Pretenţii. Decizia nr. 320/2012. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 320/2012 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 11-04-2012 în dosarul nr. 320/RC
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din data de 11.04.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.320/RC
Instanța constituită din:
Președinte: V. B. – judecător
D. M. – judecător
D. M. - judecător
D. L. – grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant B. D., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat A. A. din municipiul Bacău, .. 3, . și de către recurenții-pârâți G. M., domiciliat în orașul Târgu N., .. 29, județul N., A. D. E. și A. A., ambii cu domiciliul ales la Cabinet Avocat R. C., Cluj N., .. 13, județul Cluj, împotriva sentinței civile nr. 2134 din data de 28.10.2011 a Judecătoriei Târgu N. pronunțată în dosarul nr._ , având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: doamna avocat A. E. pentru recurentul-reclamant B. D. și doamna avocat R. C. pentru recurenții-pârâți A. D. E. și A. A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier care învederează instanței următoarele:
- cauza este la al doilea termen de judecată;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
Doamna avocat R. C., pentru recurenții-pârâți A. D. E. și A. A., depune la dosar chitanțele nr. 411/10.02.2012, nr.29/04.04.2012 și nr. 404/21.01.2012 conform cu originalul.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Doamna avocat A. E., pentru recurentul-reclamant B. D., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Arată că a criticat sentința recurată întrucât i-a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor legale, motivat de faptul că aceasta nu este stipulată expres, printr-o clauză contractuală. Un alt aspect pe care îl contestă este obligarea reclamantului B. D. la plata cheltuielilor de judecată pentru pârâții A., deoarece această dovadă a fost depusă, cu ocazia concluziilor pe fond și după ce reclamantul formulase deja concluziile sale pe fondul cauzei. Consideră că culpa procesuală în prezenta cauză nu îi aparține și nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, iar potrivit art. 274 Cod procedură civilă partea care cade în pretențiuni să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată. Susține că în prezenta cauză partea care a căzut în pretențiuni și care a generat întregul cadru procesual a fost pârâtul G. M. nu recurentul B. D.. Cu privire la recursul declarat de pârâții A. solicită respingerea acestuia. De asemenea, cu privire la reducerea onorariului de avocat arată că au posibilitatea să cenzureze acele onorarii. Cu privire la recursul formulat de numitul G. M. solicită anularea acestuia ca netimbrat; cu cheltuieli de judecată.
Doamna avocat R. C., pentru recurenții-pârâți A. D. E. și A. A., solicită admiterea recursului formulat de părțile pe care le reprezintă, modificarea sentinței civile nr. 2134/28.10.2011 în sensul acordării integrale a onorariului de avocat. Arată că aceste chitanțe privind onorariul de avocat au fost depuse în termenul procedural nefiind contestate de către instanță și nici de celelalte părți. Susține că acest onorariu a fost stabilit conform art. 127 din Statutul profesiei de avocat, ținând seama de elementele prevăzute la alin. 3 al textului menționat. Cu privire la recursul declarat de reclamantul B. D. solicită respingerea acestuia, deoarece prima instanță a respins în mod corect cererea de acordare a dobânzilor legale. Învederează că aceste dobânzi nu trebuie să fie acordate întrucât s-ar ajunge la o îmbogățire fără justă cauză. Mai arată că numitul B. D. nu a recurat sentința sub aspectul fondului. Cu privire la recursul formulat de numitul G. M. solicită anularea acestuia ca netimbrat.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2134 din 28.10.2011 a Judecătoriei Târgu N., tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2134 din data de 28.10.2011 pronunțată de Judecătoria Târgu N. s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. D. E., invocată de pârâtă, ca nefondată.
Totodată, s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul B. D., în contradictoriu cu pârâții G. M., A. D. E. și A. A., sens înc are a fost obligat pârâtul G. M. să restituie reclamantului suma de 8000 euro (33.600 lei), acordată cu titlu de imprumut.
Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții A. D. E. și A. A., ca nefondată și cererea reclamantului de obligare a pârâților A. D. E. și A. A. în solidar la restituirea împrumutului acordat.
Totodată, a fost respinsă și cererea reclamantului de acordare a dobânzii legale la suma împrumutată ca neîntemeiată.
