012 de Judecătoria Piatra N. și va trimite cauza spre rejudecare a cererii de repunere pe rol.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul S. D. C., domiciliat în Constanta, ., ., județul C. în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. prin M. M., F. și Protecției Sociale, cu sediul în București, ., nr. 2-4, Direcția G. a Finanțelor P., cu sediul în Piatra N., . Bis, județul N. și C. județean N. județul N. și în consecință:

Casează în totalitate încheierea pronunțată la data de 26.01.2012 de Judecătoria Piatra N. și trimite cauza spre rejudecare a cererii de repunere pe rol.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 06.03.2013.

Președinte,Judecători,Grefier,

V. BaciuCristian B. D. L.

D. M.

Red/C. B./11.03.2013

Tehnored/D.L./25.03.2013

Fond/V.V. C.

Ex. 2

DOSAR NR._ din

În răspuns vă rugăm să

menționați numărul dosarului și termenul de judecată

C Ă T R E,

JUDECĂTORIA Piatra N.

Vă înaintăm alăturat dosarul nr._ 8/* al Tribunalului N., în care s-a pronunțat decizia civilă nr.268/RC/06.03.2013, prin care s-a dispus casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Dosarul conține file, având atașate dosarele nr._ 8, nr. 1236/2008, nr. 3107/RC/2006, nr. 7854/1998, nr._ 8.

Președinte, Grefier,

C. B. D. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 268/2013. Tribunalul NEAMŢ