Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 739/2013. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 739/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 3227/311/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 739/2013
Ședința publică de la 02 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. P.
Judecător M. V.
Judecător C. C.
Grefier D. S.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurentul reclamant Z.- M. C., cu domiciliul în Caracal, ..19, .,., împotriva sentinței civile nr.317/14.02.2013, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. C. și C. L. A., cu domiciliul în ., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat C. M. pentru recurentul reclamant Z. mare C., lipsă intimații pârâți C. C. și C. L. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei, recurentul reclamant Z.- M. C., a depus chitanța privind achitarea unei taxe judiciare de timbru de 96 lei și timbru judiciar de 1,5 lei.
Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 3 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților pe aspectul propunerii de probe.
Avocat C. M., pentru recurentul reclamant Z. M. C., solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei ca fiind utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei, în temeiul art. 167 cod procedură civilă
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat C. M., pentru recurentul reclamant Z. M. C., solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare, urmând să se analizeze toate capetele de cerere și întregul fond al procesului, fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 317/14.02.2013, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul civil nr._, s-a respins cererea de chemare în judecata formulată de reclamantul S. M. C., domiciliat in orașul Caracal, ..19, .,., împotriva paraților C. C. si C. L. A., domiciliați in ., având ca obiect „ hotărâre care tine loc de act autentic” .
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea adresată instanței de judecată, reclamantul Z. M. C. în contradictoriu cu pârâții C. C. și C. L. A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate intervenita vanzarea cumpararea autoturismului marca BMW model 318bis . WBABE71090ES42481 si obligarea acestora sa ii predea certificatul de inmatriculare al autovehiculului, obligarea paratilor la radierea autoturismului mentionat mai sus, cu cheltuieli de judecata.
Analizând actele si lucrările dosarului, prima instanța a retinut că la data de 28.02.2009 reclamantul S. M. C. și pârâtul C. C. au încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat “Chitanță” prin care reclamantul i-a înstrăinat cu titlu de oneros reclamantului autoturismul marca BMW model 318bis . WBABE71090ES42481. La data încheierii antecontractului reclamantul a achitat integral suma de 848 euro lei cu titlu de preț, iar la data de 30.03.2009 a achitat diferența de 952 euro până la prețul convenit .
S-a reținut că prețul stabilit a fost achitat de către reclamanta în momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, însă pârâtul-vânzător și-a îndeplinit numai obligația de predare a bunului mobil ce a constituit obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare. Ulterior, deși reclamantul i-a solicitat pârâtului să se prezinte la organele abilitate în vederea radiarii din circulație a autoturismului, acesta a refuzat.
Dispozițiile art. 6 din Noul cod civil cu privire la aplicarea în timp a legii civile prevăd că, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, iar aceasta nu are putere retroactivă. Totodată, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile legale prevăzute de vechiul cod civil.
Analizând înscrisurile depuse la dosar instanța a reținut că pârâtul nu este proprietarul autoturismului înstrăinat. Așa cum rezultă din certificatul de înmatriculare depus la dosar, proprietarul este J. F.. Aceasta l-a împuternicit pe pârâtul C. L. A. printr-o procură specială, să-i vândă autoturismul. În cuprinsul procurii se arată că procuratorul C. L. A. poate împuternici, la rândul lui, alte persoane să vândă autoturismul.
Reclamantul a cumpărat însă autoturismul care face obiectul dosarului de la pârâtul C. C. si nu a făcut dovada existenței vreunui mandat între procuratorul C. L. A. si pârâtul C. C. sau între proprietara J. F. si pârâtul C. C..
Instanța a retinut că, pentru ca vânzarea-cumpărarea să fie valabilă lucrul vândut trebuie să fie în circuitul civil; să existe sau să poată exista în viitor; să fie determinat sau determinabil, licit și posibil; lucrul vândut să fie proprietatea vânzătorului. Vânzătorul trebuie să fie proprietarul bunului vândut întrucât contractul de vânzare-cumpărare este translativ de proprietate. În caz contrar el nu poate transmite dreptul care face obiectul contractului.
Instanța nu a reținut apărările reclamantului care arată că a fost de bună-credință fiind în eroare asupra calității vânzătorului având credința sinceră că acesta a fost împuternicit de procuratorul C. L. A. să vândă autoturismul. Astfel instanța constată că, într-adevăr în cuprinsul procurii date de proprietara autoturismului J. F. pârâtului C. L. A. se arată că procuratorul poate împuternici, la rândul lui, alte persoane să vândă autoturismul dar din probele existente la dosar nu rezultă că procuratorul C. L. A. l-ar fi împuternicit în acest sens pe pârâtul C. C.. Nici pârâții nu s-au prezentat în instanță pentru a confirma acest mandat iar proprietara autoturismului nu a fost parte în proces pentru a indica dacă este de acord cu vânzarea.
