Pretenţii. Decizia nr. 17/2013. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 17/2013 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 17/RC
Dosar nr._
pretenții
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 08.01.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 17/RC
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - M. C. | - judecător |
- O. E. | - judecător | |
- A. M. U. | - judecător | |
- E. H. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul U. R. V., domiciliat în municipiul P. N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 1719/19.03.2012 a Judecătoriei P. N., în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. P. N. – prin P..
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei este pretenții;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la primul termen de judecată;
- intimatul-reclamant M. P. N. – prin P. a depus la dosar, prin compartimentul arhivă, la data de 27.12.2012, cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. Precum și comunicarea unei copii a motivelor de recurs;
- recurentul-pârât U. V. a depus la dosar, prin compartimentul arhivă, precizări prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 Cod procedură civilă, la acare a anexat chitanța . nr._ din 7.01.2013 cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 139 lei și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.
Președintele completului de judecată constată că potrivit art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr. 202/2010, Tribunalul N. este competent general, material și teritorial pentru a soluționa cauza în raport de art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Instanța constată că nu se mai impune comunicarea duplicatului motivelor de recurs solicitate de către intimatul-reclamant M. P. N. – prin P. întrucât, conform citativului aflat la fila 8 – dosar, acesta a fost citat pentru termenul de astăzi cu un exemplar al motivelor de recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele;
P. sentința civilă nr. 1719 din 19.03.2012 a Judecătoriei P.-N., a fost admisă cererea precizată formulată de reclamantulM. P.-N. în contradictoriu cu pârâtulU. R. V., dispunându-se obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 3.554 lei, reprezentând chirie și majorări de întârziere aferente contractului de închiriere nr._/30.06.2009, și a sumei de 299,90 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
P. contractul de închiriere nr._/30.07.2009, însușit de ambele părți prin semnătură, între M. Piata-N., în calitate de locator, și C. F., în calitate de locatar, s-a instituit un raport juridic obligațional, în temeiul căruia locatorul i-a transmis locatarului folosința asupra terenului în suprafața de 233 m² din municipiul P. N., de pe st. Dărmănești nr. 128. Contractul a fost încheiat până la 31 decembrie 2009.
Din probele administrate în cauză, s-a reținut că a avut loc prelungirea termenului de închiriere, în raport cu dispozițiile art. 2 din contract.
Astfel, în ceea ce privește prima condiție, instanța a constatat că aceasta a fost inserată în contract în folosul locatorului, cocontractantul neputând invoca propria turpitudine pentru a susține inexistența unor obligații care îi incumbă. În aceste condiții, atât timp cât locatorul nu a înțeles să invoce neîndeplinirea acestei cerințe și a prelungit în continuare contractul, locatarul nu se poate opune.
Dacă referitor la cea de a doua condiție, nu se impun alte discuții, având în vedere faptul că nu există dovezi la dosar care să susțină denunțarea contractului de către una dintre părți, în ceea ce privește acceptarea prețului stabilit prin hotărârea Consiliului Local al municipiului P. N., instanța a arătat următoarele:
Potrivit art. 3 paragraful 3 din contractul de închiriere, actele adiționale întocmite cu prelungirea termenului contractului vor fi transmise în vederea semnării și parafării către chiriaș, iar în situația în care acesta nu le restituie locatorului în termen de 5 zile de la data primirii lor, se va considera că acesta a acceptat prevederile respectivelor acte adiționale.
Or, din cele două dovezi privind confirmarea primirii documentelor (fila 11 și 12), care poartă semnătura locatarului, respectiv a soției acestuia, rezultă că ambele acte adiționale au fost remise acestuia. Eventuala neacceptare a prevederilor actelor adiționale ar fi trebuit adusă la cunoștința locatorului în termen de 5 zile de la comunicare.
Simpla susținere, nedovedită prin probe, că semnăturile de pe aceste înscrisuri nu îi aparțin pârâtului sau soției sale, nu poate influența concluzia anterior menționată. Îi revenea pârâtului obligația să combată prin dovezi situația expusă și probată de reclamantă.