Astfel, a fost obligat pârâtul G. M. la plata către reclamant a sumei de 2892 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu aparător și reclamantul B. D. la plata către pârâții A. D. E. și A. A. a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească instanța a reținut următoarele:
Între reclamant și pârâtul G. M. s-au derulat o . afaceri care aveau ca obiect import export de cereale din Ungaria, aspect reieșit din cerea de chemare în judecată și din interogatoriul pârâtului A. A..
Urmare a relațiilor de afaceri, dar și de prietenie dintre reclamant și pârâtul G. M., reclamantul în luna noiembrie și decembrie a anului 2008 a virat pe cardul pârâtei A. D. E. suma de 8000 de Euro, în câte două tranșe de câte 4000 Euro pentru a-i fi dați pârâtului G. M..
Faptul că banii au fost virați în contul pârâtei A. D. E. și apoi retrași din cont de către A. A. a fost dovedit de către reclamant prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv cu borderoul pentru depunere numerar emis de BRD (fila 5-6) de unde rezultă clar că B. D. a virat în contul pârâtei suma de 8000 euro; prin interogatoriul pârâtei A. D. E. și a pârâtului A. A. care au recunoscut că suma de bani solicitată de către reclamant a fost virată în contul pârâtei și apoi banii au fost retrași și dați lui G. M. și prin extrasul de cont (fila 47-48) trimis de BRD, de unde reiese că cei 8000 euro au fost virați în contul pârâtei A. D. E. și apoi au fost retrași de către soțul acesteia A. A..
Intrucât martorul B. I. a declarat că este în relații de dușmănie cu pârâtul G. M., declarația acestuia nu a fost avută în vedere de către instanța de fond în ceea ce îl pe privește pârâtul sus menționat.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. E. D., învocată de către aceasta prin întâmpinare instanța de fond a reținut următoarele:
Calitatea procesuală presupune existența unei identitati între titularul dreptului afirmat și persoana reclamantului (calitate procesuala activa), precum si între subiectul pasiv al raportului juridic litigios și persoana pârâtului (calitate procesuala pasiva).
Reclamantul este cel care trebuie sa justifice atât calitatea sa procesuala activa, cât si pe cea pasiva, respectiv că între el și persoana chemată în judecată a existat sau există un raport juridic.
Din actele depuse la dosar și din interogatoriul pârâtei A. D. E. reiese că între cele două părți a existat un raport juridic, respectiv banii fiind trimiși în contul pârâtei, aspect recunoscut de către acesta din urmă, confirmând că banii au fost depuși în contul ei și că au fost retrași de către soțul său cu acordul acesteia.
Or, în situația dată nu se poate spune că între părți nu a existat un raport juridic, care să justifice interesul reclamantului în a o chema în judecată și pe pârâtă, din moment ce titulara contului a fost și este pârâta în cauză, iar banii care fac obiectul pricinii au fost virați în contul acesteia, astfel încât instanța a apreciat că față de temeiul de drept invocat, pârâta are calitate procesuală pasivă.
În consecință a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta A. D. E. ca nefondată.
În ceea ce priveștefondul cauzei a reținut că din cele două înscrisuri depuse la dosar de către reclamant, nu reiese cu ce titlu au fost virați banii în contul pârâtei, fiind consemnat doar faptul că banii au fost acordati cu titlu alimentare cont.
Din întâmpinarea depusă la dosar de către pârâtul G. M., reiese faptul că între părți nu s-au desfășurat relații comerciale, iar din declarația martorului B. I., și interogatoriul pârâtului A. A. a reișit faptul că între părți s-au derulat afaceri, dar că cei 8000 de euro au fost acordați cu titlu de împrumut de către B. D. pentru G. M..
Instanța de fond a remarcat că la interogatoriul luat pârâtul G. M. a avut o atitudine oscilantă și nesinceră, declarând la început că între pârâții A. A. și A. D. E. și reclamantul B. D. nu s-au derulat afaceri, pentru ca apoi în cadrul aceluiași interogatoriu să declare că au existat totuși relații de afaceri.
De asemenea, reclamantul a recunoscut prin interogatoriul luat că a dat acesti bani cu titlu de împrumut lui G. M., dar că acesta neavând cont în valută, au fost virați în contul pârâtei.
Intrucât reclamantul, prin avocat, și-a precizat acțiunea declarând că își întemeiază cererea pe prevederile care reglementează contractul de împrumut, instanța a analizat acțiunea prin raportare la prevederile legale indicate de reclamant.