Pentru aceste considerente instanța a respins cererea petentului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S. - M. C., considerând-o nelegală și netemeinică.
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală în ceea ce privește posibilitatea pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic al unui autoturism.
Astfel, trebuia avut în vedere că se aflau în prezența vânzării-cumpărării unui bun mobil, situație în care buna credință a cumpărătorului se prezumă. Fiind prezumția prin lege, această prezumție poate fi răsturnată numai de către vânzător, prin administrarea de probe.
Instanța trebuia să constate buna credință a cumpărătorului, constatând că vânzarea s-a realizat în momentul în care a intervenit convenția și s-a plătit prețul. Contractul de vânzare-cumpărare este un contract consensual, iar în cazul vânzării bunurilor mobile nu este necesară forma autentică a contractului pentru că acesta să fie valabil. Instanța nu a fost investită cu o cerere de constatare a valabilității contractului, astfel încât să constate că vânzarea este nulă absolute.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită, respectiv obligarea pârâților să îi predea certificatul de înmatriculare al autovehiculului și obligarea acestora să radieze.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate dar și potrivit prevederilor art. 304 ind. 1 Cod proc.civ. tribunalul constată următoarele:
Prima critică vizează faptul că, în mod eronat instanța de fond nu a constatat valabilitatea contractului de vânzare cumpărare câtă vreme acordul părților s-a realizat, prețul a fost plătit, iar cumpărătorul a fost de bună credință.
Relativ la acest aspect, tribunalul arată că, pentru ca vânzarea să fie valabilă, lucrul vândut trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care și pe aceea de a fi proprietatea vânzătorului. Aceasta deoarece, dacă vânzătorul nu ar fi proprietar, nu ar putea să transmită dreptul care face obiectul contractului (nemo dat quod non habet).
În cauză, în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare apare ca vânzător C. C., deși acesta nu este proprietarul autoturismului vândut.
Potrivit actelor depuse la dosar, proprietarul autoturismului este numita J. F. care nu are calitate de parte în proces.
Prin urmare, în mod judicios, instanța de fond, care a fost investită cu o cerere de constatare a valabilității a acestui contract de vânzare cumpărare, a apreciat că lucrul vândut nu îndeplinește cerințele necesare pentru ca vânzarea să fie valabilă.
În ceea ce privește buna-credință invocată de recurentul reclamant, din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, tribunalul reține că acesta cunoștea faptul că vânzătorul nu era proprietarul autoturismului. Potrivit afirmațiilor sale, „acesta doar îl substituia pe C. L. A. care avea procură specială pentru vânzarea acestui autoturism”. Așadar, nu se poate aprecia că, la momentul intrării efective în posesia bunului, recurentul reclamant a socotit că bunul cumpărat aparține cumpărătorului.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, se arată că, din conținutul procurii speciale date de J. F. rezultă că pârâtul C. Loreda A. poate să delege orice persoană să vândă autoturismul, în cauză, această persoană fiind pârâtul C. C..
Analizând conținutul procurii speciale, se observă că, într-adevăr, mandatarul C. L. A. poate să-și substituie alte persoane cu puteri similare sau mai limitate, dar din probele administrate nu rezultă că acesta l-a împuternicit, în acest sens, pe pârâtul C. C..
Prin ultimul motiv de recurs, se invocă faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită, respectiv obligarea pârâților să îi predea certificatul de înmatriculare al autovehiculului și obligarea acestora de radiere.
Analizând hotărârea recurată, tribunalul constată că judecătorul fondului a respins cererea de chemare în judecată, în totalitate, prin urmare, este evident că soluția a vizat și aceste petite, nefiind necesar ca, în dispozitiv să se menționeze soluția de respingere pentru fiecare capăt de cerere în parte.
Potrivit considerentelor expuse, tribunalul apreciază că hotărârea recurată este temeinică și legală, astfel că, în temeiul art. 312 Cod proc.civ, recursul declarat împotriva acesteia urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant S.- M. C., cu domiciliul în Caracal, ..19, .,., împotriva sentinței civile nr.317/14.02.2013, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. C. și C. L. A., cu domiciliul în ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 02 Septembrie 2013.
Președinte, O. M. P. | Judecător, M. V. | Judecător, C. C. |
Grefier, D. S. |
Red. MV
Tehnored.CM
Jf: A.P.
Ex.2/23.09.2013
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1029/2013. Tribunalul OLT | Grăniţuire. Decizia nr. 152/2013. Tribunalul OLT → |
|---|