În ceea ce privește cuantumul creanței, din contractul de închiriere coroborat cu actele adiționale, instanța a dedus că suma calculată potrivit algoritmului expus la fila 25 din dosar este corectă.
Constatând că pârâtul află în culpă procesuală, instanța a făcut aplicarea art. 274 din Codul de procedură civilă, obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul U. R.-V., criticând-o ca netemeinică și nelegală, pentru următoarele motive:
Nu sunt adevărate susținerile reclamantului potrivit cu care prelungirea termenului de închiriere s-ar fi făcut automat, iar soția sa ar fi semnat dovezile de primire a actelor adiționale.
Confirmările de primire de la filele 11-12 nu sunt semnate de soția sa, mai mult decât atât, în acestea, la rubrica calitatea primitorului este trecut „dest.” și un cuvânt indescifrabil.
În considerentele sentinței recurate s-a strecurat și o eroare materială, fiind menționat în calitate de locatar C. F..
Analizând motivele de recurs invocate, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:
Prima instanță a fost învestită cu o acțiune în pretenții întemeiată pe contractul de închiriere încheiat între părți la data de 30.06.2009, cu privire la terenul situat în P.-N., ., în suprafață de 233 m.p.
Aspectul litigios în cauză, de care depinde în final stabilirea existenței unui raport juridic obligațional între părți, respectiv a unei obligații de plată în sarcina pârâtului, îl reprezintă tocmai prelungirea contractului de închiriere, după expirarea termenului contractual, în condițiile art.2 și art.3 alin.3 din actul încheiat.
Potrivit prevederilor menționate, faptul nerestituirii de către chiriaș a unui exemplar al actelor adiționale semnate și parafate (cu prelungirea termenului contractului și stabilirea anuală a tarifului închirierii), către autoritatea administrației publice locale, în termen de 5 zile de la data primirii respectivelor documente, semnifica acceptarea de către chiriaș a prevederilor respectivelor acte adiționale.
Întrucât punctul de plecare al termenului de 5 zile menționat anterior îl reprezenta primirea de către pârâtul-locatar a actelor adiționale, era necesar să se stabilească, pe baza unor probe certe și neîndoielnice, faptul primirii de către acesta a corespondenței adresate de reclamant.
Deși face referire la confirmările de primire de la filele 11, 12 dosar, prima instanță nu a observat faptul că, deși la rubrica de „confirmare a primirii” este aceeași semnătură pe ambele înscrisuri, la rubrica „calitatea primitorului” este trecut, la fila 11, „destinatar”, iar la fila 12, „soția”. Cu alte cuvinte, deși rezultă că actele au fost primite de persoane diferite, semnătura de confirmare este aceeași.
În aceste condiții, contestarea primirii actelor adiționale de către pârât, inclusiv prin intermediul motivelor de recurs, impunea realizarea unor verificări suplimentare cu privire la mențiunile din confirmările de primire. Trebuia efectuată o verificare de scripte în condițiile reglementate de art.178-art.184 C.pr.civ., în urma căreia să se stabilească exact cui aparțin semnăturile de pe cele două înscrisuri, cercetările urmând să o vizeze și pe soția recurentului, menționată expres în una din dovezi ca primitor al actelor adiționale.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, Tribunalul reține că prima instanță în mod greșit a procedat la soluționarea cauzei fără a clarifica aspectele invocate de pârât privind semnăturile de pe înscrisurile mai sus menționate, esențiale în rezolvarea litigiului, astfel că se impune casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în temeiul art. 312 alin. 3 și 4 Cod procedura civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul U. R. V., domiciliat în municipiul P. N., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 1719/19.03.2012 a Judecătoriei P. N..
Casează sentința recurată și reține cauza pentru rejudecare în fond.
Fixează termen la data de 05.03.2013, ora 900, pentru când se citează părțile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
M. C. O. E. și A. M. U. E. H.
Red. și tehn. A. M. U./23.01.2013
Tehnored. E. H./23.01.2013
Ex.2
Fond – V. A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1030/2012. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 452/2013. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