Astfel, s-a constatat că înscrisurile sub semnatură privată din data de 24.11.2008 și 02.12.2008 – respectiv borderourile privind virarea sumei de 8000 de euro de către reclamant în contul pârâtei A. D. E. nu îndeplinesc conditiile de valabilitate prevazute de art. 1180 cod civil pentru convențiile unilaterale, cum este cazul de față .
Chiar dacă nu au fost scrise de către împrumutat sau nu s-a scris formula bun și aprobat, acest înscris reprezintă un început de dovadă scrisă care poate fi completat cu martori sau alte probe, mai ales că toate părțile au fost de acord cu administrarea altor probatorii pentru a se demonstra că banii au fost ridicați și dați pârâtului G. M..
Din interogatoriul administrat pârâților A. D. E. și A. A. reiese clar că suma de 8000 de euro a fost virată pe cardul pârâtei sus menționate și că acesti bani au fost retrași de A. A., cu acordul pârâtei.
De asemenea, pârâtul A. A. a specificat că a retras banii din cont și i-a înmânat lui G. M., acesta fiind cel care a beneficiat efectiv de bani și care ar trebui să fie obligat să-i restituie pentru că el i-a folosit.
Și reclamantul B. D. a declarat prin interogatoriul administrat că nu crede că pârâții A. D. E. și A. A. și-au însușit acesti bani, ci că i-au dat pârâtului G. M..
În schimb pârâtul G. M., deși nu a recunoscut că a primit acești bani, a precizat că stie de imprumut și nu crede că soții A. și-au însușit banii virați în cont de către reclamant.
Este lipsit de relevanță faptul că G. M. și B. D. ar fi fost asociați în vreo societate sau că pârâtul G. M. și B. I. sunt cercetați într-un dosar penal.
Coroborând probele menționate, instanța de fond a reținut fără dubiu că suma de 8000 Euro a fost acordată de către reclamant cu titlu de împrumut, iar în ceea ce privește faptul material al primirii banilor, respectiv persoana care a primit efectiv banii împrumutați, deși prin răspunsul la interogatoriul administrat pârâtul G. M. a negat acest lucru, faptul contrar a rezultat din depoziția martorului audiat, depoziție care va fi avută în vedere în ceea ce-i privește pe ceilalți pârâți – respectiv pentru a se demonstra faptul că pârâții A. D. E. și A. A. au predat efectiv banii pârâtului G. M..
Astfel, martorul audiat a declarat că fiind de față a asistat la o . convorbiri telefonice purtate între reclamant și pârâții A. D. E. și A. A. din care rezulta că acesti bani au fost primiți de G. M..
Susținerea pârâtului potrivit căreia nu a primit banii nu poate conduce la respingerea de plano a acțiunii, în condițiile în care din ansamblul probatoriului administrat în cauză a rezultat suficiente elemente care să ateste faptul juridic al primirii banilor de către pârâtul G. M. și că între reclamant și G. M. a existat un raport care reglementează împrumutul.
Pârâtul G. M., din poziția procesuală în care se află, avea sarcina de a combate probatoriul administrat în acest sens, respectiv depoziția martorului și declarațiile celorlalți pârâți, precum și mențiunea primirii banilor.
Sarcina probei faptului material incumbă reclamantului și în condițiile în care acesta îl dovedește, revine părții adverse sarcina de a înlătura această probă, prin faptul pozitiv contrar sau printr-un fapt conex.
Deși a invocat faptul că se află în relații de dușmănie cu martorul, pe lângă faptul că pârâtul nu a dorit administrarea unui probatoriu propriu pentru a demonstra neconformitatea celor susținute de toate părțile din proces cu realitatea, nici nu a făcut uz de mijloacele procesuale specifice pentru a dovedi contrariul.
Or, în lipsa oricărui probatoriu propus de pârâtul G. M. în acest sens, și care să creeze un minim dubiu, instanța nu poate înlătura depoziția martorului cu privire la ceilalți doi pârâți.
Mai mult decât atât la termenele când s-au administrat interogatoriile, acesta deși citat cu mențiunea personal la interogatoriu la două termene de judecată nu s-a prezentat în instanță, termenul de astăzi fiind singurul termen la care acesta a fost prezent.
Având în vedere aspectele sus menționate, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantului cu privire la acest capăt de cerere este întemeiată, urmând să o admită.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului, prin avocat, de obligare a pârâților în solidar la plata sumei de 8000 euro, instanța arespins-o pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1039 din codul civil obligația este solidară din partea debitorilor, când toți s-au obligat la același lucru, iar potrivit art. 1041 din codul civil solidaritatea este o excepție de la regula de drept comun a divizibilității plății, astfel încât aceasta trebuie să fie stipulată în mod expres deoarece solidaritatea nu se prezumă.
In speța de față din probatoriul administrat nu reiese că părțile au prevăzut că în caz de neplată a sumei de 8000 de euro pârâții să fie obligați în solidar să achite suma sus menționată.
Dimpotriva, suma de bani s-a acordat unei persoane bine determinate, respectiv G. M., astfel încât doar acesta va fi obligat la plata către reclamant a sumei împrumutate, întrucât acesta a primit efectiv banii împrumutați.
Cât priveste solicitarea reclamantului de a fi obligați pârâții și la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată, instanta constată că potrivit prevederilor art. 1587 din codul civil ,, în cazul împrumuturilor de bani, producte sau alte bunuri mobile se pot stipula dobânzi”.
Prin urmare, în lipsă de stipulație, împrumutul este cu titlu gratuit. Această soluție rezultă și din art.2 din OG nr. 9/2000 potrivit căreia debitorul datorează dobânda numai ,,în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi...,,.
Rezultă deci că pentru ca împrumutul să fie purtător de dobânzi, este nevoia de o clauză în acest sens, iar dacă nu există clauză dobânda nu este datorată de drept.
Din actele depuse la dosar și din interogatoriul părților nu reiese că pentru suma împrumutată s-ar fi perceput și dobânzi, rezultând că împrumutul a fost oferit cu titlu gratuit, astfel încât reclamantul nu poate solicita și dobânda legală, neavând temei de drept.
În consecință cererea reclamantului privind plata dobânzii legale a fost respinsă ca neintemeiată.
F. de considerentele mai sus expuse, instanța de fond a apreciat cererea de chemare în judecată întemeiată, și a admis-o în parte, obligând pârâtul G. M. să restituie reclamantului suma de 8000 euro (echivalent in lei_ ron), împrumutată la data de 24.11.2008 și 02.12.2008.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat recurs atât reclamantul, cât și pârâții.
Reclamantul B. D. a criticat sentința recurată ca fiind nelegală și netemenică sub două aspecte: respingerea cererii de acordare a dobânzii legale și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată pentru pârâții A. D. E. și A. A., în sumă de 3000 lei.
În motivarea cererii de recurs a arătat că este adevărat că plata dobânzii legal trebuie stipulată în contractul de împrumut, însă între părți nu a existat niciun contract scris, motiv pentru care dobânda poate fi cerută de la data chemării în judecată – fiind și data punerii în întârziere.
În ceea ce privește al doilea motiv așa cum este reținut și în cuprinsul sentinței civile atacate la fila 7 dovada cheltuielilor de judecată la care a fost obligat a fost depusă cu ocazia concluziilor pe fond arătate de pârâții A. și după ce reclamantul a formulat deja concluziile sale pe fondul cauzei.
Or, art. 167 alin. 2 Cod procedură civilă, prevede că administrarea dovezilor se face înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului, deci înainte de acordarea cuvântului pe fond, ceea ce duce la concluzia că acele chitanțe sunt tocmai dovezile pentru cheltuielile de judecată care nu pot fi depuse decât înainte de acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Mai mult de atât, recurentul a arătat că nu i se poate reține nici culpa procesuală de aceea solicită admiterea în totalitare a recursului și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul G. M. a criticat sentința ca nelegală și netemeinică, siolicitând rrespingerea acțiunii formulată de reclamantul B. D. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că în calitatea de pârât pe care o are incumba sarcina probei, când în realitate în procesul civil revine reclamantului, care față de probatoriul administrat în cauzaă nu a făcut dovcada pretinsului împrumut, și pe cale de consecință se impune respingerea acțiunii formulate de reclamantul B. D. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâții A. D. E. și A. A. au criticat sentința doar sub aspectul neacordării în integralitate a cheltuielilor de judecată, respectiv a onorariului avocațial.
Astfel, au arătat că prin reducerea onorariului plătit avocatului sunt în imposibilitate de a-și recupera integral cheltuielile de judecată, deși nu se află în culpă procesuală și nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
Cererea de recurs formulată de pârâții A. este scutită de plata taxei de timbru.
Recursul declarat de pârâtul G. M. nu a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru pusă în vedere în sumă de 977,5 lei și 5 lei timbru judiciar, motiv pentru care instanța a pus în discuție excepția anulării recursului ca netimbrat.
Cererea de recurs formulată de reclamantul B. D. a fost legal timbrată cu 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Tribunalul, analizând hotărârea sub aspectele criticate și din oficiu, precum și în conformitate cu dispozițiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, constată că recursul formulat de reclamantul B. D. este întemeiat pentru considerentele ce urmează a fi reținute:
Reclamantul B. D. a criticat sentința recurată ca fiind nelegală și netemenică sub două aspecte: respingerea cererii de acordare a dobânzii legale și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată pentru pârâții A. D. E. și A. A., în sumă de 3000 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G nr. 9/2000: „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești”, iar potrivit art. 2: „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală”.
Totodată, art. 8-9 din O.G nr. 9/2000 prevede că: „În raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept” și că ea se calculează numai asupra cuantumului sumei împrumutat, dacă este stabilită printr-un act scris, iar în lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală, conform dispozițiilor art. 5 din același act normativ.
Or, în cauza pendente, din probele administrate de instanța de fond a reieșit existența împrumutului acordat pârâtului G. M. în sumă de 8000 Euro (_ lei), motiv pentru care instanța de recurs va menține dispoziția de obligare la plata acestei sume de bani a recurentului-pârât așa cum a dispus instanța de fond.
Analizând dispozițiile mai sus arătat cu privire la dobânda legală în condițiile în care aceasta nu este prevăzută printr-un act scris (actul prin care s-a prevăzut împrumutul între cele două persoane fizice) va face aplicațiunea prevederilor art. 5 din O.G nr. 9/2000, sens în care va obliga pârâtul să restituie reclamantului și dobânda legală de la data punerii în întârziere, respectiv data introducerii acțiunii – 03.12.2010 și până la plata efectivă a debitului, modificând în acest sens sentința recurată.
În ceea ce privește recursul formulat de A. D. E. și A. A. al cărui obiect îl constituie restituirea integrală a cheltuielilor de judecată, Tribunalul urmează a-l respinge, întrucât instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care prevăd următoarea situație de fapt: “Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreeze onorariile avocaților, potrivt cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimal, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Astfel, onorariul de 6000 lei solicitat de recurenții-pârâți apare ca nejustificat de mare în raport de complexitatea cauzei pendente și de activitatea desfășurată în redactarea și susținerea cauzei de către avocații angajați, fiind mult prea ămpovărătoare pentru partea căzută în pretenții, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge acest recurs, ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul G. M., Tribunalul constată că deși a fost citat pentru două termen consecutive cu mențiunea achitării taxei de timbru în sumă de 977,5 lei și 5 lei timbru judiciaar, sub sancțiunea anulării cererii, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de recurs.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, ,,taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat”, iar prin alin. 3 al art. 20 din legea menționată ,,neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.”
În consecință, constatând neachitată taxa de timbru datorată potrivit legii, Tribunalul în temeiul art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtul G. M. împotriva sentinței civile nr. 2134/28.10.2011 a Judecătoriei .
Fiind în culpă procesuală în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga intimatul-pârât G. M. să plătească recurentului B. D. suma de 2004,15 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului din recurs l și taxa de timbru aferentă acestei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B. D. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat A. A. din municipiul Bacău, .. 3, . împotriva sentinței civile nr. 2134 din 28.10.2011 a Judecătoriei Târgu N..
Modifică în parte sentința atacată în sensul că:
Obligă pârâtul G. M. să restituie reclamantului suma de 8000 euro (33.600 lei), acordată cu titlu de împrumut, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii, 03.12.2010, până la plata efectivă a debitului.
Anulează ca netimbrat recursul formulat de pârâtul G. M., domiciliat în orașul Târgu N., .. 29, județul N., împotriva aceleiași sentințe civile.
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâții A. D. E. și A. A., ambii cu domiciliul ales la Cabinet Avocat R. C., Cluj N., .. 13, județul Cluj,împotriva aceleiași sentințe civile.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă intimatul - pârât G. M. să îi plătească recurentului B. D. suma de 2004,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11.04.2012.
Președinte,Judecători,Grefier,
V. BaciuDan M. D. L.
D. M.
Red. și tehnored/V. B./29.06.2012
Tehnored/D.L./12.07.2012
Fond/C. I. U.
Ex.2
| ← Constatare nulitate act juridic. Hotărâre din 29-02-2012,... | Partaj judiciar. Decizia nr. 289/2012. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
